Google Translate

vineri, 17 iunie 2016

Banul de la bugetul public, ochiul dracului! UN NOU SCANDAL ÎN CASA REGALĂ: Principesa Margareta, ACUZATĂ de TRĂDARE de unul din cei mai cunoscuţi monarhişti/ MIZA: 4,5 MILIOANE DE EURO PE AN DE LA STAT


UN NOU SCANDAL ÎN CASA REGALĂ: Principesa Margareta, ACUZATĂ de TRĂDARE de unul din cei mai cunoscuţi monarhişti/ MIZA: 4,5 MILIOANE DE EURO PE AN DE LA STAT 
 
Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!, scrie pe facebook cunoscuta monarhistă Marilena Rotaru, fost realizator tv şi conducător al organizaţiilor monarhiste din România.


Rotaru se referă la negocierile pentru finanţarea Casei Regale de la buget avute joi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui, afirmă Marilena Rotaru.

CITIŢI ŞI: Principesa Margareta-Liviu Dragnea, O ÎNTÂLNIRE PENTRU 4 MILIOANE DE EURO

 


TEXTUL SCRISORII DESCHISE A MARILENEI ROTARU CĂTRE PRINCIPESA MARGARETA,CUSTODELE COROANEI ROMÂNIEI

De aproape 27 de ani încerc, cu propriile mele puteri, și de câțiva ani și cu ale asociațiilor monarhiste din care am făcut și fac parte, să dau viață Cuvântului Majestății Sale Regelui Mihai și să repun adevărul în locul din care a fost smuls de bolșevici și de porta-vocea lor, Mihail Roller. Adevărul monarhiei constituționale, rolul său decisiv și benefic în epoca modernă și premodernă a României. Adevărul Regelui care s-a considerat primul servitor al națiunii și din această perspectivă Carol I, ca toți ceilalți Regi români, și-a asumat rolul de suveran. Adevărul puterii monarhului, putere care vine de la Dumnezeu dar și de la oameni: ”Prin grația lui Dumnezeu și voința națională”. Două surse de legitimitate care stau la temelia monarhiei constituționale. În republică puterea spirituală este abandonată. În monarhie este cheia unificatoare. România s-a clădit și a evoluat în timpul monarhiei și s-a prăbușit în timpul republicii.

Regele Mihai este omagiat în marile cancelarii ale lumii ca ”un mare Rege”, iar Alteța Voastră Regală este privită ca ”principesa moștenitoare a unui mare Rege”. Acum 72 de ani Regele Mihai a semnat printr-un gest de mare cutezanță, inspirație și înțelepciune acel 23 August.

Acum este douăzecișitreiaugustul Alteței Voastre Regale!
Custodele Coroanei Române nu poate cere decât locul suprem: tronul. În realitate, nu într-un muzeu!
A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteța Voastră Regală are o mare responsabilitate față de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupți, abia ieșiți sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moștenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe șoselele țării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii și a declanșat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale și ilegitime nu poate fi explicată și, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcție este un sacrilegiu și o întinare a memoriei tuturor românilor uciși, torturați, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărțile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie și altor jurnaliști de-a lungul a douăzeci și cinci de ani, și trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui.
Sistemul actual, strâns unit printr-o politică a corupției, dorește liniște prin eliminarea de pe agenda publică a subiectului monarhiei, prin ceea ce, scribii obedienți au numit ”instituționalizarea Casei Regale.”

Aceasta, Alteța Voastră Regală, nu se poate!
Există o particulă în titlul princiar care nu permite căderea: ”a României”. Orice abdicare de la înălțimea Coroanei se poate face doar în nume personal. Nimeni însă nu poate implica instituția supremă a Coroanei în jocurile politicianiste și nu poate distruge speranța românilor în monarhia constituțională.
Respectul față de întregul adevăr istoric m-a făcut să cred că, la aniversarea a 150 de ani ai Coroanei Române, vor fi invitați și reprezentanți ai rădăcinilor regalității noastre, ai Casei Princiare de Hohenzollern, care ni i-au dat pe măritul Rege Carol I și pe Regele Ferdinand.
Complicitățile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie și să consfințească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai. De data asta pe mâna propriei familii.
Marilena Rotaru 16 iunie 2016

Sursa:  http://www.flux24.ro/un-nou-scandal-in-casa-regala-principesa-margareta-acuzata-de-tradare-de-unul-din-cei-mai-cunoscuti-monarhisti-miza-45-milioane-de-euro-de-la-stat/
----------------------------------------------


Cioloș îi ia fața lui Dragnea cu privire la Casa Regală

Liderii PSD și ALDE vor legiferarea urgentă a Casei Regale. Ei spun că un proiect de act normativ va fi elaborat până săptămâna viitoare sau ar putea cere Guvernului o ordonanță de urgență.

Rolul şi contribuţia Casei Regale în societatea românească vor fi delimitate "clar şi precis" printr-o propunere legislativă, a anunţat, joi, premierul Dacian Cioloş. El a adăugat că "se bucură" să audă că această iniţiativă ar putea fi susţinută şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Premierul a fost întrebat de afirmațiile lui Liviu Dragnea la finalul ședinței de Guvern. A răspuns: "Noi lucrăm deja cu Casa Regală de mai multe săptămâni în urma unor idei şi propuneri care au venit din partea dânşilor. Lucrăm la o astfel de propunere şi mă bucur să aud că şi domnul Dragnea ar putea susţine o asemenea abordarea. Sigur, urmează să discutăm detaliile, dar a existat această solicitare şi din partea Casei Regale care să delimiteze clar şi precis rolul şi contribuţia pe care Casa Regală poate le poate avea în societatea românească. Vom veni cu câteva idei, câteva propuneri, şi sigur vor fi supuse dezbaterii parlamentare". 


Sursa: http://www.dcnews.ro/ciolo-ii-ia-fa-a-lui-dragnea-cu-privire-la-casa-regala_508514.html
------------------------
NOTA:
Care mai de care... se intrec a pupa... papucul!
Admin Romania Megalitica
----------------------------------------------

Cititi si aici:
=============


Regele Mihai, pe lista rușinii. Regele Mihai figureaza pe lista ANAF cu o datorie la stat de peste 4 milioane de lei. Majestatea Voastra, unde va este onoarea? Respectul fata de Lege? Ca de popor... ce sa mai zic!

==================

3 comentarii:

  1. Apropo... Propun ca BANII ceruti de Casa Regala/alte 'impozite' si Privilegii... sa fie exclusiv SUPORTATi/e de monarhisti/alti sponsori!
    Vor MONARHIE... sa plateasca! Nu inteleg... de ce sa platim toti... ce nu are legatura cu noi! Romani, treziti-va! Toti vor bani! Bani nemunciti!
    Atunci... de unde salarii... pensii... etc.etc.???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unii FURA 'ca pot' si nu le face nimeni... nimic.../... altii primesc 'bani'/privilegii cu 'nemiluita'... ca asa 'vre muschii' lu'Guvernul... politicienilor... Trai neneaca... pe banii tugulanilor!

      Ștergere
  2. Regele Mihai a pierdut procesul cu ANAF.
    Trebuie să plătească 1 milion de euro impozite.
    ====================
    Curtea de Apel București a respins vineri cererea depusă de regele Mihai prin care acesta contesta obligațiile fiscale către bugetul de stat, stabilite de ANAF, în cuantum de 4,1 milioane de lei.

    Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

    Regele Mihai a deschis un proces la Curtea de Apel București prin care contesta obligațiile fiscale către bugetul de stat.

    „Respinge excepția inadmisibilității. Respinge cererea ca neîntemeiată. Dispune restituirea cauțiunii consemnate în cuantum de 18.277,88 lei, conform recipisei de consemnare CEC Bank nr. 4207015/1 din data de 31.03.2016. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel București. Pronunțată public prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 24.06.2016”, se arată în minuta CAB, citată de Agerpres.

    În luna mai, ANAF a publicat lista cu datoriile fiscale ale persoanelor fizice, printre acestea regăsindu-se și regele Mihai, cu datorii totale la bugetul de stat de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligații fiscale principale și 2,108 milioane lei obligații fiscale accesorii.

    Ulterior, biroul de presă al regelui Mihai anunța că obligațiile fiscale restante ale acestuia au fost contestate, o procedură judiciară fiind în curs de desfășurare.

    http://bn24.ro/regele-mihai-a-pierdut-procesul-cu-anaf-trebuie-sa-plateasca-1-milion-de-euro-impozite/

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri