Google Translate

sâmbătă, 19 august 2017

SCMD declanşează procedurile juridice împotriva ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu



Cadrele Militare Disponibilizate declanşează procedurile juridice împotriva ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) formulează plângere administrativă prealabilă împotriva ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, pentru încălcarea unor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a unei decizii a Curţii Constituţionale a Românei precum şi anumite prevederi constituţionale, conform unui comunicat al SCMD.

Sindicaliştii susţin că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu a reprezentat un privilegiu, ci o compensaţie parţială a inconvenienţelor care rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să se supună militarii, care sunt mult mai severe şi mai restrictive decât pentru celelalte categorii de beneficiari ai sistemului de pensii, cum ar fi interzicerea activităţilor care le-ar putea aduce venituri suplimentare şi riscul pe care îl implică exercitarea profesiilor de către cadrele militare din toate structurile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe plan intern şi extern.

"Reglementarea prevăzută de Legea nr.223/2015 nu a constituit o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii ci o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi, care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri. O asemenea interpretare tinde să nege în substanţă un drept prevăzut de legiuitor în favoarea membrilor noştri de sindicat, devenit cert şi lichid odată cu încetarea raporturilor lor de serviciu, care a fost recunoscută şi prin Decizii ale Curţii Constitutionale - ex. Decizia CCR nr.20/02.02.2000, dosar nr. 5A/2000", conform SCMD.

În acest context, SCMD susţine că adoptarea OUG nr.59/2017, care a modificat Legea nr.223/2015 sau "declaraţiile neconforme cu realitatea ale ministrului muncii" încalcă art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratarea în mod diferit a persoanelor aflate în situaţii comparabile (în speţă militari şi magistraţi). De asemenea, încalcă şi Decizia CCR nr.20/2000, dosar 5A/2000, care a decis că nu se poate identifica o raţiune suficientă care să justifice aplicarea unui tratament diferit între pensia magistraţilor şi pensia militarilor, dar şi anumite prevederi ale Constituţiei României.

Conform sursei citate, militarii constituie singura categorie profesională cu obligaţii de serviciu după trecerea în rezervă, întrucât în caz de necesitate rezerviştii sunt obligatoriu concentraţi, iar refuzul acestora constituie o infracţiune ce este sancţionată de Codul penal.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de neînţelegerea sau înţelegerea defectuoasă a naturii juridice a pensiilor militare.

"Nemulţumirile noastre sunt legate de neînţelegerea sau înţelegerea defectuoasă a naturii juridice a pensiilor militare, strâns legată de particularităţile activităţii tuturor cadrelor militare din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe care le putem sintetiza astfel: activitatea nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru şi nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plăţi suplimentare; exercitarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională se caracterizează prin continuitate; instituţiile publice au obligaţia legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispoziţiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanţa socială şi restricţiile aferente; expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres şi risc", se mai arată în document.

SCMD consideră că orice măsură reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanelor, "echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea sau limitarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată".

AGERPRES / http://www.capital.ro/cadrele-militare-disponibilizate-declanseaza-procedurile-juridice.html?&page=1

miercuri, 16 august 2017

Wow... Marian Corcodel, supranumit ”polonic” și ”banca comercială”, vrea să fie liber

video

Colonelul Marian Corcodel își dorește să redevină liber. Arestat pentru acuzații de cămătărie, șeful bazei de aprovizionare a Jandarmeriei Române va trebui să îi convingă însă pe judecătorii Instanței Supreme că poate fi cercetat în libertate.

Marian Corcodel se află în arest de 7 zile. Procurorii DIICOT îl acuză de cămătărie și constituire de grup infracțional organizat.

Este un personaj controversat, despre care toți jandarmii vorbesc - majoritatea în șoaptă. Corcodel a avut o carieră fulminantă: de la militar angajat pe bază de contract a devenit bucătar al jandarmilor, unde și-a câștigat porecla de ”polonic”, iar în final a devenit ofițer.

Cariera lui este întreruptă brusc acum de acestă poveste. În timpul serviciului, Corcodel obișnuia să își împrumute subalternii, spun procurorii, cerându-le dobânzi ilegale.

Procurorii au pus mai multe sechestre pe banii și proprietățile lui Corcodel, în eventualitatea în care va fi nevoie să acopere prejudiciul în acest dosar.


Și mâna dreaptă a lui Corcodel a ajuns în arest. Colonelul Preoteasa este acuzat de complicitate.
------------------------
Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/marian-corcodel-supranumit-polonic-c-i-banca-comerciala-vrea-sa-fie-liber.html

vineri, 11 august 2017

Boureanu, cel mai tare! Cristian Boureanu a ieșit din Penitenciarul Rahova



UPDATE. Cristian Boureanu a ieșit din Penitenciarul Rahova

Fostul deputat Cristian Boureanu a părăsit vineri Penitenciarul Rahova.

La ieșirea din penitenciar, Boureanu și-a îmbrățișat iubita și a susținut că a fost foarte greu în detenție. El a spus că perioada petrecută în penitenciar reprezintă o experiență și le-a mulțumit iubitei, familiei și avocatului său.

"Cel mai greu e să fii departe de familie, să nu fii liber. (...) Nu am niciun fel de declarații să vă dau pe dosar, știți că nu am voie", le-a spus Boureanu jurnaliștilor.

Tribunalul București a decis vineri ca fostul deputat Cristian Boureanu să fie eliberat din arest preventiv, urmând ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de ultraj după ce a lovit un polițist rutier.

AGERPRES/(AS — autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea) - https://www.agerpres.ro/justitie/2017/08/11/cristian-boureanu-a-iesit-din-penitenciarul-rahova-16-08-22

miercuri, 2 august 2017

A scris o carte care poate fi best-seller: “Spovedania unui preot ateu” (fragment)

 
 
 
Viral, pe internet:Exclusiv! Un preot buzoian a demisionat! Parohie în centrul orașului, primul la doctorat, 11 ani de preoție, respect. Iată de ce a renunțat la tot!
------------------------------
N-o să-i dăm numele, nici biserica la care a slujit. Gestul său i-a cutremurat însă pe colegii preoți, ca și pe enoriașii și cunoscuții care îl știau și respectau. Motivele renunțării după 11 ani la haina preotească, dar și la credință, le explică cel mai bine chiar el, în mai multe rânduri: [.....................]
----------------------------------
A scris o carte care poate fi best-seller: “Spovedania unui preot ateu” (fragment)
---------------------------------
De mulți ani port haina preoției. În religia noastră se numește reverendă ori sutană, fiind, potrivit canoanelor, neagră și lungă până-n pământ. „Lungă și neagră ca moartea”, cum ar zice Micu. 
De fapt, este o rochie simplă, fără niciun fel de fasoane, uneori sufocantă și mereu căptuşită cu purici, mai ales vara; alteori incomodă, când dau peste vreun ateu încrâncenat, din tipologia ochelaristului imberb pe care l-aș îmbăta cu o singură împărtăşanie; plină de taină și chiar magică pentru unii; insuficient de lungă să ascundă de alții omul banal de sub ea; mereu prăfuită la colţurile de jos şi călcată prost de nevastă-mea. 

Am slujit atâtea Învieri, an de an, și atâtea morți, mult mai multe, ori de câte ori s-a ivit prilejul. Am văzut atâtea nașteri și decese, atâtea vieți… atâtea suflete pe dinăuntru, din scaunul spovedaniei, acolo unde mii de oameni, de-a lungul vremii, mi-au arătat gândurile lor, îndoielile, neputințele, durerile, dar mai ales toate mizeriile ascunse în viscerele lumii. Ale lumii tale, rahatule care te uiți la mine, ale lumii tale pe care o cunosc acum ca nimeni altul. 
--------------------------------------
Când m-am hirotonit eram doar un copil. După primele spovedanii m-am maturizat. După primele înmormântări m-am abrutizat. După atâtea slujbe m-am plictisit… de moarte… Se va-ntâmpla ceva rău, simt asta. M-am săturat de studiul ăsta antropologic al omului religios. Cândva m-a fascinat, dar acum, că am văzut totul, mă dezgustă. 

M-am mai zgâit așa în oglindă până când a venit dascălul, un bețivan bătrân care nu merită descris, deși cred că deja am zis totul despre el. Apoi am plecat la înmormântare, bântuit de o presimțire rea sau doar de ger.

– Dascăle, hai să o îngropăm și pe mamaia Filofteia!

– Gata, părințele.

– Repejor ca de obicei, că murim pe frigul ăsta.

– Gata, bre.
----------------------------------------
Mi-am luat Molitfelnicul și epitrahilul și am plecat. În Molitfelnic, carte cu rânduieli de slujbe la diferite trebuințe, există o rugăciune pentru bolnavii care trag să moară, numită „la ieșirea cu greu a sufletului”. Se crede în popor că rostirea ei atrage numaidecât moartea, pardon, „curmarea suferinței” și „eliberarea sufletului”. Prima oară când am fost solicitat pentru așa ceva, îmi aduc aminte că eram mai speriat decât bietul bolnav care mă privea ca pe-un călău.
--------------------------------------
Aveam douăzeci și trei de ani și nu mai văzusem niciodată un om zăcând, darămite unul atât de sluțit de suferință – o mână de oase direcționate spre doi ochi uriași ce nu vroiau să se închidă, dar nici nu mai aveau spre ce să privească. În schimb, m-au fixat pe mine, apoi au trecut prin mine înăuntru, unde au sfâșiat într-o parte și-n alta tot ce au găsit și s-au întors să vadă rezultatul: transpirația curgându-mi pe frunte, mâinile tremurând pe carte, vocea tot mai înecată chemând moartea: „Așa, Stăpâne Doamne, Dumnezeule, auzi-mă pe mine păcătosul și nevrednicul Tău slujitor în acest ceas, și dezleagă pe robul tău de această durere de nesuferit și de această neputință amară ce-l ține, și-l odihnește pe el unde sunt sufletele drepților”… Întâmplarea sau Bunul Dumnezeu l-a omorât în aceeași zi. Până seara, tot satul vuia că „părințelul cel nou are har”. La țară un zvon bun poate atinge viteze amețitoare și, cel puțin acolo, la prima parohie, nimic nu era mai greu de oprit ca timpul și bârfa. Doar moartea le mai stăvilea uneori.
-----------------------------------------
Noua aură de profet al morții pe care o căpătasem își arătă roadele imediat. În special două lucruri m-au frapat și, cumva, mi-au marcat definitiv relația cu enoriașii: mai întâi, de câte ori treceam pe ulițe, învăluit în mantia lungă și neagră a preoției ca un veritabil înger al morții, până și cei mai încrâncenați bețivi ai satului se ridicau în picioare și își scoteau pălăria în semn de „sărut-mâna”, pe care nu reușeau mereu s-o mai articuleze. Mă respectau toți necondiționat. Eu eram amfitrionul din împărăția morții, maestrul care dirija înmormântările și pășea totdeauna semeț înaintea dricului. Simțeau în simpla mea prezență ceva ce nu puteau cuprinde, iar eu mă străduiam să nu-i dezamăgesc. Moartea era a mea, iar ei credeau în mine.
-------------------------------------
În al doilea rând, și treaba asta m-a scârbit îngrozitor, dreptmăritorii mei păstoriți au început să mă cheme tot timpul cu „cartea aia”, când aveau câte o soacră ce nu se îndura să moară sau vreun părinte bătrân, vinovat că nu mai putea să-și poarte singur de grijă. Câtă barbarie se cuibărește uneori în seninătatea omului simplu! Iar eu, complice, devenisem criminalul în serie al satului, chiar dacă de cele mai multe ori dădeam rateuri. „Părințelul are har, da’ nu mereu”, din această ultimă concluzie n-am mai ieșit. Mie îmi convenea, mă mai exonera de responsabilități. 
--------------------------------------
În urmă cu trei zile îi citisem și mamaiei Filofteia aceeași rânduială a morții, cu atâta har încât acum trebuia să o îngrop. Zăcuse la pat vreo câțiva ani, îngrijită de fiicele ei cu multă afecțiune. Apoi starea i s-a agravat subit, astfel că, tocmai la insistențele ei nezdruncinate, am fost chemat să-i dau o mână de ajutor. Iar eu am avut din nou mână bună – în aceeași zi, după ce ani la rândul fusese curtată de moarte, mamaia Filofteia i-a primit, în sfârșit, îmbrățișarea. Eram încă acolo. A murit simplu, după manual.

Mulți oameni nu știu că vor muri; când află, cei mai mulți nu știu să moară. Baba Filofteia, însă, nu a iscat probleme. A durat puțin să se hotărască, apoi trase aer în piept o dată, de două ori, de mai multe ori, ca un scufundător emotiv înainte de a plonja spre adâncuri, imediat dete tot aerul afară și muri. La ce-o mai fi stricat atâta oxigen, dacă tot știa că moare?
----------------------------------------
Mai întâi, însă, băbuța s-a spovedit și s-a împărtășit. Nu-mi amintesc să fi cunoscut vreun om cu mai multă credință în asemenea momente. Simțea că moare, iar ea stătea atât de senină!… Credința îi anesteziase instinctele.

– Părinte, stai că nu ți-am sărutat mâna!

– Lasă, bre mamaie.

– Nu se poate! Aoleu, am uitat că m-am împărtășit. Părințele, ce mă fac… astăzi… nu se poate să-mi sărut măcar nepoțeii înainte să…?

Atunci mi s-a părut că recunosc și în ochii ei, doar pentru o clipă, acea străfulgerare disperată a omului care se tocmește cu moartea. După ușă se auziră bocetele înfundate ale fetelor care trăgeau cu urechea.

– Bre mamaie, în ziua când te împărtășești n-ai voie altfel de pupături, de-alea necuviincioase. Matale poți să-i săruți pe toți pe care-i iubești și pe frunte și pe obraji și cum vrei, fără nicio grijă.

S-a liniștit din nou. Moartea n-a avut nicio putere asupra ei. Pe mine, însă, m-a tulburat credința babei, îmi era ciudă pe ea. Eu mor de frică la gândul pieirii și mă gândesc la moarte tot timpul – parcă o și văd cum se apropie continuu ca un hăitaș neobosit, ca o stâncă uriașă ruptă de pretutindeni, ce și-a fixat pe noi umbra tot mai deasă în căderea ei.
---------------------------------------
Cum spuneam, în acea dimineață stânca s-a prăvălit peste babă. N-a mai apucat decât să-și goleacă plămânii, până și ochii și gura i-au rămas puțin deschise. Dar, în expresia ei se fixase ceva intrigant: un zâmbet… senin, cald, sfidător. Cu excepția țaței Filofteia și a câtorva copii pe care nu știu de ce a trebuit să-i îngrop tocmai eu, toți ceilalți morți m-au întâmpinat numai cu mutre pocite.
-------------------------------------
Probabil îmi arătau că se bucură să mă vadă tot la fel de mult ca eu de ei. Buze subțiate, dând să se deschidă la colțuri, ca și cum ar mai fi avut ceva de zis, ceva atât de important că nu-și găseau cuvintele; chipuri reci și încleștate, galbene ca și ceara stinsă, urâte ca niște fețe moarte; guri scurse într-un sictir prelung, de parcă le-ar fi rămas un gust rău înainte să moară – toate măștile lepădate în urma unui carnaval ieftin, numit viață. Dimpotrivă, baba Filofteia zâmbea. N-am văzut mort mai vesel! Era zâmbetul impetuos al credinței, al acelei încrederi totale cu care omul poate sta netulburbat chiar și în fața morții.
------------------------------------
Acum abia așteptam să ajung la ea, să văd dacă mai zâmbește și după trei zile. [.............................] INTEGRAL, aici: https://www.buzoienii.ro/exclusiv-un-preot-buzoian-a-demisionat-parohie-in-centrul-orasului-primul-la-doctorat-11-ani-de-preotie-respect-iata-de-ce-a-renuntat-la-tot/

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite