Google Translate

miercuri, 11 octombrie 2017

Hahaha... Mai vine un 'cataroi'! Sfârşitul lumii vine pe 12 octombrie! Ce spune NASA despre anunţul care a panicat planeta


Conform NASA, obiectul va zbura la o distanţă de aproximativ 44.000 de kilometri de suprafaţa planetei.

Roca spaţială, denumită 2012 TC4, are între 10 şi 30 de metri lăţime şi va zbura la o optime din distanţa Pământului faţă de Lună, pe 12 octombrie. Roca a trecut pentru prima dată pe lângă Pâmânt în octombrie 2012, potrivit Mail Online. După analize desfăşurate pe parcursul ultimei luni, cercetătorii ne asigură că obiectul va trece la o distanţă sigură faţă de planetă.

În timpul apropierii obiectului, NASA va putea testa reţeaua de observatoare din cadrul sistemului de apărare al Pământului, în cazul în care un asteroid s-ar afla pe o traiectorie de coliziune cu Terra. ''Suntem norocoşi că de această dată vom putea colecta informaţii privind obiectul. Acum vom putea testa în premieră reţeaua de urmărire a asteroizilor,'' a declarat Michael Kelley, cercetător din cadrul campaniei de observare TC4 a NASA.

Cercetătorii din cadrul ESA au reuşit să detecteze roca spaţială prin intermediul telescopului din cadrul European Southern Observatory din Chile. Ultimele observaţii realizate pe 27 şi 31 iulie, cât şi pe 5 august, au dezvăluit că asteroidul 2012 TC4 va trece pe lângă Pâmânt la o distanţă de o optime faţă de cea dintre planetă şi Lună.

Conform estimărilor, va trece pe lângă Terra la 44.000 de kilometri distanţă, extrem de aproape de sateliţii geostaţionari, susţin specialişti. ''Este extrem de aproape,'' a declarat Rolf Densing, lider din cadrul European Space Operations Centre din Darmstadt, Germania, conform descopera.ro.

Sursa: https://www.realitatea.net/sfarsitul-lumii-vine-pe-12-octombrie-ce-spune-nasa-despre-aceasta-anuntul-care-a-panicat-planeta_2111788.html

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri