Google Translate

duminică, 1 aprilie 2018

Pensionarele nipone preferă să stea la închisoare!


Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii recidivişti să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale
Japonia are astăzi cea mai îmbătrânită populație de pe Glob. Persoanele vârstnice nipone se simt singure, ignorate de familii și neintegrate în comunitate, motiv pentru care acestea au început să comită infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare. Acolo, ele consideră că primesc atenție, socializează și găsesc stabilitatea de care au nevoie.
Autoritățile de la Tokyo se află astăzi în fața unei situații inedite. Plângerile penale împotriva persoanelor în vârstă și arestările sunt tot mai numeroase. Îndeosebi femeile recurg la infracțiuni minore pentru a ajunge la închisoare. Una din cinci deținute este trecută de 65 de ani. Ele comit mai ales furturi din magazine, 9 din 10 femei în etate plecând din supermarketuri cu produse de valoare mică, fără să plătească.
Japonezelor în vârstă le place să lucreze în fabricile închisorilor
Neintegrate în comunitate, comit infracțiuni minore
Motivul pentru care încalcă legea tot mai multe pensionare se află în faptul că interesul familiilor și al comunității față de seniorii japonezi a scăzut dramatic în ultimele decenii. În perioada 1980-2015, numărul bătrânilor care trăiesc singuri a crescut de 6 ori, ajungând astăzi la 6 milioane.
Un sondaj comandat de guvernul nipon anul trecut a scos la iveală faptul că jumătate din persoanele vârstnice care comit furturi neînsemnate din magazine locuiesc singure, iar 40% nu au familie sau vorbesc rar cu rudele.
„Închisoarea este ca o oază pentru mine, un loc pentru relaxare și confort. Nu am libertate, dar nici nu am nimic de care să mă tem. Aici sunt mulți oameni cu care vorbesc. Am trei mese pe zi. Fiica mea mă vizitează o dată pe lună și îmi spune: «Nu îmi pare rău pentru tine. Ești patetică». Cred că are dreptate“, declară dna O., în vârstă de 78 de ani. A furat o băutură energizantă, cafea, ceai, un bol cu orez și un mango. A treia oară a fost condamnată la 1 an și 5 luni de închisoare. Are o fiică și un nepot.
Ele spun adesea că nu au pe nimeni la care să apeleze atunci când au nevoie de ajutor. „Acum locuiesc singură. Eram obișnuită să stau împreună cu familia fetei mele și mi-am cheltuit toate economiile având grijă de un ginere abuziv și violent“, spune dna F. Are 89 de ani. A furat orez, căpșuni și medicamente pentru răceală. A fost condamnată la un an și jumătate de închisoare. Are o fiică și un nepot.
Chiar dacă au un cămin se simt uneori inutile. „Mă simțeam foarte singură. Soțul meu îmi dădea mulți bani și oamenii îmi spuneau ce norocoasă sunt, dar nu bani voiam. Nu m-au făcut deloc fericită. Prima dată când am furat a fost acum 13 ani. Am intrat într-o librărie și am luat o carte. Am fost prinsă, dusă la secție și interogată de un ofițer de poliție. A fost așa drăguț. A ascultat tot ce am avut de spus. Am simțit că sunt ascultată pentru prima oară în viața mea. La sfârșit, el m-a luat ușor de braț și mi-a spus: «Înțeleg că te-ai simțit singură, dar să nu mai faci asta». Nu vă pot spune cât mă bucur acum că lucrez în fabrica închisorii. Alaltăieri, când am primit complimente pentru cât de eficientă și meticuloasă sunt, am înțeles bucuria de a munci. Îmi pare rău că nu am lucrat niciodată. Viața mea ar fi fost diferită. Mă bucur mai mult de viața mea în închisoare. Când am ieșit a doua oară, am promis că nu mă voi mai întoarce. Dar, când am fost afară, am devenit nostalgică după timpul petrecut aici“, povestește dna N. Are 80 de ani, un soț, doi băieți și 6 nepoți. A furat hârtie igienică, crochete și un evantai. A treia oară sentința a fost de 3 ani și 2 luni închisoare.
6 miliarde de yeni pe an costă îngrijirile medicale pentru seniorii japonezi
Invizibile în propriile familii
„Ele pot avea o casă. Pot avea familie. Dar asta nu înseamnă ca au un loc unde să se simtă acasă. Nu se simt înțelese. Ele cred că sunt văzute doar ca niște persoane care se ocupă de treburile gospodăriei“, spune Yumi Muranaka, directorul închisorii de femei Iwakuni, aflată la 30 de mile de Hiroshima.
Altele spun că se simt inutile, iar închisoarea le oferă șansa de a face ceva folositor. „Când eram tânără nici nu mă gândeam să fur. Tot ce am, am obținut muncind din greu. Am lucrat într-o fabrică de cauciuc timp de 20 de ani și ca îngrijitoare la un spital. Am fost mereu strâmtorați cu banii, dar tot am reușit să-l trimitem pe fiul nostru la colegiu. Soțul meu a făcut un atac cerebral cu 6 ani în urmă și de atunci este la pat. Suferă și de demență, halucinații și paranoia. A trebuit să-i acord multă îngrijire psihică și emoțională pentru vârsta mea. Dar nu am putut să vorbesc despre stresul meu cu nimeni pentru că mi-a fost rușine. Am fost închisă pentru prima oară când aveam 70 de ani. Când am furat, aveam bani în portofel. Atunci m-am gândit la viața mea. Nu mai voiam să merg acasă și nu aveam nicăieri altundeva unde să mă duc. Ajutorul pe care îl primesc în închisoare a fost singura cale. Viața mea este mult mai ușoară aici. Pot fi eu însămi, pot să respir, chiar dacă este temporar. Fiul meu îmi spune că sunt bolnavă și ar trebui să fiu internată într-un spital de boli psihice. Dar nu cred că sunt bolnavă. Cred că am furat din cauza anxietății“, spune dna T. Are 80 de ani, un soț și doi copii. A furat icre de cod, semințe și o tigaie. A patra oară instanța s-a pronunțat pentru 2 ani și jumătate de închisoare.

Femeile sunt mai sărace decât bărbații
Femeile japoneze în vârstă sunt adesea vulnerabile din punct de vedere economic, aproape jumătate din cele care locuiesc singure trăind în sărăcie, comparativ cu doar 29% din bărbații aflați în aceeași situație. „Soțul meu a murit anul trecut. Nu am avut copii, așa că am rămas total singură. Am fost la supermarket să cumpăr legume și am văzut un pachet cu carne de vită pe care am vrut să-l cumpăr, dar nu mi-l permiteam. Așa că l-am luat“, povestește una dintre deținute.
Nici instituțiile guvernamentale, nici sectorul privat nu au dezvoltat programe de reintegrare reală pentru pensionari, iar costurile pentru ținerea lor în penitenciare cresc într-un ritm alarmant. Cheltuielile medicale anuale legate de îngrijirea vârstnicilor au ajuns astfel la peste 6 miliarde yeni (mai mult de 50 milioane dolari) în 2015, cu 80% mai mari comparativ cu deceniul anterior.
În închisori a fost angajat personal specializat pentru a-i ajuta pe deținuții vârstnici să-și facă baie și să meargă la toaletă, dar numai pe timpul zilei, noaptea aceste sarcini fiind îndeplinite de către gardieni, ceea ce a provocat însă nemulțumirea acestora. Un ofițer de corecție a semnalat faptul că a fost solicitat să efectueze muncă de îngrijitor. Satomi Kezuka, un vechi gardian de la penitenciarul de femei Tochigi, aflat la 60 de mile nord de Tokyo, spune că actualele îndatoriri includ ajutarea bătrânilor care au incontinență urinară. „Le este rușine și își ascund lenjeria intimă. Le-am spus să o aducă la mine, să le-o spăl.“ Mai mult de o treime din gardienii care lucrează în închisorile de femei renunță la serviciu în maximum 3 ani.
Parlamentul din Japonia a adoptat în 2016 o lege prin care seniorii recidiviști să beneficieze de sprijin din partea serviciilor sociale. De atunci, parchetele și penitenciarele trebuie să lucreze împreună cu agențiile guvernamentale pentru a le acorda persoanelor vârstnice asistența de care au nevoie. Dar problemele cu care se confruntă aceste femei care caută confortul relativ al închisorii se află dincolo de atribuțiile sistemului.
„A fost greu când am realizat că va trebui să trăiesc cu 1.000 yeni (circa 9 dolari) pe zi. Nu mă așteaptă nimic bun afară“, spune d-na K. Are 74 de ani, un soț și o fiică și a fost condamnată a treia oară. Sentința este secretă.
Fotografii: Shiho Fukada
Traducere și adaptare de pe www.bloomberg.com

Sursa:  https://www.cotidianul.ro/pensionarele-nipone-prefera-sa-stea-la-inchisoare/

vineri, 30 martie 2018

Rusia bagă frica în puterile lumii: Noua rachetă testată de Moscova poate distruge continentul american și care nu poate fi detectată de niciun scut / VIDEO


 


Putin: New hypersonic Sarmat ICBM capable of overcoming missile defense systems

Rusia a efectuat un al doilea test reuşit cu cea mai nouă rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Sarmat, a anunţat Ministerul Apărării rus, într-un comunicat, citat vineri de Xinhua şi RIA Novosti.

Testul cu această rachetă intercontinentală grea a avut loc pe cosmodromul Pleseţk din nordul Rusiei, armata declarând că experimentul a confirmat caracteristicile sale în stadiul de prelansare şi în prima etapă a zborului.

Citește și: ULTIMA ORĂ Rusia a anunțat replica pentru SUA: EXPULZEAZĂ zeci de diplomați americani și le ÎNCHIDE consulatul

Ministerul Apărării rus a lansat şi o înregistrare video cu acest test al rachetei Sarmat pe contul său pe social media.

Prima lansare a acestei rachete a avut loc la sfârşitul lunii decembrie anul trecut.

Racheta Sarmat urmează să înlocuiască în viitorul apropiat ICBM R-36M2 'Voevoda' (SS-18 Satan, conform codificării NATO), care se apropie de sfârşitul duratei sale de exploatare.

În discursul său despre starea naţiunii, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 martie că Rusia a început să testeze racheta Sarmat care are practic 'o rază de acţiune fără limită' şi poate străpunge orice scut antirachetă, anunță Agerpres.

Această rachetă nu poate fi detectată de niciun sistem de apărare existent, susţine Moscova. Conform specialiştilor, cu o rază de acţiune de 11.000 de km, Sarmat poate transporta până la 10 ogive nucleare capabile să şteargă de pe faţa pământului o metropolă întreagă.

 Sursa: https://www.stiripesurse.ro/rusia-baga-frica-in-puterile-lumii-noua-racheta-testata-de-moscova-poate-distruge-continentul-ameri_1257578.html

vineri, 16 martie 2018

America & Tesla lui Musk

Dacă vreţi să înţelegeţi economia americană trebuie să priviţi şi să înţelegeţi un singur om: Musk. Elon Musk! Nu cred că există o altă imagine a Americii care să fie mai relevantă, mai clară, mai fidelă decât cea a lui Elon Musk.

Cine-i Musk? E vizionarul, omul care te inspiră, cel care face lucruri minunate din nimic. E stindardul imperiului, cel care le demonstrează americanilor prin ceea ce face că se poate, că dacă-ţi doreşti poţi muta munţii din loc. Desigur, ar mai fi trebuit ca toate aceste cuvinte să fie puse pe o melodie însufleţitoare. Aşa, ca să meargă la inimă.

Cine-i totuşi Musk? Musk e Tesla, e SolarCity, e Neuralink, e SpaceX s.a.m.d. Îl vezi peste tot, prostimea dă citate din el pe facebook şi rămâne inspirată văzându-l. Cei care mai au câte-o brumă de bani în buzunar se gândesc să „investească” în el cu speranţa că asta le va multiplica la infinit suma iniţială. Şi, de fiecare dată când „investiţia” le scade în loc să crească, sunt mulţumiţi că ei ştiu ceea ce ceilalţi nu ştiu şi continuă să „investească”.


Fără doar şi poate Musk e un băiat inteligent. Foarte inteligent. Un miliardar care-a înţeles că el e miliardar pentru că aşa dă bine. Şi-i place asta. Ştie că nu e miliardar pentru ceea ce face, deoarece ceea ce face el pur şi simplu n-are profit. Şi, mai rău, n-are cum să obţină profit într-o perioadă rezonabilă de timp. Poate vă întrebaţi cum de supravieţuiesc companiile înfiinţate de el. Ei bine, aici intervine noţiunea magică de care se foloseşte Musk pentru a supravieţui la nivel mare: subvenţia. Aţi înţeles sau aveţi impresia că am greşit termenii şi vorbesc despre un fenomen economic specific economiilor socialist-centralizate? Ştiu că pentru mulţi pare incredibil, dar motorul principal al business-urilor dezvoltate de Musk este subvenţia. Toate companiile lui au fost dezvoltate pornind de la conceptul de subvenţie. Maşinile lui electrice primesc subvenţii pentru că - zice el - sunt curate din punct de vedere ecologic. Numai că - lucrul pe care nu-l mai aminteşte şi care de altfel reprezintă faţa neagră a produselor sale - amprenta de poluare totală a maşinilor sale e net superioară celei a maşinilor cu motor clasic. Într-adevăr, o maşină cu motor clasic poluează la fiecare utilizare, în timp ce cea electrică nu, dar dacă luăm în considerare şi poluarea produsă în întregul ciclu de fabricaţie, lucrurile stau fix invers deoarece maşinile electrice poluează imens mult înainte de a ieşi pe şosele. Pentru faptul că poluează „pe ascuns” Musk primeşte subvenţii generoase. 


SolarCity, o altă investiţie de-a sa, trăieşte atât din subvenţii cât şi din faultarea producătorilor chinezi de panouri fotovoltaice. Statul îi dă lui Musk subvenţii generoase şi, în acelaşi timp, îl protejează de producătorii străini prin impunerea de tarife vamale cocoşătoare. În acest fel, produsele sale, mult mai scumpe şi cu performanţe similare cu cele ale concurenţei, au liber pe piaţa americană. Culmea e că, prin aplicarea unei asemenea scheme, te-ai aştepta ca profiturile să salte la cer. Dacă aţi crezut asta, v-aţi înşelat. SolarCity nu doar că nu are profit, ci, mai mult, rulează în gol! De la an la an nu afli decât de amploarea pierderilor şi numărul de salariaţi concediaţi. Halal performanţă.


SpaceX, prescurtarea de la Space Exploration Technologies Corporation, este, de asemenea, o companie fanion a lui Musk. Extrem de mulţi sunt inspiraţi de capacitatea sa de a dezvolta de la zero o companie spaţială. Îţi trebuie totuşi geniu pentru a putea să creezi aşa ceva. Aţi crezut şi asta? Iar sunteţi în eroare! Asta pentru că, în fapt, SpaceX nu este nimic altceva decât o formă mascată de transfer tehnologic dinspre NASA spre mediul privat. Povestea este alta. Statul american, cocoşat de datorii, nu-şi mai permite explorarea spaţiului cosmic. De altfel, în ciuda crizei URSS, singura tehnologie spaţială viabilă şi ultraeficientă în ceea ce priveşte raportul preţ/performanţă rămâne cea sovietică. Dovada e dată de faptul că, la ora actuală, cei care urcă echipament pe ISS sunt ruşii, iar americanii consideră mult mai rentabil să-i plătească pe ruşi pentru asta. De altfel - făcând o paranteză - suraţii europeni de la ESA(European Space Agency) folosesc tot tehnologia rusească pentru a-şi urca proiectele pe orbită.


Dar în toată această poveste e o discrepanţă semnificativă. Cum poţi tu, hegemonul lumii de azi, să-ţi permiţi să nu fii primul în toate domeniile? Iar, istoric vorbind, tehnologia spaţială e una care sare în ochi. Cum poţi para tu opiniile din ce în ce mai vocale referitoare la falsa aselenizare în condiţiile în care nu eşti capabil să ridici echipament pe orbită?  Sesizând cacofonia situaţiei, americanii s-au gândit că modalitatea prin care ar putea continua explorarea spaţiului cosmic ar fi prin implicarea unor entităţi private care, prin optimizările de cost, ar putea face mult mai eficiente programele de cercetare şi militare proprii. Practic aşa a apărut SpaceX. Şi nu doar ei, ci şi câteva de alte companii dornice să încaseze fondurile grase de la stat, precum United Launch Alliance(alianţă 50%-50% între Boeing şi Lockheed Martin), Blue Origin sau Orbital ATK(care a sfârşit prin a cumpăra rachete de la ULA pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale faţă de NASA). Dintre toţi aceştia, SpaceX şi ULA contează. În timp ce ULA merge pe „tradiţia” de lipitori al companiilor-mamă, SpaceX a fost de la început gândită ca o variantă low cost. De altfel acesta este modul în care Elon Musk i-a convins pe tiriplicii din serviciile secrete că sparge barierele costurilor reuşind în acest fel să desfacă baierele generoasei pungi guvernamentale. Iniţial a crezut că dă lovitura cumpărând tehnologia de la ruşi(mare lucru dacă asta n-o fi fost în realitate strategia „acoperiţilor”). N-a mers pentru că ăia nu-s naivi. Apoi după un prim transfer tehnologic şi de personal de la NASA, a făcut rost de bani şi a ieşit la cumpărături. A luat ce-a putut de la chinezi, a luat şi de pe la japonezi şi indieni, a încropit ce-a putut din ceea ce a luat din toate părţile şi-a pus-o pe lansat rachete. Vreţi un istoric? 
În 2006 prima rachetă SpaceX bubuie la 33 secunde după lansare. În 2007, dorind să redevină credibilă, compania lansează o nouă rachetă care, desigur, eşuează din cauza unei opriri premature a motoarelor. În 2008, după o campanie publicitară zgomotoasă, racheta lansată de SpaceX are probleme la separare, iar întreaga încărcătură a NASA(care plătea pentru transportul în spaţiu) a ajuns în mare. Asta după ce racheta a intrat pe o traiectorie incontrolabilă, ameninţând chiar cu un dezastru de proporţii. În mod normal, după aceste eşecuri, compania ar fi trebuit să intre în faliment, dar a apărut de nicăieri Peter Thiel care a investit salvând SpaceX. În 2015, chiar de ziua lui Elon Musk, racheta care avea două încărcături plătite de NASA pentru transportul pe ISS, efectiv s-a evaporat într-o explozie de proporţii. Apoi au avut un nou eşec la aterizarea „sigură” a unei rachete pe pământ, pentru ca în 2016 să piardă o rachetă chiar înainte de decolare, în timpul procedurii de alimentare. Ultimul eşec răsunător s-a produs la începutul acestui an, mai precis pe 7 ianuarie, când explozia navei SapceX a mai păpat câteva miliarde din Buget prin distrugerea unor sateliţi militari ultrasecreţi. 
Culmea este că, în ciuda acestor eşecuri răsunătoare, Musk a ieşit de fiecare dată cu faţa curată. Mai mult a declarat, pe tonul său cunoscut, că respectivele eşecuri au fost în realitate succese din care compania a învăţat. Iar presa de propagandă n-a făcut altceva decât să multiplice până la absurd explicaţiile penibile care justificau eşecurile. 
 

Ne-a mai rămas să discutăm despre Tesla, compania-fanion a lui Musk. De asemenea, una abonată la subvenţiile publice. Tesla a reuşit să fabrice un vehicul pur electric care să aibă performanţe similare cu ale unei maşini cu combustibil fosil. Pare impresionant, mai ales că facilitatea de producţie s-a construit de la zero. Acum însă să stăm şi să analizăm logic: oare e mare lucru în faptul că performanţele unui vehicul electric sunt similare cu ale unuia clasic? Vehiculul electric nu are o groază din piesele fără de care unul clasic nu funcţionează, astfel încât eficienţa energetică este mult mai mare. De asemenea, performanţele motoarelor electrice sunt mult superioare celor clasice. Teoretic balanţa înclină natural în favoarea noilor intraţi. Există însă o chichiţă: bateria. Densitatea energetică a bateriilor electrice este net inferioară celei a combustibililor fosili. Acesta este motivul pentru care până acum nu s-a mers pe vehicule electrice, asta în ciuda faptului că, în istoria automobilului, primele modele apărute au fost cele electrice. Ceea ce-a făcut Musk a fost să integreze în şasiu o capacitate electrică mult mai mare decât gândea concurenţa, obţinând astfel o autonomie sporită, de aproximativ 500 km. De asemenea, a fost nevoit să dezvolte o reţea naţională de staţii de încărcare pentru a le putea oferi proprietarilor condiţii propice de exploatare a vehiculului propriu. Toate au generat un preţ piperat. Care a fost parţial subvenţionat de către stat, iar restul l-au făcut campaniile publicitare deşănţate. Ceea ce trebuie să reţinem e că niciodată Musk nu a reuşit să se ţină de cuvânt în ceea ce priveşte timing-ul. De fiecare dată a promis anumite termene limită pe care apoi le-a tot amânat. De asemenea, fabricile sale au înregistrat numeroase eşecuri de producţie, sugerând u management defectuos. Culmea e că, în ciuda tuturor problemelor, Tesla e văzută în continuare ca o companie de succes. Ca să înţelegeţi cum merg lucrurile acolo, vă voi da ca exemplu recentele raportări financiare din februarie care-au fost de-a dreptul dezastruoase. Cu toate că a înregistrat o pierdere istorică, acest fapt „minor” nu l-a descurajat pe Musk. A acoperit totul cu un spectacol al SpaceX care a expus „cel mai puternic propulsor al unei rachete”, trimiţându-şi propriul SUV Tesla în spaţiu, undeva către nicăieri. De asemenea, nu a uitat să adauge că „a învăţat multe” din eşecurile producţiei Modelului 3. 
Recapitulând, constatăm că întreaga vrajă din jurul „legendarului” Elon Musk ascunde de fapt un lung şir de eşecuri acoperite prin evenimente de PR. Produsele pe care le propune sunt excepţionale din punct de vedere al design-ului, dar absolut inutile din punct de vedere practic. Are un acces privilegiat la banii publici, iar atunci când e aproape de a da ochii cu realitatea, se trezeşte cu „cavaleri pe cai albi” care-i decartează sumele necesare ieşirii din rahat. Şi el continuă să inspire proştii prin propagandă. De-aceea spuneam la începutul articolului că America arată exact ca Musk: bine polish-ată la exterior, susţinută de o propagandă obsedant-aberantă, dar falită în realitate. Priviţi-l pe Musk şi vedeţi America. Priviţi America şi-l vedeţi pe Musk. În termeni mioritici i-am spune miliardar de carton. Ca şi ţara de altfel: carton, plastic şi multă, multă propagandă.
 
Sursa: http://trenduri.blogspot.ro/2018/03/america-si-tesla-lui-musk.html#more

marți, 13 februarie 2018

Elon Musk... contemporanul nostru?!? Consemnam... pentru istorie!



Ce vrea Elon Musk ?


Din cea mai puternică rachetă din lume, care străpunge spațiul cu peste 10.000 de kilometri la oră, se desprinde o mașină Tesla roadster, roșie, cu un manechin îmbrăcat în costum de astronaut pe scaunul șoferului. De acolo, Pâmântul se vede ca o tușă albastră cu vene albicioase. Peste două milioane de oameni urmăresc scena live pe youtube, cu melodia lui David Bowie, “Life on Mars”, pe fundal.
Tesla spatiu
Foto: Instagram/Elon Musk
Mașina urmează să se plimbe sute de milioane de ani pe orbită, deși unii consideră că se va dezintegra în câțiva ani. Filmările din spațiu sunt transmise în direct de camera montată pe mașină.
Compania deținută de Elon Musk, SpaceX a construit o rachetă mai mare și mai bună decât au reușit cele mai puternice state. În același timp, pentru cei care nu cunosc stilul și mizele lui Elon Musk, gestul de a plimba o mașină roșie pe orbită poate părea infantil.  

Totuși, pe termen scurt, Elon Musk și-a propus să revoluționeze transportul pe Pământ și în spațiu. Pe termen lung, mizele sunt cu mult mai mari.

 

Cine este Elon Musk?

Născut acum 46 de ani în Africa de Sud, tânărul pasionat de jocuri video și tehnologie a emigrat în Canada și apoi SUA, la începutul anilor 90. A avut o copilărie din care “nu a lipsit binele, dar nu a fost fericită”, după cum spune Musk, citat în biografia scrisă de jurnalistul Ashlee Vance. Principala problemă a lui Musk a fost relația cu tatăl, pe care l-a descris ca “un om nefericit (...) bun la a-ți face viața mizeră”. Deși mare fan al jocurilor pe calculator, adolescentul Musk a decis să investească mai mult timp în proiecte relevante la scară mare. A ajuns la concluzia că misiunea lui trebuie să fie “lupta pentru iluminare colectivă” (“strive for greater collective enlightenment”). 

La începutul anilor 90 a renunțat la facultatea Stanford după doar două zile și a înființat împreună cu fratele său compania Zip2, care producea software pentru ziare precum The New York Times. În 1999 a vândut Zip2 cu peste 300 de milioane de dolari. 

Musk a investit partea lui bani în X.com, care a devenit celebrul PayPal de astăzi. Musk a fost criticat intens pentru modul în care a gestionat această companie și chiar a fost înlăturat din poziția de CEO—mulți dintre cei rămași susțin că dacă mai stătea în funcție câteva luni ar fi distrus proiectul.
După ce a fost înlăturat de la butoanele PayPal, Musk s-a orientat către o fantezie mai veche cu mize mai mari decât startupurile pe proiecte de internet: explorarea spațiului. 

Musk povestește că a căutat pe site-ul NASA planurile de “cucerire” a planetei Marte și când s-a convins că nu există așa ceva a hotărât să preia el această misiune “importantă pentru omenire”.
În 2002 a fondat compania SpaceX, dedicată explorării spațiului. Un an mai târziu a decis să investească și în revoluționări ale tehnologiei de pe Pământ, așa că a co-fondat compania de automobile electrice și baterii Tesla.


Omul pe care nu l-au oprit eșecuri monumentale

Ascensiunea lui Elon Musk nu a fost fulminantă ca lansarea rachetei Falcon Heavy. Au existat momente în care nimeni nu se aștepta la o revenire de succes a lui Musk. 

Provocările prin care a trecut i-ar fi făcut pe majoritatea oamenilor să se dea bătuți.
Când a emigrat în Canada nu a reușit să dea de unchiul său și a ajuns să lucreze ca muncitor necalificat la ferma unui verișor. Mai târziu, a avut joburi mizere, dintre care unul în care trebuia să scoată nisipul și reziduurile din camera cu boiler a unei fabrici de lemn—povestește că din cei 30 de angajați inițiali (care făceau cu rândul la curățat) au rezistat doar 5 până la finalul zilei. 

Din PayPal a fost înlăturat ca CEO în momentul în care se afla în avion și nu avea semnal la telefon (să nu poată fi avertizat). 

Incidentul care ar fi distrus aproape orice inventator și om de afaceri mi se pare cel în care un pasager a fost ucis de mașina Tesla, aflată pe autopilot—practic mașina a confundat un zid cu un traseu liber. În cazul acesta, cei mai mulți au dat vina pe pasager (ironia este că vina lui a constat în a avea prea multă încredere în sistemul Tesla). Fiind vorba de pionierat în domeniu, era de așteptat să apară erori, dar o astfel de eroare ar fi putut falimenta compania. 

În ceea ce privește compania SpaceX, primele trei încercări de a lansa rachete au eșuat. Atât SpaceX, cât și Tesla au fost la un pas de faliment în jurul anului 2008, când izbucnise criza economică, iar cele două companii întârziau să livreze ceea ce promiseseră. În total, au fost vreo opt ani în care părea că planurile nu avansează deloc.

Dar Elon Musk a perseverat. A avut o anduranță care nu pare să se regăsească la niciun alt investitor celebru din Silicon Valley. Prima lui soție, scriitoarea Justine Musk spunea că este convinsă că nu banii au fost motivația acestuia, ci au venit la pachet în traseul acestuia spre țeluri mărețe. Din blogul scriitoarei reiese însă și sacrificiul din viața personală a lui Musk, care dedica aproape tot timpul muncii. Spre exemplu, după ani la rând fără concediu (nici măcar luna de miere), Musk a hotărât să plece două săptămâni cu soția în Brazilia și Africa de Sud. A contactat acolo o formă severă de malarie și a fost la un pas de moarte. “Asta a fost lecția mea legată de vacanțe: vacanțele te pot omorâ”, i-a spus Musk jurnalistului care îi scria biografia, Ashlee Vance.

 

De ce este importantă lansarea Falcon Heavy, din februarie 2018?

Încă din 2008, NASA a acordat contracte companiei lui Musk (SpaceX), pentru transportarea resurselor către Stația Spațială Internațională. În 2012 a fost pentru prima dată când o companie privată a alimentat cu resurse astronauții de pe această stație spațială. 

În 2017, SpaceX a revoluționat industria aerospațială prin scăderea costurilor: refolosirea rachetelor. Racheta Falcon 9 a fost prima lansată cu succes de două ori—ceea ce înseamnă economisirea a sute de milioane de dolari. 

Falcon Heavy, lansat în februarie 2018, este o rachetă care cântărește mai mult decât 700 de avioane de pasageri, încărcate la maxim. 

Succesul lansării unei rachete atât de grele aduce mai aproape miza de a trimite oameni pe Marte. Operațiunea este programată pentru 2020.
În afară de Elon Musk, mai sunt și alți investitori privați care își propun să cucerească spațiul, precum Jeffrey Bezos cu Blue Origin (Bezos este fondatorul Amazon) sau compania Planetary Resources, care vrea să mineze asteroizi. 

Dar cele mai mari speranțe sunt puse în Elon Musk.
Întrebat care este cea mai importantă și urgentă miză pe care trebuie să o adreseze cercetarea științifică, celebrul fizician Stephen Hawking a răspuns jurnaliștilor de la revista Wired în felul următor: “rigurozitatea programelor de a explora spațiul, cu viziunea de a coloniza planete care au condiții potrivite pentru traiul uman (...) Pământul a devenit prea mic (...) și riscăm să ne autodistrugem”. 

Exact acesta este scopul lui Elon Musk: salvarea speciei umane prin cucerirea spațiului. Cât de departe va ajunge, rămâne să vedem. 

Despre autoare: Laura Ștefănuț este jurnalistă, colaboratoare Digi24 și a presei internaționale.
--------------------------------------------------------

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite