Google Translate

vineri, 16 martie 2018

America & Tesla lui Musk

Dacă vreţi să înţelegeţi economia americană trebuie să priviţi şi să înţelegeţi un singur om: Musk. Elon Musk! Nu cred că există o altă imagine a Americii care să fie mai relevantă, mai clară, mai fidelă decât cea a lui Elon Musk.

Cine-i Musk? E vizionarul, omul care te inspiră, cel care face lucruri minunate din nimic. E stindardul imperiului, cel care le demonstrează americanilor prin ceea ce face că se poate, că dacă-ţi doreşti poţi muta munţii din loc. Desigur, ar mai fi trebuit ca toate aceste cuvinte să fie puse pe o melodie însufleţitoare. Aşa, ca să meargă la inimă.

Cine-i totuşi Musk? Musk e Tesla, e SolarCity, e Neuralink, e SpaceX s.a.m.d. Îl vezi peste tot, prostimea dă citate din el pe facebook şi rămâne inspirată văzându-l. Cei care mai au câte-o brumă de bani în buzunar se gândesc să „investească” în el cu speranţa că asta le va multiplica la infinit suma iniţială. Şi, de fiecare dată când „investiţia” le scade în loc să crească, sunt mulţumiţi că ei ştiu ceea ce ceilalţi nu ştiu şi continuă să „investească”.


Fără doar şi poate Musk e un băiat inteligent. Foarte inteligent. Un miliardar care-a înţeles că el e miliardar pentru că aşa dă bine. Şi-i place asta. Ştie că nu e miliardar pentru ceea ce face, deoarece ceea ce face el pur şi simplu n-are profit. Şi, mai rău, n-are cum să obţină profit într-o perioadă rezonabilă de timp. Poate vă întrebaţi cum de supravieţuiesc companiile înfiinţate de el. Ei bine, aici intervine noţiunea magică de care se foloseşte Musk pentru a supravieţui la nivel mare: subvenţia. Aţi înţeles sau aveţi impresia că am greşit termenii şi vorbesc despre un fenomen economic specific economiilor socialist-centralizate? Ştiu că pentru mulţi pare incredibil, dar motorul principal al business-urilor dezvoltate de Musk este subvenţia. Toate companiile lui au fost dezvoltate pornind de la conceptul de subvenţie. Maşinile lui electrice primesc subvenţii pentru că - zice el - sunt curate din punct de vedere ecologic. Numai că - lucrul pe care nu-l mai aminteşte şi care de altfel reprezintă faţa neagră a produselor sale - amprenta de poluare totală a maşinilor sale e net superioară celei a maşinilor cu motor clasic. Într-adevăr, o maşină cu motor clasic poluează la fiecare utilizare, în timp ce cea electrică nu, dar dacă luăm în considerare şi poluarea produsă în întregul ciclu de fabricaţie, lucrurile stau fix invers deoarece maşinile electrice poluează imens mult înainte de a ieşi pe şosele. Pentru faptul că poluează „pe ascuns” Musk primeşte subvenţii generoase. 


SolarCity, o altă investiţie de-a sa, trăieşte atât din subvenţii cât şi din faultarea producătorilor chinezi de panouri fotovoltaice. Statul îi dă lui Musk subvenţii generoase şi, în acelaşi timp, îl protejează de producătorii străini prin impunerea de tarife vamale cocoşătoare. În acest fel, produsele sale, mult mai scumpe şi cu performanţe similare cu cele ale concurenţei, au liber pe piaţa americană. Culmea e că, prin aplicarea unei asemenea scheme, te-ai aştepta ca profiturile să salte la cer. Dacă aţi crezut asta, v-aţi înşelat. SolarCity nu doar că nu are profit, ci, mai mult, rulează în gol! De la an la an nu afli decât de amploarea pierderilor şi numărul de salariaţi concediaţi. Halal performanţă.


SpaceX, prescurtarea de la Space Exploration Technologies Corporation, este, de asemenea, o companie fanion a lui Musk. Extrem de mulţi sunt inspiraţi de capacitatea sa de a dezvolta de la zero o companie spaţială. Îţi trebuie totuşi geniu pentru a putea să creezi aşa ceva. Aţi crezut şi asta? Iar sunteţi în eroare! Asta pentru că, în fapt, SpaceX nu este nimic altceva decât o formă mascată de transfer tehnologic dinspre NASA spre mediul privat. Povestea este alta. Statul american, cocoşat de datorii, nu-şi mai permite explorarea spaţiului cosmic. De altfel, în ciuda crizei URSS, singura tehnologie spaţială viabilă şi ultraeficientă în ceea ce priveşte raportul preţ/performanţă rămâne cea sovietică. Dovada e dată de faptul că, la ora actuală, cei care urcă echipament pe ISS sunt ruşii, iar americanii consideră mult mai rentabil să-i plătească pe ruşi pentru asta. De altfel - făcând o paranteză - suraţii europeni de la ESA(European Space Agency) folosesc tot tehnologia rusească pentru a-şi urca proiectele pe orbită.


Dar în toată această poveste e o discrepanţă semnificativă. Cum poţi tu, hegemonul lumii de azi, să-ţi permiţi să nu fii primul în toate domeniile? Iar, istoric vorbind, tehnologia spaţială e una care sare în ochi. Cum poţi para tu opiniile din ce în ce mai vocale referitoare la falsa aselenizare în condiţiile în care nu eşti capabil să ridici echipament pe orbită?  Sesizând cacofonia situaţiei, americanii s-au gândit că modalitatea prin care ar putea continua explorarea spaţiului cosmic ar fi prin implicarea unor entităţi private care, prin optimizările de cost, ar putea face mult mai eficiente programele de cercetare şi militare proprii. Practic aşa a apărut SpaceX. Şi nu doar ei, ci şi câteva de alte companii dornice să încaseze fondurile grase de la stat, precum United Launch Alliance(alianţă 50%-50% între Boeing şi Lockheed Martin), Blue Origin sau Orbital ATK(care a sfârşit prin a cumpăra rachete de la ULA pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale faţă de NASA). Dintre toţi aceştia, SpaceX şi ULA contează. În timp ce ULA merge pe „tradiţia” de lipitori al companiilor-mamă, SpaceX a fost de la început gândită ca o variantă low cost. De altfel acesta este modul în care Elon Musk i-a convins pe tiriplicii din serviciile secrete că sparge barierele costurilor reuşind în acest fel să desfacă baierele generoasei pungi guvernamentale. Iniţial a crezut că dă lovitura cumpărând tehnologia de la ruşi(mare lucru dacă asta n-o fi fost în realitate strategia „acoperiţilor”). N-a mers pentru că ăia nu-s naivi. Apoi după un prim transfer tehnologic şi de personal de la NASA, a făcut rost de bani şi a ieşit la cumpărături. A luat ce-a putut de la chinezi, a luat şi de pe la japonezi şi indieni, a încropit ce-a putut din ceea ce a luat din toate părţile şi-a pus-o pe lansat rachete. Vreţi un istoric? 
În 2006 prima rachetă SpaceX bubuie la 33 secunde după lansare. În 2007, dorind să redevină credibilă, compania lansează o nouă rachetă care, desigur, eşuează din cauza unei opriri premature a motoarelor. În 2008, după o campanie publicitară zgomotoasă, racheta lansată de SpaceX are probleme la separare, iar întreaga încărcătură a NASA(care plătea pentru transportul în spaţiu) a ajuns în mare. Asta după ce racheta a intrat pe o traiectorie incontrolabilă, ameninţând chiar cu un dezastru de proporţii. În mod normal, după aceste eşecuri, compania ar fi trebuit să intre în faliment, dar a apărut de nicăieri Peter Thiel care a investit salvând SpaceX. În 2015, chiar de ziua lui Elon Musk, racheta care avea două încărcături plătite de NASA pentru transportul pe ISS, efectiv s-a evaporat într-o explozie de proporţii. Apoi au avut un nou eşec la aterizarea „sigură” a unei rachete pe pământ, pentru ca în 2016 să piardă o rachetă chiar înainte de decolare, în timpul procedurii de alimentare. Ultimul eşec răsunător s-a produs la începutul acestui an, mai precis pe 7 ianuarie, când explozia navei SapceX a mai păpat câteva miliarde din Buget prin distrugerea unor sateliţi militari ultrasecreţi. 
Culmea este că, în ciuda acestor eşecuri răsunătoare, Musk a ieşit de fiecare dată cu faţa curată. Mai mult a declarat, pe tonul său cunoscut, că respectivele eşecuri au fost în realitate succese din care compania a învăţat. Iar presa de propagandă n-a făcut altceva decât să multiplice până la absurd explicaţiile penibile care justificau eşecurile. 
 

Ne-a mai rămas să discutăm despre Tesla, compania-fanion a lui Musk. De asemenea, una abonată la subvenţiile publice. Tesla a reuşit să fabrice un vehicul pur electric care să aibă performanţe similare cu ale unei maşini cu combustibil fosil. Pare impresionant, mai ales că facilitatea de producţie s-a construit de la zero. Acum însă să stăm şi să analizăm logic: oare e mare lucru în faptul că performanţele unui vehicul electric sunt similare cu ale unuia clasic? Vehiculul electric nu are o groază din piesele fără de care unul clasic nu funcţionează, astfel încât eficienţa energetică este mult mai mare. De asemenea, performanţele motoarelor electrice sunt mult superioare celor clasice. Teoretic balanţa înclină natural în favoarea noilor intraţi. Există însă o chichiţă: bateria. Densitatea energetică a bateriilor electrice este net inferioară celei a combustibililor fosili. Acesta este motivul pentru care până acum nu s-a mers pe vehicule electrice, asta în ciuda faptului că, în istoria automobilului, primele modele apărute au fost cele electrice. Ceea ce-a făcut Musk a fost să integreze în şasiu o capacitate electrică mult mai mare decât gândea concurenţa, obţinând astfel o autonomie sporită, de aproximativ 500 km. De asemenea, a fost nevoit să dezvolte o reţea naţională de staţii de încărcare pentru a le putea oferi proprietarilor condiţii propice de exploatare a vehiculului propriu. Toate au generat un preţ piperat. Care a fost parţial subvenţionat de către stat, iar restul l-au făcut campaniile publicitare deşănţate. Ceea ce trebuie să reţinem e că niciodată Musk nu a reuşit să se ţină de cuvânt în ceea ce priveşte timing-ul. De fiecare dată a promis anumite termene limită pe care apoi le-a tot amânat. De asemenea, fabricile sale au înregistrat numeroase eşecuri de producţie, sugerând u management defectuos. Culmea e că, în ciuda tuturor problemelor, Tesla e văzută în continuare ca o companie de succes. Ca să înţelegeţi cum merg lucrurile acolo, vă voi da ca exemplu recentele raportări financiare din februarie care-au fost de-a dreptul dezastruoase. Cu toate că a înregistrat o pierdere istorică, acest fapt „minor” nu l-a descurajat pe Musk. A acoperit totul cu un spectacol al SpaceX care a expus „cel mai puternic propulsor al unei rachete”, trimiţându-şi propriul SUV Tesla în spaţiu, undeva către nicăieri. De asemenea, nu a uitat să adauge că „a învăţat multe” din eşecurile producţiei Modelului 3. 
Recapitulând, constatăm că întreaga vrajă din jurul „legendarului” Elon Musk ascunde de fapt un lung şir de eşecuri acoperite prin evenimente de PR. Produsele pe care le propune sunt excepţionale din punct de vedere al design-ului, dar absolut inutile din punct de vedere practic. Are un acces privilegiat la banii publici, iar atunci când e aproape de a da ochii cu realitatea, se trezeşte cu „cavaleri pe cai albi” care-i decartează sumele necesare ieşirii din rahat. Şi el continuă să inspire proştii prin propagandă. De-aceea spuneam la începutul articolului că America arată exact ca Musk: bine polish-ată la exterior, susţinută de o propagandă obsedant-aberantă, dar falită în realitate. Priviţi-l pe Musk şi vedeţi America. Priviţi America şi-l vedeţi pe Musk. În termeni mioritici i-am spune miliardar de carton. Ca şi ţara de altfel: carton, plastic şi multă, multă propagandă.
 
Sursa: http://trenduri.blogspot.ro/2018/03/america-si-tesla-lui-musk.html#more

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite