Google Translate

luni, 9 aprilie 2018

Învierea Domnului să-va umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! Paște fericit!





Învierea Domnului să-va umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire!
Paște fericit!

23 de comentarii:

  1. Adevarat a Inviat !

    RăspundețiȘtergere
  2. A treia zi de PAŞTE se mai numeşte şi Marţea Alba şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat, nu se da la buci.

    De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”. In aceasta zi, barbatii n-au voie sa-si ciocneasca ouale in niciun fel.

    În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos. In zilele noastre, obiceiul s-a transformat in „Umblatul cu pleasca“ (Mocca).


    În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

    A treia zi de PAŞTE. Ce nu ai voie să faci miercuri, joi şi vineri
    Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de "nunta şoarecilor". Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă. Seara, barbatii, are voie la o mica bucifaleala „dos cu dos”.

    Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. "Joia Rea", cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel "sfinţită" se varsă apoi în fântâna din curte.

    Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpa este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

    Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii.

    Trai, nineaca ! Ce sa mai munceste praleo, ca oricum ne da statul ajiutoare !

    RăspundețiȘtergere
  3. PMT resuscitado17 mai 2018 la 09:45

    Hristos s-a inaltat !

    RăspundețiȘtergere
  4. PMT resuscitado21 mai 2018 la 20:01

    La Multi Ani pentru toti cei ce se intituleaza Ela (Ella), Elenca, Eleni, Eleonora, Eli, Elina, Helena, Helenca, Helene, Heleni, Helinca, Ileana, Ilenus, Ilenusa, Ilenuta, Ilina, Ilinca, Ilinuta, Leana, Leanca, Lena, Leni, Lenusa, Lenusa, Lenuta, Lina, Nora, Nuta, Nuti, Nutica, Nutisor…..
    si:
    Codina, Constanta, Constantina, Constantiu, Constina,Costache, Constandin,
    Costandina, Costas, Costea, Costel, Costelica,Costelus, Costi, Costica,Costin,
    Dina, Dinica, Dinicu, Dinu,Tanta, Tanti, Tantica, Tica, Ticu, Tina, Tinel,
    Tinu, Tinut, Titel, Titelus, Titi, Titisor……samd !

    La Multi Ani Vasile Burcu, cetatean liber si nealocat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT resuscitado21 mai 2018 la 20:03

      Pese: inclusiv Ilenutei Cobuz, cel mai tare jurist-cotrocist !

      Ștergere
  5. PMT resuscitado22 mai 2018 la 19:52

    Si hop, hop, hop,
    Sa ma luati de ciot !
    Cu Serban in frunte,
    C-are oi mai multe !

    RăspundețiȘtergere
  6. PMT resuscitado26 mai 2018 la 17:30

    O minivacanta placuta tuturor, oriunde v-ati afla !

    RăspundețiȘtergere
  7. PMT resuscitado1 iunie 2018 la 21:21

    Sanatate si cupoane fara numar tuturor rezervistilor, cu ocazia Zilei Rezervistului Militar !
    Ș-unpic de mue, ca sa nu va ia greața !

    RăspundețiȘtergere
  8. PMT resuscitado16 iunie 2018 la 21:26

    Ioi !
    Doamne feri !
    S-a*nchis haznaua lu Cufurez, fost Pulano 10 intercraci, unde aveai dreptul doar sa taci !
    Cica a fost dat in gîți la Goagăl !
    Mueeeee, băăăăă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT resuscitado16 iunie 2018 la 21:30

      Blogul se închide!

      Pentru că sunt câtiva cititori care au raportat blogul pentru conținut necorespunzător.
      Să fiți sănătoși!
      ====================
      Bre Nea Secu, ji unde ne mai fekalizăm ji noi ?

      Ștergere
  9. PMT resuscitado10 iulie 2018 la 16:57

    # REZIST ! Luluța ecu noi !
    Ura, trăească Deneau, Peneau, Sereiu, Seteseu, Pecereu, Uteceu, Cotroceu !
    Ioi, doamne feri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT resuscitado10 iulie 2018 la 16:59

      Nea Bozile, orcear hi,
      Noi mereu tevom eobi !

      Ștergere
  10. PMT resuscitado10 iulie 2018 la 17:14

    S-a deblocat ușea la haznaua Cufurez.bleog, fostă cândva Pulano10 Intercraci, unde aveai dreptul doar sa taci !
    Ca s-a deblocat ea ușea, s-a deblocat, insa, in spiritul vechilor traditii securistoide ale blogulu, nimenea n-are voie sa vorbește colo șea !
    Cică s-a saturat stapanul sa-i tot zmangălească unii peretii cu căcat, iar altii sa-l tot pârasca la Meliția Goagăl ! Așea căăăă...jiup de la comentarii !
    Ioi, doamne feri ! Ce oameni bre, ce oameni.

    RăspundețiȘtergere
  11. PMT resuscitado10 iulie 2018 la 19:48

    Denea- să vine să ne ea !
    Intâi a-nceput să ne plece muncitorii. Apoi doctorii, anjinerii, etc. Acum ne pleacă si elevii, si stodenții.
    Au rămas borfașii, politrucii si câteva categorii de rahați care ne tot amagesc cu niște lindicuri de autostrazi, ori cu o bucata de metrou, care a inceput odata cu difuzarea la noi a serialului Tânăr si nelinistit si tot nu este gata. In timp ce serialul s-a terminat demult !
    Ole, ole, ole, oleeeee, Ceaoșescu nu mai eeeeee !

    RăspundețiȘtergere
  12. Bună dimineața lume bună !
    Rapid cineva să mă scarchine la olo !

    RăspundețiȘtergere
  13. Au trecut 5 ani ca fumul !
    ===============================
    Anonim11 iulie 2013, 23:23
    CEZARIKA, HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAU LA CIOK, CIOK, CIOK. SA IMI SUGI LINDIKU SI CU LIMBA-TI CREATA DIN COOR SA-MI SCOTI LIMBRIKU.

    Răspundeți
    Răspunsuri

    PMT12 iulie 2013, 08:30
    Suptscriu !
    Cezarika Muci pe Fata, ai s-o iei pe sub mustata !
    De fapt, ai mai luat-o tu, atunci cand ti-ai ratacit TABul si s-a sesizat esalonul !


    Anonim12 iulie 2013, 09:00
    Baaa..futu-ti pizda lu muma-ta ! De ce te agati de pretenarul nostru??!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Ioi, doamne feri !
    Fusei si eo la hazna, la Cufurez, de dimineata, si iar gasii usa inchisa !
    =================================================================
    Blogul se închide!

    Pentru că sunt câtiva cititori talibani anti social democrați, care au raportat blogul pentru conținut necorespunzător.
    Să fiți sănătoși!
    ======================
    Buey Nea Secu, ăștia care te tot dă in gâți la Goagăl, e cadrele alea de nădejde, care toată viața lor s-a ocopat cu ciripalitul la organili de CeI si Pecere-pînă in 89, ear dupa Marea Răscoluție din Decembrie doar la organul de Protectie si Segoranță Militară- tot un fel de CeI, cu izmenele schimbate !
    Da-i dreq !
    In haosul asta generalizat, cand toata lumea se ocupa numai de Care pe care, crezi ca mai intereseaza pe cineva cui ii dai tu muie ?

    Dășchide bre haznaua, ca sa fim si noi informati cand ne-o baga doamna Lupu de la Defece !

    RăspundețiȘtergere
  15. La Multi Ani Ilie ! Si derivatilor !
    La Multi Ani aviatorilor militari !
    Si zguvernului care le doreste numai mui, mui bien !

    RăspundețiȘtergere
  16. La Multi Ani tutulor tilicarilor care au slujit patria si poporul, din arma Radiolocatie !
    Pe vremea mea radiolocatoristii ierea niste smecherși care se credea un fel de coaia lu Hercule !
    Acuma, ei e de mare folos patriei, intrucat il instiinteaza zilnic pe dom menistru Dușia cum ne incalca Ozeneele spațiul aerian, iar dom Mircea ne instiinteaza si pe noi, la teveu !
    Pentru onor, inainte !

    RăspundețiȘtergere
  17. Tot az:
    ================================

    Calendar ortodox 25 iulie 2018. Adormirea Sfintei Ana este pomenită în calendarul creștin ortodox la 25 iulie.

    Sfânta Ana a fost mama Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi bunica după trup a Mântuitorului Hristos.

    Preoții o pomenesc în bisericii pe Sfântă Ana, iar creștinii, deși nu țin cu rânduială această sărbătoare, respectă în anumite zone tradiții și obiceiuri.

    Iată ce nu ai voie să faci de Adormirea Sfintei Ana:

    - Nu ai voie să lenevești ori să te culci devreme căci oamenii puturoși nu vor avea noroc în față lui Dumnezeu.

    - Ai voie să speli haine dar numai după oră 12, după terminarea slujbei din biserică.

    -Ai voe sa dai la buci, dar numai dupa lasarea intunericului si numai cu lumina stinsa

    - Nu uită să dai de pomană celor sărmani

    - În anumite zone din Ardeal, cei bătrâni ung frunțile copiilor cu apa sfințită făcând semnul sfintei cruci.

    RăspundețiȘtergere
  18. La Multi Ani tutulor celor care se intituleaza Pantelimon si derivatilor din acesta:Pandele, Pinte şi Pintea, Pintilie, Pancea, Panciu, Pâncota, Pancu, Pandea, Pandelimon, Panta, Pantea, Panteş, Pentelei, Penteleu, Pintelei, Pinta, Telea şi Teleşti, Teliuc, Tilica; Fentele, Palii, Pandeli, Panko, Pantaleon, Pantaleone, Pantelei, Panteleimon, Pantelii.
    ================================================

    Calendar creștin ortodox 27 iulie. Sfântul Pantelimon, doctor fără de arginți

    Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon
    Tradiția spune că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna. De asemenea, pe 27 iulie se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

    O altă superstiție spune că în ziua de Sfântul Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor. În plus, se spune că oamenii care lucrează această zi sfântă sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă. Ei vor avea parte de parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

    O alta traditie spune ca in aceasta zi e musai sa dai la buci, de cel putin 3 ori, de la rasaritul si pana la apusul soarelui, pentru a fi sigur ca si in anul care vine ștromeleagul va ramane invârtoșat !

    RăspundețiȘtergere
  19. ECLIPSA LUNA 27 iulie. Vorbim despre a doua eclipsă totală, dintr-o serie de trei, care se produc la un interval de circa șase luni. Este și o eclipsă totală centrală, Luna trecând prin centrul umbrei Pământului. Este prima eclipsă centrală de Lună, după cea din 15 iunie 2011. Întrucât se produce când Luna este aproape de apogeu, această eclipsă va fi cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul al XXI-lea, cu o fază de totalitate de aproape 103 minute.
    ======================================
    Eo crecă anul ăsta or fo mai mult de două heclipse ! Păi, fro 3-4 or fo numa in capul lu Vasilica, din care cel pușin doua or fo totale de tot !
    Tu-i priștina mă-sii să-i tut !
    Vine apocalipticuuuuu, băăăăă ! Să moare oaea lu daea dă nu-i așea !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri