Dan Puric. Hristos a Inviat! De la Craciun la Pasti, nimic nou, Maestre! Este la fel de rau!

Dan Puric.

Un FENOMEN perceput de noi, cei multi. 

Un semidoct, impostor si fals,  

zice Andrei Pleşu

Hristos a Inviat!

Dan Puric, un om frumos, talentat, o enciclopedie, un Moș Ion Roată contemporan, plin de modestie, a urcat pe scenă și s-a scuzat că s-a făcut cunoscut evenimentul ca și conferință. A purtat prin urmare un dialog cu publicul, prezent într-un număr mare, atât ca mărime cât, mai ales, ca valoare și absolut fascinat de Domnul Puric.

Dacă ar fi fost vreun sceptic în sală, sunt sigură că a plecat convins. Cu o gestică deja cunoscută și admirată, domnul Puric a vorbit despre martiri, despre poporul român, truda și drama acestui ”popor chinuit”, despre demnitatea de a fi, depre valorile românești pierdute în centrele de reeducare comuniste și despre perioada comunistă, fatidică pentru sufletele românilor. A vorbit despre valori imense, martiri: Mihai Eminescu, ”creator al limbii române”, Mitropolitul Anania Bartolomeu, părintele Tănase de la Valea Prutului, care crește singur 320 de copii și ”nu îi aruncă peste granițe”.

17 decembrie 2009

Dan Puric: „Zidul Berlinului s-a prăbuşit peste noi”

Cunoscutul actor descoperă, după 20 de ani de la Revoluţie, o imensă prăpastie între clasa politică, intelectualitate şi popor, situaţie căreia i se adaugă distrugerea deliberată, prin desacralizare şi demitizare, a valorilor tradiţionale

Deopotrivă admirat şi contestat, Dan Puric este o voce din ce în ce mai ascultată în spaţiul public românesc. Discursul său cu accente creştine şi naţionale are, indiscutabil, o puternică notă de autenticitate. Dan Puric umple sălile de teatru, dar şi pe acelea unde conferenţiază despre iubirea creştină, de pildă. Până acum a publicat două cărţi - „Cine suntem" şi „Omul frumos" -, ambele vânzându-se ca pâinea caldă.

Totuşi, asta nu-i conferă automat „certificatul de calitate" al intelectualităţii noastre, care îl suspectează deseori de falsă erudiţie atunci când îşi argumentează teoriile. Dincolo de toate, succesul de public al lui Dan Puric exprimă o stare de spirit prezentă în rândurile celor mulţi.

Românii par să caute ceva anume atunci când îşi cumpără bilete pentru a-l asculta pe invitatul nostru din această săptămână. Iată de ce am găsit potrivit ca, înainte de Crăciun, să-i dăm cuvântul lui Dan Puric pentru a ne spune unde crede că ne găsim, din punct de vedere spiritual şi psihologic, la 20 de ani de la Revoluţie.

CARTE DE VIZITĂ

• Dan Puric s-a născut la 12 februarie 1959.
• A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" din Bucureşti, clasa prof. Dem Rădulescu.
• Este actor al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti.
• Spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL.
• Este apreciat pe plan internaţional pentru spectacolele „Toujours l'amour", „Made in Romania", „Costumele" şi „Don Quijote".

Adevărul: Aţi votat ?
Dan Puric: Nu.

De ce? Cum rămâne cu aceia care au murit pentru asta, acum 20 de ani?
Ei n-au murit pentru vot. Ei au murit pentru schimbare. Sunt două lucruri total diferite.

Schimbarea implică şi dreptul la vot...
Sunt două chestiuni pe principiul uşilor glisante. Dreptul de a vota nu este totuna cu şansa de a schimba. Ţarcul comunist e bine făcut. Numai că românul - acum nu pot eu să-l acuz, să fac pe deşteptul naţional -, săracul, tot speră că mecanismul ar fi autentic. Nu! Mecanismul e în buclă. Ce să alegi, cum să alegi?! Eu am zis că e lupta interspecifică. Ştiţi ce înseamnă „lupta interspecifică"?
Atunci când moare opozantul, cum a fost Coposu, rămâne aceeaşi specie. Şi se sfâşie între ei. Adică pe Lucreţiu Pătrăşcanu nu l-a împuşcat Maniu, a murit la Sighet. Pe Ceauşescu nu l-a împuşcat Gheorghe Brătianu. Se distrug între ei. Asta e ceea ce vedeţi voi! Intraţi în mecanismul ăsta crezând că este autentic. Politicienii, săracii, suferă de impotenţă. Nici ei nu-şi mai dau seama că mecanismul nu e legitim.

Atunci care-i soluţia, în opinia dumneavoastră?
România paralelă! O Românie apolitică, o Românie în care, de acum încolo, nu mai este vinovată clasa politică. Ea şi-a făcut simfonia, gata! Noi suntem vinovaţi, noi sutem responsabili. Şi nu căutaţi o soluţie politică!

Deci nu e vorba de o soluţie politică...
Nu. Comunismul nu dispare prin electorat, prin studii asupra totalitarismului, prin conferinţe, ci prin atitudini. Alţi oameni! Eu nu-mi aleg preşedintele, îmi aleg poporul. Nu avem popor, însă asta e foarte clar. Eu merg prin ţară să văd insulele astea care au mai rămas, de conştiinţă, de certitudine. Voi nu observaţi?

Se vede că nu avem un popor din moment ce turismul electoral atinge asemenea proporţii...
Da. E „păstrăvărie". Ei au votat anul ăsta, săracii, sperând la nu-ştiu-ce. Ei tot speră. Şi nu fac altceva decât să-şi prelungească boala. În clipa în care creezi o societate cu o multitudine atitudinală, atunci e un popor. La noi nu se poate vorbi despre o societate civilă.

Dar în anii '90 a existat societate civilă?
Au încercat săracii. Apropo de societatea civilă de acum: păi şi pe mine m-au fugărit vreo nouă luni pe bloguri. M-au făcut legionar, extremist, mason.

De ce enervaţi atâta lume, domnule Puric?
Păi, răspunde-mi tu! Numai pe tine nu te enervez. (....)

Unde suntem acum, după 20 de ani?
Am fost la Frankfurt şi am stat de vorbă cu o jurnalistă. „Domnul Puric, sunt 20 de ani de când s-a prăbuşit Zidul Berlinului", a spus ea. Nu, i-am zis, sunt 20 de ani de când sărbătorim că s-a prăbuşit peste noi. Noi suntem sub ruine, suntem consecinţe.

E mai rău decât înainte de 1989?
Da, pentru că e sindromul ăsta, cum zice proverbul românesc: „Să te ferească Dumnezeu de pasărea care a ieşit din cuşcă şi a nimerit în laţ!". Nu mai e graţia pe care o vedeam noi. Am fost pionier, UTC-ist şi m-au făcut şi membru de partid. M-au rugat, nu m-au obligat. Dar era o subversiune. Era o tensiune. Ştiam. Acum nu mai e. Acum nu mai ştii.

De ce nu mai există acea trezvie?
Sunt două lucruri care au operat. Înainte era imaginea de tip schizofrenic, comunistă. Tu, buricul pământului. Nu credea nimeni în imaginea aia. Ziceam: „Bă, dacă pleacă ăsta, cu ăştia..." Aveai fragmentul ăla de sănătate mintală. Acum nu-l mai ai. Din cauza intelectualităţii noastre graţioase de după '89 s-au bombardat toate reperele.

Dacă putem vorbi, până în '89, de o imagine care a creat un comportament schizoid dublu, cealaltă, de după '89, a creat un cancer de tip leucemic. Ce ne-au distrus? Modelele culturale, tradiţiile, familia, biserica, credinţa. Prin ce? Prin desacralizare, prin demitizare. Ei trăiesc din CNP, din buletin. Deci n-au poveste. Oamenii aceştia sunt numărul „2456". Ia-i povestea omului şi l-ai distrus, l-ai făcut o cărămidă. Desacralizare, demitizare, băşcălizare, minimalizare, spirit dilematic, ca să nu spun mai mult - şi nu al certitudinii. Eu nu am dileme asupra mamei sau asupra bunicului. (...)

Intelectualii de atunci erau nişte oameni de conştiinţă, erau responsabili, cu un fond extraordinar. Cam toţi proveneau din gena lui Eminescu. Un italian grozav zicea despre Mircea Eliade, Emil Cioran şi Petre Ţuţea: „Luaţi separat sunteţi grozavi, împreună sunteţi o nenorocire!". Ei erau împreună pentru că se certau. Era şi o educaţie a firii. Dacă Eliade stătea la masă cu Sahia, care era de stânga, nu-i dădea cu cafeaua în cap. Discutau. Era un lucru de civilizaţie şi de omenie, de frumuseţe.

Cum zice Gheorghe Racoveanu: „Omenia este frumuseţea cea dintâi a acestui popor". Am avut dispute de idei, dar pe durate groaznic de scurte 1919 - 1947. Aia e România - groaznic de scurtă. Şi mai avem o Românie - de la 1877 până la 1918. În rest, stăm pe sub munţi. Iar astăzi e o perioadă de asfixiere. Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta. (....)

Aţi identificat vreun intelectual public care să adere la ideile şi la setul de valori pe care le promovaţi?
Nu, sunt oameni pe care îi cunosc, dar nu sunt de prim-plan, în sensul public. Stau în subteran, pentru că le e frică. Şi cred că sunt şi amorţiţi, săracii. Şi-au pierdut reflexele. Nu mai e „trendy". N-ai văzut că dacă îţi iubeşti ţara eşti etichetat drept „naţionalist"?! Şi ce dacă eşti naţionalist? Ce, Putin nu-i naţionalist? Am văzut în Rusia cât de mult îl iubeşte poporul pe Putin. Pentru că ăla ţine cu ţara. (...)

Mai există România aceasta profundă? O mai găsiţi pe undeva?
Da, peste tot unde mă duc. La Baia Mare, la conferinţă, erau 300 de oameni înăuntru, în sală, şi 300 afară, la plasmă.

Şi atunci de ce oamenii primesc un kilogram de zahăr şi o sticlă de ulei în schimbul votului?
Aia e populaţia!

Dar sunt mulţi...
Ştii ce suntem noi în ecuaţia asta? Trebuie văzute realitatea şi adevărul. Realitatea este că după 50 de ani de comunism şi 20 de ani de ghetou din ăsta neocomunist, am ieşit ologi. Toţi suntem ologiţi. Asta e o realitate, e un lucru cuantificabil. Dacă iei două scrumbii într-o pungă portocalie, îţi dai seama ce hal de instincte pavloviene ai?! E tragic. Adică te uiţi, râzi, dar este tragic. Însă adevărul e că România nu se reduce la realitatea ei mizerabilă. Adevărul e că România profundă luptă tacit. (...)

Se discută foarte mult despre faptul că nu suntem închegaţi, că românii nu au stat suficient de vorbă între ei...
Just! Lucrul ăsta e sesizat de Mircea Vulcănescu în 1922, când spunea: „Ne-am unit politic, dar nu sufleteşte". După 1.000 de ani cât am stat dispărţiţi, au ieşit doi oameni politici care se luptau: Maniu şi Brătianu. Şi au prins clasa politică cu garda jos. Asta în afară de faptul că e ceva congenital - cum a zis Herodot, „păcat ca nu-s uniţi". Pe lângă dezbinarea asta, s-a băgat şi spaima ideologică comunistă. Acum mai suntem setaţi şi economic. (....)

A fost aprobat Tratatul de la Lisabona. Juridic vorbind, de acum există Uniunea Europeană.
Le urăm succese! Dar, au zis nişte ţigani o chestie genială: „Să te ferească Dumnezeu de eşece!". UE trebuie să-şi facă administraţie, dar administraţia asta nu se suprapune cu vocaţia omului. Omul nu poate să fie o abstracţie. E drept că e un agregat şi agregatul ăsta are şi calităţi, are şi mari defecte. Printre calităţile incontestabile este aceea că UE civilizează şi n-o să mai stăm cu berbecii ăştia autohtoni, cu feuda asta privatizată. Mai pune de-o şosea, mai pune de ceva..

Dar în acelaşi timp şi uniformizează şi nu ţine cont de individualitatea fiecărui popor. Ei ţin cont doar formal, pentru că zic acolo „unitate în diversitate". Dar ei nu ştiu că diversitatea este un fel de rezervaţie naturală. Cum au făcut americanii cu indienii.

De ce să-mi pui mie etichetă, să-mi spui: „De mâine sunteţi diverşi!"? Păi o ştiam şi eu! Diversitatea are o fiziologie. Nu poţi spune: „Sunteţi diverşi aici, iar dincolo sunteţi omogeni!" Mie tocmai mi-au arestat diversitatea, în faţa blocului: băbuţa care vindea usturoi. Poliţia comunitară a făcut-o. Ei acolo erau corecţi, pe restul îi lasă „la liber". Din detalii observ ce se întâmplă, din lucruri de genul ăsta. (...)

De ce credeţi că nu ne obosim să accesăm fondurile de la Uniunea Europeană?
Nu se pot fura. Şi din cauza asta, fiind monitorizaţi, nu se bagă nimeni.

Prin urmare, nu-i vorba de prostie din partea noastră, a românilor?
Nu, este viclenia clasei politice şi criminalitatea ei. Pe ei nu-i interesează ţara, pe ei îi interesează vila de la Snagov şi banii de acolo.

Dar politicienii nu sunt, în fond, oglinda noastră? Nu sunt emanaţia noastră?
Aici este o profundă eroare. Clasa politică nu este corp reprezentativ, este o tumoră. Politicienii se dau, se legitimează ca fiind preşedinţi, miniştri. Ei nu au legătură, ei sunt o tumoră ce trebuie extirpată.

Nu noi i-am votat?
Noi am votat pentru că suntem în ghetou. Tu stai la numărul 455, alături de numărul 456 şi vine plutonierul şi îţi zice: „Bă, drepţi! Staţi lângă pat!" Acum, sigur că e mai soft toată chestia asta. Din puşcărie ne-am transformat în junglă. Şi ne împuşcă la liber. Dar lanţul de care v-am zis la începutul discuţiei, ăla e. Şi e sinistru. Libertatea nu înseamnă libertinaj. Dar ne-au inoculat faptul că ei sunt legitimi. Noi i-am votat! Toată lumea e în stare de inconştienţă. Clasa politică ne-a dat sentimentul că suntem liberi, însă laţul era deja pus. Deci „ţarcul" este foarte bine făcut. (...........)
Integral, AICI.

29 decembrie 2010

VIDEO Dan Puric: „Dacă ne pierdem simţul umorului, ieşim din istorie”

„Adevărul":

S-a schimbat ceva în România de la ultimul nostru dialog, din decembrie 2009?

Dan Puric: Nu numai că nu s-a schimbat nimic, dar lucrurile s-au agravat. Oricum, în noul lagăr neocomunist, noi trăim un timp istoric relativizat. Adică trăim o simultaneitate unde trecutul nu mai are importanţă. Şi nici viitorul. Este un fel de „Trăieşte-ţi clipa şi aia este!" Memoria este exersată, cel mult, până la ziua de ieri sau până la ce-am făcut azi-dimineaţă. Am constat un lucru teribil. E o eroare - nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata şi văd că omul a murit în '45 zic „A fost fericit!" După '45 încolo a venit viitorul şi a fost o involuţie, o cădere în timp extraordinară. Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace. Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupaţiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, aşa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu,

 „cea mai criminală clasă politică" din istorie.

Foarte bună remarca.

Asta pare a fi percepţia generală...

Nu. Clasa politică e criminală, inconştientă şi deci ea a jefuit. Să gândim în termeni economici! Hai să nu trântim aşa anumite chestii - cu datoriile plătite, cu trei miliarde de dolari pe care puteam să le recuperăm de la URSS, Liban şi Irak, iar noi, în 17 ani, am ajuns la peste 30 de miliarde de euro datorii. Şi datoriile cresc pe zi ce trece. Dar nu trebuie să judecăm această clasă politică, aşa, cu ură. Sunt totuşi români, sunt ai noştri, sunt din ghetou. (...) Ăştia sunt oamenii.

De ce credeţi că românii sunt atât de trişti, de încrâncenaţi şi de agresivi unii cu alţii?

Noi nu numai că trăim o degenerare a întregului metabolism, dar trăim şi o dereglare. Sistemul nervos, din punct de vedere anatomic, din punct de vedere fiziologic, se îngrijeşte de reechilibrarea noastră întotdeauna. Când se întâmplă câte o traumă, sistemul nervos este cel responsabil să reorganizeze lucrurile. Toată lupta societăţilor totalitare sau a societăţilor de tip secularizat, care vin peste noi, este ca să atace sistemul nervos. Se cultivă neliniştea. Prin ştiri, prin actualităţi speciale care se ocupă de lucruri de medicină legală în public. Publicul are un sistem nervos. El este îngrijorat peste măsură. Biserica spune că poţi să ai griji, dar să nu fii îngrijorat. M-a întrebat un şofer de taxi care este diferenţa. I-am spus: „Dumneata conduci acum, te uiţi în oglinda retrovizoare, îl vezi pe securistul ăsta cu jeep-ul care încalcă regulile, o mai vezi pe asta, îl mai vezi pe ăstălalt. Deci, dumneata ai griji". „Păi, da, asta înţeleg!", îmi răspunde. „Păi, fără griji nu poţi. Dar ce înseamnă să fii îngrijorat? Spre exemplu, îţi pun o pătură pe toate geamurile maşinii. Atunci ai tăiat contactul cu Dumnezeu. Eşti mort, eşti orb. Tu vrei să le rezolvi singur, pe monitoare, dar n-ai cum", i-am explicat taximetristului. Când eşti îngrijorat ţi-ai tăiat raportul acesta teandric cu Dumnezeu. Griji avem cu toţii. Cumulul acesta de griji nemăsurate şi de nelinişte îl duce pe om într-o spaimă teribilă. Era un genetician american care a spus că „schimbările genomice la nivel de moleculă, în timp, duc la aşezarea unei stări receptive la anumiţi viruşi". Adică, îl iei pe om şi îl oboseşti până îl termini. Şi atunci el dobândeşte o receptivitate morbidă la orice. Acum, poporului român poţi să-i spui orice.

De asta sunt prolifice „ştirile" cum că în anul 2012 va fi cutremur.

..........................

„Ştirile" spun că va veni chiar sfârşitul lumii în 2012 ...

Integral AICI.

„Sub îndemnul „Trăieşte-ţi clipa!” stă si generaţia politică de la noi, care n-are trecut. Toată ceaţa asta de handicapaţi sare peste trecut, pe ei nu îi interesează ca s-a murit în puşcării pentru ţară, pentru neam, pentru familie. Ăstia sunt cretinoizii care cred în „Trăieşte-ţi clipa!”. (Dan Puric, Cine suntem, Bucureşti, 2008)

„Să nu ne lăsăm „castraţi” de trecutul şi istoria neamului, pentru că „omul castrat de trecutul său, al familiei, al identităţii sale naţionale, culturale, este omul care poate fi manipulat foarte repede”. Dan Puric

„Aş fi aşteptat să-l văd mai smerit pe Dan Puric”

Eu îl admir pe Dan Puric ca actor. E un artist de top. Din păcate, se întâmplă şi cu el ce se întâmplă cu mulţi alţii. Ca să fiu pedant, aş spune că avem de a face cu o problemă de logică a autorităţii. (...)

Domnul Dan Puric a ieşit din sfera unde este cu adevărat competent, înalt competent. A făcut un sindrom de guru.

Părerea mea sinceră este că el nu este pregătit pentru acest rol, din două motive. Unu: se simte indecent de bine în el, iar asta se vede din mica pompă profetică a discursului. Doi: n-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate. (...)

Eu unul nu înţeleg de ce face asta domnul Puric. În termeni creştini, i-aş vorbi de „slavă deşartă”: vrea să pară altceva decât este.

Integral, AICI.

Dan Puric răspunde acuzaţiilor lui Andrei Pleşu la Vorbe Grele
Dan Puric a fost invitatul lui Victor Ciutacu ... la "Vorbe Grele", unde a răspuns acuzaţiilor scriitorului Andrei Pleşu, care a spus că a prins o nişă şi se subtituie rolului legitim al bisericii orodoxe. Actorul şi regizorul a răspuns că fostul ministru de Externe al României are dreptul la o părere, însă el ca are dreptul la credinţă. De altfel, Dan Puric a spus că nu este specialist în teologie şi că este un biet om, care îşi manifestă şi el dureros dragostea de ţară...

Am citit si recitit ...

M-am ratacit in Dan Puric ...

As fi vrut ca acest mare artist, sa nu fi fost adus in starea de a spune atat de multe adevaruri, atat de triste, atat de dureroase ... !

Hristos a Inviat!

Admin

________________________

marți, 26 aprilie 2011

Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Condoleante colegului si prietenului nostru,

Ică Şt. O. Victor

Admin