Pagini de larg interes! Click here:

joi, 21 martie 2013

Legea statutului cadrelor militare. Militarii pot continua activitatea şi după vârsta de pensionare. Băsescu cere reexaminarea! UPGRADE.Vezi cum arată un posibil criminal radicalul ungur care a ameninţat-o cu moartea pe eleva Sabina

 
 
Președintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei.  La nivelul lunii martie 2013, vârsta standard de pensionare este de 55 ani şi 6 luni.
 
În cererea de reexaminare preşedintele Traian Băsescu susţine că prevederile referitoare la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi amiralilor nu este oportună, aducând atingere nevoii de stabilitate în ceea ce priveşte managementul forţelor armate.
 ”De asemenea, considerăm că o asemenea condiţionare ar fi de natură să transforme Armata într-o masă uşor de manevrat, supusă factorului politic”, a mai arătat şeful statului.
 
 ”Menţionăm că măsura adoptată ar putea conduce la trecerea în rezervă a unui număr de peste 50 de generali şi amirali, reprezentând un procent ce ar depăşi 50 la sută din numărul total al acestora. O asemenea dispoziţie legală ar avea un impact deosebit de grav în ceea ce priveşte conducerea Statului Major General, unde din cei 5 generali un număr de 4 ar putea ieşi din sistem”, se mai arată în cererea de reexaminare.
 
O situaţie similară există şi la nivelul conducerii Statului Major al Forţelor Terestre şi al Forţelor Navale, unde toţi generalii şi amiralii aflaţi la conducere ar putea ieşi la pensie, precum şi la nivelul conducerii Statului Major al Forţelor Aeriene, unde din 4 generali ar putea rămâne în sistem unul singur.
 
 Un alt aspect semnalat este faptul că legea nu prevede criterii clare de apreciere pentru obţinerea acestui aviz conform, ceea ce poate genera aprecieri subiective din partea decidenţilor.
 
O altă prevedere a cărei reexaminare se cere se referă la faptul că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot fi trecuţi în rezervă, din oficiu, în situaţia în care nu promovează baremele de pregătire fizică, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului.
 
 
 
Militarii pot continua activitatea şi după vârsta de pensionare
Senatorii au decis, marți, că după împlinirea vârstei de pensionare, cadrele militare, inclusiv generalii și amiralii, pot să-și continue activitatea, până la împlinirea vârstei de 60 de ani, dar numai cu aprobarea conducatorului institutiei. De asemenea, ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii şi gradaţii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere când nu promovează baremele de pregătire fizică, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului.
 
Militarii pot continua activitatea şi după vârsta de pensionareSenatorii au adoptat cu  118 voturi “pentru” şi 18 voturi “împotrivă”, cu amendamente, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, propunere iniţiată de un grup de parlamentari PSD şi PNL.
 Senatorii au decis, la propunerea Comisiei pentru apărare, eliminarea din legea aflată în prezent în vigoare a prevederii potrivit căreia “generalii şi amiralii sunt menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani sau sunt trecuţi în rezervă, la cerere, în condiţiile prevederilor legale în vigoare”.
 
 Membrii comisiei au luat această decizie argumentând că este necesară corelarea prevederilor proiectului de act normativ cu dispoziţiile Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul că prin crearea unei discriminări pozitive pentru cadrele militare generali şi amirali se încalcă principiul acestei legi, acela de a institui un sistem unitar privind limitele de vârstă.
 
La Statutul cadrelor militare a fost adăugată prevederea potrivit căreia personalul militar şi civil beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate, iar membrii familiei care au dreptul la pensie de urmaş, pentru cazurile de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului.
 
Potrivit votului dat de senatori, ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii şi gradaţii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere când nu promovează baremele de pregătire fizică, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului.
 
 
 
Click here:
 
 
==========================================
 
 
==============================
=================
 
UPGRADE.
Vezi cum arată un posibil criminal radicalul ungur care a ameninţat-o cu moartea pe eleva Sabina  NapocaNews
 
Vigilentii internetului l-au gasit mai rapid ca Politia pe individul care a amenintat-o grobian cu moartea pe tanara eleva: este vorba de Zsolt Lendvay-Simon, agitator al autonomiei “Tinutului Secuiesc” (foto). Roncea.Ro cere romanilor din zona sa il caute, sa-l prinda si sa-l predea autoritatilor pe infractorul maghiar.
 
 
Mii de romani si-au declarat solidaritate cu Sabina Elena prin intermediul retelelor sociale. S-a creat o pagina de Facebook eficienta si s-au anuntat demonstratii de solidaritate in mai multe orase ale tarii, respectiv:
BUCURESTI, Sambata la ora 17 – Piata Constitutiei sau Piata Universitatii. Se afirma: “Sabina, eleva a unui liceu din Covasna a fost amenintata cu moartea, dupa ce impreuna cu cativa colegi au mers la liceu cu steaguri tricolore si au marsaluit pe holurile institutie de invatamant. Pe langa faptul ca a fost amenintata cu moartea, Sabina este si anchetata pentru “instigare la violenta”. Va asteptam in numar cat mai mare sa o sustinem pe Sabina Elena impreuna cu un tricolor!
CHISINAU, Vineri la 15.30, la Amabasada Romaniei (Bravo, fratilor!)
ALBA IULIA, Vineri la 16, in fata Prefecturii
CLUJ NAPOCA, Vineri la 17, in Piata Unirii
NapocaNews
 
===========================================
=======================================================
===============================================================

182 de comentarii:

  1. Asta nu-i tara cu oameni normali!
    ,,pot fi, ,,cu aprobarea...'', ,,in mod exceptional''...
    Legi de cacat, parlament emanat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oaileiii.... sa te tii drace....
    Acu sa vezi "abuzuri", coruptie si ce vre muschii matale:
    ====================
    Potrivit votului dat de senatori, ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii şi gradaţii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere când nu promovează baremele de pregătire fizică, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului.

    Comisia pentru apărare a propus acest amendament susţinând că "trebuie prevăzută expres posibilitatea ca prin nepromovarea baremelor de pregătire fizică militarii să poată fi trecuţi în rezervă fără a mai interveni consiliile de judecată sau de onoare".

    Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care a fost respinsă anterior de Camera Deputaţilor, a fost votată de Senat în calitate de Cameră decizională.

    RăspundețiȘtergere
  3. ,,Mester carmaciul...''

    Uoai, o aparut matelotul pe sticla. Iar ne-am futut norocul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Uoai, cica Zisu tre sa mai stea inca 100 de ani! Ci ma rid...
    Auzi, ,,politruc in fruntea armatei''.
    Ci ma rid...

    RăspundețiȘtergere
  5. Baaa ce kkt maninca kioru!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mananca kkt din pizdocul ma-ti,cu tiriplia.iar tu ne sugi pula mai homosex,tu impreuna cu prietenii tai de pe aceasta scursoare de blog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOP, HOP, HOP SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

      Ștergere
    2. 19:33
      Motanele baligos, sa ne pupi in kur virtos da-ti-am muye cu sloboz. La Urziceni pe centura sa sugi capete de sula. Bortelite-n capatzina si groase la radacina. De la turci si la rusnaci saruta-ne-ai intre craci.

      Ștergere
    3. Lasa LEBADA nenorocitule ca ne bagi in razboi cu Viana!!

      Ștergere
  7. Vai, nashul de botez al fratelui mieu din TM, domnu Bashinescu el Kioresco, iar iera manga! Auzi, sa incheie conferinta si dupa aia sa se intoarca. Baga-l-as intr-un loc intunecos cu tot cu rudele lui de gradu 0, 1 si 2!

    RăspundețiȘtergere
  8. Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:
    =====================
    - azi am trimis spre reexaminare o propunere de modificare a legii statutului cadrelor militare. Legea e plecata pe o initiativa legislativa a catorva parlamentari, a fost respinsa de Camera Depuatilor si respinsa de Senat.

    - reflecta ori un act de tradare nationala, si sunt responsabil de ce spun, ori un act care vadeste o profundă prostie.

    - daca as fi promulgat-o azi, luni 41 de generali ar fi fost trecuti in rezerva, comandamentul fortelor terestre si navale ar fi ramas fara nici un general, cel al fortelor aeriene ramanea cu un general,

    - pana la sfarsitul anului, alti 10 ar fi trebuit trecuti in rezerva. Daca voiau sa nu treaca in rezerva trebuia sa se duca la ministru, din an in an

    - orice general poate opta sa ramana pana la varsta de 60 de ani, deci nu e dependent politic de ministru sa ramana sau nu
    - ce mi se pare extrem de în neregulă. Toţi oamenii aceştia au 55-56 de ani. Sunt generalii care au fost în Irak, Afganistan. Sunt generalii care au modernizat armata, care s-au instruit in comandamente NATO

    - o astfel de decapitare e inexplicabilă şi e împotriva securităţii naţionale. Cu cine îi înlocuim? Sau să-i facem obedienţi faţă de ministru

    - e prima data dupa revolutie, cand se incearca punerea sub control politic a generalilor

    - eu sper ca aceasta lege sa nu mai plece din Parlament niciodata, de asta am trimis-o.

    - cred ca varsta de 60 de ani e potrivita pentru pensionarea generalilor, avand in vedere speranta de viata. Mi s-a prut ori o prostie, ori o lovitura data Armatei

    - recomandarea mea publica e ca Senatul sa fie ori mult mai atent, sa ia aminte de votul Camerei Deputatilor, ori poate Senatul uita de aceasta lege

    - dintre initiatori e si un fost ministru al Apararii, provenit din armata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dati-l in ma-sa pe derbedeul si golanul national! Pe asta nu merita sa dai nici macar mucii lui Czar.

      Ștergere
    2. Citez din zcerile lui Basescu:
      ============================
      " - e prima data dupa revolutie, cand se incearca punerea sub control politic a generalilor" ; NU, domnule Prezident! Este prima data de cativa ani buni, cand vi se iau "butoanele"!

      In ultimii 8-10 ani, ati "curatat" cum ati vrut armata, politia, serviciile secrete! Nu ati spus nimic ca nu ar fi bine, ca oameni pregatiti, la 45-55 ani sa plece ... "obligati" acasa! Erati la butoane, nu-i asa?! Ati pus imediat in loc, tot felul de neica-nimeni, de nulitati care au facut praf totul! Cam asta e!

      Ștergere
    3. Acest individ nu are ce cauta pe teritoriul Romaniei,cum de fapt nu au ce cauta nici cei care i-a adus la guvernare pe acesti nomazi.
      Acest individ trebuie judecat si condamnat in mod exemplar de justitia romana.
      Cei care ancheteaza aceasta fata pentru savarsirea infractiunii de "INSTIGARE LA VIOLENTA" nu au ce cauta in magistratura

      Ștergere
  9. Uai, ete ca are odata dreptate si RH-ul:

    "Robert Horvath spunea...
    L-ai alungat pe Alex si pe Valter.....adevarati nationalisti....nu extremist ca tine.
    Cine a ramas ? Coreolone ....tot un minoritar si tigrisor
    provenit dintr-o tigroaica indiana.
    21 martie 2013, 15:26
    ----------------------------------------
    PS.1 A inceput sa-i vina mintea la cap Robortului.
    PS.2 Luat de pe bloaga lui Pulanox...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Robert Horvath spunea...


      clarificare si drept la replica
      NOI AM VENIT PE CAI.
      Coreolonii cu satra si pantalonii in vine,
      Dar lucrurile se schimba
      ACUM EI CUCERES LUMEA....VEZI...PARIS, LONDRA ETC

      Ștergere
  10. Presedintele Traian Basescu a retrimis joi la Parlamentul o propunere de lege care modifica statutul cadrelor militare, modificari care prevad ca generalii si amiralii pot fi mentinuti in activitate dupa implinirea varstei standard de pensionare cu aprobarea anuala a conducatorului institutiei. Propunerea a fost caracterizata de Basescu drept "un act de tradare nationala ori un act care vadeste o profunda prostie". Propunerea acuzata de presedinte a fost facuta de de Comisia de Aparare din Senat, condusa de liberalul Corneliu Dobritoiu, care-l mai are in componenta pe Gabriel Oprea (UNPR), ambii fosti ministri ai Apararii. Traian Basescu a spus ulterior, intr-o conferinta de presa, ca "daca as fi promulgat legea, 41 de generali ar fi fost trecuti in rezerva. Comandamentul fortelor terestre ar fi ramas fara nici un general, la fel la fortele navale, cel al fortelor aeriene cu un singur general... Sunt comandamentele de arma care stau in legatura cu toate structurile NATO". "Aceasta initiativa a atras deja atentia partenerilor din NATO", a spus joi seara Traian Basescu intr-o interventie la RTV.

    RăspundețiȘtergere
  11. Vizitator

    Domnule deputat Ioan Oltean,ma numesc Kis Viorel nascut in Ciceu Mihaiesti fost pilot militar pe elicopter ,54 ani pensionar [cu o pensie nesimtita de 1828]roni,pensie obtinuta in urmaa 23 de ani de zbor pe toate coclaurile patriei si in toate conditiile meteo ziua si noapte ,3000 de ore de zbor,participant la zeci de inmormantari ale fostilor mei camarazi adunati cu cearceaful sau arsi pe pamantul sfant al patriei,erou in viata si renegat de conducerea de acum [nu am dreptul la munca ,si veniturile nu-mi asigura un trai, cat de cat ,.decent.Sotia ,absolventa a fac de drept ,munceste pe post de sluga la batranii din Italia pentru ca aici nu si-a gasit rostul -nu a avut loc de NOII CIOCOI cocotati in pozitii cheie.Toti dar toti care au lucrat la STUPUL PATRIEI sunt murdari [nu conteaza :PCR<PDSR,PDL<UDMR,PNL..si alti hoti]unde va este onoarea si corectitudinea de adevarat roman,de ce va tradati neamul si tara ,nu va e frica de scadenta si de razbunarea poporului?
    17/03/12 16:07
    tigri2

    Nici macar nu s-a sinchisit cineva sa-mi citeasca e-mailul,darmite sa-mi raspunda.Acuma ei se cred vesnici si invincibili dar vor raspunde cat de repede pentru toate matrapazlacurile facute si pentru ce-ar fi trebuit sa faca pentru tara ,asta daca cumva la putere nu le vor urma alti hoti dornici de a-si umple golurile facute de la guvernarile anterioare.blestem mare a cazut peste tarisoara noastra sa avem asemenea politicieni si ma mir ca din bunatatea si inteligenta acestui popor au fost alesi numai mediocrii si necinstitii-tradatori de neam si datini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia acum te inteleg, tigri2 !
      Ai tot respectul meu, pentru durerile tale! Chiar daca nu-ti impartasesc modul de abordare, incercare de solutionare a problemelor cu care te confrunti! Te rog, retine macar un aspect: noi, colegii tai de pe aici, nu avem absolut nicio vina care sa fi condus la TRAGEDIILE pe care tu le traiesti impreuna cu cei dragi (soti, copii, parinti...)!
      Am onoarea sa te salut!

      Ștergere
    2. I-am spus io mai acu citeva zile ca-i baiat bun dar cam natafletz si ca se aprinde din orice...Oricum, are si el rezervata o cushca la ZOO, ca la 9 nu mai sunt locuri.

      Ștergere
  12. NB la ZOO + 9 ! Cezare nu uita de oua!

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna dimineata la Noo,Zoo si APV-P.
    „S-a sesizat si NATO” zice d-l Guvernator!Pai unde a fost ..NATO in ultimii trei ani de cand militarii romani sunt umiliti,batjocoriti,sfidati..???

    Sa aveti o zi buna, ca io deja mi-am stricat-o.
    Sa muiti bine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Militarii civilizati si culti trebuie sa-si continuie activitatea. Onanistii militari trebuie lasati la vatra.
    La fel cei dubla cetatenie...indiana si romana. Cersitul trebuie interzis prin lege sau cel putin supus taxelor.
    Voi exemplifica prin Coreolone care ia ajutoare sociale dela francezi si pensie de la statul roman....
    Cand a fost intrbat de politistii francezi ce adresa are
    El a raspuns....Nu stiu...... casa mea....este in continua miscare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai du-te-n mata!Cum iti permiti sa jignesti un ofiter roman?

      Ștergere
    2. Isi permite pt ca e bozgor(adica om fara de tara)

      Ștergere
    3. Esti un BOU, bozgore!

      Ștergere
  15. 'mneata buna ! Ii buna o pula, doby, ca iar dadui cu muia de bozgoroi !
    Uai, ce m-am nervozat ieri ! Toata noaptea am gemut ! Ni-o spus baba ca tot mormaiam ceva prin somn cu Teokes, muie, zgura, CioboBorno si iar muie, Horty, RoBORTA curului pozitiva...
    M-a trezit transpirat tot la cur, ceva un amestec de verde crud, cu o roseata de la pastea, care se vedea ca dreaq pe albul izmenelor !

    Gata, nu ma mai bag la de-astea, ca inca nu sunt in stare ! Daca afla harca ca ni-o crescut tenziunea, pula mai vad eu net !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muey,sa nu te dai la sfarcurile babornitei ca laptili e infestat.Cezar bea lapte numai de la tapul Stelica,care cica e curat ca lacrima lui Corleaone cand e manga.

      Ștergere
  16. Ia, ce avem noi azi, aici ?
    Pai avem un tradator national, care a destructurat armata, a saracit-o intr-un hal fara de hal, a lasat-o fara avioane, a "spart" in jde gasti rezerva-gata, gata sa-si sparga unii-altora capatanile, iar "activul" l-a politizat pana-n maduva !
    Cam asta-i esenta.

    Stai, ca-n poza a doua avem un "corp" valoros de instelati, care saluta cu totii cu mana stanga si cu onorul spre dreapta ! Mai putin unul (al patrulea din dreapta, randul de jos), care fiind si mai mic, n-a vazut de unde sosea "onorul" si saluta drept inainte !

    Iar in poza a treia, in sfarsit, avem si noi imaginea adevaratelor cadre militare, instruite la scoala inaltei maiestrii ostasesti, conform prevederilor RIF !
    Ce fain saluta ele, mai ales sapcaliul cu rosiu, care, cu destu' mare se scarchina in nas, cu destu' mic arata incotro-i sudul, iar cu destu' mijlociu da o muiuta pentru onor !

    Emotionant !

    RăspundețiȘtergere
  17. `Mneata la ZOO+9+APV P...`!
    Lasati-l in cacat cu nasul pe Chiombul national!
    Pentru el "Iesi afara javra ordinara" e un alint!
    Vedeti prin ce trece fetisoara din Sfantul Gheorghe care "a indraznit" sa poarte bentita cu culorile Drapelului National! Si ce reactie de BOU CU ZBATURI a avut un politician "national" liberal!
    Admin., dupa ideea lui Nea(csum) poate pui poza ei aici!
    Merita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S.
      http://jurnalul.ro/stiri/observator/presedintele-pnl-sfantu-ghoerghe-purtarea-tricolorului-de-15-martie-este-necuvenita-639638.html

      http://jurnalul.ro/stiri/observator/el-este-cel-care-a-amenin-at-o-cu-moartea-pe-eleva-din-sfantu-gheorghe-care-a-purtat-la-coala-benti-a-tricolora-639685.html

      Ștergere
  18. @Admin
    Da asa este ,am scris si eu crezand ca voi fi citit de oameni dar constat ca m-am inselat,putini au mai ramas cu demnitatea de OM si printre aia ,cu onoare,va numarati.Asa suntem noi,romanii,gomosi ,falosi,invidioasi ,carcotasi si barfitori.Suntem plini de "misto" ne bucuram de raul vecinului si colegului si il invidiem daca are ceva ce ei nu prea au ,inclusiv verticalitate si onoare.Vad ca previziunile mele s-au adeverit,cu privire la caderea PDLului ,asa vor pati si cei din PSD & PNL numai sa continue sa-si bata joc de popor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai fa si altceva decit sa te lamentezi peste tot cu cine/ce ai fost!
      Din Tigru fioros - cum te prezinti - nu ai ajuns decit o mita jigarita!
      Blestemele sa-ti cada in sin!

      Ștergere
    2. Ba,tu sa te duci s-o futi pe ma-ta moarta-n cotetz,ia si o lopata cu tine!

      Ștergere
    3. Asa Tigrule -necrofilule! Cu BROASCA lu Oltean in gat!!

      Ștergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. Ponta: Problema lui Băsescu e că vrea ţină în funcţii generalii numiţi de el, se opune schimbării.
    ======================
    Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, că problema preşedintelui Traian Băsescu ar fi una "personală" legată de faptul că doreşte să-şi menţină în funcţie generalii numiţi de acesta, însă chestiunile privind armata nu ţin de numărul generalilor, ci de echipamente şi pregătirea cadrelor.

    "Cred că reacţia preşedintelui Băsescu e o reacţie personală, sunt generalii numiţi de domnia sa, înaintaţi în grad conform prevederilor constituţionale, şi ar vrea să rămână cât mai mult timp în aceste grade şi funcţii", a declarat Ponta într-o intervenţie la TVR.

    Premierul a precizat că atât în cazul Constituţiei, cât şi al legilor precum cea privind cadrele militare, Parlamentul este cel care decide, şeful statului putând exprima opinii.

    "Şi în aceste situaţii – şi o să mai avem multe situaţii de acum încolo – preşedintele Băsescu de fapt se opune schimbării. «Nu trebuie să schimbaţi Constituţia, trebuie să rămână cum a fost pe vremea preşedintelui Băsescu». Nu trebuie să schimbăm generalii, trebuie să rămână generalii puşi de preşedintele Băsescu. Nu trebuie să schimbăm la Curtea Constituţională, nu trebuie să facem nimic. Pot să înţeleg uman că după ce nouă ani ai condus o ţară şi un sistem politic nu vrei să schimbi nimic. Dar până la urmă USL, domnul Antonescu, eu, am fost votaţi tocmai pentru ca să facem schimbare şi o s-o facem", a susţinut Ponta.



    În ceea ce priveşte numărul generalilor care s-ar reduce semnificativ prin pensionare, premierul a susţinut că problema armatei nu ţine de acest lucru, ci de echipamente.

    "Problema nu e că nu avem destui generali, avem destui generali. Noi nu prea mai avem... nu că soldaţi, că avem militari cu contract, cu carieră, care îşi fac foarte bine meseria. Noi nu avem de foarte mulţi ani, e prima dată anul acesta după vreo opt ani de zile când bugetul apărării e mai mare decât anul precedent, deci noi nu mai avem echipament atât cât ar trebui, nu se pregătesc militarii noştri, asta e problema armatei române. Că pleacă zece generali sau 15...vin alţi generali sau alţi colonei, nu asta...", a mai afirmat Ponta.

    Şeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei.

    El a prezentat, joi seară, motivele pentru care a trimis legea înapoi spre reexaminare, după care a precizat: "Eu sper că această lege să nu mai plece din Parlament niciodată".

    "Pot să o interpretez ca fiind o lege care reflectă ori un act de trădare naţională, şi sunt profund responsabil în ceea ce spun, ori un act care vădeşte o evidentă prostie", a spus Băsescu.

    Pe site-ul Camerei Deputaţilor, apar ca iniţiatori ai legii în mai 2012 fostul senator PNL Teodor Meleşcanu, actual şef SIE, precum şi senatorii PSD Ilie Sârbu, Titus Corlăţean, Toni Greblă, Elena Mitrea Ioan Mang, precum şi alţi 24 de deputaţi ale căror nume nu sunt indicate.

    RăspundețiȘtergere
  21. 22 Mar 2013 06:36









    liuba a spus:

    Alo, psihiatria!Trimiteti brancardierii cu camasa de forta !Bai, nebunule de Basescu, cat timp esti presedintele Romaniei mergi cu ce avioane iti zic Serviciile ca e sigur.Cand ai sa fii pensionar, crapati-ti-ar fierea in tine, creste-ti-ar bube pe creier, ai sa zbori cu ce vrei tu si ai sa mergi si cu driculCe tot te bagi in seama, jevra ordinara!Cine te mai ia in seama, delapidator si tradator netional!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  23. Foarte, foarte coerent vorgheste dottore-plagiatore !
    ==========
    " Noi nu prea mai avem... nu că soldaţi, că avem militari cu contract, cu carieră, care îşi fac foarte bine meseria. Noi nu avem de foarte mulţi ani, e prima dată anul acesta după vreo opt ani de zile când bugetul apărării e mai mare decât anul precedent, deci noi nu mai avem (...). Că pleacă zece generali sau 15...vin alţi generali sau alţi colonei, nu asta..."
    =============
    Noi nu avem, insa de fapt avem, chiar daca nu mai conteaza ca nu prea mai avem !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: de fapt, ma doare in zbang cum si cand "ies" generalii din sistem !
      Poa sa iasa si cu picioarele inainte, direct din birouri, cabinete si alte spatii de cazarma ! Adica sa sara etapa penziei, iar de pe contributivitate s-o uskeasca direct la locul cu verdeata !
      Avantaje:
      -se mai degreveaza bugetul de pensii nesimtite, prin iesiri naturale si neincluderea de noi membrake nesimtiti;
      -slujbele s-ar tine direct la locul de munca, intrucat cazarmile si-asea-s pline de soboare de pochi, care imput aerul de pomana;
      -s-ar reduce substantial bugetele anuale alocate confectionarii, tiparirii, distribuirii si evidentei "Legitimatiilor militare "pentru bosorogi !

      Asa ca, sa-i tina pe viata in cazarmi ! Cu conditia ca, in fiecare mare garnizoana, sa se infiinteze, in subordinea directa a Comandamentului Logistic Incalcit, cate un depozit central de pempersi, de 4 stele, 3, 2 si o stea !

      Ștergere
  24. multumesc Sabina pt poza!!
    daca am norocul sa-l intalnesc,am sa-l invat ce inseamna respect.Si norocul mi-l fac eu.
    multumesc pt poza!!
    Ar fi bine ca cineva sa-i rezolve toate "problemele existentiale" ale nemernicului

    http://jurnalul.ro/stiri/observator/el-este-cel-care-a-amenin-at-o-cu-moartea-pe-eleva-din-sfantu-gheorghe-care-a-purtat-la-coala-benti-a-tricolora-639685.html

    RăspundețiȘtergere
  25. cand zic "cineva" ma refer la justitie bineinteles:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, boanghenu' ala de Zszsolt Lendvay-Faraday trebo dat pe mana lu' Ciobo Borno, care le are cu spanzuratu' prin pietele publice !

      Pana si-or face "autoritatile" datoria...ho-ho !

      In schimb, daca se intampla invers, toata Europa era deja calare pe Romania, iar Orban se si plimba prin Transilvania, ca la ma-sa-n batatura, ca sa culeaga informatii !
      Si ce mai zghiera popa Prostu in parlamentul european !

      Tara lu' Dorele !

      Ștergere
  26. Na ca ma enervai!!

    Mădălin Guruianu, vicepreședintele PNL în județul Covasna și consilier local în același oraș, îi muștruluiește pe părinții Sabinei Elena, eleva din clasa a IX-a a Liceului Korosi Csoma Sandor, care a fost amenințată cu moartea, după ce a purtat însemnele tricolore timp de câteva zile (începând cu vineri, 15 martie) la școală. Guruianu consideră că părinții fetei au făcut „lucruri necuvenite”, iar fata însăși nu are „atitudine potrivită”.

    „Consider că acțiunea a fost lăsată să scape de sub control la liceul din Covasna din doar două motive: ori este incompetență crasă, din partea profesorilor, directorului, organelor statului care puteau interveni, ori este rea intenție în a arăta din nou ce zonă cu probleme e în Covasna și Harghita. Sincer, părerea mea este că e o combinație între cele două și cred că vinovații ar trebui să plătească. Rapid. Scurt și extrem de eficient. Îmi pare inadmisibil să nu realizezi, tu ca părinte, ca profesor, ca și coleg, faptul că de sărbătoarea celuilalt în loc să încerci să arăți empatie, bună creștere și bun simț și să-i urezi „la mulți ani, prietene”, tu să faci lucruri necuvenite. Și numesc lucruri necuvenite atât purtarea banderolei negre de către unii maghiari de 1 decembrie, dar și purtarea fix a tricolorului românesc de 15 martie. Cum să nu înțelegi că nu aceasta este atitudine potrivită?”

    Declarația lui Guruianu, dată pe un site de socializare, este mai amplă și restul mesajului este pacifist, cu excepția pasajelor în care cheamă la tragerea la răspundere a vinovaților.

    Totuși, ne întrebăm, cum este posibil ca un reprezentant al statului român, fruntaș al partidului care își zice „Național”, să considere drept „necuvenită” purtarea simbolurilor naționale, oricând, în orice împrejurare?

    RăspundețiȘtergere
  27. @PMT
    propun ca in directiile centrale, comandamente,MU,si alte cacanarii de astea,inclusiv SMG sa fie infiintat si cate un cimitir(eventual cu vedere dinspre popota).S-ar face economii si cu transportul in acest mod.

    RăspundețiȘtergere
  28. Sa aveti o zi buna, cu muie de calitate !
    Azi am depasit timpul alocat si risc ca, maine, sa nu mi se mai dea dreptul la "cuvant" !

    RăspundețiȘtergere
  29. tigri2 spunea...
    ,,Legile sulii calului,la un moment dat la noi in regiment erau o multime de maiori si vreo doi trei colonei deoarece asa erau prevazute functiile,la piloti pana la loctiitor cdt. de escadrila erau de maior,iar un rahat de sef de birou avea functie de Lt.col si col.Pai se compara valoarea si pregatirea unui martzafoi din ala cu un bun national?Dar cu cine vorbesc eu ...cu niste neica nimeni.Are dreptate domnul presedinte Basescu si are dreptate in multe ca daca nu era el multe anomalii se intamplau in tara asta bantuita de hoti si excroci.''
    22 martie 2013, 08:13

    Prostul nu e prost destul
    daca nu e si fudul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ma kiss pe creierele ala al lui mic cit o nuca! Baligosul asta de tigri2 e precum "conationalul" lui transatlantic RH. Au buba la cap si sunt fara principii. Azi sunt cu Nastase, muine cu Basescu, poimuine cu Diaconescu. Mi-e sila de ei.

      Ștergere
  30. Pleca hoasca sa cumpere nush ce leusteni si pintrinjei si ma furisai inapoi ! Ca n-are cum sa ma prinda harca ! Stiu cand vine, ca incepe sa se agite potaia !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai puleashca, n-ai auzit de pampersi? Uai, egzista pamperasi de astia pina si la gaini. Ia legatura cu motanelu baligos, ca el are pe stoc la depozitul de rezerve strategice de la Dridu-Hurziceni.

      Ștergere
  31. Sa ne sugi fuduliile mai fiu de tarfa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOP, HOP, HOP SA TI-O DM LA CIOK, CIOK, CIOK

      Ștergere
    2. Fugi dracului de-acilea ! In tigani AM INCREDERE , SUNT PATRIOTI! CU EI AM CUCERIT ....PARISUL , LONDON .. Berlinul ssau Viana, urmeaza NIU IORKUL!!??Czar!!
      PS Uite la bozgoroiul de KK von Hurzyceni s-a dus la Viana s-a dar roman din Ro si le-a mancat lebedele - ca sa ne compromita!! Czar

      Ștergere
  32. Si, oricum daca ma uit la teve, tot imi creste presiunea in teasta cand vad ce fac boanghenii !

    Eo cred ca avea dreptate Patapievici ala, cand o scris ca s-or pisat toti pe neamul asta romanesc, cum or vrut, cat o fo istoria de lunga ! Cand romanii, cand slavii ! Cand turcii ne umpleau gurile de pisat, cand rusii ! Cand si rusii, si turcii, impreuna, de-a incrucisul !

    Acusica se pisa pe noi boanghenii !

    Uite ce se intampla in tara lu' Dorele !
    Incredibil !

    Cand haleam cacat fecalizat p-aciulea si va spuneam ce-am patit incercand sa tranzitez HarCovul cu masina, cineva ma facea nationalist inchipuit cu coada sus !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: bine ca se joaca meciul ala cu hunii, din seara asta, fara spectatori, ca ne hacuiau hortistii ! Si asa delegatia care pleaca acolea tre sa aiba grija !

      Cel putin sa nu riste sa vorgheasca in romaneste, daca vor sa se intoarca in tara lu' Dorele !

      Iar tre sa cred ca avea dreptate Patapulevici ala, cand zicea ca trebo sa incetam sa mai vorghim in limba romana si ca, limba noastra-i buna doar pentru injurat !

      Ștergere
  33. Dumitrica Marian spunea...

    raspuns la un curinpupist
    tigri2 spunea...
    Legile sulii calului,la un moment dat la noi in regiment erau o multime de maiori si vreo doi trei colonei deoarece asa erau prevazute functiile,la piloti pana la loctiitor cdt. de escadrila erau de maior,iar un rahat de sef de birou avea functie de Lt.col si col.Pai se compara valoarea si pregatirea unui martzafoi din ala cu un bun national?Dar cu cine vorbesc eu ...cu niste neica nimeni.Are dreptate domnul presedinte Basescu si are dreptate in multe ca daca nu era el multe anomalii se intamplau in tara asta bantuita de hoti si excroci.

    se vede ca in armata erai vai de mama ta si nu te baga nimeni in seama, pe aia ca tine ii trimiteam sa sape gropi si dupa aia sa le astupe.
    daca a ajuns un neica nimeni sa faca aprecieri la adresa corpului de ofiteri inseamna ca a fost injosit si nu s-a putut ridica la rangul de a purta o discutie cu el.ramai ca base al tau si pupa-l unde-l doare daca crezi ca asta iti apara interesele.
    In rest poti sa zici orice ca esti cantitate neglijabila si aveau dreptate unii de pe aici, esti un frustat, hai pa ca pierd timpul cu tine degeaba.

    22 martie 2013, 09:53

    RăspundețiȘtergere
  34. Mata janghinoasa, ti-a raspuns ala cu broscanul in git la iduiosatorul email?

    RăspundețiȘtergere
  35. tigri2 spunea...
    @dumitrica marian ....
    pui de javra si tzigan...
    Tu nu poti dormi de grija mea sau in dobitocia ta esti un aservit politicii de hoti care se se bizuie pe sprijinul unui fraier ca tine,tu cu votul el cu furatul.Vai steaua ta ca mult esti fraier si vroiam sa-ti raspund elegant dar din moment ce ai scris:"ramai cu base al tau si pupa-l unde-l doare' mi-am dat seama ca nu esti mai mult decat un biet excrement de-al politicienilor!
    22 martie 2013, 10:32

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tigri2, tigri 2 aici maimuca, aici maimuca. Da-ne pielea inapoi si pupa-ne buca, motanele baligos cu capul cit nuca.

      Ștergere
    2. Fugi dracului de-acilea ! In tigani AM INCREDERE , SUNT PATRIOTI! CU EI AM CUCERIT ....PARISUL , LONDON .. Berlinul ssau Viana, urmeaza NIU IORKUL!!??
      PS Uite la bozgoroiul de KK von Hurzyceni s-a dus la Viana s-a dat roman din Ro si le-a mancat lebedele - ca sa ne compromita!! Czar

      Ștergere
  36. Muei PMT, vezi ca canele te piraste ca-i pus botul la leptop!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, sa nu crezi ca potaia-i proasta !
      Cand ma mai "rasteam" la ea si o mai certam, sa vezi cum "scartzaia" cand venea babornitza acasa ! Si ma lua hoasca la pula, ca ce i-am facut potaii, de plange !
      Sa vezi cum stia sa ma parasca !

      Ștergere
  37. Uai, da nu-l lasati nicioleaca pe nefericitul ista al soartei de TigriCoi ! Il vanati peste tot, in haita ! Bag sama ca ia muie peste tot, zici ca-i sugativa, or hartie de sters la cur Tzewa cu 3 straturi !

    Ce vremuri ! Cand imi aduc aminte cum ma sufocam de cata muie luam, in doar 5-10 minute...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, pentru el, la Zoo avem o cusca noua, ca locurile-s ocupate la pavilionul9!

      Ștergere
  38. Uai, ce va ziceam mai sus cu boanghenii si meciul din seara asta !
    A si aparut un afis cu un hortist, cu un topor in mana, pe care scrie "Va decapitam" !

    Si, desigur, de vina o sa fie tot fetita aia care s-a dus cu bentita tricolora la scoala !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, o sa ne decapiteze si decaloteze capu sulii. Sa inceapa cu RoBortul!

      Ștergere
  39. UAI CE NINJE SI CEZAR KUKUL NI-L LINJE

    RăspundețiȘtergere
  40. Dumitrica Marian spunea...

    tigrisor,
    pierd timpul cu tine degeaba si nu vreau sa ma cobor la nivelul tau.
    labuta in armata am fost cineva si am plecat de buna voie iar in prezent am o afacere la care am angajat colegi si luam bani frumosi , nu stam la plata sociala a lui base.
    nu fac politica si nu ma intereseaza nici pe viitor dar sunt vertical pot spune adevarul crud in fata unui pupist, base nu a fcaut bine acestei natiuni si nici nu o va face, te vei convinge de multe adevaruri cand nu va mai avea puterea.astia de sunt acum nu sunt mai buni ca el si nici nu ma intereseaza ca nu ma afecteaz cu nimic dar pe tine te urmaresc demult pe acest blog si ataci toata lumea care este impotriva ta.
    tratezi superficial probleme colegilor nostri si ce contrazice spre avantajul tau ataci ca un caine.in rest e CANCAN si poti latra in continuare, ti-am zis treci la sapat de gropi si iti spun eu cand sa le astupi, deocamdata sapa......sapa......sapa

    RăspundețiȘtergere
  41. Uai, pe "Hronicu Semnalelor" zice un pulea administratoru' de la NASA ca, in cazul in care un chetroi de ala de asteroid, ceva mai mare, ar fi sa loveasca pomantul, singura solutie ramasa este doar sa ne rugam ! Fiecare la ce vrea si in ce crede !

    Apoi, cum puska calulu' in varfu' dealulu' ramane cu filmele alea facute de amerloci, in care ei au solutii pentru orice posibil dezastru !
    Ba ca trimit o ploaie de rachete intercontinentale, impreuna cu rusii, si reusesc sa devieze traiectoria bolovanului, ba ca trimit rapid o echipa in spatiu, care foreaza asteroidul si-l explodeaza-n jde bucati, ba ca-l pulverizeaza cu nush ce laser...

    Uai, da ce tari is amerlocii istia-n filme !
    Acusica declara, public, ca am belit pula daca vine bolovanul. Cica sa ne rugam ! Ma rog, cine are pula !

    RăspundețiȘtergere
  42. Cipriotii cer in strada " NU AL 4-lea REICH" si "MERKEL- CAPUT" !

    Tarziu, tarziu !
    Chestia e ca, cipriotii, nu-s asa de idioti ca noi si mai au sanse, pe cand in Tara lu' Dorele toti sunt pusi pe destructurari masive !
    Basca ca mUE ne toaca marunt: carnea, daca nu-i infestata, cica-i amestecata de la doua animale, laptele cica-i infestat cu falfotoxine, curcanii cica s-or facut operatii estetice de crestere a chieptului, cu etnobotanice, porcii au gripa, gainile inca sufera de aviara si tot asa !
    Numai produsele lor sunt ochei !

    RăspundețiȘtergere
  43. tigri2 spunea...
    @Dumitrica....
    Mai tzarane daca esti asa ce dreacu cauti pe acest blog,du-te la Voiculescu al tau si nu interpreta ce citesti printre randuri.Afla ca eu urasc politicul romanesc din "toate inchieturile si culorile" cu totii sunt hoti si o fac din interes,astia nu au convingeri ,decat banul.
    mai afla ca eu nu ma legam de tine daca nu aruncai tu,primul,piatra.Cat priveste pregatirea intelectuala sa economica nu ti-am cerut sfaturi nici ajutor ,nici nu sunt la concurenta cu tine,poate tu te vroiai remarcat si ai gassit modaliatatea sa afle lumea provocand aceasta discutie.
    Ai antisalutul meu!
    22 martie 2013, 11:57

    Aista-i tare si-n clont, nu numai in
    laba!

    RăspundețiȘtergere
  44. Muei PMT, a-i luat-o azi in buci? Tre sa te-ntaresti frate, ca asa clapaug nu capeti decit plasture cu muie si nu se cade.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care buci bre, ca mi-o ramas ca doua jumatati de lamuie ! Si ca marime, si cacu loare !

      Ștergere
  45. Bag sama ca nu se mai vorbeste nimic despre legea aia reparatorie, cu revenirea la cuantumul din decembrie 2010 !
    Ciocu' mic peste tot !
    Daca nu gresesc, parca pana la sfarsitul lui martie trebuia data, ca sa se aplice incepand cu aprilie !

    Filingul meu imi zice ca PULA-PULA se prelungeste, pe termen nelimitat !

    Au poate gresesc si nu mai sunt in ritm cu desfasurarea evenimentelor...

    Da eu nu cred ! A mai ramas exact o saptamana de lucru, din martie, dupa care presimt ca mincinosii dogarieni iar or sa dea din coltz in coltz !

    RăspundețiȘtergere
  46. Muei, ii post! Maninca si tu pe virfuri, mai bei o apa plata, mai o saminta de dovleac. Si dupa Paste, hop, hop, hop cu maioneza.

    RăspundețiȘtergere
  47. Na !
    O aparut si poza lu' horty revizionistu' !
    Si-o pus-o nea adminu' ista speker exact in capul blogului, asea cum si-a pus Nea Cascavete ot Craiova, poza cu eroaica lui de Careacal, pe care o s-o poarte for evar in sufletzel !

    Asea ca, la cap la bozgorete ! Ce mutra de Atilla hunul are, de zici ca-i leit RoBortul curului pozitronic, daca isi pune pipa in muie si seapca de cineast pe tartacutza !

    RăspundețiȘtergere
  48. Dom' Vasile, pune ,,interzis sub 8spi ani'' la intrare, ca le stricam de tot educatia...

    RăspundețiȘtergere
  49. Si nu o sa crap pana cand si la poza din stanga lu' zszsolty horti, n-o sa apara deasupra "CAUTAT" !

    RăspundețiȘtergere
  50. UAI CE NINJE, VINO CEZAR DE NE-O LINJE

    RăspundețiȘtergere
  51. tigri2 spunea...

    @Dumitrica....
    Mai tzarane daca esti asa ce dreacu cauti pe acest blog,du-te la Voiculescu al tau si nu interpreta ce citesti printre randuri.Afla ca eu urasc politicul romanesc din "toate inchieturile si culorile" cu totii sunt hoti si o fac din interes,astia nu au convingeri ,decat banul.
    mai afla ca eu nu ma legam de tine daca nu aruncai tu,primul,piatra.Cat priveste pregatirea intelectuala sa economica nu ti-am cerut sfaturi nici ajutor ,nici nu sunt la concurenta cu tine,poate tu te vroiai remarcat si ai gassit modaliatatea sa afle lumea provocand aceasta discutie.Ai antisalutul meu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motanele kkcios, bligos si urduros, tu de la noi ai sloboz.

      Ștergere
    2. Unde se balacaresc astia?
      Baga un LINK mic!

      Ștergere
  52. Vazui amu la teve: Trompeta Turnu-n Severin intra in cod portocarosu, cu vant "la rafala" ce "poate depasi" 120 km pe h !

    Doamne feri, numa sa nu ni-l "paralizeze" pe comisar si sa ramana blogu' inzapezit !

    RăspundețiȘtergere
  53. Bai rapanilor, voi ati auzit ca Cezar mucea care duce crucea a plecat deja la intilnirea de la T. Severin? Cica a plecat pe jos. Daca nu l-or prinde pe maimutoi zapezile astea, poate ajunge si el mai prin vara...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Agiunge sigur de pasti, cu flacara democratiei lu' Beshila, aruncata de bagabonti in Bega !
      S-aude ca, anul ista, el ar fi alesul ce-o sa zghiere, de Inviorare, "Veniiiiti de luaaaati luminaaaa" !

      Ștergere
    2. Gresit, PMT-ule!
      Flacara lu` democratia lu`Chiombu` a fost aruncata in Dunare pe linga casa lui Admin. A gasit-o unu mai acum vreo luna si a zis ca i-o duce lui Basescu la Bucuresti.
      Arde-iar in cur p`amindoi!

      Ștergere
  54. Sa aveti o dupa aniaza linistita !
    Tre sa-mi iau tratamentu' si la nani !

    RăspundețiȘtergere
  55. @ COREOLONE ARE GRAD DE GENERAL ?
    PE CAND O DIVIZIE DE SATRE....LA PORTILE ROMEI
    PARISULUI SAU LONDREI ?

    RăspundețiȘtergere
  56. S.O.S
    SE PARE CA ESTE O DIVERSIUNE. CONFORM DATELOR ACADEMIEI POPULATIA ROMA
    DEVINE MAJORITARA LA SFARSITUL DECENIULUI.
    SE PARE CA SINGURA SOLUTIE POLITICA ESTE O ALIANTA POLITICA ROMANO- MAGHIARA !
    NU ESTE O GLUMA ….
    IUBESC TIGANII….DAR NU CAND SUNT MAI MULTI !

    RăspundețiȘtergere
  57. Muei, daca-l prinde vifornita pe maimucea in drum spre Trompeta-n Turnu Severin o sa putem si noi spune ,,Ieti, omu'zapezilor''.

    RăspundețiȘtergere
  58. CEZAR spunea...
    .. ei lasa ca pe domnul(shobolanul)
    DD il ai in suflet !
    Inca mai stai cu laba intinsa dupa cei 20.000de euroi !
    ..traiasca tractorul fara sfarleaza !
    22 martie 2013, 14:06

    tigri2 spunea...
    ...Grohaii si cowboiul de vest ,cezar Magnificul calare pe catarul lui Nastratin Hogea.
    22 martie 2013, 15:52

    RăspundețiȘtergere
  59. Uai cezar magnificul a intrat in postul mare ca de cand cu aflatoxina a inceput sa suga la taur,ba mai mult,a trecut la OM asa ca feriti-va obiectele cu care va pishati pe voi [fara pampersi].

    RăspundețiȘtergere
  60. tigri2 spunea...
    @cezar
    De cand cu aflatoxina vad ca te-ai cam sfrijit...ori nu ai mai putut suge la vaca si ai trecut la sotul ei>>>boul?
    22 martie 2013, 17:35

    RăspundețiȘtergere
  61. @PMT
    Pentru linistea ta sufleteasca,te invit sa vezi noul meu profil de utilizator:)

    RăspundețiȘtergere
  62. Cer scuze pt scris dar nu pot rezista prea mult nici cu poza idiotului.Nu ma pot autojigni in asemenea hal,asa ca revin la mafioti

    RăspundețiȘtergere
  63. baaaaa ce moaca de bozgor(om fara de tara)!!

    RăspundețiȘtergere
  64. Coreolone.
    Sfatul meu. Nu te uita niciodarta in oglinda. Risti sa vezi ca ai o mutra borata si paltonas rosu ....daca
    puteai sa-l furi. Tu numesti satra tanc ? Este o deosebire elementara de tehnologie. Din tanc este mai greu sa o iei la fuga...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bagaciosule, am crezut ca scapam de tine azi. Da tu, batman, ca porcu de straita. Nesimtitule, lasa-ne si vezi-ti de tiganii tai bozgoresti. Cineastule! Jurnalistule. Auzi, nu esti decat un mosneag care se baga-n seama el insusi daca nu-l baga nimeni. Cineastule, jurnalistule, spionule sau mai bine zero-ule.

      Ștergere
  65. @ Robert Horvath
    n száj szar!

    RăspundețiȘtergere
  66. Oda pentru ,,KK von Hurziceny"
    Cel mai ,,prost - idiot dintre pamanteni"

    Te-a lasat ..te-a lasat,
    Scula !
    Esti urat ..esti uratul ,
    Precum ..-ula!
    Lebedele te bleastama ,
    Ca la Viana ..le-ai luat gatul!
    Apoi le-ai halit cu ..ratul!!
    Caineala

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma tot mir cum de nu-ti plezneste capul de atata prostie.

      Ștergere
  67. UAI CE VISCOLESTE SI CEZAR IAR O BELESTE!

    RăspundețiȘtergere
  68. Uai, a ajuns Czar maimucea la Mehedinti? Tu-l-as in dinti!

    RăspundețiȘtergere
  69. Ieti, omul(maimucea) zapezii!

    RăspundețiȘtergere
  70. Ia de aici bozgore horvath ca sa vezi ce-au facut nenorocitii....@all,urmariti si dincolo de link

    http://www.youtube.com/watch?v=1sTxd97gVaw&list=PL18F88CECC2E4815B

    RăspundețiȘtergere
  71. Corleone tanchistul este cel inalt, tigrisor2 cel gras, iar CEZAR cel cu palaria neagra. Folositi hirtia higienica.

    http://www.youtube.com/watch?v=BSbobqEmOKg

    RăspundețiȘtergere
  72. @RH+
    Asa o fi,numai ca tiganii aia sunt bozgori de-ai tai

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CORLEONE SUGE CARICIU SI STERGE-TE LA FUND CU HIRTIE HIGIENICA NU CU ARICIU!!!

      Ștergere
  73. Stimata Redactie
    Va rog publicati dreptul meu la replica.
    Opiniile mele despre relatia dintre unguri si romani le-am facut cunoscute,
    Poate niciodata nu au fost mai actuale. Asistam la un dans nebun pe un butoi de
    pulbere…..

    HUNGARIAN MANIFESTO-
    APEL ADRESAT CONCETATENILOR MAGHIARI, PENTRU A SE UNII CU ROMANII
    PENTRU A SALVA TARA DELA DEZASTRU, INAINTE DE A FI PREA TARZIU, PENTRU NOI TOTI!

    Am crezut intodeauna ca romanii si ungurii pot trai impreuna in pace. Inainte de revolutie
    dupa absolvirea facultatii, am lucrat la televiziune si la principalele studiouri de film din Romania.
    Intre operatorul de film Horvath si ceilalti cineasti nu am simtit nici o diferenta. Ne certam intre noi, dar uniti prin ura impotriva lui Ceausescu,….. am fost impreuna si frati.
    Acum cateva ore un fost coleg ma sunat la telefon si mi-a spus un mare
    adevar. ” fiecare om ,fiecare natiunile are bune si rele dar nimeni nu a indraznit sa spuna vreodata despre unguri ca sunt lasi sau lipsiti demnitate …..dar m-am inselat…… Voi prin alesii dumneavoastra mentineti la putere pe Basescu !
    Parlamentarii vostrii cu 6% din voturi sunteti principalii vinovati pentru razboiul care sa declarat nu numai impotriva romanilor ci impotriva tuturot cetatenilor acestei tari.
    Da domnilor maghiari peste capul vostru mafia maghiara si mafia romana si-a dat
    mana . Asa numita autonomie nu va izoleaza sau rezolva problemele. Bugetarului ungur ca si bugetarul roman i se reduce la fel salariul . Pensionarii din Tinutul Secuiesc au ajuns cersetori la fel ca romanii . Nu cred ca este vreo deosebire intre copilul maghiar sau copilul roman, care plange……. de foame. Cu ce va ajuta daca istoria se invata in limba maghiara, cat timp ce prezentul si genocidul indreptat impotriva tuturor se invata in limbajul hotilor , manelistilor si vanzatorilor de neam.?
    Desi unii nu vor sa recunoasca voi sunteti cei care, cu un curaj nebun ati aprins la Timisoara, flacara revolutiei din 1989. Din pacate flacara sa stins si prin alesii vostrii faceti azi jocul comunistilor si securistilor impotriva carora v-ati ridicat impreuna cu romanii.
    Am citit nu demult un articol scris de George Serban in care se spune ” Dragi compatrioti, dragi romani, fiti unguri! ”
    …..aratati acelasi curaj si demnitate macar pentru o zi. Pentruca mi-a crapat obrazul de rusine nu ramane decat sa intorc foaia si sa va spun Dragi compatrioti, dragi ungurii, fiti romani! Sau cu alte cuvinte unitiva ,asigurand nu nimai painea de toate zilelele , ci si viitorul copiilor vostrii !
    Citesc sau urmaresc pe micul ecran sute de mii de solutii , frectii la un picior de lemn de a iesi din criza si prapastie. Solutia este simpla si unica : Pe langa romani un milion de unguri pe strada!
    Acum cateva minute am citit si recitit de zeci de ori un articol extraordinar care se termina spunand RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!
    Nu ramane decat sa extrapolez spunand:
    RIDICA-TE GHEORGHE , IOSCA, ION SI PISTA !!! RIDICAT-VA ODATA PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU ,,,,,,,,,
    Robert Horvath DEVA Cineast USA

    RăspundețiȘtergere
  74. dedicatie robert cretinul

    Tisztelt Szerkesztőség
    Kérem, közzétenni a válaszadás joga.
    A vélemények közötti kapcsolatról magyarok és románok is ismertté
    Talán soha nem lett volna jelen. Tanúi egy őrült tánc egy hordó
    por .....

    MAGYAR kiáltvány-
    Fellebbezés a többi magyar az egyik ROMANS
    Ha menteni TARA DELA katasztrófák, mielőtt túl késő mindannyiunk számára!

    Mindig azt hittem, hogy a románok és magyarok élnek együtt békében. Mielőtt a forradalom
    A diploma megszerzése után, dolgoztam a televízióban és a nagyobb filmstúdiók Romániában.
    Horvath film között, egyéb alkotók nem éreztem semmi különbséget. Harcoltunk köztünk, de egyesült a gyűlölet ellen Ceausescu, ..... együtt voltunk, és testvérek.
    Néhány órával ezelőtt egy korábbi munkatársa hívott telefonon, és azt mondta, egy nagy
    igazság. "Minden ember, minden nemzetnek jó és a rossz, de senki sem merte mondani a magyarok, hogy ők gyávák vagy hiányoznak méltóságát ..... de tévedtem ...... én fogja meg a hatalom a megválasztott Basescu!
    Törvényhozók vostrii 6%-a szavazatok a fő bűnösök a háború nyilvánították nemcsak a rómaiak ellen, de szemben tuturot polgárai ennek az országnak.
    Igen uraim fejed felett maffia magyarországi magyar és a román maffia és adott
    kéz. Az úgynevezett autonómia nem fog elkülöníteni, illetve megoldani a problémákat. Magyar kormány fiskális költségvetés csökken a fizetés. Székelyföld nyugdíjasok koldusok jött rómaiak. Nem hiszem, hogy van-e különbség a gyermek a magyar vagy a román gyerek, sír ....... éhes. Mi segít megtanulni, magyar történelem, valamint a jelenlegi és a népirtás ellen tanított nyelvén tolvajok, kifinomult és eladók raktáron.?
    Bár néhány nem ismeri ti vagytok azok, akik gyújtott egy őrült bátorság Temesvár, láng Revolution 1989. Sajnos a láng kialudt, és a választott tisztviselők, hogy ma vostrii játék ellen, a kommunisták és a biztonsági alkalmazottak, akik emelkedett együtt a rómaiak.
    Nemrég olvastam egy cikket írta, George Serban, hogy azt mondja: "Kedves honfitársaim, kedves románok, magyarok is! "
    Megjelenítés ugyanazon bátorsággal és méltósággal ..... még egy nap. Repedt arcomon, mert szégyen nem csak vissza a lapot és azt mondja Kedves honfitársaim, kedves magyarok, románok fizetni! Vagy más szavakkal egység biztosítja kenyeret nem minden Nimai a nap, de a jövőben a gyerekek!
    Olvasás vagy nézni a TV-százezer megoldások fa láb masszázs a válság leküzdésére és az öbölre. A megoldás egyszerű és egyedülálló: Amellett, millió magyar román utcán!
    Néhány perccel ezelőtt olvastam és újraolvastam tucatszor egy cikket, mondván nagy végződő GEORGE Állj fel, állj fel, John!
    Nem csak extrapolálni mondván:
    Rise GEORGE, iosca, ION és pályák! Állj fel egyszer és az Isten szerelmére,,,,,,,,,
    Filmes Robert Horvath DEVA USA
    Válasz

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gata buey Gorleoane! Lasa-l in pace. Stim ca aveti amindoi + motanelul kkcios aceeasi boala. Ne facem de kkt. O tot lungim cu asta pina la adinci batrinete...

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Corleone foloseste hirtia higienica

      Ștergere
  75. Bravo Roberth,sunt intru-totul de acord cu cele spuse de tine.In sfarsit vorbesti coerent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai Motanele, tu ai fost coleg de LM cu Marian Dumitrescu si Andruseac? Nu cred...

      Ștergere
    2. Nu, eu am fost promotie 1975,am fost la A,coleg cu Dumitriu Marian.

      Ștergere
    3. Eu am fost la C-lung Moldovenesc si el la Breaza[?].

      Ștergere
  76. hai bine gata,ca m-am plictisit:)

    RăspundețiȘtergere
  77. 30 mai, 10 | scris de kis viorel
    0 voturi
    Ciceu Mihaiesti,dulcele sat al copilariei mele,de ce dulce ?Romanul se naste cu ceva sfant ,in el ,ceva pe care alte natii nici nu-l au in dictionar-DOR-dorul il insoteste pe roman pe toate meriadianele TERREI
    Am peregrinat prin lume de la frageda varsta de 14 ani si acest satuc de oameni mandri si cinstiti ,traitori ai unor meleaguri frumoase si darnice mi-a ramas in suflet iar CHEMAREA STRABUNILOR ma face sa tresar de cate ori aud despre numele sau ,din pacate aud numai la INFO TRAFIC, s-a instalat radarul in Ciceu Mihaiesti,mi-as dori sa aud si propuneri,definitivari ,proiecte economice dar cel mai mult "si mai mult' mi-as dor5i sa gasesc tot pe acei oameni HARNICI ,CINSTITI SI DE OMENIE,si pe TINU -primar.

    RăspundețiȘtergere
  78. postat pe info mondo militar
    DE VINA ESTE TOT BASESCU ?
    Domnul Gabriel Oprea s-a ocupat in zorii indeletnicirii sale militare de Intendenta. Da, asa este denumita arma care asigura saltelele si fasolea ostasilor.
    Aveti dreptate.
    Dar cine la luat in brate ? Eu , dumneata sau poate prea minoritarul Coreolone.
    Nu. La luat in brate USL si mai ales Ponta. Dar acest baiat cu totul nepragatit la luat in brate nu numai cu fasolea calda dar si cu cartoful oparit al pensiilor.
    Apoi in analiza dumneavoastra dati vina pe Basescu ….care are dreptate.
    Pai stimate redactie .
    Nu tine. Nu tine deloc.

    RăspundețiȘtergere
  79. CEZAR... "Lista mea de bloguri" !
    Buey, voi stiti ca noi astia de paciulea n-avem honoarea sa ne-ncadram in schema lui Cetzarush? Huauleu muica, si asta are un dinte de oltean!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezarelu sa ne suga mielu ala kelu! O fi ajuns la Severin maimuca?

      Ștergere
    2. A ajuns pe dreak!
      La Severin a ajuns codul ... protocaliu!
      Uaileii.... ce vuieste vantu nene....
      Buey, si e un frig.... de-ti vine sa-ti iei lumea-n cap!!

      Ștergere
  80. UN PRIETEN NEASTEPTAT IN JUNGLA

    tigri2 spunea…
    Pacat ca nu te asculta cine trebuie,pentru ei este mult mai puternic si mai drag banul decat dragostea de tara si popor,iar prostia,care se plateste,vine din partea poporului pentru ca este slab,credul si-i tolereaza la nesfarsit pe acesti banditi.Iar tu Horvath draga te zbati degeaba ca nu ai fi inteles niciodata de un Mitica de Dambovita,car este las,mincinos,carcotas si mistocar si care se bucura de raul aproapelui.

    Rapuns Robert Horvath spunea...

    TIGRII 3456
    Bravo si n-am cuvinte.
    Nimeni nu a sintetizat mai bine problema.
    Am primit scrisori de amenintate de la conationali.
    Ungurii au ajuns rusinea pamantului..
    Dar nici de romanasii nostrii prea patrioti nu mi-e rusine.
    Din nou multumesc si scot palaria in fata tuturor tigrilor de bine...indiferent de numar.

    RăspundețiȘtergere
  81. NB la ZOO + 9! Czare vezi de ma-nveleste la oaua!
    Muine punem de 730.000.

    RăspundețiȘtergere
  82. Buna dimineata Noo,Zoo,APV-P si muiystii de serviciu.
    Fiti pe faza ca urmeaza scandalul berii contaminate cu saliva de felina turbata.Deja il compatimesc pe DonCURleon..berea NOROC va fi scoasa de pe rafturi.

    RăspundețiȘtergere
  83. Fondul de solidaritate "Dati un leu pentru smecherii lui Dogaru"

    Miercuri, 20 martie a.c.,
    „Marius Niţu: Şi acum vă întreb, vă iau pe rând. Pensiile, pensiile militarilor, recalculare - sunt nişte oameni care au rămas cu pensiile tăiate...
    Victor Ponta: Sunt 90% care au avut de câştigat la pensie şi 10% care au avut de pierdut; pentru cei 10%, asta facem, tot căutăm o soluţie, un fond de solidaritate din care să reuşim..."

    RăspundețiȘtergere
  84. 'Neata ZOO+NOO,
    Nea Vasile, ti-am mai spus, fa ceva cu bozgorul asta, nu mai putem vorbi de clanta lui puturoasa. La asta i s-a pus pata pe blog si l-a transformat intr-un container unde isi arunca toate ineptiile si zoaiele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cea mai buna SOLUTIE este sa facem apel la intelegere si respect reciproc. Daca il eliminam, incalcam principiul de baza. Nu putem face asta. De preferat, asa cum au sugerat si alti vizitatori/comentatori, daca nu va intelege PRINCIPIILE DIALOGULUI CIVILIZAT, respectului reciproc, este "lasarea in plata domnului", "nebagarea in seama"! Aceasta este cea mai amara, dura si de neandurat sanctiune! Multumesc pentru intelegere!

      Ștergere
    2. Admin
      Tocmai tu ai tupeul sa vorbesti despre intelegere si respect ? Tocmai tu care promovezi pentru rating un retardat nascut cu penisul in gura pe nume PMT ? El duce un dialog civilizat ? Pulele care abunda aici inseamna dialog civilizat ?

      Ștergere
    3. Baaa asta de la 10:47, probabil ca azi noapte ai dormit cu coaiele dezvelite si te-a tras curentul prin borta curului de ti s-au umfalt maselele. Fii calm zgribulitule si fara grija, ca singura pula de pe-aciulea, tu esti!

      Ștergere
    4. Muey 11,19, putin respect pentru Taj Mahalul organelor !
      Ce PM ii acorzi limbricului astuia titlu de noblete?PULA meritam doar noi, cei de la Noo,Zoo si APV-P.Da-l dreak, e invidios pe PMT pentru ca o are pe babornita, mai rar asea cucoana, cinste ei!

      Ștergere
  85. AP-V-istii PULII, n-aveti nimic a spune?
    Pricina al vostru a tacut malc si a suportat cu stoicism insultele.
    anonim says:
    Martie 22, 2013 at 1:02 pm

    ”Nu mai consideraţi armata NATO de astăzi ca fiind armata de la munci agricole de dinainte de revoluţie“, a menţionat Traian Băsescu în încheiere.

    Cea mai mare jignire posiba adusa de un ”comandant al armatei” rezervistilor Armatei Romane,

    Daca Romania au scos-o pe taraba si au facut-o praf, de ce nu si-ar permite sa balacareasca si ” armata de la munci agricole” care a construit ceva in tara asta pentru ca ei sa poata vinde si sa se inbogateasca.

    Decit sa ne tot jigneasca cu orice ocazie, mai bine o injectie si sa termine cu noi, ”armata de munci agricole”, Sa ramina Udrea, Cocos, Boc etc…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Al nostru"? Al tau buei limbikozaurule, avea-l-ai avea la masa dimineata, prinz si seara toata saptamina!

      Ștergere
    2. Muei,IO nu is APV-P.Sunt mai al dreak, din tagma lu Nea Vasile cel Mare.

      Ștergere
  86. UAI CE NINJE!!! VINO CEZAR DE NE-O LINJE! DE-AI AJUNS LA SEVERIN SA TI-O DAM LA CIOK PUTIN!

    RăspundețiȘtergere
  87. Uai ce m-o-nervat kktul ala de la 10:47!!!! Buhaiul de balta, frustatul dreq...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dusurile lungi si reci,
      Fac bine la capetele seci.

      Ștergere
    2. @12:33
      Sa-ti dam mielu kelu sa ni-l freci si sa ne pupi in berneveci.

      Ștergere
  88. Buna-i ziua stimati pacienti si dragi...animale!

    Inca mi se mai filfiie dela vintoasa de azinoapte, dar mai tare mi se filfiie de ,,buhaiul'' cu zbaturi (10:47)!

    RăspundețiȘtergere
  89. La data de 21.03.2013 s-a semnat un Acord de Colaborare şi Parteneriat între Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR).

    Din partea Primăriei Sectorului 2 Acordul a fost semnat de Domnul Neculai ONŢANU primar şi Doamna Mariana GEORGESCU, director Direcţia Calitate, Comunicare şi Relaţii Internaţionale, iar din partea A.N.C.M.R.R. de către Domnul Gl.(r) prof. univ. dr. Mihai ILIESCU, preşedintele A.N.C.M.R.R. şi Domnul C-dor Ion ILIESCU, preşedintele Filialei Sector 2 a A.N.C.M.R.R.

    RăspundețiȘtergere

  90. http://www.cotidianul.ro/ontanu-generalul-cu-pulan-si-girofar-173360/

    RăspundețiȘtergere
  91. Admin.
    Daca e libertate de exprimare aici fa-i lui PMT o placere si publica poze cu hirca ta in curul gol. Sa vedem si noi si el in ce pizda imputita isi baga pula un oltean prost cu cascheta de securist. Hop, hop, hop sa-ti futem hirca si sa-ti turnam puroi in gura cu singe si diaree.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOP, HOP, HOP, BUEI DOBITOK SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK! KK-NE-AM IN GITUL TAU CU BUCATI DE PULA CIT MINECA COJOCULUI ! IDIOTUL DREACULUI!

      Ștergere
    2. Uai 12 patrusase, da ci rau esti la suflet !
      Nu ca n-ai avea talent, insa esti rau tare la suflet !
      Uai, da ce om rau la suflet poti sa hii...
      Ia zi-ne, cine te-o suparat in halu' ista, bre !

      Ștergere
    3. Bre, tu esti primul cacat cu ochi care spurca internetul cu prezenta sa puturoasa apoi olteanul ala prost care te primeste. Muie vesnica voua cu puroi si diaree din plin. Sa-mi sugeti basinile si sa ma lingeti cu grija in cur. Am votat sa vorbim liber bai puroi imputit.

      Ștergere
    4. Uai, da suparat tare mai esti...
      Ce dreaq bre, de parca-i cineva vinovat ca navigheaza lumilii p-aciulea, cu miile/zi !
      De parca-i vinovat Curdeleu din Bartolomeu, or er hash pozitiv din SU ale A ca i-or dat comisarului lingioul de aur !

      Ștergere
  92. La ZOO avem tot felul de animale. Vad ca-i timpul sa primim si dobitoci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DOBITOCII sunt aici de mii de ani,inaintea ta,idiotule!

      Ștergere
    2. @13:21
      Ba prostane, mai ai frati? Citi a mai ouat muma-ta berbecule?

      Ștergere
  93. Uai, mna"zîua! O fi agiuns oari Cezărel maimucu la Severin, ori o fi cotit-o spri Bucureşti la congresu PDL-iştilor? Cezari, uai puliaşcâ, pi uni ieşti cioflingariuli? Lasâ băi muculeţ câ ştim noi câ tu şî cu Curidileu sînteţ pdl-şti. Trişti şî muişti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu tot RESPECTUL ! Nu fi PROST ! EU PEDELACH ??

      Ștergere
    2. Niet, tu MOOOIST! HI<HI<HI!

      Ștergere
    3. PS. Injura-ma de ..amanta ,de T2 sau RH+..dar nu ma fa pedelach!Czar

      Ștergere
    4. Binee ..chiar si Mooyst...numa ca eu dau .la amatori !!

      Ștergere
    5. Uai ciupalakule, io dau mooie ca un profesionist. Nu iau bani ca-s in ONG, da' dau garantie. Vrai sa-ncercam macoveiule?

      Ștergere
  94. Uai 10 patrusapte !
    Da rau tare esti la suflet !
    De ce te nervezi bre, ca ne merge bine aciulea ?!
    Uai pretine, eu m-am nascut, am trait si voi crepa, dreaq, cu pula in gura ! Sau, mai corect, in MUIE !
    Nici nu concep ca, dupa ce-o sa suflu-n veioza, sa nu-mi puna harca la capatzana o pula sculptata-n crucea-mi de la muie !

    Stai usior bre. Si eu am avut presiune in cap, ca niatali si mi s-or invinetit biuzilii de la muie !

    Tata lumea avem loc supt soare !
    Nu hii rau !

    RăspundețiȘtergere
  95. Da, da unia vor s-o suga permanent tot timpul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da nu-i rau ca vor unii s-o suga perpetuum mobile !
      Mie, cel putin, imi face extrem de bine la cusaturi !

      Ștergere
  96. Muei PMT, nu fi spariet, ca din cite cunoastem, unde-s gauri nu se rupe! Ca la hirtia de buci si biuze

    RăspundețiȘtergere
  97. Uai, pretenarii istia, de p-aciulea, frustrati ca ati ramas fara cumulu' pulii cu muia, or ca nu va mai calca nimenea pragul, or ca nu va mai primeste nimenea pe alte bloguri fara vizita medicala la zi !
    Muine, cand intrati in biserica, ca faini crestini prostodocsi ce sunteti, sa aduceti multumiri eterne blogului care va pretuieste ! Oricum ati hi !

    RăspundețiȘtergere
  98. Bai PMT
    Du-te-n pizda ma-ti cu urmasii tai cu tot si ia-l si pe Burcu cu tine. Sa lingeti brinza de pe pula calului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da rau esti la suflet...
      Tare rau !
      Da ce ti-o marcat existenta, in halu ista, de te-ai catranit asa tare la suflet, bre ?!
      Acusica, in postu' pastelui !
      De parca ai hi un angajat de-a lu' Nea Cascavete Marin, platit sa ne denigreasca public !

      Uai, da ci om rau esti !

      Ștergere
  99. Uoai, is un pchic striesat din cauzi di alejeri in pedeleu.
    Ieou sper si ramin-in chizdili goali si cu biuzili humflati.

    RăspundețiȘtergere
  100. Sa aveti o zi buna !
    Plec sa-mi sug alupigus-ul si la culcare !

    Muie de calitate si din bel sug !
    Moare unii de necaz, digeaba.

    RăspundețiȘtergere
  101. Uoai, nu moari nimini digiaba. Unia moari di drum lung, altii di grija haltuia si, putini tari, singuri. Ai din urmi...

    RăspundețiȘtergere
  102. - Alo!… Buna iubita, ce faci?
    - Rau iubitule, acasa, mi-e rau. Tu?
    - La intrarea in club, chiar in spatele tau !!!

    RăspundețiȘtergere
  103. Muei, pent ai cu chetri la feri

    http://delicast.com/radio/Romania/Radio_Dor_De_Casa

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!