Ioan Niculae a fost chemat, luni, la sediul DIICOT, pentru a-i fi adus la cunoştinţă faptul că s-a dispus o expertiză în dosarul în care Adriean Videanu este acuzat de abuz în serviciu, prin faptul că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri.
"Ne-au chemat să ne aducă la cunoştinţă că s-a dispus o expertiză şi ne-a dat un termen până la care să venim cu completări, observaţii la obiectivele de expertiză. (...) Eu ştiu acum două firme străine care iau discount, să nu-i zicem discount, preţ, cu 137 de dolari mai ieftin, e adevărat că-s două firme străine în România şi pentru care nu a început niciun fel de anchetă împotriva lor, iar noi, pentru faptul că am respectat o decizie legală, o lege trecută prin Parlament, suntem chemaţi la DIICOT", a declarat Niculae, la ieşirea din sediul parchetului.
În a doua jumătate a lunii februarie, procurorii DIICOT au schimbat faptele pentru care este urmărit Adriean Videanu, din complot şi subminarea economiei, în constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Schimbarea încadrării juridice în cazul lui Adriean Videanu a fost făcută ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în 2 septembrie 2013, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, în 8 septembrie 2013, ministrului Justiţiei cererea de urmărie penală pentru Adriean Videanu.
În 12 septembrie 2013, Adriean Videanu a fost informat de procurorii DIICOT că este urmărit penal pentru complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu favorizarea intereselor firmei Interagro.
Videanu declara că, după discuţia cu anchetatorii, că a înţeles că are toate argumentele şi probele necesare dovedirii nevinovăţiei sale în acest dosar, pe care le va înmâna procurorilor pe parcursul anchetei.
Ulterior, în 30 septembrie 2013, DIICOT a instituit sechestru asigurător pe cinci imobile ale lui Adriean Videanu din Bucureşti, Ilfov şi Constanţa, până la concurenţa sumei de 277 de milioane de lei, pe 66.906 acţiuni de la trei firme şi pe sumele din conturile deschise la două unităţi bancare.
În 7 octombrie 2013, plenul Senatului a respins solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, votul fiind covârşitor împotriva cererii procurorului general al Parchetului ICCJ. În aceeaşi zi, Varujan Vosganian şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Economiei.
Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.
Procurorii DIICOT susţin că SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv aproximativ 500 de milioane de dolari, din care 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari, reprezintă "valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal".
Demersul miniştrilor Vosganian şi Videanu s-a realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societăţii naţionale, au precizat procurorii.
Dosarul este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
"Probleme şi pentru Ioan Niculae? Patronul Astrei a fost
chemat la DIICOT"
Autor: Otilia Ciocan
Sursa: MEDIAFAX ///
http://www.gandul.info/
==================================
=====================================================================
Afacere: Preotul Sicoe a vândut la speculă 18.756 locuri de veci!!!
O vorbă din bătrâni spune „să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Cam aşa s-a întâmplat şi în cazul unui preot din Braşov, care nu le-a dat un exemplu prea bun enoriaşilor săi, iar acum este cercetat pentru abuz în serviciu de către poliţiştii braşoveni.
Nu de puține ori s-a vorbit despre o mafie care manevrează locurile de veci. În sfârșit, oamenii legii au „rupt“ pisica într-un astfel de caz. Încă o dată se deovedește că moartea este o afacere pentru slujitorii Domnului.
În data de 24.11.2011, polițiștii Secției Regionale Transporturi Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că preotul Sicoe, de 63 ani, din municipiul Brașov, conducător al administrației parohiale (președinte al Consiliului Parohial și al Comitetului Parohial), percepe tarife și taxe pentru locuri de veci în condiții ilegale.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit că parohia preotului a închiriat în anul 2005 un teren de 114.621 m.p. de la Compania Națională de Căi Ferate, cu clauză de interzicere a vânzării locurilor de veci. De asemenea,
conform Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale, cimitirele pot fi înființate pe terenuri care sunt în proprietatea parohiei și nu pe terenuri închiriate, iar tarifele și taxele de înhumare nu pot depăși sumele percepute la cimitirele locale de stat.
CITEȘTE ȘI: Ionel Ganea, la un pas să-l bată pe preotul Sicoe
Cu toate acestea, preotul a vândut 18.756 locuri de veci, pe terenul închiriat menționat, cu sume cuprinse între 1.000 şi 4.000 lei, deşi preţul stabilit de Consiliul Local Braşov pentru locurile concesionate în Cimitirul Municipal Brasov era de 400 lei.
Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în acest caz valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 585.422 lei.
„Parohia deţine legal terenul, l-a administrat legal. Iar instanţele braşovene au confirmat prin hotărâre definitivă.
Recursul la Înalta Curte se face în anumite condiţiuni”, a declarat avocatul Ioan Terţa, apărătorul preotului.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi înşelăciune.
Sursa:
http://newsbv.ro/2014/03/17/afacere-preotul-sicoe-a-vandut-la-specula-18-756-locuri-de-veci/
===================================================================
====================================================
Preot cercetat pentru pentru evaziune fiscală şi înşelăciune cu locuri de veci. Prejudiciul se ridică la aproape 600.000 lei
Un preot din Braşov, şef al administraţiei parohiale, este cercetat pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu şi înşelăciune, fiind acuzat că a vândut locuri de veci pe un teren închiriat, la preţuri chiar de zece ori mai mari decât cel stabilit de Consiliul Local, prejudiciul fiind estimat la circa 600.000 lei.
Preotul Andrei Sicoe, 63 ani, parohul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Braşov, situată în cartierul Triaj, la ieşirea spre Sf.Gheorghe, este urmărit penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Braşov sub acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înşelăciune şi evaziune fiscală, legate de vânzarea locurilor de veci din cimitirul bisericii.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Braşov, dosarul penal împotriva preotului a fost demarat în noiembrie 2011 de poliţiştii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov, care s-au autosesizat cu privire la faptele imputate părintelui Sicoe, deşi acestea sunt de notorietate în Braşov de mai bine de două decenii.
În fapt însă, susţin surse bisericeşti, autosesizarea a fost rezultatul unei dispute a preotului cu un ofiţer de la Poliţia Transporturi, căruia nu i-a permis să amenajeze cu oamenii aduşi de el mormântul pentru înhumarea unei rubedenii, obligându-l să plătească în acest scop groparii bisericii. Preotul Sicoe a început construirea Bisericii „Sf. Parascheva” în urmă cu 22 de ani, pe un teren de câteva sute de metri pătraţi primit de la conducerea de atunci a Regionalei CFR Braşov, dat fiind că mulţi dintre locuitorii cartierului Triaj erau ceferişti.
Foto: Adrian Popescu, Gândul
La scurtă vreme, în jurul capelei ridicate iniţial au apărut şi primele morminte, fără nici o autorizaţie, numărul acestora crescând apoi vertiginos până la aproape 20.000, câte sunt la ora actuală, întinse pe o suprafaţă de aproape 12 hectare. Primul contract de închiriere între biserica preotului Sicoe şi Regionala CFR Braşov a fost încheiat abia în 2005 – reînnoit apoi, în 2010 - pentru o suprafaţă de 114.621 metri pătraţi, cu o chirie de 2087 lei lunar, contractul prevăzând, între altele, şi interdicţia de vânzare a locurilor de veci din cimitir, întrucât biserica nu este proprietarul terenului.
Cu toate acestea, spun anchetatorii, preotul Sicoe nu doar că face un adevărat negoţ cu locurile de veci, dar practică şi nişte preţuri de până la zece ori mai mari decât cele legale stabilite de municipalitate. Astfel, deşi tariful stabilit de Consiliul local Braşov pentru concesionarea unui loc de veci în Cimitirul „Municipal” este de 400 lei, părintele Sicoe ar fi vândut ilegal aproape 19.000 de locuri de veci din cimitirul bisericii sale cu sume între 1.000 şi 4.000 de lei „bucata”, paguba cauzată stfel cumpărătorilor ridicându-se la 585.422 lei întrucât pe chitanţele eliberate acestora erau trecute sume de doar 3-400 de lei.
Chestionat cu privire la aceste acuzaţii împotriva preotului Sicoe, protopopul Braşovului, părintele Dănuţ Benga a declarat pentru gândul doar că nu are „nimic de spus până nu se finalizează ancheta penală şi apoi judecarea procesului în acest caz delicat, iar până atunci funcţionează prezumţia de nevinovăţie, pe care trebuie să o respectăm cu toţii”.
Preotul Sicoe nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri pentru a prezenta un punct de vedere.
Personaj controversat
Preotul Andrei Sicoe este unul dintre cei mai controversaţi slujitori ai Domnului din urbea de sub Tâmpa, atitudinea şi acţiunile sale făcând de-a lungul vremii obiectul a numeroase reclamaţii, atât la Protopopiatul Braşov, cât şi la Mitropolia Ardealului de la Sibiu, toate rămase însă fără nici o urmare. În 1995, el a mai fost anchetat penal - şi trimis apoi în judecată - pentru instigare la profanare de morminte, după ce preoţii câtorva parohii braşovene l-au reclamat că a pus vreo 300 de enoriaşi de-ai săi din cartierul Triaj să dezgroape dintr-un cimitir învecinat două cadavre abia înhumate, care au fost apoi reînhumate în cimitirul bisericii părintelui Sicoe. Condamnat iniţial de judecătoria Braşov, preotul a fost achitat apoi, în apel, de Tribunalul Braşov, soluţie menţinută apoi, în recurs, şi de Curtea de Apel Braşov.
Adrian Popescu este senior reporter al Ziarului Gândul
Sursa:
http://www.gandul.info/stiri/preot-cercetat-pentru-pentru-evaziune-fiscala-si-inselaciune-cu-locuri-de-veci-prejudiciul-se-ridica-la-aproape-600-000-lei-12278278
===============================================
========================================================
=======================================================================