Magistraţii români amendează proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice datorită nerespectării normelor comunitare, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii Constituţionale, a nerecunoaşterii riscurilor profesionale, a ignorării incompatibilităţilor şi interdicţiilor pe care le presupun activităţile desfăşurate în cadrul sistemului judiciar, a încălcării principiului neretroactivităţii legii, precum şi al nediscriminării.(............)În România există cca. 150.000 de pensii speciale, care totalizează un efort bugetar de cca. 10 miliarde lei, din care în august 2009, potrivit datelor furnizate de CNPAS, existau doar 2.488 de persoane provenite din magistratură care beneficiau de pensie. Efortul anual cu pensiile din magistratură nu depăşeşte cifra de 60 milioane euro.
Existenţa unor sisteme de pensii speciale, aplicabile unor categorii profesionale diferite este în deplină concordanţă cu prevederile internaţionale.
Este necesar însă să fie evitată apariţia unor noi forme de discriminare între categoriile care desfăşoară activităţi supuse unui risc special şi cu o importantă deosebită în arhitectura socială.
Consiliul Superior al Magistraturii va transmite de urgenţă aceste amendamente Primului Ministru, Ministerului Justiţiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, comisiilor juridice ale celor două camere ale Parlamentului României, şi le va susţine în faţa acestor instituţii.
Consiliul Superior al Magistraturii solicită de urgenţă Primului Ministru al României o întrevedere pentru ca propunerile sistemului judiciar să se regăsească în noul proiect de lege.
Un ARTICOL bine scris,
care merita a fi citit INTEGRAL aici:
Clik Link: Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice
__________________________
REMEMBER! Ei au fost "initiatorii"
acestui Proiect de Lege, facut cu picioarele!
Proiect cotroversat, proiect care a varsat fluvii de ura!
Spre stiinta, pomenire, si vesnica amintire!Click Image to Enlarge!
_________________________
STIRE de ultima ora,
privind "lucratura lui ȘEITAN"!
Adica, ce se mai stie de "projectum"!
(ȘEITAN = unul dintre numele dracului)Click Image to Enlarge!
A consemnat pentru domniile voastre,
Col. (r) Vasile Burcu
p.s.Treceti zilnic pe "aici",si prin Forumul SCMD,
deoarece va promit ca prin munca "patriotica",
cu "salut voios de pioner", sa va tin la curent cu...
NEWS, Actualité, adica....information récente,
communiquée par les médias, ori.... "π surse"!.
Blogul care calcă pe nervii multora | punctează și subliniază esențialul | un blog cu subiecte fierbinți... de prin presă... adunate! ''Nu poți rămâne indiferent... când țara fierbe!'' / 👉NEWS:👉👉 aug. 29, 2024 👉Felicitări!👏👏👏 Site-ul tău a atins 3 K clicuri din Căutarea Google în ultimele 28 de zile 👍👍👍/MULȚUMIM, Google! 👍👍👍
Pagini de larg interes! Click here:
▼
O zi buna, d-le Vasile B.
RăspundețiȘtergereCe parere aveti despre avizul Consiliului legislativ: http://webapp.senat.ro/pdf/10L124LG.pdf , pct.4-7 (pag.4-8)?
RăspundețiȘtergereDar despre avizul favorabil al Consilului economic si social, care spune ca partea sindicala este de acord cu propunerile de modificare:http://webapp.senat.ro/pdf/10L124ES.pdf.?
Nu este exclus ca PARLAMENTARII,indiferent de culoarea politica, inclusiv o parte din INITIATORI, sa procedeze la "indreptarea raului"!
RăspundețiȘtergereAstfel, pe de o parte s-ar evita din START un NOIAN de PROCESE cu castig de cauza chiar la CEDO, iar pe de alta parte, sa nu uitam ca totusi sunt politicieni, unii chiar tineri, care vor tine cont de ELECTORAT, adica de VIITOARELE voturi!
Sper sa le dea Dumnezeu, gandul cel bun! Sa "amendeze" corect proiectul!
Vasile B.