Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 12 mai 2010

Proiectul de ordonanta de urgenta a Guvernului privind reducerea cheltuielilor sociale!

Pensia sociala minima garantata va fi redusa de la 350 la 300 de lei, iar pensiile speciale vor fi drastic diminuate de la 1 iunie, printr-o valoare mai mica a punctului de pensie, dar si prin aplicarea unei cote de 90%, ca "taxa de solidaritate", la diferenta de bani ramasa dupa deducerea contributiei si impozitului, se arata in proiectul de ordonanta de urgenta a Guvernului privind reducerea cheltuielilor sociale, citat de Mediafax.

Potrivit documentului, si cuantumul lunar al drepturilor banesti va fi diminuat cu 15% inclusiv pentru invalizi, veterani si vaduve de razboi, precum si pentru fostii detinuti politici, deportati si sotul supravietuitor pensionar, care primesc un ajutor lunar din partea statului.

Pensia sociala minima garantata va fi redusa de la 350 la 300 de lei, iar nivelul ulterior al acesteia va depinde de evolutia indicatorilor macroeconomici si de resursele financiare disponibile, conform proiectului de OUG.
"Incepand cu anul 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate se stabileste anual, prin legea bugetului de stat si poate fi modificat in raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu resursele financiare",
se arata in document.Ordonanta modifica in acelasi timp Legea bugetului de stat, stabilind ca valoarea punctului de pensie va fi plafonata incepand cu 1 iunie la 622,9 lei, de la 732,8 lei in prezent.

In acord cu masurile anuntate de seful statului, documentul indica totodata ca, incepand cu drepturile aferente lunii iunie, in vederea incadrarii in constrangerile bugetare determinate de situatia economica, castigul salarial brut sau, dupa caz, solda ori indemnizatia bruta acordata personalului din autoritati si institutii publice se diminueaza cu 25%, dar nu sub 600 lei.

Pensia sociala minima garantata a fost introdusa la 1 aprilie 2009, la o valoare de 300 de lei, iar de la 1 octombrie a fost majorata la 350 de lei.

Prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2010 se stabilise inghetarea valorii punctului de pensie la nivelul anului 2009, respectiv la 732,8 lei. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 lei, ceea ce inseamna o valoare a punctului de pensie de 39,9%.

Pensiile speciale vor fi drastic diminuate de la 1 iunie, printr-o valoare mai mica a punctului de pensie, dar si prin aplicarea unei cote de 90%, ca "taxa de solidaritate", la diferenta de bani ramasa dupa deducerea contributiei si impozitului.
"Incepand cu data de 1 iunie 2010, cuantumul pensiilor prevazute de legi cu caracter special, cuvenite sau aflate in plata, se modifica dupa cum urmeaza: la determinarea partii din pensie, stabilita potrivit Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii, se utilizeaza valoarea punctului de pensie de 622,9 lei (fata de 732,8 lei in prezent - n.r.), iar dupa deducerea, din partea de pensie suportata de la bugetul de stat, a contributiei de asigurari sociale de sanatate si a impozitului pe venit se aplica cota de 90%, reprezentand taxa de solidaritate, care se face venit la bugetul de stat",
se arata in proiectul OUG.

In situatia pensiilor speciale care se suporta integral de la bugetul de stat, la cuantumul acestora, dupa deducerea contributiei de asigurari sociale de sanatate si a impozitului pe venit, se va aplica aceeasi taxa de solidaritate.

Acest sistem va fi aplicat in cazul pensiilor speciale acordate magistratilor, personalului auxiliar din instantele judecatoresti, personalului diplomatic si consular, deputatilor si senatorilor, functionarilor publici parlamentari, personalului aeronautic civil si membrilor Curtii de Conturi.

Cuantumul lunar al drepturilor banesti va fi diminuat cu 15% de la 1 iunie inclusiv pentru invalizi, veterani si vaduve de razboi, precum si pentru fostii detinuti politici, deportati si sotul supravietuitor pensionar, care primesc un ajutor lunar din partea statului.

Conform documentului, reducerea de 15% va fi aplicata drepturilor banesti acordate prin Legea 49/1991 privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi, Legea 49/1999 privind pensiile IOVR, Decretul-Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice incepand cu 1945, OG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate intre 1940 si 1945 din motive etnice, Legea 309/2002 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961, Legea 341/2004 a recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din 1987.

Reducerea se va aplica si drepturilor banesti acordate prin Legea 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru sotul supravietuitor pensionar, ca si pentru cele alocate prin Legea 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil si Legea 94/1992 privind Curtea de Conturi.

Aceeasi diminuare va fi aplicata prestatiilor de asistenta sociala acordate sub forma alocatiei familiale complementare, alocatiei de sustinere a familiei monoparentale si alocatiei pentru nou-nascuti acordate prin Legea 416/2001 privind venitul minim garantat.

In categoria prestatiilor de asistenta sociala indicate in proiectul de ordonanta de urgenta ca urmand sa fie reduse cu 15% sunt incluse insa si alocatia de stat pentru copii prevazuta in OU 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, alocatia de stat pentru copii acordata in baza Legii 61/1993, alocatia lunara de plasament din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, indemnizatiile, ajutoarele si prestatiile sociale pentru persoanele cu handicap reglementate prin Legea 448/2006, indemnizatia pentru plata insotitorului adultului cu handicap vizual grav, ajutorul lunar rambursabil acordat persoanei careia i s-a recunoscut statutul de refugiat sau i s-a acordat protectia subsidiara.

"Cuantumurile acestor prestatii diminuate se rotunjesc la leu in favoarea beneficiarului", se arata in document.

Guvernul va abroga legile care permit acordarea de trusouri pentru nou-nascuti si alocarea unui sprijin familial la constituirea familiei, se arata in proiectul de OUG privind reducerea cheltuielilor sociale. Ordonanta include o lista de acte normative care vor fi abrogate de la data intrarii in vigoare.

Pe lista acestor acte se afla Legea 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-nascuti si Legea 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei.
__________________________
CAND SUFLETUL TE DOARE,
NU MAI CONTEAZA NIMIC!

Munţii noştri aur poartă,
noi cerşim din poartă-n poartă!

Col.(r) Vasile Burcu
__________________________________
Adevăratele declaraţii ale preşedintelui Băsescu din spatele uşilor închise! Click aici:
Adevăratele declaraţii ale preşedintelui Băsescu din spatele uşilor închise

7 comentarii:

  1. Sindicatele vor impozitare progresivă pe toate salariile, inclusiv de la privat

    Sindicatele încă mai speră că vor salva de sub bisturiul guvernanţilor salariile bugetarilor şi pensiile. Bogdan Hossu, preşedintele Cartelului Alfa, a declarat la ieşirea consultărilor care au avut loc ieri la Parlament că organizaţia pe care o reprezintă a făcut mai multe simulări pentru ca salariile să nu scadă, toate, cu 25%.

    Potrivit liderului de sindicat, una dintre soluţii ar fi impozitarea în trepte a veniturilor salariale din România.

    Pentru salariile sub 2.500 de lei sau 3.000 de lei, impozitul pe venit ar urma să rămână la 16%, spune Hossu, dar cele peste acest nivel şi până la 8.000 de lei sau 10.000 de lei ar trebui să fie impozitate cu 25%. Tot ceea ce este peste 8.000 sau 10.000 de lei ar trebui să fie impozitat cu 38 sau 40%.

    O solutie cu mult mai buna!
    Chiar FOARTE BUNA!

    RăspundețiȘtergere
  2. Băsescu îi ceartă pe sindicalişti

    Preşedintele Traian Băsescu a susţinut ieri că nu-şi asumă decât soluţia asumată de Guvern pentru ieşirea din criza economică, precizând însă că a decis împreună cu premierul ca scrisoarea către FMI să nu fie adoptată de Executiv decât dacă are avizul Consiliului Economic şi Social (CES).

    Basescu o tine pe arătură!

    RăspundețiȘtergere
  3. Guvernul este în impas!

    „Guvernul este în impas pentru că nu a găsit metoda tehnică pentru a legifera reducerea salariilor şi pensiilor", a confirmat şi Varujan Pambuccian, deputat al minorităţilor, care a participat la întâlnire.

    În acest context, Guvernul ia în calcul şi varianta asumării răspunderii pentru un pachet de legi în care să fie transpuse toate aceste reduceri, a spus Elena Udrea, ministrul Dezvoltării.

    Ea a mai adăugat că Guvernul mai speră că va găsi înţelegere la Curtea Constituţională pentru ca magistraţii să nu respingă actele normative de aplicare a măsurilor economice.

    Ministrul avocat E.Udrea, "sugereaza" de pe acum, o actiune vis-a-vis de Curtea Constituţională, numita... "intelegere"!

    In traducere libera... presiuni, dosare, santaj!

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce se cramponează Băsescu de avizul CES. Ce e CES ?

    Zi de fandări şi piruete pentru preşedintele Traian Băsescu, printre politicieni, sindicalişti şi reprezentanţi ai patronatelor, pentru a-şi atrage susţinere pentru măsurile sale convenite cu FMI, privind tăierea salariilor în sistemul bugetar şi a pensiilor.

    Într-o întâlnire Guvern-sindicate-patronate-parlamentari (de la care liderii PSD şi PNL au lipsit), Băsescu a anunţat că a convenit cu premierul ca scrisoarea de intenţie să nu fie trimisă la FMI dacă nu are acordul CES.

    CES este Consiliul Economic şi Social, un fel de forum de discuţii la nivel guvernamental, la care participă sindicate şi patronate.

    Avizul acestei structuri este consultativ, deci pur formal, prin urmare a părut curios de ce Băsescu se cramponează de acest aviz.

    Spre seară, Băsescu însuşi a dat explicaţii de la Cotroceni: în condiţiile în care toată lumea îi critică măsurile, îi invită pe "oamenii veseli" din politică, presă, sindicate sau patronate să vină cu idei mai bune dacă au.

    Sau dacă nu să tacă. E o încercare a preşedintelui de a-i face pe cât mai mulţi responsabili pentru nişte măsuri nepopulare.

    Asta e!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si Ceausescu a fost implorat sa ramana!

    Liderul Uniunii sindicale "Forţa Legii", Ringo Dămureanu, a recunoscut că discuţiile au fost tensionate şi a povestit cum preşedintele i-a acuzat pe sindicalişti că ar încerca să îl prezinte drept "duşmanul poporului":

    "Ne-a rugat pe noi să îi transmitem lui Marica (Vasile Marica, preşedintele Sed Lex - n.r.) că patronează un sindicat care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală şi apoi preşedintele s-a adresat celor cinci lideri de confederaţii cu formula «măi, băieţi» şi a construit o ipoteză conform căreia confederaţiile sindicale ar fi interesate în criza politică şi a încercat de mai multe ori să speculeze momentul, să încerce să se retragă pentru a crea o presiune.

    A spus că, dacă nu înţelegem această situaţie şi această scrisoare, este dispus să se ridice şi să plece".

    Întrebat de ce preşedintele nu a plecat de la discuţii, aşa cum a ameninţat, potrivit variantei sindicaliştilor, Dămureanu a spus că:

    reprezentanţii patronatelor "au fost foarte cumsecade" cu Traian Băsescu şi l-au "implorat" să rămână!

    Wow! Asa a fost si cu Ceausescu!

    RăspundețiȘtergere
  6. As vrea si eu textul proiectului de OUG (care, oricum, e neconstitutionala). Ma puteti ajuta?
    Multumesc!
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  7. Textul proiectului de OUG
    este obtinut pe... "surse" de
    Agentia Mediafax.

    Deci... se pare ca vor sa ne "testeze" doar modul de reactie!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!