Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 14 mai 2010

Si a fost ziua vineri! A treia ZI de proteste consecutive in faţa Palatelor Puterii!

Sindicaliştii au încheiat fără incidente protestul de astăzi, de la Palatul Cotroceni, iar în timpul pichetului protestatarii l-au acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că i-a înşelat şi că este "trădător de familie şi popor".

La protestul de la Palatul Cotroceni au participat peste 200 de sindicalişti din sănătate, administraţie, transporturi şi educaţie. Aceştia au huiduit şi au strigat "Jos Băsescu!", "Jos Guvernul!", "Ţară fără viitor cu Băsescu dictator", "Băsescu e răspunzător, a umilit un popor", "Ai fost votat şi ne-ai înşelat", "Băsescu, trădător de familii şi popor", potrivit Mediafax.

Alţi peste 300 de sindicalişti protestează la sediul Guvernului, unde de pe o scenă amenajată în faţa Muzeului Antipa au vorbit liderii sindicaliştilor.Aceştia au spus că îl invită pe preşedintele Traian Băsescu să vină între protestatari, atenţionând că este ultimul avertisment public pe care i-l transmit.
"Cerem preşedintelui Băsescu să vină aici şi să îşi ceară scuze publice pentru situaţia în care a adus funcţionarii publici, dar şi mediul privat",
a spus preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Romel Neagu, de pe scena amenajată în zona Palatului Victoria.

Protestatarii strigă "Boc, Boc, Boc, la uşa ta a venit poliţia", "Unitate", "Avem un mesaj: lăsaţi-ne şi plecaţi!" şi au bannere pe care scrie "Guvernanţi, coborâţi în stradă la dialog, aveţi curaj, perimetrul este încă sigur", "În Poliţie, 8.000 de posturi sunt neocupate, de ce?", "Poliţiştii au intrat în imposibilitate de plată pentru transport, educaţie, medicamente, chirie, întreţinere, credite".

Interesant!
Trei zile ... Guvern / Cotroceni ...
Pensionarii, apoi cate 300 / 200 sindicalisti!
Mai sa fie! Sa fie ZILE ISTORICE?
O "revolutie de catifea" damboviteana?
Hmmm... Om trai si om vedea!

V.Burcu

3 comentarii:

  1. Azi,
    Mediafax,ora 10,44:

    Guvernul analizează revizuirea modului de calcul a pensiilor speciale şi plafonarea acestora, începând cu 1 iunie, la un nivel calculat strict în funcţie de prevederile Legii privind sistemul public de pensii, concomitent cu reducerea cu 15% a pensiilor militare de stat şi a celor pentru poliţişti.

    Tot de la 1 iunie 2010 vor fi sistate ajutoarele şi indemnizaţiile acordate la ieşirea la pensie, retragere sau trecerea în rezervă.

    Modificările sunt incluse într-un proiect de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor sociale, aflat în stadiu de elaborare.

    "Începând cu drepturile aferente lunii iunie 2010, pensiile stabilite potrivit legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, nu se mai acordă, pensia fiind stabilită potrivit reglementărilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin utilizarea valorii punctului de pensie de 622,9 lei (faţă de 732,8 lei în prezent - n.r.).

    Cuantumul pensiilor stabilite potrivit Legii 164/2001 privind pensiile militare de stat şi ale Legii 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cuvenite sau aflate în plată, se diminuează cu 15% începând cu drepturile aferente lunii iunie 2010", se arată în document.

    Actul normativ stabileşte totodată că dispoziţiile referitoare la pensiile de serviciu cuprinse în legile privind personalul diplomatic şi consular, deputaţii şi senatorii, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti, personalul aeronautic civil, funcţionarii publici parlamentari şi inspectorii Curţii de Conturi se abrogă.

    - va continua -
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci,
    Continuam stirea:

    "Începând cu 1 iunie 2010, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se aplică. Cererile de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, depuse până la 31 mai 2010 inclusiv, se vor soluţiona cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii", se mai arată în document.

    Un alt proiect de lucru al Guvernului, prezentat marţi de MEDIAFAX, prevedea că pensiile speciale vor fi diminuate de la 1 iunie printr-o valoare mai mică a punctului de pensie, dar şi prin aplicarea unei cote de 90%, ca "taxă de solidaritate", la diferenţa de bani rămasă după deducerea contribuţiei şi impozitului, rezultă din proiectul privind reducerea cheltuielilor.

    Un document al MInisterului Finanţelor relevă că Guvernul plăteşte lunar pensii medii de serviciu în cuantum cuprins între 1.176 lei şi 9.182 lei pentru un număr total de peste 8.340 parlamentari, diplomaţi, magistraţi, foşti angajaţi din industria aeronautică şi Curtea de Conturi, cele mai mulţi bani fiind alocaţi direct de la bugetul de stat.

    În luna aprilie, Guvernul a prezentat o informaţie generală din care rezulta că statul cheltuieşte anual 120 milioane euro pentru plata pensiilor speciale acordate unui număr limitat de 8.342 persoane care beneficiază de legi speciale, reprezentând 0,14% din totalul pensionarilor.

    Potivit Mediafax.ro
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  3. Alte "taieri", acelasi proiect:

    Documentul prevede că, începând cu 1 iunie 2010, nu se mai acordă facilităţile pentru transportul intern auto şi feroviar, transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, prevăzute de OU 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, Legea 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, Legea învăţământului şi Legea privind statutul personalului didactic.

    "Începând cu data de 1 iunie 2010, cuantumul burselor de care beneficiază elevii, studenţii, cursanzii, doctoranzii şi auditorii de justiţie, precum şi bursele de cercetare se diminuează cu 25%.

    Începând cu 1 iunie 2010, drepturile de care beneficiază elevii şi studenţii, finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei, se diminuează cu 15%", se arată în actul normativ.

    Proiectul prevede totodată reducerea cu 25% a indemnizaţiei de merit acordate în baza Legii 118/2002, a cuantumului rentei viagere acordate sportivilor de performanţă şi a sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical.

    Începând cu 1 iunie se abrogă şi prevederile Legii 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar.
    Potrivit Mediafax
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!