Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 25 iunie 2010

Diminuarea cu 15 % a pensiilor, este neconstituţională, dixit Curtea Constituţională in ceea ce-i priveste!

Redăm integral comunicatul Curţii Constituţionale:

"Plenul Curţii Constituţionale, compus din cei 9 judecători, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit în şedinţe în zilele de 24 şi 25 iunie 2010, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.

Asupra acestor legi, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate după cum urmează:

I. Cu privire la Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, de către:

- Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- un număr de 30 de senatori şi 60 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC;

- un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Dispoziţiile art.1-8 şi cele ale art.10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale.

2. Dispoziţiile art.9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale.

II. Cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de către: - Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; - un număr de 37 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este constituţională în raport cu criticile formulate de cei 37 de senatori.

2. Dispoziţiile art.1 lit.a), b), d)-i) şi art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituţionale indicate în sesizare de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Din nefericire,
RAUL va continua ... sub alte forme!

V.BURCU

P.S.@gica contra,
m-a determinat sa ... elimin "felicitarile",
ele fiind "preluate cu punct si virgula" in
comentariul prietenului meu virtual!

Precizez ca din punctul meu de vedere,
"felicitarile" aveau urmatoarea justificare:
AZI au stopat pentru MOMENT genocidul!
Peste "cinci luni", EU am CONVINGEREA ca
ACEST guvern (nu am litere mai mici sa scriu),
va DEVENI "cea mai trista amintire"!

Alta solutie nu exista pentru incompetenti,
decat sa plece!
V.Burcu

9 comentarii:

  1. Spuneti :
    "Felicitari TUTUROR celor care au contribuit
    la ELIMINAREA genocidului asupra celor
    6.000.0000 de pensionari! Din nefericire,
    RAUL va continua ... sub alte forme!
    V.BURCU "
    de parca s-ar fi eliminat si recalcularea pensiilor pentru militari...

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa nu ne imbatam cu apa rece !!! In rest , pentru cei cu pensii " nesimtit de mici " e o mica alinare pentru ceea ce urmeaza.

    RăspundețiȘtergere
  3. IMPORTANT: Decizia Curţii Constituţionale urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, moment de la care devine general obligatorie.

    Astfel, de la acel moment Parlamentul trebuie să reanalizeze prevederile. De fapt, Legislativul va lua pentru prima dată în discuţie aceste legi, întrucât iniţial acestea au fost aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului.

    Pentru ca prevederile declarate neconstituţionale să fie puse în acord cu legea fundamentală, va fi necesară în primul rând convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dar nu obligatorie, întrucât nu există termen pentru renalizarea prevederilor respinse de Curte.

    Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

    În Parlament cele două legi vor urma procedura legislativă obişnuită, care, în funcţie de mobilizarea puterii şi a opoziţiei, poate dura chiar şi luni de zile. Până atunci, şeful statului nu poate promulga legile, iar Guvernul este în imposibilitatea de a aplica vreo măsură din cele prevăzute în Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi în Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Este vorba, de fapt, despre toate reducerile de salarii, pensii, indemnizaţii şi alte venituri pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea.

    În aceste condiţii, Guvernul este nevoit să găsească alte soluţii de reducere a cheltuielilor.

    Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-observator/taierea-pensiilor-neconstitutionala-547740.html

    RăspundețiȘtergere
  4. PNL şi PSD cer demisia lui Boc.
    Opoziţia reacţionează vehement după decizia Curţii Constituţionale de a declara anumite articole din legile austerităţii neconforme cu legea fundamentală.

    Liberalii cer demisia Guvernului Boc, iar social-democraţii iau în calcul depunerea unei noi moţiuni de cenzură la începutul săptămânii viitoare.

    "Din incompetenţă şi ticăloşie, Guvernul s-a încăpăţânat să ia acest măsuri. Consecinţa: Boc are un buget falimentar, iar scrisoarea cu FMI este în aer trebuie refăcută. Dacă acestor oameni din Guvern le-a rămas o fărâmâ de bun simţ, trebuie să plece", a spus Radu Stroe. Liberalul i-a avertizat pe guvernanţi "să nu încerce să mărească taxele şi impozitele".

    Ponta: "Facem apel la preşedintele Băsescu să îl demită pe Emil Boc sau să îi ceară demisia"

    Şi conservatorii cer demisia Guvernului. "Guvernul este neconstituţional şi trebuie să-şi dea demisia pentru că s-a dovedit absolut incapabil să gestioneze România. Acest Guvern nu mai are nicio credibilitate şi niciun drept să mai ocupe Palatul Victoria, unde provoacă doar dezastre şi instabilitate politică, socială şi economică", a spus Daniel Constantin, liderul PC.

    Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/pnl-guvernul-boc-trebuie-sa-plece-899075.html

    RăspundețiȘtergere
  5. "întrucât nu există termen pentru renalizarea prevederilor respinse de Curte."...ce se intimpla daca se depasesc cele 45 zile stabilite pentru punerea de acord a legii cu observatiile Curtii Constitutionale ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Imaginea de ansamblu este absolut dezastruoasa pentru PD-L si nu cred ca exista tara UE in care, dupa o astfel de serie de esecuri, un guvern sa ramana in functie. O spune chiar chiar vicepresedintele PD-L, Sorin Frunzaverde, potrivit caruia cei care au propus si sustinut taierea pensiilor cu 15% trebuie sa-si dea demisia. Nu este doar o chestiune de onoare, ci una de credibilitate interna si externa dupa ce Emil Boc si echipa lui au cazut intr-un derizoriu fara iesire.

    Sursa: http://www.ziare.com/politica/guvern/guvernul-boc-discreditat-total-1024312

    RăspundețiȘtergere
  7. Executivul a decis majorarea TVA cu 5 puncte procentuale, de la 19% la 24%, si a aprobat forma finala a scrisorii catre FMI. Emil Boc a precizat ca decizia privind cresterea TVA este singura masura economica adoptata in sedinta de Guvern de sambata si reprezinta "cea mai buna solutie ramasa in acest moment, in raport cu celelalte, in conditiile deciziei Curtii Constitutionale".

    Masura privind majorarea TVA va fi inclusa in Ordonanta de Urgenta privind Modificarea Codului Fiscal, a explicat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar daca , peste cinci luni , acest guvern nu va mai fi...duca-se pe pustii... nu trebuie sa uitam ca masurile 'anti-saraci' (luate de 'dreptaci') se mentin de cei care vin la putere ulterior...
    Prin '99 taranistii au introdus impozitarea pensiilor si contributia pentru sanatate a pensionarilor ; pesedistii (prin 2002) au scos contributia pentru sanatate (a pensionarilor) dar au mentinut impozitarea (marind , insa , suma neimpozitata , micsorind astfel impozitul).
    Prin 2005 'DAistii' liberali au reintrodus contributia pentru sanatate ; si n-au mai crescut substantial suma neimpozitata (pentru calcularea impozitului pe pensii - crescind , astfel , impozitul).
    Iar... actualii...'dumnezeu cu mila'...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce a decis Curtea Constitutionala ref. reducerea pensiilor si salariilor

    INCREDIBIL!
    Dupa a dlui PREDESCU ZICERE : “JUDECATORII AU STATUT CONSTITUTIONAL CE NU POATE FI MODIFICAT PRIN LEGE”.

    Domnilor, pe ce lume traim?
    Pentru prima data in istorie, se incearca legiferarea unui precedent periculos: INSTITUIREA EGALITATII INTRE INSTITUTIA IN SINE SI OMUL CE O REPREZINTA, A CONFUZIEI VOITE INTRE JUSTITIE SI JUDECATOR!?!
    Mergand pe logica predesciana, si parlamentarii au statut constitutional, caci reprezinta o putere instat, prevazuta si aceasta, ca si cea judecatoreasca, in Constitutie.
    Pe cale de consecinta, si prevederile art.1 lit.g din legea asumata de guvern, ar fi NECONSTITUTIONALE, caci se refera la deputati si senatori, care reprezinta o putere constitutionala in stat, deci si ei ar avea un statut constitutional nemodificabil prin lege.
    La orice m-as fi asteptat, numai la o asemenea motivare nu.

    Confundand institutia cu omul, instituim confuzia dintre PRESEDINTE si PRESIDENTIE si-l facem pe cineva imuabil!

    DOMNILOR MAGISTRATI, JOS PALARIA:
    DE ASTAZI INCEPAND SUNTETI STAT IN STAT!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!