Pagini de larg interes! Click here:

luni, 19 iulie 2010

HOTĂRÂRE privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii prevăzute la art.1 lit. c)- h) Legea nr.119/2010

HOTĂRÂRE privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii prevăzute la art.1 lit. c)- h) Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale

Având în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010 în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – În înţelesul prezentei hotărâri, prin sintagma “pensie de serviciu” se înţelege oricare dintre categoriile de pensii prevăzute la art.1 lit. c)- h) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, derogatorii de la prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2 – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual conform prevederilor Legii nr.19/2000.

Art.3 – (1) În cazul persoanelor cărora, la data acordării pensiei de serviciu, li s-a calculat şi punctaj mediu anual în sistemul public, conform legii, li se atribuie acest punctaj mediu anual în cadrul procesului de recalculare şi, implicit, li se acordă cuantumul corespunzător pensiei din sistemul public.
(2) Pensiile de serviciu care, conform legii speciale în baza cărora au fost stabilite au regimul unei pensii anticipate sau anticipate parţiale şi pentru care, la data acordării acestora, s-a calculat punctaj mediu anual în sistemul public, devin pensii pentru limită de vârstă şi se recalculează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, respectiv prin eliminarea diminuării, după caz, precum şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Art.4 –(1) În situaţia persoanelor cărora, la data acordării pensiei de serviciu, nu li s-a calculat punctaj mediu anual în sistemul public întrucât nu erau îndeplinite condiţiile de vârstă şi/sau de stagiu de cotizare prevăzute de Legea nr. 19/2000, recalcularea se efectuează considerându-se a fi îndeplinite aceste condiţii.
(2) În cazul pensiilor de serviciu prevăzute la alin. (1) se calculează punctajul mediu anual corespunzător categoriei de pensie stabilită în baza legii cu character special.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) pensiile de serviciu anticipate care devin pensii pentru limită de vârstă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr.119/2010, şi pentru care se calculează punctajul mediu anual corespunzător acestei categorii de pensie.

Art. 5 – (1) Recalcularea pensiilor de serviciu, prin determinarea punctajului mediu anual, se face pe baza documentelor existente în dosarele de pensii.
(2) La calculul punctajului mediu anual se utilizează:
a) stagiul complet de cotizare, în funcţie de data naşterii, prevăzut în Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, aşa cum este detaliată în Anexa nr. 9 din Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare
b) stagiile de cotizare prevăzute la art. 43 sau, după caz, la art. 47 din Legea nr.19/2000.
c) stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 şi 5 din Legea nr.19/2000, în situaţiile prevăzute la art. 44 din această lege.
(3) În cazul în care la stabilirea pensiei de serviciu s-au avut în vedere perioade realizate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul public, punctajul mediu anual se va calcula ţinând cont de prevederile art. 194 din Legea nr.19/2000.
(4) La determinarea punctajului mediu anual se valorifică numai perioadele realizate până la data stabilirii sau, după caz, a recalculării pensiei de serviciu în baza legii speciale.

Art. 6 - (1) În vederea recalculării pensiilor de invaliditate, stabilite doar în baza unor legi cu caracter special, şi pentru care nu s-a calculat punctaj mediu annual în sistemul public, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr.19/2000, stagiul potenţial se determină respectându-se prevederile art. 59 sau art. 60 din Legea nr.19/2000.
(2) În cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, prevăzut în tabelul nr. 3 de la art. 57 din Legea nr.19/2000, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar.
(3) Stagiul potenţial rezultat conform prevederilor alin. (2) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidităţii până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în Anexa nr. 3 la Legea nr.19/2000, aşa cum este detaliată în Anexa nr.9 din Ordinul nr.340/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Data ivirii invalidităţii este cea prevăzută în decizia medicală iniţială de încadrare în grad de invaliditate.
(5) Perioada în care persoana a beneficiat de pensie de invaliditate, numai în baza legii cu caracter special, şi căreia nu i s-a calculat punctaj mediu anual în sistemul public, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, nu constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în înţelesul prevederilor art. 38 alin.(1) lit. a) din aceeaşi lege.

Art. 7 – Pensiile de urmaş stabilite în condiţiile legii speciale se recalculează, după caz, din:
a) pensia pentru limită de vârstă, recalculată conform prevederilor prezentei hotărâri;
b) pensia de invaliditate gradul I, recalculată conform prevederilor prezentei hotărâri, în cazul în care, la data decesului, susţinătorul era beneficiarul unei pensii de invaliditate de orice grad;
c) pensia de invaliditate gradul I, stabilită conform Legii nr.19/2000,considerându-se îndeplinite condiţiile de acordare ale acestei categorii de pensie, în cazul pensiilor de urmaş stabilite conform prevederilor art. 68 alin. (10) din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.8 – Drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale prezentei hotărâri se acordă pe baza deciziei de recalculare emisă de către casele teritoriale de pensii.

Art. 9 – (1) Conform dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 119/2010, prevederile prezentei hotărâri se aplică şi în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensii de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a acestei legi.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu în baza legii speciale, cât şi decizia de recalculare a acesteia.
(3) Decizia prin care se stabileşte pensia de serviciu, nu produce efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei rezultat din aplicarea prevederilor legii speciale.
(4) Drepturile de pensie de serviciu sunt supuse automat procesului de recalculare prevăzut de Legea nr. 119/2010 şi de prevederile prezentei hotărâri. Cuantumul pensiei rezultat în urma recalculării este cel care se acordă şi se plăteşte beneficiarului, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dacă legea specială nu dispune altfel cu privire la plata drepturilor.

Art. 10 - Modelul deciziei de recalculare se aprobă prin Ordin al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Art. 11 – Pensiile de serviciu care au fost stabilite în baza unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se recalculează potrivit prevederilor Legii nr.119/2010 şi ale prezentei hotărâri.

Art. 12 - Pensiile recalculate conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale prezentei hotărâri devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000, ale cărei reglementări le sunt aplicabile.
Prim- Ministru,
Emil Boc
Multumesc, mihai_roman123@....

In sfarsit,
acum putem discuta pe concret!

V.BurcuAici am postat DOVADA ca munca noastra pe acest Blog nu este ... "cooperativa in zadar" cum spunea cineva! Suntem cititi, am spus si alta data, inclusiv de AUTORITATILE STATULUI! Blogul, o dovedeste si numarul mare de accesari, si-a castigat prin MUNCA tuturor un LOC bine meritat! Ma bucur, si ma simt obligat sa va multumesc special, dragi vizitatori/comentatori!
Impreuna vom razbi!

Azi, dar nu este prima data, ... MINISTERUL FINANTELOR! Mai sunt si alti grei ... dar nu are sens sa comentam! Benefic ar fi sa nu ne citeasca portarii, cei care plictisiti de atata munca ... haladuiesc pe net in timpul serviciului!
Sper, in INTERESUL puterii, sa citeasca cine trebuie, sa informeze unde trebuie ... dar mai ales sa ia MASURILE ce se impun, in concordanta cu interesele cetatenilor!

Reiterez si o propunere mai veche: va rog avand in vedere SUBLINIEREA de mai sus, sa contribuiti cu POSTARI si COMENTARII cat mai BUNE, profesionist documentate, pline de ... spirit si litera ...! Vom castiga mult mai mult, decat pierzand vremea cu nimicuri, banalitati de tot felul!
Va multumesc tuturor!

V.Burcu

28 de comentarii:

  1. Important este sa facem rost si de proiectul pt literele a si b. dati si dvs sfoara in tara sa ne ajutam unii pe altii!
    Cu multumiri Mihai Roman,
    Pentru conforitate,V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  2. Rectific!
    Greseala de redactare!
    Pentru conformitate,V.Burcu
    p.s.Mesajul a fost primit pe e-mail de la D-l Mihai Roman! Inca o data,va multumim! Sunteti unul dintre sufletistii SCMD-ului!

    RăspundețiȘtergere
  3. Uraaaaaaaaaaaa!
    Blogul este CITIT si de cine credeti?
    MINISTERUL FINANTELOR! Sper din toata inima, ca nu de ... portar! Ori vre-o fatuca plictisita de viata!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu s-a stabilit prin lege cine sa scrie Metodologia de recalculare pentru cadrele militare :)
    Casele de Pensii nu stiu de unde sa ia soldele brute pentru anii 40, 50... din secolul ultim al mileniului trecut :)
    Astazi era termenul sorocit pt publicare normelor in MO!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai nea Vasile , eu te stiam om serios . Pai cum poti pune asa ceva pe blog ? Stii tu despre ce vorbeau cei doi cand au fost fotografiati ? Iti redau stenograma discutiilor:
    " noroc Vasile -noroc scorpio!- Ce faci ?- bine , tu ? -Bine ! Auzi mai, tu de cand ai iesit la pensie , ai mai avut de aleaaaaaaaaa, cum le spuneeee.... .. frectii, sau cum le spunea, ca am uitat ?! -Mai daca ma gandesc bine , acuma imi dau sama ca de atunci nu am mai avut Tu ?- Mai Vasile , nici eu , de aia am si intrebat . Oare de ce ? - Mai sa stii ca astia ne pun bromura in pensie fir-ar mama lor de netrebnici!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Admin
    Eu v-as propune sa stergeti aceasta postare. Pur si simplu, imi ia foc creierul de cate telefoane am primit. La fiecare, invariabil, acelasi raspuns: nu sunt normele noastre acestea. Atunci de ce apar pe pagina unei filiale a SCMD. Nu stiu! Chiar, de ce?

    RăspundețiȘtergere
  7. @ELENA,
    cei care te suna cred ca au ceva probleme cu logica, cu intelegerea limbii romane! Ori ... vor sa se/te auda in direct, ca la OTV! Pai nu se intelege CLAR din TITLU, din continut ce norme sunt si la ce se refera? Care este problema?
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  8. @all
    Cand vor apare si normele metodologice de aplicare a L119/2010 ce fac obiectul art.1,lit.a si b, le vom publica imediat! Publicam TOT ce apare referitor la amintita lege! Nu se stie cand vom avea nevoie!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Burcu, fa-i te rog o schitza mica lui Elena . Nu spunea dansa acuma catva timp ca nu intelege nimic? Ce dracu fratilor , va bateti joc de biata fata si nu ii desenati ce spuneti .Elena , fuga fuga la Craiova , ca ti-am desenat ceva . Poate acuma intelegi ce inseamna Propaganda si ce inseamna a face politica . Si ce inseamna impartialitate si ce scrie in statutul SCMD si in legea 54. Si poate , ca fost militar, ca om de onoare , vei putea spune , Da mai taunule , ai dreptate , nefericitul ala a facut o gafa , a vorbit fara sa gandeasca . Ceea ce a spus el, nu este legal, si noi nu am dat dezlegare la propaganda in randul sindicatului .Cum spune la Biblie " si iarta-i doamne .... " Asta ca sa facem pace . Eu nu am sa inteleg niciodata de ce le e asa greu unora sa recunoasca ca au gresit .Domnule Burcu, ma lamuresti ?
    DE CE OAMENII , MAI ALES MILITARI DE CARIERA , SE FERESC SA SPUNA : "SCUZE, AM GRESIT !"

    RăspundețiȘtergere
  10. @taunul, @ELENA,
    iata ca te inseli! Eu spun ELENEI: "SCUZE, AM GRESIT !" Am fost prea dur cu ea, nu ar fi fost cazul! Cei care au sunat-o si RECLAMAT aceasta postare, nici macar TITLUL nu l-au citit/inteles, darmite continutul!

    Nu mai vorbesc de COMENTARII! Ar fi vazut, dau copy/paste primul comentariu de mai sus: "Important este sa facem rost si de proiectul pt literele a si b. dati si dvs sfoara in tara sa ne ajutam unii pe altii!
    Cu multumiri Mihai Roman"

    Vezi, mai sunt scapari,greseli! Important este sa le constientizam, recunoaste si fuga/fuguta, sa le indreptam! Asta e, Scuze ELENA!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  11. Mai baieti si fete!
    Da`, voi va amintiti ce solda bruta aveati cand erati tineri? Sau cu cinci ani inainte de disponibilizare?
    Aveti incredere ca domnii de la Casele de Pensii va vor stabili corect punctele de pensie?
    V-ati gandit ca nu aveti nicio posibilitate de control, ca doar nu aveti carti de munca?
    Daca vreti sa contestati decizia de recalculare ce dovezi aveti?

    RăspundețiȘtergere
  12. @plano10,
    ai dreptate! ai ridicat la fileu o PROBEMA majora! Tembelii care FACUT LEGEA, nu s-au consultat cu SPECIALISTII CASEI DE PENSII ai apararii, internelor, serviciilor secrete! Ei s-au crezut mai destepti, deasupra TUTUROR! Casele de pensii civile nu au DOCUMENTELE din arhivele militare. Deci ... nu vad cum una/doua, chiar in 5 luni, sa rezolve ceva, cand doar EVENTUALUL transfer de documente ar dura enorm de mult!
    Probabil ca de aceea... intarzie si elaborarea Hotararii de aplicare... in ce ne priveste! Si eu sunt curios cum vor rezolva ABERANTELE incurcaturi!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  13. Da asa este , legea poate fi contestata PE MOTIV ca nu da posibilitatea tehnica celui in cauza sa verifice daca i-a fost calculata corect pensia . SE AUDE PE LA AVOCATI ?
    Fac o propunere: SA FACEM TOTI DAR TOTI REZERVISTII CERERE LA CASA DE PENSIE , SA NE FACA CALCULUL PENSIEI IN LUMINA NOII LEGISLATII, CA SA AVEM CUM VERIFICA VIITOAREA PENSIE . cONFORM LEGII (SI SI PROMISIUNILOR DOMNULUI BOC, AT TREBUI SA NE RASPUNDA PANA LA APLICAREA NOII LEGI .Ei au spus ca o vor face in termen de 5 luni, la toti militarii . Sa presupunem ca sunt 100000 de pensionari daca impartim 5 luni, deci 150 de zile deci 3600 de ore deci 216000 minute la 1000000 de pensionari, militari, ar insemna ca se lucreaza cam 2 minute pentru fiecare pensionar. Daca adaugam si cat e nevoie sa trimita raspunsul prin mail sau fax, inca 2-3 minte , ar trebui ca in 5-10 minute pentru o conexiune proasta pe internet, sa primim toti calcularea pensiilor .
    Incercam ? Pana una alta , ar fi o experienta buna , si e dreptul meu ca cetatean sa cer Casei de pensie sa imi falculeze pensia in lumina noilor legi, inca inainte de a intra in vigoare , pentru a imi face si eu o planificare financiara pe anul viitpor , sa stiu ce imprumuturi pot face la banci, ce rate pot angaja , unde imi pot programa vacanta sau concediul, ce masina sa imi cumpar , sau , cate felii de paine sa mananc pe zi , cate sucuri pot bea pe luna , cate medicamente sa sterg de pe lista compensatelor, de cate ori pot merge cu autobuzul, la ce zile onomastice pot participa .
    Este dreptul meu sa imi cunosc posibilitatile financiare si sa imi fac o evaluare si planificare corecta , drept pe care nu mi-l pot incalca . Si este obligatia lor sa imi dea aceste informatii in timpul legal stabilit pentru orice cerere . Ce spuneti, facem toti cereri ?

    RăspundețiȘtergere
  14. @Admin
    Pensiile militarilor si politistilor, spune legea 119, vor fi recalculate de casele de pensii sectoriale in evidenta carora se afla beneficiarii si nu de casele judetene de pensii.Nu e nevoie de transfer de dosare. Numai ca in dosarele de pensii nu cred ca se afla datele cerute de Legea 119, respectiv salariile brute pe intreaga perioada de activitate a militaruluiu. Si atunci ce vor face, vor lua in calcul salariul mediu brut pe economie, echivalent doar cu un punct de pensie?

    RăspundețiȘtergere
  15. @taunul zice
    "Da asa este, legea poate fi contestata PE MOTIV ca nu da posibilitatea tehnica celui in cauza sa verifice daca i-a fost calculata corect pensia . SE AUDE PE LA AVOCATI ?"
    E o vorba care imi este destinata, care are drept scop sa ma enerveze, sa ma faca sa zic iarasi vorbe nelalocul lor.
    UNDE SI CUM POATE FI, IN OPINIA TAUNULUI, CONTESTATA, PE ACEST MOTIV O LEGE?
    In Ro avem controlul de constitutionalitate al legilor (invocarea exceptiei de neconstitutionalitate anterior promulgarii -fapt consumat!- si ulterior promulgarii -Avocatul poporului sau ridicarea exceptiei INTR-UN PROCES INDIVIDUAL).
    Pentru alte acte normative (nu intru in detalii) avem exceptia de nelegalitate. NU PENTRU LEGI!
    Astept raspuns, taunule, da' nu asa, in dorul lelii, ci un raspuns argumentat juridic (pornind de la ceea ce ai scris in postarea anterioara la inceput). Ca asa de usor e sa ne dam cu totii juristi!!!! Cat despre competenta mea, daca esti membru de sindicat, propune sa fiu schimbata! Vino tu in locul meu si fa macar a zecea parte din cat am facut eu!
    E suuuuuper sa stam pe margine si sa aratam cu degetul, da' cand e vorba de pus osul la munca, ne dam loviti in aripa!
    Din Sindicat nu voi pleca niciodata...

    RăspundețiȘtergere
  16. @Elena
    Decizia de recalculare poate fi atacata in instanta in contencios administrativ... ocazie cu care se numeste un expert contabil care sa verifice corectitudinea calculului punctajului mediu anual.
    Pe orice decizie de pensionare sau recalculare este consemnata aceasta posibilitate de contestare.

    RăspundețiȘtergere
  17. @plano10
    Nu am zis ca nu poate fi atacata decizia de recalculare!
    Taunul vrea sa-i atac acum LEGEA! Nu normele de aplicare, decizia sau altceva! El vrea LEGEA!!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. @plano10,
    Punct ochit, punct lovit! Scurt, concis si la obiect! Ai dreptate in tot ce spui! benefic ar fi pentru toti sa urmaresti atent EVOLUTIILE situatiei operative in teatrul de operatiuni, dar si postarile/comentariile de pe acest blog! indreptarea derapajelor, semnalarea CORECTA si OPORTUNA, ne va fi de mare ajutor tuturor!

    Am mai avut cativa VIZITATORI care m-au impresionat cu 1-2 postari deosebite, gen @marian si altii, dar... au plecat in concediu!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  19. @Elena
    Asa e!
    Daca domnul Taunul din Bals, pe care-l salut cu placere, doreste... poate, in cadrul actiunii de contestare a deciziei de recalculare, sa ridice orice exceptie de neconstitutionalitate, mai putin cele pe care CCR s-a pronuntat in procedura premergatoare promulgarii Legii 119/2010. De asemenea poate sa conteste in contecios administrativ orice prevedere a Metodologiei de aplicare a legii, aprobata prin HG.
    Daca Legea 19/2000, cu modificarile ulterioare, nu va fi abrogata, ramane in vigoare prevederea potrivit careia... daca dupa recalculare cuantumul pensiei este mai mic se acorda in continuare pensia in plata... pana cand cresterea generala a valorii punctului de pensie x punctajul mediu anual calculat( oare vor mai fi cresteri?) depaseste respectivul cuantum.

    RăspundețiȘtergere
  20. Plano 10, te salut cu bucurie . Mai apar si minti luminate.Sper sa mai stai pe aici .Poate ii exlplici si dumneata Elenei ce inseamna propaganda electorala si cat de mult se lipeste la activitatea sindicala . Eu nu am pregatirea dumitale juridica si recunosc nici a Elenei, dar sunt suficient de destupat sa citesc si sa sesizez neconcordante . Elena se ia de mine ca am cerut contestarea legii , desi stie ca desi exprimarea mea e gresita , sensul si directia loviturii era de urmarit . In incercarea ei de a ma discradita si deci de a demonstra ca nu stiu carte , se leaga de amanunte nesemnificative , uitand sa dea 2 raspunsuri clare : care este stadiul proceselor, si daca SCMD aproba propaganda de partid in randul sindicatelor, asa cum afirma Giuliano .
    Elena , eu cand am inrebat daca se aude pe la avocati, nu ma refeream la dumneata . Cand am avut sa te intreb ceva , te-am intrebat . Si dumneata din cate stiu nu esti avocat, esti jurista . Parca e o diferentza nu ? Da , te poti erija in avocatul oricui vrei , chiar si al lui Giuliano, dar nu esti avocat din cate stiu eu . Eu ma gandeam la casa Barza.
    In al doilea rand , nu iti doresc plecarea din sindicat , nu ma intereseaza`acest lucru catusi de putin .
    In al treilea rand eu am facut un apel la unirea eforturilor tuturor , la care nu ai binevoit s araspunzi, iar cei care au raspuns au raspuns la misto.

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Taunul
    Tu erai tare pedant cu doamnele, chiar si in virtual.
    De ce o "asupresti" pe Elena? Mai bine trimite-i un eseu din acela... cum numai tu stii sa scrii. :)
    Trebuie separate problemele politice de cele obstesti.
    De exemplu pe blogul meu eu fac multa politica, dar cand comentez probleme juridice nu mai fac politica.

    RăspundețiȘtergere
  22. @plano10
    "Decizia de recalculare poate fi atacata in instanta in contencios administrativ..." zici tu. La o prima vedere, asa as zice si eu. Dar, daca dispare procedura de pe legea 164/2001 (cu tot cu lege!) si se face trimitere NUMAI la legea 19/2000?!? Acolo e clar: tribunal, sectia litigii de munca si asigurari sociale ca prima instanta si cale de atac - Curtea de Apel.
    Jurisprudenta "da castig de cauza" instantelor de dr. muncii. La greu! Mai mult, chiar pe deciziile de suspendare a pensiei (pentru cumularzii pe Legea 329/2009), care decizii sunt clar sub incidenta administrativului, instantele de dr. administrativ isi declina competenta in favoarea celor de dr. muncii. Peste 75% din aceste decizii au foat atacate pe contencios administrativ!
    Si paradoxul e ca pe Legea 164/2001 au judecat atat instante de contencios, cat si de dr. muncii! Ca la noi, la nimeni! Sincer, cred ca ar fi trebuit un fel de ... recurs in interesul legii> De ce ma agit atata pe competenta instantelor? Pentru ca stiu ca vom ajunge la CEDO. Si acolo tb sa ajungem cu o HJ definitiva si irevocabila pronuntata de o instanta competenta. Altfel...

    RăspundețiȘtergere
  23. @Elena
    Bineinteles ca eu m-am referit la caile de atac individuale pe care pensionarii militari le au in situatia in care considera ca li s-a calculat gresit puntaverajul.
    Cat priveste caile de atac impotriva Legii 119/2010, punctul meu de vedere este urmatorul:
    In general exista principiul: ce s-a acordat prin lege poate fi modificat tot prin lege, cu conditia sa nu se faca discriminari de orice fel si sa nu se incalce drepturile fundamentale.
    Este greu acum sa mai ataci legea 119 pe exceptii de neconstitutionalitate.
    De asemenea, este greu sa ai castig de cauza in instanta, invocand pastrarea cuantumului actual al pensiei in caz ca dupa recalculare se stabileste altul mai mic, daca se abroga Legea 19/2000, cu modificarile ulterioare.

    RăspundețiȘtergere
  24. Plano10. multumesc pentru ajutor, dar cu o floare nu se face primavara. Vom ramane prieteni, vom colabora in continuare poate , dar imi e teama ca aici cancerul se intinde . Cand spun aici nu ma refer la blog ci in SCMD . Nimeni nu vrea sa isi asume greselile , nu recunoaste ca e supus greselii .Daca critici pe cineva esti imediat tratat ca dusman , diversionist, platit , infiltrat, svoner sau raspandac. Se trambiteaza succeesele si sa ascunde gunoiul dupa usa . Am pus o intrebare . Azi mi s-a raspuns in sfarsit transant de catre Neacsu, pe Craiova. Cinste lui . Daca as fi primit raspunsul asta de la cei ce stiau adevarul de acuma aproape o saptamana , nu s-ar fi ajuns la atatea discutii inutile si demisii . Imi pare rau de domnul Neacsu, nu trebuie sa plece , nu i-am cerut eu asta , e treaba lui ce face. A anuntat ca pleaca , din partea mea poate sa ramana , e nevoie de el acolo , nu eu sunt vinovatul ci cei care prin atitudinea lor aroganta si lipsita de intelepciune l-au pus in situatia asta si la fel ca altii , au preferat sa jigneasca si sa aduca invinuiri nefondate , in loc sa spuna deschis " da , intalnirea a avut loc si urmeaza sa facem o informare interna cand vom avea concluzii . Era suficient . Sa mers insa pe ideea " cine e asta , de unde stie , cum sa il contracaram fara sa se gandeasca la consecinte fara sa le pese ca un om nevinovat si bine intentionat a promis ca pleaca nestiind adevarul .Si asta subliniaza inca odata ce spuneam :lipsa de coeziune , egoismul care ne caracterizeaza din pacate . Colegii lui neacsu -desi vinovati ca nu il instintasera si pe el,- au preferat sa incerce sa-si salveze o greseala minora de fapt , acoperind-o si facand alta si mai mare .Lasansdu-l singur .
    Dca nici asta nu mai e o problema de interes si o lectie pentru sindicat , atunci eu traiesc intr-o alta lume.
    BINEINTELES , ASTA E O PROBLEMA INTERNA NU INTERESEAZA PE NIMENI .

    RăspundețiȘtergere
  25. @Taunul
    Inca o data te salut!
    Dar, tu nu activezi intr-o asociatie obisnuita de rezervisti?
    Parca stiam, de pe vremea cand frangeai inimile virtualelor pe Forumul JN, ca nu esti in categoria disponibilizatilor.
    Sa stii ca prin asociere se obtine mai mult decat individual!

    RăspundețiȘtergere
  26. Caldura mare coane Fanica!S-a incins taratea . Au iesit la iveala adevaruri si s-au achitat datorii .E greu sa fii impartial sau sa te pozitionezi de o parte sau alta . De la Solomon incoace , toti avem drepate . Chiar si cei care spun ca nu e posibil sa avem toti dreptate cand sustinem puncte de vedere diferite .Se inchid si se deschid usi , unele in nas , altele abia crapate ,unii inteapa , altii dau cu copita , unii sunt cezari altii sunt magari si uite asa viata merge inainte . Nimeni nu e profet in tara lui,asa ca hai sa fim mai indulgenti toti si sa vedem ce putem face . Ambitiile prostesti nu aduc nimic bun. Aveti grija pe cine intepati fiecare , e posibil ca o intepatura nevinovata sa declanseze un soc anafilactic care netratat la timp are urmari fatale .Nea Vasile , tine un medic pe blog .

    RăspundețiȘtergere
  27. Pisoias, nu ai aflat ca se poate iesi din soc anafilactic cu hidrocortizon hemisuccinat?
    Elena - absolventa de Liceu sanitar

    RăspundețiȘtergere
  28. Wooooooooooooooooooooooooooooooow. bine de stiut . De aia e Elena atat de aproape de noi . Heeeeeeeeeeelp.In ceea ce priveste hidrocortizonul, de unde sa stie omul cand sa il ia cu el ? Ca doar nu o sa ai mereu cu tine . ca daca e sa te iei dupa medici, ar trebui sa iei ai meru la tine un antinevralgic, un algocalmin, nitroglicerina , odicolon, otet de mere , pansament gastric, metoclopramid,calciu, zahar, espumisan , si acuma zici matale hidrocortizon . Ca sa nu mai spun de nelipsita aspirina. Unde sa pui toata farmacia asta , ca pe caldutile astea mie imi e lene sa iau cu mine si ... aspirina saracului .

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!