Pagini de larg interes! Click here:

sâmbătă, 25 septembrie 2010

De ce sindicatele din România sunt lipsite de forţă în acţiunile de protest? UPDATE 1+2, News : Basescu s-a suparat pe politisti si pe jandarmi; SCMD MORENI

Pe cât este sărăcia mai întinsă şi supărarea pe Putere mai neagră - pe atât sunt mai palide protestele sociale. Greu de explicat falia creată între realităţile dintr-o ţară adâncită în criză, nemulţumirile acumulate de milioane de oameni şi lipsa de vigoare a exprimării mişcării sindicale. Acest paradox este singular în Europa, continentul fiind conectat la temperatura unei toamne fierbinţi.

În Franţa, Guvernul este confruntat cu a doua zi de acţiune, după cea din 7 septembrie, împotriva reformei sistemului de pensie care preconizează să împingă retragerea din serviciu la 67 de ani. Acum două săptămâni au manifestat 2,7 milioane de francezi (Poliţia anunţând doar 1,1 milioane de participanţi). În Grecia, şirul protestelor care resping planurile de austeritate cuprind pe rând toate sectoarele - transporturi rutiere, aviaţie, căi ferate, funcţionari publici. Spania se află în pragul unei greve generale, prima după opt ani.

În Germania, puternicul sindicat al metalurgiştilor deschide seria unor manifestări punctuale. Cehia, o ţară a păcii sociale, a cunoscut luni o amplă manifestaţie la Praga, cu 40.000 de persoane din sănătate, învăţământ şi... armată. Declaraţii de nemulţumire ale sindicatelor la adresa politicii sociale a Guvernului britanic premerg demonstraţiile de stradă.

De altfel, 29 septembrie este stabilită de numeroase sindicate din Europa ca o zi de acţiune comună pentru apărarea locurilor de muncă şi pentru blocarea planurilor guvernelor de modificare a politicilor sociale în detrimentul salariaţilor şi pensionarilor. În octombrie, valul de acţiuni de protest se va muta în Italia şi Marea Britanie, iar sindicatele franceze nu opresc lupta pentru a bloca proiectul Legii pensiilor.

Trebuie să mai adaug la acest tablou al manifestaţiilor din Europa că măsurile de austeritate ale guvernelor nu au fost în nici o ţară de o asemenea duritate ca în România. Nici unde nu s-au amputat salariile cu un sfert, în nici o ţară disponibilizările programate din sectorul public nu au atins 100.000 de locuri de muncă. În plus, viitorul sună şi mai rău pentru populaţie, aşa cum este programat prin Legea salarizării unice şi a noului sistem de pensii. Vorba "ca la noi, la nimenea!" nu mai are acum o nuanţă anecdotică, ci una foarte gravă.

Ne întoarcem la întrebarea de ce sindicatele din România sunt lipsite de forţă în acţiunile de protest? Faţă de atacurile dure ale Guvernului la punga cetăţeanului, sindicatele ripostează mai hotărât doar din vorbe, părând anesteziate pentru momentele de exprimare de amploare. Asistăm de ani buni la un proces lent de decredibilizare a sindicatelor şi de îngrădire a sindicalizării. Partidele s-au aflat în întrecere pentru a "capta" lideri, înregimentându-i în Parlament. Puterea a "plătit" liniştea cu posturi pentru camarila sindicală, iar afaceri oferite ca bonus sindicatelor au făcut o clasă obedientă de baroni care se fac că reprezintă interesele salariaţilor. Asta este o parte a explicaţiei.

Aşa cum acuza ieri un lider dezamăgit de participarea a doar 17.000 de oameni la protestul din Piaţa Victoriei, la această situaţie au contribuit din plin acţiunile de intimidare directă a unor lideri prin mijloace specifice statului poliţienesc - şantaje, ascultări de telefoane, provocări, manipulări. Cum altfel să înţelegem lipsa de unitate a confederaţiilor în declanşarea unor acţiuni comune la nivel naţional? Să amintim aici prestaţia lui Hossu, liderul care a declanşat nebunia impozitării drepturilor de autor, erijându-se în apărător al ziariştilor fără să i-o ceară nimeni. Altă explicaţie a "revoluţiei sindicale de catifea" este restrângerea treptată a sindicalizării, în prezent domenii întregi din zona serviciilor, agriculturii, finanţe-bănci, în firmele controlate de multinaţionale nemaiavând sindicate independente. Ele, dacă există, sunt organizate de formă, pentru respectarea legislaţiei, dar funcţionează ca un apendice al patronatelor.

Sistemul sindical ofilit nu poate avea rolul de reprezentativitate necesar dialogului social real. Conflictele nu pot fi prevenite cu sindicate galbene, ele pot fi doar amânate. Starea de nemulţumire în creştere a populaţiei de toate vârstele, din toate domeniile se acumulează treptat, iar surditatea Guvernului Boc accentuează furia majorităţii tăcute.

Aceasta ar putea exploda după mecanismul necontrolat şi greu de previzionat al cutremurelor din Vrancea. Ştim că se vor produce; nu ştim însă când. Punerea capacului pe tensiunile sociale devine încă o problemă sensibilă. Istoria ne arată că, atunci când mămăliga explodează, în România se umplu străzile de sânge.

Paradoxul românesc: proteste sociale după mecanismul Vrânceoaiei
de Dan Constantin
24/09/2010
_______________________
... si un comentariu anonim ...

2. Care sindicate ?
de eugeniu
25/09/2010 10:18:12

Domnule Dan Constantin , Romania nu are sindicate ci doar lideri sindicali care au o vechime in functie de aproape 20 de ani ! Sindicatele sunt o forma organizata intr-o tara in care munca este organizata , adica se munceste in fabrici , in uzine , in cooperative de tot felul , forme de activitate pe care noi le-am desfiintat .
 
Sindicatele din administratie , invatamant , politie , etc. sunt sub papuc deoarece sunt platite din banii contribuabililor " gospodariti " de guverne din ce in ce mai putin calificate intru performanta . Si atunci , despre ce sindicate sau sindicalisti vorbim ? Regula Vrancioaia trebuie sa se produca si cu liderii sindicali nu doar cu politicienii dar cine sa o provoace ? Cinismul guvernantilor este incurajat pe fata de oportunismul liderilor sindicali care vor perpetua " negocierile "pana in preajma alegerilor viitoare . Ca asa este in Romania .
_________________________
Un articol - analiza, preluat integral, +
un comentariu la articol,
din Jurnalul National.
Fereasca-ne Dumnezeu de "lectiile istoriei",
de "explozia mamaligii romanesti"!
Guvernanti, nu aruncati tara in haos social!
Guvernanti, nu instigati poporul la revolta!
Guvernanti, deschideti caile de dialog social!
Admin, V.Burcu
___________________
UPDATE 1., News :

___________________
Se pare că preşedintele s-a supărat pe poliţişti. Şi pe jandarmi, deopotrivă. Astfel, el a dat dispoziţie ca “efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00″.

Această decizie a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai ministerului Internelor la marşul “ilegal” de protest de pe 24 septembrie.

Surse oficiale au menţionat că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

“Preşedintele României poate să ceară să fie însoţit de poliţişti sau poate să stea la toate semafoarele. SPP nu are prerogative de a opri circulaţia”,
 a declarat Toader Paraschiv, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

“Va fi demis în scurt timp şeful jandarmariei, iar şeful de obiectiv de la Palatul Victoria va fi cercetat de parchetul militar pentru neefectuarea atribuţiilor de serviciu. Adică pentru că nu ne-au ciomăgit şi ne-au lăsat să mergem în miting. Vizavi de însoţirea coloanei cesta va apela la poliţia militară. Păcat că preşedintele nu respectă legea pentru că scrie clar care sunt atribuţiile Poliţiei Rutiere”,
 a declarat Florian Ioniţă, liderul SNPPC Prahova, citat de Realitatea.

“Instituţia prezindeţială dă dovadă de laşitate şi o lipsa dialogului social cu instituţiile statului. Ne asteptăm ca ministrul să vină să discute cu poliţiştii şi la fel şi preşedintele. Nu să vină acum să renunţe la insituţiile statului, asta e un orgoliu. Cred că e o decizie luată la nervi, peste noapte. M-au sunat colegi de-ai mei că au fost sunaţi să-i ameninţe, că îi bagă la trageripe 7 octombrie, numai ca să nu vină la proteste să îţi ceară drepturile”,
 a declarat Marius Idiţă, vicepreşedintele Pro Lex.

Ministerul de Interne confirmă că au primit o informare oficială în acest sens.

“Am primit o informare de la Ministerul Administraţiei şi Internelor ni s-a comunicat că nici o structura a poliţie naţionale nu va fi antrenată în măsurile de securitate care se iau faţă de preşedintele României. Se referă la însoţirea coloanei oficiale”,
a declarat Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al IGPR.
Sursa: MEDIAFAX, Realitatea
____________________
UPDATE 2. SCMD MORENI :
duminică, 26 septembrie 2010
POLITISTII SI MILITARII
_____________
(atentie-nu interpretati ca o provocare !)

Observ o adevărată campanie media pentru drepturile poliţiştilor. Văd, aproape în fiecare zi, luări de poziţie ale reprezentanţilor acestora. Chiar proteste în stradă. Ei îşi cer drepturile. Ei au trecut la acţiuni concrete, în limita legalităţii şi a bunului simţ. Au reuşit să pună presiune, să atragă atenţia că aşa nu se mai poate. Arată guvernanţilor, cu armele avute la dispoziţie, că nu mai pot răbda nedreptăţile.

Au un program de acţiune şi sunt hotărâţi să-l respecte. Se opun deschis nedreptăţilor, bătăii de joc şi încercărilor de a fi înjosiţi. Rezistă ameninţărilor. Îşi asumă statutul constituţional şi îşi impun existenţa. Arată că sunt o forţă ce nu poate fi neglijată. Demonstrează că îşi cunosc responsabilităţile şi doresc să şi le îndeplinească. Dar insistă să fie plătiţi corect pentru asta. Vor să le arate guvernanţilor şi cetăţenilor ce se va întâmpla cu ţara dacă şi vor lucra doar atât cât sunt plătiţi.

Azi, un chestor de poliţie, responsabil de activitatea într-un judeţ, a organizat o conferinţă de presă şi a arătat că s-a ajuns la limită. Este aproape de subordonaţii săi, simte ca ei, îi înţelege şi susţine respectarea drepturilor acestora. Ei au reprezentanţi. Şi reprezentanţii lor au voce. Se fac auziţi.

Trebuie să-i felicit pe poliţişti. Sunt uniţi şi îşi susţin punctul de vedere. Nu se lasă jecmăniţi. Măcar strigă, hoţii!

Deşi nu aş dori, un impuls nelalocul lui mă îndeamnă insistent să mă gândesc, prin comparaţie, la militari. Care se află în aceeaşi găleată, ca bugetari, cu poliţiştii. Ei bine, comparând, nu pot decât să deplâng resemnarea militarilor activi, inacţiunea lor, frica, teama care le taie până şi vocea, privirea fixată în pământ, lipsa lor de demnitate (aparente poate).

Recunosc. Sunt cuvinte grele. Oricare militar s-ar putea considera jignit. Şi declar că, personal, sunt jenat văzându-mă obligat să le folosesc la adresa celor faţă de care am avut, alături de marea majoritate a populaţiei, o înaltă consideraţie. Dar, pentru ceea ce se întâmplă acum în armată, alte cuvinte, mai uşoare, nu există în dicţionar. Le-am căutat. Şi am găsit doar vorbe mult mai dure. Pe care nu vreau şi nu pot să le folosesc.

Vor fi unii care vor spune că inacţiunea militarilor activi înseamnă înţelepciune, înţelegerea momentelor grele prin care trece ţara, moderaţie şi raţiune. Îi pot crede. Sunt dispus să le dau dreptate. Ştiu ce ar însemna ieşirea armatei în stradă. Nu-mi doresc aşa ceva, deşi guvernarea de azi parcă la asta îndeamnă, apăsând fără oprire grumazul militarului, activ sau în rezervă, până la insuportabil.

Şi aş fi gata să-mi cer iertare, pentru cuvintele grele de mai sus, dacă aceşti „unii” ar putea răspunde la următoarele câteva întrebări. Zguduitoare.

Se datorează militarilor starea în care unii spun că a ajuns ţara?
Nu au făcut militarii tot ceea ce era omeneşte posibil ca România să meargă în direcţia în care credeam că ne va fi mai bine ca ţară, spre NATO şi UE?

Nu s-au sacrificat militarii destul?
Merită militarii umilinţa şi jignirile cu care guvernanţii i-au „gratulat”?
Sunt ei, militarii, nesimţiţi, profitori, leneşi şi, mai nou, asistaţi social?

Este de acceptat ca militarii să aibă numai obligaţii în plus faţă de restul cetăţenilor şi nici un drept care să-i diferenţieze de ceilalţi bugetari?

Este firesc să ceri militarilor aceleaşi sacrificii ca până acum, dacă îi plăteşti cu aproape jumătate mai puţin?

Ne putem permite, ca naţiune, desfiinţarea meseriei de militar? Nu înseamnă asta iresponsabilitate faţă de destinul ţării, faţă de generaţiile ce ne vor urma? Faţă de însăşi existenţa statului român, a ţării numită România?

Pot exista, concomitent, demnitatea militarului şi acceptarea, de către acesta, în tăcere, a nenumăratelor umilinţe la care este supus? Adică denigrarea gravă în faţa propriilor cetăţeni? Sau furtul pe faţă a drepturilor celor activi şi a pensiei celor în vârstă? Ori încălcarea flagrantă, neruşinată, a legile în vigoare care apără viaţa demnă a celor aflaţi sub drapel?

Mai sunt întrebări. Poate sute. La fel de legitime.
Aveţi răspunsuri, domnilor adepţi ai teoriei răbdării până la sucombare?

Şi aveţi, dumneavoastră, puterea de a susţine onest, cu mâna pe inimă, că suportarea fără crâcnire a umilinţelor, tăcerea atunci când eşti furat şi acceptarea fără reacţie a scuipatului pe obraz, se numeşte înţelepciune? Ori raţiune? Ori moderaţie?
Eu cred că nu!
Publicat de DYN la 09:00
_______________________
Felicitari Domnilor Colegi de la Moreni!
Inca mai sunt si MILTARI adevarati in Tara asta!
SOLIDARITATEA, concept strans legat de UNITATE,
este ceea ce ne lipseste! Asta vrea si PUTEREA!
Asta VOR toate cozile de topor. Sa fim DEZBINATI!
Admin, V.Burcu

42 de comentarii:

  1. Excelenta tehnica si sincronizarea, Admin! Cum se incinge o discutie si deviaza de la "linia" convenabila (cui?...) se schimba subiectul...
    EXCELENT si profesionist!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim 17:39 , Eu inteleg ce vreti sa insinuati, dar sunteti tendentios, nu aveti dreptate! Eu nu scriu aici FUNCTIE de comentarii! (Apropo, comentariile continua la subiecte interesante si timp de luni de zile! Sunt subiecte care au atins si aici, pe acest Blog, 100 (suta) de comentarii! Probabil ca mataluta, te vrei vazut ... acum! Asta e, nu pot sta sa te astept sa-ti satisfaci orgoliile de marunt comentator anonim!). Scriu in functie de situatia operativa din mediul nostru sindical, de STIRILE majore ale zilei, si nu in ultimul rand, de corespondenta primita!

    Articolul postat, mi-a fost semnalat prin e-mail de un coleg! Chiar merita CITIT cu deosebita atentie! Mai mult, trimis si altora! Mai sunt in Romania si oameni care gandesc, ziaristi adevarati! Cinste lor! Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnilor printre dv. exista sigur avocati. Explicati va rugam daca Blaga nu poate fi acuzat pentru ca a proferat amenintari la adresa politistilor. ca a solicitat tabele cu participantii la miting, etc.
    A doua problema care doresc sa o ridic este cea auzita acum , ca Il Presidente a renuntat la echipajele de politie rutiera din coloanele oficiale. Oameni buni omul asta crede ca poate face ce vrea iar SPPul e de ra...t dpdv al conducerii. De cand un slujbas la palatul Cotro.. are dreptul sa intervina in munca SPP ? Cine raspunde daca masina lui Boss da peste o masina civila si iese cu victime ? Bai, in tara asta e posibil orice. Maine poimaine da dispozitie sa nu mai circule nimeni cand se da el cu masina...
    In ceea ce priveste sindicatele, partidele , puterea etc. parerea mea este ca statul acesta trebuie sa o ia de la inceput. Cine poate pune ordine si anula increngaturile mafiote din din toate structurile si esaloanele ?Ghici ciupercuta....Acum aveti liber la atacuri...Si a da , cei din SCMD sa fie mai hotarati.

    RăspundețiȘtergere
  4. Gresit, Admin, nu sunt tendentios pentru ca era o constatare pozitiva.
    Ca de la coleg la coleg (profesionistii se recunosc intre ei...), nu calca pa urmele lui MUKK=cezar.
    E de bine, nu de rau!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim 20:00, STIU! In alt context, ti-as fi multumit pentru aprecieri, altminteri onorante! Acum insa ... sunt mai mult decat amarat! Pe zi ce trece, percep tot mai nuantat dictonul: "Vox clamanti in deserto"! Macar tu, ca intre profesionisti, sper sa vrei a ma intelege!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  6. @micutzul 25 septembrie 2010, 18:59 :
    Nu ... miine , poimine , va spune ca nu mai are nevoie nici de armata...

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt contrariat si stiu ca masina cu smecheri imi va raspunde cu ironia-i caracteristica.Noi cu cine votam? De ce ,pentru ce si cu cine luptam?Vad ca legile "curg"[unele se respecta unele nu si toate sunt pline de inadverdente si parca de URA impotriva celor PAUPERI.Avem si noi legi care sunt valabile numai pentru unii,Ex L164 / 2001,cei iesiti cu Ord.7[inainte de 2001.01.04]pana in 01.04.2007 nu au beneficiat de unele prevederi ale acestei legi,iar multe articole [avantajoase] nu erau cunoscute la pensionare de catre cei <2001,apoi sunt o multime de legi aiurea si in alte domenii incat rar intalnesti doi pensionari sau salariati -care presteaza sau au prestat aceiasi munca -sa aiba venituri identice.Nimeni nu ne respecta ,atunci noi de ce sa-i respectam?Asa si cu politistii sau cu amaratii de maine care vor iesi cu furci sape si topoare sa omoare HIDRA Dvs mai mult va certati sau va aratati "muschii intelectuali"-ce asteptam de la MULTIME?Poate guvernantii ne vor binele si ei sunt convinsi ca aceasta-i calea cea bune ,noi ,care de 20 de ani o ducem din greu in mai greu si nu vedem nici un rezultat NU-I MAI CREDEM.tigri2

    RăspundețiȘtergere
  8. @micutzul 25 septembrie 2010, 18:59 :
    Probabil miine guvernul emite o ordonanta de urgenta (si o publica imediat in M.O. , pentru a intra fara intirziere in vigoare) prin care se modifica codul rutier :
    -lumini rosii intermitente (care opresc circulatia) si la masinile S.P.P. (lumina albastra intermitenta - la care au dreptul in prezent - ofera numai prioritate)
    - coloana oficiala sa poata fi si fara masina a politiei rutiere ( in prezent aceasta este definitorie pentru o astfel de coloana)
    -politistii rutieri sa nu mai aiba dreptul sa opreasca nou definitele coloane oficiale (in prezent toate masinile cu regim de circulatie prioritara au obligatia de a respecta semnalele , indicatiile si dispozitiile politistului rutier care dirijeaza circulatia )
    Si , probabil tot miine , se va anunta demisia ministrului internelor ca reactie la categorisirea subordonatilor sai ca fiind total inutili statului roman .

    RăspundețiȘtergere
  9. Deja s-a modiificat codul rutier : pentru pensionari .
    Incepand de pe aeeasi data cu renuntul la politie , pensionarii au dreptul sa treaaca pe rosu, in special cand trece masina prezidentiala . Daca rezultatele nu sunt cele scontate , va deveni oblogatoriu !

    RăspundețiȘtergere
  10. Omul asta Basescu trateza tara ca pe mosia proprie . Are impresia ca trateaza institutiile statului ca pe proprii sclavi . Schimba pe cine vrea , unde vrea , face din vaca-iapa si amanta -deputata. Ce e mai prost este ca acuma iarasi armata va iesi pe locul doi . Iarasi ne ne umplem de respect . Pe anga faptul ca nu participam la demostratii, acuma mai suntem si pe post de spargatori de greva si politia militara va lua locul politiei pentru coloana prezidentiala.Vai de capul nostru . Domnul Oprea lingau si las , va prelua prerogativele si ii va face pe plac coducatorului iubit . Cine spunea ca domnul Oprea ia pozitie fata de Basescu ? Vreau sa ii spun ca a avut dreptate . Oprea a luat pozitia .. doggy fatza de Basescu . Este pozitia lui favorita .
    Un singur lucru vreau sa vad . Masina prezindentiala , avand ca antemergator celebrele ARO-uri de la Politia Militara .

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu , sincer, am impresia ca tipul cam vrea sa o stearga. Cred ca are geamantanele pline, conturile la fel si s/a gandit ca nu are rost sa se mai streseze cativa ani. Dar nici nu vrea sa plece oricum....Vrea un pic de teatru ieftin, cu maicuta care plange.....

    RăspundețiȘtergere
  12. Stimabili fosti colegi din fruntea SPP si Politiei militare luati in calcul ca la fel cum astazi se pune talpa pe gatul politiei si al Jandarmeriei asa se va pune talpa si pe gatul vostru atunci cand veti supara pe ZEUS, cu voie sau fara voie.

    RăspundețiȘtergere
  13. Basescu a tradat pe toti cei care l-au sprijinit . Luati exemplul PNL , al lui Stolo, si al atator oameni si structuri pe care le-a sacrificat dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta . Uitati-va la Vantu, care l-a ajutat sa il invinga pe Geoana .Ce alte exemple mai vreti ? Imi e teama ca armata , Oprea , va prelua prerogativele POLITIEI. Sau, intr-o lovitura de teatru, Blaga va fi destituit sau obligat sa isi dea demisia , iar ministerul de interne va fi dat unui UNPR-ist si in felul asta isi asigura domnul Basescu fidelitatea UNPR , si a doua ministere cu care sa faca ordine in tara . Ce ziceti ? Vi se pare imposibil ? Eu as incerca sa fac un pariu ca vom vedea doua ministere date UNPR si odata cu asta , sprijinul total al UNPR .

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Neacsu
    Si te rog explica/mi cine ar fi in stare sa tina in frau nemultumirile din armata ? Daca le schimba dresorul acum, deja leii sunt maturi si s/ar putea sa/l manance. In afara de asta, o rupere a pedeleului ar fi mana cereasca pentru opozitie, daca chiar vor puterea. Blaga nu este o firimitura ca Videanu . Eu am spus de un an de zile ca base e in stare de orice....Sa ne fereasca Dumnezeu de ce ma gandesc eu...

    RăspundețiȘtergere
  15. ATENTIE ! ATENTIE ! ATENTIE !
    INTRATI PE PAGINA PRINCIPALA A SCMD SI LUATI ACT DE COMUNICAT !!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Micutzu,
    In armata nu se va intampla nimic . Masurile anuntate de de Basescu si Boc in politie, este un mesaj clar catre toate structurile ca Puterea este gata sa se dispenseze de oricine daca vrea , ca tot va gasi inlocuitori .Armata , prin Oprea si generalii sai nu va misca in frot . SCMD ne indeamna la calm si sa nu raspundem provocarilor . Sa ii lasam pe politisti singuri, desi avem in randurile noastre politisti . Nu se simt oare tradati de SCMD ?
    Greseala lui Basescu insa este ca a pedepsit si jandarmii. Ei saracii nu au nici o vina -legal-vorbind , dar au intrat in fabrica pentru ca nu i-au luat la bataie pe plotistii care au marsaluit de la Victoria la Cotroceni si pentru ca nu i-au arestat pe cei ce au strigat "afara afara javra ordinara " si care si-au aruncat caschetele in curtea Cotroceni . Asta e vina lor si Basescu e mai suparat practic pe jandarmi ca nu au dat dovada de fermitate si au ingaduit politistilor sa ii deranjeze degustarea sau cine stie , sfatul de taina cu madam Lenuta . Nu e tocmai placut se auzi cum te cheama altii afara cand tu esti in exercitiul functiunii nu ?
    Deci, spuneam ca aici a gresit Base , ca a dat si in Jandarmi, care -daca ar fi primit ordin - poate- s-ar fi aruncat (ei sau mascatii de la SPP si SRI amestecati printre ei, asupra politistilor recalcitranti .
    Acuma , Base ,lovind in toti politistii si jandarmi ii asmute pe cei ce nu au participat la proteste si la nesindicalistii din interne , impotriva sindicalistilor . Nu e chiar asa prost matelotul. Ptiu, ca era sa spun matolul . Cine va scoate castanele din foc ? Ghiciti cine va fi pe post de spargator de greva . Domnul Oprea si al sau minister . Aveti putintica rabdare .

    RăspundețiȘtergere
  17. Am onoarea sa va salut!
    Referitor la decizia de renuntare la serviciile Politiei si Jandarmeriei, presedintelui ar trebui sa i se aduca aminte despre "licuriciul cel mare" - Ronald Reagan, care dupa atentatul din 30 martie 1981 a intrebat echipa de medici care urma sa il opereze daca sint democrati sau republicani. Raspunsul sefului echipei medicale a fost:
    "Domnule presedinte, in urmatoarele ore toti sintem republicani." Dar asta e la ei. La noi nu se pune ca nu vrea ZEUS!
    Cu stima.
    P.S. Stie cineva ce este "Grupul Paul" la care se face referire in Apelul din 26.09 2010?

    RăspundețiȘtergere
  18. Eu am crezut ca este grupul "von Paulus", ehe, ehe, ce nume conspirative si la istoricii astia!

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Neacsu
    Baselu face pe dracu in patru sa intre in derizoriu. Oamenii astia de sus sunt rupti total de populatie. Cine fras crezi tu ca ( din armata ) se v/a bate cu manifestantii ? Eventual amiralii si generalii din noapte. Eu cred sincer ca nici un militar nu v/a confunda poporul roman cu talibanii sau siitii. Ce Dumnezeu, am mai evoluat si noi. Renuntarea la jandarmi are rolul de a asigura cale libera instigatorilor. Deci orice manifestatie legala trebuie obligatoriu sa aiba sistemul sau de paza pentru a dejuca planurile diabolice. Si chiar daca aceste planuri reusesc , cati crezi ca vor pati ceva ? RESTUL ?

    RăspundețiȘtergere
  20. Micutzu,
    Base a renuntat la paza politistilor si jandarmilor pentru el . Nu a spus -inca - ca nu ii va trimite la manisferatii si actiuni d eprotesc . Ii va trimite si va trimite si infiltraci, si ii care vor porni scandalul apoi ii vor lasa pe jandarmi si politisti sa o fure , ca sa poata spune ca a avut dreptate ca sunt incapabili si sa faca epurari masive si in randul lor si in randul demostrantilor .
    Joaca tare Basescu, .
    Anonimul de la 18.35
    Nu cerceta aceste legi, caci esti nebun de le'ntelegi . Nu pune prea multe intrebari . Este grupul din umbra al domnului Dogaru, elita elitelor , creierul "conspiratiei " Nu trebuie sa stim noi prea multe . Sunt 'baietii " lui , cu care e in legatura dinainte de a se naste sindicatul . Ca si cei din Forta 89 cu care trebuia sa formam "federatia minune" (daca nu tot aia ) sunt Ocrotitorii nostri, un fel de "Varaini" a la Dogaru . Nu poate sa spuna prea multe , nici nu e bine sa afle toti profanii, este ceva cifrat numai pentru initiati . Asa ca Mucles !

    RăspundețiȘtergere
  21. NICU PENTRU MARIN SI COLEGI ADEVARATI!Marine,a plouat azi pe la tine ,ca ai innebunit saitul. Daca ar fi cu folos si mai ales daca te-ar intelege si cei care posteaza comentarii,atunci e O.K. Dar ma tem ca multi se afla in treaba. Cum afisezi niste probleme concrete ceilalti se "JOACA',au chef de mistocareala. Pai nu vedeti mai dragi colegi ,suntei orbi ca BASELU incearca din nou sa astupe cA>>>>TUL. Furtul din Parlament TREBUIE ASTUPAT. Noi discutam de "LINISTE". Pai nu vedeti cum se apara politistii. CINSTE LOR . Eu i-am felicitat personal . Nu le e frica. Noi cand vom iesi majoritate se vor ca....a pe ei. O sa urmaresc "organizarea "ca la carte cum spuneau sefii sindicatului.IN ECHIPA de ORGANIZARE TREBUIAU SA FACA PARTE CEI CARE AU INTOCMIT LA VIATA LOR O APLICATIE SAU OPERATIE. Cititul prin arhive nu-ti da dreptul si sa ne impui NUMAI IDEILE TALE. O sa fie infiltrati (stiu din surse sigure)tot felul de agitatori care vor duce in derizoriu actiunea noastra. Dragi colegi din BUCURESTI ,avem incredere in voi. Sa fiti atenti la cei din jur;verificati tot asa cum am fost invatati. Daca in 28 sept va fi un FII>>>>>>SSSSS atunci trebui sa actionam de urgenta cei care ne priepem . Cred (pe baza de informetii) ca data de 25 oct. este cam departe. Evenimentele vor fi mai aproape.NU VEDETI CUM SE DERULEAZA EVENIMENTELE> La TG Mures UDMR-ul a facut spre dreapta. In cel mai scurt timp iasa de la guvernare. (din srse de la colegi maghiari) S-a lansat verde de la LICURICI. APROPO,,,,,stie cineva CE CAUTA MERKEL in Romania si TOCMAI LA SFARSITUL LUI OCTOMBRIE?Johaniss va spune ceva? Deci data de 25 oct.....?! Pauza.

    RăspundețiȘtergere
  22. @ anonim de la H
    Omule eu m/am saturat de anonimi. De cine dracu ne ascundem noi ? Ei tot ne stiu pe fiecare. Cum sa te salut ? Noroc bai anonimule . Eu macar sunt** micutzul ** sau Dorin Micu. Macar am sange... Tu ...?

    RăspundețiȘtergere
  23. Micutzu,
    Democratia implica si lucruri neplacute . Fiecare semneaza cum vrea , (desi subscriu, macar un id poate sa isi ia fiecare ca sa nu se creeze confuzii cand vrei sa te adresezi unuia din anonimi) atata timp cat modul de adresare si continutul sunt decente .
    Nicu, daca mesajul meu e inteles de cine trebuie, e ok . Cei care nu inteleg se autoexclud. Mai rau e cu cei care "nu vor sa inteleaga " . Dar poate se ba gasi cineva sa le ii ajute . Daca nu noi, atunci .. evenimentele .
    Sper sa nu fie prea tarziu.Orcum mai avem o sansa pe 09. sa fim alaturi de politisti. Daca si pe aia o ratam, eu imi voi cere iertare in numele armatei tuturor politistilor pe care ii voi intalni .Si voi merge la miting si voi lua cuvantul si voi cere scuze in nume tuturor colegilor care ar fi dorit sa fie acolo pentru lasitatea SCMD .

    RăspundețiȘtergere
  24. Cine face parte din -GRUPUL PAUL -?

    RăspundețiȘtergere
  25. Ioan , vezi raspunsul dat anonimului de la 18.35

    RăspundețiȘtergere
  26. D-lor,Neacsu,micutzul si altii,ce s-ar fi intamplat daca se implica si armata in evenimentele de vineri?Mai mult ca sigur se spunea ca nu politia a strigat ,ca nu politia a facut + credibilitatea populatiei ,asa s-a convins toata lumea ca e "groasa si prezinta umflaturi"-si-au asumat raspunderea fara implicarea altora.Acuma este cazul ca reprezentantii tuturor sindicatelor ,impreuna cu partidele sa discute EXECUTAREA HYDREI.tigri2

    RăspundețiȘtergere
  27. Sa retinemun aspect ,in strada majoritatea au fost politisti [POLITISTI]nu alta mentalitate sau denumire]tineri,in general "curati si neaserviti guvernanhotilor,Deci -nu au fost pensionarii politiei.tigri2

    RăspundețiȘtergere
  28. Lasitatea indiferenta , neimplicarea nu se scuza prin "ce s-ar fi spus daca "Probabil insa ca de aolo de sus , de pe pozitii de top... gun asa se vede.

    RăspundețiȘtergere
  29. Cu LASITATEA si INDIFERENTA va dau dreptate,m-am convins cat de fricosi si nepasatori suntem cu totii.De,asa am fost educati si asa am trait ,cu teama ...tigri2

    RăspundețiȘtergere
  30. Tigrule , e timpul sa iti faci daca nu pagina , macar adresa de blogger. La cat de inconstant postezi, suspectez ca fie nu esti cine spui ca esti, fie mai posteaza si altcineva in numele tau, semnand tigri 2 . Daca iti faci adresa , eviti confuziile .

    RăspundețiȘtergere
  31. Unu:-cu ce anume sunt inconstant?,Doi:-de la inceput am spus ca armata sa nu se "amestece",deocamdata,Trei:-tot timpul am propus sa fim duri cu banditii,Patru:-am sesizat faptul ca "va deranjeaza"ca altii sa scrie pe acest blog si sa vina cu idei mai bune[V-ar "eclipsa intelighentia"]Cinci-aveti un "dinte"impotriva mea fiindca v-am "citit"ca vizati "puterea si de aceea il "atacati"pe d-l col dr. Dogaru,Sase-ati dori ca pe acest blog sa scrie numai cei ce va lauda si va ridica osanale,o fi si mandria de oltean dar romanul mai are si HAERBACH ,nu stiu daca oa sa va mai raspund la "provocari"dar sa stiti ca nu va cionsider nici Eminescu,nici Blaga ,nici Calinescu,va consider tot fostii mei camarazi dar mai FALOSI SI GOMOSItigri2

    RăspundețiȘtergere
  32. @ Neacsu
    @ tigri2
    Fratilor stiu ca suntem cu nervii intinsi, dar toti vrem acelasi lucru.Pana la urma tot bem berea impreuna....Hai gata ...nu suntem cerbi in calduri.

    RăspundețiȘtergere
  33. Pt. „Tigri2”
    Hai că-ţi dau eu nişte răspunsuri la ceea ce ai afirmat mai sus. De ce? Pt.că nu-mi plac cei care fac afirmaţii şi comentarii gratuite, „doar aşa ca să se afle în treabă”....
    1. +2 Eşti inconstant sau duplicitar:
    Anonim spunea...
    „Cei care mai aveti "priza" la oameni si cu oasardie stiti a manui condeiul strigati molailor sa se "indarjeasca",sa iasa in strada si sa forteze schimbarea si detronarea RAULUI.t2BUCURESTENI,iesiti nu fiti LASI.tigri2 ( 24 septembrie 2010, 15:54) .
    Din cele afirmate de dumneata mai sus ai deja răspuns la primele două întrebări:
    − Deci una ai spus pe 24 sept. şi alta afirmi astăzi;
    − Din text nu cred că se subînţelege ca noi cei din armată să nu se implice în protestele poliţiştilor, deci minţi!
    3. „Tot timpul am propus să fim duri cu bandiţii”...Ce să înţeleg de aici prin cuvântul „dur cu bandiţii”? Să-i lapidăm, să-i spanzurăm, sau ce anume?
    4. „am sesizat faptul ca "va deranjeaza"ca altii sa scrie pe acest blog si sa vina cu idei mai bune[V-ar "eclipsa intelighentia"]”. Când şi unde pe acest blogg au fost „unii deranjaţi” de alte idei sau opinii? Toţi au avut şi încă mai au posibilitatea postării aici a unor comentarii necenzurate. Dacă te consideri „neglijat” în propunerile pe care le faci îţi recomand cu căldură să-ţi postezi ideile şi propunerile pe site-ul principal al SCMD.
    5. „aveti un "dinte"impotriva mea fiindca v-am "citit"ca vizati "puterea si de aceea il "atacati"pe d-l col dr. Dogaru”.
    Nu sunt avocatul nimănui dar constat că dumneata nu cunoşti Statutul SCMD - aşa cum este el acum, pentru că dacă l-ai cunoaşte atunci ai fi ştiut că există un anumit „Forum” care face propuneri de alegere/schimbare a conducerii sindicale. Nimeni de pe acest blogg nu poate „să se autoaleagă” în funcţii de conducere ale SCMD.
    6. la acest punct, corelat cu cele afirmate de dumneata mai devreme, cred că nu am un contraargument. De ce? Pt. că nu merită să-ţi aduc niciunul!
    În altă ordine de idei, personal cred că „trenul nostru” a trecut. De ce? Pt.că noi (SCMD) nu vom putea face niciodată nimic singuri...Asta ne este potenţa...păcat!
    Cu stimă,

    RăspundețiȘtergere
  34. SCMD ESTE PE LANGA LA TOATE CAPITOLELE.ROG PE CINEVA CAPABIL SA ENUMERE 3 PRINCIPII PENTRU CARE LUPTA SI EVENTUAL 3 STRIGATURI PE CARE AR TREBUI SA LE AFISAM PE BANER. MULTUMIRI ANTICIPATE PT. EFORT

    RăspundețiȘtergere
  35. 1. Aroganta;
    2. Incompetenta;
    3. Prostia.
    Gata ti-am gasit rapid 3 din cel putin „10 calitati”.

    RăspundețiȘtergere
  36. PKM
    Multumesc, ai dreptate, m-ai pus la punct. Gata , imi cer scuze fata de cei pe care i-am jignit sau lovit cu rautate si invidie .
    Micutule
    Si tu ai dreptate , sunt cu nervii la pamant, asta e .
    Neacsu
    Mii de scuze , am interpretat gresit sfatul tau bine intentionat . Ai dreptate , semnand asa , oricine poate sa se dea drept Tigri 2 si sa para apoi ca eu sustin cand una cand alta .
    Imi cer scuze, fata de toti, aveti dreptate Tigri2

    RăspundețiȘtergere
  37. Asa da Tigri2 , acuma te recunosc drept cel ce a facut primul pas spre conciliere cand am propus sa nu ne mai certam . Iti accept scuzele .

    RăspundețiȘtergere
  38. Tigri2, ramaneti alaturi de noi! Este loc pentru toti, fara grade, fara aere speciale...doar pentru a ne apara drepturile si uniformele indiferent de arme sau ministere. Personal consider acest Blogg este ca un club al nostru al tuturor atât timp cat va mai fi posibil acest lucru. Haideti sa fim fim unuiti macar aici daca nu se poate "mai sus". Haideti ca propunerile tuturor celor care posteaza sa fie contraargumentate pertinent, decent si fara resentimente. Haideti sa ne cristalizam pozitia pe niste realitati crude, sa gasim soluţii cu adevarat reale la problemele cu care ne confruntam, pe care eventual sa le inaintam "celor de sus" care ne reprezintă din SCMD.

    RăspundețiȘtergere
  39. V_AM RUGAT SI EU CEVA!! CE STRIG MAINE LA MITING? S__AU PRIMIM IN PLIC SIGILAT!!!

    RăspundețiȘtergere
  40. Eu zic să stirgi "Jos ESCU", adica Iliescu+Constantinescu+Basescu! Nu vei putea fi acuzat de nimeni cu nimic! Mai greu este cu un manifest antiguvernamental deoarece Boc nu are "predecesori în toate ce sunt si-n ceea ce canta la soare...". Mai gandeste-te si tu...incearcă să fii inventiv şi să impaci şi capra şi varza si Alba ca Zapada, eventual Cenuşăreasa!

    RăspundețiȘtergere
  41. @PKM _nu prea merge nene. daca strig jos-ESCU insemneaza ca ma implic intr-o actiune pulitica,ceea ce nu cadreaza cu o actiune sindicala. in concluzie desi ati dat-o cotita si nu ati vrut sa lamuriti poporul treaba este clara ;SCMD-nu are OBIECTUL MUNCII!!!???cred ca de aici apare si greata de actiune in strada. . ce sa faca ?ce sa strige?daca-i mai intreaba si o ziarista cu ce necazuri pe acolo hazul e si mai mare-g.HAMANDIA

    RăspundețiȘtergere
  42. Da prietene anonim, am incercat sa-ti raspund "politic" asa cum se obisnuieste acum la noi. Eu personal, lasand la o parte gluma, n-as putea sa-ti dau un raspuns competent decat cel din Statutul SCMD:
    "CAPITOLUL IV. DREPTURI, ÎNDATORIRI ȘI SANCȚIUNI
    Secțiunea I – Drepturi
    Art. 12. ....
    e) dreptul, fără restricții, la opinie în cadrul sindicatului. Hotărârile organelor de conducere ale sindicatului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, cu excepția cazurilor nominalizate;
    ....
    h) dreptul de a fi informați cu privire la activitatea organelor de conducere ale sindicatului;

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!