Pagini de larg interes! Click here:

duminică, 26 decembrie 2010

Romania, sfasiata de increngatura mafiei politice!

Gheorghe Falcă
primarul municipiului Arad

Declaraţia politică a senatorului Valer Marian
Traian Igaş - un fost tâmplar şcolit "la distanţă"; Eugen Pistru - secretar de stat, fost tinichigiu auto; Senatorul Nicolae Ioţcu - fost fochist; Deputatul Iustin Arghir Cionca - fost chelner; Deputatul Rivis Tipei - fost dresor de câini etc.

Săptămâna trecută, în ultima şedinţă de plen a Senatului în care au fost prezentate declaraţii politice, un coleg din PDL a prezentat o declaraţie intitulată "Vocaţia trădării în PSD", prin care a adus critici virulente unor foşti şi actuali lideri ai Partidului Social Democrat. Declaraţia respectivă m-a îndemnat să prezint astăzi o declaraţie despre vocaţia corupţiei în PDL, partid care a cucerit teren politic în frunte cu fostul şi actualul său lider, preşedintele Traian Băsescu, printr-un mesaj justiţiar şi printr-o retorică anticorupţie. Culmea ironiei, după şase ani de retorică anticorupţie la putere, PDL este pe cale să-l aleagă preşedinte pe un corupt aproape dovedit, primarul municipiului Arad Gheorghe (Ghiţă) Falcă. De profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic din Timişoara, cunoscut drept un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, care i-a fost naş la primul copil, lansat în politică de socrul său Gheorghe Seculici (fost preşedinte al Organizaţiei judeţene a PDL şi al Consiliului Judeţean Arad, fost vicepremier şi ministru al Economiei în guvernul PNL-PD, lider al Cultului adventist de ziua a şaptea din România), devenit preşedinte al Organizaţiei judeţene Arad a PDL şi vicepreşedinte naţional al PDL, primarul Aradului a fost dat deja favorit într-o emisiune intitulată "100%" de către primul purtător de cuvânt al şefului statului şi al principalului partid de guvernământ, ministresa Elena Udrea: "Candidat la preşedinţia partidului, până acum, din câte ştiu, cu mari şanse, este primarul Aradului, Ghiţă Falcă". Primarul Falcă are ambiţii politice mari, având obiceiul să afirme în faţa amicilor şi discipolilor săi politici că ar fi putut deveni ministru de interne sau chiar prim-ministru dacă nu avea dosar penal.

După cum se ştie, primarul Gheorghe Falcă are statut de inculpat pentru infracţiuni de corupţie de peste trei ani, fiind trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice. DNA a reţinut în sarcina lui Falcă că, în calitate de primar, a primit mită sub forma unui schimb imobiliar avantajos, o vilă pentru un apartament la bloc, pentru a-i ajuta pe doi oameni de afaceri să obţină un teren din domeniul public al municipiului Arad la un preţ de trei ori mai mic decât cel real. Dosarul de corupţie al lui Falcă a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad în data de 29.10.2007, sub nr. 4015/108/2007, dar a fost tergiversat până în prezent prin cereri de amânare pe diverse motive şi prin invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate, care au fost respinse, până la urmă, de Curtea Constituţională. Specialişti în drept penal care au consultat dosarul lui Falcă afirmă că probatoriul DNA este mai mult decât concludent şi că inculpatul nu are şanse să scape necondamnat. Relativ recent, respectiv după alegerile parlamentare parţiale din Colegiul electoral Haţeg, judeţul Hunedoara, câştigate de un candidat al opoziţiei, Gheorghe Falcă a intrat iar în vizorul instituţiilor anticorupţie după ce, din convorbirile înregistrate ale unor lideri locali ai PDL, a rezultat că, cu prilejul unei vizite electorale în zonă, în calitate de vicepreşedinte naţional al PDL, Gheorghe Falcă ar fi promis unor primari din partidul său finanţări în sumă de cinci milioane euro dacă PDL câştigă mandatul de deputat pentru care au fost organizate alegeri.


Deşi a fost anchetat şi inculpat pentru fapte grave de corupţie, în ultimii şase ani primarul Falcă şi-a constituit un cerc de putere personal la nivel naţional prin promovarea în funcţii cheie în diverse instituţii fundamentale ale statului a unei suite de apropiaţi şi fideli ai să din judeţul Arad. Exemple sugestive în acest sens sunt secretarul de stat Eugeniu Pistru de la Ministerul Transporturilor, preşedintele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, chestorul Alexandru Tonca, adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, secretarul de stat Ioan Dascălu de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului SRI, şeful de facto al acestei instituţii.


Eugeniu Pistru a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor în ianuarie 2009, anterior fiind consilier judeţean şi director al Autorităţii Rutiere Române (ARR) Arad. Soţia sa Gianina Pistru este viceprimar al municipiului Arad, fiind subalterna de încredere a primarului Falcă. Eugeniu Pistru a fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID). Nu numai Eugeniu Pistru a avut o meserie stimată de preşedintele Traian Băsescu, ci şi alţi discipoli ai primarului Falcă: ministrul de interne Traian Igaş a fost tâmplar, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, fostul senator Nicolae Ioţcu, a fost fochist, deputatul Iustin Arghir Cionca a fost chelner, iar deputatul Lucian Riviş Tipei (fiul liderului Cultului penticostal din România) a fost dresor de câini şi patron al unei firme de bodiguarzi ( care a avut contracte bănoase cu Primăria Arad). Secretarul de stat Eugen Pistru a intrat în atenţia presei prin tentativa de a induce în eroare Consiliul Local şi Primăria Timişoara referitor la constituirea Companiei Aviatice Banatul prin asociere cu consiliile judeţene Arad şi Timişoara.


Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, cu rang de secretar de stat, a fost promovat în funcţie tot la începutul anului 2009. Silviu Bian a intrat în atenţia opiniei publice printr-un recent interviu acordat ziarului Adevărul, în care foloseşte un limbaj suburban referitor la cetăţenii României: "Noi nu trebuie să privim poporul român ca pe un popor de academicieni. Noi trebuie să facem o analiză a poporului aşa cum e. Avem curve, beţivi, puturoşi. Puturoşi câţi vreţi."


Chestorul de poliţie Alexandru Tonca a fost promovat adjunct al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) în vara acestui an. În perioada 2007 - 2009 a fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, fiind adus în această funcţie din fruntea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud. S-a remarcat prin faptul că, la mutarea la Arad, a solicitat şi a primit în folosinţă o vilă somptuoasă, pe care i-a cumpărat-o Inspectoratul Judeţean de Poliţie.


Chestorul de poliţie Ioan Dascălu promovat în această toamnă secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor în locul chestorului Dan Valentin Fătuloiu. Chestorul Dascălu îndeplineşte funcţia de prim-adjunct al ministrului de interne, având în subordinea sa Inspectoratul General de Poliţie, Inspectoratul Naţional al Poliţiei de Frontieră, Comandamentul Naţional al Jandarmeriei şi Inspectoratul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (pompierii). Ioan Dascălu a fost coleg cu primarul Falcă la Institutul Politehnic din Timişoara şi a deţinut funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad în perioada 2005 - 2006.


Preşedintele Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, cu rang de secretar de stat, cel mai puternic om din Ministerul Finanţelor, a fost până în 2005 inspector la Direcţia Controlului Financiar de Stat a judeţului Arad, fiind licenţiat în management în construcţii, transporturi şi telecomunicaţii la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii de Vest Timişoara şi în ştiinţe juridice la Facultatea de Drept din Universitatea de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti. În anul 2005 a fost promovat comisar general adjunct al Gărzii Financiare Centrale, iar în ianuarie 2009 a fost numit preşedinte al ANAF. Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a fost acuzat de conducerea Sindicatului Pro Lex că-i chema la raport pe inspectorii care controlau "pe cine nu trebuie". De-a lungul ultimilor ani, Blejnar a fost suspectat de implicare în contrabandă cu motorină şi ţigări, fiind cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 949/P/2009. Numele lui Sorin Blejnar apare şi în dosarul UCM Reşiţa, instrumentat de DNA şi soldat recent cu mai multe arestări, care priveşte restituirea ilegală de TVA în sumă de 60 milioane de euro către firma afaceristului libanez Said Baaklini, cunoscut ca apropiat al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi în care a fost pus sub acuzare zilele trecute senatorul PDL Mircea Banias, preşedintele Organizaţiei judeţene Constanţa PDL, cunoscut ca un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu şi al fratelui acestuia, Mircea Băsescu.


Ministrul Educaţiei Naţionale, Daniel Funeriu, este originar din Arad, de unde a plecat în străinătate împreună cu părinţii săi, înainte de 1989, la vârsta de 17 ani. A revenit după 20 de ani, lăudându-se în CV cu diplome obţinute de la ONG-uri străine pe care le consideră instituţii de învăţământ superior şi cu titlul de expert ştiinţific în nanotehnologii. Daniel Funeriu este un ministru unicat al educaţiei în sensul că n-a activat, respectiv n-a profesat în învăţământul românesc, iar prin titularizarea în fruntea Ministerului Educaţiei a obţinut a doua şi principala funcţie publică în România, după ce anterior a fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu pe probleme de educaţie şi vicepreşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru educaţie. Daniel Funeriu a absolvit doar 11 clase şi nu şi-a echivalat studiile liceale şi superioare în România. Un ministru depăşit de propriile ambiţii, după cum l-a caracterizat colegul său de partid Cristian Preda, europarlamentar PDL şi până relativ recent decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Un ministru care confundă cetăţenia cu naţionalitatea (a se vedea CV-ul, în care a consemnat „Naţionalite: Română, Franceză") şi care nu şi-a învăţat propriul şi unicul copil să vorbească limba română. Un ministru care a promovat incompetenţa, impertinenţa şi isteria în Ministerul Educaţie. Un ministru care s-a remarcat prin lipsă de cuviinţă şi de educaţie în faţa Senatului României, cu ocazia dezbaterii moţiunii simple cu tema „Educaţia – de la supravieţuire la colaps", iniţiată de un grup de senatori din PNL şi PSD. Un ministru care vrea să îngroape învăţământul românesc printr-un proiect de lege care politizează sistemul de educaţie naţională, încalcă autonomia universitară, cedează UDMR tot ce i-au refuzat celelalte partide româneşti în ultimii 20 de ani şi discriminează elevii proveniţi din rândul populaţiei majoritare.


Senatorul Traian Igaş a fost promovat ministru al Administraţiei şi Internelor în luna septembrie 2010, după demisia fostului ministru Vasile Blaga. Anterior, Traian Igaş a deţinut funcţia de şef al grupului parlamentar al PDL de la Senat. În 2008 a fost ales senator în judeţul Arad, iar în legislatura precedentă (2004 - 2008) a fost deputat. Anterior a fost consilier judeţean la Arad şi consilier local în oraşul Pecica, localitatea sa de domiciliu. Este vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene Arad a PDL şi un colaborator apropiat al primarului Gheorghe Falcă, care-i este naş la un copil. Când venea la Bucureşti, primarul Falcă se caza în apartamentul lui Igaş de la Centre Ville Aparthotel şi era transportat prin capitală cu autoturismul repartizat lui Igaş de la Senat în calitate de şef de grup parlamentar. Ca parlamentar, Traian Igaş s-a remarcat ca iniţiator al unui proiect de lege privind proclamarea unei zile naţionale de rugăciune ca sărbătoare legală, pe care l-a promovat în calitate de adept al Cultului penticostal. Potrivit Realitatea TV, s-a mai remarcat prin faptul că a cheltuit cei mai mulţi bani pentru biroul său parlamentar dintre toţi senatorii, în ultimele trei luni ale anului trecut (39.446 lei).


Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent pe postul public de televiziune TVR1 că se bazează foarte mult pe Traian Igaş ca tânăr jurist în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. Pentru a mă convinge că încrederea şefului statului este justificată, în data de 22 noiembrie a.c. i-am adresat ministrului Traian Igaş o întrebare privind pregătirea sa juridică, solicitându-i să-mi comunice la ce vârstă a absolvit Facultatea de Drept, la ce formă de învăţământ universitar (la zi sau la fără frecvenţă), cu ce medie generală, precum şi dacă a fost jurist practicant (judecător, procuror, avocat, notar sau consilier juridic) şi în ce perioadă. Ministrul Igaş mi-a transmis săptămâna trecută un răspuns impertinent prin care mă trimite să consult site-urile www.igas.ro şi www.mai.gov.ro. Pe site-urile respective este menţionat doar că este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, astfel că am fost obligat să mă adresez altor surse. Astfel, am aflat că Traian Igaş este de meserie tâmplar şi că s-a remarcat ca disk-jockey în localitatea natală Pecica. Şcoala generală a absolvit-o în comuna Cristian din judeţul Sibiu, unde se spune că a rămas repetent un an. A absolvit liceul în forma de învăţământ la distanţă şi cu mare dificultate, în jurul vârstei de 30 de ani, respectiv a început studiile la liceul din Pecica şi a trebuit să se transfere la un liceu din Nădlac pentru ale finaliza. A absolvit Facultatea de Drept în jurul vârstei de 40 de ani, tot la forma de învăţământ la distanţă (fără frecvenţă), obţinând note mediocre şi având o medie generală în jur de 8. Probabil că l-a ajutat faptul că rectorul acestei universităţi îi era coleg de partid, acesta candidând în 2008 pentru un mandat de senator în judeţul Arad. După absolvirea Facultăţii de Drept, Traian Igaş nu a fost jurist practicant, nici măcar ca şi consilier juridic, deci aprecierile şi aşteptările şefului statului nu prea au acoperire. Realitatea este că ministrul de interne a absolvit o facultate de drept privată, la fără frecvenţă şi cu note mediocre, şi nu are nicio experienţă în domeniul juridic şi nici în administraţia publică în funcţii executive. Singura sa legătură în ministerul de interne este faptul că tatăl său a fost şef de post în regimul comunist în comunele Apaţa din judeţul Sibiu şi Pecica din judeţul Arad. Este evident că Traian Igaş este o simplă slugă, o simplă marionetă a naşului Gheorghe Falcă şi a supernaşului Traian Băsescu.


Generalul Florian Coldea, omul de încredere al preşedintelui Traian Băsescu şi şeful de facto al SRI, este originar din comuna Târnova judeţul Arad. A absolvit un liceu industrial la Arad, a urmat un an la Politehnica din Timişoara şi a absolvit Academia Naţională de Informaţii la Bucureşti, devenind ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Potrivit unor rudenii apropiate, Florian Coldea a fost propulsat de către primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, care l-a prezentat şi l-a susţinut în faţa preşedintelui Traian Băsescu. În primăvara anului 2005, când avea gradul de maior în SRI, preşedintele Băsescu l-a folosit în operaţiunea de salvare prin răscumpărare a celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, după care l-a promovat, la vârsta de 34 de ani, în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, având rang de secretar de stat, şi l-a avansat ulterior până la gradul de general. La adresa generalului Coldea s-au lansat acuzaţii că ar fi fost folosit de preşedintele Traian Băsescu în operaţiuni de poliţie politică, ca, de exemplu în cazul notelor scrise personal despre trei judecători de la Curtea Constituţională (Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu) după declanşarea procedurii de suspendare a actualului şef al statului în aprilie 2007 sau în cazul urmăririi familiei senatorului PC Dan Voiculescu, care patronează trustul mediatic cel mai critic la adresa actualei puteri (Antena – Jurnalul Naţional). La adresa sa s-au lansat acuzaţii de deturnare de fonduri în cazul răscumpărării jurnaliştilor români răpiţi în Irak, respectiv că ar fi predat pentru răscumpărare doar 9 milioane de euro din suma cifrată între 12 milioane şi 13 milioane de euro, care a fost alocată de statul român în acest scop. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii de luare de mită, respectiv că ar fi primit suma de 350.000 euro pentru încheierea unui contract de achiziţii pentru SRI. Informaţii referitoare la ultimele două acuzaţii au fost făcute publice de senatorul Cătălin Voicu, fost general al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în declaraţii făcute în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi de generalul (r) Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, în emisiunea „Ştirea Zilei" de la postul de televiziune Antena 3. Acuzaţia privind delapidarea a aproximativ 4 milioane de euro din suma alocată pentru răscumpărarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak a fost susţinută şi de fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, în cartea publicată în 2009 cu titlul „Prădarea României" (la pagina 57), în care afirmă că a primit informaţii în acest sens din surse oficiale irakiene şi americane. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii privind favorizarea soţiei sale, Dorina (născută Negru), ofiţer SRI, prin promovarea în funcţiile de şef al Serviciului de Protocol al SRI şi apoi director adjunct al Centrului de Psihologie al SRI şi prin avansarea la gradul de locotenent colonel în timp ce se afla în concediu pentru creşterea copilului, încălcându-se astfel regulamentele militare. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii privind favorizarea unui verişor primar de-al său, pe nume George Coldea, preşedinte director la firma Medicare, în afaceri cu aparatură medicală.


O ultimă acuzaţie adusă generalului Coldea este că ar fi provocat un accident de circulaţie în timp ce conducea în Bucureşti un autoturism de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit unor surse din SRI, confirmate de surse din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în anul 2008, generalul Coldea şi-a sărbătorit ziua de naştere ( 21 septembrie ) împreună cu procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, după care, pe timp de noapte, s-au deplasat spre domiciliul acesteia, conducând personal un autoturism de serviciu. Pe B-dul Ştefan cel Mare, generalul Coldea a provocat un accident de circulaţie, respectiv a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu autoturismul în copacii din faţa Clubului Dinamo, avariind grav partea din faţă a autoturismului, inclusiv parbrizul şi bordul acestuia. Circumstanţele producerii accidentului indică faptul că generalul Coldea se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice. Vă puteţi închipui ce carnagiu s-ar fi putut întâmpla dacă la ora respectivă s-ar fi desfăşurat un meci de fotbal sau alt eveniment la stadionul Dinamo. Dosarul a fost muşamalizat ulterior de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a intervenţiei procurorului general al României, respectiv de procurorul şef Ion Vasilache, promovat în această funcţie de procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi avansat ulterior de preşedintele Traian Băsescu la gradul de general. Miroase a favorizarea infractorului din partea procurorului general al României.


Primarul Gheorghe Falcă şi-a constituit un amplu şi puternic cerc de putere şi la nivel local. În funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad a promovat doi apropiaţi şi fideli de ai săi, respectiv pe Nicolae Ioţcu (fost senator şi lider al grupului parlamentar al PDL în legislatura 2004-2008) şi Călin Bibart, cărora le-a fost naş. Prefectul Bibart este originar din aceiaşi localitate (Târnova) cu generalul SRI Florian Coldea. Alţi fideli importanţi ai primarului Falcă sunt chestorul (recent promovat în acest grad) Gheorghe Handra, şeful Direcţiei Regionale al Poliţiei de Frontieră Arad, şi Aurel Mateuţ, şeful Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, care controlează zona de vest a ţării, precum şi comisarul Marius Gancea, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad.


Stimaţi colegi parlamentari ! Stimaţi colegi din presă! Stimaţi cetăţeni ai României! Oameni buni! Acceptaţi ca această ţară să devină o halcă a lui Falcă? Acceptaţi ca această ţară să fie la cheremul corupţilor, nesimţiţilor, incompetenţilor, repetenţilor, delincvenţilor ? Aceasta este noua clasă politică moşită şi năşită de Traian Băsescu ? Cu astfel de politicieni vor să modernizeze statul român preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc ? Pe mâna cui lăsăm această ţară ? România şi românii aşteaptă un răspuns urgent şi tranşant de la noi.


Bucureşti, 22.12.2010
Senator Valer Marian
Dedic această declaraţie politică celei de-a XXI-a aniversări a Revoluţiei din decembrie 1989.
Avand in vedere cele declarate de un SENATOR in Parlamentul Romaniei, solicit pe aceasta cale, ca cetatean si contribuabil al acestei tari, Presedintelui Romaniei un punct de vedere, masurile ce se impun.
Romania este in pericol!
Iata, caracatita politicienilor, in adjudecarea zonelor de putere, la intrecere cu clanurile mafiote!
Romani, treziti-va!
Admin

4 comentarii:

  1. Potop e-napoi si nainte,
    Te uita cum ninge decembre,
    Nu râde ... citeste inainte.

    Decembre,Bacovia
    _______________________
    Dumnezeu să te ajute să faci bine,
    popor român!

    RăspundețiȘtergere
  2. Spuneţi-mi ce-i dreptatea?
    ,, - Ce-i tari se îngrădiră
    Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
    Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
    Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
    Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.''

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucrurile de acest gen nu sunt deloc firesti sau relevante pentru realitatea actuala romaneasca.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ciprian, poti fi mai explicit? Cred ca ai vrut totusi sa comunici si tu ceva ...Lasa lenea, si scrie si tu macar o fraza!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!