Pagini de larg interes! Click here:

luni, 3 ianuarie 2011

A treia Scrisoare deschisa, tuturor colegilor pensionari, fosti militari!

Remember Me 2010:
La inceputul celui de-al doilea mandat, Traian Basescu multumea tuturor romanilor - celor care l-au votat, pentru increderea acordata inca o data, celor care nu-l mai votasera si a doua oara, pentru lectia pe care i-o dadusera.


Cine il cunoaste cat de cat pe presedinte trebuie sa fi avut un moment de nedumerire profunda - poate Traian Basescu sa multumeasca mai ales cuiva care i-a dat "o lectie"? Greu de crezut.

Cum le-a multumit presedintele celor care i-au dat o lectie am vazut de-a lungul lui 2010. Unora le-a taiat salariile cu pana la 45%, altora le-a impozitat pensiile, tuturor le-a crescut TVA-ul, le-a majorat taxele si impozitele, celor mai ghinionisti le-a anulat subventiile, le-a diminuat concediul de maternitate, i-a trimis la munca in strainatate, daca nu le mai convine acasa, si pe cei care aleg sa ramana i-a obligat sa isi mai ia "un job", daca vor sa nu moara de foame.

In general, 2010 a fost anul revelatiilor pentru presedinte. A fost anul in care Traian Basescu si-a dat seama ca nu Guvernul, Banca Nationala, ministrii sau presedintele trebuie sa scoata tara din criza, ci toti cei 22 de milioane de romani, ca si cum doar ei o bagasera in criza. Tot in 2010, Traian Basescu a hotarat ca statul social si-a dat obstescul sfarsit, a anuntat poporul ca nu va mai fi "asistat" social si ne-a anuntat ca statul, pe care noi il tinem in viata prin taxele si impozitele pe care le platim lui, nu mai este responsabil de soarta noastra.

Pe scurt, Traian Basescu ne-a trimis direct in epoca lui "homo homini lupus", unde omul isi este siesi cel mai mare dusman. Fara nicio introducere, fara preaviz sau alte scuze, presedintele ne-a aruncat in evul mediu al omenirii, confundand statul social si opusul sau cu statul minimal, responsabil pentru vegherea asupra sigurantei cetatenilor sai si respectarea ordinii sociale.

Fara nicio viziune pentru iesirea din criza, fara niciun plan in general de redresare a economiei si modernizare a societatii si a statului, Traian Basescu, impreuna cu Emil Boc si umila sa echipa, a facut singurul lucru pe care l-au stiut - au taiat acolo unde oricum nu mai aveau bani sa plateasca. In loc de reformarea si modernizarea pe care ne le promitea la inceputul celui de-al doilea mandat, Traian Basescu ne-a oferit in 2010 o mostra a ceea ce inseamna puterea sa in prezent.

In opinia sa, noi suntem singurii responsabili ca am intrat in criza. Tot noi suntem de vina pentru ca refuzam sa iesim din faliment. Iar daca urmeaza sa intram in derapaj economic si social, alaturi de Opozitie si presa - cele doua instrumente diabolice ale dusmanilor de tara, singurii vinovati de acest scenariu vor fi, in general, toti cei care nu sunt de acord si nu il mai sustin pe presedinte.

Toti cei care vor sa "ii dea o lectie" lui Traian Basescu se vor face vinovati de tradare nationala, actiune impotriva interesului national si subminarea economiei nationale. In 2011 vom afla, probabil, cum vor fi pedepsiti cei care i se vor opune presedintelui si echipei sale, care vor incerca sa ne scoata (fie si cu forta) din criza si sa ne conduca pe drumul cel bun. Toti cei care se vor opune vor fi numiti nebuni si dusmani ai neamului si vor fi judecati ca atare.
Articol preluat de pe Ziare.com; Opinii: Anul in care Basescu s-a razbunat pe romani
Azi, pentru o parte dintre romani, este prima zi lucratoare din 2011
Multi, inca mai chefuiesc! Cei care au cu ce!
Dar ... cei mai multi, stau acasa in somaj, fara un loc de munca!
Basescu a avut dreptate! Ne-a ciuruit. Cel putin, deocamdata! El pe noi!
Sigur, nu vom uita acest remember!
De azi insa, asteptam Poștașul!
The Postman Always Rings Twice (!?!)
Sper sa nu ne apuce si pe noi, asa, subit, o ... dragoste animalica ...
Mai degraba ...  Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Prieteni, iata ce vreau sa va mai spun:
Pe masura ce primiti Poștașul,
Spuneti sa stim si noi!
Spuneti Aici!
Ce si cum!
Admin

62 de comentarii:

  1. Dupa cum spune omul acesta se pare ca vom mai astepta---mihai a scris:
    3 Ianuarie 2011 la 11:27 am

    La multi ani!
    Procesul de recalculare a pensiilor a fost finalizat de toate casele sectoriale cu exceptia M.Ap.N.. Aceasta datorita faptului ca unitatile M.Ap.N. nu au fost capabile sa actualizeze bazele de date cu perioadele de activitate lipsa din adeverinte.
    In acest moment procesul de recalculare este in stand by, urmand ca in aceasta saptamana sa se adopte hotararea, in mod unitar, cu privire la emiterea noilor decizii de pensionare. Astfel exista doua variante de lucru:
    1. Recalcularea la salariul mediu brut, urmand ca la finalizarea procesului de actualizare a deciziilor sa se primeasca diferentele.
    2. Recalcularea pe baza adeverintelor existente in acest moment, urmand ca ulterior cei cu perioade lipsa sa primeasca diferentele.(deocamdata aceasta e varianta agreata, dar, repet, nu s-a luat inca nici o decizie)
    Recalcularea se va produce indiferent daca au fost facute cereri in acest sens.
    Intrucat am vazut postari cu privire la faptul ca deja exista decizii, acestea sunt exclusiv in format electronic, si nu fizic.(putand fi modificate in functie de ce se va decid

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru postare! Orice informatie, este bine-venita! Cu ajutorul altor comentatori, ea poate fi verificata, imbunatatita, sau ... anulata! Cei peste 15oo de vizitatori de ieri, din toate colturile tarii, inclusiv cativa de peste hotare, ne dau DOVADA certa ca DEMERSUL nostru, pe acest Blog, este corect, urmarit cu interes! As RUGA sa fim mai intelegatori unii cu altii! As RUGA sa renuntam la atacurile nejustificate la persoana! Trebuie sa RETINEM, ca noi suntem in aceeasi galeata! Cu TOTII! Dusmanul comun, este in partea cealalta a baricadei! Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi este mila de Basescu! Nici nu venise 2011, cand TRADARILE din jurul sau au muscat adanc! Baietii destepti, ori fatucile istete, se pare ca sunt cu totii pe mare graba, spre alte zari! Exemplul concret, ca dovada la ce scriu, este cazul consilierei prezidentiale Corina Alexandrina Gătej! Aceasta, de la inaltimea functiei sale, "ajutata" la greu de "pretini", in prag de An nou, i-a facut Presedintelui un CADOU amar: DEMISIA sa! Ma apuca rasu'plansu', de ce va mai urma! Asa, incet - incet, ii vine fiecaruia timpul! A se retine: sunt sanse mari, sa nu scape unul! Prea si-au batut joc!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Admin, V. Burcu
    Nu va folositi de starea de tensiune din randul nostru, pentru a ne atrage in jocuri politice (sau cel putin asta arata), folosind dezinformarea. Corina Gatej si-a dat demisia deoarece s-a descoperit de catre CNSAS ca a fost informatoarea securitatii pana in 1989.

    RăspundețiȘtergere
  5. •EXPLOZIV _NEWS:premii de ..excelenta-- Domnului TRAIAN BASESCU – pentru ca, desi contestat de unii, a ales sa conduca Romania intr-un mod deschis, modern, pentru ca, in ciuda tuturor loviturilor, a stiut, cand a trebuit, sa spuna NU tradatorilor de tara, pentru ca, desi in cea mai inalta pozitie in stat, a stiut sa ramana un om obisnuit, pentru marea sensibilitate sufleteasca dovedita prin lacrimi, in momente de mare incarcatura emotionala!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim 12:34:
    Uauuu.... ce destept si vigilent esti nana! Cata grija te apuca de noi! Nenicule ... te doare de noi sau de ... B&Co ???? Iar in alta ordine de idei ... s-o crezi tu, doar tu .... ca nu stie lumea de ce a demisionat cucoana! Problema e ... alta! Dar neuronul tau stingher ... Hai sa te ajut, ca poate iti revii: cine a dat-o'n gat? Si de ce tocmai ... taman de rveillon ??? Hmm !? Ce zici ??

    RăspundețiȘtergere
  7. Eheee .... Ete-teee... Armata de laudatori portocalii ... ne ia cu asalt! Pazea fratilor! Tineti-va bine! Ca de trezit .... inca mai va!

    RăspundețiȘtergere
  8. @anonim
    ,,s-a descoperit de catre CNSAS ca a fost informatoarea securitatii pana in 1989. '' ??
    Parca informatia se referea doar la descoperirea unui angajament de colaborare.Daca a si colaborat inseamna ca cineva a avut niste sarbatori ,,mortale'',CU EXCEPTIA SITUATIEI IN CARE OMUL A CERUT-O SI A INSISTAT SA FIE ,,LA MINA LUI''.

    RăspundețiȘtergere
  9. Incurcate-s caile Domnului, Puiac! Anonimul, se baga si el in seama!

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Anonim 12:52
    Nana, macar neuronul meu este stingher, dar al tau lipseste.

    RăspundețiȘtergere
  11. ANONIM-12.45-COMPLETARE; se pare ca servicilii lu Goagal au halit din coment.DECI:Oare a incalecat-o si pe asta? daca da ,atunci chiar ca-i tare ca ,oricum Simona nu se compara cu Elena!!??

    RăspundețiȘtergere
  12. ANONIM 12.52
    Nu trageti in pianist. Anonimul de la 12.34 poate avea dreptate . Nu trebuie sa ne suparam daca gandeste altfel , dreptatea nu este data prin lege nimanui, nici macar legiutorului. Legiutorul este pus sa o gaseasca si sa o aplice. Nu stim inca nici unul de aici adevarul pentru care goamna Gatej a decis sa plece. Ceea ce am constatat eu, este ca Basescu are gusturi nu tocmai rele si doamna in cauza se incadreaza in tiparele dja propulsate. Nu ar fi exclus ca doamna sa fie suparata ca inca nu a primit nimic in afara de acea functie de consilier de pe care nu s epoate lua nimic . Poate exista un domn care nu mai vrea sa fie cerb. Poate doamnul Basescu s-a saturat de doamna consilier si i-a dat de inteles ca nu mai poate fi si altceva decat ceea ce este .
    Poate la portile Cotrocenilor bate un alt " consilier" mai proaspat absolvent al unor scoli inalte, cu picioare la fel ca scolile. Poate e adevarat ce spune dannsa , poate e adevarat ce spune presa, poate e cate putin din fiecare . Asa ca domnilor, nu puneti inca stampila, adevarul trebuie cerecetat adand cand e vorba de marinar.

    RăspundețiȘtergere
  13. CATA DREPTATE ARE:Daniel a scris:
    3 Ianuarie 2011 la 4:38 pm

    Stiu sigur ca voi primi de la unii laude sau de la altii oprobii dar inainte de a va duce la DEX vreau sa va spun ceva:
    -tradatorii se mai afla printre noi;
    -manipulatorii-la ei acasa;
    -detractorii-pe metereze;
    -ghicitorii in grile de calcul al pensiilor -pe toate drumurile(parca ar fi mama Omida;
    -pe net, este posibil orice.
    Revin cu aceeasi intrebare obsedanta;Stiti care au fost “comandantii de la toate esaloanele” care ne-au scos la pensie cu mustata inca nealbita? Acolo cautati vinovatii.Vedeti cine au fost “sefii” pe la Divizii,C.A.,Armate si SMG in perioada care ne-a aruncat in acest haos.Probabil v-ati intrebat de ce la 40 de ani m-au scos la pensie.Va mai amintiti de presiunile facute de esaloanele superioare? Aduceam de acasa culori,carioci si banda pentru imprimanta pentru a trimite aberantele Planuri de modernizare a Armatei…desigur ca se repetau anual fara a se midifica nimic.Acei oameni care ne-au stresat si ne-au facut zile negre ’s-au dat la fund” si acum devin marii strategi de modernizare ai Armatei Romane.Vedeti ca vine din cand in cand acel Chelaru pe la OTV.”Ei vin de fericesc norodul,cu chipul lor istet de oaie creatza”. Sa le taie lor din pensie ca au fost groparii Armatei, nu noua.
    Probabil cu atat vom ramane deoarece si atunci prin anii 2000 ne-au pus sa semnam angajamente ca nu mai dorim sa ramanem in Armata “rosie”.
    Este posibil ca aceste randuri sa fie cam dure pentru unii dar reakiste pentru altii.Indiferent de tabara cred ca sunt benefice.Am fost un militar normal in RoArmy si sigur voi ramane la fel pana…moartea ne va desparti.Niciodata nu am vrut raul nimanui dar am fost tot timpul un militar echilibrat.Desi am stat in “transee” pana pe 20 ianuarie 2000 nu am facut greseli deoarece am invatat cum se conduc trupele in orice conditii.Daca cineva subscrie la ce am relatat aici ,ma bucur,daca nu la fel!
    Al vostru camarad de arme…Daniel!

    RăspundețiȘtergere
  14. Pe 22 decembrie am posat un comentariu în care arătam cât de scăzut este interesul celor peste 160 de mii de actuali şi foşti militari faţă de instituţia care îi reprezintă, Armata Română.
    Comparam atunci cele 795 de semnături pentru susţinerea armatei cu cele 3776 de semnături pentru retragerea mandatului de Europarlamentar lui Laszlo Tokesh. Astăzi am verificat care mai e stadiul şi el arată aşa : „Salvaţi armata României” http://www.petitieonline.ro/petitie-p62537048.html - 829 semnături,
    Retragerea mandatului de europarlamentar, pentru Tokesh Laszlo http://www.petitieonline.ro/petitie-p23647051.html - 5355 de semnături.
    Cifrele sunt mai mult decât elocvente iar comentariile de prisos. Cum spunea Mona Muscă “ Dacă nema putirinţă geaba chichirez-gâlceavă”
    Dar cum pe toate blogurile cu tematica militară virulenţa comentariilor şi nervozitatea userilor cresc, pe măsură ce se apropie primirea documentelor/pensiilor recalculate, recomand celor care vor să mai scape de stres să-şi spună, electronic nemulţumirile către următoarele instituţii:

    Parlamentul european http://www.europarl.europa.eu/news/public/default_ro.htm
    Petiţii http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?id=49&language=ro
    Poşta cetăţeanului http://www.europarl.europa.eu/toolbox/contact.do?language=ro

    Preşedenţia României http://www.presidency.ro - Compartimentul pentru Probleme cetăţeneşti, audienţe şi petiţii: e-mail: procetatean@presidency.ro

    Senatul României www.senat.ro
    Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională: e-mail: comap@senat.ro

    Camera Deputaţilor http://www.cdep.ro
    Puteţi adresa o petiţie, cerere, reclamaţie, sesizare sau propunere la srp@cdep.ro
    Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională e-mail: cp12@cdep.ro

    Guvernul Romaniei www.gov.ro; Relaţii, petiţii: e-mail:drp@gov.ro

    Ministerul Apărarii Naţionale http://www.mapn.ro
    DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE e-mail: drp@mapn.ro
    Gabriel OPREA - Tel.: 021.410.40.00; 021.312.08.63; cabinet.ministru@mapn.ro
    Viorel Oancea- Secretar de stat pentru politica de apărare şi planificare, Tel: 021.319.57.19, 021.312.08.62, e-mail voancea@mapn.ro
    Mihail Vasile-Ozunu - Secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului Tel.: 021.319.57.99; 021.319.57.35, e-mail vozunu@mapn.ro
    Georgeta Gavrilă - Secretar general al Ministerului Apărării Naţionale, Tel.: 021.319.56.60; 021.319.58.64 e-mail gegavrila@mapn.ro

    Direcţia financiar contabilă a M.Ap.Nhttp://www.mapn.ro/dfc/
    Telefon: 021.319.55.10; Fax: 021.319.57.95, e-mail contact_dfc@mapn.ro
    SERVICIUL PENSII MILITARE ŞI SOCIALE, Tel. 021.319.58.58 interioare:2341; 2519; 2571; 2468; 2525; 2396
    Nu cred dacă vom rezolva mare lucru ceva dar măcar ne refulăm şi-i stresăm un pic şi pe ei.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ieri intreba cineva daca exista cadru militar ce a facut raport sa ramana in M.Ap.N.(in situatia:UM in care lucra s-a desfiintat).
    Da!
    Dupa 3 UM desfiintate(in care,ghinion,am lucrat)intre 2001 - 2004,la al 3-lea raport in acest sens am primit un raspuns de genul:nu avem posibilitatea sa va incadram pe o functie corespunzatoare bla,bla,bla.
    Pt ca,in naivitatea mea,am considerat ca militarii nu sunt mineri(nu ma bucura cuantumul unor solde compensatorii si apoi la 43 de ani pensie)am solicitat aprobarea trecerii mele in M.I.(un coleg de scoala generala erea Cdt unei astfel de structuri).Raspunsul a venit imediat:M.Ap.N.a investit in pregatirea Dv pe intreaga perioada a activitatii....va recomandam sa va orientati pt ocuparea unei functii corespunzatoare....in cadrul ministerului nostru.
    A fost pus la dispozitie(timp de 3 luni si apoi alte 3 luni pt ca m-am incapatanat sa raman - iar raport).
    Final de poveste:pt ca bla,bla,bla nu avem posibilitatea bla,bla,bla...am fost trecut in rezerva.
    parere personala

    RăspundețiȘtergere
  16. maiorul spune da in 1998 cind s-a desfiintat u.m.in august am facut raport sa raminem in sistem la :presedentie ,primul ministru, ministru ap.n. presedintilor sen, cam dep raspuns :NU ESTE POSIBIL SE VOR REDUCE EFECTIVELE DRASTIC .Am cerut schimbarea specialitatii la p olitie,politia de frontiera ,la isu ,prt mediului RASPUNS :NU E CLAR? NU AVEAM NEVOIE DE BANI IN COMPESATIE PTR PIERDEREA MESERIEI LA 40DE ANI

    RăspundețiȘtergere
  17. KARADENIZ
    La multi ani. Stii de ce sunt mai multe semnaturi pe lazlo decat pe armata ?
    Hai s avedem de curisozitate cam ce ar raspunde colegii nostri . Deci : INTREBARE . DE CE SUNT MAI MULTE SEMNATURI PE CEREREA DE DEMITERE A LUI tOKES DECAT PE PROIECTUL : AJUTATI ARMATA ROMANA ? CINE RASPUNDE CORECT, VA FI NUMIT MASTERRUL SAPTAMANII. NEA vASILE , AI PUTEA FACE O POZA IN DREAPTA CU COMENTATORUL SAPTAMANII PENTRU CEL CU CELE MAI INTERESANTE SAU PERTINENTE COMENTARII PE SAPTAMANA RESPECTIVA . aCUMA PROPUN SA DAM TITLUI CELUI CARE VA DA RASPUNSUL CORECT LA INTREBAREA DE MAI SUS . Ce ziceti ?

    RăspundețiȘtergere
  18. __stai asa sa pun paharul asta bine..hac. pai raspunsul este simplu si suna cam asa; pe Armata nu iubeste si civilii .nici chiar toti militerii-ai dracu!! Pe popa-general Tokes il iubeste toata lumea si drept urmare ar vrea sa scape de el -si ungurii cred!! Ei ce zici ?? fi-am furat premiu -ei c-am varsat paharul firar sa fie de popa.merg sa-l votez sieu Trotil-atul

    RăspundețiȘtergere
  19. ps. si ar mai fi un raspuns la fel de bun daca nu si mai:1.pe TOKES -este clar -au votat sa-i anuleze mandatul.2. Pentru Salvati Armata RO-treaba-i inbarligata -sa salvezi Armata?- de unde s-o salvezi,sau de cine ,sau dece s-o salvezi si cum?era obiceiul ca Armata sa apere sau sa salveze pe altii acum..e ca naiba.paharul meu s-a dus ..tot na!Trotil-atul

    RăspundețiȘtergere
  20. Hmmm ....
    Sa inteleg ca azi POSTASUL ... nu a venit la nimeni ... cu celebra ... noua DECIZIE DE RECALCULARE! Ciudat! Zapada ... nameti??

    RăspundețiȘtergere
  21. Hai don Neacsu, nu vezi ca alerg singur?ar fi culmea sa ma scoti al doilea --ca nu am venit cu spaga,sa te vaz..

    RăspundețiȘtergere
  22. Neeeeeeeeee, mai da si altora sansa sa incerce . Poate Karadeniz are un raspuns, poate alticneva , Un pic de competitie nu strica .

    RăspundețiȘtergere
  23. @TNT
    Deoacamdata esti primul ,si ce mai bun.
    @Admin
    Sper sa nu mor din cauza soneriei.Cind va veni...aia ,noua decizie cu... ce ne-or mai da astia ,o voi citi in prezenta doctorului.ASA ,SA NU DAU SATISFACTIE MANDARINILOR !
    @all
    SCRIETI COMENTARIILE PE O FILA WORDPAD,apoi copy paste in casuta de comentarii.Am ratat deja prea multe comentarii ...

    RăspundețiȘtergere
  24. Push-Button Publishing
    Ne pare rău, dar nu putem să vă îndeplinim cererea.

    RăspundețiȘtergere
  25. Cu TNT e imposibil sa concurezi e SUPERTARE am ras cu lacrimi si ii multumesc.Plus ca spune si niste ADEVARURI.Pai cum dreak vine asta "sa salvam armata RO"CINE s-o salveze-civilii?????Dupa ce ca mi se pare ridicol,parca pare si RUSINOS.
    cu stima
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  26. TNT,
    Tine-te tare! Ai sustinere! Ai trecere!

    RăspundețiȘtergere
  27. @Puiac,
    Daca vei avea sansa sa aduci AICI, sa fii tu, PRIMUL, cu ADEVERINTA in mana (sau ... la chipiu), iti promit un PREMIU SURPRIZA! P.S.: Sa nu uiti, inaite ia ceva ... un calmant ... ceva intaritor!
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  28. Wow!...
    Se vede c-am îmbătrânit cu'n an!
    Rectific: DECIZIA DE RECALCULARE!
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  29. @Admin
    Poştaşul a venit totuşi astăzi.
    Pe 16 decembrie am cerut, la CMJ-ul de care aparţin, printr-o scrisoare cu confirmare de primire, să-mi trimită adeverinţa cu veniturile, după alt model decît cel din HG-ul lui Boc. Le-am dat un numar de telefon gresit ca să nu mă poata chema la CMJ şi astăzi m-am trezit cu plicul in cutie. Zic ei ca am doar vre-o 7 luni lipsă. Acum o iau la purecat cu cotizaţia de pe carnetul de partid, pentru vre-o 9 ani şi cu ce mai am prin memorie şi prin agende.

    RăspundețiȘtergere
  30. @karadeniz ,
    Cu ADEVERINTELE sunt lamurit! Ale mele, vor veni ... probabil de pasti! Sau ... la Pastele Cailor!
    Problema mea acum, spre STUDIU public, sunt DECIZIILE DE RECALCULARE!
    Acestea sunt BAZA, dovada, vorba cuiva! Din informatiile mele, toata lumea a fost ... recalculata! DECIZIILE, sunt pe drum! Interesant este sa vedem ... ce a iesit! Cat de mult ne-au putut mintii!

    RăspundețiȘtergere
  31. @Admin
    Ap-asa ,ca n-am cerut nici ,nici ,s-apoi ghici ce-oi pati cu ...aia...mici.Acum trebuie sa studiez GENIALELE L ,H ,O...Vai de capul meu ,ce-oi avea de tras.Sper sa trec viu prin zminteala asta ,sau macar sa fiu viu cind n-or mai fi ...mandarini.
    PS Iar am scris in gaura ,iar am gresit. Copy-paste

    RăspundețiȘtergere
  32. Ia să vadă Cel de Sus ce-aţi mai făcut măi fariseilor cât timp am lipsit de pe blogg! Cezare am înţeles că nu le ai nici cu maioneza nici cu sarmalele (doar la mâncat eşti bun) şi, în plus am auzit că te-nmulţeşti cu Boc (din rezultatul acestei "altoiri" să-nţeleg că va ieşi un hibrid -HIBRIDCOP care va satisface cerinţele actuale ale Sistemului N.Ap.). Vezi de scapă mai puţin portocaliu în perioada "chinurilor facerii", că altfel vei păţi ca ăla bătrân din "ucenicul vrăjitor" sau ca tatăl lui Frankenstein (a nu se confunda cu Stolojanu").
    Văd că pe fond/subiect nu prea vreţi să puneţi botu"...Hai curaj! Cezare dă tu tonul sau TNT-ule că doar aţi fost blagosloviţi cu ordonanţă, parcă sau nu-aşa? Să v-aud lăudând binefacerile sistemului...

    RăspundețiȘtergere
  33. @Neacşu
    Am intrat pe e-mail meu şi am numărat militarii care au primit şi transmis linkul pentru Salvaţi Armata României, sunt peste 400. Pe listele cu semnături sunt doar 7.
    O fi frica (dar asta ar fi valabil pentru cei încă activi) o fi dezinteresul, e greu de spus.
    Probabil că românul participă mai repede la o chestie distructivă decât la una benefică.
    Iar militarii sunt tot români, în cuget şi-n simţiri.
    Încep să ader tot mai mult la ideea lui Gourkha de a pleca „spre alte zări de soare pline„ ca cea mai bună opţiune personală pentru viitor.

    @Admin
    Dacă nu le trimit nu prea pot umbla legal la puşculiţa fostului PM. Dacă le trimit, după cum sunt adeverinţele vor fi şi pensiile. Eu cred că or să le trimită aşa jumulite, şi vor da asigurări că se vor corecta şi da banii înapoi. Şi nu e exclus să-şi facă treaba asta pe la sfârşitul anului ori începutul anului viitor ca să fim pregătiţi pentru alegerile din 2012.

    @Puiac
    Singura soluţie este să-i mai botezi odată pe cei mici. Şi s-o pui naşă pe Elena Udrea. O cam văd prim ministru la anul şi chiar preşedinte în 2014 dacă-i iese pasienţa lui Băsescu şi vor face rocada gen Putin-Medvedev.

    RăspundețiȘtergere
  34. Un câmp obligatoriu nu poate fi lăsat necompletat
    MA OMOARA.NU MA LASA FRATE .Eroare dupa eroare!S-A IVIT O EROAREIN...

    Cucos nasu' lu' Puiu !

    RăspundețiȘtergere
  35. Tin minte ca ni se spunea pe vremuri ca armata este a poporului pentru ca pprovine din popor, adica e facuta din acelasi aluat . Si atunci ce mai tot vrem noi pe aici ? De ce am crede noi ca militarii au 3 perechi cand poporul are doar unul neimperecheat ?
    Cititorul

    RăspundețiȘtergere
  36. Daca poporul are doar unul neimperecheat ,mandarinii astia de unde-au venit?

    RăspundețiȘtergere
  37. Stelian P.
    Haideti sa zimbim putin. Poate gasim si explicatii la unele intrebari.

    Primul razboi mondial l-am cistigat lejer,in izmene. Dupa victorie, am recunoscut ca francezii si englezii ne-au ajutat putin, asa ca le-am jurat prietenie vesnica.
    Prietenia vesnica a durat doar citiva ani, pina cind nemtii si-au ales un fuhrer cu singe in instalatie. Loiali, cum ne stim de veacuri, i-am dat dracului pe fostii prieteni si am inceput amorul, tot pe vecie, cu Hitler. La inceput i-am ajutat pe evrei (cu patul pustii) sa mearga mai repede spre lagarele de odihna.( Dupa 1989 am aflat din “surse sigure” ca cei care i-au impins putin, nu erau romani ci nemti imbracati in frumoasa noastra uniforma, asa ca nu avem motive de rusine).
    In iunie 41 am plecat la razboi, dar numai pina ce zeci de mii dintre bravii nostrii ostasi s-au intilnit cu citiva cercetasi sovietici. Intelegind de mult ca razboiul este pierdut, romanii au ridicat miinile sus, cit mai sus (cum puteau deci sa se stearga la fund cu Juramintul militar daca aveau ambele miini ocupate ?) si s-au inrolat in diviziile “Tudor Vladimirescu”, “Horia, Closca si Crisan”, etc., etc., intrind apoi cu arma in mina, sub comanda fostului inamic, (acum prieten de nadejde, pe vecie), in propria lor tara. In vara lui 1944 ceilalti romani, intelegind in sfirsit, pe deplin, termenii de ONOARE si DEMNITATE, le-au infipt cutitul in spate “agresorilor fascisti” si s-au pus capra in fata rusilor mult iubiti, jurindu-le ( evident ! ) prietenie vesnica.
    Aceeasi romani care au ingenunchiat cu respect la ordinul Conducatorului in 1941, l-au arestat si predat apoi dusmanilor sai de moarte, rusii. Tot ei, romanii, l-au ”judecat” si impuscat, doi ani mai tirziu, ca pe un ciine ce era, dictatoru dracului !
    A inceput o perioada de realizari marete in care securistii, militienii, granicerii, gardienii, procurorii si toti cei care au batut, torturat sau ucis milioane de romani, erau evrei , unguri sau martieni, romani in nici un caz !
    Romanii au stat capra doar pina in 1989 cind, cu ajutorul rusilor, si-au macelarit conducatorul “mult iubit”,devenit brusc “dictator singeros” si au ales timp de 11 ani un alt comunist, spre marea bucurie a occidentalilor. Tot dupa 1989 le-am declarat iubire ( vesnica, evident !) americanilor si europenilor…sau invers. In sept. 2001 romanii inteligenti au inteles ca americanii pot pierde razboiul, (in fond, nu e razboiul nostru) asa ca au descoperit ca islamismul e crezul lor de o viata. Viermele tradarii roade deja, dar asta e lectia de miine.

    RăspundețiȘtergere
  38. Stelian P.
    Haideti sa zimbim putin. Poate gasim si unele explicatii la intrebarile noastre.

    Primul razboi mondial l-am cistigat lejer,in izmene. Dupa victorie, am recunoscut ca francezii si englezii ne-au ajutat putin, asa ca le-am jurat prietenie vesnica.
    Prietenia vesnica a durat doar citiva ani, pina cind nemtii si-au ales un fuhrer cu singe in instalatie. Loiali, cum ne stim de veacuri, i-am dat dracului pe fostii prieteni si am inceput amorul, tot pe vecie, cu Hitler. La inceput i-am ajutat pe evrei (cu patul pustii) sa mearga mai repede spre lagarele de odihna.( Dupa 1989 am aflat din “surse sigure” ca cei care i-au impins putin, nu erau romani ci nemti imbracati in frumoasa noastra uniforma, asa ca nu avem motive de rusine).
    In iunie 41 am plecat la razboi, dar numai pina ce zeci de mii dintre bravii nostrii ostasi s-au intilnit cu citiva cercetasi sovietici. Intelegind de mult ca razboiul este pierdut, romanii au ridicat miinile sus, cit mai sus (cum puteau deci sa se stearga la fund cu Juramintul militar daca aveau ambele miini ocupate ?) si s-au inrolat in diviziile “Tudor Vladimirescu”, “Horia, Closca si Crisan”, etc., etc., intrind apoi cu arma in mina, sub comanda fostului inamic, (acum prieten de nadejde, pe vecie), in propria lor tara. In vara lui 1944 ceilalti romani, intelegind in sfirsit, pe deplin, termenii de ONOARE si DEMNITATE, le-au infipt cutitul in spate “agresorilor fascisti” si s-au pus capra in fata rusilor mult iubiti, jurindu-le ( evident ! ) prietenie vesnica.....

    RăspundețiȘtergere
  39. Stelian P.
    Continuare

    ....Aceeasi romani care au ingenunchiat cu respect la ordinul Conducatorului in 1941, l-au arestat si predat apoi dusmanilor sai de moarte, rusii. Tot ei, romanii, l-au ”judecat” si impuscat, doi ani mai tirziu, ca pe un ciine ce era, dictatoru dracului !
    A inceput o perioada de realizari marete in care securistii, militienii, granicerii, gardienii, procurorii si toti cei care au batut, torturat sau ucis milioane de romani, erau evrei , unguri sau martieni, romani in nici un caz !
    Romanii au stat capra doar pina in 1989 cind, cu ajutorul rusilor, si-au macelarit conducatorul “mult iubit”,devenit brusc “dictator singeros” si au ales timp de 11 ani un alt comunist, spre marea bucurie a occidentalilor. Tot dupa 1989 le-am declarat iubire ( vesnica, evident !) americanilor si europenilor…sau invers. In sept. 2001 romanii inteligenti au inteles ca americanii pot pierde razboiul, (in fond, nu e razboiul nostru) asa ca au descoperit ca islamismul e crezul lor de o viata. Viermele tradarii roade deja, dar asta e lectia de miine.

    RăspundețiȘtergere
  40. Stelian P.
    Ii rog pe patriotarzi ca inainte de scoaterea armelor sa accepte faptul ca rindurile mele sunt o forma hazlie de a prezenta niste fapte reale despre noi romanii. Si eu sunt roman.

    RăspundețiȘtergere
  41. Stelian P.
    Cred ca am postat gresit urmarea. Incerc din nou.

    ....Aceeasi romani care au ingenunchiat cu respect la ordinul Conducatorului in 1941, l-au arestat si predat apoi dusmanilor sai de moarte, rusii. Tot ei, romanii, l-au ”judecat” si impuscat, doi ani mai tirziu, ca pe un ciine ce era, dictatoru’ dracului !
    A inceput o perioada de realizari marete in care securistii, militienii, granicerii, gardienii, procurorii si toti cei care au batut, torturat sau ucis milioane de romani, erau evrei , unguri sau martieni, romani in nici un caz !
    Romanii au stat capra doar pina in 1989 cind, cu ajutorul rusilor, si-au macelarit conducatorul “mult iubit”,devenit brusc “dictator singeros” si au ales timp de 11 ani un alt comunist, spre marea bucurie a occidentalilor. Tot dupa 1989 le-am declarat iubire ( vesnica, evident !) americanilor si europenilor…sau invers. In sept. 2001 romanii inteligenti au inteles ca americanii pot pierde razboiul, (in fond, nu e razboiul nostru) asa ca au descoperit ca islamismul e crezul lor de o viata. Viermele tradarii roade deja, dar asta e lectia de miine.

    RăspundețiȘtergere
  42. @CEL DE SUS-bine ai aparut pe Cerul nostru ,Marite Doamne. Retinusem c-ai plecat cu probleme prin univers(sa fie un control neanutat prin alte galaxiI?)Si cum a trecut o vreme fara nici-un semn binecuvintat cu totii am cam intrat la banuieli.Apoi ce sa zic?am facut greseli in prag de SArbatori ,pentru care nu cer nici macar indurare.auzi doamne,m-am lasat sfatuit de un anonim(cred ca dracul a fost):mi-a zis sa-mi frec ouale cat mai vartos(pt salata aia afurisita) le-am frecat si ce crezi c-a iesit? imi este rusine sa zic(poate anonimului )la ureche.mi-a zis sa nu folosesc Kevlarul ca-i mai bun emailul de Medias.asa am facut mi-am pus-o rapid pe tartacuta ,numai ca,,, ca firar el al dracului, era juma cu supa ferbinte. Ce sa mai zic?- in rest sarbatorile- distractie maxima.In alta ordine de idei s-au inmultit anonimii ca si iepurii si pe deasupra toti cu pretentii .Ba vor pensii maAAArii ,pentru vechime miiiiica,ba vor sa fie disponibilizati cand ei de fapt sunt pensionari-o nebunie! de incerci sa le spui cate un adevar- adevarat sar de musca mai ceva ca niste fiare turbate( mai putin Acord 75 care-i si drept si cinstit si pe car-l propun pt galeria ..sfintilor rari)Cam asta-i doamne ,ce-a mai ramas pe Pamant

    RăspundețiȘtergere
  43. Stelian P.
    Comentariul meu de la 09:23 are o urmare dar nu reusesc sa o postez (!?).

    RăspundețiȘtergere
  44. in Nesimntirea lor, cica m-au combinat cu Boc!!cu Udrea nu puteau pacatosii,macar ramaneau cativa copii frumosi sa regenereze rasa--pacatosii-bate-i Doamne

    RăspundețiȘtergere
  45. Cezare stai linistit..."Ce-i al tau e pus deoparte". Deocamdata ti-am asigurat un loc langa cel al St.-ului SISOIE...asta daca esti cuminte si nu faci obraznicii aici pe blogg, sau acasa!
    Cel de Sus

    RăspundețiȘtergere
  46. Domnule, dragoste mare in Acord de chitara intre Cezar si Cezar . Iata ca Cezar si-a luat alt pseudonim si de trei zile tot incearca sa il impuna laudandu-l ca cel mai cinstit si mai iubit dintre comentatori si nu il baga nimeni in seama . Chiar nu e nimmeni de Acord cu Cezarica ? Ce dreak mai rage omul de pomana pe aici ?

    RăspundețiȘtergere
  47. @Anonim 11:02 ,
    Esti gelos? Ai pus ochii pe cezarica? Te incurca ... acord-ul?

    RăspundețiȘtergere
  48. @anonim
    Akord75 este exact ce-am spus.Din pacate nu-l cunosc pe Cezar.
    Va rog sa renuntati la asemenea insinuari.Mai este un "domn"pe infomondoM,care ori de cate ori ramane fara argumente si ramane des nu gluma,incepe sa urle din toti bojocii....ESTI O CLONA ,CLONA,CLONA!!!!
    Saracu'de el
    P.S.M-as baga si eu in "politica" d-nei Udrea fo'ora-doua,ca-i tare buna Buzoianca(scuzati am vrut sa spun 'politica')Da acu daca m-am miscat mai incet,tre sa stau la rand
    cu stima
    Akord75(pt cei ce vor sa scrie corect)
    P.S.Dak vreti mail sau tel va stau la disp.

    RăspundețiȘtergere
  49. @.....&@......
    akord75
    Poate deveniti mai putin ursuzi


    Dialog în pat:
    - Dragul meu, tu mă iubeşti?
    - Da' tu ce crezi că fac aici? Flotări?

    Directorul îi spune secretarei sale:
    - Claudia, ai puţin timp? Aş dori să discutăm problema măririi salariului tău...
    - Şefule, dar pe tema aceasta ne-am f***t deja de 5 ori


    O femeie dă un anunţ la ziar:
    Schimb bărbat înaltă fidelitate pe bărbat înaltă frecvenţă.


    Două prietene:
    - Dragă, spune şi tu, nu e viaţa asta groaznică? Ori de cîte ori dau şi eu de un bărbat cumsecade, descopăr că fie el e însurat, fie eu sînt măritată.

    Un tată află că fiica sa este gravidă în luna a cincea.
    - Tîmpito, o ceartă el, unde ţi-a fost capul ?
    - Sub volan, tată, spuse ea.

    - Ştii că George a procedat la un transfer? A divorţat de nemţoaica aia bătrînă şi s-a căsătorit cu cu o americancă bătrînă.
    - Păi ăsta e un transfer valutar!

    - Iubito, trebuie să-ţi spun ceva grav: sînt căsătorit!
    - Vai ce m-ai speriat! Am crezut că ţi-au furat maşina!


    Un tip agaţă o gagică şi, neavînd unde s-o ducă, o duce în boscheţii din parcul apropiat. Fără prea multe ezitări, se apucă şi i-o trage cu năduf. Gagica:
    - Mai vreau!
    I-o mai trage o dată, dar la final tipa vine cu aceeaşi solicitare... Mai repetă bietul om treaba de încă 4-5 ori, cu acelaşi rezultat! De-abia ţinîndu-se pe picioare, îi zice să-l lase, să facă pe alee un tur, două, să mai respire şi se va întoarec să o ia de la capăt. Pe aleile de noapte, pustii, ale parcului zăreşte un trecător singuratic:
    - Omule, stai puţin să-ţi spun ceva. Uite, am cunoscut o tipă, am venit cu ea pînă aici, am făcut treaba de 6 ori... nu mai pot, ajută-mă, vino tu în locul meu, că tot e întuneric şi nu se prinde... Nu te superi, aşa, ca între bărbaţi.
    - E bună gagica?
    - Bună, bună şi ştie şi de toate...
    Se duce trecătorul în boscheţi, se pune temeinic pe treabă, cînd apare un miliţian cu o lanternă:
    - Aaaa... v-am prins... Ce faci aici?
    - Păi... îmi f*t nevasta...
    - A, scuzaţi... n-am ştiut...
    - Păi... nici eu pînă n-aţi aprins lanterna...

    RăspundețiȘtergere
  50. @Akord, nu fi suparat! Asa e pe aici! Se mai descretesc fruntile cu cate o gluma! Sa spuna cezarica! TNT! Puiac si multi altii! Iar deasupra tuturor, caz UNIC in bloggereala, il avem pe ... Cel de sus!In rest, totul OK!
    Esenta ar fi sa nu uitam de nenorocitele alea de DECIZII! Cum apare prima, cum ... pac cu ea pe Blog! S-o vada tot romanul!

    RăspundețiȘtergere
  51. @anonim
    Cel de sus ai zis.Hmmmmm???
    ofiionescudelaetnoua
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  52. ha,ha, hac ..ca mare-i gradina domnului si multi anonimi dau in gropi ...don"Neacsu ce se mai aude bre cu oscarul ala ? nici macar la cererea publicului nu esti sensi blue? matale nu ti-l poti atribui ,ca-i rusine mare si nici pisoiasului chior(stim noi de ce?) asa ca hai fa oficiile ce naiba....Trotil-atul

    RăspundețiȘtergere
  53. Pt.cei de la MAI se pare ca i-au linistit!Conform comunicatului dat pe site-ul ministerului li se comunica ca vor primi pensiile pe ianuarie la nivelul salariului mediu brut,.....mai putin in jur de 900 care au trimis adeverintele pana pe 22.11.2010.Pentru ceilalti,curge termenul de prescriptie de...3 ani.Nu au nici-o justificare pentru cei care s-au incadrat in termenul legal,acela stipulat in lege si hg adica sfarsitul anului 2010.

    RăspundețiȘtergere
  54. ba pu-IAK da negru mai est vere~~. cu ce fel de crema te dai dimineata?

    RăspundețiȘtergere
  55. virusverbalis spunea...mai bagati si un pic de literatura

    Haoarde,ca e cu noi,
    Ca si Mircea,Base doi..
    Puneti,vere,la protap,
    Frigeti,mielu’,ca va fac…

    Pa o data vine-aici,
    Vreau sa fie totu’ brici…
    Puneta-va ghiulurile,
    Aprindeti lulelele…

    Fah,pirandooo,Mercedesa,
    Trage-ti haine de printesa…
    Pardailane, ando mui,
    Ce te uiti la mine sui?

    Baga, mah, in in ceasca ness-uri,
    Vine aia cu succesuri…
    Fah,Zorzoano,toarna sucuri
    Si pune-ti pa haine ciucuri…

    Nu ma faceti da ocara,
    Ca-i eur-parlamentara…
    Ce conteaza, cat e costu’,
    Ca e fata lu’ al nostu’…
    9 ianuarie 2011, 16:44

    RăspundețiȘtergere
  56. La concluzii, presedintele SCMD a subliniat ca, pornind de la un mic grup de militari in rezerva, SCMD a ajuns deja un fenomen social de masa si un fenomen istoric, pentru cea mai mare parte a natiunii romane el reprezentand ultima speranta, iar pentru fortele politice, un partenere de dialog si negocieri.

    Textul rezolutiei a fost prezentat, discutat, completat si aprobat la incheierea lucrarilor CNR.

    Alba Iulia, 20.10.2011
    Publicat de Sindicatul Militarilor Linkuri de

    RăspundețiȘtergere
  57. @Neacsu-LOIÁL adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, neprefăcut, nestrămutat, sincer, statornic. DEX_Czar

    RăspundețiȘtergere
  58. Na, sa fiti fericiti!!-• Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a doamnei general de brigadă – cu o stea Lupu Maria din Ministerul Apărării Naţionale;

    RăspundețiȘtergere
  59. M-am uitat dimineata in cizme. Iata ce am gasit:
    factura energie electrica - 245 lei;
    factura cablu TV, telefon, internet - 98,4 lei;
    facturi abonament telefoane mobile 299 lei; (260 cadoul oferit de fiica-mea, care a uitat sa se opreasca din vorbit)
    extrasul din lista de intretinere pe octombrie - 465 lei; (energia termica numai pentru 15 zile).
    bonurile de cumparaturi din week-end-ul trecut, - 623 lei. (strictul necesar pentru familie,timp de o saptamana) Aprox.3600 Lei noi-fara gaz la masina,ceva toale sau oarece hapuri-Mult domnule ,cam mult !!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!