Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 18 mai 2011

Important pentru pensionarii militari, cei care au lucrat ca civili dupa trecerea in rezerva.

Cred ca intereseaza pe cei care au lucrat ca civili dupa trecerea in rezerva.
Succes!
In vederea diminuarii pierderilor care vor rezulta din remiterea noilor decizii de revizuire, avand in vedere ca procesul nostru cu statul roman poate dura si 1-2 ani (inclusiv la CEDO), va informez ca, IMPREUNA CU UN GRUP DE COLEGI JURISTI, am studiat cu atentie actuala legislatie in domeniul pensiilor (Lege 119/2010, OUG nr.1/2011, Legea 263/2010 si HG NR 257/2011 referitoare la normele de aplicare a noi legi a pensiilor) si, CU AVIZUL CASEI DE AVOCATURA care ne reprezinta, am ajuns la concluzia ca putem valorifica la zi, anual, in procesul revizuirii/recalcularii si stagiile de cotizatie la asigurarile sociale dobandite dupa data pensionarii. Este de preferat ca valorificarea sa se faca abia dupa ce vom primi noile decizii de revizuire, deoarece conform OUG 1/2011:
Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:
a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacã cererea de revizuire, împreunã cu toate actele doveditoare, a fost depusã la casa de pensii sectorialã pânã la data de 1 ianuarie 2014; Aceste aspecte ar fi de natura sa mimimalizeze pierderile din actualele cuantumuri ale colegilor din grup, sens in care va sugerez sa transmiteti si cunoscutilor dvs, deoarece multe persoane nu au cunostinte juridice si nici timp de asa ceva.
Cu stima, ......
Cum procedam ?
1. Va deplasati la Casa de pensii a municipiului Bucuresti ( Calea Vitan nr. 6, Sector 3, Bucuresti,mijloace de transport in comun: tramvaie: 15, 19, 23, 30, 50 , statia Posta Vitan , autobuze: 104, 123, 124 statia Vitan ) B IR OUL ELIBERARE ADEVERINTE - STAGII DE COTIZARE , ETAJ 1, CAMERA 1 ( Program de lucru : luni-joi : 9.00 14.30 , vineri 9.00 11.30 ) . Va informez ca nu este coada !!! SAU LA CASELE DE PENSII PUBLICE JUDETENE.
2. La Casa de pensii , la biroul mentionat mai sus ( avand C.I. asupra dvs. ) se face o cerere , se plateste la casierie ( se afla tot la etajul 1 ) 15 lei si se obtine Adeverinţa de venituri in baza declaratiilor privind evidenţa nominală a asiguratilor si a obligatiilor de plată catre bugetul asigurarilor sociale de stat

3. Se face o copie la respectiva adeverinta

4. Se intocmeste cererea de recalculare a pensiei pentru stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie ( vezi modelul atasat )

5. Se anexeaza la respectiva cerere :
· Adeverinţă eliberată de Casa de pensii a Mun. Bucuresti in baza declaratiilor privind evidenţa nominală a asiguratilor si a obligatiilor de plată catre bugetul asigurarilor sociale de stat, în original şi copie
· Carte de identitate, în copie;
· Ultimul talon de pensie ( pe luna aprilie 2011) , în copie;
· Baza legală ( extras ) pentru recalcularea pensiei militare prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data inscrierii la pensie, vezi documentul atasat )

6. Se introduc documentele intr-un plic , si se transmit prin C.N. „Poşta Română" S.A. ( ‘’ cu confirmare de primire ‘’ ) la sediul Caselor de Pensii sectoriale ale :
.......................................
• Comisia de contestatii pensii din MApN, Bucuresti, str. Drumul Taberei, nr. 7-9, Sector 6, Cod postal 061416;
• Comisia de contestatii pensii din MAI, Bucuresti, str. George Georgescu, nr.3, Sector 4, Cod postal 040131;
• Comisia de contestatii pensii din SRI, Bucuresti, Unitatea Militara 0472 Bucuresti , str. Amzei , nr. 4 sector 1

7. Dovada transmiterii documentelor ( chitanta ) si confirmarea de primire se ataseaza la copia documentelor ce au fost transmise la Casele de pensii sectoriale

HOTARARE nr. 257 din 20 martie 2011
pentru aprobarea Normelor de aplicare
a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

ART. 134
(1) Pensia poate fi recalculatã, la cerere, prin adãugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.
(2) Pensia pentru limitã de vârstã poate fi recalculatã, la cerere, prin adãugarea stagiilor de cotizare realizate dupã data înscrierii la pensie.
(3) La recalcularea pensiilor pentru limitã de vârstã, stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a legii, se utilizeazã stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei (in cazul nostru de 20 de ani)
(4) La recalcularea pensiilor anticipate şi anticipate parţiale în condiţiile alin. (1), stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a legii, se calculeazã punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adãugate potrivit legii şi se menţine procentul de diminuare, luat în calcul la stabilirea pensiei anticipate parţiale.
(5) La recalcularea pensiilor de invaliditate în condiţiile alin. (1), stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrãrii în vigoare a legii, se calculeazã punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adãugate potrivit legii, iar punctajul aferent stagiului potenţial se determinã cu respectarea condiţiilor şi modalitãţii de calcul de la ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.
(6) Pensia poate fi recalculatã, la cerere, în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de naturã a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia.
(7) Drepturile recalculate potrivit alin. (1)-(6) se acordã începând cu luna urmãtoare celei în care a fost înregistratã solicitarea.
IMPORTANT :
Conform art. 134 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 257 / 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea. Deci , cu cat facem mai repede cererea cu atat avem mai mult de castigat.
Cu deosebit respect,ing. Corneliu GHINEA
BAZA LEGALA ( EXTRAS )
PENTRU RECALCULAREA PENSIEI MILITARE PRIN ADAUGAREA STAGIILOR DE COTIZARE REALIZATE DUPA DATA INSCRIERII LA PENSIE

• art. 107 , alin (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice :
Art. 107………  ‘’(4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii ‘’

• art. 134 alin. (2) si (3) din Hotararea Guvernului nr. 257 / 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice :
Art. 134 ………………‘’(2) Pensia pentru limita de varsta poate fi recalculata, la cerere, prin adaugarea stagiilor de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie.
(3) La recalcularea pensiilor pentru limita de varsta, stabilite potrivit legislatiei anterioare intrarii in vigoare a legii, se utilizeaza stagiul complet de cotizare avut in vedere la stabilirea pensiei. ‘’

• art. 2, alin. (1) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor :
Art. 2. ‘’- (1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.’’

• art. 171 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice :
Art. 171 – ‘’La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înţelesul prezentei legi.’’
Nr………………….…din……………..

CERERE

de recalculare a pensiei pentru stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie

Catre : Casa de Pensii sectorială a .......................................................

Subsemnatul col. ( r ) ________________ , CNP nr. ______________ , domiciliat în localitatea _____________ , Str. ____________ nr . ___, Bl. __ , ap. ___, sect. __, posesor al actului de identitate seria.___ nr. _______ , eliberat de ________ la data de __________, nascut la data de ________ in localitatea ______ , jud. ________ , fiul lui ______ si al ________ , cu dosar de pensie nr. _________ , telefon _________ , in baza art. 107 , alin (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice , art. 134 alin. (2) si (3) din Hotărârea Guvernului nr. 257 / 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice si având in vedere că, potrivit art. 2, alin. (1) din Legea nr. 119 / 2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensia mea de serviciu a devenit pensie pentru limită de varstă prin efectul legii si şi-a păstrat acelaşi regim, de pensie pentru limită de varstă, potrivit art. 171 din Legea nr. 263 / 2010

Solicit
recalcularea pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare
realizate după data inscrierii la pensie.

În acest scop depun următoarele :
• Adeverinţă eliberată de Casa de pensii a Mun. Bucuresti in baza declaratiilor privind evidenţa nominală a asiguratilor si a obligatiilor de plată catre bugetul asigurarilor sociale de stat , __ pagini , în original şi copie; ( Legea 263 / 2010 , art. 159 , alin.3 )
• Carte de identitate seria.__ nr. ______ , eliberat de ________ , 1 pagină , în copie;
• Ultimul talon de pensie ( pe luna aprilie 2011) , 1 pagină , în copie;
• Baza legală ( extras ) pentru recalcularea pensiei militare prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data inscrierii la pensie, 1 pagină

Mă oblig a anunţa, în termen de 15 zile, casei sectoriale de pensii orice schimbare ce va surveni în cele declarate mai sus.

În cazul în care nu îmi voi respecta declaraţia asumată prin prezenta cerere, mă oblig să restitui integral sumele încasate nelegal, suportând rigorile legii.

Am completat şi am citit cu atenţie conţinutul declaraţiei de mai sus,
după care am semnat.

Documentul contine :
 - ______pagini ( cererea )
 - ______pagini ( 4 anexe )
Data ………………. Semnătura ……………………

Sa multumim prietenului nostru, pentru e-mail!
Face parte din categoria celor care inteleg ce inseamna
si ce importanta are comunicarea.
Admin

71 de comentarii:

  1. @admin
    nu8 vreau sa "ma dau mare" dar sunt lucruri arhicunoscute de mult,mult timp.cei care umbla pe bloguri le stiu deja pe dinafara.cei care nu umbla nu le stiu,nu le vor stii niciodata,sau le vor afla din alte surse,ca vorba zboara mai repede ca vantu'
    din acest punct de vedere ii sunt recunoscator lui plano10,are el defecte dar si calitati(SUPER) pe masura.Dar oare cine e perfect pe lumea asta??...NIMENI!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hakoarde mai ales tu esti plin de calitatzuri...Ce mai? Esti produsul S.S.M.D! Cred ca la origini esti si un pic de decretzel nu-i asa fiule?

    RăspundețiȘtergere
  3. si am informatii ca daca se vor depune asemenea cereri de recalculare ele vor fi rezolvate dupa 31.10.2011
    Atentie!!;chiar daca vor fi rezolvate(intra in plata) dupa 01.11.2011 vor fi platite toate sumele restante incepand cu luna urmatoare depunerii cererii
    dixit

    RăspundețiȘtergere
  4. @akord75 ,
    Nu inteleg reprosul!
    Nu am sters niciun subiect!
    Am adaugat doar, un SUBIECT primit acum pe e-mail!
    Loc este berechet! E bine ca oamenii sa stie, sa fie informati!
    Apoi, iarasi nu inteleg in ce consta "facerea de bine" a lui Plano 10, prietenul nostru comun, sau cum il pot eu incomoda ?!
    Am gresit cu ceva si nu realizez?
    Daca este asa, imi cer scuze tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Stelian P.

    CE SPUNE DOGARU DESPRE SINDICALISTII SAI:
    “Este adevarat, avem multi disperati intrati in randurile SCMD doar de frica pierderii cuantumului pensiei."
    06.04.2011

    Are dreptate ? Ce spun disperatii ?

    RăspundețiȘtergere
  6. @admin
    cu respect,va rog sa recititi ceea ce am postat.
    Nu este nici un repros,absolut nicaieri.
    desi m-am"luat de gat cu plano10" de nenumarate ori nu fac decat sa recunosc ca are si el meritele lui.Asta nu inseamna ca nu va respect pe dvs si pe toti cei care posteaza aici
    imi cer scuze daca am fost inteles gresit.Mie mi-ati castigat respectul prin impartialitatea de care dati dovada in permanenta.
    Mai mult nu am a spune.
    o zi buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Stiu ca problema stagiului de cotizare folosit la VALORIFICAREA perioadelor anterioare (dar si a celor ulterioare) datei iesirii la pensie se considera a fi de 20 ani ... Stiu ca este foarte favorabila , dar va propun sa nu 'va imbatati cu apa rece' si va mai rog sa recititi articolele din L.263/2010 precum si din normele de aplicare ale acesteia ... dupa cum urmeaza :

    Pentru cei care isi VALORIFICA perioadele anterioare datei deschiderii dreptului de pensie (din norme):
    Art. 70. - (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte.
    (2) În situatiile prevăzute la alin. (1), punctajul mediu anual rezultă din însumarea punctajelor medii anuale realizate pentru fiecare dintre situatiile respective.

    Pentru cei care , din diferite motive ( a se vedea cererea pentru L.90/2007) , vor cere mult mai tirziu valorificarea acelor perioade s-a introdus (in norme)art.134 (4) prin care se stabileste ca stagiile complete sint cele valabile la 01.01.11 ... nu cele din 2020 ( cind isi va fi adus aminte , respectivul pensionar , ca mai are niste ani de munca ) .
    Este normal ca , si in aceasta situatie , sa se aplice diferentierea intre stagii (civili , militari) prevazuta de "Art.95. (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective." din lege ; sau "Art. 70. - (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte " din norme.
    1 aprilie 2011, 18:22

    Despre stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie , acestea sint reglementate de :
    Art. 107 ( din lege)
    .(4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în conditiile legii.
    precum si de :
    Art. 95. (din lege) (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective.

    Vedeti ca se accentueaza in citeva locuri "inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege" (acestia fiind fostii miltari)

    Imi pare rau ca nu mai gasesc postarea unui coleg care arata ca a cerut la Casa de pensii sa-i fie valorificate astfel de perioade... raspunsul primit a fost ca nu se poate face aceasta procedura deoarece INCA NU AU SOFTUL NECESAR (softul actual este cel de la L.19/2000 , cu micile adaptari legate de unele "fixuri" , dar nu poate calcula pensii pentru cetateni care au muncit in sectoare cu stagii de cotizare diferite ...)

    RăspundețiȘtergere
  8. @hanonim 16:07
    vorbesti prostii,prostii,intr-una.Chiar asa te simti nebagat in seama?
    toata lumea posteaza cate ceva si tie nu-ti raspunde nimeni.tristule!!

    RăspundețiȘtergere
  9. @stelian P
    Pai disperatii tocmai au postat la ora 16:07

    RăspundețiȘtergere
  10. vezi asta-i nasol cu blogereala asta!
    una vrei sa spui si alta se intelege
    si daca stai la masa la o bere poate tot nu esti bine inteles d'apoi pe blog.
    SA TRAITI!! ma duc sa beau o bere(azi am avut zi libera)
    aia cu 'am onoarea' o las pentru bibani

    RăspundețiȘtergere
  11. @Admin
    Daca nu raspundeai lui @akord... ramaneai un domn!
    El a vrut sa spuna ca acelasi subiect a fost postat pe blogul meu inca din 04 mai 2011

    http://www.plano10.com/2011/05/pasii-de-urmat-si-model-de-cerere.html

    Ai adaugat la mailul primit de la Bucuresti(asa l-am primit si eu, dar l-am adaptat) si cateva date luate de pe blogul meu, dar n-ai avut rabdarea sa indrepti totul.
    Ii trimiti(conform cererii) pe toti pensionarii din tara sa obtina Adeverintele de stagii de la Casa de Pensii din Bucuresti.
    As mai adauga ca nu orice pensionar militar poate sa ceara, acum, recalcularea pentru stagiile ulterioare pensionarii si ca aceasta recalculare nu are nimic comun cu recalcularea/revizuirea potrivit Legii 119/2010 si OUG nr. 1/2011.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu este bine ca oamenii sa se "imbete cu apa rece" in ceea ce priveste folosirea stagiului de cotizare de 20 ani ...

    Hai sa o luam metodic ...
    Pentru fostii beneficiari ai pensiilor militare de stat , deschiderea drepturilor de pensie in noile conditii este la data de 01.01.11 (cind acele pensii devin pensii penstru limita de virsta , in baza L.119/2010 , preluate si de L.263/2010) .
    De pensii militare de stat s-a beneficiat numai pentru perioadele de timp cit acestia au fost militari (militari in termen ,militar TR , elevi , studenti , cadre , concentrat , mobilizat , in captivitate - art. 17/L.164/2001).
    Perioadele cit acesti militari au muncit in viata civila (inainte sau dupa pensionarea ca militar) , pina la 01.01.11 sint perioade NEVALORIFICATE la stabilirea PENSIEI PENTRU LIMITA DE VIRSTA .
    Perioadele cit acesti noi pensionari muncesc dupa data de 01.01.11 sint perioade in care se realizeaza stagiu de cotizare dupa data inscrierii la pensie
    Pentru cei care isi VALORIFICA perioadele anterioare datei deschiderii dreptului de pensie (din norme):
    Art. 70. - (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte.
    (2) În situatiile prevăzute la alin. (1), punctajul mediu anual rezultă din însumarea punctajelor medii anuale realizate pentru fiecare dintre situatiile respective.
    (va continua)

    RăspundețiȘtergere
  13. (continuare)
    Pentru cei care , din diferite motive ( a se vedea cererea pentru L.90/2007) , vor cere mult mai tirziu valorificarea acelor perioade s-a introdus (in norme)art.134 (4) prin care se stabileste ca stagiile complete sint cele valabile la 01.01.11 ... nu cele din 2020 ( cind isi va fi adus aminte , respectivul pensionar , ca mai are niste ani de munca ) .
    Este normal ca , si in aceasta situatie , sa se aplice diferentierea intre stagii (civili , militari) prevazuta de "Art.95. (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective." din lege ; sau "Art. 70. - (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte " din norme.
    1 aprilie 2011, 18:22

    Despre stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie , acestea sint reglementate de :
    Art. 107 ( din lege)
    .(4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în conditiile legii.
    precum si de :
    Art. 95. (din lege) (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective.
    (va continua)

    RăspundețiȘtergere
  14. (continuare)
    Observati ca se foloseste in mai multe locuri formularea "inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege," (acestia fiind fostii pensionari militari de stat) atunci cind se vorbeste de folosirea stagiilor de cotizare diferite ... nu obligatoriu stagiul de cotizare de 20 ani folosit la recalcularea/revizuirea fostelor pensii militare de stat ...

    Nu reusesc sa mai gasesc postarea unui coleg care relata ca , la cererea lui de a i se VALORIFICA si perioade de munca in viata civila , i s-a raspuns ca nu se poate face aceasta operatiune deoarece casa de pensii NU ARE , INCA , SOFTUL NECESAR ... Softul folosit in prezent (daca nu va fi fost adaptat deja) este cel folosit si la L.19/2000 , cind nu existau stagii diferite de cotizare pentru diferite categorii de pensionari ...

    RăspundețiȘtergere
  15. Pentru cei care , din diferite motive ( a se vedea cererea pentru L.90/2007) , vor cere mult mai tirziu valorificarea acelor perioade s-a introdus (in norme)art.134 (4) prin care se stabileste ca stagiile complete sint cele valabile la 01.01.11 ... nu cele din 2020 ( cind isi va fi adus aminte , respectivul pensionar , ca mai are niste ani de munca ) .
    Este normal ca , si in aceasta situatie , sa se aplice diferentierea intre stagii (civili , militari) prevazuta de "Art.95. (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective." din lege ; sau "Art. 70. - (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte " din norme.
    1 aprilie 2011, 18:22

    RăspundețiȘtergere
  16. mos alecu spunea...

    Despre stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie , acestea sint reglementate de :
    Art. 107 ( din lege)
    .(4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în conditiile legii.
    precum si de :
    Art. 95. (din lege) (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective.

    RăspundețiȘtergere
  17. Pentru cei care , din diferite motive ( a se vedea cererea pentru L.90/2007) , vor cere mult mai tirziu valorificarea acelor perioade s-a introdus (in norme)art.134 (4) prin care se stabileste ca stagiile complete sint cele valabile la 01.01.11 ... nu cele din 2020 ( cind isi va fi adus aminte , respectivul pensionar , ca mai are niste ani de munca ) .
    Este normal ca , si in aceasta situatie , sa se aplice diferentierea intre stagii (civili , militari) prevazuta de "Art.95. (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective." din lege ; sau "Art. 70. - (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte " din norme.

    RăspundețiȘtergere
  18. Despre stagiile de cotizare realizate dupa data inscrierii la pensie , acestea sint reglementate de :
    Art. 107 ( din lege)
    .(4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în conditiile legii.
    precum si de :
    Art. 95. (din lege) (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective.

    RăspundețiȘtergere
  19. @mos alecu
    va rog sa ma scuzati,dar eu acum tocmai am baut o bere(mai multe).Nu ati vrea sa fiti mai concis si sa trageti o concluzie scurta si la obiect ca ma doare capu de la atata polologhie.articole de legi stim si noi sa citim,dar care e "smenu"?; asta e problema!
    ca io din bere pot sa-ti spun scurt si fara gargara.
    Perioadele lucrate dupa deschiderea dreptului la pensie(ma refer la aia militara)se impart la 20(ca stagiu de cotizare)nu la 33,35,si nici la mama Leone.Eu sunt beat mort da' nu-mi trebuie prea multa lalaiala,pt o chestie asa simpla.Ia zii asa e??da' nu acu' ca sunt manga.Maine!

    RăspundețiȘtergere
  20. Pentru cei curiosi sa vada cam ce influenta va avea VALORIFICAREA perioadelor mincite in civilie

    Fata de algoritmul de calcul (recalculare/revizuire) a pensiilor aratata in alta ocazie , pentru revizuirea acestora (art.107 din L.263/2010) prin adaugarea perioadelor lucrate in viata civila se adauga noi elemente ...
    Algoritmul initial :
    PL = punctaj lunar (calculat prin impartirea venitului din fiecare luna la
    salariul mediu brut sau net ( 01 07 1971-01 01 1991) din luna respectiva - 5 zecimale , fara rotunjiri)
    MPS = majorarea pentru contributia la pensia suplimentara . PL x procentul din
    luna respectiva
    MCM = majorarea pentru conditii de munca . PL x procentul de majorare din luna
    respectiva (25 sau 50%)
    PLC = punctaj lunar corectat . PL + MPS + MCM
    PA = punctaj anual . (Suma de PLC pentru anul respectiv) / 12 . Tot la 12 se
    imparte si primul an de scoala (4 luni - si veti avea 0,33333 puncte) , cit si
    ultimul an de activitate (lunile lucrate) .
    PAM = punctaj anual mediu . (Suma de PA) / 20
    PAMT = punctaj mediu anual total majorat pentru Ord.MM: cu 15% sau 20%
    In final … PAMT x 732,8 = pensia bruta .

    Pentru peioadele lucrate in viata civila se va folosi algoritmul :
    PL - acelasi mod de calcul ;
    MPS - acelasi mod de calcul ;
    MCM - acelasi mod de calcul ;
    PLC - acelasi mod de calcul ;
    PA - acelasi mod de calcul ;

    Pentru aceste perioade (din civilie) se calculeaza :
    PAMC (punctaj anual mediu "civil") = (Suma de PA 'civilie')/(stagiu complet de cotiz.pt.civili - an.5 , 6 din lege - la data revizuirii) ;

    In final se calculeaza :
    PAMTG (punctaj anual mediu total ...general) = PAMT (militar) + PAMC (civil).

    Bineinteles ca si acest algoritm poate , si trebuie sa fie transpus intr-o foaie de calcul Excel pentru usurarea si 'rapidizarea' calculelor ...

    Daca la casele de pensii s-au intocmit (completat) aplicatiile necesare (deoarece folosirea de stagii de cotizare diferite este o noutate a L.263/2010) este posibil sa inceapa primirea documentelor necesare pentru 'adaugarea' la pensiile foste militare si a perioadelor lucrate in viata civila ... Pentru cei carora (avind documentele din viata civila transmise la DFC a MApN) li s-au luat in considerare acele perioade (cu stagiul de cotizare de 20 ani) este posibil sa se faca o noua revizuire ...
    17 mai 2011, 08:57

    RăspundețiȘtergere
  21. @plano10
    Daaaa....mos alecu asta hac,hac e umbra ta?? sau bodyguard,sau esti chiar tu??ca unde esti tu e si el 'brusc si dintr-o data' ca ma doare capuuuuu!!!!siamezilor.(cam miroase a teoria conspiratiei)

    RăspundețiȘtergere
  22. @mos alecu
    pai nu ti-am spus ca sunt manga,ce ma tot aburesti cu PL-ul meu PLM-ul
    PZD-ul si alte halea.Ce dreak nu pricepi ce se imparte la 20 in PL-ul meu(n-a ca ma inervai cu atatia scribologi)

    RăspundețiȘtergere
  23. @akord75 18 mai 2011, 18:36 :

    "Art.95.(din lege) (3) În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situatii, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situatiile respective." ;
    sau "Art. 70. (din norme)- (1) La determinarea punctajului mediu anual, în cazul persoanelor care au realizat stagii de cotizare în mai multe situatii, inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute pentru fiecare situatie în parte " .

    Adica : pentru perioadele muncite in 'civilie' (inainte sau dupa pensionare ca militar) se foloseste stagiul de cotizare complet pentru civili ... tocmai de aceea s-a accentuat ideea "inclusiv în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege..." , adica tocmai fostii pensionari militari de stat .

    RăspundețiȘtergere
  24. @akord75 18 mai 2011, 18:42 :
    Nu , el e el , si eu sint eu ...

    RăspundețiȘtergere
  25. @akord75 18 mai 2011, 18:42 :
    Nu , el e el , si eu sint eu ...
    Acum esti convins ??

    RăspundețiȘtergere
  26. @akord75 18 mai 2011, 18:42 :
    Ce-ar fi s-o lasi (discutia) pe alta data ... Nu de alta ... dar sa nu-ti faca rau la creiere ...

    RăspundețiȘtergere
  27. @Plano 10,
    Am raspuns lui akord75, ca unui prieten!
    Am remarcat ca a inteles si nu este suparat!
    Nu stiam ce stia el si spui tu: faptul ca suntem in ... "Déjà vu"!
    Habar nu aveam ce ai publicat tu, deorece scrii mult si nu reusesc sa le vad pe toate! Eu pur si simplu, am POSTAT continutul unui e-mail primit azi! Nu mi s-a precizat de unde este, si nici nu cred ca trebuie sa ne certam pentru paternitate! IMPORTANT este ca oamenii sa fie informati corect, iar eventualele "scapari", corectate prin interventiile comentatorilor! De aceea, apreciez inclusiv pe @mos alecu. Foarte bine face, ca despica firu'n patru!
    Iar daca te-am suparat, iti cer scuze!
    Oricum, nu am timp de polemici murdare!
    Nici nu-mi stau in caracter!
    Te asigur, de pretuirea mea!

    RăspundețiȘtergere
  28. Si inca ceva:
    Eu fac aceasta munca din absoluta placere!
    Nu primesc drepturi de autor, indemnizatii de orice fel etc.etc.
    Mai mult, am spus de nu stiu cate ori: REPET: NU vizez niciun fel de functii, nici politice, nici sindicale, absolut de nicio culoare!
    Sunt si voi ramane ... un blogger oarecare!
    Dar ... un blogger cu nume si prenume, real!
    Un blogger care spune public ce are de spus, in nume propriu!
    Atat si nimic mai mult!
    Sa verifici in timp, daca sunt sau nu, un OM de onoare!
    Daca imi respect sau nu, cuvantul!
    Daca am sau nu, onoare!
    Admin, Vasile Burcu

    RăspundețiȘtergere
  29. Ia cititi ce mai spune presedintele disperatilor:

    ”In atentia B.O. ale tuturor filialelor
    Subiect: viitoarele alegeri locale


    In perspectiva viitoarelor alegeri locale, absolut toate partidele, mari si mici, din sfera puterii sau a opozitiei, vaneaza blana ursului din padure, facand deja listele cu candidati. Va transmitem rugamintea de a-i indentifica pe toti rezervistii care candideaza, indiferent de partid, fie ca sunt membrii ai SCMD , fie ca nu, pentru a le asigura sau nu sprijin, in functie de implicarea personala in lupta pentru apararea statutului de militar si a drepturilor tuturor militarilor in rezerva si retragere.
    Deasemenea, va rugam sa stabiliti identitatea membrilor SCMD care pot candida din partea partidului ai carui membri sunt sau ca independenti la functiile de primari sau de membrii ai consiliilor locale. Rezultatele vor fi comunicate personal, nu prin telefon, e-mail sau corespondenta, modalitatea urmand a fi stabilita ulterior.
    Mafiei trebuie sa i se reteze nu capul (pentru ca i-ar creste alte 9 capete in loc) ci picioarele!
    Consideram ca electoratul va avea cea mai mare incredere in candidatii legati de SCMD, indiferent de partidul din care fac parte, asa cum s-a dovedit in precedentele de anul trecut si anul acesta.
    Uniti si numai uniti vom putea impune o schimbare benefica si reala, in interesul intregii natiuni, in politica romaneasca si, mai presus de toate, vom putea obtine abrogarea legilor genocidului si ale subminarii economiei nationale, implicit evitarea pe viitor a jignirilor si abuzurilor legislative impotriva tuturor categoriilor de militari.

    Honor et Patria! Vae victis!

    Presedintele SCMD”

    Am auzit pe cineva ca paranoia nu se vindeca, doar evolueaza. Sa fie adevarat ?
    Cititorul

    RăspundețiȘtergere
  30. @Akord- Ba omule ma bucur ca in sfarsit ai inteles! noroc cu mos Alecu!(pacat ca nu a pus si noul cod ca vedeai tu pe dreaK)-Doamne ce am putut rade,cu lacrimi..
    @ Admin- nu puneti la suflet! contradictia e mama dezvoltarii(mama dracului)

    RăspundețiȘtergere
  31. @CEZAR,
    Multumesc! Am citit comentariul tau si mi-a trecut. Am reusit chiar sa rad! Ma necajisem la sintagma prietenului Plano10: "... daca ...
    ramaneai un domn ..."! Logic, mi-am pus intrebarea: ei bine, ce mai pot fi, daca apucasem sa-i raspund amicului akord75? Acum, gata!
    Mi-a trecut! Nu sunt un certaret, de felul meu!

    RăspundețiȘtergere
  32. @Admin
    Nu faptul ca ai repetat subiectul a fost deranjant, in fond repetarea nu strica, ci modul neelegant in care i-ai raspuns lui @akord despre "facerea de bine" a lui Plano.
    Despre anonimi numai de bine!

    @akord
    Stiu ca esti la curent cu diferentele de opinie intre mine si @mos alecu, exprimate pe blogul meu. Vad ca dansul continua sa le sustina si aici.
    O eroare mare pe care o face este cea in care vorbeste de mai multe deschideri ale dreptului de pensie. De aici pornesc toate interpretarile sale gresite ale Legii 263/2010, in conexiune cu Legea 119/2010..
    -Pentru toti militarii dreptul de pensie se deschide o singura data , la data la care au primit prima decizie de pensie, indiferent ca aceasta s-a intamplat in 1950, 2010 sau se va intampla in 2020, si indiferent daca a fost o pensie pentru limita de varsta sau anticipata, in ambele forme.
    -Ca sa se deschida alt drept de pensie in sistemul public trebuie sa fi incetat primul.
    - Racalcularile/ revizuirile nu sunt echivalente cu deschiderea unui nou drept de pensie ci transformarea in puncte de pensie a dreptului de pensie dobandit prin prima decizie de pensie.
    - Stagii de cotizare ulterioare pensionarii sunt toate stagiile lucrate dupa prima decizie de pensie, indiferent ca au fost efectuate inainte sau dupa intrarea in vigoare a Legii 263.
    -Toate recalcularile pentru stagiile ulterioare pensionarii intra sub incidenta art 99 si 107 din Legea 263/2001 si ale art. 134 din Hg 253. Desigur ca sunt unele diferente pentru cei care isi deschid pentru prima data dreptul de pensie dupa data de 01 02 2011, pentru care incepe sa creasca stagiul complet de cotizare.

    RăspundețiȘtergere
  33. @admin
    sefuuuu.....mai usurel ca n-ai de ce SA TE "NERVOZEZI"!!.
    raman la parerea mea!
    1-plano baga informatii "la greu" dar interpretate TOTAL partinic(nu spui ce partid ca mi-e 'tarsha'-oricum se vede si din avion) ceea ce pt. mine e foarte nashpa.Noroc cu aritmetica ca aici nu-i mai tine figura
    2-la tine e mai relaxant si iti REPET iti apreciez OBIECTIVITATEA.
    3-nu vreau sa fiu eu arbitru, ca sunt un neica -nimeni,da e bine sa va intelegeti
    4-@mos alecu
    si pana la urma se imparte la PL-ul meu?? hac!

    RăspundețiȘtergere
  34. @plano10 ora 20:03
    pai n-am zis io ca "artimetica" nu minte!.
    Tot ce ai scris in aceasta postare(20:03) ai mai scris acum mai mult de o luna de zile pe blogul tau si bine inteles ca am avut grija sa verific,pentru simplul fapt ca sunt direct interesat.
    TOTUL MI S-A CONFIRMAT 100%
    asa ca mos alecu poa' sa imparta el PL-ul si PLM-ul si al meu si al vostru cat o vrea de mult.
    Il apreciez pe mos alecu ca e chitibusar dar cand faci asta doar de dragul de a arata ca esti 'smecher' si din cauza asta sari si gardu' toata aparenta de pregatire devine total contraproductiva
    Pfuiii ma duc sa mai beau o bere ....hac!

    RăspundețiȘtergere
  35. maaaaa .....
    Din motive de mai sus, tin eu la TOTI, fara osebire!
    Nici nu stiu, ce m-as mai face, fara voi!
    Atat La bine, dar mai ales, La greu!

    RăspundețiȘtergere
  36. @Admin- ati remarcat ce eleganta in exprimare la Akord candu-i beat? mamaaa, m-a lasat paf!ce exprimare academica ,ce acurateta in idei,...aula Academiei e mica pentru el....Vere de mai treci si pe la mine musai sa fii beat!!

    RăspundețiȘtergere
  37. @Plano10 18 mai 2011, 20:03 si
    @akord75 18 mai 2011, 20:18 :
    " 'Şteptam puţin ..." ar spune Cadir (din 'Tache , Ianche , si Cadir) .
    Mai vorbim dupa ce softul folosit de casele de pensii se completeaza cu noile cerinte (ale L.263/2010) , si apar deciziile revizuite cu valorificarea perioadelor de munca , altele decit cele din armata ...

    RăspundețiȘtergere
  38. @CEZAR,
    akord75 nu este/a fost beat!
    Pur si simplu, a dat-o'n strategie, simtind miros de praf de pusca!
    Iar mos alecu, un prea tanar/venerabil domn, i-a tinut trena!
    Si uite asa, au castigat ei azi, aici, pe campul de lupta virtual, premiul cel mare, cu coronita! Sa ne traiasca TOTI combatantii!
    Inclusiv Cititorul, care baga ceva interesant, dar fara linkuiala!
    Iar ca sa merg prin nu stiu cate bloage, ale lu'nea Ofiter Rinciog, nu prea am timp!

    RăspundețiȘtergere
  39. Gataaaa!!!!!!Voi vâ certaţ pe-aicea şî purcica lu Cezar/NeaCîşu îi aproapi moartâ-n coteţ. Da ştiţ voi di ci-i pi moarti? Nu ştiţ! Câ "harnicii" iştia doi di mai sus nu i-o dat az nici macar un braţ di buruieni. Or sâ mânînci ei slănină şî cârnaţ cân o zbura porcu!

    RăspundețiȘtergere
  40. vineri, 13 mai 2011
    Manifest pentru Romania
    _____
    I.Motivatie
    În urma analizei situaţiei interne şi externe actuale şi a semnalelor
    primite de
    la colegii din UE, am decis să ne implicăm la nivel naţional şi local pentru
    restabilirea statului de drept şi a democraţiei in România prin sprijinul
    efectiv al opoziţiei, care în percepţia populară este şansa României de a scăpa
    ţara de conducătorii aserviţi străinătăţii.
    ...................
    Am conceput ca Manifestul pentru România să cuprindă măsuri organizatorice,
    admistrative şi legislative care să fie prezentate liderilor opoziţiei(USL) şi
    care să constituie coordonatele unui protocol cu USL şi începutul
    luptei commune
    USL+SCMD.
    Ne propunem să atragem atenţia USL că a sosit momentul să-şi asume
    responsabilitatea istorică de a se implica în preluarea puterii.
    ....................
    Vom acţiona cu mijloacele şi resursele pe care le avem pentru manifestarea
    voinţei noastre şi informarea corectă a opiniei publice interne şi
    internaţionale despre situaţia reală din România şi opţiunile reale ale
    poporului român.
    ....................

    Biroul Operativ al Filialei 1 Constanta a SCMD
    >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

    DA, ati citit bine!
    Circula pe net,
    Un Manifest ..., pentru Compromiterea Definitiva a SCMD!
    O mai mare nerozie ca asta, nici ca am putut să văd vreodată!
    M-am lamurit! Pe feuda aceasta, e mai multi ... saracii ...

    RăspundețiȘtergere
  41. @mos alecu
    aloooo!!! citisi bre ce scrie Nikk??adica daca ti-am spus in PL-ul meu ca sari gardu' cu plm-ul pzd-ul si alte alea nu ma crezusi; ca tu ma stii si prost si beat da uite ca se mai confirma o data......sa traiesti,dar fara "povesti imparatesti"..hac!
    @cezar
    inc-o data la multi ani jvek!!
    si o sa viu pe la tine cand o sa fiu mort......de beat.hai sa traiesti HAC!!

    RăspundețiȘtergere
  42. @ano 23:03
    nerozia asta are in spate un nume-radu mazare- si el are in spate un partid-si SCMD C-ta deja s-a dedulcit la curvasaraia politica;
    deci fratilor eu va indemn.cotizati,cotizati,cotizati!!!

    RăspundețiȘtergere
  43. @AKORD
    AI FOST BAHIC RAU ASEARA. ESTE STAREA TA NORMALA? MERI PE ARMYIA LU CEZAR SA-TI EXPLICE CE ESTE CU PL-UL TAU. POATE TE AJUTA SI STELICA, CA E ISTORIC (?????).

    RăspundețiȘtergere
  44. Stelian P.

    UNDE VA ESTE ONOAREA STIMATI DOGARIENI ?

    Iubitul vostru conducator a spus (si asta nu o data):
    “„În decembrie 1989 ne-am pierdut și onoarea și patria !”
    23.02.2010

    Care patrie ati pierdut-o, pe cea comunista ?
    De ce v-ati pierdut onoarea, ca nu ati omorit destui romani ca sa ramineti cu patria voastra draga, RSR ?
    Sunteti de acord ca Dogaru sa va jigneasca in halul asta sau credeti ca are dreptate ?

    RăspundețiȘtergere
  45. @ stelica (steclutza) cu stricnina
    Ataca.Salt inainte ! Grenada de mina !Salt inainte !Arunca cu vitriol si mushca de git.

    RăspundețiȘtergere
  46. Vasile, de ce nu spui ca dai premii, ca ma bagam si eu.
    Zi-mi si mie, ce trebuie sa fac sa prind macar podiumul, ceva!
    Uite, s-ar putea ca zilele acestea, sa postez o decizie emisa in 06.05.2011.

    RăspundețiȘtergere
  47. Domnule, am intrat pe forumul "lexburcu". Interesant "remember" pentru mine. Am citit ce este acolo, putine comentarii, adevarat, se vede ca atunci subiectul pensiilor nu prea era interesant. Acum este. De ce oare? De ce unii nu sunt de acord cu guvernantii? Simplu: pentru ca le este afectat negativ cuantumul pensiilor (sau se asteapta la acest lucru). Este corect? Eu personal mai caut raspunsul la aceasta intrebare. De ce unii ridica in slavi "operatiunea" guvernantilor? La fel de simplu:pentru ca au de castigat sau se asteapta la asa ceva (la unii vad ca au de castigat si soacrele). Dar de ce aceasta furie de o parte si de alta? De ce partea care se plange de noua lege acuza pe cei care au de castigat de complicitatea cu actuala putere? De ce partea care are de castigat acuza pe ceilalti de nesimtire? NU STIU!! De parca nu au trecut toti prin ARMATA. De parca nu TOTI au asternut la picioarele armatei cei mai frumosi ani ai tineretii - si nu numai. Ce va urma? Formarea de gasti ai fostilor militari si conflicte stradale? Pe net vad ca ne dam in cap unii la altii fara mila.
    Cu respect pentru toti care au imbracat haina militara!!!!

    RăspundețiȘtergere
  48. @ANonim- corect punct de vedere ai ! Din acest motiv iti voi spune ca din 2001 au castigat Ei -cei care se tem acum de oarece pierderi!Noi care am fost fazanii" si reprez. cam 85% din efective ,nu am dat nimanui in cap,nu am iesit in presa sau tv. sa vanturam cupoanele si sa plangem ca murim de foame, nu ne-am facut nici macar sindicat nu ne-a vazut nimeni pe strada cu vuvuzeaua in gura si batand pas de gasca in civil
    Am luptat si noi cu decenta si in spiritul legii si mai ales in Liniste! Trage(ti) concluziile de rigoare!

    RăspundețiȘtergere
  49. Anonim@ Din comentarii - corecte cred eu - deduc ca n-ai fi militar. Dar la finalul lor spui "Pe net vad ca ne dam in cap unii la altii fara mila". concluzia: esti militar, impartial(ca si mine. Nu pierzi nu castigi, dar te deranjeaza cearta dintre noi. Am dreptate?

    RăspundețiȘtergere
  50. buna dimineata!
    uitati-va pe blogul SCMD.cred ca EU am innebunit! ca ei nu pot fi decat "normali"
    astia mai nou au ajuns sa picheteze monumente???????????

    RăspundețiȘtergere
  51. @akord
    Se urca si ei, scmdr-istii, pe Statuia Leul ca sa sperie, peste gard, javra ordinara.

    RăspundețiȘtergere
  52. Bre mîni-i zîua Costicilor şî Lenuţîlor! Hai sâ li urăm la tăţ sanatati şî fericiri lângâ cei dragi lor. Şî sâ n-o uităm nici pi Ilenuţa noastrâ c-aşa-i frumos...ştiţ voi: Rău cu rău da-i mai rău fărâ rău!

    RăspundețiȘtergere
  53. Dogarieni,
    Asa-i ca big chief,al nostru e tare ,e misto,e Varsator,are stofa de conducator,ce mama dracului asa-s Varsatorii,(sunt conducatori innascuti)par ondulat are,are,ochii sunt albastri,sunt,constant in idei este,este,initiativa are,are,doctoe e ,e........
    Dar cozile de topor,prozelitii portocalii ca cei de mai sus,critica,ce sa faca si ei,frustratii sexuali ,fara doctorate si incompetentii ce sa zica,musca latra,scuipa venin!!!!!
    Chiar crede cineva ca la D.I.M. nu erau verificati cei care erau trimisi in strainezia la post?????( verificarea daca nu esti 'sony la mansarda') si uite asa, misiunea nu mai dura 3-4 ani,ci doar 1,daca erau 'sony'???????
    Asa ca baieti,avantaj noi cu familii ok si doctorate..

    RăspundețiȘtergere
  54. Mei asta de 11,30, tu de unde-ai mai aparut? Te-ai trezit de-abia acu?

    RăspundețiȘtergere
  55. # virgilius a scris:


    Nu va mai certati ca niste tate la piata. E din ce in ce mai clar, din comentariile postate ca, pentru unii baieti , cei mai orientati, care au stiut sa se descurce in Armata si nu au pierdut vremea in van, cariera militara a fost una prolifica. Sa iesi la pensie cu gradul de colonel sau comandor, la 47-50 de ani si sa ai pensioara de 9000-14.000 lei, e ceva! Mai mult, armate de avocati le apara interesele iar baietii smecheri au carat cu roaba tone de dosare catre toate instantele. Deci, copii, in timp ce voi va certati si va balacariti, smecherii aia cu pensiile alea de cca 10.000 lei noi isi rad in barba. Culmea culmilor, l-au atras in barca lor (putreda, e drept) si pe un deputat care , necunoscand adevarata fata a lucrurilor sustine mentinerea in plata a cuantumului celui mai avantajos, adica a pensiilor smecherite de 9551 lei, 12.000 lei, 14.000 lei etc……..Privind acest amendament, el ar fi putut avea castig de cauza in situatii gen: pensia in plata in dec 2010 era de 5100 lei iar din recalculare a rezultat suma de 4900 lei(cu alte cuvinte o diferenta f mica, de cateva procenta). Dar sa ai in dec 2010 o pensie de 12.000 lei-PENSIE NESIMTITA sau 8900 lei – la fel de NESIMTITA, nu mai vorbesc de cele de 14.000 lei…..iar din recalculare sa rezulte cca 4000 lei….si sa sustii mentinerea in plata a pensiei smecherite nesimtite…..e ceva ingrozitor…..De aceea , ii sustin pe precedentii si spun si eu….VIVAT REVIZUIREA…….JOS PENSIILE SMENUITE, JOS PENSIILE NESIMTITE, BANII INAPOI SMENARILOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  56. @Cezar @VIS
    Sunt anonimul cu "lexburcu".
    Da, am fost militar, acum sunt pensionar.
    Din fericire, am trait cei mai frumosi ani ai vietii mele in armata. Am avut sporadic functii de birou, atunci cand s-au desfiintat unitati operative. De, nu mai gaseai decat locuri prin birouri. Dupa 10 ani de naveta in care am avut statut de "tata de duminica" si dupa repetate incercari de a gasi un echilibru intre familie si profesie am parasit sistemul. Asta a fost, dar imi aduc cu placere aminte de toti cu care am colaborat. Poate vreodata ma intalnesc la o bere cu fosti colegi care sunt membrii de sindicat, poate ma intalnesc cu cei care nu sustin sindicalistii. Nu am de unde sa stiu, poate ma intalnesc si cu voi. Credeti ca ma va interesa daca ati castigat sau pierdut la pensie. Nu, voi rezona cu aceleasi valori pe care le impartasim cei care am servit patria. Cu parere de rau observ ca sunt momente cand nu ne mai regasim unii pe altii. Va intreb, daca veti castiga la pensie il veti injura pe cel care va pierde doar pentru ca a incercat sa se lupte cu POLITICUL. Poate ca unii dintre ei v-au fost subordonati. Poate ca ati fost mandrii de ei atunci. Acelasi lucru este valabil si pentru cei care au fost avantajati de L 164. Ce vor face? Isi vor injura fostii dascali militari. Unii dintre membrii de sindicat poarta in continuare o stima deosebita fata de fostii lor comandanti care au avut ceva de transmis prin generatii. De ce ar injunghia pe la spate pe cel care a reprezentat la un moment dat al vietii UN MODEL. Sper ca toti am fost modele.
    Cred, repet, cred ca omul politic dambovitean va lovi in toti cei care ii vor sta in cale.

    RăspundețiȘtergere
  57. @ all
    Cum poate fi definit cel care posteaza acelasi lucru, pe mai multe bloguri? Domnule "virgilius" poti sa-mi raspunzi? De ce postezi acelasi lucru pe mhblogonline, armyia si infomondo? Duci lipsa de inspiratie? Hai, fa o stradanie, doar esti in telectual!

    RăspundețiȘtergere
  58. Stelian P.

    SA RIDEM CU SCMD

    “C O M U N I C A T
    Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizeaza pe data de 23 mai 2011 o conferinta de presa.
    Evenimentul va avea loc incepand cu ora 12.00, la restaurantul ,,La Gil” din b-dul Aerogarii nr. 21.
    Tema conferintei:
    …….
    2. * Obiectivele REALE si strategia proceselor SCMD;
    ………….
    SEF DEPARTAMENT MEDIA SI COMUNICARE
    Lt.col. (r) ENE Arsinel”

    Daca in sfirsit ne spun obiectivele REALE cum se numea spusele lor de pina acum ?

    RăspundețiȘtergere
  59. Stelian P.
    Erata
    In loc de "cum se numea" va rog cititi "cum se numeau".

    RăspundețiȘtergere
  60. Stelian P.
    @Anonim 20 mai 2011, 13:06
    Si eu folosesc metoda dar ea nu se numeste "lipsa de imaginatie" ci "cum sa ai mai multi cititori".

    RăspundețiȘtergere
  61. @Stelian P.
    A, si dumneavoastra folositi metoda? Nu va suspectez de lipsa de imaginatie. Va suspectez de lipsa de timp - ma insel?

    RăspundețiȘtergere
  62. Stelian P.
    @Anonim 20 mai 2011, 14:36
    Lipsa de timp ? Exclus. Sunt pensionar si dispun cum vreau de timpul meu (ma rog, mai primesc ordine de la sotie).

    RăspundețiȘtergere
  63. Dacă lui Dogaru îi lipseşte o doagă-hai 2-3 acolo, ţie Strelică sigur îţi lipsesc mai multe! Gata omule, ajunge cât ne-ai plictisit cu subjectul ăsta...sau te trezeşti ca pe Infom! Mai lipseşte hakordu şi gata...închidem prăvălia.

    RăspundețiȘtergere
  64. @ano 20:26
    akordu'e aici si nu conteaza cate doage lipsesc altora.Tie iti lipsesc TOATE si ai ramas doar cu cercurile care iti tin dovleacu,ca sa nu-ti ploua in gat,

    RăspundețiȘtergere
  65. Hakoarde se cunoaşte că stai la poalele Tîmpei! De-aia eşti aşa cum eşti!

    RăspundețiȘtergere
  66. iar postezi de cate 3 ori de-amboulea?

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!