Pagini de larg interes! Click here:

marți, 21 iunie 2011

OUG nr. 1/2011, samanta de scandal. Ordonanţa privind recalcularea pensiilor militare, adoptată de Cameră. Opoziţia va contesta legea la CC


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi cu 168 de voturi "pentru", 116 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 1/2011 referitoare la recalcularea pensiilor militare, opoziţia anunţând că va depune imediat o sesizare la Curtea Constituţională.

Proiectul de lege, dezbătut în procedură de urgenţă, face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind forul decizional. Proiectul de lege a primit Raport de adoptare din partea Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea proiectului a durat aproximativ două ore şi jumătate, în condiţiile în care plenul a decis, la propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, prelungirea programului de lucru până la finalizarea dezbaterii pe articole, motivul invocat fiind acela că legea este una foarte importantă.

În cadrul dezbaterilor generale, reprezentanţii opoziţiei au criticat în termeni duri OUG nr. 1/2011, acuzând deputaţii din arcul guvernamental că, deşi au iniţiat, susţinut şi votat o serie de amendamente în Comisia de apărare, care ar fi corectat actul normativ, nu le-au mai susţinut şi în şedinţa Comisiei de muncă, al cărei raport favorabil nu mai include amendamentele respective.

Deputatul PSD Eugen Bejinariu a acuzat faptul că, prin această OUG, în Armată au fost inversate ierarhiile, el apreciind că Guvernul Emil Boc, susţinut de PDL şi de preşedintele Traian Băsescu, "îşi bate joc de oameni".

Bejinariu a precizat, în acord cu deputatul liberal Victor Paul Dobre, că PSD şi PNL vor susţine adoptarea amendamentelor propuse de opoziţie în Comisia de apărare.

Reprezentanul grupului parlamentar al UDMR, Kerekes Karoly, a sugerat că proiectul de lege ar putea fi retrimis la Comisia de muncă, pentru a se vedea cum se rezolvă "nedreptatea" creată de faptul că legea ar restabili pensiile "torţionarilor" şi fostelor cadre din Securitate şi ar diminua pensia celor care au luptat pentru democratizare.

La rândul său, reprezentantul grupului minorităţilor, Nicolae Mircovici, a precizat că grupul său va vota în favoarea proiectului de lege de aprobare a OUG 1/2011 şi a apreciat, în calitate de fost militar şi membru al Comisiei de apărare, că o problemă referitoare la pensiile militarilor nu trebuie să fie politizată.

După finalizarea dezbaterilor generale, deputatul PNL George Scutaru a solicitat retrimiterea proiectului de lege la Comisia de muncă, propunerea sa fiind respinsă de plenul Camerei, el cerând, în schimb, ca grupul PDL să-şi prezinte punctul de vedere asupra acestui act normativ, aşa cum au făcut toate grupurile.

Mai mult, Scutaru a cerut ca deputaţii Nicolae Mircovici (minorităţi) şi Eugen Bădălan (PDL), foşti militari, să-şi voteze amendamentele pe care le-au iniţiat, susţinut şi votat în Comisia de apărare şi respinse de Comisia de muncă.

Solicitarea lui Scutaru a avut ecou în ceea ce îl priveşte pe deputatul Nicolae Mircovici, care a anunţat că şi-a votat în plen amendamentul pe care l-a susţinut în Comisia de apărare, dar şi asupra deputatului Eugen Bădălan, care a cerut, la rândul său, de la tribuna Camerei Deputaţilor, să se revină la momentul dezbaterilor generale astfel încât PDL să-şi prezinte punctul de vedere în legătură cu proiectul legislativ.

Cererea lui Bădălan nu a fost însă luată în seamă, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, rugându-l să ocupe loc în sală şi informându-l că secretarii de şedinţă nu l-au infomat, în momentul dezbaterilor generale, că cineva din zona grupului PDL ar fi dorit să ia cuvântul.

După respingerea primelor amendamente cuprinse în raport, deputaţii PNL George Scutaru şi Victor Paul Dobre au anunţat că opoziţia va depune o contestaţie la Curtea Constituţională imediat ce se va da votul final asupra proiectului de lege de aprobare a OUG respective, invocând faptul că aceasta încalcă principiul neretroactivităţii legii precum şi articolul 44 din Constituţie referitor la proprietatea privată.

După ce plenul a adoptat propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, privind prelungirea programului de lucru până la finalizarea dezbaterii pe articole, opoziţia şi-a susţinut toate amendamentele depuse, acestea fiind respinse de Cameră.

În urma respingerii, pe rând, a tuturor amendamentelor, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în forma iniţiatorului, anexa 3 a OUG nr. 1/2011 cu 161 de voturi "pentru", 103 voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Sursa: Mediafax.ro; Ordonanţa privind recalcularea pensiilor militare, adoptată de Cameră. Opoziţia va contesta legea la CC 

Traim in Romania!
Cum traim cei multi, nu intereseaza pe nimeni!
Citesc si ma ingrozesc, ce nerozii pot spune unii!
Admin
_____________________
Neda Ukraden - Zora je -
_______________________________________

________________


__________________________
O zi frumoasa, tuturor!
Admin

34 de comentarii:

  1. Rusine !!!!!!!
    In tara asta nu se mai respecta legile, se incalca Constitutia, se aplica legile retroactiv ! Maine- poimaine ne trezim ca nici case nu mai avem , ca au dat astia nu stiu ce lege ce anuleaza legile in baza carora am devenit noi Proprietari !!!!!!! sau ne iau o camera si baia ... din cele 2 pe care le avem.

    un cetatean Roman

    RăspundețiȘtergere
  2. Caldura mare, mon cher!
    A topit si comentariile! ...
    Stimabili, căldură prea mare, de cateva zile!
    Cand va va veni chef de coment, cert va fi prea tarziu!Asta e,astia suntem de ceva sute de ani! Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă!

    RăspundețiȘtergere
  3. TOP GUN
    Admin, da-ne o INGHETATA sau un zaibar rece,de la gheata!!!!!
    Noi avem chef de coment mai mereu,dar ce ne facem cu caldura cu concediile,mai ne trebuie si odihna sa mai uitam de toate tampeniile,umilintele,prostiile la care suntem supusi zilnic!!!!! Ce-am putea sa mai spunem cand am vazut la tv, cum se frauda votul de pedelei!!!!! Ma intristez ,cand vad cum tot timpul suntem furati si mai rau ca ne cred PROSTI!!!!
    Sper ,sa apucam ziua cand o fi soare si pe strada noastra,cand voi putea merge in strainatate si ma voi simti mandru ca-s roman!!!Vorba celor din trupa VANK: Vreau o tara ca afara!!!!!
    Vreau sa-i pot iubi pe conducatori,fara sa-i mai injuram,vreau sa-i iubim sincer!!!!M-am intrebat adesea daca mi-ar placea sa fiu presedinte,ei bine nu,ptr.ca ar trebui sa fac si lucruri care nu-mi plac,nu ma caracterizeaza,un compromis,nu cu siguranta,nu!!!!!
    O dupa amiaza exceptionala!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. @TOP GUN,
    Ma bucur sa aud si de ... concedii!
    Eu nu am mai vazut asta ... de peste 10 ani!
    Habar nu am, ce inseamna sa fie si bine!
    Sa ai un ban in plus, sa te bucuri de viata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Vreti concedii ? Veniti pe Armya- Mare aveti,pesti ca sa stati cu batul in balta este,fete frumoase din plin numai sa faceti fata cu brio,discoteca super!!mai aveti si alte nevoi? se rezolva in pachetul de baza !!

    RăspundețiȘtergere
  6. TOP GUN
    Admin,multumesc ptr.frumoasele cuvinte,dar n-ar trebui sa muncesti tot timpul,mai trebuie si relaxare,odihna,ca nu ne alegem cu nimic din singura viata traita aici,decat cu concedii,plimbari,adica vorba cantecului:Ce-am mancat,ce-am trait,ce-am iubit!!!!!cam cu atat ne alegem in viata asta de doi bani,buna, rea,ne ducem crucea!!!!! Hai Admin,fa-ti o bucurie,un moft,ai dreptul ,la mai bine de 10 ani de munca,de truda ,de chin,de zbateri ptr.altii, copii,nepoti,rude,fa-ti si tu o bucurie,avem dreptul asta,ca maine,poimaine,ne ducem la locul cu verdeata si nu ne-am ales cu nimic!!!!
    Bani in plus,nu avem niciodata,ca sunt spaima cardurilor si consoarta imi reproseaza ca la noi banii, sunt un fel de hocus-pocus,acum ii avem ,acum nu-i mai avem!!!! Macar cateva zile acolo n-o fi foc, poate ajung la Strehaia cu mamita,sa vada locurile pe unde a copilarit!!!!
    Sa vad si eu de ce sunt asa de speciali oltenii astia ai mei!!!!! O ZI SUPER SI SA FII IUBIT ADMIN!!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. @TOP GUN,
    Apropo de ce spui, cu atata suflet:
    Ai ascultat acest cantec?
    A song for the soul!
    _____
    "Zora Je"
    _____
    Este in dreapta blogului, sus!
    Un superb cantec Jogoslav, reluat si in romana!
    Este trista bucurie, a sufletului meu!
    Tocmai de aceea il ascult: cred in Zori de zi!
    Te rog, asculta-l si spune-mi: s-a meritat?

    RăspundețiȘtergere
  8. TOP GUN
    Admin,
    Superb cantecul si varianta romaneasca e buna ,Hrusca cu vocea lui divina este un balsam ptr.mine si ptr sufletul meu!
    Admin,m-ai bagat in butoiul cu melancolie,noroc ca e soare afara si nu ploua si nu ma gandesc ca oricum viata si asa-i trecatoare si noi suntem muritori pe acest pamant!!!!Da ,tu ai dreptate,mereu facem alte investitii ,altele decat ptr.sufletul nostru!!!! Cea mai valoroasa investitie o fac in copilul meu,este cea mai de pret investitie dar si cea mai costisitoare! Dar nu ma plang,am un singur copil si nici un efort financiar nu voi precupeti ,daca trebuie sa fie OM si sa aiba o VALOARE!!Imi cresc copilul in spiritul valorilor crestine,vreau sa fie un adult responsabil ,vreau sa fie THE BEST!!!!
    Sper sa te aud si cu alte bucurii ale sufletului tau,dar nu triste,vesele ,cum cred ca esti tu!!!!Hai, toarna-ti un paharel de zaibar si fii optimist!!!!Noi trebuie sa avem soare in suflet si pace in inima!!!!
    O SEARA EXCEPTIONALA ADMIN!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. @TOP GUN,
    Ma crezi?
    Nu am baut in viata mea mai mult de ... 5l alcool, asta adunand la un loc ... de toate felurile si din toate timpurile! Martori imi sunt cei care ma cunosc! Refugiul meu este in carti, in neantul net-ului, de unde, de ceva vreme, ma stradui sa "scot la iveala" ce cred eu ca ar interesa si pe alti semeni ai mei! Asta ma bucura! Imi da sens vietii!
    Despre familie?
    DA, mai presus de orice! Am trei copii, unul minor! Din nefericire, nu-i pot ajuta prea mult!
    Nu vad un leu din pensia de mizerie, injumatatita prin abuz si frauda, de cei de la putere. Merge toata la BANCA! Mi-a trebuit si mie casa! De la statul roman, nu am primit nici macar o garsoniera, daramite apartamente ca altii, pe care sa le fi facut suveica, sa scot sute de milioane in afara legii, dar ... profitabila afacere pentru multi colonei, generali chiar! Asta e! Zora je !

    RăspundețiȘtergere
  10. @admin
    Poti da mai multe amanunte despre pensia injumatita?
    Daca nu nici o problema!!

    RăspundețiȘtergere
  11. pardon;injumatatita.nu ma laud da' am primit de 2 zile un laptop dell cu trei procesoare(tricore);in schimb tastatura ma omoara cu zile,iar sefa mea(nevasta) vb cu fi-mea pe skype la rasnita aia veche de nyu swe mai satura;asa ca de acum incolo nu va mai luati de mune cu gresepi si alea alea ca stiu grama destula adica F Bine
    al dreak laptopu asta doar cartofi prjiti nu face,in rest de toate.Si nu mai face inc-o chestie da nu va spui ca mi-e rusine hi,hi

    RăspundețiȘtergere
  12. si routeru ma freaca si ala de ma rupe!Ba are semnal ba nu are fir-aer el al dreak ca tot sarma era mai buna cala armya da acu ma frec cu wirellesu,bagami-as.....iar cazu' semnalu'

    RăspundețiȘtergere
  13. @Don Corleone,
    Este o poveste veche, de acum 5 ani!
    Am mai spus-o de cateva ori!
    Trgedia vietii mele!
    M-am pus cu cine nu trebuie!
    Am facut pe Justitiarul, am pierdut TOTUL!
    Este inutil sa ma repet, dar iti multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  14. @bai don Corlieoni
    Si-l satapiniesti sanatos(pi dinsu,pi Dell).Shi si nu-ti fii rusini daci inci faci pi iel !
    BLASTAMU'pamintulu'

    RăspundețiȘtergere
  15. TOP GUN
    Admin si Corleone,
    Sa va traiasca copiii,sa va bucurati de ei sa fim noi sanatosi si familiile noastre ,nu banii sunt totul,nu o sa ne ingenuncheze nimeni si nimic!!!! Conteaza linistea sufleteasca si fericirea celor care ne sunt aproape si ne mangaie sufletul zi de zi!!!! Investiti in copii ,ei sunt viitorul si sprijinul de mai tarziu!!!!Don Corleone, sa udati laptopul ala,ca altfel n-o sa mearga!!!! Sa fim multumiti si cu putinul care-l avem si sa aducem slava lui Dumnezeu ptr.tot ce ne da!!!!
    SA fim iubiti!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Don Corleone,
    felicitari pentru ... scula!
    Da-mi voie ... 3 sfaturi, si totul va fi brici:
    - ia-ti o tastatura separata,de calitate,cu USB;
    - ia si un mouse,de fb calitate,USB,fir,memorie;
    - treci pe ... sarme, lasa dracului wirellesu...

    RăspundețiȘtergere
  17. Si inca ceva:
    Costurile vor fi mici, realizarile mari!
    Bucuria unor rezultate exceptionale, fara a mai da bani pe tot felul de baterii care te lasa cand iti este lumea mai draga, vor face ca investitia de acum (tastatura + mous + sarma), sa fie absolut neglijabila! Sa-mi zici, de nu am dreptate!

    RăspundețiȘtergere
  18. @bai don Corlieoni
    Intra din COMPUTER>MANAGE>DIVICE MANAGE>NETWORK ADAPTERS> ,,PROPERTIS,, si ADVANCED.Din coloana stinga clic pe ,,speed & duplex,, .Selecteaza din coloana din dreapta ,,10Mbps,, si OK !
    MINA NEAGRA

    RăspundețiȘtergere
  19. Mai sa fie ! eu ma dau de ceasul mortii sa pregatesc locatia pentru concedii si voi ba in hardaul cu melancolie ba la lecti IT.
    @Don Corleone-nus ce ai vere, dar halesti la litere asa cu o pofta,ceva de speriat!Te-au tinut macaronarii la cursuri fara potol?
    @All- mi s-a parut mie sau s-a itit stafia lu DANILA ,ala cu moaca di intelectual! Ala de isi zice Blastemul Pamantului-Tari cred ca-i stafia lu Danila.
    SI zici ca Trainel magariu lui si purcica lu NeaCsu stau pi malul Trotusului si se holbeaza in ape ! mari minune pi Pamant

    RăspundețiȘtergere
  20. @CZar
    As zice ca Traieniel s-a scuturat de apa Begai !
    BLASTAMU'pamintulu'

    RăspundețiȘtergere
  21. @admin
    multumesc pt explicatie.Eu am patit-o de la CI si BOB partid cand eram inca lt. si nu am respectat "etica si echitatea socialista"(am dat si io cu.....in populatie ca eram tare tanar si nelinistit)
    multumesc pt sfaturi.Am toate accesotiile posibile la "dracovenie" da' ar fi chiar culmea sa mai atasez o tastatura la tastatura.Nici nu vrfeau sa ma tarasc prin casa cu rola de cablu dupa mine.Las ca in 2-3 zile le reglez ca o sa fie cum vreau eu nu cum vrea "dracovenia"Asa era si la RAA.Aveam o vorba;tehnica pedepseste prostul sau daca esti destept(pregatit) ea face ce vrei si ce trebuie.
    @Top Gun
    Multumesc!
    @ano20:19
    multumesc pt, sfaturi,Sunjt total inutile.Daca poti avansa dincolo de ABC-ul PC-ului invat cu placere orice de la dvs
    @cezar
    te-am lasat la urma dar in nici un caz nu esti ultimul.Oricum ar trebui sa citesti postarile "clientilor"cu mai multa atentie si nu superficial;risti sa dai "cu bata in balta in orice moment"Iar daca crezi ca n-ai inteles evita sa raspunzi,cel putin pe moment.E un sfat prietenesc!!
    Stii ce se spune: Dusmanii iti spun tot ce vrei sa auzi.Prfietenii adevarati iti spun si lucruri neplacute dar adevarate.Numai de tine depinde cum alegi

    RăspundețiȘtergere
  22. @bai dom' Corlieoni
    Esti greu de suportat. Dar nu am ce face.La bine si la rau !
    MINA NEAGRA

    RăspundețiȘtergere
  23. @ Don C - nu, nu am inteles altceva decat ca esti tare scortos azi! probabil ti se trage de la noul PC ca si mancatul literelor desigur(asta am inteles-o)
    De dat cu batul in balta nici-o problema nu ar fii prima data!!

    RăspundețiȘtergere
  24. @CZar
    Te faci ca...
    Da di mincari la purcica cieia ,ci guiti di-mi dau lacrimili .Ci ti-ii intzapinit pi chiciori cu urachili ciuliti ! Hai ,nu ti mai uita dupi scula omulu',ci nu-i cini stii ci. BLASTAMU'pamintulu'

    RăspundețiȘtergere
  25. @cezar
    Deh! poate batranetile...m-am mai tampit si eu.
    Dar poate ai inteles chestia cu prietenii si dusmanii.Eu sunt sigur ca o stiai!Doar nu degeaba zice toata lumea ca esti baiat destept(dupa cum se vede fara ghilimele-aviz rautaciosilor)

    @Mina(cu "i") murdara(neagra)
    Nu sunt "Dom" ci "Don"-atentie la nuante!
    Promit ca maine sunt cuminte daca si tu ai sa fii perfect.Eu nu pot fi perfect.Am jde mii defecte.
    La bine si la rau sa fim impreuna!
    FOARTE BINE AI ZIS!!ASA SA FACEM!

    RăspundețiȘtergere
  26. @bai doN Corlieoni
    Noapte buna !

    RăspundețiȘtergere
  27. @all
    Sa aveti o noapte porcoasa!
    Intai cititi si dup'aia injurati ce nu va convine


    Din categoria stiati ca :

    Daca tipi timp de 8 ani, 7 luni si 6 zile, o sa produci suficienta energie pentru a fierbe o ceasca de cafea.
    (E greu de crezut ca merita sa faci asta)

    La porci orgasmul dureaza 30 de minute.
    (In viata viitoare as vrea sa fiu porc.)

    Cand te dai cu capul de pereti utilizezi cam 150 de calorii pe ora.
    (Inca nu pot sa-mi iau gandul de la chestia cu porcul.)

    Oamenii si delfinii sunt singurele specii care fac sex de placere.
    (Oare de asta zambeste Flipper mereu?... Si porcii au 30 de minute de orgasm. Nu pare corect...)

    Persoanele dreptace traiesc, in medie, cu noua ani mai mult decat cei stangaci.
    (Daca esti ambidextru se imparte diferenta?)

    Furnica poate ridica de 50 de ori propria greutate, poate trage de 30 de ori propria greutate si intotdeauna cade pe partea dreapta cand se imbata.
    (Au platit oare contribuabilii pentru aceasta cercetare?)

    Dracii-de-mare au peste 27,000 papile gustative.
    (Oare ce poate fi atat de gustos pe fundul apei?)

    Puricele poate sari peste de 350 de ori lungimea trupului sau. Este ca si cum un om ar sari peste un teren de fotbal.
    (30 de minute... poti sa-ti imaginezi? Si de ce tocmai porcii?)

    Un gandac de bucatarie traieste noua zile fara cap, dupa care moare de foame.
    (Groaznic... Incepi sa te minunezi de cat de sadici si bolnavi trebuie sa fi fost cei care au urmarit asta.)

    Masculul de calugarita nu se poate imperechea cat timp are capul atasat de corp. Femela initiza sexul prin taierea capului masculului.
    (Iubito, sunt acasa. Ce zici de...) (Ei bine, cel putin porcii sar peste acest aspect...)

    Unii lei se imperecheaza de peste 50 de ori pe zi.
    (In viata mea viitoare inca imi doresc sa fiu porc... calitatea inaintea cantitatii)

    Fluturii gusta cu ajutorul picioarelor.
    (O, doamne...)
    (La astia este mai rau decat la dracii-de-mare)

    Ochiul strutului este mai mare decat creierul sau.
    (Cunosc astfel de persoane.)

    Steaua de mare nu are creier.
    (Cunosc si astfel de persoane.)

    Dupa ce am citit aceste randuri, pot spune ...
    (Porci Norocosi!)

    RăspundețiȘtergere
  28. Stelian P.
    @Admin.
    Buna dimineata. De acord cu sfaturile tale tehnice. Whireles-ul nu e bun nici din motive de siguranta a conexiunii. In ceeace priveste bateriile problema e simpla: o mica investitie in baterii reincarcabile si un incarcator care se amortizeaza in 3 - 4 luni.
    Cind lucrez cu laptop-ul folosesc si eu un mouse whireles. Cu tastatura te obisnuiesti relativ usor.

    RăspundețiȘtergere
  29. TOP GUN
    Buna dimineata!
    Admin,
    Daca nu e prea dureros si amintirile nu dor ,poate vrei sa ne povestesti tragedia vietii tale!!!!Mr.Danila,ce faci,esti bine,esti sanatos??? N-ai vrea sa ne mai delectezi cu ceva despre orataniile din ograda,asa cum numai mataluta ,stii s-o faci!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI RACOROASA!!!!!
    P.S. Fiti veseli si optimisti si mai cu seama detasati-va de griji si probleme!!!!Ele ne vor invada intimitatea si ne vor nelinisti la infinit!!!!Totul e sa privim partea plina a paharului si sa facem abstractie de ele!!!!

    RăspundețiȘtergere
  30. TOP GUN

    'Pluteste drept inainte si daca pamantul pe care il cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea intr-adins pentru a-ti rasplati indrazneala. '

    Un frumos citat al reginei Izabela a Spaniei adresat lui Columb
    Dedicatie din partea mea ,tuturor celor incercati de soarta si destin!!!

    RăspundețiȘtergere
  31. @Don Corleone
    Nu-ti trebe o noua viata pentru a deveni ce-ti doresti. Este suficienta asta.

    RăspundețiȘtergere
  32. Admin,
    Acum de ce nu publici Scrisoarea Presedintelui SCMD Prof.dr. Mircea Rotaru? Ce te retine? Vad ca Plano10 incerca ceva pe-scurt, un fragment tendentios, dar il retrase imediat! Vrem Scrisoarea pierduta!

    RăspundețiȘtergere
  33. TOP GUN
    Admin,
    Imi permiti sa-ti spun asa ,sau sa folosesc pluralul de reverenta,sa ma adresez cu Domnule comisar sef,ex...... ???? Este o glumita,(scuze,stiu ca n-ai chef) am citit despre tine in Gazeta de Sud din 27 iulie 2006.Am vazut ca ai fost demis,fara sa se tina cont de prezumtia de nevinovatie!!!!! Da, intr-adevar, ti-au distrus cariera,ti-au terfelit onoarea,cam asta e stilul de lucru si de actiune al mafiotilor,al celor ajunsi la putere....!!!!
    Cuvintele sunt de prisos,dincolo de cuvinte suntem noi,cu bune si cu rele,cu sufletul nostru!
    Important e, sa nu privim inapoi cu manie si mai ales sa nu ne raportam la rautatile semenilor nostri!!!! Vorba cantecului, ZORI DE ZI,cel care ne place atat de mult,ascultandu-i frumoasele versuri cantate de HRUSCA,ne detasam de negativismul celor din jur!!!!!
    Din pacate asta-i viata Admin,unii au parte sa manance tort si nu li se termina niciodata,altii,se chinuie sa gaseasca o faramitura.......!!!!!Ce sa-ti mai spun,sunt alaturi de suferinta ta si gandeste-te ,ca poate tot RAUL ASTA ARE SI UN BINE !!!!!Fruntea sus ,nu te lasa ingenuncheat de nimeni si nimic si speranta ca aici sau dincolo ,mai devreme sau mai tarziu,'tortionarii' vor fi pedepsiti,JUDECATA DIVINA ne are la raboj cu faptele noastre bune sau rele!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA ADMIN SI TUTUROR CITITORILOR ACESTUI FORUM!!!
    P.S. Te rog sa-mi spui daca l-ai cunoscut pe gen .de brigada din DIRECTIA GEN A PENITENCIARELOR,VALENTIN BINISOR??????

    RăspundețiȘtergere
  34. Multumesc,TOP GUN !
    .......
    Daca l-am cunoscut pe gen. de brigada din DIRECTIA GEN A PENITENCIARELOR,VALENTIN BINISOR??????
    _______
    DA. Mi-a fost sef!
    Un om dintr-o bucata!
    Am avut parte si de SEFI, oameni adevarati!
    Oameni duri, oameni cu demnitate, cu onoare!
    Am satisfactia, ca cei mai multi, asa au fost!
    De regula, canaliile au fost precum meteoritii:
    s-au stins repede!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!