Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 1 iulie 2011

BOC, PDL si Gasca, sustin desfiinţarea sistemului public de pensii şi privatizarea sistemului de sănătate. Ordoliberalismul. Stiti ce este Ordoliberalismul? Opriti paranoia!


Institutul de Studii Populare (ISP), o fundaţie a PDL, a organizat marţi o dezbatere pe tema "Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă - un proiect de reformă a societăţii româneşti” în care s-a propus practic desfiinţarea sistemului public de pensii şi privatizarea sistemului de sănătate.

"O problemă aparte o ridică actualul sistem al pensiilor de stat obligatorii: un român lucrează pe parcursul vieţii circa 40 de ani. Cotizaţia la sistemul de pensii este de aproape o treime din venit. Aceasta înseamnă că după 40 de ani de muncă ar trebui să primească 12 ani salariu gratis – fără să pune la socoteală dobânda care i s-ar cuveni si care ar depăsi suma cu care a cotizat. Dacă ne raportăm la speranţa medie de viaţă de 72 de ani si ţinem cont de raportul dintre pensia medie si salariul mediu (1/2), vedem că românii recuperează un sfert din banii pe care i-au plătit. Aşadar, sistemul public de pensii afectează grav dreptul de proprietate si, pe cale de consecinţă, trebuie treptat desfiinţat. La momentul aplicării sale, desfiinţarea sistemului public de pensii va presupune încetarea plăţilor contribuţiei aferente la buget (CAS), cu achitarea pensiilor existente (actualele încasări din TVA ar fi suficiente, de pildă). Românii vor fi liberi să economisească pentru pensie atât cât vor dori si să dispună de economisirile lor cum vor voi (fie să le încredinţeze unui fond de administrare, fie să le investească singuri). În aceste condiţii, este de asteptat că vor fi stimulate economisirea, cumpătarea si spiritul de prevedere. Statul trebuie să decidă privatizarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate si a serviciului medical. În felul acesta se facilitează modernizarea tehnologică a sistemului medical si eficienţa serviciilor medicale”, se arată în proiectul prezentat la ISP, al cărui preşedinte este fostul vicepreşedinte al PDL, Valeriu Stoica.

Proiectul ISP prevede totodata desfiintarea salariului minim garantat. "Pentru nivelul ocupării, decisive sunt negocierile dintre întreprinzători si detinătorii de forţă de muncă, negocieri care se axează pe productivitatea valorică marginală anticipată (valoarea viitoare pe piaţă a producţiei suplimentare generate de munca angajatului). Pe piaţa supusă intervenţionismului guvernamental (unde are loc interferenţa guvernamentală coercitivă cu schimburile voluntare de pe piaţa muncii), desi pot exista persoane care vor să lucreze pentru un salariu corespunzător productivităţii valorice marginale, precum si angajatori dispusi să le angajeze pentru un astfel de salariu, legislaţia privind salariul minim poate împiedica angajarea la acel salariu. Pe o astfel de piaţă mulţi lucrători fie nu se mai pot angaja, fie sunt concediaţi pentru că salariile corespunzătoare contribuţiei lor la producţie sunt sub salariul minim. Pe o piaţă liberă însă, în absenţa salariilor minime pe ramură sau la nivelul economiei naţionale, oricine este dispus să lucreze pentru un salariu corespunzător contribuţiei la producţie va găsi de lucru. Numai cei ce reusesc să acumuleze rezerve vor putea să caute mai mult timp o slujbă. Noţiunea de somaj involuntar nu există pe o piaţă liberă", susţin autorii proiectului.


La dezbatere a fost prezent şi premierul Emil Boc, prilej cu care a susţinut într-o alocuţiune proiectul ISP. "Oamenii nu pot fi liberi decât dacă nu mai sunt dependenţi de stat, acesta este obiectivul fundamental şi al Partidului Democrat Liberal şi al guvernării pe care o reprezint. Un om nu este şi nu va fi niciodată liber atunci când viaţa lui va fi dependentă de stat în fiecare zi, iar rolul statului este să asigure egalitatea de şanse, cadrul legal şi stabil de manifestare a actorilor publici, de a realiza o solidaritate activă pentru cei care se află cu adevărat în nevoie şi de a veghea la respectarea regulilor jocului instituţional. De aceea, eu cred că rolul statului este de a asigura libertatea individuală, funcţionarea pieţelor, a ordinii publice, a securităţii naţionale. Orice extindere a funcţiilor statului îl slăbeşte şi, totodată, afectează bunăstarea oamenilor şi libertatea lor. În esenţă, statul intervenţionist nu serveşte cetăţenilor. Prin urmare, statul pe care îl susţin este acela de a-şi restrânge intervenţiile, de a lăsa libertatea de mişcare a cetăţenilor, de a crea cadrul propice de manifestare şi de a asigura egalitate de şansă. Ceea ce este important, tot din punct de vedere al politicilor publice, este evitarea căderii în capcana cererii sociale. Pe fond, cererea socială nu va fi niciodată pe deplin acoperită. Or, extinderea statului ca urmare a acestei cereri este costisitoare pe termen lung şi constituie sursa principală a crizelor economice. (…) Cred cu sinceritate că aceste soluţii despre care astăzi discutăm aici, o parte din ele şi Guvernul le implementează, sunt soluţiile care pe de o parte au asigurat ieşirea României din recesiune şi sunt convins că sunt şi acelea care vor trena în continuare viitorul României”,
a spus premierul Emil Boc.


* Cezar Preda: Dezbateri ca cea despre ordoliberalism trebuie oprite,
e inadmisibil ce face Stoica *

Deputatul PDL Cezar Preda considera inadmisibil ca Valeriu Stoica să ducă partidul într-o zonă străină de doctrina populară şi că manifestări precum dezbaterea despre ordoliberalism, la care a participat Emil Boc, trebuie oprite.
"Este inadmisibil şi inacceptabil ca domnul Valeriu Stoica să ducă PDL într-o zonă complet străină de doctrina populară, să-l cheme pe şeful partidului să-i gireze o întâlnire bazată pe doctrina ordoliberală, care propagă desfiinţarea salariului minim şi a pensiilor de stat",
a declarat Cezar Preda pentru Mediafax.

Preda a arătat că întregul PDL se află în situaţia de a fi obligat să explice fiecărui cetăţean al României că o asemenea propunere nu-i aparţine.
"Trebuie luate măsuri urgente pentru oprirea unor asemenea manifestări, care nu au legătură cu popularii europeni şi cu PDL şi dacă domnul preşedinte Boc nu a făcut-o, o fac eu, invitându-l pe domnul Valeriu Stoica să se ducă la toate televiziunile din România şi la toată presa să explice domnia sa ce a fost acolo, pentru că nu suntem noi obligaţi să facem un lucru de care n-am auzit şi nici nu e în programul nostru",
a precizat Cezar Preda.

El a arătat că în cazul în care Valeriu Stoica nu se duce să dea explicaţii la televiziuni, atunci "partidul trebuie să ia măsuri urgente".

Preşedintele PDL, Emil Boc, a participat, marţi, la dezbaterea "Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă - un proiect de reformă a societăţii româneşti", organizată de grupul de lucru "Ordoliberalism şi economie socială de piaţă în România", Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Konrad Adenauer, unde a fost lansată schiţa unui proiect de reformă a societăţii româneşti.

La această dezbatere s-a discutat despre ideea desfiinţării pensiilor de stat şi a salariului minim, plecându-se de la premisa diminuării la maximum a rolului statului în economie. Ulterior, întrebat cum comentează ideea desfiinţării pensiilor de stat şi a salariului minim, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, care nu a participat la dezbaterea organizată de Stoica, a declarat că nu se pune această problemă. Ministrul a precizat că sistemul public de pensii funcţionează, că există şi Pilonul 2 şi că cele două pot funcţiona împreună.

Sursa: Boc şi PDL susţin desfiinţarea pensiilor


După ce a aruncat pe piaţă ideea desfiinţării pensiilor şi salariului minim, Valeriu Stoica, organizatorul dezbaterii, şi-a pus în cap pedeliştii

Ideile enunţate marţi la dezbaterea despre ordoliberalism şi economia so­cială de piaţă – desfiinţarea siste­mu­lui pensiilor de stat şi a salariului mi­nim ca urmare a reducerii la mi­ni­mum a rolului statului în eco­no­mie - au stârnit un conflict între li­derii PDL Valeriu Stoica şi Cezar Preda.


Cum Stoica, în calitate de pre­şe­dinte al Institutului de Studii Populare a fost organizator al dezbaterii, el a fost pus la zid de Cezar Preda pentru propunerea de desfiinţare a pensiilor şi salariului minim, acesta cerându-i lui Stoica „să facă turul televiziunilor” şi să explice el că respectivele idei nu au nimic de a face cu politica PDL. Mai mult, Preda a cerut ca, în caz contrar, partidul „să ia măsuri” în ceea ce-l priveşte pe Stoica.
„Este inadmisibil şi inaccep­tabil ca domnul Valeriu Stoica să ducă PDL într-o zonă complet străină de doctrina populară, să-l cheme pe şeful partidului să-i gireze o întâlnire bazată pe doctrina ordoliberală, care propagă desf­iin­ţa­rea salariului minim şi a pensiilor de stat”,
a criticat Preda, adăugând că „întregul PDL” se află în situaţia de a fi obligat să explice fiecărui cetăţean al României că o asemenea pro­punere nu-i aparţine.

În replică, Valeriu Stoica a negat faptul că propunerea ar fi avut de-a face cu PDL, invocând faptul că res­pec­tivul document despre ordolibe­ralism fusese elaborat „de un grup de independenţi”. Poziţia exprimată însă de premierul Emil Boc la respectiva dezbatere a fost destul de clară, căci premierul a susţinut proiectul ISP, vorbind despre faptul că statul trebuie să-şi restrângă intervenţiile, adică exact direcţia de bază a teoriei ordoliberalismului.
„Oamenii nu pot fi liberi decât dacă nu mai sunt dependenţi de stat, acesta este obiectivul fundamental şi al PDL, şi al gu­ver­nării pe care o reprezint”,
a afirmat Boc.
„Eu cred că rolul statului este de a asigura libertatea individuală, func­ţionarea pieţelor, a ordinii publi­ce, a securităţii naţionale. Orice extindere a funcţiilor statului îl slăbeşte şi, totodată, afectează bunăstarea oa­menilor şi libertatea lor. În esenţă, statul intervenţionist nu serveşte cetăţenilor. Prin urmare, statul pe care îl susţin este acela de a-şi res­trân­ge intervenţiile, de a lăsa libertatea de mişcare a cetăţenilor, de a crea cadrul propice de manifestare şi de a asigura egalitate de şansă”,
a declarat primul-ministru.

Boc a mai declarat că soluţiile discutate în cadrul dezbaterii, dintre care o parte sunt implementate deja de Guvern, reprezintă soluţiile care, pe de o parte, au asigurat ieşirea României din recesiune şi, pe de altă parte, trasează viitorul politicilor pu­blice în România.

Consilierul premierului, Andreea Paul Vass, a spus însă că asemenea măsuri „al căror impact nu e de subestimat” pot fi luate pe termen foarte lung, şi nu mediu, şi a insistat asupra ideii că documentul a fost elaborat de respectivul grup de independenţi. În schimb, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat clar că „nu se pune această problemă (desfiinţarea pensiei şi salariului minim)”. Lă­ză­ro­iu a precizat că sistemul public de pensii funcţionează, că există şi Pi­lo­nul 2 şi că cele două pot funcţiona împreună.
Grav, deosebit de grav!
Incompetentii, vor sa experimenteze pe pielea
poporului roman, TEORII, pe care NIMENI nu le-a aplicat vreodata!
Va rog sa faceti, ce am facut si eu: documentati-va!
Luati atitudine! Opriti paranoia!
Admin
_________________
____________________________

16 comentarii:

  1. ,, La ultima întâlnire a preşedintelui Traian Băsescu cu presa, un individ din rândurile din spate se adresează unuia din faţă:
    - Domnule, nu te dai un pic la o parte?
    - Da, cum sa nu…
    După 5 minute, acelaşi individ:
    - Domnule, nu-ţi dai şapca jos? Nu-l văd pe preşedinte…
    - Nu vrei să-ţi dau un binoclu? îl intreabă, galant, acesta.
    - Nu, mulţumesc, am puşcă cu lunetă… ''

    Bine faci,bine gasesti !

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Incep sa/mi placa bancurile cu baselu. Mai ales daca in banc e vorba si de o luneta.
    2. Eu le/am scris pedeleilor pe mai mult bloguri ca nu este frumos sa faci dezbateri cand esti beat. Vad ca nu vor sa ma asculte . La unii s/a albit si mintea nu numai culoarea tenului.
    3. Acum intelegem de ce in istorie au existat executii in masa , pogromuri si chiar razboaie civile ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Unde dai si unde crapa!
    Pe termen scurt, declaratiile presedintelui Basescu ar putea duce la majorarea preturilor la gazele de import, mai exact a celor din Rusia, care acopera circa 30% din consumul la nivel national. Oficialii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au anuntat deja ca tarifele gazelor importate din Rusia ar putea sa se majoreze cu 15% in cel de-al treilea trimestru, de la 400 de dolari/mia de metri cubi, la 460 de dolari/mia de metri cubi, potrivit Mediafax.

    Rusia detine cele mai mari rezerve dovedite de gaze naturale din lume, mai exact 25% din total ori 45,47 trilioane de metri cubi. Statul rus este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume - 179,1 miliarde de metri cubi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Declaratiile lui Basescu au dat foc Rusiei, si vor stige gazele in Romania. Abia la iarna, o sa simta gugulanul cum devine treaba!

    RăspundețiȘtergere
  5. exista si comentariu din actele oficiale ale vremii
    Executia lui Antonescu
    http://youtu.be/KmXVM15wWso

    RăspundețiȘtergere
  6. @Don Corleone,
    Nici Maresalul Antonescu,nici Regele Mihai nu ne scot din rahat! Dar Basescu, sigur ne ingroapa!
    Din nefericire, nu vrem sa vedem prezentul!
    Nici de-ai dracu, nu ne gandim la viitor!
    Dormim si vorbim prostii! Vezi Basescu!

    RăspundețiȘtergere
  7. Zice ,,unul'' ca a fost invitat la nunta ,ca si toti ceilalti ,,sefi de stat''.Eu cred ca este vorba de o traducere ,,de dupa ureche''.Probabil au fost invitate toate capetele incoronate. Incoronate,nu incornorate !
    BARBA ROASA

    RăspundețiȘtergere
  8. Stiti ce ma cutremura pe mine?
    Indiferenta, lehamitea romanilor de tot ce se petrece in jurul lor! Din pacate, ei nu realizaeaza ca politica strutului, in ce-i priveste, este criminala! Vedeti unde au ajuns grecii?!! Stiti ce se va intampla cu americanii din 2 august incolo? Poate va documentati si voi, vorba lui admin. Iar noi ... noi dormim! Un mic, o bere, un gratar! Si ceva manele, sa traiasca! Vai mama noastra, cat de neispraviti putem fi! Ne vom trezi si noi, dar prea tarziu!

    RăspundețiȘtergere
  9. Da,ne vom trezi,dar ingropati de vii.
    Acum e prea cald,pensiile au crescut la nesimtiti(nu toate,dar au grescut),asteptam (UNII)sa se confiste averile(bicicleta vecinului ,ca are doua)...
    BARBA ROASA

    RăspundețiȘtergere
  10. @BARBA ROASA,
    Adevar graiesti, maria ta!
    Ingropati de vii, ingropati in datorii precum grecii si multi altii! Nu vedeti cata bulibaseala vis-a-vis de datoria externa reala a Romaniei? Cum ne mint cu nerusinare si o ascund in fel si fel de explicatii savante? Unde sunt MILIARDELE DE EURO imprumutate? Cati bani din aceste SUME URIASE au ajuns la omul de rand? Zero lei, zero bani!!! Omul de rand, doar le va plati, deoarece nu a fost CAPABIL sa-si impuna punctul de vedere, sa puna STOP hotiei guvernantilor, politicienilor fara mama, fara tata! De tara, nu vorbim! Ei nu au tara! Ei sunt universali, transfrontalieri! Hoti si atat!

    RăspundețiȘtergere
  11. Miliardel? Tariceanu stie. Probabil in pensii,salarii de bugetari,invatamint neperformant la sate,asistenta medicala in spitale care nu stiu sa economiseasca bani pentru a cumpara consumabile de unde trebuie.In nici un caz in soselele ,,suflate cu asfalt'',...
    BARBA ROASA

    RăspundețiȘtergere
  12. Apropo de indiferenta romanilor, de lasitatea lor de cateva sute de ani incoace: vedeti vreo atiudine, un comentariu macar despre "ordoliberalism şi economia so­cială de piaţă", despre aceasta noua gaselnita criminala a ILLUMINATILOR din PDL? Nimic! Absolut nimic! Cred ca nimeni, nici macar nu s-a obosit sa citeasca aceasta postare, daramite sa mearga mai departe, sa aprofundeze ce vrea BOC si toata gasca lui de incompetenti! sa nu ne miramde ce va urma, unde vom ajunge cu totii! va fi prea tarziu! Mult prea tarziu! Iar idiotii, ne vor injura pe noi, ca nu aveam ce face in weekend!
    Ca ne tineam de-a datul cu parerea!
    Eu... doar o vorba va mai spun: Weekend-ul este pentru bogati! Saracii, umbla dupa mancare!
    Din ce in ce mai putina, mai scumpa!

    RăspundețiȘtergere
  13. De la ce naiba vine acest ordo? Au scris gresit in loc de orto? Oricum ar fi, e o mare porcarie! Poate au mintile prea odihnite, vorba mezinei, EBA care din salariu de europarlamentar poate sa-si puna deoparte bani pentru pensie. Daca nu, administreaza zestrea pe care i-o va lasa tatucul cand se va hotari vreun "catindat" s-o ceara pe "succesuri" de nevasta.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu stiu Victore? Poate de la ...
    Novo Ordum Mundi ? sau ...
    Novo Ordo Seclorum ? ori ...
    Noua ordine Mondiala ???
    ______
    Ei zic ca nu! Dar ... mai stii ce sa crezi?
    Poate da, poate nu! Astia vad ca vor sa rescrie istoria, dar NEAPARAT si viitorul! Vrem, nu vrem, trebuie, zic ei, ... sa vrem! Ne vor binele ... cu forta! Probabil, in mintea lor, noi suntem "cetateni inferiori", turma!

    RăspundețiȘtergere
  15. Bai nu/l mai bagati pe base in Noua Ordine, ca pe el il doare in coiot ! Pai s/a incordat la rusi, astia scumpesc gazele si prin anumite firme le livreaza romanilor de balada . Va prindeti cine castiga in afara de rusi ?

    RăspundețiȘtergere
  16. Indiferent de unde ar veni termenul, nenorocirea ne vine de la acesti guvernanti care zgarma prin toate gunoaiele gandirii umane, agatandu-se de cele mai imbecile si maiciudate teorii care le sprijina si dau apa la moara sau ofera solutii de scoaterea banilor din buzunarele romanilor.Este incredibila consecventa cu care se leaga de orice aberatie a cate unui teoretician al secolelor uitate pentru a scoate teorii si metode revolutionare.Dar dupa cum mai spunea cineva aici, dureroasa este atitudinea de indiferenta a romanului, lipsa de reactie, chiar si in a comenta o asemenea nenorocire. Ne ingropam singuri.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!