Pagini de larg interes! Click here:

luni, 29 august 2011

Când viaţa îţi aruncă o cărămidă în cap.Nu-ţi pierde speranţa! Steve Jobs. Să ne rugăm pentru Steve Jobs! SĂ FIE SĂNĂTOS!


A fost adoptat imediat ce a venit pe lume, în studenţie dormea pe la prieteni şi mânca la o biserică. A fost dat afară de la compania pe care a înfiinţat-o, ca apoi să revoluţioneze lumea gadgeturilor. A scăpat de un cancer la pancreas şi trăieşte in fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Astăzi, averea şefului de la Apple este estimată la 5,5 miliarde de dolari, fiind în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Povestea managerului de 55 de ani, căsătorit, cu 4 copii, este demnă de un scenariu de film.

Cu maletă neagră, în blugi şi adidaşi, şeful cel mare apare pe scenă să prezinte noile apariţii: iPhone, mp3 playerul iPod, laptopul MacBook sau inventiva tabletă iPad. Îl cheamă Steve Jobs, e şeful companiei americane Apple şi, cu siguranţă, unul dintre cei care dictează ce apare mâine în lumea tehnologică.

Jobs e cel care a inventat marketingul gadgeturilor, demonstrându-le celorlalte companii că, pe lângă invenţie şi design, ca să ai succes trebuie să îi faci pe oameni să vorbească despre produsule tale, să fie dependenţi şi interesaţi de ce pui pe raftul magazinului. Aşa au apărut cozi la magazinele de telefoane în ziua lansării iPhone, iar 3 milioane de tablete iPad s-au vândut în doar două luni jumătate. Fără el, Apple nu ar fi existat. Pentru o perioadă a fost înlăturat din cadrul companiei, însă văzând ca sunt aproape să se prăbuşească, cei care fac MacBook l-au adus înapoi. Anul trecut, acţiunile Apple au crescut cu 50% la bursa din New York. În prezent, compania este evaluată la peste 200 de miliarde de dolari.

"Avem un băieţel care a venit pe lume pe neaşteptate, îl doriţi?"

Steve Jobs s-a născut în San Francisco pe 24 februarie 1955 şi, la scurt timp a fost adopatat. Părinţii săi biologici, Joanne Simpson şi sirianul Abdulfattah Jandali, erau încă studenţi în acea perioadă şi s-au hotărât să dea copilul spre adopţie.

 "Mama mea biologică şi-a dorit foarte mult ca viitorii mei părinţi să aibă studii superioare şi era foarte aproape să fiu înfiat de un avocat şi soţia lui. Doar că, imediat după ce m-am născut, înainte să se semneze actele de înfiere, au spus în ultima clipă că, de fapt, ei îşi doresc o fată. Aşa că, la miezul nopţii, mama a sunat următoarea familie care era pe lista de aşteptare: «Avem un băieţel care a venit pe lume pe neaşteptate, îl doriţi?» - Ei au spus «Desigur»", a destăinuit Steve Jobs într-un discurs pe care l-a ţinut în faţa studenţilor de la Universitatea Standford. La scurt timp, mama lui biologică a aflat că viitorii părinţi nu au studii superioare, tatăl nu terminase nici măcar liceul. "A refuzat să semneze actele de adopţie, a făcut-o doar după câteva luni, când părinţii mei au promis că eu voi merge la facultate. Acesta a fost începutul vieţii mele", a povestit Jobs.

Colecta sticle de Cola şi mânca la biserică

Steve s-a mutat împreună cu părinţii lui adoptivi, Paul şi Clara Jobs, în California. Mai târziu, familia sa a mai adoptat o fată căreia i-au dat numele Patti. Între timp, părinţii biologici au terminat facultatea, Abdulfattah Jandali a devenit profesor de ştiinţe politice, iar Joane Simpson - logoped.

 Între timp, Joanne Simpson s-a despărţit de tatăl lui Steve Jobs, s-a căsătorit cu un alt bărbat şi a născut-o pe Mona Simpson, sora biologică a lui Jobs, care e o celebră nuvelistă în America şi profesor de limba engleză la UCLA (Universitatea din California,
Los Angeles).

După şcoala generală, Steve Jobs a urmat liceul din Cupertino, California. Era hipiot, un fan declarat al celor de la Beatles.

De foarte multe ori, după ore, obişnuia să meargă la sediul companiei Hewlett-Packard din Palo Alto, California. Văzând interesul lui pentru tehnologie, cei de la HP l-au angajat pe perioada de vară. Aici îl întâlneşte pe Steve Wozniak, cel care avea să-i devină mai târziu partener de afaceri.

În 1972, la 17 ani, după absolvirea liceului, Jobs intră la Colegiul Reed Portland, Oregon. "Am mers la facultate, însă am ales una foarte scumpă, unde în scurt timp am cheltuit toate economiile părinţilor. După şase luni n-am văzut la ce îmi folosea, habar n-aveam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nici cum facultate mă va ajuta să-mi dau seama", a povestit Steve Jobs studenţilor de la Standford. Aşa a hotărât să se lase de colegiu şi să se apuce de altceva, mergea doar la cursurile care îi plăceau mai mult. "Era destul de înfricoşător, dar, uitându-mă înapoi, cred că a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. Nu a fost romantic, nu aveam o cameră unde să dorm, aşa că stăteam în camerele prietenilor şi dormeam pe podea, strângeam bani din sticle de Coca Cola colectate şi mergeam în fiecare duminică 10 kilometri pe jos pentru o masă bună la templu "Hare Krishna" (n.r. organizaţie religioasă filantropică hindusă).

La tratament spiritual în India

În toamna lui ’74, Jobs se întoarce în California şi începe să frecventeze împreună cu Wozniak, colegul şi prietenul său, întâlnirile Homebrew Computer, un club al pasionaţilor de calculatoare. În aceeaşi perioadă reuşeşte să se angajeze la Atari, o firmă populară de jocuri video, cu intenţia de a economisi bani pentru un "tratament spiritual" în India. I-a şi reuşit acest plan.

Împreună cu un coleg de liceu, Daniel Kottke, care a şi devenit primul angajat al Apple, a călătorit în India şi s-a făcut budist. La întoarcere a revenit la vechiul post de la Atari. Compania de jocuri a vrut să facă un gadget mai mic, dându-i lui Jobs sarcina de a crea un circuit, iar pentru fiecare chip minimalizat, primea câte 100 de dolari. Atunci a hotărât să împartă bonusul cu prietenul Wozniak, care, mai mult din amuzament, a reuşit să facă inutile în jur de 50 de cipuri. Cei doi au câştigat, raportat la actuală valoare a banilor, în jur de 5.000 de dolari.

Garajul părinţilor, primul sediu Apple

Apple I (1976). Au fost produse 200 de bucăţi şi se estimează că mai există în jur de 50 de exemplare. În noiembrie 2009, produsul cu numărul de serie 82 a fost listat pe eBay, iar licitaţia a început de la 50.000 de dolari. La sfârşitul anului trecut, acelaşi computer a fost vândut la o casă de licitaţie londoneză pentru suma de 178.000 de dolari.

La puţin timp după aceea, lui Steve Jobs i-a venit ideea să creeze computerul pentru acasă. În garajul familiei sale, împreună cu Wozniak, a început să lucreze la
primul produs Apple.

"În garaj nu aveam nici telefon. De câte ori trebuia să sunăm ca să vorbim cu magazinele, mergeam în camera lui Steve", povesteşte Steve Wozniak într-un documentar realizat de jurnaliştii americani de la Bloomberg.

Aşa a apărut, pe 1 aprilie 1976, Apple 1, un computer într-o cutie de lemn care se conecta la un televizor. Însă succesul a venit cu adevărat când au lansat Apple II, un computer care avea şi monitor. Acest model s-a vândut în milioane de exemplare şi a dominat piaţa computerelor în anii ’80.


"Am fost un norocos, am descoperit ce îmi place să fac devreme, când aveam 20 de ani. Am muncit din greu, iar în 10 ani, Apple a ajuns de la doi oameni şi un garaj, la o companie de 2 miliarde de dolari şi 4.000 de angajaţi", a declarat Steve Jobs.

Dat afară de compania pe care a creat-o


În 1983, când Apple era pe val, Steve Jobs l-a angajat ca director general pe John Sculley, unul dintre şefii de la Pepsi. "Vrei să vinzi apă cu zahăr toată viaţa sau vrei să vii cu mine şi să schimbăm lumea?", l-a întrebat Jobs pe Sculley, care era destul de indecis.
A fost una dintre mutările fatale făcute de Steve Jobs.

Din 1984, între Jobs şi Sculley lucrurile au început să se deteriorieze: "Ei bine, am angajat pe cineva despre care credeam că e foarte talentat să conducă compania împreună cu mine, iar pentru primii ani a mers bine, însă pentru planurile de viitor, opiniile erau divergente. Când am început să ne expunem ideile, bordul companiei a trecut de partea lui. Aşa am am fost scos afară. Aveam 30 de ani şi am fost concediat.
Cum să fii disponibilizat de firma pe care ai creat-o? Eram devastat."

Jobs, gura de oxigen a Apple

Jobs n-a renunţat. După câteva luni de rătăcire se hotărâşte să pună pe picioare o altă afacere. Aşa a apărut Next, o firma care a lucrat la dezvoltarea programelor de e-mail, a avut o divizie de hardware şi a produs un model de computer.

Între timp, Apple pierdea teren în faţa competitorilor. Vânzările erau dezastruoase şi se părea că nu mai există nicio cale de redresare. În 1996 apare o ştire bombă în presa americană, bordul de conducere al Apple a hotărât să cumpere Next, compania lui Steve Jobs şi să-l aducă înapoi, considerându-l o gură de oxigen.
"După ce am fost concediat de compania pe care o înfiinţasem eram devastat. Însă, în următorii cinci ani am pus pe picioare o companie care se numea Next, o altă companie numită Pixar şi m-am îndrăgostit de o femeie minunată care a devenit soţia mea. Presupun că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Apple nu m-ar fi concediat, a fost un medicament cu gust îngrozitor, dar se pare că pacientul avea nevoie de el",
le spunea Jobs într-un discurs, studenţilor de la Standford.

De la revenirea sa, Apple parcă a reînviat. iPod, iPhone, iPad, evoluţia computerelor MacBook sunt doar câteva dintre gadgeturile produse sub atenţia sa.

A cumpărat cu 10 milioane de dolari şi a vândut cu 7,4 miliarde

 Studiorile Pixar a fost una dintre cele mai bune afaceri pe care le-a făcut Steve Jobs şi prin care şi-a demonstrat calităţile de vizionar în lumea tehnologiei. În 1986, cumpără The Graphics Group, studiourile de animaţie pe computer ale regizorului George Lucas, redenumite mai târziu Pixar.

În 1995, din studiourile Pixar este trimis către cinematograf primul film de animaţie făcut pe calculator – Toy Stoy. Avea să fie o mare lovitură, în colaborare cu Disney apar în următorii ani titluri de animaţii care au intratat în box office – A Bug s Life, Monsters, Toy Story 2, Finding Nemo sau Cars.

În ianuarie 2006, Disney ajunge la o înţelegere cu Steve Jobs şi cumpără studiorile Pixar, pe care le achiziţionase cu 10 milioane de dolari, în schimbul sumei de
7.4 miliarde de dolari.

Viaţa personală


"La 17 ani am citit un proverb care spunea: "Dacă trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate". M-a marcat, iar de atunci, în fiecare zi mă uit în oglindă în fiecare zi şi mă întreb, "Dacă astăzi e ultima zi a vieţii, aş face ceea ce vreau să fac astăzi?", iar atunci când răspunsul este "Nu", ceea ce se întâmplă în foarte multe zile, ştiu că trebuie să schimb ceva", a declarat jobs într-un discurs.

 S-a căsătorit în 1991, când avea 31 de ani, cu Laurene Powell, unul dintre conducătorii Archieva, societate care oferă servicii persoanelor cu dizabilităţi şi cofondatoare a unei companii care produce şi distribuie alimente bio. Căsătoria a fost oficiată de un călugăr budist.

Soţii Jobs au un fiu, Red Paul, şi încă doi copii, care provin dintr-o căsătorie anterioară a lui Laurene. Jobs mai are o fată, Lisa, născută în 1978, dintr-o relaţie pe care a avut-o cu pictoriţa Chrisann Brennan. Iniţial, până la testul de paternitate nu a recunoscut că este tatăl, susţinând că era steril.

Medicii i-au descoperit cancer

În 2004, Jobs a primit o veste şocantă, era bolnav de cancer. "Am făcut o scanare şi mi s-a descoperit o tumoră la pancreas, nici nu ştiam ce e pancreasul. Doctorii mi-au spus că e un tip de cancer incurabil şi s-ar putea să mai trăiesc între 3 şi 6 luni. Docotorul mi-a spus să merg acasă şi să-mi pun afacerile în ordine, mesajul codat al doctorilor pentru "pregăteşte-te de moarte". Să le spui copiilor tăi tot ce trebuie să ştie despre afacerile tale, credeai că poţi face asta în următorii 10 ani", declara Jobs.

În următoarele zile a făcut o biopsie, iar medicii nu îi mai dădeau aproape nicio şansă de viaţă. "Când s-au uitat la microsop, doctorul a început să plângă pentru că era o formă foarte rară de cancer pancreatic, iar singura şansă era operaţia. Am făcut-o, iar acum sunt bine. Am fost aproape de moarte şi sper să nu se mai întâmple pentru mulţi ani de acum înainte", a mai adăugat şeful Apple despre experienţa sa cutremurătoare. Cei care au colaborat cu Steve Jobs spun că, atunci când lucrezi cu el, nu există cale de mijloc:
fie îl placi la nebunie, fie îl urăşti.


PRODUSELE LUI JOBS
Machintosh (1983). În 2005, dintre utilizatorii de computere, 5% aveau produse Mac (MacBook Air, Pro, iMac, Mac mini), în prezent procentajul a crescut la 15%.
iPod (2001). Cu peste 250 de milioane vândute e cel mai căutat player muzical din lume;
iPhone (2007). S-au vândut 108 milioane de bucăţi şi e cel mai cumpărat smartphone; iPad (2010). Până în prezent există 19 milioane de utilizatori de tablete;
=========================
Când spui Apple, te gândeşti la Steve Jobs!
Legenda vie a vizionarului Steve Jobs, merita cunoscuta!
Merita a fi citita copiilor, nepotilor nostrii!
===================
P.S. 25 august 2011. Steve Jobs a anunţat că se retrage din funcţia de CEO a Apple, companie pe care a înălţat-o pe culmile gloriei în ultimii ani. N-a spus de ce. Însă nici nu avea de ce, menţiunea ar fi fost redundantă cu soarta: are cancer pancreatic.
La câteva minute după ce anunţa că se retrage, bloggerul american de IT Johnny Evans, încă într-o stare de şoc, a ţinut să fie solemn şi să se exprime simplu:
"Vă mulţumesc, domnule, pentru tot ce aţi făcut pentru avansul tehnologiei umane... Nu-i rău deloc pentru un copil orfan".
=================================
"Dacă trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate".
Proverb.
Steve Jobs este grav bolnav.
Să ne rugăm pentru Steve Jobs!
SĂ FIE SĂNĂTOS!
Admin

30 de comentarii:

  1. "Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
    Voi, osîndiţi la foame, sus!
    Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
    Să-nceapă al lumii vechi apus!
    Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
    Sculaţi, popor de osîndiţi!
    Azi nu sînteţi nimic în lume,
    Luptaţi ca totul voi să fiţi!"

    Fraţ şî cumnaţ hai de vă deşteptaţ că-i 9 ceasu!

    RăspundețiȘtergere
  2. ,, Si care va sa zica ies eu ca un om normal din bar si, deodata, un nemernic ma calca pe cravata! ''
    Hic! Nunta lu' Bori cea m-a facut praf. Hic!

    RăspundețiȘtergere
  3. Neica Cezar, frăţioare te rog fă ceva că mă săturai de Borcea ăsta! Burcea-n sus, Burcea-n jos...auleuuuuu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am avut de ales intre a posta despre Cazul dramatic al lui Steve Jobs (un OM care a marcat dezvoltarea tehnologiei umane), si
    Mitocania romaneasca, asa cum a rezultat ea, inca o data ieri, fiind ilustrata de nunta borceasca si prezentata in nestire de unele tv-uri!Vreti sa revenim? S-o consemnam si noi aici?

    RăspundețiȘtergere
  5. NU!Te rog,nu fi sadic,nu mai fa glume !

    RăspundețiȘtergere
  6. Domn comisar şef Burcu, cum bine zicea şi antevorbitoru meu, cred că nu doreşti să ne hasasinezi, ori să ne mănînci cu zile? Zău aşa...

    RăspundețiȘtergere
  7. OK!
    Vox populi, vox dei !
    Nu vom scrie despre PUMNUL si PALMA data AUTORITATILOR boc/basiste si zecilor de milioane de saraci ai Romaniei! Dar nu vom uita!

    RăspundețiȘtergere
  8. Asa spune si ,,sheful statului'': VAX POPULIMEA!

    RăspundețiȘtergere
  9. Da baga bai omule sa-l vedem pe reprez. natiei la nunta!! Ce sunteti ofticosi,ca doar fiecare aveti..voie sa faceti la fel ,da numai dupe ce va gasiti mireasa sa va suporte!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Bai , naucilor , aveti macar 800 lei pensie ? Atunci sinteti BOGATI , ca asa o zis dom' Labaroiu ministru' lu' munca si lu' familia ...
    Si , bogati fiind , nu vi-i rusine sa refuzati sa vedeti nunta unuia de-al vostru ... Invidiosilor ... are si omu' cu putin mai mult ca voi (da' tot bogati sinteti si voi , imbuibatilor , nesimtitilor)... si gata sariti la gitii lui...

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Burcu,parca a inceput campania de alfabetizare.Le vorbiti despre alfabet si dumnealor scriu despre curve!
    Chiar numai atate nivelul armiei ce-a fost,sau calitatea prezentilor este chiar de ...neimaginat

    RăspundețiȘtergere
  12. Stelian P.
    @29 august 2011, 16:52
    Nivelul armatei este superior multumita faptului ca le-a dat un zdravan picior in fund celor care injura aici chiar si la un subiect dramatic.
    Gloatele de dogarieni demonstreaza oriunde si in orice situatie ca locul lor e in pubela, nu in armata.
    Ei spurca totul in jurul lor si ii fac de ris pe 90% dintre pensionarii militari.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pai , hai , anonimilor (si stelip-ule) , scoateti voi din gusa ceva istet ... daca toti ceilalti 'va put' si nu sint la inaltimea voastra ...
    Nu am vazut nicicind si niciunde , de la stelip-ul , nimic care sa fi avut legatura cu ce se discuta pe acolo ; tot timpul , individul , ii mistocareste pe cei care-si spun parerile ... bune , rele , cu sau fara legatura cu subiectul , dar isi spun parerile ... Apare , 'din senin-din iarba verde' , stelip-ul (hoara , visanul , talmaceanul , pora , vassa ...) si incepe sa manince cacat despre orice altceva ... si mai ales sa le spuna , celor de acolo , cit de prosti sint ... si ce 'dastept' este el , porcotalistul de serviciu ...
    Hai sictir , stelip-ule !

    RăspundețiȘtergere
  14. @Steclutza cu vitriol(Stelian P.,nu magarul)
    Da,cam astia am ramas,analfabetii.Norocul este ca mai apare cite un hinger ca tine si se mai ridica nivelul comentariilor.
    Nu ma omor dupa Dogaru,dar asa,cu armata la seral,este mai tare in gura ca tine.
    Vezi ca ai gresit usa.
    SCMD-aripa blonda

    RăspundețiȘtergere
  15. Cezarusul , fiind prea prost ca sa mai produce ceva pe armyia lui , sau ca sa raspunda comentariilor care se fac la cele ce le fura de pa la altii si publica la el ... si-a blocat meniul de stabilire a numelor comentatorilor ...
    Talimbul n-a inteles ca poti sa-ti deschizi cite conturi vrei , sau ca , pe acelasi cont , poti sa-ti schimbi numele ... adica 'miscarea' lui nu-i va aduce decit nick-uri scrise colorat ... fata de 'anonimi' sau nick-uri scrise cu negru ...

    RăspundețiȘtergere
  16. Mei, mei ...
    Ce ma fac ...
    Iar se lasa cu trozneala ...
    Mei, mei ...

    RăspundețiȘtergere
  17. Da- i in gura la marlan!!

    RăspundețiȘtergere
  18. PS. ..al drek de nespalat..se vrea la nunta Borceasca

    RăspundețiȘtergere
  19. @Mei, mei ...
    Inchide banca si revii cind se stie cine-i SEFUL!
    Tz tz

    RăspundețiȘtergere
  20. Na,pe bezna asta era sa-l castrez pe saracul tzap.Si castrat se cerea alalaltul,cultul din armata.
    SCMD-aripa blonda

    RăspundețiȘtergere
  21. Dom comisar,te rog ,schimba tapetul asta de doliu si pune ceva mai cu viata.Ala de anul trecut era tare bun.Hai,nu te lasa greu,ca o viata are omul.Numai alalat,nu tzapul,se crede vesnic si destept!
    SCMD-aripa blonda

    RăspundețiȘtergere
  22. Bheeeei, bheeei de ce nu-l lăsaţi pe fratele meu Stelian în pace, ai? Săracul e bolnav de dalac, de aia pînă şi fameglia l-a renegat. Da să ştiţi că nu-i chiar băiat rău...îl mai apucă aşa uneori cînd stă prea mult în soare!

    RăspundețiȘtergere
  23. Dragi fraţ întru credinţă şi suferinţă lăsaţ tapetu ăsta negru, tapet care ezprimă sentimentele şi sufletele voastre negre ca funinginea de pe fundu tuciului de mămăligă. V-am spus eu că vine sfîrşitu...Totuş nu vreţ să luaţ belete pe arca lu Noel?

    RăspundețiȘtergere
  24. Du-te tu si cu Tapu!Din cand in cand sa-i daiu sa suga!!

    RăspundețiȘtergere
  25. Asta,ultimul,nu mai lua pastile.TRAIESTI DEGEABA.

    RăspundețiȘtergere
  26. Măi ce vremuri erau atunci...ehe...construiam "calculatoare" Cobra avînd ca suport magnetic benzi de casetofon şi "ardeam" EPROM-urile dupa ce "scriam" liniile de program. Cutiile le făceam din plexiglas color, lemn sau Al. Nu puteai decît să "te joci" pe ele! Ce vremuri, ce vremuri...Asta era prin 86-89. Deja apăruseră primele PC-uri. Nemţii democraţi aveau unul denumit ROBOTRON!
    Acum, cînd privesc în urmă la dezvoltarea tehnologiei în acest domeniu, parcă nu-mi vine să cred...Ce ştie frac-miu cel mic Cezar despre toate astea? Nimic-că pe vremea aia se juca cu puţuLEANA în nisip şi striga "URAAA!!!" la boscheţi.

    RăspundețiȘtergere
  27. CEZAR"s big brother
    Nu numai jocuri.Am folosit ,,cutia'' ca generator de mira pentru TV,iar prin 91 era grozav la grafice pentru ,,bilanturile anuale'' ! Cum de aveam atunci timp pentru citit,fript unghii cu ciocanul,experimente tvdx...Acum ziua este tare scurta!
    8

    RăspundețiȘtergere
  28. 8-de cînd a apărut NET-ul...uităm pe foc pînă şi tigaia cu cartofii puşi la prăjit!
    PS. Da cu o Cobră se mai puteau face şi alte "chestii mai mărunte". Alea erau performanţele la acea vreme...să nu mai vorbim de antenele TV pe care le tot construiam ca să "prindem" BG, RU, MD, HU şi YU...Unele erau denumite şi "avioane", nu aveau dimensiunile unuei SRL de tip P8, dar oricum un stol de grauri putea să poposească liniştit pe ele.

    RăspundețiȘtergere
  29. @CEZAR"s big brother
    Nu era nevoie de un stol.Terminasem o antena UIF de vreo 5 m si vedeam maratonul filmului pe sirbi.Antena era fixata pe catarg doar in spatele reflectoruli.O ...ciora a intrupt bucuria invitatilor pina dimineata urmatoare,cind am remediat deformarea provocata. Cert este ca ciorile au tinut minte ca nu este un loc sigur si nu am mai avut probleme.

    RăspundețiȘtergere
  30. Odihneste-te in pace, Steve Jobs!
    ================================
    Moartea cofondatorului Apple Inc., Steve Jobs, determina intreaga lume sa isi aminteasca impactul pe care activitatea creatorului iMac, iPad sau iPhone a avut-o in intreaga lume. Vizionarul Jobs a "plecat in pace din aceasta lume", cum au declarat membrii familiei sale, ieri, 5 octombrie, la varsta de 56 de ani.
    ==========================================
    Nume mari de la Hollywood-ul reactioneaza si ele la pierderea lui Jobs, The Huffington Post adunand cateva dintre declaratiile si mesajele date de regizori, actori, prezentatori a caror viata a fost schimbata de Steve, indiferent daca au avut ocazia sa il cunoasca personal sau nu.

    * Steven Spielberg: "Steve Jobs a fost cel mai mare inventator de la Thomas Edison incoace. Ne-a pus lumea la varful degetelor."

    * J.J. Abrams (regizorul Star Trek): "Exista atat de putine persoane care te inspira, incontestabil, in mod stralucit. Steve Jobs, un om care a schimbat modul nostru de a crea, de a comunica, de a trai, a fost una dintre acele persoane."

    * George Lucas: "Magia lui Steve consta in faptul ca in timp ce ceilalti acceptau pur si simplu status quo-ul, el vedea adevaratul potential in tot ceea ce atingea si niciodata nu facea compromisuri in ceea ce priveste viziunea sa. Lasa in urma o familie incredibila si o mostenire care va vorbi oamenilor (in numele lui) si in anii ce urmeaza."

    * Ashton Kutcher: "love & light catre toti de la Apple si intregii familii a lui Jobs. Astazi am pierdut un Gigant caruia i se va simti lipsa chiar si in randul celor care nu l-au cunoscut."

    * Neil Patrick Harris (How I Met Your Mother): "Odihneste-te in pace, Steve Jobs. Spiritul tau de geniu va trai in continuare pentru multe generatii de acum incolo..."

    * Dianna Agron (Glee): "Nu ne-am cunoscut, totusi, stau alaturi de alti membri ai acestui imens loc de joaca pe care tu l-ai descoperit pentru noi. Il folosim in fiecare zi, fara sa ne saturam de nisip."

    * Alyssa Milano (New Year's Eve): "Odihneste-te in pace, Steve Jobs. Ai fost mereu o parte importanta in lumea mea cu inventiile tale speciale. Iti multumesc pentru creierul tau."

    * Ellen DeGeneres: "Abia mi-am terminat show-ul si am auzit vestea despre Steve Jobs. A fost un om uimitor cu o viziune incredibila. A schimbat lumea."

    Va invitam si pe voi sa va alaturati mesajelor cu impresii si pareri despre omul de geniu Steve Jobs. R.I.P.
    ==================
    Odihneste-te in pace, Steve Jobs!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!