Pagini de larg interes! Click here:

joi, 9 februarie 2012

De azi, vom avea un nou Guvern. GUVERNUL UNGUREANU


Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu propune, joi, unui Parlament în care vor vota doar reprezentanţii coaliţiei, dar care pot asigura majoritatea, un Cabinet cu trei independenţi, trei reprezentanţi ai UDMR, doi ai UNPR - toţi prezenţi şi în Guvernul Boc - şi nouă democrat-liberali.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru prezentarea programului şi a listei Guvernului de către Mihai Răzvan Ungureanu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, este programată să înceapă la ora 11.00.

Pentru a fi învestit, Guvernul propus de Ungureanu trebuie să primească votul majorităţii de 233 de parlamentari, lucru fezabil, în absenţa unor elemente surpriză, în condiţiile în care grupurile din arcul guvernamental au, împreună, 244 de deputaţi şi senatori.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, alcătuit din 17 deputaţi, va anunţa joi dimineaţă decizia privind susţinerea Guvernului.

Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat, miercuri, componenţa Cabinetului său.

Cei opt membri ai Guvernului Boc propuşi să îşi continue activitatea la ministerele pe care le-au gestionat:
Marko Bela (UDMR) - vicepremier
Cătălin Predoiu (independent) - ministru al Justiţiei
Leonard Orban (independent) - ministru al Afacerilor Europene
Kelemen Hunor (UDMR) - ministru al Culturii
Laszlo Borbely (UDMR) - ministru al Mediului
Ritli Ladislau (UDMR) - ministru al Sănătăţii
Cristian Diaconescu (UNPR) - ministru al Afacerilor Externe
Gabriel Oprea (UNPR) - ministru al Apărării

Cei nouă candidaţi propuşi de PDL pentru a face parte din Cabinetul Ungureanu sunt:
Lucian Bode - ministru al Economiei
Gabriel Berca - ministrul Administraţiei şi Internelor
Cristian Petrescu - ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului
Alexandru Nazare - ministru al Transporturilor
Stelian Fuia - ministru al Agriculturii
Cătălin Baba - ministru al Educaţiei
Răzvan Mustea - ministru al Comunicaţiilor
Claudia Boghicevici - ministru al Muncii
Bogdan Drăgoi - ministru al Finanţelor

Democrat-liberalii, cu o medie de vârstă de 38 de ani şi diferite profesii - între care inginer, analist financiar, lector universitar - au fost propuşi să-i înlocuiască pe toţi reprezentanţii partidului în Guvernul Boc. Cinci dintre miniştrii desemnaţi de PDL sunt deputaţi, unul este senator şi trei au fost secretari de stat în ministerele pe care urmează să le conducă.

Miniştrii desemnaţi au fost audiaţi, miercuri, în comisiile parlamentare de specialitate, doar de către parlamentarii puterii, reprezentanţii opoziţiei absentând. Unii dintre ei au primit avizul favorabil al comisiilor, alţii doar o "recomandare" către plen, în situaţia în care cvorumul de şedinţă nu a putut fi întrunit.


Avizul comisiilor este consultativ.
La şedinţa de plen de joi, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru urmează să îşi prezinte programul şi lista Guvernului. La cererea reprezentanţilor grupurilor parlamentare, preşedintele le dă acestora cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere. După încheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedinţii Camerelor şi se înaintează preşedintelui României pentru numirea Guvernului. Primul-ministru şi membrii Cabinetului depun apoi jurământul, individual, în faţa preşedintelui. Guvernul îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa preşedintelui, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

La votul din plenul Parlamentului vor participa doar grupurile parlamentare ale coaliţiei.

Conducerea PNL a confirmat, miercuri, decizia ca parlamentarii liberali să nu participe la şedinţele Legislativului pentru învestitura noului Guvern.


Şi liderul PSD Victor Ponta a spus că decizia politică a USL de a nu participa la procedurile parlamentare de învestire a noului Guvern rămâne neschimbată. El a precizat însă că va fi prezent, joi, la şedinţa comună a Parlamentului, în care se va da votul de învestitură, pentru a explica poziţia USL şi a expune aşteptările opoziţiei de la noul guvern. Ponta va fi prezent în plen împreună cu cei patru lideri ai grupurilor PSD şi PNL de la Camera Deputaţilor şi de la Senat.

Coaliţia poate asigura în plen cvorumul şi majoritatea de voturi necesare dacă nu vor exista elemente surpriză, grupurile PDL, UDMR, UNPR şi al minorităţilor naţionale totalizând 244 de parlamentari.

La Senat, grupul PDL are 45 de membri, cel al UDMR - 8, grupul progresist - 14. La Camera Deputaţilor, grupul PDL are 122 de membri, cel al UDMR - 20, grupul progresist - 18, iar grupul minorităţilor naţionale - 17. Grupurile opoziţiei au, la Cameră şi Senat, 213 parlamentari. Alţi cinci deputaţi şi doi senatori sunt independenţi. În condiţiile în care câteva mandate din totalul de 471 sunt vacante, majoritatea ar fi de 233 de voturi.

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, marţi, că parlamentarii grupului nu au ajuns la o decizie privind susţinerea Cabinetului Ungureanu, o hotărâre urmând să fie luată joi, înainte de votul de învestitură din plen.

Opoziţia a anunţat, pe de altă parte, că ar putea face o sesizare la Curtea Constituţională.


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că dacă unele comisii parlamentare au întocmit, după audierea miniştrilor propuşi, avize fără existenţa cvorumului, opoziţia va sesiza CC. Ponta a spus că opoziţia va verifica dacă au existat comisii parlamentare care i-au audiat pe miniştrii candidaţi unde au fost întocmite avize fără existenţa cvorumului. El a precizat că, dacă vor fi astfel de cazuri de nerespectare a procedurilor parlamentare, opoziţia va sesiza Curtea Constituţională, atacând eventuala hotărâre a Parlamentului de învestire a Cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu.

"Este o problemă de procedură, dar un nou guvern porneşte greşit dacă porneşte prin încălcarea regulilor de funcţionare a instituţiilor democratice. Avizul comisiilor nu este obligatoriu, este consultativ. Adică şi dacă era negativ, primul ministru putea decide să păstreze un ministru. Dar avizul este absolut necesar pentru a putea să vii în plen cu membrii Guvernului. Dacă Parlamentul emite o hotărâre fără respectarea procedurilor privind audierea miniştrilor o vom contesta la Curtea Constituţională",
a spus Ponta.
Sursa:
GUVERNUL UNGUREANU se va prezenta în faţa Parlamentului joi pentru votul de învestitură.
http://www.mediafax.ro/politic/guvernul-ungureanu-se-va-prezenta-in-fata-parlamentului-joi-pentru-votul-de-investitura-9218976


Ca bun român, urez
GUVERNULUI UNGUREANU,
mult succes!
Interesant de vazut, pozitionarea opozitiei!
Admin

60 de comentarii:

  1. @dl.V.Burcu - Nu esti un bun roman daca sustii un guvern ilegitim. Cred ca esti un bun portocaliu. Comisare, comisare...

    RăspundețiȘtergere
  2. ,, Avizul comisiilor nu este obligatoriu, este consultativ.''
    Cica cei din comisii nu si-au dat avizul,ci au recomandat pe ministri propusi...
    In Romania nu mai exista onoare !
    Probabil(98%)si votul in parlament va fi secret ...cu bilele la vedere.

    Liniuta asta ,fostul dela SIE,chiar poate intra in ,,afaceri'' imediat dupa ce a avut in mina informatii deosebit de sensibile ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fi respectuos, atentie cum te exprimi!
      Nu este deloc exclus, sa ai in domnia sa, viitorul Presedinte!
      Eheee.... si ce ai zice de ... 2(doua) mandate?
      Nu crezi ca este mai BUN decat un "puturos" de Antonescu?
      Hmmm..... ia mai gandeste-te!

      Ștergere
    2. @A10:51 PM
      Si-n cea constat "harnicia" actualului presedinte?

      Ștergere
  3. Daca Cel de Sus le-a luat mintile ,,romanilor'' se poate intimpla SI asta !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incurcate sunt Caile Domnului!
      Mintile "romanilor"? Nu se pun la socoteala!
      Au o psihologie cu totul diferita! Sparg orice tipar!
      Te uita bine la "sandramaua" lui dogaru si vei pricepe ce spun!

      Ștergere
  4. La ce poti sa te astepti in Ro, unde cei care fac legile se sterg cu ele la gaoaza? Un alt Guvern de ipocriti si hoti, o "prelungire" a Guvernului boculete. De fapt romanii sufera si vor suferi datorita derbedeului national care raspunde la numele de basescu. Cit timp acest betiv va ramine la conducere, vom avea parte numai de necazuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin modul incalificabil in care te exprimi, nu meriti un raspuns!Mai mult, daca eu as fi Admin, te-as rade definitiv de pe blog, analfabetule!

      Ștergere
    2. Daca esti gindac de bucatarie portocaliu,taci! Du-te pe blogurile oranjgutanilor si varsa-ti criticile acolo! "Modelul" meu de presedinte nu este acela al unui bataus, betiv, mincinos, hot si...epitetele ar putea continua.

      Ștergere
  5. boc era harnic,dadea cu coasa,cu barda,cu lopata si excela in a da cu gura.Harnic tare.
    Presedintele nu trebuieste sa fie ,,harnic''.El este DOAR presedinte.Sau nu mai sintem republica parlamentara?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca suntem, deja, un stat politienesc. Despre dictatura, nu mai zic nimic, e la ea acasa.

      Ștergere
  6. Ia luati de la Basescu, copii:
    "Isărescu: România este singura ţară în care salariile s-au micşorat cu 25%, dar cheltuielile crescuseră cu 120%"....
    Un alt guru care le-a rupt romanilor curu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS. Adica Isarescovich aplica politichia testiculului:"participa dar nu se baga". Acest shnapan guvernator al BNR de aproape 20 ani, nici rahat n-a mincat, nici gura nu-i pute. El apare intotdeauna la sfirsitul povestii, ca un "intelept" si ne spune ce bine era daca adoptam "cealalta solutie"...

      Ștergere
    2. .....Voi,ramaneti tot ca prostii!! Sniper one!!

      Ștergere
    3. Cezare ti-am mai spus ca tu esti reprezentantul lor, dupa cum o dovedesti cu prisosinta. La mintea ta de "comis voiajor" mai pui 1 leu si mergi cu tramvaiul, "porumbel" negru ce esti!
      PS. Apropo maimuca, nu prea am vazut olteni blonzi asa cum sustii.

      Ștergere
  7. Ia uitati ce am gasit !!!

    http://www.aro4x4.net/smf/viewtopic.php?f=15&t=1631&p=20189

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna dimineata,tragatorule !
    Ai inceput tare devreme sa tragi...pe git.

    RăspundețiȘtergere
  9. Când mă pregăteam să zic şi eu ceva pe aici, am băgat de seamă că sunt singur printre... anonimi, aşa că o las pe altădată.
    Să aveţi toţi o zi bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Biliuta, te inseli!
      Sunt toti unu'si unu', dar sub "acoperire"!
      Daca vrei, clubul Anonymus te asteapta!
      Ideile conteaza, nu blazonul! Din pacate, mai sunt si cativa deraiati! Dar cu astia o rezolvam scurt: o smetie cand si unde trebuie, si se rezolva!

      Ștergere
  10. Multumesc de urare.Am observat si eu ca nu avem nici macar indicative.Totusi este unul mai cu mot.

    RăspundețiȘtergere
  11. Era vorba despre TRAGATORUL UNU.
    Asta ca sa nu existe dubii.

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnu Biliutza fii atent domle la astia ca e mari banditi. Sa nu-ti ciori deasca uneltele, adicatelea arcu cu sageti! Au fost unii de prin TM care le-au speriat si mincat austriecilor lebedele, daramite un biet arcushor...Grija mare, grija mare la scule, ca pe vremile astea e scumpe tare.
    PS. S-apoi, mai in primavara as dori sa mi le imprumutzi nitzel ca am de incheiat niste socoteluri cu unii de pe-acilea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai, da-mi si mie maimuta sa fac o poza ,pentru noul guvern!!
      Pleaca ai nostrii ,vin ai nostrii,
      Voi....asa cum am mai zis!!Sniper one

      Ștergere
    2. Sniper one, Sniper one, tu esti mare guguman! Hi,Hi,Hi!!!!

      Ștergere
  13. Sniper one,du-te si te impusca !

    RăspundețiȘtergere
  14. Auzi ma .... guguman! Hi, hi, hi ...
    Dar ce-i aia / ala ... guguman?
    Cum devine chestia asta?

    RăspundețiȘtergere
  15. USL, prin a continua sa faca pe "bosumflatii", isi sapa singuri groapa! Nu i-a votat electoratul, sa joace bambilici pe banii contribuabililor! Iara daca tot vor GREVA, de ce nu au renuntat si la salarii, masini, secretare, plimbari peste hotare si alte privilegii? Eheee ... in curand vor gusta din plin, pelinul amar al sondajelor! Iar vor incepe sa tipe ca apucatii ... sariti, ne fura, prindeti hotii etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da de ce n-au renuntat la masini, secretare...gindacii de bucatarie portocalii impreuna cu plosnitzele asociate?

      Ștergere
  16. Esti servit,gugumanule
    http://dexonline.ro/definitie/gogoman

    gogomán (gogománi), s. m. – Tont, stupid, prost. –

    Var. guguman.

    Creație expresivă, bazată pe *gog „tont”, cu suf. expresiv -man (Șeineanu, Semasiol., 229; Iordan, BF, VII, 285), Cf. gogă. Nu par posibile der. propuse de Cihac, II, 112 (de la gîg- cu suf. -man) și Tiktin (de la gogu-mamei). – Der. gogomănie (var. gugumănie), s. f. (prostie, tîmpenie, nerozie). – Din rom. provine rut. gogoman (Candrea, Elemente, 408).

    RăspundețiȘtergere
  17. Vorbeste ,,liniuta'' in parlament.De parca nu am avea un buget aprobat deja prin lege.E CLAR.
    SE MARESC SALARIILE,SE MARESC PENSIILE,SE MARESC SALILE DE SPORT,BAZINELE DE INNOT,PARCURILE DIN SATE .
    SI BORDURILE.

    RăspundețiȘtergere
  18. Cineva ,liberal de stinga,ii spune ,,cratima''. Eu imi permit sa-ispun ,,liniuta''.

    http://luciaverona.blogspot.com/2012/02/o-cratima-pentru-premierul-desemnat.html

    RăspundețiȘtergere
  19. Mai copii, ia sa vedem ce-ati votat voi pe-acilea! Scor 7-7; remiza! Trebuie musai s-o chemati pe Ro berta.

    RăspundețiȘtergere
  20. Hopaaaaaaaaa......
    A vorbit Ponta!!!! Un discurs lung, dar BUN, echilibrat, la obiect!
    Excelenta sa, a Legitimat Guvernul Ungureanu!
    Repozitionarea lui PONTA, ramane de vazut daca apartine USL ori numai PSD!
    Hmmm.... geruri mari, dar politica-i fierbinte!
    Bravo Ponta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Voicu, PNL, acum la RTV si-a manifestat surprinderea, dezacordul, nemultumirea in mai multe puncte cu Discursul lui Ponta! Hmmm...

      Ștergere
    2. Wowww...........
      Tineti aproape!
      Ponta a suparat tare!
      Crin Antonescu, face mintenas, conferinta de presa!

      Ștergere
  21. Wowwwwwwww............
    Geoana cuvanteaza extraordinar!
    Bravo, Domnule Geoana!
    P.S.: Se pare ca a inceput cu adevarat dialogul!
    Se aduna multe mingi, in Gradina noului Guvern!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nea Cash cavale, matale esti ori vreun infractzioner? Da parola, ca altfel te pushc drept in gaura neagra! Ca io am o flinta plina din soc tare, radacina si-am o MOBRA de 5 ani si mi-s sef de gugumani!

      Ștergere
    2. PS. Am uitat sa ma semnez: Sniper uan

      Ștergere
  22. Ungureanu, de la tribuna Parlamentului, il lauda pe Ponta!
    Am spus si eu, merita! Ponta azi, maxim de maturitate politica!
    Sa dea Domnul, sa le vina mintea la cap!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uauuu....Uauuuu.....
      Ce plang cu lacrimi de crocodil, analistii mogulilor....
      Vai, vai.... Sa nu vrea Ponta sa zica precum ei, precum ... vorba'aia! Ponta, nu te teme! Tu ai ales calea cea dreapta! Chiar daca asta va duce la divort! Oricum, marele partid PSD, nu are nimic de pierdut! Dimpotriva! Va creste imediat in sondaje!

      Ștergere
  23. Frumos parlament.Uite-l si pe mizeria aia de Oltean spionind la urne.
    Asta-i democratia in zodia oranjgutanilor.

    RăspundețiȘtergere
  24. PNL-istii, este normal sa planga!
    ================================
    Sa planga, sa se planga si iar sa planga!
    Acest micut partid, plin de "politicieni de fite", este normal sa planga! PNL crestea zilnic enorm, pe spatele marelui partid PSD, care se diminua pe masura! Asa este, pentru cine vrea sa vada!

    RăspundețiȘtergere
  25. Bai frate, asta nu-i Parlament! E un circ de maimutze! Cica votu-i secret, de aia babuinul ala cu figura de Czar se uita in urne...

    RăspundețiȘtergere
  26. Traiasca si infloreasca FSN-ul liber si democratic, care ne-a adus pe culmea culmilor, progresul "progresurilor"!

    RăspundețiȘtergere
  27. Avem noul GUVERN UNGUREANU!
    ===========================
    Guvernul a fost votat: 237 VOTURI pentru!
    Mai mult decat necesare!
    Felicitari si O buna Guvernare!

    RăspundețiȘtergere
  28. Ponta ... o da la intors!
    Zice ca a fost doar... prea politicos, prea european! Wowww.... Sa-ti fie rusine ca esti bine crescut, educat! Ba-i gugustiucule, d'aia o sa pierdeti voi la alegerile viitoare! Nu aveti caracter! Sunteti la mana unor moguli, imi este clar! Ati distrus PSD-ul! In timp ce tastez, aud cum Ponta se dezvinovateste in fata Lilianei Ruse de la RTV ...Mai are putin si cred ca va incepe a plange! Saracutul! Avu si el ... momentul lui de glorie! Absolut trecatoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da-mi maimuca sa fac o poza ,pentru guvernul nou!!
      FSN-ul e in floare! Doamne ajuta....!
      Voi(noi) .....cum am mai zis!!! Sniper one

      Ștergere
    2. Mei nu-ti dau maimuca ca mi-o ciordeshti frumosule, baftosule!

      Ștergere
  29. Oamenii din strada!
    ==================
    Stiti domniile voastre cine sunt???
    ==================
    Eheee .... daca ati fi ascultat-o pe omni-prezenta prin studiourile A3, pe numita doamna Grapini, ati fi aflat!
    ==================
    Imi este clar si fff clar!
    Nu au aproape nimic cu tara, poporul!
    Toti sunt colorati si ff colorati politic!
    Nu luam in calcul nebunii, gura-casca ori oamenii strazii, rataciti prin piete!

    RăspundețiȘtergere
  30. Ponto , cind esti laudat de jigodii (ca cele de pe aici) ... ceva este in mare neregula cu 'prestatia' ta !!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sefu, noi suntem vaccinati impotriva jigodiei, nu stim tu daca esti.
      Ia de la Basecu un biscuite "Popular", precum si-un cubuletz de zahar!

      Ștergere
  31. Mei, ce mai stiti de Nea Cashu, ca uite ca se facu saptamina de cind nu mai trecu pe-acilea? Sa nu fie cumva sub zapezile alea mari la el la olteni si sa-l gasim la primavara ca pe-un ghiocel...

    RăspundețiȘtergere
  32. Jenant! Absolut jenant!
    Un popor bolnav. Nu ne mai facem bine!
    Multi politicieni vor doar si neaparat, numai scandal!
    Stau si ma intreb: cat de mare este "foamea" opozitiei?
    Imi este scarba! Abia astept sa ii vad la putere!!!!
    Apoi sa va vad pe unii de pe aici: ce mai spuneti, ce mai ziceti!

    RăspundețiȘtergere
  33. "Şef-rabinul Rusiei: La protestele anti-Putin nu au fost evrei, pentru că era sâmbătă"!
    Asa-i si-n Romanika!!! HA,HA,HA!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  34. Nici o asemanare intre noul BOC si lt. Gheorghe Alexandru? Nu sesizeaza nimeni incalacarea aceleeasi prevederi legale? E drept ca unul are binecuvintarea tartorului sef. Ghici cine?

    RăspundețiȘtergere
  35. ,,E drept ca unul are binecuvintarea tartorului sef. Ghici cine?
    ''

    GHICI GHICITOAREA MEA

    RăspundețiȘtergere
  36. Bei unde ati disparut? Sunteti la Chioru la banchet, ori la Ungureanu la receptie?

    RăspundețiȘtergere
  37. Nu sefu',am plecat catre posturi,ca nu dormim acasa.Dormim in post.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!