Pagini de larg interes! Click here:

marți, 24 iulie 2012

Scrisoare către reprezentanții UNIUNII EUROPENE. Apel anti-Băsescu al intelectualilor români. UPDATE. Photo


Un grup de intelectuali români iau poziție împotriva reacțiilor externe față de evenimentele politice din România, adresând o scrisoare către reprezentanții Uniunii Europene. Mesajul intelectualilor se dorește a fi un protest la pozițiile exprimate de liderii europeni din ultima perioadă.



SCRISOARE CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ, BRUXELLES

Către:
Președintele Consiliului European, ES Herman Achille Van Rompuy; Președintele Comisiei Europene, ES Jose Manuel Durao Barroso; Vice-Președintele Comisiei Europene, ES Viviane Reding; Comisarul European pentru Afaceri Interne, ES Cecilia Malmstrom; Secretarul General al Comisiei Europene, Dna. Catherine Day
București, 23 iulie 2012
Excelențele Voastre,
Suntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii suntem veterani ai mișcării democratice din România, alții – reprezentanți ai unor generații mai tinere, dar toți suntem apărători fervenți ai valorilor europene. Mulți dintre noi nu sunt implicați în niciun fel în politică; unii au afilieri și simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice și statul de drept, așa cum am făcut-o mereu începând decembrie 1989.

Suntem acum profund îngrijorați de reacțiile externe la recentele evenimente politice din țara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepții eronate cu privire la situația curentă și va deschide un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupați de recentele acuzații care pretind că Parlamentul și Guvernul României ar fi subminat statul de drept și independența justiției în încercarea de a-l demite pe președintele Traian Basescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanți de seamă ai Uniunii Europene iși exprimă poziția ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars. Această poziție nu a putut fi formulată decât pe temeiul unor informații înșelătoare sau incomplete cu privire la adevârata natură a situației din România..

Vă rugăm să ne permiteți ca, folosind experiența noastră de cercetare și cunoașterea directă a climatului politic din țara noastră să vă prezentăm doar câteva puncte pe scurt:

• Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituție unde numirile se fac politic și care are ca unică vocație arbitrajul în chestiuni constituționale.

• Curtea Constituţională a recunoscut că, substituindu-se Primului Ministru, Președintele Băsescu a încălcat principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor. Guvernul României nu a mai răspuns în fața Parlamentului, așa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în fața Președintelui, ca în Federația Rusă. Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori exista riscul unei opinii disidente. În consecință, așa cum a recunoscut-o Curtea Constituțională, suspendarea Președintelui este conformă cu Constituția României și urmează să fie confirmată sau nu de un referendum național, organizat deasemenea în strictul repect al legii.
Președintele Băsescu vorbește deschis și liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiției constituționale a Președintelui României ca mediator. Alte incidente recente confirmă temerile noastre referitoare la modul în care Presedintele Băsescu își înțelege competențele:

• In 2009, Parlamentul a votat o moțiune de cenzură împotriva guvernului, care a fost demis în conformitate cu legea. Președintele a refuzat să accepte propunerea majorității, cum se cuvenea, și nu l-a desemnat drept Prim Ministru pe dl. Klaus Johannis, Primarul Municipiului Sibiu, susținut de o largă majoritate, ci a prelungit mandatul guvernului demis, doar ca să fie sigur că o echipă favorabilă îi va organiza realegerea ca Președinte al României.

• Președintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voință pe cei doi șefi ai Serviciilor Secrete, care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiți de Parlament. De curând a adăugat că ”aproape s-a decis” cu privire la persoana viitorului Procuror General, care în conformitate cu legea este propus de către Ministrul Justiției cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, organism independent.

• Acum câteva zile, Președintele i-a povestit în direct unui reporter TV că, atunci când Cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, l-a întrebat dacă există în Constituția României reglementări privitoare la suspendarea Președintelui, el i-a răspuns că nu, nu există. A fost poate o eroare de exprimare, dar cum să lăsăm soarta țării noastre în asemenea mâini? Articolul 95 al Constituției României este explicit, și definește procedura de suspendare, de la inițierea ei la sfârșitul procesului; faptul că în Constituția Germaniei sau a oricărui alt stat din Uniune Europeană – nu există o asemenea prevedere nu are nicio semnificație în această materie.

Iată de ce, în ultimii ani, cetățenii obișnuiți ai României au devenit tot mai îngrijorați de acțiunile întreprinse de Președintele Băsescu și de apropiații săi. Ei au fost votați pe baza unui program de justiție, echitate și bunăstare a cetățenilor. Dimpotrivă, Președintele însuși a asumat un rol executiv direct când a inițiat tăieri sălbatice ale salariilor și pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători și funcionari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În același timp, fondurile publice care plăteau pe clienții partidului dominant au crescut an de an, în disprețul retoricii de austeritate generală.

Poate încă și mai îngrijorătoare au devenit manifestările de intoleranță printre susţinătorii Președintelui. Lideri ai partidului care îl susține au declarat că minoritatea Roma din România este “genetic programată” să încalce legile. Ni se repetă constant – în ecou cu declarațiile Președintelui – câ idealul european al unei societăți care garantează o viață decentă pentru toți este perimat, și ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptați și mai puternici să supraviețuiască. Această formă brutală de darwinism social este opusul valorilor democratice ale Uniunii Europene așa cum le-am adoptat cu entuziasm în ultimii douăzeci de ani.

Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstrații civice în peste 60 de orașe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea românească refuza intoleranța și discrepanțele economice din ultimii ani. Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante și pline de viață.

Apreciem din toată inima timpul și preocuparea pe care le cheltuiți pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, și care privește climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declarațiile Dvs de susținere a democrației în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe, și că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper și tolerant deopotrivă pentru România și pentru Uniune Europeană.
Cu deosebită considerație,
Acad. Prof. dr. Nicolae Anastasiu, professor emeritus; Prof. dr. Liviu Antonesei, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi ; scriitor, jurnalist; Prof. dr. Vasile Astărăstoae, Rectorul Universității de Medicină și « Gr. T. Popa », Iasi, Președintele Colegiul Medicilor din Romania; Horia Barna, scriitor, traducător; Dr. Vlad Bedros, Universitatea Națională de Artă din București; Corina Bernic, scriitor, traducător ; mamager pentru Europa Centrală și de Est a programelor Robert Bosch Stiftung; Dr.Andrei Bodiu, scriitor; Lect. Dr. Valentin – Victor Bottez, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București; Prof. dr. Romulus Brancoveanu, Facultatea de Filozofie, Universitatea din București; Bianca Burta-Cernat, critic literar; Anca Calangiu,filolog, tradcător; Dr. Ileana Cazan, cercetător științific I, director adjunct al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” al Academiei Române; Paul Cernat, critic literar; Dr. Marius Chelcu, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei Române, Iași; Conf. Dr. Mihai Chioveanu, Facultatea de Științe Politice a Universității din București ; delegat al României în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research; Conf. Dr. Mirana Cioba, Facultatea de Limbi și literaturi Străine, Universitatea din București, catedra de limbi Ibero-Romanice; Conf. Dr. Alin Ciupală, Departamentul de Istorie a românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București; Dr. Răzvan Constantinescu, DrMed., Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa”, Iasi, medic primar, Centrul de Gasteroenterologie și Hepatologie; Lect. Dr. Emanuel Copilas, Ph.D Facultatea de științe politice, “Universitatea de Vest” Timisoara; Marius Costa, DrMed; Anni Costa, jurnalist; Dr. Ing. Eugen Cuteanu; Dorin David, cercetător, Universitatea “Transilvania” Brasov; Iarina Demian, actriță, regisor, scriitor; Georgeta Dimisianu, editor; Nicolae Iordan-Constantinescu, PhD, profesor asociate, Universitatea FInanțe – Bănci, Bucuresti; Prof. dr. Octavian G. Duliu, Facultatea de Fizică, Universittea din București; Serban Foarţă, scriitor; Ildiko Gabor -Foarţă, psiholog, traducător; Dr. Monica Ghetz, scriitor; Marius Ghilezan, scriitor; Dr. Cristian E. Ghiţă, cercetător post-doctoral, Universitatea din București; Prof. dr. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi; Prof. dr. Mihaela Grancea, Universitatea « Lucian Blaga » Sibiu; Andreea Grecu, PhD, manager cultural, Asociația Operatorilor Culturali din România; Prof. dr. Ladislau Gyemant, Directorul Institutului de Iudaistică, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj; Prof. dr. Constantin Hlihor, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București; Octavian Hoandră, scriitor, jurnalist; Prof. dr. Adrian Paul Iliescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; Eugen Ionescu, DrMed., Hospices Civils de Lyon; Dr. Corina Iosif, cercetător științific, Institutul de Etnografie al Academiei Române, Cluj – Napoca; Florin Lăzărescu, scriitor, Prof. dr. Ion Bogdan Lefter, critic literar, analist cultural și politic, scriitor, Facultatea de Litere, Universitatea din București; Prof. dr. Sabin Adrian Luca, Universitatea “Lucian Blaga”, Director General al Muzeului Brukenthal, Sibiu; Prof. dr. Ecaterina Lung, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București; Prof. dr. Coman Lupu, Facultatea de Limbi și Literaturi străine, Universitatea din București; Dr. Alexandru Mamina cercetător științțific, institutul de Istorie « Nicolae Iorga » al Academiei Române, București; Sorin Mărculescu, scriitor; Prof. dr. Tudor A. Marian, professor emeritus de Fizică, Universitatea din București; Prof. dr. Paulina Marian, profesor de Fizică, Universitatea din București; Conf. Dr. Alexandra Mitrea, decanul facultății de Litere și Arte, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu; Lect. Dr. Andrei Muraru, Universitatea « Al. I. Cuza » Iasi; Prof. dr. Oana Murarus, Facultatea de litere, Universitatea din București; Prof. dr. Marina Mureşanu Ionescu, Facultatea de limbă și literatură franceză, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi; Dr. Carmen Muşat, Facultatea de Litere, Universitatea din București; redactor șef, “Observatorul Cultural” București; Dr. Lucian Nastasa-Kovács, Institutul de Istorie “George Barițiu” al Academiei Române,, Cluj – Napoca; Pof. Dr. Victor Neumann, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara; Viorica Niscov, cercetător, traducător; Prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București; Conf. Dr. Cristian Olariu, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București; Dr. Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigații Speciale, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc; Alexandru Pecican, regizor; Prof. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, membru în COnsiliul Național al Uniunii Scriitorilor; Dr. Emanuel Petac, conservator al Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române; Prof. dr. Zoe Petre, professor emeritus de istorie antică, Universitatea din București; Dr. Zeno Karl Pinter, membru corespondent al Institutului Arheologic German, (DAI), Președintele Comisiei Naționale de Arheologie; Prof. dr. Cristian Pîrvulescu, SNSPA, președinte Pro Democratia; Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității « Babes Bolyai », Cluj – Napoca; Prof. dr. Grigore Popescu Arbore, Chief Technology Officer, The National Research Council / CNR, Institute of Marine Sciences / ISMAR, Venice – Italy; Lect, dr. Simona Popescu, PhD, Facultatea de Litere, Universitatea din București ; scriitor; Iulia Popovici, critic literar; Prof. dr. Mihai Retegan, DHC Universitatea Ovidius, Constanta, Departamentul de Istorie a Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București; Prof. dr. Zoltan Rostas, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București; Prof. dr. Michael Shafir, professor emeritus, Universitatea « Babes-Bolyai » Cluj; Prof. dr. Cezar Sigmirean, Universitatea “Petru Maior”, Targu-Mures; Conf. Dr. Elena Șaulea, UNATC, București; Ovidiu Şimonca, jurnalist, redactor șef adjunct, “Observator cultural”; Prof. dr. Monica Spiridon, PhD, habilit. , Universitatea din București, Membru al Academia Europea, Vicepreședinte al International Comparative Literature Association (ICLA), Chair to the Experts Panel of Literature, European Science Foundation ( Program ERIH), Membru al The European Pool of Reviewers, Evaluator of the European Research Council (” Bringing Great Ideas to Life”, Panel SH5); Prof. Dr. Filip Stanciu, Rectorul Universității “Lumina” din București; Cornel Apostol Stanescu, fost Director General al Nvățământului SUperior și Cercetării, Ministerul Educației; Prof. dr. Constantin Stoenescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, publicist; Dr. Alexandru Suceveanu, emeritus director adjunct, Institutul de Arheologie “Vasile Parvan” al Academiei Române, Bucharest; Prof. dr. Stelian Tănase, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, scriitor; Prof. dr. Antoaneta Tănăsescu, Facultatea de Litere, Universitatea din București; Prof. dr. Nicolae Serban Tanaşoca, Directorul Institutului de Studii Sud-est auropene al Academiei Române; Lucian Dan Teodorovici, scriitor; Conf. Dr. Zoltan Tibori Szabo, Departamentul de Științe Politice, Administrație și Comunicare, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca; Conf. Dr. Nicolae Toboşaru, Universitatea din Oradea, Masteratul de Studii de securitate Euopeană; Prof. dr. Florin Turcanu, Facultatea de Stiințe Politice, Universitatea din București; Dr. Silviu Văcaru, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei ROmâne, Iasi; Alexa Visarion, regizor; Conf. Dr. Viorel Vizureanu, PhD, Facultatea de FIlosofie, Universitatea din București; Prof. dr. Laurenţiu Vlad, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București; Lect. Dr. Felicia Waldman, Universitatea din București; Lect, dr, Daniela Zaharia, PhD, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București

===================
===========
=====

UPDATE
Unele dintre cele mai inspirate sau amuzante mesaje contra Băsescu,
postate pe Facebook:










=============================
==================

106 comentarii:

  1. Traian Basescu: ,,Când mă voi întoarce la Cotroceni voi cere Justiției ca Ponta și Antonescu să plătească pentru izolarea României"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CUI sa CEARA?? JUSTITIEI INDEPENDENTE ??
      Io zic sa-l lasam doar sa ceara.. AJUTOR!Nava la apa..

      Ștergere
  2. Buna dimineata dragi tovarasi intr-ale suferintei!Stimati locatari ai stabilimentului, onorate animale, io zic sa o punem si noi de-o scrisoare, fiind multi..si prosti, sau prosti ..da multi, poate ne baga in sama si pe noi MUE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da sa scriem o scrisoare scrieo tu ca vaz ca tiai insusit cursul de grama si eu cu boii mei ne angajam so sustinem si so semnam. MuuuuuuuuuuuuuuuuuuE U E? asta vine de la OU EST stim si franchiza dupa cum opserva-ti

      Ștergere
    2. Ma onoreaza atentia ta!

      Ștergere
    3. Muuuuuuuuuuuuuult?

      Ștergere
  3. Neatza buna la ZOO +9! Czare la ora 2 ia-ti pasteaua, serveste un ALUPIGUS si scarpina-ne pe oua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marsssss inPIZDA MA-TIIIIIIII......

      Ștergere
    2. Da, da, Czar maimuca cu capu cit nuca sa ne scarpine buca!!!!

      Ștergere
    3. @ 09:10
      Ba pe-a chizdulicii mamitzicii tale!

      Ștergere
    4. Boule mic asa am invatat noi l-a scoala de boi? Fi atent la ce vobesti ca suntem neamuri alese Muuuuuuuuuuuu! TU

      Ștergere
  4. Acu ca toata menajeria s-a reunit in frunte cu kurutz de leu si motanelul negru kakacios, putem merge inainte ca pe vremuri.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna dimineata onorabili pacienti si dragi...animale!

    RăspundețiȘtergere
  6. CEZAR spunea...
    24 iulie 2012, 09:14
    Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!

    CEZAR spunea...
    24 iulie 2012, 09:19
    @/Maiag- esti un amarat de motorist de pe o amarata de barca cu motor! Ti-a crescut pensia de vre2,5 ori si in prostia ta crezi ca se datoreaza lui Base ! Boule - dupa dorinta lui si a lui Seitan acum nu ai trece de 900,00lei !Daca tot simti nevoia sa pupi pe cineva in partile dorsale atunci mergi la OPREA si roga-l sa-ti dea voie!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Da,mergeti la huoOprea,cit inca nu-i la Jilava.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cezaruica, vaz ca o iei in fleica de dimineata..

    RăspundețiȘtergere
  9. Admin -ce dracului tot ii afisezi moaca ! Crezi ca nu suntem satui?!!

    RăspundețiȘtergere
  10. lyonlyon5722 iulie 2012,
    Marinarul musai trebuie debarcat. Altminteri, corabia se scufunda...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. în România, Hitler, Stalin, Ceauşescu, Iliescu, comuniştii, bla, bla, bla! Haideţi să ne oferim această plăcere a demiterii suspendatului! Să-l dăm pe mâna justiţiei ca să-l judece cu aceeaşi balanţă folosită pentru judecarea lui Adrian Năstase.
      Să aflăm, astfel, multe din nefăcutele „alesului” ţinute la secret din ordinul său. Să aflăm, spre exemplu, ce mai e cu dosarul "Flota", cu renovarea vilelor de protocol din Primăverii, casa din Mihăileanu, afacerea Popoviciu- Ioana Băsescu, pe unde a ascuns Ungureanu listele cu alegătorii români care au votat la Paris într-o veselie, la prezidenţialele din 2009. Să aflăm, de asemenea, cu cine au votat la aceleaşi alegeri miile de cetăţeni din Republica Moldova cu domiciliul într-un apartament. Şi să mai aflăm multe alte şmecherii ale găştii nebune din jurul lui Sarsailă. Pentru asta, trebuie să mergem la vot, căt mai mulţi! Pentru asta trebuie să punem ştampila în căsuţa DA . Să facem din ziua referendumului, 29 iulie, o altă zi a eliberării! Cea a eliberării de sub tirania şi mârlănia băsescului.
      Să-i excludem pe TICĂLOŞI, din orice funcţie eligibilă, indiferent de spectrul politic declarat !
      Aşa să ne ajute Dumnezeu!
      JOS BĂSESCU!
      ....Blog VIS !!

      Ștergere
    2. Ai uitat de Rosia Montana ... si inca ff multe!
      Dar ... sa nu uitam si Gasca, in frunte cu EUdrea!

      Ștergere
  11. Mei, nu-l vazui in lista aia de hacademicieni care-l reclama pe Bashica, pe Czar maimukles al nostru...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu a-m semnat dar nu ma vazut nimenea. Boul al mic de CEZAR e analfabet si avea copitele lustruite. Asa ca nu i sa vazut amprenta.

      Ștergere
    2. CEZAR BOULIAC24 iulie 2012, 10:46 ZICE ...,,Eu ,,a-m' semnat dar nu,, ,,ma "vazut nimene.. Vaaai bunicule cum ma faci de rasul curcilor!!! Sau te-ai sclerozat?? Czar

      Ștergere
    3. Nepoate m-a uimesti (ezclamare)Tiai depasit conditia de bou tanar Aspiri la locul I si nu til las nici mort esclamare

      Ștergere
    4. @BOULIAC... te invit la un ..regal.Da-mi un MUUUU cand esti in forma.Eu tin muza in frigider...

      Ștergere
    5. Eu nu vreau sa vorbesc cu oameni care nu vrea sa vorbesc cu mine. Da-ti parola! Vrei sa te pui cu cel mai mare bou? esti pierdut Nici CEZAR ala micu nu ma intrece

      Ștergere
    6. Am uitat Vezi daca sunt corcitura intre bou si iac Muuuuuuuuuuuuu!

      Ștergere
    7. @12:51..nu stiu daca esti corcitura, dar stiu sigur ca nu esti...TAUR.Si tocmai pentru asta ma simt in ..siguranta.

      Ștergere
    8. @tot 12:51! Vezi, in prostia lui, var-tu czar se crede ..taur, cand de fapt el este un ..boulet.

      Ștergere
    9. Cum boulet? Nam stabilit ca e cel mai mare bou din Romania dupa ce mam retras eu la yaci in Tibet?

      Ștergere
    10. @Tot io.Ce dai daca ma arat la ..fatza?

      Ștergere
    11. Aratate ca si eu mam aratat, lumineazati fata!
      Dau o iesle cu ierburi din Tibet Cica la voi sunt lacuri tari

      Ștergere
    12. Eu plec l-a grajd ca aici sa ofilit iarba l-a soare si m-a arde l-a foios.
      Te l-as s-a te razboiesti cu nepotu boul CEZAR.
      Muuuuuuuuuuuu!

      Ștergere
    13. Ba, noi suntem tari in toate cele,Doamne multam!

      Ștergere
    14. Cei mai tari in coarne, habotnicule!
      Muuuuuuuuuuuuuuuuu! TU!

      Ștergere
    15. Ai grije ca io nu prea-s dus la beserica!Poate-ti musc o mosocoarna!

      Ștergere
  12. Sa-l facem chirias pe matelot !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am loc la mansarda in grajdul meu.Dar asta ma impute

      Ștergere
  13. De ce trebuie demis Basescu Traian:
    1.
    Pentru ca a incalcat in mod repetat Constitutia Romaniei

    2.
    Pentru ca a izolat Romania pe plan international.

    3.
    Pentru ca a discreditat imaginea Romaniei in lume

    4.
    Pentru ca, prin comportamentul dicatorial, a pus in pericol democratia si statul de drept din Romania

    5.
    Pentru ca a incalcat in mod repetat principiul separatiei puterilor in stat si independenta justitiei

    6.
    Pentru ca a transformat DNA si ANI in politie politica personala.

    7.
    Pentru ca a incurajat frauda electorala si cumpararea parlamentarilor prin mita si santaj.

    8.
    Pentru ca a incurajat formarea in parlament a unui majoritati ilegitime – UNPR

    9.
    Pentru ca a deconsiderat militarii oferind grade de generali apropiatilor sai.

    10.
    Pentru ca i-a transformat pe membrii SCMD in asistati sociali.

    11.
    Pentru ca a protejat baietii destepti si oamenii de afaceri apropiati de PDL care au cotizat sume importante in campaniile electorale si care au fost rasplatiti prin contracte cu statul foarte avantajoase pentru ei.

    12.
    Pentru ca a promis ca va eradica coruptia. In mandatele sale coruptia a devenit politica de stat.

    13.
    Pentru ca a dezinformat si a manipulat.

    14.
    Pentru ca i-a protejat pe evazionistul Blejnar, pe hoata Anastase si pe Elena Udrea care si-a batut joc de banii tarii prin construirea de terenuri de fotbal in panta, bazine de inot in localitati fara canalizare, parcuri in sate, telegondole in zone fara turisti, sali de sport in localitati cu populatie de varsta a treia, patinoare de 3 ori mai scumpe decat in Ungaria, etc.

    15.
    Pentru ca ne-a minit in forma continuata: restitui vila din Mihaileanu - nu o mai restitui, demisionez in 5 minute – nu mai demisionez, Romania nu intra in criza – Romania a iesit din criza, guvernul nu si-a propus sa scoata Romania din Criza, nu imprumitam bani de la FMI- imprumutam ca o centura de siguranta – nu ne mai oprim din imprumitiri, a spus ca romanii vor trai bine dar doar ei si oamenii lor au trait bine, majoritatea romanilor au saracit.etc.

    16.
    Pentru ca a fost adevaratul prim-ministru depasindu-si atributiile din Constitutie.

    17.
    Pentru ca a indatorat fiecare roman cu 5000 de euro. A spus ca Romania nu se va imprumuta la FMI si dupa aceea ca imprumutul este doar o centura de siguranta. Ulterior s-a razgandit si a afirmat ca fara acel imprumut nu putea plati pensiile si salariile. Unde s-au dus banii imprumutati?

    18.
    Pentru ca a hotarat reducerea salariilor, a ajutorului de somaj si a indemnizatiilor pentru mame si persoanele cu handicap si impozitarea pensiilor motivand ca nu sunt bani dar banii care existau au fost folositi pentru a plati mafia PDL. In 2009 Basescu spunea ca nu se pune problema reducerii salariilor pensiilor.

    19.
    Pentru ca a luat decizii aberante care au condus la scaderea nivelului de trai, scaderea investitiilor, au agravat criza economica din Romania si a distrus clasa mijlocie din Romania – vezi impozitul forfetar – A spus ca Romania nu va fi atinsa de criza economica. In 2009 au fost radiate 66.320 de firme, in 2010 183.227 de firme au fost radiate si/sau si-au suspendat acutivitatea, in 2011 au fost radiate 71.970 firme. Aceste firme creau locuri de munca si plateau impozite la buget.

    20.
    Pentru ca a pus interesele personale si de grup inaintea interesului national.

    21.
    Pentru ca a incercat subordonarea Parlamentului.


    http://theodora0303.wordpress.com/2012/07/24/niciodata-presedintele-unei-tari-europene-nu-a-facut-atat-rau-pentru-tara-unde-a-fost-ales-presedinte-cum-a-facut-presedintele-suspendat-basescu-traian/

    RăspundețiȘtergere
  14. 22.
    Pentru ca a vrut sa includa presa in vulnerabilitatile la securitatea nationala alaturi de terorism.

    23.
    Pentru ca a promovat mediocritatea profesionala si nepotismul – vezi de exemplu cazurile Igas si Elena Basescu.

    24.
    Pentru ca a incitat la ura si la dezbinare intre categorii sociale si profesionale pe principiul Divide et Impera.

    25.
    Pentru ca a tolerat si incurajat coruptia.

    26.
    Pentru ca a controlat toate serviciile secrete, desi serviciile ar fi trebuit sa se afle sub control parlamentar.

    27.
    Pentru ca si-a atribuit singur vila din strada Mihaileanu desi avea o proprietate in Bucuresti pe care a donat-o fiicei.

    28.
    Pentru ca a incercat sa reorganizeze Romania sustinand crearea regiunii Har-Cov.

    29.
    Pentru ca a sprijinit alegerea agentului antiroman Laszlo Tokes in functia de europarlamentar si vicepresedintele Parlamentului European.

    30.
    Pentru ca a pus presiune pe justitie prin Monica Macovei si prin interventii directe.

    31.
    Pentru ca a facut lobby pentru exploatarea aurului de la Rosia Monata.

    32.
    Pentru ca a umilit medicii, profesorii si pensionarii, pe Raed Arafat si pe Regele Mihai.

    33.
    Pentru ca a amenintat liderii sindicali si a distrus sindicatele.

    34.
    Pentru ca a inchis spitale si scoli.

    35.
    Pentru ca a distrus invatamantul si a declarat ca scoala romaneasca scoate tampiti.

    36.
    Pentru ca a distrus sistemul sanitar si a trimis medicii sa emigreze. Nu se stie inca ce s-a intamplat cu banii de la CNAS. Il intreaba cineva de “sanatate” pe Lucian Duta?

    37.
    Pentru ca a adus 5 milioane de romani in pragul saraciei.

    38.
    Pentru ca a furat Flota Romaniei.

    39.
    Pemtru ca a creat mai mult de 1 milion de someri.

    40.
    Pentru ca a refuzat sa il numeasca prim- ministru pe Klaus Iohannis desi era sustinut de o majoritate parlamentara.

    41.
    Pentru ca a condamnat in mod demagogic comunismul desi are un trecut comunist si legaturi cu fosta securitate. Se presupune ca este inca ofiter activ de contrainformatii militare si/sau sau cine mai stie care alte servicii de informatii.

    42.
    Pentru ca s-a sustras sistematic din fata justitiei, acuzand imunitatea altora din cea mai imuna pozitie in stat.

    Traiesti bine? Uniti putem scapa de el!

    Demite-l! Voteaza pentru demitere la referendumul din 29 iulie 2012!







    http://theodora0303.wordpress.com/2012/07/24/niciodata-presedintele-unei-tari-europene-nu-a-facut-atat-rau-pentru-tara-unde-a-fost-ales-presedinte-cum-a-facut-presedintele-suspendat-basescu-traian/

    RăspundețiȘtergere
  15. Circul politic romanesc a trimis cursul BNR peste 4,6 lei / euro.
    ======================
    Leul romanesc nu se mai opreste din cadere! Moneda nationala a trecut luni peste inca un prag psihologic, 4,6009 lei/euro, spre groaza celor care au credite in momenda europeana. Un aport covarsitor la aceasta prabusire a cursului BNR il are circul politic infernal intre USL si Traian Basescu.
    ============
    Un motiv in plus, sa terminam CIRCUL politic!
    Acum, exista o sansa! Urmatoarea, daca nu belim ochii ... peste 2 ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mey pana si un bou ca mine pricepe ca cursul (pardon)nu a luato razna decat din cauza javrei concomitent cu evolutia internationala. Vrajeala javrei cum ca din cauza lui Crin loviturii de stat..s.a trebuie combatuta intoate spatiile El este de vina Javra ORDINARA

      Ștergere
  16. Mitingul s-a încheiat cu discursul Premierului Ponta, care a încheiat spunând :”Pe 29 Iunie, în fiecare an se aniversează un moment extraordinar. În urmă cu aproape 150 de ani s-a cântat pentru prima oară „Deşteaptă-te române”.Vreau să-i spun lui Traian Băsescu că pe 29 Iulie nu se va purta albul, se va purta tricolorul fiindcă pe 29 Iulie românii îşi vor lua de la Băsescu ţara înapoi, Asta cred că putem să facem împreună şi asta vă promit că vom face, să venim la vot să votăm da şi să-l pedepsim pe Băsescu pentru tot răul făcut României. Vreau să facem împreună bine Olteniei şi României şi să votăm DA pe 29 scăpând de Traian Băsescu. Vă mulţumesc!”

    Interesantă coincidenţă, aceea cu Ziua Imnului Naţional. Să fie o predestinare şi să se trezească românii pe 29 anul acesta ? Atunci acest imn va deveni cu adevărat şi imnul acestei generaţii. Dacă punem la socoteală că Traian Băsescu a amintit acum câteva zile de un alt eveniment care coincide cu ziua referendumului, şi anume ziua de 29 .07.1947 când comuniştii interziceau PNŢ-ul, avem tabloul complet al preocupărilor sau gândurilor fiecăruia. Deşi trimiterea domnului Băsescu este forţată, situaţiile nu se compară, acum poporul decide soarta unui dictator, nu dictatorii soarta unui Popor, nu ar fi exclus să i se împlinească profeţia şi să aibă soarta PNŢ , SĂ FIE SCOS ÎN AFARA COTROCENILOR , că tot strigară oltenii „Ieşi afară javră ordinară!”
    .......BLOG NEACSU

    RăspundețiȘtergere
  17. Va aduceti aminte ce a declarat la un moment dat Basescu Traian, presedintete suspendat, despre justitia romana?

    A declarat asa:

    “Niciodată justitia unei ţări europene nu a facut atât rău pentru ţara pentru care lucrează cum a făcut justiţia română.”

    Noi cei care votam DA la referendumul din 29 iulie credem ca, de fapt, niciodata presedintele unei tari europene nu a facut atat rau tarii unde a fost ales presedinte cum a facut presedintele suspendat Basescu Traian.

    Multi romani cred ca de fapt nici in 2004 si nici in 2009 Basescu Traian nu a castigat alegerile prezidentiale.

    In decembrie 2004, Adrian Nastase, dupa al doilea tur la prezidentiale, dupa finalizarea negocierilor cu UE, pentru a nu periclita semnarea Tratatului de aderare la UE , in mai 2005, nu a cerut renumararea voturilor pentru ca nu a dorit revolte de strada, pe modelul “revolutiei” de la Kiev si amanarea semnarii Tratatului.................BLOG THEODORA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cred si eu dacami permiteti o esprimare Asta a fost legitim cum sunt eu crocodil. Cu gasca lui ne fura si iarba din iesle

      Ștergere
  18. 22.
    Pentru ca a vrut sa includa presa in vulnerabilitatile la securitatea nationala alaturi de terorism.

    23.
    Pentru ca a promovat mediocritatea profesionala si nepotismul – vezi de exemplu cazurile Igas si Elena Basescu.

    24.
    Pentru ca a incitat la ura si la dezbinare intre categorii sociale si profesionale pe principiul Divide et Impera.

    25.
    Pentru ca a tolerat si incurajat coruptia.

    26.
    Pentru ca a controlat toate serviciile secrete, desi serviciile ar fi trebuit sa se afle sub control parlamentar.

    27.
    Pentru ca si-a atribuit singur vila din strada Mihaileanu desi avea o proprietate in Bucuresti pe care a donat-o fiicei.

    28.
    Pentru ca a incercat sa reorganizeze Romania sustinand crearea regiunii Har-Cov.

    29.
    Pentru ca a sprijinit alegerea agentului antiroman Laszlo Tokes in functia de europarlamentar si vicepresedintele Parlamentului European.

    30.
    Pentru ca a pus presiune pe justitie prin Monica Macovei si prin interventii directe.

    http://theodora0303.wordpress.com/2012/07/24/niciodata-presedintele-unei-tari-europene-nu-a-facut-atat-rau-pentru-tara-unde-a-fost-ales-presedinte-cum-a-facut-presedintele-suspendat-basescu-traian/

    RăspundețiȘtergere
  19. 31.
    Pentru ca a facut lobby pentru exploatarea aurului de la Rosia Monata.

    32.
    Pentru ca a umilit medicii, profesorii si pensionarii, pe Raed Arafat si pe Regele Mihai.

    33.
    Pentru ca a amenintat liderii sindicali si a distrus sindicatele.

    34.
    Pentru ca a inchis spitale si scoli.

    35.
    Pentru ca a distrus invatamantul si a declarat ca scoala romaneasca scoate tampiti.

    36.
    Pentru ca a distrus sistemul sanitar si a trimis medicii sa emigreze. Nu se stie inca ce s-a intamplat cu banii de la CNAS. Il intreaba cineva de “sanatate” pe Lucian Duta?

    37.
    Pentru ca a adus 5 milioane de romani in pragul saraciei.

    38.
    Pentru ca a furat Flota Romaniei.

    39.
    Pemtru ca a creat mai mult de 1 milion de someri.

    40.
    Pentru ca a refuzat sa il numeasca prim- ministru pe Klaus Iohannis desi era sustinut de o majoritate parlamentara.

    41.
    Pentru ca a condamnat in mod demagogic comunismul desi are un trecut comunist si legaturi cu fosta securitate. Se presupune ca este inca ofiter activ de contrainformatii militare si/sau sau cine mai stie care alte servicii de informatii.

    42.
    Pentru ca s-a sustras sistematic din fata justitiei, acuzand imunitatea altora din cea mai imuna pozitie in stat.

    Traiesti bine? Uniti putem scapa de el!

    Demite-l! Voteaza pentru demitere la referendumul din 29 iulie 2012!







    http://theodora0303.wordpress.com/2012/07/24/niciodata-presedintele-unei-tari-europene-nu-a-facut-atat-rau-pentru-tara-unde-a-fost-ales-presedinte-cum-a-facut-presedintele-suspendat-basescu-traian/

    RăspundețiȘtergere
  20. Băsescu e o cutră vopsită, un laș, un clănțău, un șarlatan.

    RăspundețiȘtergere
  21. http://www.dcnews.ro/2012/07/de-ce-voteaza-da-ct-popescu-basescu-e-o-cutra-vopsita-un-las-un-clantau-un-sarlatan/

    Acum nu mai vrea ,,sa se intoarca la popor".
    Vor declansa un mare santaj,in special in rural,speriind oamenii ca daca se vor apropia de sectiile de votare nu vor mai primi aia,aia ,aia.
    In urban unii angajatori au cerut ca documentele de identitate ale angajatilor sa ramina la unele persoane pina luni sau au amenintat ca luni vor verifica documentele de identitate.
    Asta-i democratia portocalie!

    RăspundețiȘtergere
  22. În urma şedinţei Colegiul Director al PDL, întrunit marţi la Palatul Parlamentului, s-a decis ca democrat-liberalii să nu participe la votul de pe 29 iulie privind demiterea şefului statului.La finalul şedinţei, preşedintele partidului, Vasile Blaga a făcut un apel către electoratul PDL de a nu participa la referendumul de pe 29 iulie.

    UPDATE 13. 25. Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat, la finalul şedinţei Colegiului Director al PDL: "PDL a ales să spună nu referendumului. Nu vom valida un şir de abuzuri care au început prin schimbarea Avocatului Poporului, a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, ş.a.m.d..În cele din urmă a fost suspendat preşedintele Traian Băsescu." Vasile Blaga a realizat şi un inventar al abuzurilor comise de USL în organizarea referendumului de duminică:voturile de pe listele speciale nu se mai numără separat, desfiinţarea birourilor electorale de circumscripţie ale oraşelor, comunelor şi municipiilor. Preşedintele PDL a mai susţinut că partidul pe care îl conduce "face un apel la toţi oamenii de bună-credinţă să nu participe la acestă mascaradă".

    EVZ.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Calcul de bou. 80% intentia initiala de participare -20% boicot PDL s.a, = 60% pentru demitere Hai pa!Baisescule!

      Ștergere
    2. Ai tu grija de jug, sa nu-l rupi in tri! Jocurile sunt facute.Tradu-i si lu var-tu in bouleasca-magareasca, ca asta e puliglot.

      Ștergere
    3. Ce ma nuti convine calculul meu? Bine ca esti tu destept cu jocurile tale Jos BOULESCU

      Ștergere
    4. Bunicule ci tari esti la artimetica !!Felicitari buni..ma mandresc cu tini!! Czar

      Ștergere
    5. O singura chestie bunicule drag...-6 :-8% ! Cam asta-i procentul scarbelor ce vor sta la umbra si apoi vor ..latra mai abitir ca Grivei al matale cand vini lupul pi la mioare !
      Bunicule spunem matali -pot sa zic tari sa auda si hoasca di Marcall aia niam cu hitelerjunK -sa-i fut in gura pi toti pedelacii cari stau acasa ,intimp ci noi tragiem cu stampila rafali scurti si laungi ..da,da ,da "DAAAAAAAAAAAAAAAAAA da,da,da !

      Ștergere
    6. Si io ma bag!Sa le dam la gurita ...Offff,offff, DAAAAA!

      Ștergere
  23. Sa-l facem chirias pe matelot !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In grajd sa ocupat La Puscarie e o garsoniera confort IV

      Ștergere
    2. Apai, no, noi stam bine aci la Zoo.La confortul ala , du-te tu, aici e olinclusiv.La maxim.

      Ștergere
  24. Buey, cititi si va cruciti ce poate debita Czar maimuca cu capul cit nuca:
    "CEZAR spunea...
    24 iulie 2012, 09:19
    @/Maiag- esti un amarat de motorist de pe o amarata de barca cu motor! Ti-a crescut pensia de vre2,5 ori si in prostia ta crezi ca se datoreaza lui Base ! Boule - dupa dorinta lui si a lui Seitan acum nu ai trece de 900,00lei !Daca tot simti nevoia sa pupi pe cineva in partile dorsale atunci mergi la OPREA si roga-l sa-ti dea voie!!!"

    Buey maimuco, ai cumva mandat din partea ZOO +9 de a purta astfel de discutii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mars in PIZDA-MATIIIIII

      Ștergere
    2. I-a dat peste bot CEZAR!

      Ștergere
    3. 15:45.
      I-o fi dat czar al tau un partz peste bot, dar maiagul nostru L-A PUS CU BOTUL PE LABE!

      Ștergere
  25. maiag spunea...
    24 iulie 2012, 13:02
    cezare-se pare ca vorbesti singur.in afara de mine si 2 latratori de pe aici nu te baga nimeni in seama.discursul tau nu are efect electoral timpitule.ma faci bou,dar tu esti un magar incapatinat care nu intelege ce se intimpla.si daca sunt beat la ora asta inseamna ca am ce bea,dar tu esti paranoic si obsesiv.ma intreb cum vei reactiona luni cind pleaca maimutoiu de la cotroceni,poate pune si demisia asa cum a promis,un mare mincator de kk ca si tine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baa, asta pare a fi de-al nostru!Auzi la el,,... in afara de mine si 2 latratori ..,,.Deci, sigur ii de la Zoo.Oare ce capiat o fi, pardon copitat?!
      Si inca una:,, daca sunt beat la ora asta inseamna ca am ce bea,,.SIGUR e de-al nostru!Hai sa traiesti1Avem di tate..avem ce be, avem ce fu..

      Ștergere
  26. Bey pork de pedelak imputit di ci induci in ieroare oaminii di pi blogosfera ! Uite prostani ca nu vorbea singurel!

    CEZAR spunea...
    24 iulie 2012, 09:49
    în România, Hitler, Stalin, Ceauşescu, Iliescu, comuniştii, bla, bla, bla! Haideţi să ne oferim această plăcere a demiterii suspendatului! Să-l dăm pe mâna justiţiei ca să-l judece cu aceeaşi balanţă folosită pentru judecarea lui Adrian Năstase.
    Să aflăm, astfel, multe din nefăcutele „alesului” ţinute la secret din ordinul său. Să aflăm, spre exemplu, ce mai e cu dosarul "Flota", cu renovarea vilelor de protocol din Primăverii, casa din Mihăileanu, afacerea Popoviciu- Ioana Băsescu, pe unde a ascuns Ungureanu listele cu alegătorii români care au votat la Paris într-o veselie, la prezidenţialele din 2009. Să aflăm, de asemenea, cu cine au votat la aceleaşi alegeri miile de cetăţeni din Republica Moldova cu domiciliul într-un apartament. Şi să mai aflăm multe alte şmecherii ale găştii nebune din jurul lui Sarsailă. Pentru asta, trebuie să mergem la vot, căt mai mulţi! Pentru asta trebuie să punem ştampila în căsuţa DA . Să facem din ziua referendumului, 29 iulie, o altă zi a eliberării! Cea a eliberării de sub tirania şi mârlănia băsescului.
    Să-i excludem pe TICĂLOŞI, din orice funcţie eligibilă, indiferent de spectrul politic declarat !
    Aşa să ne ajute Dumnezeu!
    JOS BĂSESCU!
    ......Blog VIS

    CEZAR spunea...
    24 iulie 2012, 11:03
    Mitingul s-a încheiat cu discursul Premierului Ponta, care a încheiat spunând :”Pe 29 Iunie, în fiecare an se aniversează un moment extraordinar. În urmă cu aproape 150 de ani s-a cântat pentru prima oară „Deşteaptă-te române”.Vreau să-i spun lui Traian Băsescu că pe 29 Iulie nu se va purta albul, se va purta tricolorul fiindcă pe 29 Iulie românii îşi vor lua de la Băsescu ţara înapoi, Asta cred că putem să facem împreună şi asta vă promit că vom face, să venim la vot să votăm da şi să-l pedepsim pe Băsescu pentru tot răul făcut României. Vreau să facem împreună bine Olteniei şi României şi să votăm DA pe 29 scăpând de Traian Băsescu. Vă mulţumesc!”

    Interesantă coincidenţă, aceea cu Ziua Imnului Naţional. Să fie o predestinare şi să se trezească românii pe 29 anul acesta ? Atunci acest imn va deveni cu adevărat şi imnul acestei generaţii. Dacă punem la socoteală că Traian Băsescu a amintit acum câteva zile de un alt eveniment care coincide cu ziua referendumului, şi anume ziua de 29 .07.1947 când comuniştii interziceau PNŢ-ul, avem tabloul complet al preocupărilor sau gândurilor fiecăruia. Deşi trimiterea domnului Băsescu este forţată, situaţiile nu se compară, acum poporul decide soarta unui dictator, nu dictatorii soarta unui Popor, nu ar fi exclus să i se împlinească profeţia şi să aibă soarta PNŢ , SĂ FIE SCOS ÎN AFARA COTROCENILOR , că tot strigară oltenii „Ieşi afară javră ordinară!”
    ............Blog NEACSU

    CEZAR spunea...
    24 iulie 2012, 11:07
    Va aduceti aminte ce a declarat la un moment dat Basescu Traian, presedintete suspendat, despre justitia romana?

    A declarat asa:

    “Niciodată justitia unei ţări europene nu a facut atât rău pentru ţara pentru care lucrează cum a făcut justiţia română.”

    Noi cei care votam DA la referendumul din 29 iulie credem ca, de fapt, niciodata presedintele unei tari europene nu a facut atat rau tarii unde a fost ales presedinte cum a facut presedintele suspendat Basescu Traian.

    Multi romani cred ca de fapt nici in 2004 si nici in 2009 Basescu Traian nu a castigat alegerile prezidentiale.

    In decembrie 2004, Adrian Nastase, dupa al doilea tur la prezidentiale, dupa finalizarea negocierilor cu UE, pentru a nu periclita semnarea Tratatului de aderare la UE , in mai 2005, nu a cerut renumararea voturilor pentru ca nu a dorit revolte de strada, pe modelul “revolutiei” de la Kiev si amanarea semnarii Tratatului..................BloG THEODORA

    RăspundețiȘtergere
  27. Acei "multi romani" n-au decit sa se duca la referendum si sa demonstreze ca sunt multi. Romanii care nu au dorit demiterea stau acasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 15,48 ia du-te-n 15:49!

      Ștergere
    2. O singura chestie bunicule drag...-6 :-8% ! Cam asta-i procentul scarbelor ce vor sta la umbra si apoi vor ..latra mai abitir ca Grivei al matale cand vini lupul pi la mioare !
      Bunicule spunem matali -pot sa zic tari sa auda si hoasca di Marcall aia niam cu hitelerjunK -sa-i fut in gura pi toti pedelacii cari stau acasa ,intimp ci noi tragiem cu stampila rafali scurti si laungi ..da,da ,da "DAAAAAAAAAAAAAAAAAA da,da,da !

      Ștergere
    3. Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!

      Ștergere
    4. 15:48- ALUPIGUS FORTE,de trei ori pe ora, SLOBOZ- tot restul vietii.

      Ștergere
  28. Lumeeee, soro lume! Ia mai citeste una:
    ===================
    Traian Băsescu, despre un patron de televiziune: „Multe contracte cu statul o să pierzi, băiatule! Eşti un şantajist”.
    ===============
    Preşedintele suspendat a declarat la postul B1 TV că patronul România TV, Sebastian Ghiţă, i-a trimis un mail pentru a avea o discuţie privată.

    "Mie acest individ care este patron la RTV şi-a permis să-mi dea un mail să avem o discuţie. De când discut eu cu un şantajist patron de televiziune?", a dezvăluit Traian Băsescu.

    Potrivit acestuia, patronul RTV se aştepta la o negociere în timpul campaniei electorale.

    "Multe contracte cu statul o să pierzi băiatule, nu poţi să foloseşti banii statului ca să şantajezi", a fost avertismentul lui Traian Băsescu către Sebastian Ghiţă.
    ===============
    La TV-uri, ca la fotbal!
    Toata lumea ... face "blat"!
    Blat de blat, pe bani cu caruta, vericule!
    Eheeee, iar foarte multi bani, de unde frate?
    Pai ... doar de la BUGET se poate!!!!
    Sa dee boala lu' Calache, in toti nenorocitii astia!
    In frunte cu Basescu, care desi le stie, le patoneaza de ani de zile!

    RăspundețiȘtergere
  29. ,,Sa dee boala lu' Calache, in toti nenorocitii astia!
    In frunte cu Basescu, care desi le stie, le patoneaza de ani de zile!,,


    Boala lu' canaCheu !

    RăspundețiȘtergere
  30. Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va futem pedelacilor scarbosi ! Tu-va in gura pe toti !

      Ștergere
    2. Si io,si io,si io!!Tu-i in gua pi tatzi!Mama lor de hotzi!

      Ștergere
  31. Votati-l pe BASESCU presedinte!!! E CEL MAI BUN, CEL MAI MARE SI MAI TARE!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un FALUS prostule ! Da clik pe nume!! Un pedelak ALBIT ! Tu-i in gura se mascheaza ca si cameleonii sa nu-i dibuie ELECTORATUL ! Tu-i in gura pe toti ! Eu pe dintoasa aia cu moca de Cal....

      Ștergere
    2. "Votati-l pe BASESCU presedinte!!! E CEL MAI BUN, CEL MAI MARE SI MAI TARE!!!"
      Asa va fi! Pe etaj la Jilava!

      Ștergere
  32. Baaa Czar maimuca/Sniper 1 tu esti mare guguman de momirlan ori gugulan!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @17:48.Ce dreaku faci, bre, il avansezi?Lasa-l dreaku sa moara bou!

      Ștergere
  33. La Czar maimuta in poarta
    Zace o sula moarta
    Saraca e decedata
    Ca maimutza a belit-o toata

    RăspundețiȘtergere
  34. Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!

    RăspundețiȘtergere
  35. Cei care merg la vot vor avea timbru pe C.I. !
    In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si vor fi pupati in cur! ATENTIE asadar!!!

    RăspundețiȘtergere
  36. Nume: Epoca de aur Basescu!
    Deviza celor de la putere: Sa traiti bine!
    ==============
    Transpusa in literatura... cap de opera TRU, MRU s.a.:
    Piele si oase, (scena din cea mai buna capodopera a teatrului basist):
    -Chelner, se revolta un consumator, puiul asta este numai piele si oase !
    - Daca domnul doreste, putem sa-i aducem si cateva pene.
    ======================
    Absolut remarcabil!
    Poporul este multumit! Poporul aplauda! Circul continua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, lasa teatru, ce zici de poze?
      IO dau un 10 pt aia cu Jilava!

      Ștergere
    2. Mei,
      Nu te contrazic, dar eu merg p'aia cu plecatu de la Cotoceni!
      O sa-m fac un duplicat si-o pun in rama!
      Va fi pasteaua mea de ras!

      Ștergere
  37. @CEZAR & RESTURILE
    Astfel de promisiuni sau amenintari sunt absolut inacceptabile intr-o tara civilizata. CA SI RETINEREA DOCUMENTELOR DE IDENTITATE PINA DUPA DESFASURAREA REFERENDUMULUI .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu asta , care ne inveti bunele maniere democratice ai auzit ca pedelacii scarbosi SECHESTREAZA ACTELE DE IDENTITATE ALE CETATENILOR - ORI SANTAJ CU SLUJBA ORI CU PLATA?
      ASTA_I DEMOCRATIC - NU? SI HOASCA de MARKEL E DE AKORD!!

      Ștergere
    2. Muei,tu ai citit TOT ce este scris mai sus,ori esti cu pluta ?!

      Ștergere
    3. Eu o vreau pe aia cu moaca de cal si dintoasa!

      Ștergere
  38. Da !Trebuie sa-i lasam doar pe ei ! Ce fac ei este democratic bla..bla..bla...

    RăspundețiȘtergere
  39. TRADARE!Mai, dadui o raita prin ograda lui pulanOX, ca sa spionez dusmanul, si ce-mi vazura felinarele?Adica distinsa noastra mascota, maimutica czar,s-a metamorfozat si statea in tandreturi cu una de pe acolo, o baba ce-si spune..Frumoasa.Si, minune mare, avea coada invartosata indreptata spre respectiva.Tradare, tradare, da sa stim si noi!Noi cu cine ne mai luptam?Eu propun sa intrunim staborul si sa hotaram pedeapsa.

    RăspundețiȘtergere
  40. Asa , mai pentru ofiteri (ca sintem intelectuali ... ce p..a mea...) :
    c) Europa îl susţine pe Băsescu

    Asta e o chestie pe care am constatat-o de nenumărate ori: Europa îl susţine pe Băsescu. Ar fi, totuşi, mai bine ca omul să bea mai cu măsură şi să se ţină singur pe picioare.

    //moshemordechai.wordpress.com/2012/07/23/sa-auzim-si-celalalt-punct-de-vedere/

    RăspundețiȘtergere
  41. @ Anonim 24 iulie 2012, 19:23


    Muei,tu ai citit TOT ce este scris mai sus,ori esti cu pluta ?!

    RăspundețiȘtergere
  42. Curtea Constitutionala da verde referendumului intre 7 si 23!
    =====================
    Curtea Constitutionala da dreptate USL in confruntarea cu PDL! Judecatorii au decis, marti, ca modificarea adusa Legii referendumului, care extinde intervalul de votare cu patru ore, e constitutionala. In cocluzie: consultarea populara din 29 iulie vizand demiterea presedintelui Traian Basescu se va desfasura intre orele 7 si 23.
    ============
    Cine sta acasa, nu voteaza, "este" pdl-ist!
    Asta s-au gandit sobolanii din pdl, atia cati au mai ramas: sa se ascunda/confunde cu masa celor care din lene, puturosenie sau indiferent de motiv, nu veneau la vot! Asa ca, acum pot sa spuna: ati vazut ce multi suntem??? Ati vazut cati VOR Basescu??? Ia numarati aici! Eheeee ....
    Buna socoteala, sobolanilor portocalii!
    Dar, exista si un dar! Orice ati face, in toamna nu scapati!
    Va fi vai de mama voastra! Nici 3% nu mai pupati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-ti fa probleme !Ii ia ala cu urechi mari (asa-i zicea base lu Pavelescu)si intineresc PNTul 3mortaciuni x 2% ese ceva sange proaspat !
      Problema-i sa nu fie de la menstra luiDUBLOMINISTERESA!! Sniper one

      Ștergere
    2. La Pulano intre craci, tu ai dreptul doar sa taci!

      Ștergere
  43. Cea mai asteptata masura economica!
    TVA 9% la alimente.
    ================
    Deocamdata e doar un proiect, insa masura – poate cea mai asteptata in actualul context economic – a fost pusa deja pe hartie de Guvern, care doreste sa o aplice de la 1 ianuarie 2013: TVA de 9% pentru alimente. Masura are dublu scop: protectia sociala si, chiar daca poate parea paradoxal, cresterea sumelor colectate la buget, pe fondul scaderii evaziunii fiscale.

    RăspundețiȘtergere
  44. Sincer,eu nu inteleg cum se duc 9% la buget si de unde se returneaza 15% producatorului.
    DREPT ESTE CA NU AM APUCAT SA ,,SAP,,.

    RăspundețiȘtergere
  45. Nu imi vine sa cred ce rau am ajuns , cu asemenea limbaj nu stiu unde vom ajunge, eu credeam ca mai sunt si oameni destepti in tara asta, putini dar mai sunt. In loc sa va preocupe soarta tarii si sa vorbiti serios despre cat rau a facut basescu acestei tari, folositi cuvinte jignitoare. Eu cred ca e timpul sa ne aratam adevarata valoare, corectitudine, incredere si demnitate. Eu cel putin m-am saturat de atata nedreptate si atatea hotii. Eu zic sa ne uinim cu totii si sa il demitem pe Basescu care a facut atat de mult rau poporului roman.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!