Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 22 august 2012

Breaking News. Premierul Victor Ponta, ingenuncheat de CSM


Ponta, la şedinţa CSM: Îmi doresc foarte mult ca astăzi să avem un ministru al Justiţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca în cursul zilei să fie numit un ministru al Justiţiei şi că a venit să îi roage pe membrii CSM să ia act de demisia Monei Pivniceru, pentru ca aceasta să poată fi numită la conducerea Ministerului Justiţiei.

Victor Ponta, care asigură interimatul la Ministerul Justiţiei, a spus că CSM nu trebuie decât să ia act de demisia Monei Pivniceru.

"E o zi foarte importantă astăzi. Îmi doresc să avem un ministru al Justiţie. O să fie prima dată când un ministru vine din rândul judecătorilor. Am venit să-i rog să ia act. Nu cred că judecătorii folosesc artificii de politicieni, să plece din sală să nu fie cvorum. Cred că în CSM nu vor fi jocuri politice. Doamna Pivniceru a fost cea mai bună alegere. Să lăsăm în pace pe judecători, să nu-i mai fotografiem atâta, să-i lăsăm să-şi facă datoria. E în interesul justiţiei să aibă un ministru. Minsitrul Justiţiei are multe de făcut", a declarat Victor Ponta, care participă la şedinţa CSM.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că preşedintele interimar, Crin Antonescu, are dreptul constituţional de a o numi, miercuri, pe Mona Pivniceru la şefia MJ.

Întrebat ce va face USL dacă Traian Băsescu nu o va numi pe Mona Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei, Ponta a precizat că nu îl interesează ce vrea Traian Băsescu.

"Mâine seară (miercuri, n.r.) preşedintele în funcţie este domnul Antonescu şi l-am consultat şi e de acord s-o numim pe doamna Pivniceru. Vă poate confirma. Decizia Curţii privind referendumul se citeşte în plenul celor două Camere, după care se publică în Monitor. De aia vă spun: nu-l ascultaţi pe domnul Blaga, că dânsul, nu ştiu, stă degeaba în Parlament că nu ştie ce spune legea. Eu înţeleg că v-a indus în eroare domnul Blaga care zicea că mâine se publică în Monitor. Nu ştie săracul, e vameş", a spus Ponta.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ia în discuţie, miercuri, demisiile Monei Pivniceru din CSM şi din magistratură, procedură în urma căreia aceasta va putea prelua Ministerul Justiţiei, unde, din 7 august, interimatul este asigurat de premierul Victor Ponta.

La şedinţele plenului CSM, condiţia de cvorum este de 15 membri prezenţi dintre cei 19 ai Consiliului.

Mona Pivniceru, reprezentantul judecătorilor ICCJ în CSM, a fost anunţată drept propunere pentru Ministerul Justiţiei în 6 august, ea urmând să îi ia locul lui Titus Corlăţean, mutat la Externe. În aceeaşi zi, Secţia pentru judecători a CSM a respins solicitarea privind detaşarea Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei, pe o perioadă de şase luni, în vederea numirii în funcţia de ministru.

În urma deciziei CSM, premierul Victor Ponta a fost numit, în 7 august, ministru interimar al Justiţiei, iar o zi mai târziu Pivniceru şi-a dat demisia din Consiliu, pentru a se putea întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), de unde să fie detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

După demisie, Ponta a transmis preşedinţilor ICCJ şi CSM o scrisoare în care le-a cerut sprijinul pentru ca Pivniceru să fie detaşată la Ministerul Justiţiei, pentru a ocupa funcţia de ministru, durata detaşării fiind apreciată la un an.

În 16 august, România TV a prezentat în exclusivitate fotografii în care judecătoarea apărea intrând în maşina fiului cel mare al lui Adrian Năstase.

Mona Pivniceru a înaintat, în 20 august, o nouă demisie, de această dată din magistratură. Cererea de demisie din magistratură, pentru a fi efectivă şi pentru a produce efecte juridice, trebuie să fie prezentată plenului CSM, a cărui hotărâre este transmisă ulterior preşedintelui ţării, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie, decret ce se publică în Monitorul Oficial, a precizat CSM.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/ponta-am-venit-sa-i-rog-sa-ia-act-nu-cred-ca-judecatorii-folosesc-artificii-de-politicieni_41214.html#ixzz24GEbr6kL


Şedinţa CSM în care ar fi trebuit să se ia act de demisia Monei Pivniceru din CSM şi din magistratură nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum, informează RomâniaTV. Şedinţa a fost anulată şi amânată pentru joi. "Este dezamăgitor ce s-a întâmplat", a declarat premierul Victor Ponta, care venise la şedinţă.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuia să se reunească la ora 10.00, însă discuţiile au întîrziat din cauză că nu era îndeplinit cvorumul de lucru.

La sediul CSM au venit doar 14 din cei 19 membri ai CSM şi mai era aşteptat un membru pentru a îndeplini condiţia de 15 din 19 membri pentru cvorum.

După aproape 45 de minute, şedinţa a fost însă anulată şi amânată pentru joi.

Premierul Victor Ponta, care asigură interimatul la Justiţie, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, membri de drept ai Consiliului, au venit să participe la şedinţa CSM.


Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/sedinta-csm-pentru-demisia-monei-pivniceru-a-fost-anulata-din-lipsa-de-cvorum_41216.html#ixzz24GGpGzns


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuia să se reunească la ora 10.00, însă discuţiile au întârziat din cauză că nu era îndeplinit cvorumul de lucru.
La sediul CSM au venit doar 14 din cei 19 membri ai CSM şi mai era aşteptat un membru pentru a îndeplini condiţia de 15 din 19 membri pentru cvorum.
După aproape 45 de minute, şedinţa a fost însă anulată şi amânată pentru joi.

"E absolut dezamăgitor. De trei zile nu are cvorum pentru a lua act de demisia unui om ceea ce e categoric împotriva interesului Justiţiei", a declarat Victor Ponta, la plecarea de la sediul CSM.
Potrivit unor surse judicare, citate de Mediafax, la CSM este aşteptată să vină Ana Lăbuş, pentru a fi întrunit cvorumul de 15 necesar pentru deciziile ce vor fi luate de Plen.

CSM a precizat că şedinţa Plenului CSM poate fi reluată şi miercuri, dacă pe parcursul zilei va fi îndeplinită condiţia de cvorum. În caz contrar, şedinţa va fi amânată pentru joi, cu respectarea calendarului de şedinţe publice anunţat şi cu menţinerea ordinii de zi.
Preşedintele CSM, Alina Ghica, a declarat că şedinţa Plenului Consiliului pentru joi a fost convocată pentru ora 9.00.

"Având în vedere că astăzi, 22 august, patru membrii CSM, din motive obiective, nu s-au prezentat la şedinţă iar un membru CSM este suspendat, la momentul actual nu este asigurat cvorumul prevăzut de lege pentru şedinţa de plen", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului.

Premierul Victor Ponta, care asigură interimatul la Justiţie, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, membri de drept ai Consiliului, au venit să participe la şedinţa CSM.
La şedinţa CSM nu puteau participa Mona Pivniceru, care şi-a depus demisia din Consiliu, şi procurorul George Bălan, suspendat pentru că este cercetat într-un dosar penal.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/sedinta-csm-pentru-demisia-monei-pivniceru-a-fost-anulata-din-lipsa-de-cvorum_41216.html#ixzz24GI4Mg9z

Stiri in curs de actualizare.
Urmariti comentariile!

68 de comentarii:

  1. Noi stiam din presa, inca de acum trei zile, ca nu va fi cvorum la aceasta sedinta.A spus-o chiar unul dintre membrii CSM.Oare respectivul a fost prezent??
    Boicotila

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, ala va lipsi maine!
      Astia vor lipsi cu randul, pana vine Tatucul la Palat!

      Ștergere
  2. Muei,ati ,,suflat in veioza,,?

    RăspundețiȘtergere
  3. Băsescu face primul pas spre “coabitare”:
    CSM, lăsat fără cvorum.
    ======================
    În ședința CSM în care trebuie să se ia act de demisia Monei Pivniceru nu s-a îndeplinit cvorumul, iar şedinţa a fost anulată. DeCe News a anunțat încă de ieri informația privind amânarea ședinței de la CSM. Sursele citate de DeCe News au explicat că miza acestei întârzieri este așteptarea întoarcerii lui Traian Băsescu la Cotroceni. PDL a acuzat că primul obiectiv al USL, prin numirea Monei Pivniceru, va fi schimbarea lui Daniel Morar de la DNA și a Laurei Codruța Kovesi de la Parchetul General.

    Cvorumul la şedinţa CSM nu a fost îndeplinit din cauza judecătoarei Ana Cristina Lăbusş. Ponta a precizat că aceasta avea telefonul închis, deşi ieri a fost prezentă la şedinţă. Întrebat dacă în acest caz este vorba de jocuri politice, Ponta a răspuns că nu ştie, dar a precizat că judecătoarea Ana Lăbuş a fost marţi la CSM, iar miercuri şi-a închis telefonul.

    PDL a acuzat că primul obiectiv al USL, prin numirea Monei Pivniceru, va fi schimbarea lui Daniel Morar de la DNA și a Laurei Codruța Kovesi de la Parchetul General. Dacă Pivniceru decide să facă aceste schimbări are nevoie de acordul lui Traian Băsescu în calitate de președinte. Sursele DeCe News au precizat că scopul magistraților CSM este de a întârzia momentul pentru ca Băsescu să poată controla numirile de la DNA și Parchet.

    CSM a amânat pentru mâine şedinţa în care se va lua act de demisia Monei Pivniceru din CSM şi din magistratură. Atât Victor Ponta, cât şi Laura Codruţa Kovesi au precizat că se vor prezenta la această şedinţă.

    RăspundețiȘtergere
  4. este inutil jocul acestor jegosi ! Parlamentul va face la fel - pentru citirea necrologului/Ciorpec ! Deci acesta nu se poate intoarce...pana nu i se sufla in lumanare si pana nu se coinsemn. in MO
    Mai este si problema strazii care s-ar putea sa ofere surprize...surprize...!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Uopa...iaca Pivnicereasa ! Asea da, bre, parca simt cum toata muya incasata in ultimele 26 de ore se usuca si pica de pe mine ! Am un filing ca, pana mai spre seara, voi fi iarasi ce am fost, si mai mult decat atat !

    RăspundețiȘtergere
  6. adica o pula bleaga !(ca dupa un futai pe cinste!!)i

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ptiu, ptiu...buey esti nebun ? Unde nu am eu norocul sa mai prind un futai pe cinste cu baba ! Pana sa se bage cotreantza aia de Aspazia in seama, mai aveam sperante ! Acu nici de-o coabitare n-o mai pot pune cu baba ! Orice zic, tot eo-s de vina ! Asta-i in stare sa ma autodenunte frate !

      Ștergere
    2. Prost mai esti ! Futai cu baba - ba adormila cu vecina care acu s-a mutat ,cu o studenta care sta in gazda la alta baba..prost mai esti Slinder

      Ștergere
  7. Şedinţa CC în care a fost citită hotărârea privind referendumul, încheiată. Hotărârea va fi trimisă Parlamentului.
    ======================
    Şedinţa Curţii Constituţionale de miercuri, în care a fost citită hotărârea adoptată marţi privind referendumul din 29 iulie, s-a încheiat. În continuare, hotărârea va fi trimisă Parlamentului, care urmează să se întrunească pentru citirea acesteia, după care decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că doreşte ca sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie să aibă loc cel mai târziu vineri, precizând că plenul "va lua act" de decizia CC.

    Zgonea a anunţat că preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, l-a informat că miercuri până la ora 14.00 îi va fi transmisă decizia CC în cazul referendumului din 29 iulie.

    Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

    Judecătorii CC au confirmat rezultatele referendumului din 29 iulie comunicate de Biroul Electoral Central şi au constatat că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 %), din care 7.403.836 (87,52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11,15 %) au răspuns "NU".

    Astfel, CC a constatat că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din persoanele înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

    Hotărârea CC va fi prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Aceasta este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.

    La data publicării hotărârii CC în Monitorul Oficial, încetează interimatul lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al României, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile constituţionale şi legale de şef al statului.
    Mediafax.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este extraordinar ce s-a intamplat azi in CeCeRe, cred ca este ceva de nemaiauzit ! Auzi, au reusit cotrentzele alea sa citeasca, in plen, o hotarare, pe care au luat-o tot ei ! Urmeaza s-o mai citeasca si in Parlament, apoi public la intrunirea membrilor Missa, dupa care monitoarea oficiala si-o baga in cur si o scoate pe hartie de ziar... iar treaba e gata frate ! Asta, daca nu cumva nu trebo citita oblij si pe national arena, la meciul cu CSM !
      Te-m pula mea de cetatean traian besescu, buey, tu-ti gatzii ma-ti !
      10 milioane itzi dau muye sa pleci in pula mea, cu tot cu neamul tau de oame de succesuri, si 9 morti stafiditi din curtea prostitutionala, cu salarii + pensii cumulate de-ti vine sa turbezi, zice pas !
      (Am zis 10 milioane, pen ca, vreo 2 milioane, fara drept de vot, asea ca nepotii mei, care ma tot indemnau in ziua votului cu " Hai buni, sa-i dam muye lu ala ", cred ca au aceleasi simtaminte patriotice )

      Ștergere
  8. S-au dus dracu scandalurilii cu listele, cu plagiatul, cu seceta care arde romania, cu Dogaru vs Tudor, cu Udrea curva targului, cu robort honved de deva, cu penziile comprimate unora si expandate altora pe principii legalicesti, cu coabitarea lu Don Curdeleu cu paharilii si halbilii din gara Bartolomeu ! Iaca, acu ne spargem cu scandalul de la curte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu-ti (!) gasesti motiv de clantzaneala si legat de culoarea literelor de pe ecran.Poate mai pui si tu sacul jos sa mai turuie si alt idiot,ca parca ne-am saturat de balivernele tale.Tu-ti..

      Ștergere
    2. Muei,maninca in dreptul tau si lasa omul ,ca-i loc si pentru toti.Crezi ca se termina la tine?

      Ștergere
    3. @15:29
      pai dak vrei sa turuie si alt idiot si esti nemultumit n-ai decat sa turui cat vrei,idi...

      Ștergere
  9. lasa ba PMTTMPPTM ca pula ala de zgonea a "rezolvat-o"
    citez:
    Parlamentarilor doar ca sa ajunga in bucale le trebe 3 zile(parca ar veni din ceaina),apoi sesiune extra nu se poate face ca parla aia nu o sa vina la sedinta,apoi el nu are timp nici macar sa-i convoace,dupa care incheie apoteotic.Noi vom respecta hotararile cîcîrî,daaaa nu stim cand hi,hi
    asadar betivanu crin ramane pres pana la sfantu asteapta
    Vezi daia nu trebe sa te ienervezi "baietii aia cinstiti si corecti din parla "rezolva" tot

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curleoane sterge-te pe la gura ca ti-au ramas firmituri de kremshnid cu kko!

      Ștergere
  10. Ce vrei DC ? Crezi ca doar papagalii tai sunt ..jmecheri ??Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu mai, toti sunt jmecheri inclusiv papagalii tai, probl e ca noi picam de fraieri.
      capisci?

      Ștergere
    2. @D-C. M-am grabit si nu am terminat raspunsul!
      Deci toti(noi )picam de fraieri ! Problema-i ca pe varianta Chiorpec am luat-o si inca o mai luam cel mai tare in freza !
      Intrebari
      1.De ce il vor americanii (anumiti americani)cu atata ardoare ? Sa nu-mi spui ca au descoperit in el un geniu carpatin!!
      2 De ce il vrea hoasca de Merkel ? Sa nu-mi spui ca s-a indragostit !!!
      3 Cel mai tare !! De ce-l vrea ungurimea din tara si budapesta?? sa nu-mi spui ca stie sa faca gulas!!!~
      Sa nu-mi spui ca a crescut euroiul cat a lipsit el !euroiul reflecta starea economiei si a fost tinut artificial cu bani imprumutati etc.....
      In tara-i clar ! Il vor- camarila si cativa care au afaceri pe filiera PDlac ! Mai sunt si cativa prostovani care cica-i scapa de comunism!! Asa zisii intelectuali - pentru sinecuri babane !Ex. Patapievici - o ora de latrat la tv cultural=20 milioane??!! Basca salariu , deplasari sa ne faca de ras , cu femei in pula goala etc..
      Astept raspuns ,nu numai de la tine ...care ma rog ai probleme cu razele de luna !!hi,hi

      Ștergere
  11. Neacsumiercuri, august 22, 2012 2:50:00 PM

    micutule, poate as accepta ideea unei case regale, dar nu a gangavitului tradator. El si-a vandut onoarea cand a facut pactul cu rusii si a parasit tara cu averile pe care si le-a luat, numai ca sa scape cu viata. Pentru el Romania nu mai exista si nici el pentru romani. Putea fugi in curul gol, putea sa fie exilat, putea sa se opuna cu pretul vietii,a ales calea cea mai dezonoranta, averile o decorattie,si fuga.Poate sa spuna cine ce o spune , l-a tradat pe Antonescu, a tradat tara, a abdicat, asta nu mai poate fi rege si nici neam de neamul lui coboratori din el

    RăspundețiȘtergere
  12. Cine pune pariu cu mine ca?
    Parlamentul va lua act de hotararea CICIR (va face pisu pe ea ) si apoi ca organ reprezentativ Suprem al vointei poporului , va decide calea de urmat !
    Calea de urmat este dat de art.10 (cred) din legea referendumului care spune ca referend, Din 29 a fost PERFECT VALID !!
    Chiorpecul va face tusa DEFINITIV!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi cea mai buna SOLUTIE!
      Si eu am gandit la fel!
      Problema e ...
      Are Parlamentul majoritar USL sange in instalatii???

      Ștergere
  13. Ponta primeste picioare in fund de la CCR:

    "4.8 Curtea constata, mai intai, ca scrisoarea primita de la Guvem nu raspunde solicitarii de a se comunica "numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, actualizate (pana la data de 10 iulie 2012) ", ci prezinta o serie de date, privitoare la diverse categorii de persoane.
    4.9. Datele comunicate, in cea mai mare parte, nu au legatura cu
    solicitarea formulata de Curte."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia si tu o muie mica de dintre craci la Cezarica! Bei, dar mai intai sa-l speli cu apa de ploaie, ca are brinza de-o razi cu brischa pe coaie!

      Ștergere
  14. Muei,ce PL-ul meu reprezinta parlamentul asta bicameral,daca noua cacati uscati dau muie la toata lumea?
    Si daca facem parlament unicameral ...?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca facem parlament uni....cum naiba ii zice inseamna ca esti basist si portocaliu.

      Ștergere
  15. Ponta primeste picioare in fund din Germania:

    "Guvernul german a salutat miercuri decizia Curţii Constituţionale (CC) a României, care a marcat un eşec al încercării de destituire a preşedintelui Traian Băsescu de către Guvernul de centru-stânga, calificând-o drept o "şansă" pentru statul de drept în această ţară, relatează AFP."

    Si acum BOMBA:

    "Berlinul "aşteaptă de-acum ca (această decizie) să fie respectată de către toate părţile, lucru anunţat de către premierul (român, Victor) Ponta chiar înainte de (luarea) deciziei. Acum, el va fi judecat asupra actelor sale", a continuat Steffen Seiber."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia si tu o muie mica de dintre craci la Cezarica! Bei, dar mai intai sa-l speli cu apa de ploaie, ca are brinza de-o razi cu brischa pe coaie!

      Ștergere
    2. Ia doua.Fara spalat.

      Ștergere
    3. Nu este nicio BOMBA!
      Ponta, ca toti ceilalti, au spus tot timpul ca vor RESPECTA decizia CCR, indiferent care va fi aceasta! Unde ar fi bomba?

      Ștergere
  16. Don KKt,alis curdeleu.
    NU m-am adresat tie!Inclusiv apelativul „idiot” este un compliment pentru caracterul tau.Omul cersise o „muie”.Atat.Dar mintea ta,invers proportionala cu cantitatea de bere ingurgitata,nu pricepe.Lasa-i pe altii..Vorba lui Clantza..„ umorul este un atribut al oamenilor intelingenti”.TU nu intri in aceasta categorie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fain spus si ca urmare io lui Curleonu o sa i-o pun sus! Si-o sa-i fac cadou 3 frichinele, ca sa poata sa se joace si sa-mi razbuzeze pielea cu ele.

      Ștergere
    2. ia si tu o muiutza asa de inceput,bibane anonim =cacat

      Ștergere
  17. Ca ma-nerveaza de-mi crapa zmaltul !

    CEZAR22 august 2012, 16:39
    Cine pune pariu cu mine ca?
    Parlamentul va lua act de hotararea CICIR (va face pisu pe ea ) si apoi ca organ reprezentativ Suprem al vointei poporului , va decide calea de urmat !
    Calea de urmat este dat de art.10 (cred) din legea referendumului care spune ca referend, Din 29 a fost PERFECT VALID !!
    Chiorpecul va face tusa DEFINITIV

    Anonim22 august 2012, 19:27
    Muei dilimane,ce tot stergi,muti si futi comentariile? Nici dracu nu poate reconstitui ,,adevarul istoric,,.
    Si ce PL-ul meu setari si kkri ai bagat de-mi boraste kktorul cind vede blogul tau?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragi camarazi din ZOO + 9, va rog pe Czar maimuca din anonimat sa-l salvam si blogul Armya sa-l vizitam. Ca de cind maimuca se certa cu tigri si Corleonu, audientei ii scazu plafonul. E musai pe Armya cite-un flintic sa postam, de suicid intelectual pe var-miu maimuca sa-l salvam. Imi spuse ca de caise cu sfoara vrea sa se lege si-ntr-un copac mare de ele sa se legene. Ar fi pacat pe maimuca sa-l lasam in anonimat, chiar daca uneori cu polonicul mai maninca rahat.

      Ștergere
  18. Buey-muey,baga ceva acolo si in contul meu ca io-s sleit.Dup-o vara istovitoare,azi m-am ars bine la soare.Hai,buey-muey,umple-ma de seva..

    RăspundețiȘtergere
  19. Baa,ala cu kktorul..poate o fi beut bere rasuflata de la curleon luata.

    RăspundețiȘtergere
  20. PDL solicită pentru vineri sesiune extraordinară pentru citirea hotărârii Curții Constituționale privind invalidarea referendumului. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a precizat că PDL a strâns semnături în acest sens şi de la parlamentari ai minorităţilor şi ai UDMR.

    Potrivit lui Mircea Toader, PDL va depune, joi, cererea suplimentară de convocare a Parlamentului pentru citirea deciziei CC cu privire la referendum, la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

    ”Cei doi preşedinţi sunt obligaţi să ţină cont de solicitarea noastră şi să convoace sesiunea în cel mai scurt timp, vineri”, a adăugat Toader.

    El a mai spus că potrivit regulamentelor celor două Camere, PDL a strâns semnăturile de la o treime din numărul parlamnetarilor, inclusiv de la reprezentanţii minorităţilor şi ai UDMR.

    “Partidul Democrat Liberal este în măsură să anunţe că a adunat numărul de semnături necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, având pe ordinea de zi citirea hotărârii Curţii Constituţionale privitoare la referendumul din 29 iulie”, se arată într-un comunicat remis presei de PDL.

    Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că pentru joi, la orele 12,00, au fost convocate Birourile Permanente ale celor două Camere pentru a stabili ședința de plen reunit pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul.

    Este posibil ca din lipsă de cvorum în cadrul Birourilor Permanente, ședința extraordinară a Parlamentului să nu poată fi convocată joi, astfel că revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni să mai fie amânată cu câteva zile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai,io unul nu mai inteleg joaca asta de-a cvorumul..aia de la CSM nu se intrunesc si o lalaiesc la nesfarsit cu demisia Monei,astia vor sa boicoteze boicotul lui boicotila prin lipsa de cvorum..da` de prostii aia 7,4 milioane nu tine cont nimeni.Pe aia ii intreaba cineva ceva? Daaa, sigur, am uitat, aia cu biblia sub brat..

      Ștergere
  21. Nu are legatura cu cvorumurile , da'ntreb si eu : care-i statutul politic al lui Cristian Diaconescu ? El este presedintele UNPR , care este in mare dragoste cu PSD , dar vorbeste in calitate de consilier al basescului ... Individul este sanatos la cap ???

    Iar UNPR este DAUNATOR (dupa spusele goagalului) chiar si pentru calculatoare ... computere ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banii, nu au miros, prietene!
      Iar in alta ordine de idei, Colonel la Colonel trage!
      Ce vreau sa spun? Intamplator, ambii/amandoi, sunt ... colonei!

      Ștergere
  22. Mai astia cu IQul ridicat,pana la inaltimea unui kkt,Cezar si cu gasca lui,ati belit karasu' se duce de rapa si USLul ,lumea s-a cam scarbit de toti si de toate,acuma de ce nu se fac sondaje sa vada cu Pontacii si kakaraii au impreuna vreo 25-30%?PPDDul vreo 35% iar base se va impaca cu astia asa ca gasca de 'adolescenti"se va retrage in baie cu un teanc de reviste porno ca lectii ,am vazut ca are cine le da,era in piatza labagiul ala care s-a dat la Oana tzintirim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar te milogesti pentru muie gratis?
      Mergi de-ti cumpara creta,ca incepi acusica scoala.

      Ștergere
  23. Mai izmanarilor,de ce nu iesiti in strada sa urlati din toti bojocii ca sa se redreseze tara si economia ,ce treaba au ponta si cu kakarau ca si asa nu au demonstrat nimic,mai bine luau masuri ,cat mai multe masuri ,nu praf in ochi sdi lupta pentru putere si ciolan????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma tu vrei o masura? Asa groasa ca pe mineca cojocului iti ajunge? Iti dau io una ca Elena Udrea de balaie si poti s-o scarpini si la coaie.

      Ștergere
  24. CEZAR spunea...
    7 august 2012, 16:15

    DE vreti sa va ridicati nivelul vizitati blogurile
    Motanului cacacios (alias TIGRI 2) Atat a putut loaza in 3 ani !!

    Blogurile mele

    Antimafia
    Planomuk
    TIGRI KAKI

    tigri2 spunea...
    7 august 2012, 16:17

    Cat despre IQul meu nu cred ca e cazul sa demonstrez unui prost de teapa ta ce nivel are ,parca ar conta,te comporti precum un tzanc caruia i sa-u luat jucariile,vezi ca ai maneca murdara daupa cati muci ti-ai sters cu ea.

    tigri2 spunea...
    7 august 2012, 16:18

    Pentru mine tu reprezinti un simplu handel plutind pe Bega.

    tigri2 spunea...
    7 august 2012, 16:20

    Acuma esti multumit Pedofilule? A propos ce-ti mai face adolescenta de la Iasi,erai in stare sa dai o fuga pana acolo ca sa-i tii lumanarea la vreo partida de sex

    RăspundețiȘtergere
  25. Tu vorbesti mai impotentule?Nu vezi cat de prost esti ,impreuna cu turma de sustinatori ai pontacilor,manevrati de A3 pentru a-l salva pe voiculescu si pe Patriciu de puscarie si de confiscarea a tot ce au furat de la noi,chiar asa sunteti de chiori.
    daca poporul ar fi vrut si i-ar fi sustinut nu ar fi iesit doar doua sute de insi si aia platiti de prin comunele invecinate Bucurestiului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ha, ha! L-am prins pe motanelul kkcios la botz de mamaliga, maciuca USL-asilor s-o linga! Si daca nu-i place maciuca, sa ne sarute buca. Sa ne-o sarute seara pe racoare, iar inainte de culcare, in bratze sa ne-o stringa tare.

      Ștergere
    2. astia nu sunt chiori au doar interes la bani,da-i in pula mea

      Ștergere
  26. Vai de cujetarea voastra idioata.

    RăspundețiȘtergere
  27. Au votat pentru demiterea Chiorului vreo 7,3 milioane ,corect,pentru demiterea Marinarului nu pentru sustinerea kakaraului.Oare cati ar mai vota acuma dupa ce acesti adolescenti intarzaiati ne-au bagat in kkt?Si tara este pe buza prapastiei?

    RăspundețiȘtergere
  28. Ar trebui sa-si dea cu totii,demisiile si tara sa fie condusa de un guvern de uniune nationala pana la alegeri sau tehnocrati,sau nemti sau japoneji.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da si in locul lui Basescu sa fie numit Don Diaconescu.

      Ștergere
    2. poate erai mai destept daca scriai:"sa-si dea cu totii demisia" da n-ai cu cine domne n-ai cu cine
      pula mea.... deja ii stiu pe psd-isti de cand incep sa se cace pe gura facand ei politica de nivelul broastei cu gramatica de 4 clase, tovarasi

      Ștergere
    3. Don Corleone22 august 2012, 22:25
      "poate erai mai destept daca scriai:"sa-si dea cu totii demisia" da n-ai cu cine domne n-ai cu cine"
      Absolut corect, cu precizarea ca vorbeai cu tine despre tine.
      Cum semneaza(isi dau) toti o singura demisie?
      "...deja ii stiu pe BASISTI de cand incep sa se cace pe gura facand ei politica de nivelul broastei cu gramatica de 4 clase, tovarasi"


      Ștergere
  29. In locul lui Base nimeni,sau un grup,in nici un caz retardatul ala,de DD,eu sunt de acod cu principiile PPDDului dar nu vreau un partid de talia lui Vadim sau Beeehaly,vreu un partid cu alegeri libere,nu cu un dictator.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei, io-tz propun un triumvirat: VC Tudor, Jiji BeCALU si MirCICA DOGaru!

      Ștergere
  30. Astia sunt fumatzi,sunt"chistoace',s-au terminat oamenii destepti din tara asta?Sau numai politrucii sunt buni sa ne conduca?POLITIHOTII[cum le zic eu].Sau acuma ca sa le iasa c vorumul idiotii astia considera ca numai eu au menirea si dreptul sa ne conduca/la lada de gunoi a istoriei cu ei ,avem nevoie de oameni noi,tehnocrati ,destepti ,care sa ne scoata din rahat,de 'guristi"ne-am saturat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motanele kkcios, ia-l pe Curleonu si Stelica si puneti voi de-o guvernare mica.

      Ștergere
    2. O sa aducem din BUDA PESTA !

      Ștergere
  31. Bai sa-mi bag pula "in the pulano10s'blog" n-am cu cine ma certa si idiotul ala de blog e mai rece ca berea din congelator,sau pula ala de pulanox sta si asteapta click-uri in durerea mea....hi hi

    RăspundețiȘtergere
  32. Acolo miroase-a mort.
    La Plano la poarta este-o mitza moarta(de ofticoasa ce-i,rapanoasa ,cacaciosa si inginer de sport la scoala cu clasele 0 si 0/2)

    RăspundețiȘtergere
  33. Bei, care dintre voi se uita c-un ochi la faina si cu unul la slanina? Hai ziceti repede ca va dau o mazare!

    RăspundețiȘtergere
  34. NB la ZOO + 9! Cezare vezi muine de oua!

    RăspundețiȘtergere
  35. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara la Antena 3:
    =====================
    "Voi continua sa o propun pe doamna Pivniceru ca ministru al Justitiei, nu voi face nicio alta nominalizare. (...) Domnul Basescu si-a propus sa nu ajunga cumva Ponta prim-ministru. E, uite ca a ajuns. La fel, acum cred ca sta in garajul domniei sale devenit faimos si zice sa nu ajunga doamna Pivinceru ministru. O sa ajunga ministrul Justitiei. Sunt convins de lucrul asta. Actiunea de compromitere a doamnei Pivniceru a inceput, dar nu vad sa aiba foarte mare succes", a sustinut Ponta, potrivit Agerpres.

    El s-a aratat dezamagit de faptul ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu au reusit sa se reuneasca in cvorum pentru a lua act de demisia Monei Pivniceru si a afirmat ca va merge din nou "disciplinat" joi dimineata, la ora 9.00, la CSM. "O sa merg la CSM pana fac cvorum", a adaugat premierul.

    Ponta a relatat ca in cadrul sedintei CSM de miercuri dimineata s-au incercat si alte solutii pentru ca institutia sa ia act de demisia Monei Pivniceru, dar ele au fost respinse de o parte din membri.

    "Mai multi membri ai CSM au spus: 'Hai sa sunam pe unul din cei care nu poate sa ajunga fizic aici sa ia la cunostinta de faptul ca doamna Pivniceru si-a dat demisia". In acel moment aripa anti-Pivniceru din CSM ai iesit la suprafata: 'Nu se poate, cum sa intrebam la telefon?' Pai ati mai intrebat de zece ori. De exemplu, procurorul Sanpetru (...) si-a dat demisia. Prin telefon, membrii CSM au luat act de demisia sa. Acum nu se mai putea", a adaugat Victor Ponta.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!