Pagini de larg interes! Click here:

duminică, 16 septembrie 2012

Cătălin Striblea, moderatorul RTv versus Io („cel ales de Dumnezeu”) Prezident, Traian Băsescu

 

Cum îi răspunde Striblea lui Băsescu, după discuţia de la Bruxelles.
 
 

În vizita efectuată de Traian Băsescu la Bruxelles, acesta a cerut mai multor moderatori de televiziune să-l însoţească. La conferinţa de presă de după întâlnirile cu oficialii europeni, Traian Băsescu a avut un dialog mai lung cu moderatorul RTv, Cătălin Striblea. Băsescu l-a acuzat pe moderator că încearcă să inducă ideea că el ar fi un preşedinte nelegitim al României.

 
 
Cătălin Striblea a ţinut să dezvolte conţinutul discuţiilor de ieri de la Bruxelles.
Iată răspunsul lui Striblea pentru Traian Băsescu:

“Traian Băsescu venea la niște prieteni, cum singur ne-a spus. Ceva s-a schimbat însă la Bruxelles. Barroso și Reding au întors foaia vorbind despre România, despre toate forțele politice; nu au primit un președinte pe care l-au sprijinit de-a lungul unei crize. De altminteri, președintele anticipase acest lucru și vorbise intens despre România în discursul său de joi.

Și Victor Ponta va avea parte de același tratament luni, la întâlnirile de la Bruxelles. Lui i se va cere socoteală pentru cele 11 puncte transmise după suspendare și din care, măcar trei, nu au fost îndeplinite: cel cu numirea unui nou avocat al poporului, reinstaurarea controlului constituționalității și criticile la adresa justiției.
 
 

Traian Băsescu a bravat când mi-a spus că nu a primit un to-do list. Barroso l-a primit oarecum rece, mi-a spus un oficial român. Președintele Comisia Europene are un joc mai mare, nominalizările la C.E., și nu va lăsa criza din România să-i strice planurile. Așa că, to-do list-ul, dat lui Victor Ponta, trebuie rezolvat de conducerea statului român. Eventual, împreună de cei doi.

Președintele a anunțat că va vorbi cu premierul despre cei doi parlamentari apărați de colegii lor în fața Parchetului. Bănuiala mea este că Traian Băsescu și Victor Ponta au deja o colaborare, câtă trebuie, ca să mențină niște mecanisme statale.

Cred însă că un nou război între cei doi e pe cale să înceapă. Barroso știe acest lucru și a trimis un avertisment public, în comunicatul său, tuturor forțelor politice din România. Pare că glonțul e deja tras și probabil că în câteva zile o să-i vedem efectele. Nu știu cine e victima, dar planul președintelui nu poate fi altul decât fisurarea USL sau îndepărtarea uneia dintre căpeteniile sale. Orice pentru a maximiza șansele ARD.

Prima bătălie se va da marți sau miercuri când președintele va comunica public nemulțumirile la acordul cu FMI, pe care l-a semnat, dar l-ar vrea renegociat. Cele două tabere văd cu totul diferit multe chestiuni din acord. Guvernul a tăiat investițiile, fosta guvernare vedea investițiile de stat ca un motor al relansării, de exemplu. Sunt însă probleme mai multe și infinit mai grele, mai ales că FMI presează pe unele privatizări de interes strategic.

Suntem în pragul unui nou război. De data asta, dincolo de factorul politic, dincolo de români, s-ar putea să vedem și noi jucători ale căror resurse sunt virtual nelimitate. Războiul cel nou se va duce pe resursele și companiile unei țări care nu a știut de-a lungul timpului să le gestioneze. Mi-e clar însă că noul război va aduce cu sine și o victimă. Prima victimă adevărată, clară, palpabilă. Va dispărea unul din personaje. Băsescu? Ponta? Crin?
Da, și eu aș vrea să știu răspunsul.
 
 

P.S. Președintele Traian Băsescu mi-a reproșat că în emisiunile mele aș transmite ideea că el nu ar reprezenta România sau, fără a o spune, că e un președinte nelegitim. I-am spus și la Bruxelles: cred că este președinte și reprezentant al României. În orice secundă, în orice moment. Chiar și atunci când refuză să vorbească celor 7,4 milioane de oameni care-i sunt împotrivă, atunci când acțiunile sale creează prăpăstii de neimaginat între noi, și atunci când procurorii îi urmăresc cu atenție acțiunile din garaj. Cred că domnul Băsescu reprezintă România și de aceea îi promit ce ne-a promis Barroso: o supraveghere extrem de atentă”,
a spus Striblea în urma vizitei de la Bruxelles.

 
 
Cătălin Striblea, este unul dintre moderatorii care se bucura
de toata atentia si respectul meu. Nu pun la indoiala nici ce spune
si nici ce crede. E dreptul sau la opinie. Mai mult, am credinta ca
in multe privinte are si dreptate. Vin vremuri grele.
Merita retinut punctul sau de vedere!
 
===================================
====================
 
EBA, Tara Minunilor / EBA in Wonderland!
Credeti in minuni, dar nu va bazati pe ele!
 La Multi Ani impreuna si Casa de Piatra!
=================================================
 
 
Multumesc

15 comentarii:

  1. Nica,nica,nica?!
    Muei muraturilor...

    RăspundețiȘtergere
  2. INCREDIBIL,CE JEGOS II CHIORU BETIV, PAI IN URMATOARELE LUNI(PANA LA URMATOAREA SUSPENDARE,DAR FARA CVORUM) ASTA O SA FIE TEME PRINCIPALA,CHIORU BETIV NU MAI REPREZINTA PE NIMENI,IAR PADUCHEI PDLACI TREBUIE SA FACA SUB 5%,PENTRU CA SUSTIN O PERSOANA IMPOTRIVA VOINTEI POPORULUI.
    MOARTE CHIORULUI BETIV,LUI MAIAG,CEZAR,TIGRI 2 SI STELIPULEA.
    DUPA 9 DECEMBRIE,VA ASTEAPTA MOARTEA,SI VETI MERGE DIRECT IN IAD,VOI SI COPII SI NEPOTII VOSTRI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei, da lu Curleonu nimic, nimic?
      Vezi sa nu uiti sa-ti ia pasteaua!

      Ștergere
  3. pula ala,a invatat sa scrie normal(mare minune!!)

    army says:
    Septembrie 15, 2012 at 1:29 am
    stim cu totii ca,chioru betiv si paduchei pdlaci sunt niste nenorociti care de urgenta trebuie exterminati.
    dar de ce pp maemi lor,uslasii nu au facut ceva sa revina pensia militara la cuantumul din 2010?
    bani pentru bugetari au gasit,bani pentru sportivi care au reusit contraperformanta,de a se clasa pe cea mai slaba pozitie din istoria romaniei au gasit.
    bani pentru pensionari civili au gasit.
    bani pentru toti au gasit,mai putin,o suma modica,fatza de celelate sume(dar enorm mare pentru fiecare pensionar militar in parte) nu au gasit.
    v-am tras o tzeapa la referendum,uslasi tradatori,nu v-ati invatat minte,va dam o tzeapa la alegerile parlamentare,de nu o s-o uitati toata viata.
    cu alea 600 de mii de voturi,care le-ati pierdut de la pensionari (militari) si familile lor o sa pierdeti alegerile in iarna,o sa faceti exact 49%,exact,cat sa se duca izmanaru inca o data la chioru betiv si sa faca guvernu fara voi,uslasi jegosi.
    tine minte dobritoiule si mai ales usl,daca pana la alegeri nu rezolvati treaba cu pensiile militare,va puteti pregatii de puscarie,chioru betiv va v-a baga pe toti de la usl la puscarie.
    noi pensionari militari ne putem pierde cel mult pensia,voi uslasi jegosi va pierdeti libertatea,daca nu rezolvati problema.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...ma refer la majuscule,nu la "inteligenta" postarii

      Ștergere
  4. Atentie la bidoane,cameleoane!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ba Curloeane vezi ca seful tau, pe chelie are un nimb si priveste cu-n ochi strimb.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bey, dar PMT une e?
    E cu baba lui, sau e plecat iara cu cercu?
    Fara el, nici maimucele, nici ai de la Noo,
    nu au nimic a zice! Stau si smiorcaie ori se flocae in tacere cu Don!

    RăspundețiȘtergere
  7. DE RETINUT PENTRU VIITOR!
    Cam asa s-a intamplat si cu "Referendumumul" nostru.
    ==========================================
    Viitorul presedinte al SUA.
    ========================
    Unul dintre cele mai importante evenimente conspiraționiste ale anului 2012 este celebra întâlnire a misteriosului grup Bilderberg. Evenimentul s-a produs în Chantilly, Virginia, unde cei mai importanţi oameni ai planetei s-au întâlnit cu un scop precis, acela de a-l desemna pe noul președinte al Statelor Unite ale Americii.

    Există zvonuri conform cărora chiar înaintea alegerilor din SUA, grupul Bilderberg se reunește pentru a al “încorona” pe viitorul președinte. În anul 2008, când Barack Obama şi Hillary Clinton se băteau pentru fotoliul celui mai puternic om din lume, a avut loc o întâlnire secretă intre reprezentanții grupului Bilderberg şi cei doi candidaţi. După ce au trecut probele de foc, dar şi de loialitate, unul dintre ei a fost pe placul Bilderbergilor. După cum vă puteţi imagina acesta a fost Barack Obama, care câteva săptămâni mai târziu a “câştigat” alegerile prezidențiale din SUA (democratic).

    Atunci când avionul cu cei doi candidați a revenit la Washington doar unul dintre ei era la bord, Hillary Clinton. Acesta a fost semnul că Obama este preferat la încoronarea tronului american. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999.

    Reporterii de la The Guardian l-au zărit la întâlnirea Bilderberg 2012 pe contracandidatul lui Obama în cursa prezidenţială, Mitt Romney. Acesta nu a fost trecut pe lista invitaților oficiali, fapt pentru care se presupune că SUA va avea un nou președinte. El a fost ales, încoronat de cei mai puternici oameni ai planetei, printre care şi David Rockefeller în vârstă de 96 de ani.

    Pe de cealaltă parte Mitt Romney câștigă alegerile preliminare din foarte multe state din SUA. Acesta nu este o simplă coincidenţă, pentru că democrația americană este doar un simplu balon de săpun aruncat în ochii credulilor de cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Democrația americană nu exista, grupul Bilderberg este cel care decide viitorul SUA, iar restul poveştii cu campania electorală şi alegerile nu sunt decât un circ ieftin pentru a hrăni gloata înfometată de libertate. Mitt Romney este viitorul președinte al SUA!
    Bilderberg 2012: were Mitt Romney and Bill Gates there?
    http://www.guardian.co.uk/world/us-news-blog/2012/jun/05/bilderberg-2012-chantilly-occupy?INTCMP=SRCH

    RăspundețiȘtergere
  8. ATENTIE la ce spune acest e-mail:
    ===============================
    Cu alea 4 case ale sale intrate in istorie, Nastase era un mic copil, mai fratilor!

    Din pacate, Dan Diaconescu si gasca sa - la fel de hrapareata ca si cei ce-au condus pana acum tara (unii din ei, acum, transfugi in PP-DD) - vor intra in Parlament si-si vor aroga cu obraznicie calitatea de "noua clasa politica"! Principalul motiv pentru care ma zbat eu, intr-ale politicii, este sa impiedicam electoratul Legii Cojocaru sa mearga cu acest impostor, sa-l aducem pe calea pentru care a optat cu sinceritate. Credeti sau nu, bazinul electoral al Partidului Poporului constituit in jurul Ec. Dr. Constantin Cojocaru include o buna parte din pensionarii Romaniei. Cei un milion de semnatari in sprijinul Legii Cojocaru sunt altii decat pasionatii de Elodia, sunt oameni care au urmarit cu atentie si interes seria de dezbateri de la OTV si astfel au putut sa inteleaga spiritul si litera acelei legi. Daca multi au votat la locale PP-DD este pentru ca ei nu stiu ca Dl. Cojocaru si Legea sa au fost dati la o parte, pentru ca respectivul culoar sa fie ocupat de unealta basista care este Dan Diaconescu. USL savarseste o mare eroare ca face abstractie de aceste detalii si pare a se fi impacat cu ideea unei posibile coabitari (daca nu chiar aliante) cu impostorul DD si partidul-clona al sau. La timpul potrivit, sper sa avem posibilitatea sa comparam candidatii PP-LC cu cei ai PP-DD.

    Sunt destui cei care neaga Legea Cojocaru. Cei bogati se tem, cand se pune problema impozitarii averilor. Ei bine, iata ca insasi USL pune problema asta - ca o cale justa si la indemana de a aduna bani la buget. Poate vom mai trai si vom vedea multe alte prevederi ale Legii Cojocaru puse in practica, chiar in Occident; capitalismul acesta de tip oligarhic isi traieste ultimele zbateri, iar alte solutii nu sunt decat fie daramarea intregii sandramale a lumii, fie trecerea la un nou tip de societate - exact ceea ce propune amintita lege si Proiectul pentru Romania ce o inglobeaza.

    Sceptici sunt destui si printre noi, cei din spatiul virtual adiacent, de la care imi cer scuze pentru perseverenta mea in a le sustine, inclusiv aici...

    Hai, deci, sa vedem simbolul la zi al "noi noastre clase politice"!

    RăspundețiȘtergere
  9. Un articol dur şi înfiorător de realist!
    ==========================
    In final, a rămas unul singur.
    In filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, pana când rămânea unul singur. Care desigur, neputând sa-si taie singur capul, este declarat câștigător.

    Exact Așa s-a întâmplat si cu Uniunea Europeana. La început erau o grămada de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeana, șanse egale, granițe libere, voturi egale in Parlamentul European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criza: pentru ca toate drepturile astea nu sunt gratis. Costa – si costa enorm! Pe banii cui? Pai ai firmelor private, desigur: de aceea in toata Uniunea Europeana taxele au sărit pana la cer.

    Duelul de încălzire.
    Primul "nemuritor" care si-a luat jucăriile si a plecat, a fost Marea Britanie. Pentru ca economia britanica se bazează de vreo 200 de ani, pe serviciile financiare si pe investițiile străine: Londra este (alături de Hong Kong si Singapore), cel mai bun loc de pe Pământ, in care poți sa deschizi o firma. Daca englezii ar fi adoptat modelul social european si ar fi crescut taxele - adio investiții străine, adio economie britanica. Așa ca, ia duceți-va dracului cu prostiile voastre socialiste! Noi o sa ne facem uniunea noastră, cu frații americani.

    Măcelul.
    După aia, au fost decapitați rapid "nemuritorii" mai mici si mai tăntălăi (esticii si sudicii): care s-au înghesuit la Bruxelles in decembrie, in speranța stupida ca vor fi scoși din criza de către cei mari. Dar au rămas cu gura căscata: in loc sa le dea, boșii le-au cerut sa scoată ei bani (si anume, vreo 50 de miliarde de euro). Hai repede, pana nu ne suparăm! N-o sa uit niciodată fata uluita a președintelui român, Traian Băsescu, când si-a dat seama ca "prietenii europeni" n-or sa-l ajute cu nimic, ba dimpotrivă, o sa-l afunde si mai adânc, ca sa scape ei. Imbecilii ăștia mici chiar crezuseră in poveștile cu egalitatea. Hahaha…

    Bătălia finala.
    La sfârșitul lui decembrie 2011, mai rămăseseră doar doi mari: Angela Merkel si Nicolas Sarkozy (celebrul cuplu Merkozy). Așa ca cei doi au hotărât ca, după Revelion, toate tarile din UE sa introducă in Constituțiile naționale o limita a datoriei. O chestie excelenta, zic eu: pentru ca spulbera toate iluziile socialiste. Adio bunăstare pentru toți (care fost posibila doar prin creșterea deficitului) si adio egalitate: pai din clipa in care ti se ordona ce sa scrii in Constituție, nu prea mai poți fi numita tara independenta.

    Dar lovitura de gratie a venit după Revelion. Franța si-a pierdut ratingul AAA, Germania nu. Ratingul, de fapt, a fost doar o formalitate: era clar de multa vreme ca economia Franței trage sa moara, sub povara cheltuielilor sociale, in timp ce programul dur de austeritate impus de Angela Merkel a ținut economia Germaniei pe linia de plutire.

    Așa a dispărut cuplul "Merkozy". Franța a fost decapitata: nu mai are nici un cuvânt de spus. Germania a rămas singură, liderul de necontestat al Europei.

    Iar Europa sociala, așa cum o cunoșteați, e terminata pe veci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adio, Uniunea Europeana. Începe Imperiul Europa!

      4 milioane de kilometri pătrați, 500 de milioane de oameni, 16.242 de miliarde de dolari anual.

      Niciodată in istorie, vreun stat cu suprafața si populația Uniunii Europene nu a dispărut atât de repede. UE este mai mare decât Imperiul Roman: dar Roma a rezistat 1400 de ani. Uniunea Europeana doar…20 ani. E cel mai mare eșec politic din toate timpurile.

      Ce dovada mai buna decât asta, ca Europa sociala a fost un vis stupid, ca protecția sociala este o otrava pentru orice stat si ca socialiștii sunt niște nebuni periculoși care trebuie eliminați cat mai rapid?

      Timp de 20 ani, socialiștii au avut pe mână resurse imense si putere de decizie absoluta: praful si pulberea s-a ales!

      Deutschland uber alles!
      Noua Ordine Europeana va fi decisa de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru ca a învins pe cineva, ci pentru ca e singura rămasă in picioare in fata crizei. Celelalte tari nu vor mai fi consultate, nici măcar de forma.

      Acum doi ani vorbeam de barca de salvare germana, in care nu vor încăpea decât câteva tari: Austria, Ungaria, Cehia, Olanda, poate si Polonia. Ele vor fi nucleul dur al noii economii europene (vezi Noua Ordine Europeana nu include România). Ele își vor limita datoria externa prin Constituție – pentru ca așa vrea Germania. Ele vor scoate in afara legii protecția sociala – pentru ca așa vrea Germania.

      Nu-ti convine? Pai scufunda-te in haos, război civil, foamete. Sau aveți impresia ca o tara ca România o sa scape ea singura, in vârful muntelui, cu miorița, cu naiul si cu brânza ei? Hahaha…

      Așa cum are un câștigător net, criza are si un perdant net: coada cozilor, prostul proștilor, râsul lumii, sclavul sclavilor. Acest perdant absolut se numește România.

      Un nou pact Ribbentrop-Molotov.
      Care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele parți. Germania are nevoie disperata de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperata de tehnologie – pe care Germania o are. Sa le ia cu forța? Pai au încercat deja in 1940: si e nerentabil. Nici una din ele nu poate supraviețui singura in fata concurentei americane si chineze. Mai ales ca in jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viața si pe moarte.

      Protestele antiglobalizare sunt stupide, pentru ca economia s-a globalizat deja. La fel criminalitatea. Statele n-au încotro, decât sa se adapteze – sau sa dispară.

      Un secol de fier.
      Urmează o dictatura de dreapta cum n-ați mai văzut. Nu una naționala: ci globala. Nu una infantila, cu marșuri si drapele militare, ca in secolul 20: ci una a eficientei, a banului, a firmelor private. Una in care armata si politia nu vor mai fi ale "poporului": ci ale celor care le plătesc salariile (așa cum e normal). O dictatura in care stăpânii nu vor purta pistol si decorații, ci costum și cravată. Dar te vor condamna la moarte mult mai simplu, din fata calculatorului. In timp ce dau mana cu tine, iți zâmbesc si-ti spun: regret, nu avem nimic de lucru pentru o persoana ca dumneavoastră. Mă tem ca apăreți pe lista neagra.

      Urmează o dictatura in care criminalii de stânga nu vor fi trimiși in lagăre, ca in secolul 20: ci transformați in bănci de organe pentru cei bogați. Sângele si organele sunt o resursa prețioasa: e neprofitabil sa le irosești, când poți să le vinzi.

      Urmează o dictatura unde va domni o singura lege: a capitalului, a competiției libere, a exploatării. Sărăntocii si incompetenții deja au fost doborați de criza: imaginați-va o cizma, care le va strivi acum fața. Nu pentru o zi sau un an: ci pe vecie. Criza nu se va mai termina niciodată.

      Obișnuiți-va cu secolul 21. Pentru ca este ultimul secol.

      Ștergere
  10. Corina Drăgotescu,
    câștigătoare la Loteria Vizelor, se mută în America.
    ===============================
    Jurnalista Corina Drăgotescu se va muta definitiv în Statele Unite, întrucât a câștigat la Loteria Vizelor, după cum ea însăși a anunțat, joi seară, la finalul emisiunii ”Ultima oră” de la România TV, emisiune pe care o moderează de un an de zile împreună cu Cătălin Striblea.

    Corina Drăgotescu, împreună cu familia, pleacă definitiv în America, ea fiind fericita posesoare a unei vize obținute în urma aplicării la programul de imigrare Loteria Vizelor.

    “Plec împreună cu familia în America. Noi am participat la Loteria Vizelor și am câștigat. Fără nicio pilă, credeți-mă”, a mărturisit Corina Drăgotescu, la Romania TV, izbucnind în plâns când a arătat viza.

    Jurnalista a explicat în direct că unul dintre motivele pentru care se mută definitiv în America este viitorul fiicei sale, care a învățat acolo. De asemenea, Corina Drăgotescu a adăugat că și soțul său, care lucrează ca cercetător în domeniul IT a primit o ofertă avantajoasă în Statele Unite, precizând că, deși, în România ducea o viață decentă, își dorește un alt orizont atât pentru ea, cât și pentru familia ei.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!