Pagini de larg interes! Click here:

marți, 25 septembrie 2012

Dan Diaconescu in Direct, joaca Senzational bambilici, cu milioane de romani. Marele investitor strategic tocmai a declarat: Cazul Elodia este nimic în comparaţie cu privatizarea Oltchim ...

 
Nu Oltchimul îl interesează, ci să-şi facă publicitate şi să atace guvernanţii.
Gogoaşa DD a început să se dezumfle: există indicii clare că nu are bani.
 
 Aşa cum era de aşteptat, contractul pentru Oltchim nu a fost semnat de Dan Diaconescu. Diaconescu nu a venit cu scrisoare de garanţie bancară, ceea ce presupune că nu are bani.Diaconescu însă şi-a jucat rolul în care a fost distribuit: a atacat electoral guvernul şi USL.
 
Nu scrisoare de garanţie, ci scrisoare de confort
Dan Diaconescu a ieşit după 90 de minute de la Ministerul Economiei şi a anunţat că nu a semnat contractul, invocând, fără să facă însă precizări exacte, lipsa unor paragrafe din contract, acuzând de acest lucru partea adversă. În acelaşi timp însă există indicii clare că Dan Diaconescu nu are banii necesari cumpărării acţiunilor pentru care s-a clasat pe locul 1 la licitaţia de săptămâna trecută. Conform RTV, Dan Diaconescu a venit la semnarea contractului fără scrisoare de garanţie emisă de vreo bancă, ci cu o scrisoare de confort. Absenţa scrisorii de garanţie reprezintă indiciul că Dan Diaconescu nu are bani. O scrisoare de confort reprezintă doar o informare despre o posibilitate viitoare de existenţă a unei sume de bani.
Aceasta este ştirea „oficială”.
 
Diaconescu şi-a jucat rolul şi şi-a făcut campanie electorală
În realitate, tot circul jucat în faţa micilor ecrane nu a reprezentat decât rolul în care a fost distribuit Dan Diaconescu. Adică acela de a poza în victimă şi de a acuza guvernul şi USL că blochează intenţionat privatizarea. Diaconescu a acceptat rolul de instrument al scenariştilor care l-au „trimis” la licitaţie pentru că acest rol îi convine şi lui pentru propria campanie electorală.
Diaconescu a vorbit în aşa fel încât să-i îmbrobodească inclusiv pe telespectatorii mai instruiţi, dar care evident nu au de unde să cunoască probleme din domeniul contratual. Timp de minute bune - în „breakingnews” la toate televiziunile de ştiri -, el s-a erijat în salvatorul economiei româneşti şi, în premieră, în afara studioului televiziunii sale, a utilizat, în atacurile la adresa guvernanţilor şi a USL, termenul de „ciocoi”.
 
Forţează nota deşi nu a semnat nimic
Culmea circului electoral l-a care s-a pretat Diaconescu a fost atins când a afirmat că, după ce a obţinut punctajul maxim la licitaţie, a condiţionat semnarea contractului de trimiterea de urgenţă a banilor pe care ar urma să-i plătească la Oltchim. În realitate, această condiţionare nu a fost trecută în procesul-verbal de licitatare, ci a existat doar la nivel declarativ. Mai mult, Diaconescu a aruncat pe piaţă încă o gogoaşă monumentală: el a afirmat că, şi dacă nu se semnează contractul, va trimite la Oltchim banii pentru salarii. Din păcate - cel puţin până la ora apariţiei acestei relatări - niciunul dintre oficialii guvernamentali nu a ieşit şi să demonteze gogoşile lui Dan Diaconescu. De asemenea, niciun oficial guvernamental nu a ieşit să explice clar că legislaţia economică nu permite ca banii încasaţi de la cumpărător să fie remişi Oltchim.
 
Diaconescu vorbeşte pe limba PDL
Mai repede decât ne-am aşteptat (la câteva ore după ce a plecat de la negocieri), Dan Diaconescu a trecut la un nivel superior al atacurilor la adresa guvernanţilor. Adresându-se „oamenilor simpli din popor”, Diaconescu a acuzat actualul guvern de falimentarea şi închiderea Oltchim, a acuzat actualul guvern că se opune măririi de către el a numărului locurilor de muncă la Oltchim. Aceste afirmaţii ale lui Dan Diaconescu nu se deosebesc aproape deloc cu ceea ce declară de câteva zile unii lideri ai PDL. Este adevărat, de formă, cei din PDL critică apariţia „în peisaj” a lui Diaconescu, dar în realitate se observă că el lucrează şi în folosul PDL.
Tot Diaconescu - care încearcă să acrediteze „oamenilor simpli din popor” că a plătit deja banii - a mai anunţat triumfal că el va alerga după materii prime şi clienţi pentru combinat. Nici la aceste aberaţii nu a ieşit nimeni (încă) să dea o replică.
 
Ce se poate întâmpla de aici înainte
Dacă în 10 zile contractul nu este semnat, rezultatele licitaţiei se anulează, urmând a fi reîncepută de la zero. Sigur, Dan Diaconescu va pierde garanţia depusă pentru a avea acces la licitaţie, adică 115.000 euro. O sumă infimă faţă de publicitatea pe care Diaconescu şi-a făcut-o până acum pe toate televiziunile de ştiri. În paralel, în aceste 10 zile, Dan Diaconescu va continua să-şi facă publicitate electorală deşănţată şi va ataca în permanenţă guvernul şi USL.
Finalul acestui circ este previzibil: oficialii guvernamentali vor arăta că nesemnarea contractului se datorează lipsei dovezilor că Dan Diaconescu ar avea banii necesari. De cealaltă parte, Dan Diaconescu va susţine că are bani, dar nu semnează contractul, el urmând să acuze fel de fel de „erori” ale contractului. Totuşi, guvernanţii au un as în mânecă:
absenţa scrisorii de garanţie.
 
Ce se va întâmla la Oltchim?
Se impune totuşi o întrebare: ce se întâmplă în acest caz situaţia de la Rm.Vâlcea. Într-un interviu dat la un post tv, ministrul Daniel Chiţoiu a făcut următoarele precizări: „Am demarat procedurile pentru acordarea unui ajutor de salvare de acum 10 zile din fondurile pe care le are la dispozitie statul roman din fondul de salvare. Ajutorul de salvare se acordă pe 6 luni, sub forma de împrumut cu dobanda la preţul pietei, se restituie si se notifică Comisiei Europene”. Tot Chiţoiu a mai precizat că guvernul are şi un plan „B” în ceea ce priveşte privatizarea Oltchim.
 
Update 1: OTV-izarea unui document oficial
Antena 3 a prezentat Oferta de cumpărare care a fost depusă de Dan Diaconescu la licitaţie. Documentul este unul propagandistico-SF şi reprezintă practic o sinteză a textelor promovate la OTV. Dan Diaconescu scrie că este dispus să investească 2 miliarde de euro în Oltchim, mărirea la 10.000 a numărului de angajaţi. Mai mult, Diaconescu a inserat în document că „alături de investitorii privaţi (poporul român) şi cei internaţionali sunt interesaţi de preluarea pchetelor majoritare de la Arpechim, Minele de sare care aprovizionează Oltchim, Oil Terminal SA, Societatea de Transport Compet SA şi construirea şi exploatarea de 2 CET-uri”.
Partea interesantă a documentului o reprezintă explicarea provenienţei surse de bani pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni Oltchim: „Sursele de finanţare privind preţul Ofertei Angajante descris mai sus (suma de 45 milioane euro – n.a.) sunt reprezentate de fonduri proprii, şi/sau atrase de subsemnatul din dorinţa de a salva de la faliment SC Oltchim SA. pe de o parte, pe de altă parte, de a aduce bunăstarea salariaţilor companiei”. Orice alt comentariu este de prisos.
 
Update 2: De ce a fost primit DD la licitaţie
Mai mulţi analişti economici au explicat la posturile tv de ştiri de ce a fost primit Dan Diaconescu la licitaţie, deşi existau apriori semnale negative privind persoana sa (datorii la stat ale firmelor sale, proceduri de insolvenţă, cercetat pe probleme fiscale etc.). „Voi trata subiectul exlusiv din punct de vedere economic. Suntem în UE şi există regula acceptării la o licitaţie a oricărei persoane care depune documentele cerute de procedură. Dan Diaconescu a achiziţionat caietul de sarcini, a depus garanţia de 115.000 de euro, a declarat în scris că are bonitate financiară. Deci Dan Diaconescu a îndeplinit cerinţele standard. Neacceptarea lui ar fi reprezentat o ileglitate. A avut oferta cea mai bună, a obţinut punctajul maxim, deci adjudecarea este şi ea legală. Dacă Diaconescu nu plăteşte, atunci licitaţia se consideră anulată. Nu se poate vorbi în acest caz de un eşec al guvernului în privatizarea Oltchim. Au existat şi vor exista situaţii – mă refer la modul general – în care partea care câştigă licitaţia nu mai plăteşte, din motive obiective sau subiective”, a declarat unul dintre analiştii chestionaţi, subiectul fiind similar explicat şi de ceilalţi analişti.
 
Update 3: Diaconescu şi-a făcut publicitate gratuit de peste 1 milion de euro
Dan Diaconescu, în situaţia în care nu plăteşte acţiunile Oltchim, pierde garanţia de 115.000 de euro depusă pentru participarea la licitaţie. Pierderea acestei sume este însă mai mult decât minoră în comparaţie cu ce a câştigat Diaconescu. O specialistă în publicitate tv ne-a făcut următorele precizări. „Licitaţia pentru Oltchim s-a tranmis live pe 5 televiziuni de ştiri şi tot live s-a tranmis şi anunţarea rezultatelor. Luni, cele 5 televiziuni au mai transmis trei reprize cu declaraţii ale lui Dan Diaconescu. Nu am contorizat minutele, dar Dan Diaconescu a beneficiat, însumat, de cel puţin 4 ore de transmisie live, în afara jurnalelor de ştiri. În medie, pentru că fiecare din televiziunile de ştiri au propriile tarife de publicitate şi pentru orele la care au avut loc live-urile estimez 1.000 de euro minutul per televiziune. Deci la cca 240 de minute ar veni 1,2 milioane de euro. Cam atât ar fi plătit cineva pentru publicitate pentru minutele respective. Nu mai pun la socoteală şi talk show-urile care l-au avut subiect pe Dan Diaconescu. Ţinând cont de faptul că postul său de televiziune se adresează unui anumit segment de telespectatori, de regulă cel cu o instrucţie, sau educaţie redusă, compus în mare parte din asistaţi sociali, Dan Diaconescu, se poate spune că a făcut afacerea secolului, şi-a făcut gratuit o publicitate politică la care foarte puţini nici măcar nu visează”.
La cele afirmate de specialista în publicitate, mai adăugăm şi bani scoşi prin SMS la postul său, unde, imediat după licitaţie, telespectatorii naivi plăteau să răspundă la întrebarea,
„credeţi acum că DD vrea binele poporului?”.
Cotidianul.ro
 
 
===============================
===================
========

24 de comentarii:

  1. Dar,oare,kakarau si cu Natarau cate sute de ore de publicitate -PE BANII NOSTRII- au castigat cu REFERENDUMUL????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nivelul tau de intelegere este cat este!
      Ti-l respectam, dar nu incerca sa ni-l impui si noua.
      Cand "poporul ddd" va sfasia bucata cu bucata din bietul SENZATIONAL, cerand sa i se dea ce i s-a promis in nestire, tu vezi ce faci si sa fi cat de departe ai putea tu sa intelegi, sa fi! Baaaa.... sa fi foarte departe! Se vor sfasia precum cainii!

      Ștergere
  2. Buna dimineata stimati pacienti si dragi...animale!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa dimineata!
    ,,Daca ti-e bine nu fi ingrijorat.Iti va trece.''

    RăspundețiȘtergere
  4. Toleaa! Toleaaa! Mai Tolea ,vino mai ca ai de pus la tomberon pe piticul cu trombon.
    Muei,borcanele pentru banii promisi de DDTV le aveti la capatina ,la o lungime de mina?

    RăspundețiȘtergere
  5. ce baaa ce aveti cu mine!!Nu vedeti ca am moaca de intelectual?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coor de Leone, moaca nu se pune!
      In rest, e precum zici si-ti place:
      sa faci pe prostovanu'!

      Ștergere
  6. Celebrul realizator Dan Diaconescu s-a dus să o caute pe Elodia, la Munchen • Asta după ce s-a perindat pe la televiziuni și s-a dat proprietar la Oltchim • Guvernul, DNA-ul, și Comisia de privatizare de la Oltchim, toate îl caută pe DD • Acesta s-a supărat pe puncte-puncte din contractul de privatizare, s-a mulțumit cu capitalul de imagine pe care l-a câștigat în ultimele zile și a plecat într-un sejur în Munchen • A anunțat, prin avocatul său, că se întoarce miercuri, ras, frezat și gata de reluat negocierile

    Dan Diaconescu a plecat la Munchen. Avocatul său, Daniel Fenechiu, a anunțat că DD se va întoarce. Miercuri. Pentru a relua negocierile cu comisia de privatizare de la Oltchim. Cei care nu i-au dorit lui Diaconescu să ajungă patron de Oltchim au speculat că acesta a fugit din țară, ca nu cumva să îl atingă procurorii DNA, supărați și ei de privatizarea Oltchim. Până discută televiziunile despre cum a plecat DD, cu ce avion și dacă, eventual, a făcut vreo escală de la Munchen spre locul real de destinație, muncitorii de la Oltchim sunt în aer. La fel și combinatul. Salariile sunt neplătite, oamenii sunt la un pas să iasă în stradă, datoriile sunt la fel de mari, iar combinatul este în pericol să se prăbușească.
    DD, a.k.a. "investitorul poporului", a ieșit supărat luni de la negocierile cu cei din comisia de privatizare și le-a explicat reporterilor prezenți că Guvernul a modificat contractul inițial prezentat lui, că această convenție este una cu puncte - puncte și că, în principiu, e nemulțumit. Dan Diaconescu a susținut, din nou, că de fapt, politicienii sunt cei care nu doresc ca poporul să aibă un combinat al lui, și că respectivul contract avea lipsuri majore, iar el nu putea semna așa ceva.
    La rândul lor, politicienii ies la televizor și spun că Dan Diaconescu nu are nicio para chioară în cont și că, în realitate, acesta nu avea cum să cumpere Oltchim. Ba mai mult, DD este considerat, de politicieni, iresponsabil pentru că și-a tras o pălărie mult prea mare pentru el.

    Premierul României, Victor Ponta, a avut una dintre puținele abordări serioase a scandalului Oltchim, spunând, luni, că Videanu și Diaconescu au o înțelegere pentru ca acesta din urmă să ascundă fraudele comise la Oltchim de fosta guvernare. De asemenea, Ponta a precizat că "după ce se epuizează toate procedurile prin care constatăm că aşa zisul câştigător nu a avut nici banii şi nici intenţia de a achiziona acţiunile Oltchim, vom demara procedurile pentru a găsi un investitor serios. Domnul Diaconescu a intrat într-o operaţiune de ascundere a fraudelor. Videanu şi toţi ceilalţi vor trebui să răspundă pentru fraudarea combinatului". Premierul a tras concluzia întregului scandal iscat în jurul privatizării Oltchim, spunând că: "A fost o încercare a oamenilor de afaceri din PDL, Videanu e hoţul hoţilor dar mai sunt şi alţii, de a încurca lucrurile la Oltchim". V.R.

    RăspundețiȘtergere
  7. Află salariile "nesimţite" ale directorilor de la stat
    care au privatizat Oltchimul.
    ==========================
    Directorii de la conducerea OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie) îşi dublează sau chiar triplează salariul anual prin calitatea de reprezentant al statului în diverse comisii de licitaţie, privatizare, negociere la companiile de stat, potrivit unei analize Realitatea.net.

    Nu vom afla cât câştigă Remus Vulpescu pentru conducerea procesului de privatizare la Oltchim decât în momentul în care îşi va publica declaraţia de avere pentru anul în curs. Până acum, şeful OPSPI nu şi-a respectat obligaţia de a-şi publica declaraţia de avere - am fi ştiut măcar câţi bani a făcut Vulpescu în mediul privat, ca avocat şi practician în insolvenţă.

    Salariul lui Alexandru Alexe, cel care conduce Direcţia de Privatizare şi Atragere de Investiţii din cadrul OPSPI, a fost de 46.410 lei în 2011, mult mai mic decât în 2010 (92.800 lei) sau în 2009 (142.700 lei). Directorul OPSPI şi-a rotunjit însă suma primită de la stat în 2011 cu alţi 94.500 lei primiţi din statutul de membru sau preşedinte în comisii de negociere, comisii de licitaţie sau CA la mai multe companii de stat (Electrica SA, Termoelectrica SA, UT Midia Năvodari, IOR SA, Nuclearelectrica).

    În total, Alexe a câştigat anul trecut peste 140.000 lei, adică 11.700 lei lunar.

    Un alt director OPSPI, Crăiţa Bucheru, care conduce Direcţia Administrare Participaţii şi Mandate a avut un salariu de 52.873 lei în 2011, la care se adaugă suma de 54.700 lei din mai multe comisii de privatizare sau atragere de investiţii la Cuprumin SA, Electrica SA, Electrcentrale Galaţi sau IOR SA. În total: 107.500 lei (aprox. 9.000 lei lunar).

    Prezenţa în diverse comisii (la Cuprumin SA, Electrica sau Electrocentrale Galaţi) a suplimentat şi veniturile directorului de la Relaţii Instituţionale şi Politici Comunitare din cadrul OPSPI, Mihaela Preda, cu 54.900 lei în 2011. Şeful Direcţiei economice, Doina Variu a încasat în 2010 de la stat suma totală de 113.300 lei.

    Cine câştigă peste 10.000 lei pe lună în Ministerul Economiei

    Preşedintele AVAS de anul trecut, Aurelian Popa, a încasat un salariu anual de 48.576 lei în 2011, la care s-a adaugat suma mult mai mare de 215.674 lei ca membru în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări al băncii de stat Eximbank (CIFGA). Suma totală pentru şeful AVAS în 2011: 264.250 lei (peste 22.000 lei lunar).

    Şi unul dintre vicepreşedinţii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de anul trecut, Cristina Chiriac, a primit, pe lângă salariul de 41.000 lei, suma de 35.948 lei în calitate de membru CIFGA în Eximbank şi alţi 36.900 lei reprezentând o restituire de la AVAS.

    În total, vicepreşedintele AVAS a încasat în 2011 de la stat suma de 113.800 lei. Premierul Victor Ponta a schimbat în lunile mai şi iunie 2012 întreaga echipă de conducere de la AVAS, punându-l în funcţia de preşedinte al instituţiei pe Marius Lucian Obreja- presedintele filialei teritoriale PNL a judetului Covasna.

    Responsabili cu găsirea unor investitori strategici pentru Oltchim ar fi fost şi consilierii economici ai statului român din marile capitale ale lumii.

    Salariile primite de la stat în anul 2011:

    - Aurelian Popa, preşedinte AVAS: 264.250 lei

    - Alexandru Alexe, Director OPSPI: 140.000 lei

    - Cristina Chiriac, vicepreşedinte AVAS: 113.000 lei

    - Crăiţa Bucheru, director OPSPI: 107.500 lei

    sursa: Realitatea.net

    RăspundețiȘtergere
  8. Mei,ia di coilea,sa nu fii nevoit sa fii zgircotan!
    iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

    ,,...tu vezi ce faci si sa FI cat de departe ai putea tu sa intelegi, sa FI! Baaaa.... sa FI foarte departe!...''

    Fii generos mei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baaa, asta a invatat conjugarea verbului A FI cu Vanghelie, ba!Ce vrei? Fii intelegator!

      Ștergere
    2. Bey, nu fi prost/tantalau/idiot/dobitoc si ce mai... nu conteaza! Chestiile astea gramaticale, sunt discutabile!
      Esenta este/era alta, iar tu o cunosti. Aia conteaza!
      Esenta!

      Ștergere
    3. 14:28.
      Bine mapampalaule.iti scrriu asa cum merit-i.esenta este ca tu nai facut scoala.poate vre-i sa mergi inalta parte unde mai sint vanghelisti ca tine cu care sa vorbesti aceea-si limba.adica a incultilor.


      P.S. esenta = dobitocule!

      Ștergere
  9. Răspunsuri
    1. Inteleg „bou cu zbaturi”, „ magar”, „ tantalau”, „ prostanac”...etc., dar OAIE?Mai bine-mi ziceai ceva de mama..

      Ștergere
  10. Buey-huey, nici barem sa suduiti ca lumea nu sunteti in stare!
    Sa vina miticul general si s-o punem de-un casus belli sa vedeti acolo demonstratii de injuraturi originale.Pregatiti-va pixurile si hartia sa va luati notite!Da aveti grija...ca noi le inregistram la OSIM si mama dreak va ia daca ne plagiati...

    RăspundețiȘtergere
  11. un mic exemplu pt preselectie:

    ...'tuva-n cur pe unde beti apa !
    don C

    RăspundețiȘtergere
  12. ,,Un bărbat întreabă la Radio Erevan:

    - Se poate face sex într-o zi de doliu național?

    Răspuns:

    - Da, se poate, dar numai cu soția, ca să fie trist.''

    RăspundețiȘtergere
  13. Buei, pe unde umbla pedofilii aia de Coorleonu, Tigrul kkcios si Cezar maimuca cu coorul roz? Mi se facu dor sa le trag un sloboz cu gust de gaoz.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim 22.33
    Buei eu propun sa-i dam muie lui ma-ta asa pe nepisate,poti sa ni te alaturi si tu daca nu ai facut-o cand te-ai trezit pe la ora 4 cand ti-a facut mamica ta "merchezul".Asa ca stergeti mucii si treci la lins.Dobitocul dreacu'.

    RăspundețiȘtergere
  15. Baaa ce matewrial de ..laba pe Armya!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna dimineata stimati pacienti si dragi...animale!

    RăspundețiȘtergere
  17. lui dd cel senzational (Miercuri, 26 septembrie 2012, 14:18)
    sascha [utilizator]
    ===================
    Nu Dane. Te contrazic.
    Esti un tip mai mult decat bizar, neplacut si malefic in acelasi timp.
    Nu ai nici o intentie buna, umana.
    De ce?
    Pai simplu.
    Datoriile la stat pe care le ai nu sunt impozite pe venit, dividende. Sunt impozite sociale, cas, somaj, pensie. Datoriile tale neplatite, sunt banii care ar ajunge la multi pensionari, someri, bolnavi. Oameni pe care zici tu , ii reprezinti.
    Esti fals. Mincinos.
    Definitia "ciocoi"-ului ti se protiveste perfect.
    Naiviilor tai doar le place cum suna , dar nu stiu ce inseamna.
    Le recomand dictionarul si comparatia definitiei cu ceea ce ai facut, faci si reprezinti tu.
    ===================
    Felicitari, sascha!
    Senzational si in Direct,
    I-ai tras-o zevzecului!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!