Pagini de larg interes! Click here:

marți, 4 septembrie 2012

Pe 9 decembrie, avem alegeri parlamentare. Ungurii, stiu ce vor. Vor profita la maxim, pe fondul luptelor fratricide. Ungurii, nu se lasa. Ei vor totul!

 


Preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor:
 „Avem şanse să câştigăm toate colegiile din judeţ, pe fondul luptelor partidelor româneşti"

 

Preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor, consideră că Uniunea are şanse reale de a câştiga la alegerile generale din luna decembrie toate locurile de parlamentari din cele patru colegii din judeţ, pe fondul disensiunilor politice existente între partidele româneşti.
 
 

 
„Chiar şi mâine, dacă ar fi alegeri, am putea câştiga toate cele patru locuri de deputaţi şi două de senatori. Inclusiv în Colegiul IV Covasna-Întorsura Buzăului putem câştiga un deputat şi am să vă spun şi de ce – pentru că partidele româneşti merg foarte dur unul împotriva celuilalt. Aşa că eu vă spun că o să câştigăm şi în acest colegiu", a declarat, luni, Tamás Sándor.

 

Acesta a mai spus că UDMR Covasna va avea o echipă înnoită în viitorul Parlament al ţării, care va continua să lupte pentru drepturile şi interesele comunităţii maghiare.

 

 
Candidaturile pentru locurile de parlamentari pot fi depuse până pe 10 septembrie a.c, iar nominalizările se vor face până la sfârşitul acestei luni.
 
 

 
„Criteriile pe baza cărora vom face selecţia sunt: să nu fi fost colaboratori ai securităţii şi nici ai altor structuri de informaţii, să fie membri UDMR şi să aibă un program bun", a spus liderul organizaţiei.

 

Doi dintre cei cinci parlamentari UDMR Covasna, senatorul Bokor Tibor şi deputatul Édler András, nu vor mai candida pentru un nou mandat. De altfel, primul a şi fost ales primar al municipiului Târgu Secuiesc, iar al doilea a preluat funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna şi a declarat că vrea să se ocupe de afaceri. Ceilalţi trei reprezentanţi pe care UDMR i-a avut în ultimii patru ani în forul legislativ al ţării sunt senatorul Albert Álmos şi deputaţii Olosz Gergely şi Márton Árpád, acesta din urmă fiind unul dintre veteranii Parlamentului.
 
 

 
În urma alegerilor generale desfăşurate în urmă cu patru ani, un loc de deputat a fost câştigat de preşedintele PSD Covasna, Horia Grama care a candidat în colegiul IV Covasna-Întorsura Buzăului unde românii deţin o pondere de peste 50%.



http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=35231
=========================
============

Doar o vorba sa va spun:


================================

Top Comment:

================================

Anonim /// 4 septembrie 2012, 09:00

"Ecourile unei nunţi politice
Don’ Corleone de la Cotroceni
de Lucia Hossu Longin

La nuntă, numai de bine. La o nuntă obişnuită. Dar nu la o nuntă care seamănă cu adunarea mafioţilor, sau cu Congresele partidului. De la filialele din toată ţara, pedeleii au venit cu cotizaţia în plic. Don’ Corleone, Naşul, reinstalat la Cotroceni, în fruntea clanului, a primit pupăturile de mâini şi şi-a binecuvântat supuşii. A avut ocazia să-i numere pentru ultima oară. Mulţi au fost, dar vreo opt sute tot au rămas...
Dar, aici nu e Sicilia... Aici e România. Şi dacă eşti „Naşul" trebuie să admiţi că nu poţi provoca la nesfârşit cuminţenia şi sărăcia acestui popor. Dacă voia, Don’ Corleone putea aranja la Snagov şi cununia civilă, şi cea religioasă. Nu să-ţi plimbi limuzinele negre prin Piaţa Obor şi să-ţi etalezi ceasurile de 35 de mii de euro! Pentru decenţă, pentru bună-credinţă, pentru modestie. Nu poţi defila cu Rolls-Royce-urile prin centrul Capitalei, cu bogăţiile acumulate de neocomuniştii PDL din jaf, la vedere, fără să fii fluierat şi huiduit. Nu poţi ieşi înfrânt usturător la vot şi trimis acasă din funcţia de preşedinte şi să-ţi converteşti această penibilă înfrângere într-o paradă neruşinată. Rânjind tot timpul la huiduieli ca la ovaţii şi urale.
Nu poţi preschimba o nuntă într-o lungă listă de subscripţie, când atâţia copii bolnavi au nevoie de caritatea şi ajutorul semenilor.
Don’ Corleone de la Cotroceni nu e numai naşul unui clan mafiot, el este aşa cum îl ştim şi un mare jucător de „teatru ieftin". Vai, „fata tatii care pleacă" şi se duce săraca într-un apartament de 250.000 euro, în vacanţă la Monte Carlo şi, în misiune, la Strasbourg, acolo unde tăticu’ i-a asigurat microfon european de unde să-şi debiteze gângav panseurile. Nu ne-a stors lacrimi chipul năduşit de emoţie al „Naşului", pentru că într-o ţară aflată în suferinţă preşedintele ei trebuie să fie simbolul austerităţii, al onoarei, al moderaţiei, şi nu al unei neomeneşti demonstraţii de putere şi de lux.
„Minima moralia!", domnule preşedinte! Măcar dumneavoastră. Pentru că supuşii dvs., de la Blaga la Preda, nu mai au demult capacitatea de a se ruşina de ceea ce fac şi de ceea ce rostesc. Chiar aşa îmbrăcaţi în smoking, ei rămân ceea ce au fost: membri ai celei mai lacome şi mai distructive mafii din ultimii douăzeci şi doi de ani...
La Snagov s-au adunat, la al XIV-lea Congres, toţi aplaudacii portocalii... Strada i-a avertizat: e ultima voastră paranghelie."
-----------------------------
Iote al naibii Curdeleu! E ruda cu kioru. De aia ieri a stat pitit, ca-si facea siesta dupa saniutele trase impreuna cu hahaitul.

162 de comentarii:

  1. Ungurii sunt inteligenti si stiu sa-si apere interesele. Noi stim sa ne vaicarim si sa stam cu mina intinsa dupa pomeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ungurii au fost mințiți de azeri în cazul criminalului Safarov. Au promis că îl ţin la puşcărie şi l-au făcut erou naţional

    Ministerul Justiției din Republica Azerbaidjan a transmis, în urma unei înțelegeri între cele două state, o scrisoare oficială prin care îi asigură pe maghiari că Ramil Sahib Safarov va continua închisoarea în țara sa natală, fără nicio intervenție în deciziile judecătorești și condamnările definitive.
    Adevarul

    RăspundețiȘtergere
  3. Neatza Buna la ZOO + 9 si pace voua!
    -----------------------------------
    Ungurii au fost mintiti? F.bine! Si ungurii mint de ingheata apele. Asta a fost, este si va fi politica lor la cel mai inalt nivel. Hotul striga "Hotii"!

    RăspundețiȘtergere
  4. `mneata buna!
    Aceeasi poveste! Sa vedem daca aici intampin aceeasi problema.
    Daca cititi postarea veche poate raspundeti aciulea!
    Multam!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Ecourile unei nunţi politice
    Don’ Corleone de la Cotroceni
    de Lucia Hossu Longin

    La nuntă, numai de bine. La o nuntă obişnuită. Dar nu la o nuntă care seamănă cu adunarea mafioţilor, sau cu Congresele partidului. De la filialele din toată ţara, pedeleii au venit cu cotizaţia în plic. Don’ Corleone, Naşul, reinstalat la Cotroceni, în fruntea clanului, a primit pupăturile de mâini şi şi-a binecuvântat supuşii. A avut ocazia să-i numere pentru ultima oară. Mulţi au fost, dar vreo opt sute tot au rămas...
    Dar, aici nu e Sicilia... Aici e România. Şi dacă eşti „Naşul” trebuie să admiţi că nu poţi provoca la nesfârşit cuminţenia şi sărăcia acestui popor. Dacă voia, Don’ Corleone putea aranja la Snagov şi cununia civilă, şi cea religioasă. Nu să-ţi plimbi limuzinele negre prin Piaţa Obor şi să-ţi etalezi ceasurile de 35 de mii de euro! Pentru decenţă, pentru bună-credinţă, pentru modestie. Nu poţi defila cu Rolls-Royce-urile prin centrul Capitalei, cu bogăţiile acumulate de neocomuniştii PDL din jaf, la vedere, fără să fii fluierat şi huiduit. Nu poţi ieşi înfrânt usturător la vot şi trimis acasă din funcţia de preşedinte şi să-ţi converteşti această penibilă înfrângere într-o paradă neruşinată. Rânjind tot timpul la huiduieli ca la ovaţii şi urale.
    Nu poţi preschimba o nuntă într-o lungă listă de subscripţie, când atâţia copii bolnavi au nevoie de caritatea şi ajutorul semenilor.
    Don’ Corleone de la Cotroceni nu e numai naşul unui clan mafiot, el este aşa cum îl ştim şi un mare jucător de „teatru ieftin”. Vai, „fata tatii care pleacă” şi se duce săraca într-un apartament de 250.000 euro, în vacanţă la Monte Carlo şi, în misiune, la Strasbourg, acolo unde tăticu’ i-a asigurat microfon european de unde să-şi debiteze gângav panseurile. Nu ne-a stors lacrimi chipul năduşit de emoţie al „Naşului”, pentru că într-o ţară aflată în suferinţă preşedintele ei trebuie să fie simbolul austerităţii, al onoarei, al moderaţiei, şi nu al unei neomeneşti demonstraţii de putere şi de lux.
    „Minima moralia!”, domnule preşedinte! Măcar dumneavoastră. Pentru că supuşii dvs., de la Blaga la Preda, nu mai au demult capacitatea de a se ruşina de ceea ce fac şi de ceea ce rostesc. Chiar aşa îmbrăcaţi în smoking, ei rămân ceea ce au fost: membri ai celei mai lacome şi mai distructive mafii din ultimii douăzeci şi doi de ani...
    La Snagov s-au adunat, la al XIV-lea Congres, toţi aplaudacii portocalii... Strada i-a avertizat: e ultima voastră paranghelie."
    -----------------------------
    Iote al naibii Curdeleu! E ruda cu kioru. De aia ieri a stat pitit, ca-si facea siesta dupa saniutele trase impreuna cu hahaitul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Iaca aici reusii sa postez.

    RăspundețiȘtergere
  7. Baa, "merge" al dracului de greu blogu! Ce-o fi cu platforma "blogger"? Ori isi bagara aia de la Ochiul si Timpanul coada?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai lu' Moromete, cu plosca la nunta Elenei Băsescu.Nea Tudor Matei, zis Traficantu', a dăruit masa cu două duble de mălai.
    http://www.jurnalul.ro/reportaje/moromete-nunta-elena-basescu-masa-malai-622675.htm

    RăspundețiȘtergere
  9. Pe foaia veche mi s-a intepenit pe la ora 22 si ceva ! Ca sa vad cine m-a mai injurat, trebuia sa mai bag cate un coment scurt, altfel pula !
    Is bozgorii pe noi ca pe tinutul secuiesc, daca o mai tinam asa vreo 2-3 editii, numa de capul lor, astia-s in stare sa declare autonom blogul asta si sa-l bozgorizeze de tot !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am postat a proasta de 3-4 ori aceeasi poveste si aparea "comentariul dvs a fost publicat" dar nu vedeam nimic.
      Vorba ta, vreau sa vad si eu cine m-a injurat si pe cine iau azi la refec!

      Ștergere
  10. PMT
    Buey nationalist cu coada sus si nespalat pe cur,
    Tu maninci cacat cu polonicul sau esti tot doar un cacat ?

    RăspundețiȘtergere
  11. E clar, cineva "lucreaza" la "produsul blogger", ca de altfel nu inteleg ce se intampla !
    Vorba lu domnu cu ochiu si timpanul...
    Am postat un text simplu, de genul "Te-n pizda ma-ti de bou de la 09:53", pe un alt produs si mi-a luat comentariul urgent !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT
      Buey nationalist cu coada sus si nespalat pe cur,
      E adevarat ca cind ai fost mic si prost ai supt numai de la tac-tu, ca ma-ta era pe centura ?

      Ștergere
    2. 10 si douazecisicinci sa-ti dam pula sa ne-o lingi!

      Ștergere
  12. 09:42.

    Istenem,istenem, noi la tine-n cur futeam.

    RăspundețiȘtergere
  13. Versuri memorabile, buey !
    Doar Cipi Porumbescu putea scrie o asa capodopera muzicala ! "Crai nou" paleste pe langa aceasta balada !

    S-o suit Pista pe cal
    Si se uita in Ardeal,
    Doamne ocroteste-i pe romani !
    Da-te-n pizda ma-ti jos,
    Ca Ardealu' nu-i al vost
    Doamne ocroteste-i pe romani !

    Vezi in intregime pe: http://www.youtube.com/watch?v=9f1M6ySGngo&feature=related

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si nu ma pot abtine sa nu vai dau una:

      In mijlocul Clujului
      Sta statuia Iancului,
      Doamne ocroteste-i pe romani !
      Sus e Iancu pe statuie
      Si le da la unguri muie,
      Doamne ocroteste-i pe romani !

      Inaltator buei, miscator !

      Ștergere
    2. Asta ar merge si asa

      In mijlocul cotroceniului
      Sta statuia Leului
      Doamne ocroteste-i pe romani
      Sus e Leul pe statuie
      Si ii da lu kioru muye !

      Sau, dupa preferinte, se poate adapta instant ultimul vers:
      Si ii da lu bocu (lu udrea, lu blaga, lu koves, lu eba, lu zdrentean, etc) muye !

      Ștergere
    3. Evident, am uitat persoana cea mai importanta, care se afla chiar sub statuie: Doggaru !

      Ștergere
  14. Ar trebui ca, incepand cu acest an scolar, orele sa se deschida cu intonarea acestei balade !
    Bineinteles, unde invatamantul e in bozgoreasca, sa fie cantat in bozgoreasca, ca nu intervenim brutal in drepturile recunoscute prin constitutie

    RăspundețiȘtergere
  15. Ati belit-o!
    A aparut incrincenatul.Pauza s-a terminat.
    Mesaj catre diplomatia romaneasca.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ca bozgorii "Stiu ce vor", nu-i bai ! Si noi, miticii pulii stim ce vrem ! Toti stiu ce vor si-s dastepti de le crapa dibla !
    Chestia e ca bozgalaii VOR CE STIU, ceea ce nu mai e de joaca !
    Noua ni se pare o gluma acuma ! Nici n-are cum altcumva, cand toata politica romaneasca este o gluma totala !
    Pardon, nu politica romaneasca, ci politica unor romani !

    RăspundețiȘtergere
  17. Din pacate, e "unii" care observ ca nu ar prea vrea sa ne lase sa mai postam in voia noastra! Din fericire, "noi" suntem ca tot romanul... rabdatori. Nu ne enervam si vom posta ce vrem, cand vrem, unde vrem, indiferent de "greutati". Unu care se chinuie de juma'de ora!
    Sa intre pe blog, sa scrie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da buey, e loc pentru toti, ca nu ne-a pus administratorul norma zilnica !
      Vrei sa comentezi, esti liber sa spui ce vrei, cand vrei, cat vrei !
      Eu cand ma sukar cu baba, iar acu is sukarit de juma de luna cu ea, clampanesc aciulea non-stop, pana cad cu capul pe clape !
      Unde pla mea sa clantanesc, la sindicatul lu Doggy ?
      Am luat muye cat pentru toti miticii din bucuresti, da' nu ma las, ca mai intra !
      Curaj fecior, ia sa vedem ce-ai vrea sa ne zici !
      Baga comentul si nu te mai smiorcai !

      Ștergere
  18. Muei,tu aveai tastatura legata la hirban?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce pula mea sa fac, am facu curs de dactilograf, bat cu destele de la ambele maini si pe intuneric, iar cu cealalta mana beau bere in timp ce scriu !

      Ștergere
  19. Da de Gigi de Trivale Don Corleo de Bartolomeo, mai stie cineva ceva ? Ca de aseara, cand a avut acea interventie meteorica, in timp ce era "in pizda pana la gat", nu s-a mai facut vazut ! S-o fi-necat dreacu cu moloz de gaoz si au ramas datoriile neachitate la Bartolomeu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioi, ioi, ioi ...
      Pare rau la mine. Ildiko

      Ștergere
    2. A vazut Intorsura Buzaului si Valcele pe harta lu` Covasna si o fi mers sa-si aduca aminte de tinereti cand acorda Akord75.

      Ștergere
  20. Nu s-a taiat capul cand trebuia hydrei portocalii, acu se regrupeaza, din nou, cu vipera hortisto-iredentisto-udemerista !

    RăspundețiȘtergere
  21. Ce-aveti muei,v-a cazut falca ascultindu-l pe ,,capo di tutti capi''?

    RăspundețiȘtergere
  22. Băsescu: Majoritatea parlamentară a făcut ţăndări statul de drept.
    ================================
    Traian Băsescu a atacat USL-ul l-a întâlnirea cu diplomaţii români, acesta spunând că ” o majoritate parlamentară a considerat că poate face țănădri statul de drept”

    ”O majoritate parlamentară a considerat că poate face țăndări statul de drept, prin destituri, revocări, ordonanțe de urgență, care au blocat instituțiile. Aici vizez perioada 3-6 iulie. Destituirea Avocatului poporului, emiterea OUG prin care CCR i se lua atributul de a superviza hotărârile Parlamentului, destituirea primilor trei oameni în stat: preşedintele Senatului, Camerei Deputaţilor şi preşedintele României”, a declarat Traian Băsescu.”

    Băsescu a mai spus că s-a produs brusc un proces de izolare a României și că trebuie redeschis dialogul cu statele UE.

    ”S-a produs brusc un proces de izolare a României. Trebuie să redeschidem dialogul cu statele UE. Situaţia în România a fost resetată datorită faptului că instituţiile statului au rămas în picioare în ciuda atacului deosebit de puternic, acestei furii politice din 3-6 iulie. Ceea ce ne-a arătat această criză politică a fost că statul român şi-a consolidat suficient de mult instituţiile şi aici vizez nu doar CCR, dar şi Parchetul General, DNA, structurile de securitate naţioanale care au slujit statul de drept şi au rămas verticale. Voinţa de a izola instituţii care trebuie să fie independente a dat roade, iar roadele sunt revenirea la situaţia anterioară.”, a spus el.

    Aceasta este prima declarație publică a președintelui după întoarcerea la Palatul Cotroceni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa vezi ce muye ia basalaul cand s-or achizitiona, direct, avioanele de mana a doua de la Statele U ale A si ramane merchel cu buzea umflata !
      In curand mai merge de-o suspendare, ce pula calului !
      Pariu ca basyda nu se poate abtine si, in vreo 2-3 saptamani iar se umple de cacat ? Numa bun de-o suspendeala ?

      Ștergere
    2. Ete`te dezizolatul neamului! Ca vazui ca la nunta la fiica-sa veni toata floarea lu` UE si toti europarlamentarii lu` PPE. Numai presedinti si prim-ministri, sefi de comisii si comisari europeni.
      Sabotorii lui TPM de la Arad n-au lasat-o pe Merkela sa ajunga sa-i dea daru` de la UE. Sau sa-si ia darul/tainul?


      Ștergere
  23. Aa,ar mai merge de-o suspendare?

    RăspundețiȘtergere
  24. ,,...cheltuielile aferente referendumului de demitere a preşedintelui la circa 95 milioane lei...''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa le plateasca Aspazia, Zdrentean si Ciobo borno lantos tankos care si-au permis sa se stearga la cur cu 8 milioane de voturi :
      Parlamentul a zis, cu majoritate confortabila, HAI SICTIR 1
      Poporul a zis cu peste 85% din voturi HAI SICTIR 1

      Vine zdrentean handicapatul cu acte oficiale valabile, si zice: MUYE poporenilor !

      Sa plateasca costul referendumului, acuma, ca si asa au salarii de sute de milioane, pe care le mai si cumuleaza cu pensiile !

      Iar morometii crapa de foame si stau cu frica in san ca-i cauta diavolii cu biblia...

      Ștergere
  25. "Sunt interese mari în spate ale unor oameni care nu vor să piardă. Cei care au procedat în felul în care au făcut-o ...Hmmm!... Ştiau că încalcă legea, dar nu s-au gândit că pot fi opriţi. Iată că în ţara asta există instituţii şi oameni care-și fac datoria şi apără legea", a declarat magistratul CCR, pentru EVZ.

    Întrebată dacă ştie cine s-a aflat la baza acţiunii de ameninţare cu moartea, judecătoarea a precizat: "Din informaţiile pe care le am, cunosc că ameninţările cu moartea au venit dintr-o parte a clasei politice”.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/aspazia-cojocaru-amenintarile-cu-moartea-vin-din-zona-politica_996860.html#ixzz25Uc8HBrI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, aiasta ii dusa cu capu'!
      Si-a pregatit din tip defectarea in tabara dusmanului, iar acu' face pe heroina, doar-doar s-o gasi careva s-o puna in pomelnic! NeaCashu, ce zici?

      Ștergere
    2. Hi, hi, hi ...
      Pleca nebunu ala din puscarie (de parca din puscarie se iese cum vrea fiecare) s-o omoare pe Judecatoarea neamului! Buei, spunetii drekului sa stea jos, ca face valuri, ca proast'n pula!

      Ștergere
  26. Basyda kioru, ca sa se afle si el in treaba, ii da cu izolarea, cu schimbarea, cu bla-bla...ce sa declare el de rezultatul votului, ala a fost un cacat, nici nu se pune !
    In loc sa clampaneasca ce-i de clampanit, o fute smekereste cu comunicate europene

    RăspundețiȘtergere
  27. PMT
    Buey nationalist cu coada sus si nespalat pe cur,
    Tu esti in stare sa aduni singur 2 cu 3 sau suni un prieten ? (in pula ta)

    RăspundețiȘtergere
  28. In timp ce noi ne-o dam la gioale, tipic romaneste, bozgorimea iredentista strange randurile ! Deja au planuri clare sa castige in parlamentul care functioneaza in casa poporului din aceasta tara, si colegiul din Intorsura Buzaului, si vor reusi daca udemereul nu v-a fi scos urgent in afara legii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT, ai pus PUNCTUL pe "I" !!!
      Tugulanii trebe sa se trezeasca acu', pana nu e prea tarziu!
      Iar daca nu, foarte bine, sa ramana NU!

      Ștergere
  29. Antonescu lucreaza pentru unguri ?

    Deşi luni, oficial, parlamentarii au început munca, Crin Antonescu a fost absent. Surse din Senat au declarat că, până miercuri seara, Antonescu nu va veni la muncă. Din păcate, liderul PNL îşi confirmă statutul de chiulangiu notoriu. Adevărul scria în februarie că, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice, privind bilanţul activităţii parlamentare, Antonescu nu avea nicio prezenţă la voturile finale exprimate prin vot electronic în sesiunea septembrie - decembrie 2011.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eheee,
      Daca tembelii astia de pnl-isti il pastrau pe Tariceanu (cel calit in luptele cu Basescu), azi Romania era departe!!!!!

      Ștergere
    2. In pula mea, buey, la care munca !
      Ti se pare ca s-a muncit vreodata in parlamentul care functioneaza in casa poporului ?
      In pula mea, habar n-ai !

      Ștergere
    3. Da, romania era foarte departe, deja eram trecuti de Tecuci !
      In pula mea !

      Ștergere
  30. Buey, in pula mea, de-ar da zilnic astia pe sticla emisiuni de alea cu viata boratilor de tigani prin strainatate !
    In pula mea, poate se tireaza toti de aici in Europa unita, si mai respira si pamantul asta o tzara de aer curat, ca unde te intorci, pute a baragladina...
    Nimic nu fac, fura si fac trafic cu de toate: de la patrunjelul morometelui amarat, pana la aparatura electronica !
    In pula mea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da buey, in pula mea !

      Ștergere
    2. Nu tine, ca UE le da bani sa se intoarca in Romania. Dupa care o tireaza iar. Mai bine le-ar lua abonamente pe Air France si Lufthansa si le-ar face rente viagere! T2 le -ar face acoperirea aeriana.

      Ștergere
  31. La ultimul recensamant zice autoritatilii c-ar fi cam 1,2 miloane de bozgorizati, din care 200 de mii tagani secui ! Unde pula mea is cele 3 milioane de boangheni ?
    Chestia nashpa e ca, bozalaii-s toti la un loc, ca musuroiul !
    Abia ce-a reusit nea ceasca sa-i imprastie prin toata tara si sa colonizeze fortat HarCovul cu romani, ca stia el nebunul ce stia, ca labagiii astia de politicieni au facut cacatul praf !
    I-au jucat boanghenii ca la ceardas, numa cu lovituri la cizma si la cur !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In nemernicia lor, au omorat si romani, oameni nevinovati! Aceste fapte sunt cu atat mai oribile, cu cat NIMENI nu a fost tras la raspundere! Romanii au fost pe post de vite, liber la taiat!
      Bey, nu uitati asta!
      Astia e mari jigodii!

      Ștergere
  32. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  33. PMT
    Buey nationalist cu coada sus si nespalat pe cur,
    Ti-a spus doctorul la externare ca pentru boala ta e musai sa pupi de 3 (trei) ori pe zi un fund de unguroaica ?

    RăspundețiȘtergere
  34. Buey, in pula mea, a publicat Doggy pe pagina SCMD "Declaratia de la Cotroceni" !
    Tare ! E ca aia de la Islaz, sau din parcul Zavoi din Ramnicu Valcea, sau ca declaratia catre tara a regelui, sau ca aia de la alba iulia, sau ca DECLARATIA DE AVERE !

    RăspundețiȘtergere
  35. V-am zis eu ca parlamentul nu-i bun de nimic ? Cititi declaratia si uitati-va cine apare la "imputerniciti" din partea poporenilor sa puna ordine ! Hai ghiciti, in pula mea !
    Doggy, buey, oportunila ! Speker baiatul, stie sa profite ! Nu se lasa, in pula mea !

    RăspundețiȘtergere
  36. Pofta mare, ca-i pauza de pranz !
    Ne mozolim mai incolo, odihna placuta !
    In pula mea !

    RăspundețiȘtergere
  37. Ce joc psihologic a făcut Băsescu la discursul în faţa diplomaţilor.
    ===============================
    Traian Băsescu a evitat timp de o săptămână să vină cu un discurs public după reinstalarea la Cotroceni. Psihologul Hanibal Dumitraşcu argumenta pentru DeCe News că revenirea fizică a lui Băsescu la Cotroceni va aduce o explozie de nemulţumire din partea oamenilor. Dumitraşcu îşi menţine poziţia şi susţine că discursul de forţă avut de Traian Băsescu va produce nemulţumire socială “dar nu din prea multă iubire faţă de USL”.

    Hanibal Dumitraşcu consideră că jocul lui Traian Băsescu a fost unul prin care le-a “arătat pisica celor din USL. Nici nu avea ce alt joc să facă decât procuratura şi puşcăria, astea sunt argumentele lui”. În discursul său Traian Băsescu a lăudat CSM, Parchetul şi DNA pentru atitudinea avută în campania pentru referendum.

    “Traian Băsescu este un oportunist, o persoană care joacă pe orice carte în politică numai să nu piardă el. Nu îl interesează nimeni în afară de el, cu atât mai puţin cetăţenii. Băsescu va face gălăgie în continuare”, a explicat Dumitraşcu.

    RăspundețiȘtergere
  38. Dar pe ce bani organizeaza astia tabere de pregatire (para)militara ca Dobritoiu nu are bani de concentrare cu scoatere din productie a coloneilor de hartie?
    Fiscul pe unde mama naibii umbla?

    RăspundețiȘtergere
  39. COMENTARIU: Traian Băsescu, ediţia de "export" - acelaşi, cu două viteze şi final fulminant.
    ===============
    Primele 15 minute au fost doar superficial de export, fiind dedicate de fapt "prietenilor" şi "adversarilor" din ţară, restul discursului fiind rezervat temelor "pure" externe.

    În primul sfert de oră, preşedintele "revenit" s-a "descărcat" după o lungă abstinenţă, folosind trimiteri la timpul cât a stat pe tuşă: "stat de drept făcut ţăndări", "abuz de putere", "perioadă de eroare politică", "furie politică", totul asezonat cu trimiterile la încălcarea criteriilor de la Copenhaga. Şi-a înşirat prietenii de vremuri negre: CCR, Parchetul General, DNA, serviciile de informaţii, MAI (cu jumătate de gură), Comisia Europeană (din tot sufletul). Toate, entităţi luminoase, dure, intangibile inamicilor săi, rezervoare şi generatoare de bună conduită şi acţiune. Cum ce nu te omoară, te întăreşte, graţie acestei conspiraţii a binelui, Traian Băsescu s-a întors la palat, ca să şi îndeplinescă rolurile de "vraci" (coordonator de "misiuni reparatorii") şi de sir Galahad al instituţiilor statului. Concluzia nespusă: lovitura de stat a eşuat datorită conspiraţiei binelui.

    De la minutul 21, preşedintele a trecut pe altă viteză, străbătând zona mai curată, mai elegantă, dar şi mai cenuşie şi pragmatică a relaţiilor internaţionale. Şi-a reînnoit jurămintele de iubire faţă de Statele Unite, a arătat fără tăgadă direcţia Vest, a înşirat "florile" dintr-un buchet de parteneriate, care îl încântă şi faţă de care este atât de grijuliu încât a cerut să i se trimtă direct rapoarte trimestriale (din "buchet" a lipsit "ciulinele" Germania), şi-a expus noua marotă: conexiunea Dunăre-Rin. Corolarul a fost foarte pragmatic: capturarea şi consumul a cât mai muţi bani europeni ca proiect naţional.

    Preşedintele a fost chiar străbătut de pozitivism: o ducem binişor macro-economic, suntem ai tuturor, însă doar ai noştri, nu există motive de respingere a intrării în spaţiul Schengen, resemnarea nu îşi are locul, cei 7,5 milioane au fost mulţi, dar nu suficienţi. Şi tot aşa până la minutul 67, care a fost şi sfârşitul oficial al discursului.

    După minutul 67, Traian Băsescu a scăpat caii spontan: vrea linii de comunicaţii directe cu ambasadorii, pentru ca vorbele sale sa ajungă direct unde trebuie şi să nu mai fie suspectat că ar gândi bazaconii sau ar suferi de mania persecuţiei. Ministrul de Externe Corlăţean a sărit ca ars, tot spontan de la faţă locului, dar şi omul cu cămăşi hawaiiene de la PNL, Eugen Nicolăescu, care a zis că Băsescu e iar bun de suspendare. Felul de reacţie arată diferenţa dintre tabere: Victor Ponta îl are alături pe Titus Corlăţean (om cuminte şi flămând de partid, cu prestanţă şi influenţă zero în pretenţioasa lume a diplomaţiei) - Traian Băsescu (aşa smotocit de lupte, cum este în fapt) îl are la dreapta pe Cristian Diaconescu (om de partid de coşmar, diplomat de carieră - categoria "grea"). Aici legea compensaţiei funcţionează în favoarea preşedintelui.

    Ce arată experienţa celor 67 de minute plus prelungirile neconvenţionale? Că Traian Băsescu este acelaşi. Suspendarea a fost o apă de care s-a scuturat şi acum este curat-uscat-întărâtat. Tonul său domol este o iluzie, pentru că idelie şi fondul abordărilor sale este neschimbat. Preşedintele este aceeaşi salamandră, care poate respira doar în focul conflictelor. Suspendarea l-a vaccinat pentru rezistenţă într-un război care s-a reluat, se va extinde şi "în afară" şi se va duce până la ultimul glonţ. Spre paguba României.
    http://www.mediafax.ro/politic/comentariu-traian-basescu-editia-de-export-acelasi-cu-doua-viteze-si-final-fulminant-10018632

    RăspundețiȘtergere
  40. Gata, am ragait profund dupa o masa copioasa de praz cu oua fierte, cu salata de stevie cu coji de cartofi si, acusica, sa ne punem pe treaba !
    Care pula mea esti cu bozgorii ?
    Lu care ti-o pus ildiKo-bozgoro, pizda pe nas de-ai uitat de ce ai tras cu tunul, la capul midia ?

    RăspundețiȘtergere
  41. Care esti cu coada sus si nespalat la cur ? In pula mea, hai recunoaste, bozgorizatule ! Daca-ti da o comanda eneko beldeko, te-ai cacat pe tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uita-te in oglinda, bou nationalist.

      Ștergere
    2. 16:55.

      Cufuritul e si fascist.
      Beli-ne-ar soricul de pe stremeleag!

      Ștergere
  42. Is tari bozgoroicele, au parul la pizda in contratimp cu mustata bozgoroilor, ca ala iredentistu' de mai sus din poza, care cica e preşedintele UDMR Covasna- tomos lontos kiurtos cozonakos gol pe dinautros !
    Ioi ce musteata are, numa buna de maturat un cur proaspat cacat, de moromete !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma gandesc ce muci se aseaza pe stuful ala de la nas si cum mai ingheata instant mizeria pe parul ala de la curul de sub nas, cand ii da cu minus jde grade la intorsura, sau la ciuc !

      Ștergere
  43. Auziti ce mai vrea Basescu!
    Telefoane "directe" cu Ambasadele Romaniei!!!
    ==================
    Corlăţean: Nu sunt de acord cu linia directă cu ambasadele la Cotroceni.
    ===========================
    Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, la Cotroceni, că nu este de acord cu instalarea unui sistem direct de comunicare la Cotroceni cu ambsadele României, solicitare fără precedent, el apreciind totodată că nu este bine ca în politica externă să se vorbescă pe două voci.

    Întrebat despre instalarea la Palatul Cotroceni a unui sistem de comunicare directă cu ambasadele României, Corlăţean a răspuns: "Ar fi fără precedent".

    Titus Corlăţean a precizat că el personal nu este de acord cu instalarea unui astfel de sistem.
    =====================
    Cred ca Basescu a ajuns la CONCLUZIA, ca el si dincolo de moarte, tot la COTROCENI va imparatii! Bey, cred ca aista nu-i normal la caputu lui!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bascalie la nivel de stat ! Un suspendat vorbeste, poporenii iau muye ! La greu, cu Doggy in frunte !

      Ștergere
    2. Tara lu'Dorele ! Ce pula mea ati vrea sa vedeti in spatiul danubiano-carpatico bozgoresco-mancatoro de slanina- miticomorometico-pontic

      Ștergere
    3. In timp ce noi ne taram ca limacsii, germanistii hitleristi, care au luat-o de cel putin doua ori la bot serios in istoria asta de nici 100 de ani, dau povete, trag alarme, taie conducte si ameninta cu ausvitzul pentru cei care fac caca necontrolat si incearca sa zica ceva!
      Ori ne merkelizam cu totii, ori pula mai vedem congrese socialiste pe la bucuresti !
      Ori ne bagam mintile in cap cu astea 8,5 milioane de voturi care valoreaza O PULA, ori mai vedem spatiul lu senghen in veci !
      Buey, in pula mea, ca prosti mai suntem ! Iar slaninarii jumaristi ii intrec pe toti !

      Ștergere
    4. Limacs e tac-tu iar tenia e ma-ta!

      Ștergere
  44. Buey-mi-oiei, la tine tot un drac..gura,cur,pula..numai rahat scoli pe ele!

    RăspundețiȘtergere
  45. Kara, ai putea sa postezi comentul de pe Lupus de la 16:19 si aici ???
    La fel, daca Cezar maimukles, mascota noastra, e in stare de veghe..chestia cu painea..din Cluj, hai ca e tarrrreeeee!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cre ca doarme rapanul de maimuca. El se culca la 22 dupa 1001 de Seri, ca-i stinge nevasta-sa tv-ul si doarme pina la 8 putoarea.

      Ștergere
  46. @Admin
    NOTA:Va rugam sa folositi un limbaj decent....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei tzica, te maninca sub coada?

      Ștergere
    2. 16:57.


      Uite, pentru un prostovan ca tine, dau un citat din mine insami..„ aici pe Mehedinti, nu e vorba despre sfinti..”
      Te ertel ???

      Ștergere
  47. PMT-ule spermezeule, de la noi din Satu Mare sa ne sugi la coaie tare, iara de linga Carei, tu de pula sa ne iei!
    No dragule semneaza
    Pista baci, halitorul de slanina care-ti trage in sfirla o basina cu miros de sulfina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeMeTeu.

      Constitutia ta de mitic rahitic cred ca nu poate cara atat de mult spermezeu.Mai ia si de la iluminatul Sc.Ardelene niste sloboz din gaoz,ca sa-ti fie de invatatura sa nu ne mai calci pe batatura.

      Ștergere
    2. Buey slaninarilor/jumarilor ia luati voi de-aciulea:

      Ardeleanul coboara pe Feleac spre Cluj cu caruta cu nevasta si copilul. Ajungind in dreptul Teatrului, copilul intreaba:
      - Tata, da' casa aiasta mare cu doi catei pe ea ce-a fi?
      - Nu stiu, dragu' tatii.
      Apoi, in Piata Unirii:
      - Tata, da' omu aiesta de hier pe cal, cine-o fi?
      - Nu stiu, dragu' tatii.
      In fine, linga Parcul Mare:
      - Tata, da' la balta aiasta mica, oare cum i-a zice?
      - Nu stiu, dragu' tatii.
      Femeia, agasata de insistentele copilului, intervine:
      - Da' mai lasa-l in pace pe tata-to, ma copile, nu vezi ca-i trudit?!
      La care taranul raspunde cu bonomie ardeleneasca:
      - Lasa-l, femeie, pe copil sa intrebe, ca numa' asa invata!

      Ștergere
  48. 15:51.
    Buey-mi-oiei, eniko,moriko,iuti,puti..adica unguroaicele, toate au pizda umeda,catifelata,neagra,fierbinte si ingusta.Se dau cu parfum si la floci.Asa ca e de inteles ca suntem scavii lor.Interesant este insa de ce un mitic, dupa ce ii pune o ardeleanca pizda pe gura ramane captiv intre cracii ei toata viata??? Si de ce un ardelean insurat cu o sudista repeta ca un papagal ca s-a insurat doar ca sa-si bage pula-n ei de mitici?????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi, hi, hi! Astia e Curleonu si Cezar maimucles, ca numai ei s-au maritat in Ardeal...

      Ștergere
    2. Da czares-maimukles nu are origini „indiene” in Ramnicul Sarac?

      Ștergere
  49. Bai, buey-mi-oiei, unde PM ai disparut,bai nascatorule si halitorule de kkt???

    RăspundețiȘtergere
  50. Andrei Pleșu: Antonescu e o "nulitate volubilă", Ponta - "blocat în ultimele faze ale pubertăţi

    "Ce fel de conducere de ţară e asta, care a decis că, din 19 milioane de români, nu merită respect decât 7,5 milioane? Ce fel de conducere de ţară e asta în care un preşedinte şi un prim-ministru îşi in­s­tigă propria populaţie la răzmeriţă? Eu n-am mai auzit aşa ceva. E un caz unic pe lume în care pre­şedintele unei ţări spune votanţilor lui: "pro­tes­taţi, ieşiţi în stradă“ împotriva celor care au votat altfel decât voi", a comentat Pleșu.


    RăspundețiȘtergere
  51. "D-l Antonescu şi mulţi dintre sus­ţi­nă­torii săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat con­tra lui Băsescu, s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu mor­covi, s-ar vota antimorcovi, şi atunci ar apărea, ve­sel, un castravete şi ar spune: "am înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru cine cred actualii gu­ver­nanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea să ajungă la cote de ridicol ma­xi­me", a mai spus acesta


    RăspundețiȘtergere
  52. Buey-muey, de frana sa ne iei,
    Pana-i face batatura si la gura si la pula!

    RăspundețiȘtergere
  53. Numai o politica de tip fascist, agresiva si imediata ar mai putea pune ordine in haosul asta generalizat si institutionalizat, existent in tara lu'Dorele, unde toti fura, ucid si guverneaza dupa bunul plac !
    Ce se intampla de 8 ani incoace, si indeosebi din anul 2009, este fara precedent ! Romania basescului si a clicii lui portocalii a fost aruncata intr-o mizerie de sute de ori mai severa decat perioada marii crize interbelice !
    Din pacate, pana si biserica a tradat ! Si-a intors fata de la popor, pe care l-a aruncat in epoca evului mediu, si a dat mana cu diavolul, adica puterea banului !
    Industria - inexistenta !
    Agricultura - o ruina in agonie !
    Invatamantul - epava societatii, o rusine nationala !
    Sanatatea- dezastru general, un lagar al mortii, birkenaul reinviat, ausvitul modernizat !
    Armata- ciuca restructurarilor nationale, bataia de joc a pulimii, in mod public si constant !
    Parlamentul-o adunatura de impotenti care nu mai reprezinta pe nimeni si nimic, sursa scandalurilor fara sfarsit !

    Am ajuns o tara de sarantoci, de betivani notorii, de ciorditori, de plagiatori si cumparatori de diplome, de tradatori, de sindicalisti imbuibati, de sindicalisti naivi, de pupat cururi, de tigani imputiti, de gaozari, de remaniati, de reevaluati, de baroni locali si de soboare de popi !
    Asa ne trebuie !
    Ciocul mic romanasule ! Tu asteapta la vizor sa vezi cand vine postasul sa-ti aduca mizeria de pensie sau, daca n-ai, spera ca poate-ti mai da guvernul ceva pomana !
    Ciocul mic, ca aici, in romanica, conduce merchel, barosu , fentosu, iar in enclava hortisto-iredentista HarCov, orban si cu ciobo torno lantos tancos !



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey dorele, buey miticule unde koili mele fusesi, ai? Buey, nu vazusi ca ne atacara pe la spate halitorii de slanina, jumararii? Tu-i trageai babei din greu la buci si io trebuia sa tin frontul sa nu se prabuseasca! Buey astia e periculosi mai ales ca-i au ca cercetasi pe cei 2 gindaci de bucatarie: Cezar maimuca si Curlandezu zis Gigi Triviale.

      Ștergere
  54. Nici pe timpul comunismului anilor 50 intelectualitatea acestei tari nu a fost umilita intr-un asa hal ca in cei din urma 8 ani !
    Doctorii- fugariti public de presedinte din tara !
    Profesorii-umiliti public si huliti pentru salariile nejustificate celor "cateva ore de catedra pe zi" !
    Cercetatorii-trimisi la reconversie profesionala !

    RăspundețiȘtergere
  55. Armata, datorita unor impostori reevaluati si a unor generali puscariasi si puscariabili, a devenit subiectul unui talc sou national !
    Politia- cea dintai si singura structura care a avut curajul nebun de a-si spune pasul la cotroceni, in vazul intregului mapamond, a fost decimata, injosita, marginalizata !

    RăspundețiȘtergere
  56. Rezerva sistemului national de aparare, mandria si respectul celor in activitate, nu cu mult timp in urma, s-a impartit in aliante, sindicate, ligi, asociatii si alte adunaturi, in stare de a-si smulge unul altuia beregatile pentru a-si sustine interesele de grup !

    RăspundețiȘtergere
  57. Si, cum ar zice poetul, pentru ca toate aceste trebuiau sa poarte un nume, un singur nume, li s-a zis simplu: tara lu'Dorele !
    Si, de parca nu ne-ar fi de ajuns tembelismul incurabil romanesc, ne-am ales si cu lazlo tekeros barnos ciombos si-ai lui pe cap, care ni l-au lasat pe cofariu ca exemplu, de ce se va intampla, daca mai avem mult tupeu sa nu ne aliniem la politica bozgoreasca antinationala !

    RăspundețiȘtergere
  58. Bai pemeteu de spermezeu, amu ca se umfla ranza in mine, imi vine ase sa-ti trag o muie la flit de sa-ti sara placa direct in pizda babei.Ca multe spurcaciuni ai scos din trompa,buey-mi-oiei, samanta de scandal ce esti.Tu te sfadesti cu oricine, din orice, numa circ sa fie.Tare sameni la temperament cu politicienii nostri, suge-le-ai osul.palincarosul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, nimic nu-mi convine ! Insa politica total aiurea, care parca nu se mai aseaza pe oua si iredentismul feroce, imi strica bioritmul !

      Ștergere
  59. In rest, mancam cu totii aceleasi fecale descompuse in urina la temperaturi de peste 60 de grade C in fosa septica, ca sa ne simtem bine, sa ne mai distram, sa mai pierdem timpul, sa ne mai injuram, sa ne laudam, pentru ca, oricum, nici dreaq nu ne baga in seama !

    RăspundețiȘtergere
  60. Aratati-mi un singur domeniu, subdomeniu, un segment, o ceva care merge ca lumea in tara asta si eu imi depun putza, voluntar, intr-un borcan cu formol, la muzeul Antipa, unde se pastreaza si pula lu' Terente !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar babei ii cumpar, din prima pensie, cel mai tare model de vibrator turbo, existent pe piata la ora asta !

      Ștergere
    2. Buey-mi-oiei, AIA era uriasa, sta intr-un borcan de 10l.Tie ti-ar fi suficient unul de capere..ce dreak, vrei sa te umilesti singur???

      Ștergere
    3. FURTUL DIN BANII PUBLICI

      Ștergere
    4. Buey, tu chiar vrei sa-mi vizitezi cocartzul la Antipa ?

      Ștergere
  61. Buey-muie, dobitoacelor, auziti ce declaratii belicoase face mascota coiota cezar maimukles belinos: Cica nea Clantzanila, zis Proteza, alias stelianospulos a fost o MARE DECEPTIE!Maa, pe muistul asta de cezarus il manca hat sub coada si crez c-o va lua curand.Trebuie izolat, sa vina vet-ul cu xanaxul...

    RăspundețiȘtergere
  62. Baa Tibica, baa Putzulica mai baga carbuni ca scade presiunea la motoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baa Tibica, ba mitica, ba dorelule, hai ca-ti spun io "segmenti" care merge bine: PAOMPELE FUNEBRE, MONUMENTELE FUNERARE, SCOLILE DE CATIHETZI si altele, dar numai si numai in acest domeniu.

      Ștergere
    2. Baa, cand te vazui picai drept in cur cu cracii-n sus.Ia-ti dreaku un capison, nu umbla cu E.A. sculata printre atatea cururi goale ca risti sa ti-o iei cat ii fi tu de gabooor..

      Ștergere
    3. Esti nostim cu "avatarurile" astea !

      Ștergere
  63. Bai, dar de ce nu riposteaza czares maimukles ?
    Doamne feri, sper ca nu l-or fi halit cainii aia ucigasi care mancara bietul cangur??!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezar maimukles si-a reevaluat vocabularul ! Vorbeste cu "dumneavoastra" si foloseste numai persoana a treia ! Vezi mai jos, s-a schimbat, nu se mai inhaiteaza cu ghiortanii !

      Ștergere
  64. Buei, mosnegii astia sclerozati de pe pulano10 intercraci, nici sa si-o traga nu stiu !

    Eote buey, model de muyficare intre basinosi:

    "Stelian P.4 septembrie 2012, 20:00
    Am vazut ca ma birfesti pe alte bloguri unde stii ca nu pot sa raspund. Ti se pare corecta procedura ?
    Incerci aici sa-mi explici cu ce te-am dezamagit ?

    CEZAR4 septembrie 2012, 20:13
    Nu v-am barfit ! Am spus doar ca dezamagirea a fost mare , atunci cand descoperit in dvs. un PDL-ist atat de convins ! In rest toate cele bune!!"

    Buey cufuritilor, pana si reclama la ziarul "Ghimpele", care se difuzeaza constant pe teve e mai atractiva decat comenturile voastre !

    Zice acolo unul:
    - dumnezeii ma-ti !
    Halalaltul:
    - ba pe-a ma-ti !

    Ce dracu, buey, unde pula mea ati studiat, ca de modul cum abordati existenta m-am lamurit !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei al dreak' clantzanila ala de Stelian P. Basist 100%. Asta e precum aia Visan, Popoviciu-beli-mi-ar kariciu. Are raspuns la toate. Cind il "auzi" ce teorii de kkt expune pe bloage, zici ca-i cel putin Hainstein, cind el fost-a in armata sef de atelaj la GAZ-eu...
      Proteza asta bashita e primul care posteaza pe blog ca sa ne strice ziua. Pe la 7 c-atunci il maninca prostata si-l string pampersii.

      Ștergere
  65. Simt eu cum miticul ala de Gigi de Triviale, recte Doane Curdeleu cel mai brasovean din Bartolomeu, alde moromete jumarificat fortat, sta dupa perdea, cu lumina stinsa si se uita prin casele altora, cum si-o trag la vorbitoare !
    Mai arunca cate un text de anonim, zgalma cu batul in cacat si iar fuge !
    Haide buey, fii barbata !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred baa! Gigi Gurlandezu a prins un floc de la fofoloanca aleia straineza si-acu incearca sa-l indrepte in palma.

      Ștergere
    2. @PMT
      bai pula eu nu scriu NICIODATA ca anonim.Tu scrii ca anonim si sa iti fie rusine!!
      capisci??
      muciosule basinos!(mucios ca intelect,bashinos ca varsta)
      Ai intelers bai pula?
      PS Si daca va fute grija aflati ca eu nu sunt puturos ci doar imi "refac capacitatea de lupta" hi,hi

      Ștergere
  66. Mare deranj, iarasi, intre Armenia si Azerbaijan ! Iara se pune de-un caft intre astia, nu le-a ajuns cat s-au macelarit pentru Nagorno Carabahul ala !
    Acu motivul e ofiterul ala azer care l-a lasat fara cap pe unul armean si care a fost condamnat in Bozgoria la gherla pe viata, insa bozgorii l-au extradat in Azeria, unde traieste bine mersi !
    Gata, cica armenii sunt pregatiti de invazie !
    Astia iar se bat 10 ani, pana raman triburile fara pularai !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa care iar fac o pauza de 20 de ani, pana cresc boracii mari, numa buni de caft, si iar o iau la razboi...

      Ștergere
    2. Au sange in putza armenii astia buey ! Pentru un cacat le-a si dat muye rapid ungurilor, au intrerupt relatiile cu ungaria si au si declarat razboi azerilor !

      Ștergere
  67. Monica Macovei acuzată că a mușamalizat dosarele penale împotriva tatălui său, acuzat de fapte de poliție politică
    =====================
    Monica Macovei ar fi musamalizat plangerile depuse impotriva tatalui ei
    ===================================================
    Monica Macovei a ascuns în CV că tatăl său a fost șef al Securității Giurgiu, general Vasile Gherghescu.

    Iată ce scrie mincinoasa in CV: “Tatal meu, colonel Vasile Gherghescu, a fost instructor la Sectia Militara si Probleme de Justitie – Sector MAI – a CC al PCR”

    Enache Buleandra: «Am fost victima securistului Gherghescu Vasile»

    Subsemnatul Buleandra Enache, domiciliat in ..., aduc la cunostinta opiniei publice si a institutiilor abilitate urmatoarele fapte, spre competenta, analiza, pentru a se lua masurile legale:

    Am fost victima ofiterului de securitate Gherghescu Vasile, domiciliat in ..., impotriva caruia am formulat actiuni penale si civile in Justitie (Dosar 3635/2003 Penal Sect. 2).

    Dosar 5775/2003 Penale sector 2 Bucuresti, Dosar 6633/2001 civil la TMB LA CAB NR 2777 din 2002 la Curtea de Apel Bucuresti, in care sunt implicati alti ofiteri de securitate, care m-au torturat (GHIBANESCU HORIA, VALENTIN LEANCA, OVIDIUS PAUN – procuror dupa ’90, GHERGHESCU LUCIAN – nepotul ofiterului de Securitate GHERGHESCU VASILE).

    Monica Macovei, astazi ministru al justitiei, este fiica inculpatului Gherghescu Vasile, pe care l-am actionat in judecata (Dosar nr. 3635/2003 Penal la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti).

    Toate aceste dosare au creat mari probleme magistratilor, care au fost vizibil intimidati de postura fostului ofiter de securitate Gherghescu Vasile a carui fiica, Monica Macovei a fost multi ani procuror in Parchetele din Bucuresti si in Parchetul General.

    O mare influenta asupra proceselor mele a avut-o si faptul ca Monica Macovei a fost presedintele organizatiei APADOR – CH din Romania si reprezentant al Romaniei in Consiliul Europei.
    http://www.plano10.com/2012/09/monica-macovei-acuzata-ca-musamalizat.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+Plano10+%28Plano10%29

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo buey ! La cap, numai la cap trebo dat ! Daca-i adevarat, e ca si terminata ! Daca nu-i adevarat, tot terminata e !
      Ce-a cautat babornita, urata pamantului, aia a gasit !
      Numai la cap trebo dat, ca la corp n-are efect total !

      Ștergere
    2. MONICA MACOVEI, iubita lui senor FRATRINI, pupila UE, se dovedeste a fi ce-a fost: o mare JAGARDEA, o nenorocita de procuroare comunista, "fata lu' tata", securistul sef! Huuooo!

      Ștergere

  68. CEZAR spunea...
    4 septembrie 2012, 12:34

    @Muyag - partial ai dreptate...dar hai sa-ti spun o poveste adevarata 100% , adica traita de mine .
    Ofiter superior ,la Cluj la un curs de informatica ! Merg in oras, in civil cu un coleg de curs tot Of. superior conducator de zbor la aerop. C. Turzii- acesta in uniforma azurie ! La un moment dat acesta ma trage de mana si intram intr-o dugheana unde se vindea ..paine ! Acesta imi zice;fii atent la mine...eu ma dau mai aproape si holbez ochii la panarama ! Se foieste el pana ramanem dor noi si vinzatoare..
    Colegul meu se infige in tejghea si cu o voce clara (de parca transmitea coordonatele unui Mig) glasuieste ;
    -Da-mi o paine suge-mi-ai p..a !!! Eu sa cad sub tejghea..
    Vanzatoarea ...vai domnul ,nu va e rusine la dvs....etc..etc
    Colegul.....aha ,deci acum stii ...romaneste ! Ieri nu mi-ai dat o paine.....ca nu ai inteles ce ti-am cerut !!
    Deci cine-i grobian ? Si prost si.....
    Atentie !Asta se intampla in CLUJ

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare varu asta al meu, maimuca verde din Zair nepotu lu SIDA...

      Ștergere
    2. Tare buey, numa ca bancul asta l-am auzit si eu, 100% real, si de la altii, leat cu mine ! Numa ca aia ziceau ceva cu voce clara ca transmit nush ce coordonate pentru tunuri !
      Deh...fiecare cu arma lui !

      Ștergere

  69. @PMT
    bai pula eu nu scriu NICIODATA ca anonim.Tu scrii ca anonim si sa iti fie rusine!!
    capisci??
    muciosule basinos!(mucios ca intelect,bashinos ca varsta)
    Ai intelers bai pula?
    PS Si daca va fute grija aflati ca eu nu sunt puturos ci doar imi "refac capacitatea de lupta" hi,hi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ase buey curleoane ! Ce dreaq esti tu aciulea, baga mare buei, in pula mea !
      Tocma cand sa te dau disparut, telectuale ce esti !
      Baga-te !

      Ștergere
    2. Salut ba Gigi Tirbishoane, bine-ai venit suge-mi-ai nasul!

      Ștergere
  70. Mey fiti atenti ca dujmanii nostri ne inconjur si vor sa ne-o traga in cur:
    Lupuș spunea...
    4 septembrie 2012, 16:59

    @karadeniz
    Democrația presupune și diversitatea de opinii.
    Numai că, opiniile se expun decent și nu grobian, cum o fac cîtiva troli băsiști, din cauza cărora am introdus moderarea.
    Nu vreau ca și acest blog să ajungă precum cel de Mehedinți, pe care, avînd cititori de același profil, îmi mai arunc ochii uneori și constat că este murdărit de niște foști purtători de haină militară care au dat în mintea infantililor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ma ?!
      Sa mori tu? Adica ... ei, dujmanii dreakului, ca n-au loc de noi !!!

      Ștergere
    2. Pai sa ma bata Doamne feri daca n-are dreptate scleroza-n placi de Lupula asta de pe pulano10 intercraci !
      Ia-n cititi comentariile de la postarea cu "Batalioanele de mitici nu vor mai trece Carpatii" !
      Tineti-va bine buey, sa vedeti ce decent s-au luat de grumaz trolii basisti de acolo !
      Nea scleroza o da si-n gard, cica nu vrea ca blogul lui sa ajunga ca asta !
      Buey Teaca, nici in visurile tale cu scufita rosie n-o sa ajunga rasuflarea aia basita, ca blogul asta !

      Si, mai bine infantil dar liber, decat gaozar decent si cu calusul in gura !

      Infantilii nu minte buey !

      Ștergere
    3. Da de fapt cu cine ma cert eo aciulea !
      Ii mai fac si reclama gratuita lu' Corado Catani, marele giudecatori, justitiarul pulii !

      Ștergere
    4. Uite ba ca veni Curdeleu, trase o fugasa de bashina si-o taie miticul in gara la Bartolomeu.

      Ștergere
  71. Muei,ce pot spune despre Lu pulus? Muei,astia-s mai ...scortosi,ca se cam caca pe ei si se mai si usuca.Dar in rest e baiti buni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei, adu-l aciulea pe Pulus asta aici sa-l ungem primare. Da' ce koaili mele cauta maimukles singur acolea, pifan mitic si fara sprijin de artilerie? Il incoltira aia acolea, ba mai mult i-o mai trage si lindikul ala de motanel kkcios.

      Ștergere
  72. Mos fofeaza, ca sa nu te obosesti, uite iti fac eu un scurt metraj cu grobianismele unora care au purtat haina militara, de pe blogul tau :

    -cezare-ti-am raspuns dar vad ca am fost cenzurat,se practica pe aici si cer scuze ca nu primesti raspunsul meu.de la tine nu astept nici-o replica desteapta,la virsta asta intervine scleroza.grasimea de pe creier incetineste functiile celulelor nervoase si scade capacitatea de exprimare.tzuica de sfecla e daunatoare.

    -Muyag prostule si alti ,,ardeleni"" - Un guvern 100% romanesc nu va place la voi!
    Voi vreti la noi guvern a la BaSecu din petice - Pdl minoritar + Udmr + Unpr
    Voi vreti vedeti la noi cultura condusa de un bozgor-veterinar ; Sanatatea - condusa de bozgor inginer de fiare vechi si in guvern langa prim ministru sa troneze Ala cum dracului...l-a chemat !
    Voi vreti la noi Avocat al poporului pe pista Kelemet .........Idiotilor !!

    -Mai tzacanitzilor pe voi nu va aresteaza nimeni,cum va permiteti sa indemnatzi la xenofobie si la ura intre frati?habar n-aveti de istorie ,nenorocitii dracului.

    -Ungurașii iși permit atîtea datorită unor minți încete ca tine.

    No, cum e mos fofeaza cu grohaismele de pe pulano10 intercraci ? Vrei sa-ti mai dau ?

    Ciocul mic fost purtator de haina militara, cotzoharla, nu te lua de oamenii buni la suflet !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: Domn Pulus, iti recunosti vreo replica, ca ai si tu una, din aia de bun simt !

      Ștergere
    2. Mei Tibica Putza Mica, mei nu te enerva ca ti se urca singele in capul sulii, ti se umfla venele de pe coaie, tensiunea creste, sigurantele se ard si gata poc! Comotie cerebrala la creierul pulii. Halitorii de shorik si jumari + ciociolinii de-abia asteapta.

      Ștergere
    3. Buey, asta nu-mi convine ! Si asa zici ca-i in comotie tot timpul, de nici resuscitata c-o muie nu-si mai revine !
      Gata, nu ma mai nervozez !

      Ștergere
  73. bai PulaMeaTroscane te faci ca nu vezi comment-ul meu banditule??Ce nu-ti convine,ce nu vezi bai PMT!
    no ca ti-am aruncat manusa(plina cu cacat)drept in moaca aia a ta de mincinos.
    tu minti numai cand ai pula'ngura si asta se intampla mai tot timpul.....adica minti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care buey sfecla, ca n-am fo atent ! M-am ocupat de mos fofeaza o tzara !
      Care, care, ia-n zi, ca ma uit, in pula mea !

      Ștergere
    2. Corleoane, Gigele taica nu sta prea aproape de mine ca-s racit si de-oi stranuta cu muci albiciosi te-oi improsca.

      Ștergere
  74. Presedintele PPE: Congresul de la Bucuresti va fi gazduit de presedintele Basescu, de PDL si UDMR.
    =======================
    Presedintele PPE, Wilfred Martens, a declarat, la Bruxelles, ca cel de-al 21-lea Congres al formatiunii, care va avea loc la Bucuresti, in octombrie, va fi gazduit de presedintele Traian Basescu si de PDL si UDMR. Adunarea Politica a Partidului Popular European s-a reunit luni la Bruxelles, la Parlamentul European, pentru finalizarea pregatirilor pentru cel de-al 21-lea Congres al formatiunii, care va avea loc la Bucuresti, informeaza Mediafax.

    La evenimentul de la Bruxelles au participat reprezentanti a 73 de partide, din 40 de tari. "PPE asteapta cu nerabdare sa-si organizeze cel de-al 21-lea Congres luna viitoare in Bucuresti. Gazduit de presedintele Basescu si de PDL si UDMR, partide membre PPE, Congresul PPE va aduce in prim-plan eforturile noastre neobosite legate de abordarea provocarilor cu care se confrunta cetatenii europeni, in perspectiva crizei economice", a spus presedintele PPE, Wilfried Martens.

    Presedintele PPE a salutat, de asemenea, decizia privind mutarea Congresului PES de la Bucuresti la Bruxelles.

    "Mai mult, salut decizia conducerii PES de a anula Congresul care urma sa se desfasoare la Bucuresti si sa il mute la Bruxelles. Decizia PES arata clar ca premierii si liderii socialisti de partide au pus valorile europene deasupra consideratiilor partizane", a adaugat presedintele PPE.

    Prim-vicepresedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, referitor la organizarea Congresului PPE la Bucuresti, ca PDL se afla "intr-o situatie foarte fericita", prin solidaritatea popularilor europeni, in timp ce PSD a fost refuzat drept gazda a Congresului Partidului Socialist European.

    "Suntem in situatia fericita in care solidaritatea cu popularii europeni ne plaseaza pe noi, cei de la PDL, intr-o situatie foarte buna, spre deosebire de PSD care s-a vazut refuzat chiar zilele trecute ca gazda a anuntatului Congres al Partidului Socialist European", a spus Preda, dupa sedinta BPN al PDL.

    El a mentionat ca membrii BPN al PDL au discutat despre pregatirea Congresului PPE care se va desfasura la Bucuresti in 17-18 octombrie si la care sunt invitate sa participe 73 de partide din 40 de tari.

    Conform unor surse diplomatice, la Congresul PPE de la Bucuresti ar urma sa participe si cancelarul german Angela Merkel.
    ============================================
    Sper ca sindrofia asta politica, sa nu se faca pe BANI PUBLICI!
    Sa scoata Basescu, PDL si UDMR banii de la ciorap si sa petreaca cat vor!
    In rest, lauda de sine, nu miroase a bine!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba o sa se tina din banii nostri ai fraierilor

      Ștergere
    2. Congresul se va deschide cu intonarea urmatoarelor versuri, de catre un cor de boanghesi, astfel:

      In mijlocul Clujului
      Sta statuia Iancului,
      Doamne ocroteste-i pe romani !
      Sus e Iancu pe statuie
      Si le da la unguri muie,
      Doamne ocroteste-i pe romani !

      SI

      In mijlocul Cotroceniului
      Sta statuia Leului
      Doamne ocroteste-i pe romani
      Sus e Leul pe statuie
      Si ii da lu kioru muye
      Doamne ocroteste-i pe romani !

      Ștergere
  75. gata ma duc s-o trag pa divortata pa cosor ca mai vrea,si apoi de ce sa va dau voua muie cand mai bine ii dau ei.....moamaaa si ce-i placee!(nu ca nu v-ar place si voua,dar ase mai virtual)
    voi sa stati la rand in pula mea...
    bon de ordine nr 2(dupa dna divortata).....domnuuuuul TPM!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minti bei miticule! Te duci dupa usa si-i dai lui Gogu in gusha!

      Ștergere
    2. Buey nea Gigel de Triviale, de ce te legi buey asea, din senin de oamenii cumsecade !
      Baremi ia-ti o pereche de izmene curate buey, sa nu mergi cu galbenusul la cur, ca ne faci de ras pe noi astia fosti purtatori de toale militare !
      Ai grija unde o bagi, sa nu te umpli dreaq de cacat pe epiderma !
      Hai, ca-ti tinem pumnii, da vartos din buci acole !
      Numa vezi sa nu adormi

      Ștergere
    3. Adoarme sigur rapanul c-a luat fro 4-5 saniute inainte! Pai da, ca belitul asta-i bunic de 3 luni, baba lui e plecata la copii sa aiba grija de al mic, iar Curlonul suge la lindik.

      Ștergere
  76. Buey, de curios si plictisit ca Curdeleul s-a dus la pizda, am dat si eu clik pe chestia din manseta de mai sus, cu "Romani, treziti-va! Vin alegerile !"
    Acolea canta nenea Iancu Furdui aia cu "Noi suntem romani", iar mai jos lumea buna comenteaza !
    Buey, in pula mea, am constatat citind eu acolo, ca degeaba m-am mai nascut si-am crescut mare ca sa invat bine !
    Sunt mic, buey, pe langa neocultura debordanta a miticilor romanesti, halitori de slanina si jumari!

    Ia neamule, un decupaj:

    "cac p coliva ma-tii sugaciule

    1sfint ca răspuns la ardelean30
    mata e curva si gandac si plosnita si rapanoasa, si a facut un bastard ca tine, luati-as in pula tot neamu tau tiganesc de cacat , o sa va distrugem parazitilor mult numai este

    ardelean30 ca răspuns la 1sfint
    ce b jegule, te-ai sintsit cu musca p kelie..?! fututi neamu tau d-ortaci pishati ...

    1sfint ca răspuns la ardelean30
    ma infectu dracului cum d-zeii matii iti permiti sa vb asa?ca-ti pun capu in par fututi altaru matii,pai daca tu la ora de istorie era-i in parc si suge-ai pula la negri ptr o tigara,nu veni cu mizerii aici ca-ti i-au in pula tot neamul tau infect tigan unguresc. DACII au fost cea mai civilizata cultura din europa si sunt strabunii limbii latine in europa,nu ne-au invatat pe noi italieni cum sa vb in 160 ani cu o ocupare de nici 20 %,italienii au distrus cel mai cult popor.marsh in mortii matii

    ardelean30 ca răspuns la 1sfint
    dacii au fost mai intai gandaci apoi au devenit saraci prostanaci aurolaci si acum sint suspendaci aplaudaci razgandaci ... !

    Buey, in pula mea, constat ca eu nici bacul nu l-am luat inca, buey !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey asta ultima ie tare:
      "dacii au fost mai intai gandaci apoi au devenit saraci prostanaci aurolaci si acum sint suspendaci aplaudaci razgandaci ... !"

      Ștergere
    2. Gata, tre sa merg la o reciclare, la un curs ceva, ca am ramas in urma cu cultura !

      Ștergere
  77. Bey poate voi nu stiti, da' Curleonu se duce la Vaduva Neagra!

    RăspundețiȘtergere
  78. Sper ca maine schimba tema sefu, ca m-am saturat dreaq de bozgori !
    De o saptamana tot le-o dau la muye, m-am epuizat !

    Merg sa iau un pumn de alupigus si la culcare, ca baba sforaie deja, molfaie coltul de la perna si nush ce tot baiguie prin somn ! Cred ca viseaza vreun orgasm multiplu, sau ca-i vine penzia, ca nu pot sa disting clar

    NB la zoo, ne intalnim la 9

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!