Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 10 octombrie 2012

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu preocupat de problemele armatei, dar si fostilor militari. Rezervistii, intro noua perspectiva. Cine crede că pensionarii militari sunt simpli pensionari face o mare greşeală. Aceştia reprezintă rezerva armatei, recunoaste Dobriţoiu. Dar Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia României?

 
Corneliu Dobriţoiu: La MApN am vrut să fac ceva pentru haina şi demnitatea militară. 
 
• Cine desconsideră moralul armatei, merită să fie pus în fruntea unei unităţi demoralizate şi trimis pe câmpul de luptă. • Degeaba ai zece avioane noi-nouţe dacă nu îţi poţi permite să le ridici în aer şi le foloseşti doar pe pliantele de reprezentare sau le scoţi din hangar doar la vizite sau zile festive. • Armata trebuie să fie echipată, înzestrată, dotată, instruită, pregătită în permanenţă, ca şi cum a doua zi ar trebui să plece la luptă. • Să nu credeţi că nu ştiu că militarii noştri din teatrele de operaţii merg în PX-urile aliaţilor şi îşi cumpără pe banii proprii accesorii şi echipamente care le sunt necesare pentru îndeplinirea misiunii şi pe care noi ca stat ar fi trebuit să le asigurăm. Este trist, este jenant, este, dacă vreţi, revoltător. • Regret faptul că domnul Ioan Rus a raportat nişte date false vizavi de necesarul de fonduri pentru revenirea pensiilor poliţiştilor la nivelul celor din 2010 pentru cei cărora le-au fost diminuate.

 
Bună ziua domnule ministru, ne revedem la un fel de bilanţ, promis în urmă cu câteva luni. Nu pot să nu constat disponibilitatea şi consecvenţa cu care vă ţineţi promisiunile. Mai este o lună şi se intră în campanie pentru alegerile parlamentare şi e momentul unei mici analize.
 
 
Marin Neacşu: Am să vă întreb pentru început cum vi s-au părut aceste luni şi dacă au fost mai grele sau mai uşoare decât v-aţi aşteptat.
Corneliu Dobriţoiu: Bună ziua, regret că nu s-a putut mai devreme, dar e bine acum, când tolba s-a mai umplut. Întotdeauna îmi ţin promisiunile mai ales cele făcute în nume personal, când nu sunt influenţate de alţi factori.
Aceste luni fost cele mai grele luni din viaţa mea pentru că nu mă aşteptam să găsesc instituţia într-o asemenea stare, cu un buget prăbuşit. Când vorbim de un buget prăbuşit vorbim de condiţiile în care în ultimii patru ani fostele guvernări au decis să acorde un procent minim Ministerului Apărării, pentru a satisface unele interese şi proiecte clientelare şi nu mai exemplific acum cazurile, sunt binecunoscute patinoarele, telegondolele, terenurile de fotbal în pantă.
 
Banii aceştia au fost luaţi de la buget şi probabil cineva se aştepta ca după subfinanţarea aceasta, instituţia să meargă cu motoarele duduind şi să-şi îndeplinească misiunile ca în condiţiile unui buget corespunzător. Mai mult, e o problemă de mentalitate: oamenilor le este frică să spună care este situaţia reală din structurile pe care le conduc. Ei nu vor spune niciodată, “nu pot să-mi îndeplinesc misiunea”. Prin logica bunului simţ, cu banii pe care îi primesc eu pot să-mi îndeplinesc misiunea doar de cât îmi dai pentru că asta înseamnă folosirea tehnicii, înseamnă combustibili şi înseamnă apoi întreţinerea sau repararea acesteia. Capacitatea operaţională a unităţilor noastre a fost foarte puternic afectată de “halucinanta” viziune de bugetare a instituţiei apărării.
 
 
Pe de altă parte cheltuielile de personal au crescut odată cu revenirea în tranşe a salariilor bugetarilor către nivelul de dinainte de reducere, ca şi repararea nedreptăţilor făcute pensionarilor fie prin reducerea pensiei, fie prin reţinerea nejustificată a contribuţiei la asigurările de sănătate. Cine crede că pensionarii militari sunt simpli pensionari face o mare greşeală. Aceştia reprezintă rezerva armatei, ei figurează încă în statele de război, contăm pe ei, şi Doamne fereşte să fie nevoie să apelăm la serviciile lor, în sensul că sperăm să nu fie nevoie niciodată, dar gândiţi-vă ce s-ar întâmpla să chemi la război oameni care din punct de vedere moral, psihic nu sunt la randamentul maxim. Cine desconsideră moralul armatei, merită să fie pus în fruntea unei unităţi demoralizate şi trimis pe câmpul de luptă. Aceşti oameni se simt încă obligaţi faţă de armată, pentru ei datoria nu s-a încheiat odată cu trecerea în rezervă, educaţia şi sentimentul datoriei nu le permite aşa ceva. Dar datorită loviturilor primite în ultimii ani, spiritul de corp a fost şi el afectat atât în armata de rezervă cât şi în cea activă. Armata şi instituţiile componente ale sistemului naţional de apărare sunt singurele structuri unde se face periodic o analiză a stării moralului la cei activi.
 
La rezervişti aproape nu mai este nevoie, se vede din acţiunile şi cererile – îndreptăţite – ale asociaţiilor acestora. Cu toate astea, din când în când particip la adunări ale rezerviştilor, în diferite garnizoane, pentru a afla în mod direct care este atitudinea acestora şi să îmi fac o ideea supra modului în care ministerul, ţara pot conta pe aportul lor. Să nu uităm că situaţia rezerviştilor şi modul în care aceştia sunt trataţi de noi acum, este un indicator şi un barometru care arată celor activi ce îi aşteaptă. Lovind, deci, în rezervişti, practic lovim în toată armata, fie ea activă sau în rezervă pentru că, parafrazând un dicton arhicunoscut, se poate spune că activii de azi sunt rezerviştii de mâine, dar şi că rezerviştii de azi pot deveni activi mâine. Cine face diferenţă între ei, nu ştie ce înseamnă armata.
 
 
M.N.: Ce aţi făcut din ceea ce v-aţi propus, cum staţi cu planul personal, cât la sută e îndeplinit?
C.D.: Sunt unele realizări, dar ele pălesc în faţa nevoilor şi problemelor pe care le avem de rezolvat, cele mai multe de ordin financiar sau legate de buget. Pe de o parte, am reuşit să promovăm nişte atitudini pro-active pentru cunoaşterea obligaţiilor pe care oamenii le au faţă de sistemul bancar vizavi de împrumuturi: acordăm consiliere pentru cei care au greutăţi în sfera împrumuturilor, vrem să lansăm un program care să contribuie la creşterea calităţii vieţii – a fost popularizat şi pe site-ul ministerului un program de cooperare cu furnizori, care să ofere cu discount comercial produse şi servicii personalului militar – şi derulăm discuţii cu sistemul bancar pentru a obţine unele condiţii preferenţiale pentru personalul armatei. Mi se pare normal să încercăm să îi ajutăm astfel, având în vedere situaţia financiară naţională şi internaţională.
 
Am reuşit să eliminăm şi unele cutume vechi. Am restrâns astfel activitatea comandamentului logistic în aşa fel încât acesta să se ocupe numai de problemele logistice operaţionale şi nu de probleme ce excedau aceste sarcini.
Am reuşit să aducem pe masa guvernului problema pensionarilor militari.
Din altă perspectivă, cea operaţională, având în vedere faptul că realităţile bugetare actuale şi imediate nu sunt încurajatoare, ne gândim la obţinerea unor fonduri suplimentare prin vânzarea infrastructurii în exces, nu neapărat a armatei ci din întreaga societate, iar sumele astfel obţinute să fie folosite în domeniile prioritare ale tuturor ministerelor din care înzestrarea armatei este una vizată.
 
O preocupare de frunte o va constitui creşterea calităţilor individuale ale luptătorului iar acest deziderat nu se atinge cu bani puţini. Vrem să aducem armata, personalul militar, la un nivel de pregătire şi instruire dar şi înzestrare cât mai apropiat cel al militarilor ţărilor NATO din poziţiile fruntaşe.
 
Bănuiesc că sunteţi la curent cu eforturile pe care le facem pentru îndeplinirea datoriilor ce ne revin în ceea ce priveşte misiunea de poliţie a spaţiului aerian românesc. Aici provocările sunt foarte mari, dar încercăm să recuperăm ce nu au făcut alţii în patru ani. Sub acest aspect eram într-o situaţie foarte jenantă faţă de aliaţi. Printr-o cerere de ofertă, solicitasem partenerului american un set de avioane F-16 pentru a acoperi o perioadă de tranziţie de 10-20 de ani până am fi putut avea acces la avioane de generaţia a 5-a. Guvernul precedent, după ce a făcut cererea a lăsat lucrurile în coadă de peşte sau mai bine zis le-a abandonat. Situaţia era nu numai jenantă dar şi deosebit de dificilă pentru că dacă mai întârziam pierdeam trenul şi rămâneam cu o categorie de forţă în aer, la figurat, nu la propriu.
 
Da, este adevărat că au apărut şi discuţiile legate de variantele Grippen şi Eurofighter, ale căror oferte erau poate tentante, dar aveau o mică problemă legată atât de şcolarizarea şi instruirea piloţilor, cât şi o altă problemă, pe cât de simplă, pe atât de spinoasă. F-16, ca şi viitoarele F-35, sunt ca şi MIG-urile noastre – avioane cu un singur motor. Eurofighter, spre exemplu, este un avion bimotor. Luând în calcul necesarul de ore de zbor şi consumul de carburanţi ridicat pentru unele variante europene, costurile ar fi fost mult mai mari şi nu ni le putem permite în perioada următoare. Este simplu, dureros de simplu. Încercaţi să vă puneţi în situaţia unui cumpărător care nu are bani să cumpere o maşină nouă, ci numai una la mâna a doua. Vine la el un dealer care îi propune o maşină nouă ultimul tip, pe un preţ convenabil, poate chiar gratis şi cu asigurările plătite pe câţiva ani, şi cu garanţie gratuită 5 ani.
 
La prima vedere, oferta este de nerefuzat, dar omul se uită întâmplător la consum şi realizează că, dacă o cumpără, o va ţine în faţa casei pentru că îl omoară preţul carburantului şi intretinerea. Cu alte cuvinte, nu dai pe maşină cât dai pe benzină. În această situaţie, având în vedere perspectivele pieţei, necesităţile operative, nevoile de infrastructură portuară în cazul celorlalte variante, posibilităţile financiare ale ţării, varianta aleasă este singura pe care ne-o putem permite acum şi în perspectivă. Vă pot spune ca cifre, că aparatele F-16 pe care le vom lua de la portughezi au resursă de viaţă activă de 4-5000 de ore de zbor, ceea ce înseamnă cam 200 ore/aparat pe an, mult mai mult decât zburăm la ora actuală cu MIG-urile. Luaţi în calcul şi faptul că armata plăteşte TVA-ul pentru combustibilul folosit, în timp ce unii transportatori civili deduc această taxă de la preţul combustibilului. Noi la ora actuală realizăm o cincime din numărul de ore de zbor planificat, din motive financiare. Dacă am fi luat un avion bimotor, de exemplu, numărul de ore de zbor pe care ni-l puteam permite financiar s-ar fi înjumătăţit. Or, asta nu ar fi însemnat capacitate operativă. Degeaba ai zece avioane noi-nouţe dacă nu îţi poţi permite să le ridici în aer şi le foloseşti doar pe pliantele de reprezentare sau le scoţi din hangar doar la vizite sau zile festive.
 
O altă realizare este faptul că am reuşit să depăşim chiar şi aşteptările partenerului american în ceea ce priveşte acordurile tehnice legate de scutul antirachetă. Iar acest lucru s-a realizat într-o perioadă plină de frământări interne şi externe, de complicaţii politice, de concentrare pe direcţii multiple, în condiţiile în care alt stat partener european a dat înapoi. Având în vedere situaţia actuală, realizarea este cu atât mai importantă, pentru partenerul strategic dar şi pentru noi, cu cât până acum, ca şi în cazul avioanelor, totul se rezumase la promisiuni. Noi, în acest timp scurt plin de probleme destul de spinoase, am oferit fapte, nu vorbe. Sub acest aspect, poate cineva cu atribuţiuni constituţionale specifice, ar trebui să îşi asume răspunderea politică pentru starea în care se găseşte armata şi apărarea ţării la ora actuală.
 
 
M.N.: Aţi început un proiect de lege a pensiilor militare. În ce stadiu se află, cum au colaborat celelalte instituţii, inclusiv asociaţiile rezerviştilor, şi când credeţi că va fi gata. Sunt şanse să vadă lumina zilei până la viitoarele alegeri?
C.D.: Aşa cum am promis, am oprit jefuirea pensionarilor, printr-un memorandum care a pus capăt procesului de reţinere a unor sume ce urmau a li se impune pentru anul 2011. Am avut, în acelaşi timp, discuţii în vederea readucerii pensiilor diminuate prin revizuire la nivelul anului 2010, dar aici am fost opriţi de un fapt pe care nu ştiu cum să îl calific. După cum ştiţi, la MApN identificasem de acum câteva luni resursele finanţării acestui process, dar au fost probleme la Interne, unde ministrul de atunci, Ioan Rus, a informat în Guvern că sumele necesare s-ar ridica la 300 milioane Euro, sumă pe care, cu toate eforturile, bugetul statului nu o putea acoperi.
 
Nu pot învinui pe cineva de rea-voinţă, dar acum, după rectificare şi reluarea calculelor, suma necesară este infinit mai mică şi, mai mult, este chiar identificată. Iniţiativa noastră, de a lucra împreună cu specialişti din Sistemul Naţional de Apărare la proiectele legii pensiilor şi altor legi specifice, a dus la consultări şi revederi ale calculelor. Astfel, actualul ministru de interne, domnul Duşa, a ajuns la o cifră cu totul diferită: suma necesară pentru aducerea pensiilor respective la nivelul lui 2010 era, de fapt, de 9 milioane de lei, nu 300 milioane Euro.
 
M.N.: Legat tot de rezervişti, aveţi veşti bune privind recuperarea sumelor pentru cei cărora le-au scăzut pensiile prin recalculare sau revenirea la pensiile din Decembrie 2010?
C.D.: Intenţionăm să promovăm un act normativ în următoarele două săptămâni prin care să rezolvăm mult discutata şi disputata problemă a pensiilor diminuate în urma revizuirii, în sensul revenirii la cuantumul din decembrie 2010. Dar va trebui să găsim soluţii să dăm înapoi oamenilor ceea ce li s-a luat în mod abuziv, chiar dacă o vom face în tranşe lunare, dacă nu există sume disponibile pentru acordarea acestor sume în totalitate, într-o singură tranşă. Asta se va face abia în anul care vine. Cu toată bunăvoinţa, nu există posibilitatea acum. Acelaşi lucru îl intenţionăm în ceea ce priveşte capitolul 4 al Legii 329.
 
 
M.N.: Cum stăm cu echiparea, dotarea şi drepturile militarilor din teatrele de operaţii? Întrebarea ar putea suna deplasată având în vedere perspectiva retragerii trupelor din Afganistan, dar să nu uităm că armata are nevoie de dotare în permanenţă şi misiunea principală este apărarea teritoriului, iar dotarea trebuie să fie aceeaşi.
C.D.: Aţi pus degetul pe rană. Guvernele precedente au scăzut dramatic bugetul apărării, în condiţiile în care temperatura politico-militară internaţională este în continuă creştere. Această anomalie este de neexplicat şi poate o altă justiţie, a altui stat, ar fi taxat acest gest foarte drastic, mergând până la subminarea capacităţii de apărare a ţării. Pentru unii, armata înseamnă defilare, urale, onoruri, grade, retragere cu torţe, ceva frumos de privit şi atât. Mulţi, însă, uită un lucru, şi aici vreau să transmit un mesaj tuturor celor care îşi pun întrebarea ce vor şi militarii ăştia, că doar nu e război să ceară bani: Armata trebuie să fie echipată, înzestrată, dotată, instruită, pregătită în permanenţă, ca şi cum a doua zi ar trebui să plece la luptă.
 
Asta înseamnă o armată pregătită pentru apărare. Până şi pompierii, despre care se spune că acţionează numai atunci când arde, sunt pregătiţi în orice moment al zilei pentru a interveni la timp cu toată capacităţile. Lipsa intervenţiei sau întârzierea duc la pierderea de vieţi omeneşti si pagube materiale. Luaţi exemplul ultimului incendiu din Capitală, atât de mediatizat. Degeaba au venit unele maşini de pompieri în 15 minute dacă nu erau echipate pentru a ajunge la etajele superioare. Prezenţa nu e suficientă, mai e nevoie şi de dotare. Vă daţi seama ce înseamnă lipsa de pregătire şi dotare a unei armate care trebuie să intervină în câteva ore poate? Nu înseamnă un apartament ars, ci o ţară ocupată sau distrusă. Pentru armată arde mereu, dar nu se vede flacăra. Când ai văzut-o, e prea târziu. De asta spun: nu ne putem juca cu bugetul apărării. Momentele de criză pot diminua bugetul, dar există nişte limite sub care nu se poate trece. Alte state fac evaluări periodice prin care ajustează atât bugetul armatei la nevoile momentului, cât şi efectivele la posibilităţile bugetului.
 
Revenind la militarii din teatrele de operaţii, unde încă nu am ajuns, dar mi-am propus să mă duc în perioada imediat următoare, să nu credeţi că nu ştiu că militarii noştri merg în PX-urile aliaţilor şi îşi cumpără pe banii proprii accesorii şi echipamente care le sunt necesare pentru îndeplinirea misiunii şi pe care noi ca stat ar fi trebuit să le asigurăm. Este trist, este jenant, este, dacă vreţi, revoltător. Iar unii spun că se duc acolo să se îmbogăţească. Până acum nu am putut ajunge în teatrul de operaţii din Afganistan, timpul a fost scurt, apoi au fost impuse restricţiile de zbor de pe timpul verii, dar intenţionez să ajung acolo cât de curând.
 
 
M.N.: Ce ne puteţi spune despre sistemul asigurărilor medicale? În interviul precedent discutam despre drepturile militarilor activi şi în rezervă la asistenţa medicală gratuită.
C.D.: Da, şi aici altă nedreptate. Colegii noştri din celelalte componente ale Sistemului Naţional de Apărare beneficiau de reţete gratuite pentru medicamente în timp ce MApN oferea numai compensate. Legea 80 stipulează dreptul la asistenţă medicală gratuită şi atunci am luat măsuri ca măcar în ceea ce priveşte medicamentele, aceasta să fie respectată. Mai sunt şi alte aspecte care trebuie puse la punct în sistemul medical, am mai vorbit despre asta la interviul precedent, deocamdată atât s-a putut face. Sunt aspecte care ţin de corelări ale prevederilor şi ordinelor MApN cu altele venind de la Ministerul Muncii, al Sănătăţii, ca să nu mai vorbim de Finanţe. Am avut o discuţie cu directorii spitalelor militare şi ceea ce am aflat vizavi de sistemul sanitar, de fondurile obţinute de casa de asigurări de sănătate OPSNAJ, m-a pus pe gânduri. Dacă fondurile respective ar intra în bugetul spitalelor, am avea posibilitatea susţinerii acestora.
 
 
M.N.: Ce puteţi spune despre sprijinul factorului politic, al primului ministru faţă de nevoile armatei. Aţi afirmat că dacă nu veţi avea sprijin pe măsura necesităţilor şi posibilităţilor, veţi demisiona, dar nu fără luptă. Sincer, aţi întâmpinat piedici politice la unele măsuri sau reforme pe care aţi dorit să le introduceţi?
C.D.: Ce să vă spun, diferenţe de opinii, puncte de vedere divergente există. Să nu uităm totuşi că în această coaliţie coabitează partide cu orientări nu numai politice, ci chiar doctrinare şi de viziune diferite. Deci este normal ca şi căile sau metodele de atingere a scopurilor comune să fie uneori diferite. Dar, până la acest moment, pot afirma că singurele piedici majore au fost cele care ţin de finanţare sau, mai bine zis, de buget, dar şi de acordurile deja semnate cu FMI. Spun asta cu toată răspunderea şi nu am ce să reproşez vreunui membru al guvernului sau primului-ministru sub aspectul lipsei de înţelegere sau împotrivirii în derularea unor proiecte sau intenţii. Să vă dau un singur exemplu: problema semnării acordului pentru avioanele multirol, la nivel de necesitate, principial, a fost înţeleasă şi însuşită de primul-ministru în nu mai mult de un sfert de oră.
 
M.N.: Oricum ar fi, după alegerile din iarna guvernul se va schimba. Consideraţi că aţi făcut ceea ce v-aţi propus? Aveţi argumente pentru a fi menţinut ca ministru dacă USL va câştiga alegerile?
C.D.: Dacă alţii vor considera mulţumitoare activitatea mea sau nu pentru a fi menţinut sau renumit pe această funcţie după alegeri, este o problemă pe care eu nu o pot anticipa. Personal, nu am urmărit şi nu urmăresc asta. Nu am ambiţii personale pe acest subiect. Dacă am făcut ceva în acest scurt mandate, nu am făcut nici pentru mine personal, nici pentru familia mea şi – sper să nu fiu interpretat greşit de colegi – nici pentru alianţa USL sau PNL. Am acceptat această nominalizare pentru că am fost militar, cunosc fenomenul şi am vrut să fac ceva pentru instituţie, pentru haina şi demnitatea militară. Sunt cu conştiinţa împăcată, nu am ce să-mi reproşez şi pentru mine asta contează. M-aş bucura să pot continua activitatea, pentru că am convingerea că ceea ce am început este ceva bun şi necesar armatei, dar atât. Eu cunosc foarte bine cum se lucrează în armată. Este o muncă nenormată, pe care unii o fac pentru că nu au încotro, alţii pentru că vor să facă ceva de care să fie mândri dar resursele nu le oferă posibilitatea să o facă şi eficient în timpul optim, alţii ca să promoveze. Nimic nu îmi este străin din activitatea din interiorul sistemului; este păcat însă că activitatea, ca şi viaţa atâtor oameni, este împiedicată de factori care nu ţin de voinţa lor. Şi este frustrant şi pentru mine că, uneori, nu pot face mai mult pentru ei şi mă refer aici, atât la militarii activi, cât şi la cei din rezervă. Oamenii aceştia merită tot respectul, respect de care nu s-au prea bucurat. Activitatea lor este stropită şi la propriu şi la figurat cu sânge, de aceea merită un ministru, o conducere care să îi înţeleagă şi să îi respecte, indiferent care va fi acela.
 
 
 
M.N.: Ce mesaj aveţi acum pentru cei care şi-au pus speranţele în dumneavoastră şi se văd uşor dezamăgiţi vizavi de aşteptările lor?
C.D.: Nemulţumirile lor sunt profunde, reale şi justificate. Nu te poţi aştepta la urale de satisfacţie din partea unor oameni cărora li s-au luat drepturile. Fără a da vina sau a găsi o culpă fie ea şi neintenţionată, regret faptul că domnul Ioan Rus (dacă e să mă refer strict la problema rezerviştilor cu care m-am întâlnit azi) a raportat nişte date false vizavi de necesarul de fonduri pentru revenirea pensiilor poliţiştilor la nivelul celor din 2010 pentru cei cărora le-au fost diminuate. Dacă ar fi raportat cifra reală, poate acum situaţia era deja rezolvată, iar pensionarii aveau o grijă în minus. Nu exclud faptul că suma avansată de domnul Rus ar fi putut include în acele 300 de milioane de Euro, toate restanţele care ţin de nevoile de personal, care includ plata pensiilor, salariilor, sporurilor, deconturilor, normei de hrana sau echipament, dar asta ar evidenţia o neînţelegere a fenomenelor care este destul de gravă pentru un ministru.
 
M.N.: Cum aţi concluziona discuţia privind bilanţul personal?
C.D.: Aş vrea să termin într-o notă optimistă, printr-o zicală populară: Nu mor caii când vor câinii. Sunt convins că vom trece această perioadă şi vom ieşi aşa cum am ieşit din atâtea situaţii ca indivizi, ca neam, dar este păcat că oamenii au trebuit să treacă şi prin aceste momente. De-a lungul istoriei am avut conducători şi mai buni şi mai răi. Unii conducători au rămas în conştiinţa neamului, de alţii s-au lipit doar colbul şi blestemele oamenilor. Peste toate a rămas ţara. Să avem grijă să nu o pierdem. Eu sunt, cum spuneam, un optimist şi sunt convins că vom trece şi peste aceste timpuri deloc fericite. Datorăm acest lucru celor dinaintea noastră ca şi celor ce vor veni după noi.
M.N.: Vă mulţumesc domnule ministru şi vă reamintesc că oltenii vă aşteaptă să îi vizitaţi.
C.D.: Şi eu vă mulţumesc şi mulţumesc pe această cale tuturor celor care m-au înţeles şi ajutat în activitatea mea până acum.
A consemnat Neacşu Marin
 
================================
================
====
REMEMBER
=====================
=======================
O7 septembrie 2012
 
PE DATA DE 7 SEPTEMBRIE DISTNSA DOAMNA MARIANA DRAGESCU A IMPLINIT 100 de ANI. Cu această ocazie îî doresc să se bucure de viaţă cât o va binecuvânta Dumnezeu. Doamna MarianaDrăgescu face parte din personalităţile feminine din colecţia mea ,, FEMEI CELEBRE DE_- A LUNGUL ISTORIEI", pe care o am în suflet alături de celelalte în jur de 450 personalităţi.
Cu ocazia împlinirii acestei vârste frumoase
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a înaintat-o în gradul de comandor în retragere pe Marie-Ana-Aurelia Mariana Drăgescu, pilot în escadrila sanitară, supranumită "Escadrila Albă", care a împlinit astăzi 100 de ani, informează MApN.
========================
=================

53 de comentarii:

  1. Cum se poate ca , dupa 1 ora si jumatate de la publicarea articolului , sa nu fi aparut boul de curdelon sa manince cacat pe marginea temei ?!!!!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, ce comment "traznet" ai reusit sa faci!
      Sti ce ar zice TPM daca ar mai fi?
      Continua, ai talent!

      Ștergere
  2. PAI CE POATE SA SPUNA TIGANU DE CORLEONE,STIE SI EL MAI BINE DECAT ORICNE,CA,DUPE 9 DECEMBRIE,VA TREBUI SA DEA PENSIA DE HANDICAPAT,DATA DE IZMANAR,INAPOI.
    II SI NORMAL,ASA S-A INTAMPLAT TOT TIMPU,CUM VINE ALTCINEVA LA PUTERE,CUM SCHIMBA LEGE IN ROMANIA,S-A REVENIT LA VECHEA LEGE PENTRU MAME,TINAND CONT DE TREABA COMPLICATA LA PENSIONARII MILITARI,SE VA REVENII PE LEGEA DIN 2001 A PENSIILOR MILITARE,DUPA 9 DECEMBRIE.
    SI EU SPER CA PONTA SA FIE DESTEPT,SI TOTI BANII PRIMITI IN PLUS,DE PENSIONARII MILITARI,DIN IANUARIE 2011 SI PANA IN IANUARIE 2013 SA FIE RETURNATI,IAR PENSIONARII MILITARI SA NU ISI FACA ILUZII CA VOR CASTIGA CEVA IN INSTANTA SAU LA CEDO,PENTRU CA NICI NOI NU AM CASTIGAT,DAR NOI AM FOST FURATI,EI O SA SE INTOARCA DOAR LA NORMAL.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu cine si de unde dreak mai esti mai limbricule?
      Ce treaba ai tu cu pensionarii militari?
      Bey natangule, meri si ia-ti pasteaua!

      Ștergere
  3. Va rog sa faceti apel la decenta!
    Maimuta,motanul kk si curdeleu' isi fac dosarele ,sa le depuna pe pulanoX .

    RăspundețiȘtergere
  4. In atentia ZOO-land, Noo si tuturor lighioanelor!
    Bey, voi ati citit titlul acestei postari?
    Ia luati voi d'aici, esenta-esentelor:
    ####################
    Rezervistii, intro noua perspectiva. Cine crede că pensionarii militari sunt simpli pensionari face o mare greşeală. Aceştia reprezintă rezerva armatei, recunoaste Dobriţoiu. Dar Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia României?
    ********
    Hmmm.... Ce spune caputzul vostru?
    Ce credeti ca va zice Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia ?
    Vor face aistia ce trebe, ca Dobritoiu sa "confirme"?

    RăspundețiȘtergere
  5. În toate discuțiile purtate de cei care sunt abilitați să întocmească noul proiect al pensiilor militare, cât și a celor ce participă la dezbateri și consultări pe baza conținutului acestui proiect, nu s-a pus problema ca pensiile calculate pe L.119 ori L. 263 să fie diminuate de viitoarea lege. Cel puțin la nivel intenție și în ce s-a prezentat public din acest proiect, nu sunt premize pentru a vehicula această idee, exceptând faptul că la baza acestor creșteri ale pensiilor au stat anumite erori ori au fost adăugate venituri fără bază legală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nici nu le vor mai creste....!!!

      Ștergere
    2. Buei asta....
      Anonim 10 octombrie 2012, 20:11
      Buei, tu esti sanatos? De crescut ne arde noua acum?
      Tara arde si plezneste, iar tu mananci ... furnici!

      Ștergere
    3. PAI VOI NU ASTA VRETI - ..TU-VA IN GAT!!

      Ștergere
  6. Vor zice; da-i in -ula noastra!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bai motaneilor neastamparati, ce ziceti? Ii sta bine Nea Cashului cu tilifonu? Mereu in actiune, mereu de veghe, mereu pe solutie... Uite asa locul latrailor portocalii este luat de noii latrai cacanii. Am vrut sa spun kaki. Na, c-am scapat-o!
    Hai salut si fiti cuminti ca vine bunu si va da laptic! Si nu mai vorbiti murdar!

    RăspundețiȘtergere
  8. Tataie,motanel este doar unul.Si anume kkcios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tataie doar unul -Motanul KK VonTigano-HURZICENI!!

      Ștergere

  9. Ha, ha, ha!

    "Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!"

    EXCLUSIV – Candidat la sefia PICCJ si DNA, procurorul Viorica Stoica avertizeaza: „Indiferent ca este vorba de domnul Basescu, de domnul Ponta, de domnul Antonescu sau de alti demnitari, sau de oricine ar veni in locul lor, toti sunt egali in fata legii, deci daca au gresit, raspund pentru faptele lor. Nu imi este frica decat de Dumnezeu!”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ma...
      Si dai si lupta ...
      La puscarie cu ei si ... "tatal" lor!
      Ca doar... ce zicea Lenuta?
      Ca "toti " ... din Traian se trag!

      Ștergere

  10. Întrebare: - Cum e mai bine să mori: de sifilis sau de dizenterie?

    Radio Erevan:
    Răspuns: - Mai bine să mori ca un bärbat, decât ca un rahat.

    RăspundețiȘtergere
  11. ATENTIE:
    Directorul INFP:
    E posibil să vină un cutremur mare în 2012.
    ============================
    Mircea Radulian, directorul Institutului pentru Fizica Pământului, avertizează asupra pericolului iminent în care se află România de a fi lovită de un cutremur mare. Radulian susţine că acest cutremur ar putea veni oricând, inclusiv anul acesta, pentru că zona Vrancea este extrem de sensibilă în această perioadă.

    “E posibil să vină un cutremur mare în 2012. Nu neg, dar anul 2012 nu are nimic deosebit. S-ar putea la fel de bine să nu vină, însă noi ar trebui să fim pregătiți tot timpul. Oricând putem avea un cutremur, și peste două minute. Cert este că zona Vrancea este o zonă seismică activă şi încărcată tectonic, iar acest lucru nu putem să îl neglijăm”, a spus Radulian pentru RTV.net.

    Directorul institutului spune că un sistem ca cel din Vrancea, pe măsura ce se încarcă, atinge un prag critic, înainte ca elementele de rezistenţă să cedeze.

    “Forțele acumulate devin foarte mari, doar ele se distribuie într-un volum relativ mare, care poate să reziste mai mult timp fără să cedeze. Când se ajunge în starea critică, zonele de rezistenţă sunt gata să se prăbuşească şi să ducă la declanşarea ruperii majore. Este însă imposibil să spui când se atinge acest prag critic. În zona Vrancea, zona este destul de activă și niciodată nu putem spune că acolo totul este eliberat. Acolo este o încărcătură”, a completat profesorul.
    ======================
    http://www.dcnews.ro/2012/10/directorul-infp-e-posibil-sa-vina-un-cutremur-mare-in-2012/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cutremur. Romania. Apocalipsa vine din adancuri! Romani, treziti-va! Guvernanti, luati masuri!
      ============================
      http://2012hroniculsemnelor.blogspot.ro/2012/10/cutremur-romania-apocalipsa-vine-din.html?showComment=1349900386381

      Ștergere
    2. Da, da sigur, vine unul pe axa Hurziceni, Bv si Tm!

      Ștergere
  12. CUTREMUR in PRM !!!
    Nu reusesc sa gaseasca candidati pentru Alegerile din noiembrei!
    Cauta fraieri (platitori de garantii de 35.000.000 lei - 3.500 RONI)!
    Citez ... fragment:
    ====================================
    Obligatiile candidatilor:

    I. Prin intermediul presedintelui de filiala, sa transmita optiunea pe e-mail, la Secretariatul General al SCMD pana duminica, 14.10.2012, inclusiv. Tot prin intermediul presedintelui filialei, va primi datele persoanelor de contact pentru colegiul in cauza.




    II. Sa pregateasca 4 dosare, care sa cuprinda urmatoarele documente:

    a. Formular de inscriere

    b. Declaratie de avere

    c. Declaratie de interese

    d. Declaratie pt CNSAS

    e. Copie CI/BI

    f. Chitanta (copie xerox pt dosarele 2, 3 si 4) de plata a garantiei de 3.500 lei la CEC, in contul pentru alegeri. In situatia in care vor pierde in alegeri, garantia este restituita.

    Documentele de mai sus sunt formulare tip si vor fi puse la dispozitie de persoanele de contact ale PRM. Dosarele vor fi pregatite pana la 22.10.2012, ultima zi legala de depunere de candidaturi fiind 30.10.2012.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cutremur mare in Romania pe 9 decembrie 2012.Bulina de la Cotroceni?

    RăspundețiȘtergere
  14. O lume nebuna, nebuna ...
    Borza, despre salariul său de 50.000 de euro:
    Este moral și iau foarte puțin.
    ==============================
    Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, la Realitatea TV, că onorariul său de 50.000 de euro lunar, pe care îl încasează în afara celor trei milioane milioane de euro comision de succes, este “foarte moral și legal”, susținând că este “foarte puțin”.

    Despre onorariul său de 50.000 de euro lunar, în calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza a declarat: ”Este foarte moral şi legal şi iau foarte puţin”, în condițiile în care acesta încasează și trei milioane de euro comision de succes.

    În plus, Remus Borza a susținut, marți seară la Realitatea TV în cadrul emisiunii “Deschide lumea”, că “intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica a fost o decizie asumată politic. În plus, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta ştiau de problemele de acolo şi aveau pârghiile necesare pentru a opri acest proces”.

    Întrebat cine a fost strategul intrării în insolvenţă a Hidroelectrica, care în ultimii șase ani a cumulat pierderi de peste un miliard de euro, Borza a răspuns: “Probabil cei de la MInisterul Economiei. Era o decizie peste competenţele lui Vulpescu şi Chiţoiu. A fost o decizie asumată politic la cel mai înalt nivel. Inclusiv preşededintele României avea pârghii să împiedice astfel de evoluţii”.

    Potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, pierderile companiei pot fi recuperate teoretic, sau cel puţin o parte din ele: ”Din păcate 79, respectiv articolul 80, din legea 85 nu îţi permite să te duci mai în urmă de 3 ani de zile. Dacă 1,1 miliarde de euro a fost prejudiciu pe ultimii 6 ani, înseamnă că prejudiciul pe ultimii 3 ani de zile e la jumătate, înseamnă 500 de milioane de euro pe care putem sa ii recuperam teoretic”, a explicat Remus Borza.

    RăspundețiȘtergere
  15. Brava , adminule ! ...
    Baiatul cu cutremurul este din stirpea vestitului Hincu , al DD-ului ?

    Se vede treaba ca , pus de Boc in fruntea cutremuristilor , baiatul trebuie sa demonstreze cit de rau este ca au fost alungati portocalii de le putere ... iaca ca vine si cutremurul , din cauza asta ...

    Prezicerea lui este ca bancul cu coloratii motanului kkcioas ... Moare puradelul ; piranda il jeleste : ca destept mai era el ; cind se scula , dimineata se suia pe prispa căşii si spunea ... "mamo , azi ori ploua , ori nu ploua ! " .
    Iar noi putem sa-i spunem , cutremuriciului , tot asa cum ii zicea puradelul pirandei : "Mamo , belime-ai pula !" , ca tare mai era destept puradelul ...

    RăspundețiȘtergere

  16. Ministrul Apararii Nationale General-locotenent-r Corneliu Dobritoiu, isi respecta promisiunile, angajamentele luate fata de pensionarii militari. Multumim, Domnule ministru! POATE CINEVA SA PRECIZEZE - CARE SUNT ALEA ? Adica - care promisiuni si care pensionari??!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Buey, ia cetiti voi ceva de-aciulea interesant, cald, proaspat:
    "Analiza ministrului apărării, Cornel Dobrițoiu, la Bruxelles
    Armata română, lăsată în zdrențe de regimul Băsescu"
    --------------------------------------------------------------
    http://www.cotidianul.ro/armata-romana-lasata-in-zdrente-de-regimul-basescu-196640/

    RăspundețiȘtergere
  18. "Felicitari" guvernului Ponta:

    Uniunea Europeană va înăspri procesul de aderare pentru statele candidate în urma recentelor încălcări ale statului de drept din noile state membre precum România care au subminat principiile democratice de bază ale uniunii, relatează Financial Times în ediţia electronică.

    Comisia Europeană a adăugat de asemenea noi măsuri de control şi standarde pentru a monitoriza progresele candidaţilor, asumându-şi puterea de a opri procedurile de aderare dacă există dovezi că un stat candidat nu îndeplineşte reformele necesare.

    Stefan Fule, comisarul UE pentru extindere, a recunoscut că Bruxelles-ul învaţă din greşelile făcute în cadrul procesului de aderare pentru Ungaria şi România.

    RăspundețiȘtergere
  19. Muei,ia tu un sugiuc cu gusa si meri in OZ!Ce PL-ul MU,a facut guvernul lui Ponta constitutia,legile PL-ului si toate timpeniile pe care le realizeaza inalta poarta abia acum?

    RăspundețiȘtergere
  20. No bine,bine.Dar militarul in kaki ce-i cu el?Loc si rol,sau boala profesionala-mintala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, e pus aciulea sa vezi si tu cum arata un OM destept!
      E bine sa iei aminte, poate ti se mai indreapta si tie "oarece"!
      Ori iti vine si tie cate "ceva" pe la capuletzul tau mare si gol!

      Ștergere
  21. Mai pulime voi dormiti si cei de pe planox[Dosarele X-asa crede dobitocul ala de LUPUS_ALUPUS_ALUPIGUS]isi impart fonctii de senatori si deputati,tin de sase la blog ,nu lasa pe nimeni ,fraierii cred ca numai ei vor pringde ,adica ne vor prinde pe noi de pula cum prinzi calul de gura.Deja idiotul de cezar face nazuri ca nu vrea aia ca vrea aia,ca vrea bai de namol la techirghiol ,na ,s-a suit scoafa-n copac.Au venist smecherasii de la SCMD in coroborare cu PRM si ce si-au zis uite fraierii ,e rost de banuti ,si iata ca i-au gasit .Sa vezi inghesuiala la telemenele si la fonctii pe dobitocimea lui Plano x.Pana mai ieri toti o injurau pe ELENA ,acuma ,daca au auzit ca e rost sa obtina ceva functie ,sperjurii ling unde au scuipat si se inghesuie mai ceva ca la moastele Sf .paraschieva .astia prosti ,nu voi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey,
      Pana a vedea ei bani, trebe sa COTIZEZE cu chitanata FIX 3.500 lei (asta insemnand pe stil vechi: 35 de milioane lei)! Eheee.... ramane de vazut cand si cati bani va mai recupera "neicusorul" catindat din aceasta suma! Se stie deja.... ce foame au astia de la Bucuresti/CD-SCMD/PRM idem altii care vreti voi! Banul, ochiul dracului! Balta este, pestii lipsesc! Adica... fraierii/cotizanti!

      Ștergere
  22. Dati navala pizdarilor ,nu mai violati babe ,uite anonimul de la 20.44 umbla cu lopatzica prin cimitire si-si dezgroapa bunicilesi stra-stra ,sa le traga cate o laba in fatza cadavrelor.

    RăspundețiȘtergere
  23. Umbla prostul cu Linemanul la chilot.

    RăspundețiȘtergere
  24. Dom' inginer de sport,ai terminat pe astazi orele cu clasa zero? Ti-au dat doar seralisti?

    RăspundețiȘtergere
  25. Întrebare: - Când va începe Marea Foamete Mondială?


    Răspuns radio
    Erevan: - Când vor începe chinezii să mănânce cu lingura.

    RăspundețiȘtergere
  26. Daca pana pe 17 Octombrie Ponta nu promoveaza cele doua OG Dogaru declansaza <<JIHADUL,,impotriva USL.De ce 17 Octombrie?Pentru ca atunci SCMD-ular trebui sa fie la Bucuresti pentru cel putin doua motive,unul fiind Congresul PPE,iar altul Mitingul USL ca doar are protocol cu CNSC-ul lui Dogaro.E vorba de Contractul Social acel document care a bagat USL -ul in rahat. Expertul in manipulare face jocul lui TATUCU si ne tine cu capul la cutie.Mai nou face si politica si prosteste naivii ca ii face parlamentari pe listele PRM .ASTA A INEBUNIT ...FUGITI FRATILOR.GERULA

    RăspundețiȘtergere
  27. dogaru a fost nebun,egoist si lacom din ziua in care s-a nascut,doar ca unii vad abia acum
    Hai pa....

    RăspundețiȘtergere
  28. Neatza buna la ZOO + 9! Motanul KK VonTigano-HURZICENI sa ne linga pe oua! Sniper one

    RăspundețiȘtergere
  29. @anonim 20.44
    Mai javra eu ma cam fut in gatul ma-ti si ma pish pe mormintele celor dragi tie.Pai mai kkt cu oki,tu tot timpul te dai anonim si ma injuri pe persoana fizica fi-ti-ar ma-ta curva si fii-ta amanta.Daca este idiot macar taci dracului ,borami-as pula in draga de nevasta-ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Kkrel DeDe Urziceni, pupa-i-ai in motzul belingherului pe olteni

      Ștergere
    2. 1. Mai sus nu-i Sniper one R (prostul nu poate sa afle) dar aprob comentariul!!
      2. Nu fiti suparat pe Motanul KK von Tigano - Hurziceni ,are si el necazurile lui pe creere ! Cel mai imputit nacaz e ca l-a lasat muierea si a plecat sa culeaga castraveti cu curul prin Italy !

      Ștergere
  30. "Vrem Crin Antonescu presedinte !"

    Lovitură teribilă primită de Dan Şova! Statutul său de cel mai prost politician a fost efectiv spulberat de liderul liberal Crin Antonescu, care a reuşit să-l convingă pe Gigi Becali să candideze pe listele PNL la alegerile generale de la sfârşitul acestui an. Practic, e doar o chestiune de timp până Cartea Recordurilor îi va omologa prostia lui Crin Antonescu.

    Mai vreti ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muie si sugiuc tie! S-ajungi ca motanelul kkcios de dimineata si pina sera sa ne pupi in dos!

      Ștergere
  31. Muei,ia tu un sugiuc cu gusa si meri in OZ! Ce PL-ul MU te face sa crezi Boureanu poate pierde conducerea?

    RăspundețiȘtergere
  32. Mai puroaielor,vreti sa participati la o intrunire a penticostalilor cu schimbarea sangelui ca-si scoate FLIT toate curvele din familie, acuma de hallowen.haideti nu va sfiiti costa doar 2 lei intrarea ,cat sa va luati prezervative ca toate au sifilis si bleno iar barbatii au SIDA.

    RăspundețiȘtergere
  33. Este mult mai ieftin decat inselaciunea SCMD & PRM cu oferta de posturi de senatori si deputati carecosta 3500 lei.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!