Pagini de larg interes! Click here:

luni, 22 octombrie 2012

Scena politica. Atentie la SONDAJE. In Octombrie, a fost cel mai recent sondaj, premergator alegerilor din 9 decembrie! UPDATE



Conform unui sondaj realizat de Public Affairs, în perioada 15-18 octombrie 2012, mai mult de jumătate dintre români sunt încrezători că USL va obține majoritatea în viitorul Parlament, respectiv 60,5% din mandatele din Camera Deputaților și 62,6% din Senat, în urma redistribuirii.
 
Potrivit aceluiași sondaj, 52,1% dintre români ar vota la scrutinul legislativ din 9 decembrie cu USL, în timp ce un procent de 66,1% dintre respondenţi îl plasează pe președintele
Traian Băsescu în topul nefavorabilității.
 
La alegerile parlamentare din decembrie, USL ar fi votat de 52,1% dintre români, în timp ce 21,3% ar opta pentru Alianţa pentru o Românie Dreaptă. Partidul lui Dan Diaconescu s-ar situa pe locul al treilea în preferințele românilor, doar 11,7% exprimându-și opțiunea pentru PP-DD.
 
 
Potrivit estimărilor, USL ar urma să obțină la Camera Deputaților între 219 şi 239 mandate. Celelalte formațiuni politice ar putea câștiga restul de mandate, după cum urmează: ARD – între 68 şi 78 mandate, PP-DD – între 34 şi 47 mandate, UDMR – între 19 şi 21 mandate şi minorităţile – 18 mandate.
 
În schimb, la Senat, USL ar putea obţine între 96 şi 106 mandate, ARD – între 29 şi 33 mandate, PP-DD – între 15 şi 19 mandate şi UDMR – mandate.
 
Doar 9,3% dintre români cred în reuşita ARD la alegeri, în timp ce aproape jumătate dintre români (47,6%) sunt încrezători că USL va forma viitorul guvern, 43% dintre cei intervievați, neștiind ce să răspundă.

Traian Băsescu conduce în topul nefavorabilității

66,1% dintre români au o părere nefavorabilă despre preşedintele României, în timp ce un procent de 14,6% dintre cei intervievaţi susţin că nu îl cunosc pe Traian Băsescu. Pe locul secund se află Dan Diaconescu – cu 60,2%, urmat de Emil Boc – 57,4%. Conform aceluiași sondaj, mai mult de jumătate dintre români (54,5%) au o părere favorabilă despre premierul Victor Ponta, el find urmat în topul favorabilității de Călin Popescu Tăriceanu (49,4%), Crin Antonescu (46,1%), Mihai Răzvan Ungureanu (29,6%) şi George Becali (29,4%).
 
De asemenea, 42,2% dintre respondenți au susținut că sunt mulțumiți de activitatea Guvernului USL, alţi 7,4% declarându-se foarte mulţumiţi.
 
 
Cu mai puțin de trei săptămâni până la demararea campaniei pentru alegerile parlamentare, românii nu par să fi intrat în logica de campanie, întrucât aproape 50% dintre români nu ştiu cine ar putea câştiga alegerile. Deocamdată, doar aproximativ jumătate dintre români sunt decişi să meargă la vot, iar dintre cei care vor merge, o mare parte nu s-au decis cu cine vor vota.
 
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.222 de persoane de peste 18 ani, prin metoda interviurilor telefonice prin selecţie asistată de calculator (CATI), la un interval de încredere de 95%, cu o marjă de eroare de +/- 2,8%.

 
UPDATE
Sondaj IRES: Becali, votat de 44% dintre repondenți,
Diaconescu, cel mai mincinos
==============================
 
Dintr-un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru Rtv, reiese că Gigi Becali câștigă teren în fața lui Corneliu Vadim Tudor și a lui Dan Diaconescu. După cum arată unul din sondaje, candidatura lui Gigi Becali din partea PNL nu a rămas fără ecou în rândul românilor, 80% dintre respondenți declarând că au aflat din partea cărui partid va participa patronul Stelei la alegerile parlamentare. Însă, întrebarea care îi aduce veștile proaste liderului PNG este ”Sunteți de acord cu candidatura lui Gigi Becali în PNL?,” la care 52% dintre români au spus NU, 43% au fost de acord, iar 5% au preferat să nu răspundă.
 
Sondaj IRES: Becali, votat de 44% dintre repondenți, Diaconescu, cel mai mincinos
 
Cel mai recent sondaj realizat de IRES, arată că Gigi Becali nu este dorit de români în Partidul Național Liberal. Întrebați dacă aprobă candidatura patronului Stelei la alegerile parlamentare din nouă decembrie, 52% au zis NU. Aflat în legătură directă la Rtv, Gigi Becali s-a declarat onorat de procentele care i se alocă. ”Nu mă surprinde cu nimic și nici nu mă dezonorează. Dacă 43 % zic da, cum să mă demobilizeze? Pentru mine e foarte foarte onorabil. Puneți pe altcineva în locul meu în același sondaj, și o să vedeți diferența,” a comentat omul de afaceri.
 
Sondaj IRES: Becali, votat de 44% dintre repondenți, Diaconescu, cel mai mincinos
 
O poziție prea bună nu a obținut-o miliardarul din Pipera nici în topul mincinoșilor. Întrebați ” Dintre George Becali, C.V. Tudor și Dan Diaconescu, care este mai mincinos?,” 43% l-au ales pe patronul OTV, 13% pe patronul Stelei, 11 pe liderul PRM, 14% au considerat că toți cei trei împart prima poziție, iar 18% s-au abținut.
 
Sondaj IRES: Becali, votat de 44% dintre repondenți, Diaconescu, cel mai mincinos
 
La întrebarea ”Dintre George Becali, C.V. Tudor și Dan Diaconescu, care este mai sincer?,” liderul PNG a ieșit primul în opțiunile oamenilor, cu 41%, urmat de istoricul C.V Tudor cu 23%, în timp ce Dan Diaconescu s-a plasat ultimul cu 18%, 10% dintre respondeți declarând că ”nu știu” sau ”nu cred.” Referitor la cei doi contracandidați ai săi, C.V Tudor și liderul PP-DD, dl Becali a spus că nu pot fi comparați, deoarece liderul PRM îi e ca un ”frate,” pe când patronul OTV e un ”mincinos.”
 
Sondaj IRES: Becali, votat de 44% dintre repondenți, Diaconescu, cel mai mincinos
 
La întrebarea : Pe cine aţi vota pentru o funcţie importantă în stat între George Becali, Corneliu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, 33% dintre respondeţi l-au indicat pe Becali, 24% pe patronul OTV şi 23% pe preşedintele PRM. Un procent important (26%) dintre alegători au precizat că nu l-ar vota pe niciunul dintre cei trei.
Sondajul a fost realizat de IRES, în 16 octombrie, pe 1526 de subiecţi, marja de eroare fiind de 2,6%.
 
 
=======================================
=============================
==============

62 de comentarii:

  1. 19% pentru paduchei pdlaci?
    ii o gluma,nu?
    pai ei acuma sunt sub acoperire cu ard,niciodata in istoria romaniei,o alianta infiintata cu 2 luni inainte de alegeri nu a intrat in parlament.
    nimeni nu a auzit de ard,dar voteaza cu ard?
    nu pot sa cred

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca ei nu dorm, o "ard" la modul serios!
      Cunosc bine ce spun, au furat "startul" in campania ce incepe OFICIAL peste trei sapatamani! Toata mass-media mogulilor "ard"-e in aceasta directie! Si mai este ceva fffffff important pentru ei si fffffffffff grav pentru USL: o "ard" la modul fffff serios in mediul RURAL, aspect NEGLIJAT aproape TOTAL de USL! Vom mai vorbii despre "campania" la "tara" si in randul "pensionarilor"! Aici, pe ambele segmente, USL de cand a plecat Iliescu, pauza...

      Ștergere
    2. O FII TARANII AIA PROSTI(VREO 10-20%),DAR RESTU STAU PANA NOAPTEA TARZIU SI SE UITA LA ANTENA 3,ASA CA,CUNOSC ADEVARUL.
      TOTI TARANII AIA AU COPII IAR COPII LOR LE SPUN ADEVARUL.
      CHIAR CREZI CA MAI SUNT IN TARA ASTA PERSOANE NEAFECTATATE DE POLITICILE IDIOATE ALE PADUCHEILOR PDLACI(IN AFARA DE MAFIA PADUCHEILOR PDLACI,MA REFERE LA OAMENI NEAFILIATI POLITICI)?

      Ștergere
  2. Io ma uit la "amanunte" si constat ca gagica aia cu "vote"bifat are niste genunchi de baba de 100 de ani, vai de ea...in rest va las sa faceti politica,whatever,hi,hi
    PS Adminuuuu' n-ai auzit de photoshop?Las ca iti trimit eu niste poze suuuuuper poate o lasi mai moale cu politica,ca ai ajuns mai rau ca planoxintercraci

















    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai ma ...
      Dar pe tine cu ce te deranjeaza?
      Tu meri cu PDL, este problema ta, si iti respectam vointa!
      Dar tu... nu ai putea face la fel? Nu ai putea combate cu "idei" si fara atacuri la persoana? Iar despre Admin, are si el dreptul, ca oricare, la optinea sa. Nu-l vad lansandu-se in atacuri suburbane, la adresa nimanui! Dimpotriva, ne respecta pe toti, chiar si pe cei care uneori o tin langa pe aratura (cu injuatul!).

      Ștergere
    2. PADUCHEI PDLACI TI-AU SPUS CA ESTI UN PENSIONAR NESIMTIT,TE-AU UMILIT PUBLIC,SI TE-AU BAGAT IN GURA LUPULUI,SI TU,TOT CU EI ESTI,MAI CURLEONE?
      PAI DACA II ASA,DACA TE BAG IN PI888ZDA MAMEI TALE,O VIOLEZ PE FIICA-TA SAU NEPOATA TA,INSEAMNA CA O SA MA VENEREZI,CA,VAD,CA CU CAT ESTI MAI UMILIT,CU ATAT ESTI MAI SLUGARNIC.

      Ștergere
  3. Foloseste majuscule gotice, poate-ti foloseste la nervi.

    RăspundețiȘtergere
  4. ce-i buey!!V-ati excitat de la genunchii lu' aia??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu chiar.Motivul poate fi aparitia ta.

      Ștergere
    2. Hai bai ca totusi ii buna de tras pe ..teapa !! Ziceai ca osa aduci tu unele sa ne curga balele galbui precum lu pula de TPM

      Ștergere
  5. Atentie mare. Cei care cred ca va castiga USL nu este tot una cu cei care vor vota cu USL. Iar cei care au raspuns la sondaj nu este tot una cu cei care vor merge la vot.

    RăspundețiȘtergere
  6. ,,
    - Bace, ce pasiune ai mata? Cu ce iti mai imbunezi sederea departe de lume?
    - N'apoi dom'le draga, mie imi place sa fumez!
    - Si puteti fuma in crestet de munte cu toate treburile pe care le aveti de facut?
    - Da' bine ca nu! Doara cand ploua mi se stinge tigara,ca altfel ii tare fain sa sezi la o tigare si sa privesti mioarele.
    - Alte pasiuni mai ai bace?
    - N'apoi dom'le draga, mie imi place pizda! Da' ii asa de faina de m-as arunca cu totul in ea, numai capul mi l-as lasa afara.
    - Dar de ce bace?

    - N'apoi dom'le draga, ca sa fumez.''

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnu' Burcu, buna seara !
    Ii buna o pula, pen'ca am vazut ca sunteti in silentzio fleanca si retras din lumea virtuoasa a blogosferei!
    Dupa 5 saptamani sunt reincarcat la max ! Toate gaurile pe unde am luat-o, indeosebi muya, mi s-au regenerat !
    Speranta si incredere, numa'-numa' sa lecturez eu toata arhiva din 16 septembrie si pana acusica ! Deja imi tremura ochiul stang, prin coaltza gurii imi iese niste spuma alburie-galbui spre verde, iar izmana, de la cur spre coaia pulii, mi s-a aburit ca punga unui aurolac de ala autentic ! Stai sa vezi acusica !
    NB la 9 si la ZOO !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT22 octombrie 2012, 09:23
      'Na ziua- ii buna o pula, doby !
      Ma intitulez, oficial, Tibica c-o putza mica, redefinit, putza mica de Tibica.
      Potrivit arhivei am mai fost denumit: bou (cu si fara zbaturi), idiot, nationalist cu coada sus, semianalfabet, idolul babelor, tampit, putzoi, agitator, tembel, prostovan, rahat, muist, retardat, labagiu, mitic, spurcat, nesimtit, neica nimeni, mancator de cacat, etc.
      Cu respect, va adresez rugamintea, in pula mea, daca ma poate ajuta cineva sa-mi spuna ce reprezinta (sau pe cine) poza foto postata de domn' Burcu pe data de 10 octombrie, unde se observa un gradat galonat, chel si cu barba, cu fruntea chelboasa luminata artistic dinspre inspre, insignat cu medalii si insigne, inclusiv cu un plici de prins muste, agatat de buzunarul de la peptul stang- cum te uiti de la, inspre, lung cam cat distanta dintre 3 nasturi de veston ?
      Multumesc anticipat, in special lu'Doncurdeleu, lu' palincarosu si, nu in ultimul rand, lu' domnu' Vasile. -- AI AFLAT CINE_I PROSTUL??!!

      Ștergere
    2. TpM(puta se scrie cu p mic)
      Ahaaaa mi-ai multumit,deci e clar.Acum stai "capra"
      P_S Bine-ai revenit!!Abia astept sa ma dicstrezsc!

      Ștergere
  8. Muei,nu mai da din zbaturi,ca ne umpli de rahat pe toti. Ce soarele ei treaba ti-au dat aia drumul din spital? I-ai pacalit, ori au inchis dugheana din lipsa de parale?

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu sunt, tristule "nu sunt"

    RăspundețiȘtergere
  10. Mai mafiotule,
    nu poti tu fi amabil sa-l inviti pe nenea asta cu aia mica la o terasa,undeva si sa ne lasi in durerea noastra?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zgura ma-ti de bou ! "Nenea asta cu aia mica" e ma-ta ! Eu sunt Tibica cu PUTZA mica, buey strapezitule ! Eu citesc linistit la chestia aia cu "Pila lui Karpen" de pe manseta la "Comoara dintr-un seif blindat", iar tu te iei de muya mea !

      Ștergere
    2. Vezi,ai intrerupt tratamentul si ai reactii adverse. Ia ceva in gura,
      sa nu-ti inghiti limba.

      Ștergere
  11. AI AFLAT CINE_I PROSTUL??!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna dimineatza!
    Baaa ce genunchi nasoi are!

    RăspundețiȘtergere
  13. 20,24.
    Multumesc pentru apreciere,pentru incredere si pentru salut.
    Mie, sincer, mi-ai lipsit, nu stiu daca si celorlalti.
    Fii binevenit!
    P.

    RăspundețiȘtergere
  14. ..............................................,,,,Cu respect, va adresez rugamintea, in pula mea, daca ma poate ajuta cineva sa-mi spuna ce reprezinta (sau pe cine) poza foto postata de domn' Burcu pe data de 10 octombrie, unde se observa un gradat galonat, chel si cu barba, cu fruntea chelboasa luminata artistic dinspre inspre, insignat cu medalii si insigne, inclusiv cu un plici de prins muste, agatat de buzunarul de la peptul stang- cum te uiti de la, inspre, lung cam cat distanta dintre 3 nasturi de veston ?
    Multumesc anticipat, in special lu'Doncurdeleu, lu' palincarosu si, nu in ultimul rand, lu' domnu' Vasile. --

    AI AFLAT CINE_I PROSTUL??!!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiam de mult ca prostul esti tu!
      Acum vrei sa faci public acest lucru?

      Ștergere
  15. Buna dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DeCe news
      ,,Cum ar acoperi apocalipsa mass media din Romania:

      - OTV: Senzaţional! Urmăriţi ultimele ştiri despre Apocalipsă în direct la Dan Diaconescu! Vrăjitoarea Lenuţa va da sfaturi cum să vă purtaţi pe lumea cealaltă.

      - Libertatea: E ultima ta şansă să fii fata de la pagina 5! Trimite o pozî acum.

      - ProTV: Un copil a ars de viu şi n-a mai apucat să vadă apocalipsa!

      - CanCan: Sursele noastre spun că Nicoleta Luciu va petrece sfârşitul lumii departe de iubitul ei.

      - Cotidianul: Mai ai timp să citeşti o carte din colecţia Cotidianul!

      - B1Tv: Urmăreşte la Naşul dezvăluiri incendiare despre parlamentarii care profită de sfârşitul lumii!

      - Cosmopolitan: 10 sfaturi pentru o ultimă partidă de sex fantastică!

      - Sfaturi în bucătărie: Pregăteşte-ţi singur coliva!

      - Aventuri la pescuit: Dacă apare peştişorul auriu, trimite-l la noi.

      - Caţavencu: Apocalipsa noastră e mai inteligentă decât a lor.''

      Ștergere
  16. Buna ziua- ii buna o pula !
    N-as zice ca-i excelent ce-i pe-aciulea, insa se poarta si mai rau pe la alte bloagele "afiliate" ! Mult mai rau !
    Baremi aici, in sfantul spirit potrivit caruia "fiecare pe fiecare" si "toti pe cate-un ratacit", fro cativa loialisti de la 9ua, cu un buget de cacat si resurse zero, tot au reusit sa stea pe foale si sa nu scape nicio ocazie de muificare ! Pan' si pe ilustrul Biliuta l-a cam luat valul si nu s-a putut abtine sa nu posteze o pornografie mascata, de genul: "Si bastonu-i bun, se stie / Daca are maciulie" ! Adica, cum as zice eu, pula lui Terente, pastrata intr-un borcan de muraturi la I.M.L. Bucuresti, pe care sunt tatuate cuvintele "Fut bine si apasat la cioc", n-ar avea nicio valoare daca ar fi lipsita de cap !
    In rest toate bune, ca mi-a fost dor de voi, dragi animale si pacienti colegi de la NOO + ZOO !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apai si noi te salutam de buna re-venire!
      Dara... pe un'e dreak ai fostara?
      Uite ase, ne spune si 9ua!
      ps: Iar can pleci, daca mai pleci, lasa si tu belet!

      Ștergere
  17. Pai tu crezi ca stie cind vin baietii de la casa de moda ,,mineci lungi'' sa-l imbrace de drum?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Waw-eee .... eeeee .....
      Uauuuuu.... u ala baaaaa ......
      Ihaaaa, ihaaa, iha .... rade si Traianel,magariu!

      Ștergere
  18. Pentru ca tot e tema asta cu sondarea !
    Din ultima si cea mai adevarata sondare cu opinia rezulta ca:
    -40 la 100 dintre tarani si-au vandut deja vitele, pe nimica, la abatoare, intrucat riscau sa se trezeasca cu ele crapate de foame si sete;
    -inca 20 % (tot tarani) urmeaza sa-si taie vitele si animalele, pana la caderea zapezii, intrucat nu mai au cu ce sa le hraneasca din cauza secetei;
    -65 la suta dintre tinerii satelor sunt asociati in echipe de meseriasi, pe domenii: constructii-cei repatriati din Spania, Italia, Belgia, etc., care nu si-au mai gasit rostul pe acolo; agricultura, taiat si spart lemne, activitati gospodaresti, carausie auto, hipo sau cu carca, etc. Celelalte 35 de procente s-au asociat in echipe de betivani non-stop, hoti si putori;
    -90 % din activitatile de oierit au disparut.In zone intregi unde stanile erau cu zecile, nu mai vezi picior de oaie;
    -aproape 70 % dintre tarani si-au asigurat cantitati indestulatoare de vin si tuica, de o calitate excelenta, datorita secetei. Asa isi vor alina pe deplin grijile si durerile sufletesti din lungile nopti de iarna ! Daca or mai avea ceva pana atunci, pentru ca se bea in draci, de la prima ora, pana la epuizare ! Barbati si femei, la un loc! Nimeni nu se lasa !
    -Abandonul scolar este fara limite. Scoli cu traditie, abia daca au reusit sa adune cativa scamosati desculti de-o clasa primara in care, de fapt, sunt copii de 2 clase: vreo 6 de-a saptea, iar vreo 4 de-a opta ! De retinut insa: se va studia si religia penticostala !

    Dezastru ! In aceste 5 saptamani am fost in doua zone ale tarii, la o distanta relativ mare una de alta ! Am calatorit peste 1200 de km, excluzand drumul de la si inspre capitala !
    Saracie lucie, resemnare, nepasare, prostie, mizerie ! Haite de caini vagabonzi mai ceva ca in sectorul lui Vanghelie, in localitati in care cultul taranului pentru animale era sfant si nu vedeai nici macar pisica iesita in afara curtii !
    Se bea orice, oricat, oricand si oriunde ! "Credinciosii" ies afara din biserica, in timpul slujbei de duminica, ca sa fumeze cate o tigara ! S-au cocalarizat satele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar "ai nostri ca brazii" se tin de congrese si de lansari de candidati in stil nord-coreean ! Nu ca n-ar trebui si astea, da' parca prea se duce dreaq totul, inclusiv in mediul rural, unde-mai traiam eu cu impresia aia de demult, cica bunul simt al taranului inca mai dainuie ! Dainuie o pula !

      Ștergere
    2. Mai bine inapoi la 9ua ! Ma intorc singur, ca mi-a ajuns de nebunii sanatosi din astea 5 saptamani !

      Ștergere
    3. Bey,
      Maimucelor, ZOO-land si 9ua!
      Videti si voi ce vad si io?
      Bey, s-a schimbat ... calimera!
      Alta viata, alta dicstractzie!
      Bravo PMT! Sa ne traiesti si sa ne comentuiesti cat te tin franele/puterili! In rest, da-i dreaku! Toti o apa si-un pamant!

      Ștergere
  19. Tre sa recunosc ca surpriza mi-a oferit-o unul Lupulus de la Pulano zece intercraci unde ai dreptul doar sa taci, care, nervos ca nu mai stie cum sa-si deblocheze blogul personal, pe care l-a sigilat acu' ceva vreme ca sa nu i-l spurce trogloditii, s-a gandit sa-l atace pe Burcu, cu un aforism de o mare si inestimabila valoare !
    Cica: culmea anonimatului=sa postezi anonim pe propriul blog !
    Parerea mea este ca, odata cu aparitia termenului de laikăr, sau mai pe lung lăbar virtual, ai aparut si tu, mai ne lupulica intercraci! Chiar si daca ti s-au afisat paginile alea de fro 2 milioane de ori !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A lu` Pulica asta n-o fi tot InterCraci deghizat in paznic la oi?

      Ștergere
    2. Bai Putica, dez-akordatul lui Vasilica!
      Ia-ti ceva toale pe tine! Ai ramas in fundul gol Serbane!!! In cap... demult nu mai aveai nimic!!! Urca-te pe Tampa!! Sa-ti mai oxigenezi mintea de copil retardat!

      Ștergere
    3. Bai Pizdush ! Dezacordat esti tu cu ma-ta !
      Ca sa-ti dau un exemplu rapid si scurt: se spune "intre ghilimele", nu "in ghilimele" ! Asta-i cand te manca la cur ! Spre deosebire de tine, eu reusesc sa scriu cateva mii de cuvinte fara sa ma fortez ! Ce sa-i fac, daca m-a pus dracul sa-mi fac studiile juridice la Spiritu-i Haret si n-am pregatirea ta ! Sau cultura celor care-ti comenteaza copiutele ! Ce n-as da sa am si eu inspiratia, de exemplu, sa pot scrie ceva de genul "ungure Horvath...mars afara sau la Orban !", cum se screme unul pe acolea la intercraci !
      O zi buna, nu te mai oftigi ! Este loc pentru toti ! Cu totii crapam, conteaza doar secunda !

      Ștergere
    4. O zi buna Corleone!
      Bine ca ai raspuns aci ca sa priceapa toata lumea lui Burcu cine este nenorocitul pornograf, PMT, si de ce adminul accepta asemenea mizerii pe o platforma de socializare atat de serioasa, cum este Blogger.

      Ștergere
    5. Buey, ma lesi ?! Ca-mi dau lacrimile ! As vrea eu sa fiu un nenorocit de pornograf ! Unde nu-mi da al de sus niscaiva ocazii de ceva porno!
      Daca ma manca la deste si-ti arat eu ce mizerii accepti tu pe "platforma" ta, ai sa zici ca-s capiat de-a binelea !
      Apropo, buey rablagitule, tu cu cine pula mea vorbesti ? Cu Corleone ? Ala are treaba cu genunchii lu' aia din poza, buey strapezitule, nu cu "lumea lui Burcu" ! Ai dat in delirrum ?
      Lasa-ma dreaq in pace, nu ma tot obosi cu muiutze de astea sifilitice. Ori mi-o tragi de sa-mi dea borsul, ori nu ma mai dojeni cu cacaturi de astea de 3 bucati la 10 mii !

      Ștergere
    6. mai nea pulanoXintercracicugenunchiiscamosati
      am eu legatura cu PMT-ul cat ai tu cu logica.Varza esti varza ramai....'te-n TPM-ul meu(sau mai pe limba ta"prost ai fost,acum confirmi"
      mai departe "ti-o iei" de la TPM, pe mine ma plictisesti,esti mai bolnav ca vadim,becali si DD la un loc
      salut!sa te fut!
      PS chiar te plictisesti pa blo(e)aga lu' lupula??

      Ștergere
  20. Buey, ca ma doare la pipota !
    Din diferite surse am aflat ca SCMDeul e aproape in curul gol ! Au mai ramas cativa tembeli alde mine, care au platit cotizatia pe tot anul si inca mai figureaza ca sindicalisti de frunte, cativa care inca pun botul la prostiile dogarianului si cei de prin cedeuri si alte conduceri extracentrale, care mai au de tocat cativa firfirei !
    Daca observati mneavoastra, s-a cam schimbat o tzara politica dogarului, in perspectiva in care, de la anul, dupa ce o sa mai plateasca dreaq cotizatii la astia, or sa ramana de-un lot de rugby, cu tot cu rezerve, maseori si antrenori !
    Daca pana mai acusica se pregatea dogaru si ai lui sa devina cea mai puternica, numeroasa si desteapta forta sindicala de la Gimi Hoffa-ncoa, acu SCMD se va transforma intr-un model de sindicat, in entitatea coordonatoare a actiunii “Fortei a Treia”, adica a societatii civile din Romania.
    Doamne feri ! Am sa ma interesez la 9ua cand ajung acolo, daca mai au locuri libere !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit-dar inca n-am verificat, ca Craiova i-ar fi dat un set de flegme de toamna, de alea mai vascoase intaiului intemeietor, nascatorul de sindicat, drept pe muyan, ca sa nu se mai umfle in pene !
      Era si timpul, si cazul !
      Auzi fratelo, cica vrea sa fie "model de sindicat", "entitate coordonatoare a actiunii Sfortei 3" !

      Ștergere
  21. NU pot, sa nu remarc!
    NU pot, sa NU SALUT revenirea in forta a celui mai BUN/TARE comentator, recunoscut ca atare si de OPOZITIE: PMT , sa ne traiasca!!! Adica ...
    Tibica, cu putza mica! Fi binevenit, pe pământul liber/descălecător al mhblog-ului! [ Lasa PMT, ca se face "ea" mare, si-atunci sa vada astia, carcotasii! De n-or crapa, pan'atunci! Vorba ta, vin/sunt vremuri grele!]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar daca oftigosu care mi-a umblat la muye, in lipsa mea, o sa creape-n pula mea, de ciuda !
      Reproduc, ca tot veni vorba !

      "Anonim14 octombrie 2012, 07:21
      @Admin.
      Te retragi din lumea virtuala, esti suparat ? Pe cine ?
      Dupa ce ai promovat suficienta vulgara a unui PMT si a sustinatorilor sai, dupa ce l-ai facut dobitoc pe cel ce conduce UE...si ma opresc aici, esti suparat ca putinii cititori pe care ii mai ai ti-au pus olita de noapte in cap ? Nici acuma nu vezi ca e olita ta ?"

      Ștergere
    2. Sau, alt oftigit:

      "Anonim14 octombrie 2012, 08:53
      Asta spuneam si eu. Lui i se pare ca ala e dobitoc, tie ti se pare la fel. Cine se aseamana se aduna.
      Diferenta este ca acum doi ani aici erau zeci de comentatori cu identitati asumate, care aveau ceva de spus. Acuma este doar PMT si doi, trei anonimi care vad doar dobitoci in jurul lor dau au oglinda murdara."

      Ștergere
    3. PMT, asta e!
      Nu putem noi ... indrepta cocosatii!
      Cat lumea si pamantul, mereu vor fi unii ofticati!
      Orice le-ai face, orice le-ai da, ei raman... tot asa!

      Ștergere
  22. Voi va scremeti cu despre de toate , si motanul kk se entereseaza cind primesc vaduvele pensie de urmas ... Cred ca are de gind s-o lase pe navasta-sa vadana si vrea sa stie cind ii va minca pensia ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey,
      Ce al dreak mai esti si tu...
      Am ras de ma doare burta, ca stiu ca esti om bun, o zici la gluma!

      Ștergere
  23. Jale mare la Strehaia ! Au dat mascatii iama prin tigani ca sa-i ia la intrebari, cu biblia sub brat, despre statele de plata pe care au semnat pentru veniturile ce le-au permis sa-si ridice ditamai pagodele !
    Chiar, ce-i cu nesimtirea asta din partea autoritatilor !
    Va spuneam eu acu ceva vreme ca, dupa Ciuma Neagra de acum cateva sute de ani, care a facut ravagii prin lume, mai urmeaza o ciuma, mult mai neagra, cu mustati stufoase, cu multe fustanele si o gramada de boraci boratzi !
    La mai mare, ca-i a noastra, nu ? Inmultiti-va si impanziti pamantul ! Shenghenizati-va !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey,PMT!
      Tziganii de la Strehaia-Mehedinti,
      in preajma TUTUROR alegerilor, au fost "panarama" de serviciu!
      De ce asa? De ce mereu si mereu se gasesc a fi "vinovatii de serviciu", tocmai de alegeri? Hmmm.... tu ce crezi c-ar fi? Ca dupe ALEGERI, pana la urmatoarele, NIMENI, niciodata nu a vazut pe nimeni din "tiganime" cercetat/anchetat/arestat, desi de fiecare data de "ei" erau si sunt legati tot felul de "oamini" ff importanti de prin giudet, directori de tot felu, politicieni,etc.

      Ștergere
    2. Buey, abia acusica imi pica fisa ca Strehaia asta este vecina cu barlogul lupului, sef la mh onlain !
      Doi. Sa moara si capra burcului, ca eo m-am saturat de tiganii mei de Rahova ot Zabrauti.
      3. Nu pot raspunde la intrebarile tale, dar ai dreptate ca-s panarama de serviciu !

      Ștergere
    3. Romii au atacat cu pietre poliţiştii care le percheziţionau palatele la Strehaia.
      ====================
      Polţiştii care au participat la descinderile de la Strehaia, judeţul Mehedinţi, au fost atacaţi de proprietari palatelor la care au efectuat percheziţiile într-un dosar de evaziune fiscală, informează Mediafax.

      Aproximativ 50 de ofiţeri de la Crimă Organizată şi poliţişti de la Serviciul de Intervenţie Rapidă au participat la percheziţiile domiciliare de la Strehaia, fiind vizate trei persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală, prejudiciul ridicându-se la aproximativ trei milioane de euro.

      În timpul percheziţiilor la palatele romilor, proprietarii şi rudele lor au atacat poliţiştii şi jurnaliştii cu pietre. Incidentul a durat câteva minute, fără să fie înregistrate victime sau pagube importante.

      În urma descinderilor, cele trei persoane suspectate de evaziune fiscală au fost ridicate de anchetatori, urmând să fie duse la Oradea, unde vor fi audiate de procurorii DIICOT. Cele trei persoane din Strehaia, împreună cu alte două persoane din Oradea, la locuinţele cărora au avut loc de asemenea percheziţii, sunt suspectate că au emis facturi fictive în vederea deducerii TVA, prejudiciul provocat ridicându-se la aproximativ trei milioane de euro.

      De asemenea, în urma percehziţiilor anchetatorii au ridicat şi un autoturism de lux care era parcat în faţa unuia dintre palate.
      =============================
      Bey,
      Dosarul asta de EVAZIUNE este un MIZILIC pe langa DOSARUL cu "CARBUNELE" (de fapt un fel de pamant uzinal de la resita, vandut pe bani grei ca fiind carbune de inalta calitate la RAAN Drobeta), adus/carat cu POLITISTII (mafia din politiile caras-severin si mehedinti,) de la Resita la Termo Halanga - RAAN, DE AU PUS NENOROCITII PE BUTUCI ditamai UZINA de "apa grea" !!! Acolo, toti au facut MILIARDE! Prejudicii .... ENORME! Dosarul, instrumentat.... dinainte de ALEGERILE DIN ... 2008 !!!! Alooo... dinainte de alegerile din 2008!!!
      Arestat cineva???? Sa fim sanatosi, NU !!!
      Doar ... Rotatia celor de la putere!
      Si schimbari de fotolii directoriale! Punct!
      Recuperarea prejudiciilor??? Sa fim seriosi, pauza! Punct!
      Acum.... alte alegeri, alte dosare, alti implicati....
      Asa sunt alegerile la Mehedinti... cu politia/procurorii si ... tiganii de srviciu!!!! Bey, ne rad si curcile! Dar.... Nimeni nu vede, nimeni nu aude, nimeni nu ... vrea sa intelege!

      Ștergere
    4. Adica un fel de pleaca hai nostri, vin hai nostri-noi belim pula ca prostii ?

      Ștergere
  24. Baaaaa ce deshte nasoale are aia de-mi tine IRES-ul in palma!
    PS ca sa se oftice pulanox ca nu fac politica de aia "sanatoasa" de intercraci

    RăspundețiȘtergere
  25. Na, domnu' pularau' ics de la 10 intercraci ! Ti-am zis ca ai intrat in delirrum si ca te iei de oameni de-a'mpulea ? Domnu Donu Corleonu ie ocupat cu studiul atent al anatomiei partilor din corpul omenesc al omului, iar taluta te trezesti, ca jimbatul, sa-l tractezi prin vedeniile tale de bosorog basinos !

    RăspundețiȘtergere
  26. Pe surse.
    Se insista insistent pentru rezolvarea, cat mai rapida, a situatiei pensionarilor militari ! Ministrul Dobritoiu "preseaza" la Guvern, atat pentru revenirea pensiilor celor fututi si cu banii luati, la cuantumul din decembrie 2010, cat si pentru onorarea platilor pentru cei carora pensiile le-au crescut si asteapta diferentele ca sa-si puna gresie noua in baie !
    Daca e asa e bine, pen ca si cei fututi vor primi diferente consistente, cu care isi vor putea schimba gresia din baie sau cumpara un pet de bere Skol la 2,5 litri, dupa caz !
    Dumnezeu cu noi, impacare sa fie !

    RăspundețiȘtergere
  27. Ca tot e vorba de sondaje si alte foraje la opinie, cu alegerile astea din decembrie !
    In diferite medii de la tara, unde se consuma in draci si la greu "adio mama" (vodca traditionala autohtona, similara celei de pufoaica sau de electrozi-pe asta am aflat-o de la Don's Corleon's), exista o durere profunda in cur cand vine vorba de parlamentare !
    Cu exceptia popii-care n-are voie, prin regulamentul sfant, sa consume "adio mama" cu enoriasii, insa are liber la damigeana cu vinul pentru impartasanie, ca tot nu-l verifica nimeni si a militianului-care n-are timp de stat la crasma, pen cacu toate ca s-au reinfiintat posturile, tot alearga ca un scapete sute de km/zi, intrucat nu mai sunt militieni, populatia are un singur fix: da-i dreacu, votez pe cine sare mai bine la fileu !
    Deci, prin urmare, cine reuseste sa ia mai bine si mai consistent startul in campania electorala cu seacose cat mai voluminoase, are sigur de castigat !
    Buey, noi ne cacam aciulea cu stropi, ca dalmatienii, pe fel si fel de scenarii parlamentoase, iar omul simplu de la tara, devastat de saracie, a transat scurt problema: votez cu cine da ceva, da numa pixuri si brichete sa nu mai fie, ca s-au umplut toti de produse de astea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar daca vrei sa forezi opinia despre referendumul abia trecut, cu uite Base nu e Base, risti sa te alegi cu o pleiada de urari de bine ! Asta daca nu cumva n-ai luat mai intai si-un pumn in cap de pe la vreun localnic mai temperamentos de la colericul de 26 de grade/sticla !

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!