Pagini de larg interes! Click here:

luni, 1 octombrie 2012

Un subiect fierbinte. Parlamentul Romaniei, un apendice al Guvernelor si UE, aruncat in derizoriu. Cooperativa Munca in Zadar.

 
La Camera Deputaţilor şi la Senat, sute de proiecte de legi zac prin sertare Există asemenea cazuri încă din 2005, legi care nici astăzi nu au fost luate în discuţie Printre ele, regăsim o lege a uninominalului, legi fiscale, privind armele de foc sau reforma din sănătate Fiecare dintre cele două Camere are „restanţe" de aproape 1.000 de proiecte În ritmul din ultimii ani, numărul acestora se va dubla în scurt timp
 
Teoretic, senatorii n-au nicio zi liberă, în decursul sesiunilor parlamentare. Aflăm acest lucru chiar din programul lor: lunea şi marţea au plen, dar lucrează şi în comisii, miercurea şi joia pot fi găsiţi doar în comisiile permanente, iar de vineri până duminică, inclusiv, au „activităţi în circumscripţiile electorale". Deputaţii sunt mai modeşti. Declară duminicile libere şi, în plus, nu au program la Palatul Parlamentului decât trei zile pe săptămână: marţi, miercuri şi joi. În rest sunt, bineînţeles, în circumscripţii. Practic, şi unii şi alţii lucrează, efectiv, în plen, cel mult două zile pe săptămână, timp de câteva ore pe zi.
 
Datele din ultimii ani demonstrează că în fiecare sesiune parlamentară se depun cu 100-200 de proiecte de legi mai multe decât se iau în discuţie. Rezultatul acestui proces este că numărul proiectelor uitate prin sertarele comisiilor creşte pe zi ce trece. Astfel, descoperim asemenea proiecte care datează din 2005 sau 2006 şi pentru care aleşii nu şi-au găsit timp nici până astăzi.
 
Subiecte fierbinţi, „rezolvate" cu şapte ani în urmă
Un deputat observa, în anul 2005, că la fiecare tur de scrutin, din 1990 încoace, au existat acuzaţii de fraudă a votului. Propunerea sa, de confecţionare a urnelor dintr-un plastic transparent, nu ar fi rezolvat, evident, problemele, dar n-a ajuns să fie niciodată discutată. Poate că, pornind de aici, s-ar fi luat şi altfel de măsuri, iar astăzi nu ar mai fi fost posibilă controversata acţiune de forţă a procurorilor.
 
Tot în 2005 a fost depus şi un proiect de lege privitor la migraţia politică. Iniţiatorul propunea ca subvenţia primită de către partide din partea statului, subvenţie proporţională cu numărul de mandate obţinute să fie diminuată corespunzător în cazul retragerii unor parlamentari. Mai mult, sumele astfel obţinute, să fie folosite pentru cazuri sociale. Nu este de mirare că aleşii s-au făcut că n-o văd, timp de şapte ani.
 
Votul uninominal, subiect extrem de controversat în ultima perioadă, disputat în Parlament, modificat de către Guvern, prin Ordonanţă de urgenţă şi respins, în final, de Curtea Constituţională, îi preocupa pe aleşi şi în trecut. Un deputat PSD propunea o formă a acestui sistem de votare în urmă cu mai bine de şase ani. Probabil că atunci, însă, niciun partid nu avea interesul să-l susţină.
 
După referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, ce a avut loc în acest an, politicienii au descoperit, cu uimire, că nimeni nu ştie câţi români cu drept de vot sunt. De asemenea, că listele electorale permanente sunt vraişte, iar vina s-a împărţit, ca de obicei, între multe instituţii şi persoane. Până la urmă, de acest aspect ar fi trebuit să fie răspunzătoare Autoritatea Electorală Permanentă, dar nimeni nu a plătit pentru starea de fapt.
 
Ei bine, în 2006, un proiect de lege stabilea obligaţii concrete pentru membrii acestei instituţii. Mai mult, stabilea şi sancţiuni pentru cei care nu-şi îndeplineau sau îşi îndeplineau defectuos aceste obligaţii. Şi acest proiect a rămas stingher şi uitat. Rezultatele se văd, iar aleşii se fac că plouă.
 
Adoptarea tacită
Pentru ca astfel de situaţii să fie evitate, în Constituţia din 2003 s-a introdus o prevedere conform căreia prima cameră sesizată are la dispoziţie 45 de zile pentru a discuta şi vota un proiect de lege. Pentru legi mai complexe este vorba de 60 de zile, iar pentru Ordonanţele de Urgenţă, 30. După acest termen, legea se consideră adoptată tacit şi merge către camera decizională în forma propusă de către iniţiator. Astfel au trecut o serie de legi aberante, cum ar fi castrarea chimică a pedofililor sau declararea Zilei mondiale a sănătăţii drept zi de doliu naţional.
 
Din fericire, aceste cazuri se înţepenesc la camera decizională. Datele arată, însă, că acelaşi lucru se întâmplă şi cu legi care ar aduce beneficii şi care, voit sau din nepăsare, sunt lăsate la coşul de gunoi.
Astfel, fiecare dintre cele două camere ale Parlamentului României face colecţie de proiecte vechi de lege ale celeilalte camere. Prin urmare, un blocaj al activităţii Parlamentului este chiar de aşteptat, în cazul în care nu se iau măsuri, într-un timp cât mai scurt.
 
Parlamentul, anexă a Guvernului
Dacă urmărim ce priorităţi îşi propun senatorii şi deputaţii la începutul fiecărei sesiuni parlamentare descoperim, cu stupoare, că cele două Camere lucrează, într-o proporţie extrem de mare, pentru Guvern şi pentru Uniunea Europeană. Cea mai mare parte a proiectelor dezbătute se referă la aprobarea, respingerea sau modificarea unor Ordonanţe de Urgenţă date de Guvern sau la ratificarea unor tratate internaţionale, ca stat membru al Uniunii Europene.
 
Chiar şi în sesiunea din această toamnă se discută Ordonanţe date atât de Guvernul Ponta, dar, şi mai multe, date de guvernele din anii trecuţi. Posibilele efecte ale acestui gen de abordare s-au văzut, din nou, în cazul referendumului, când obligativitatea cvorumului a apărut prin aprobarea de către Parlament a unei Ordonanţe de Urgenţă date de către Guvernul Boc, cu trei ani în urmă.
Claudiu Bran
=========================
===============
=====

28 de comentarii:

  1. Afirmatia din titlu ("Parlamentul Romaniei, un apendice al Guvernelor si UE, aruncat in derizoriu") este adevarata ... in acelasi timp este o minciuna ...
    De ce este o minciuna ? Pentru ca , de fapt , Parlamentul a fost desfiintat (de facto) ... Desfiintarea Parlamentului este consfintita prin puterea acordata Curtii Constitutionale de a verifica orice act emite Parlamentul (inclusiv mirosul basinilor trase de parlamentari va fi , sau nu aprobat de CCR) . Daca ceva , din ceea ce face parlamentul (ca reprezentant ales al poporului) , nu este pe placul CCR (ca reprezentant al ... cui ???) , acel lucru trebuie modificat conform hotaririi CCR . Ca urmare legile vor fi facute , in realitate , de CCR ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PANA IN 9 DECEMBRIE,DUPA 9 DECEMBRIE USL,ARE DATORIA ORI SA II DESFIINTEZE,ORI SA PUNA PERSOANE DE LA USL.
      MOARTE CHIORULUI BETIV SI PADUCHEILOR PDLACI.

      Ștergere
  2. Cum or sa faca dupa 9 dec? Ce crezi tu ca pot sa faca?In primul rind legea bugetului,caci oricum vom intra in martie fara buget.Nu pot intelege cum niste oameni care au lucrat cu legi ,regulamente si ordine se pot arunca in fata trenului.Nu va dati seama ce batalie cu NBC urmeaza!
    CCR nu a fost infiintata prin OZ.
    PROBABIL TOT ASTFEL UNII CRED CA SE POATE REVENI LA VECHILE PENSII FARA O LEGE SI FARA O ALOCARE BUGETARA IN CONFORMITATE CU O LEGE DEJA IN VIGOARE.

    Ma gasiti la terasa cu peri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu..peri sau cu..beri?
      Salut reaparitia lui mos alecu printre lighioanele din ZooLand si pacientii de la 9.Fii binevenit!

      Ștergere
    2. PAI AIA II TREABA,O REVENIRE LA VECHEA LEGE,AR INSEMNA ECONOMII DE SUTE DE MILIOANE DE EURO.
      DACA NU SE REVINE LA VECHEA LEGE,INTRA GUVERNU IN FALIMENT SI IMPLICIT SI USL.
      EU PE AIA MA BAZEZ,CA SUMELE PENTRU PENSIILE MILITARE SUNT ASA DE MARE,CA VOR FII OBLIGATI SA REVINA PE VECHIUL SISTEM.
      CREDE-MA CA NU MA BAZEZE PE BUNAVOINTA CELOR DE LA USL.

      Ștergere
  3. Sigur ca da ... CCR nu a "fost infiintata prin OZ" , a fost infiintata prin LEGE in ideea a ceea ce se planificase a se intimpla : decredibilizarea Parlamentului prin "deprofesionalizarea" componenţei acestuia .
    S-a programat , si prin alegerile caca-uninominale s-a realizat , constituirea unor parlamente formate din cacanei , gunoieri , placinte ... si alte "lighioane" ... La asemenea "scriitori" de legi ... sigur ca da ... este nevoie ca cineva sa faca ordine ...
    Problema este ca , si in aceasta nefericita situatie (cu_cacanei , gunoieri si placinte , ca scriitori de legi) , nu aduci o institutie "din neant" care sa-i corecteze ...
    Cine crede ca i s-au incalcat drepturile constitutionale se adreseaza JUSTITIEI ... nu se adreseaza unui SRL ...
    Ca sa nu mai spunem ca Parlamentul este REPREZENTANTUL POPORULUI ... si , daca poporul spune ca ALBU-I NEGRU , nu mai are dreptul nimeni sa spuna altfel ... mai ales daca acel "nimeni" , care ar spune altfel , este chiar UN NIMENI ...
    Culmea este ca Parlamentul "cacaneizat" i-a dat , prin lege , CCR-ului , dreptul de a-i anula legile adoptate de el (parlament) ... adica i-a dat dreptul de a-i anula ratiunea lui de a exista : elaborarea de legi in conformitate cu cerintele poporului ...
    In Americania , de exemplu , nimeni nu poate ataca o lege ... Cetateanul , care crede ca nu i-a fost respectat un drept constitutional , da in judecata statul (in JUSTITIE ... NU la CÎCÎRÎ) ... daca justitia hotaraste ca are dreptate , este repus in drepturi ... nu se desfiinteaza legea ...
    Pe cind , la noi , o asemenea situatie conduce la desfiintarea legii respective ... cu posibili noi afectati constitutional ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai alecule!! tu esti "boborul"la fel de mult ca si DDD.....in afara de faptul ca te-ai senilizt in asemenea hal ca ai dat in boala vacii nebune=teoria conspiratiei....te apropii periculos de mult de camasa de forta
      reciteste-ti elucubratiile si poti intelege ca esti dus ....dus rau de tot.Ce bine ca nu esti violent totusi.Visezi acolo in pampersii tai:):)
      Don C

      Ștergere
    2. DU-TE IN PIZDA MA-TII anonimule EU CRED CA AI BAUT CEVA STRICAT,CA ALTCUMVA NU POT SA IMI EXPLIC DE CE SPUI CA MOS ALECU NU ARE DREPTATE.
      CRED CA TI-A TAIAT CHIORU BETIV PENSIA DE HANDICAPAT.

      Ștergere
  4. Sigur ca se poate discuta despre posibilitatea/obligativitatea de a se adresa justitiei in cazul incalcarii drepturilor constitutionale ... justitia de la noi dind frecvente (asa cum spune "gura lumii") "rateuri"... Aceste "rateuri" fiind puse pe seama nerespectarii principiului INDEPENDEMTEI justitiei .
    In primul rind ca aceasta INDEPENDENTA a justitiei a fost atit de mult augmentata incit a ajuns a fi inteleasa ca o caracteristica de genul DREPTULUI DIVIN .
    Justitia nu este/nu poate/nu trebuie sa fie INDEPENDENTA ... JUSTITIA trebuie sa sanctioneze pe cei care incalca legile "scrise" de Parlament (popor) .
    Aa ! Sigur ... justitia este INDEPENDENTA in sensul ca nimeni nu o poate influenta in modul cum aplica prevederile legii , si atit .

    Bine ... asta inseamna ca legile sa nu fie scrise de cacanei , gunoieri , placinte ... eventuali functionari de rangul 7 de pe la perlamanet ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Intelegind ca este prea complicat , pentru unii dez_akord_ati la minte , sa inteleaga (eventual sa combata) si altceva decit referirile la organul cu_care gindesc ei (curul) ... imi cer scuze pentru deranj ! ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @mos alecu contopistul cu manecutze
      nu-ti mai cere scuze.Ti-o spun militareste scurt pe doi...du-te ,n pula mea cu gandirea ta intortocheata .....chiar nu vezi ce idei de om bolnav ai??Normal ca nu vezi esti diliu!!
      PS citate din "ganditorul" idiot(idiot fara ghilimele) mos alecu
      "Euuuu... intelegand ca este prea complicat din frazele urmatoare,ca deoarece,intrucat,frazele de mai sus au mai avut si altceva decat referirile,la organul....imi cer scuze pentru deranj sunt un idiot si ceilalti trebuie sa inteleaga acest lucru"
      Da ,intradevar,esti deranjat la mansarda.In viata mea nu am vazut,un idiot mai perseverent ca tine....in comparatie cu cretinismele pe care le debitezi,aproape ca mi-e dor de elegantul Robert Horvath(RH+)

      Ștergere
    2. fir-ar a dreak de treba mosu'pulii!!
      Io ti-am scris mai sus io, Don C

      Ștergere
  6. Muei don Coailimieli,daca nu te porti frumos in formatie pierzi solda de merit.Si nu primesti in termen nici SO.Asa ca scoate din nas degetul(da,degetul pe care tocmai l-ai scos din cur) si tine-l in gura pina-ti revii din reveria provocata de accesul aleatoriu la bidoane.

    RăspundețiȘtergere
  7. @mos alecu
    CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
    TITLUL V
    Curtea Constituţională
    Structura ARTICOLUL 142
    (1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
    (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

    (3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

    (4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.

    (5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.


    Condiţii pentru numire ARTICOLUL 143
    Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

    RăspundețiȘtergere
  8. sa moara ma-ta si copii tai de jegos infect de lupus aka plano10
    tu si cu restu cioflingarilor sunteti fara onoare ca pentru un pumn de bani va vindeti.
    si daca ar ramane pensia la fel ca in 2010 tot ar fi un esec ca un colonel tot ar castiga mai putin decat un subofiter.
    sper sa va moara familile,tuturor,celor care sustineti mizeria inventata de izmanar,in frunte cu chioru betiv si paduchei pdlaci.
    scopul a fost scaderea pensiilor militare nu dezbinarea.
    cretinule de lupus,calculeaza, in maxim 3-4 ani,daca se continua cu sistemul asta inventat de izmanar,sistemul de pensii va intra in colaps.
    fii sigur ca o sa trebuiasca sa dati si banii inapoi,voi tradatorii jegosi,de aia usl asteapta sa treaca 9 decembrie,si dupa ati belit pooola,tradatori jegosi care va vindeti pentru un pumn de bani,
    se va reveni pe sistemul din 2001,deoarece se vor face economii de sute de milioane de euro,iar usl,nu risca sa intre in incapacitate de plata,ca un tradator jegos soooge poola pentru 50 de lei.
    asa ca nu iti fa probleme,ca iti garantez eu ca se va revenii pe un sistem asemanator ca cel din 2001,deoarece,romania nu isi mai permita sa plateasca pensii astronomice(nesimtite,au fost inainte,acuma cred ca asta ii cuvantu).
    sper sa mori cat mai repede spurcatule.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum dreak mai!Iar ai scapat de la Noo??
      TPM-ule vezi ca iar au sarit "aia veseli" gardu'
      pai tu ce pula mea pazesti la Zoo si la Noo?
      Si-a mai venit si senildiliul de mos alecu (ce ne freaca coaifrecu) sa se dea ganditoru' de la hamangia
      Puneti-l prim-ministru in pula mea poate se linistete taraie basini asta...dar functia este libera doar...in pula mea(cum am mai spus in "sinergia" faptelor )
      Don C

      Ștergere
  9. Da muei,sa se revina la certela pe puncte.Asa,mama lor de stiutori de carte.
    Sa se dea JEEP-ane la analfabetii ca tine.Dotate cu mitraliere grele,sa-ti poti face loc in fata ,la sacii lui DDD(DDT,DTT,DTD?).
    Muei,meri de termina a opta.Muei FARASIR,muei,nu te doare capuletele de asa viteza?
    Ia calculeaza tu in citi ani intra in colaps bugetul cu vaca lui MRU si cu un bou ca tine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Bauna dimineata stimati pacienti si dragi...animale!

    RăspundețiȘtergere
  11. Muei,daca n-ati terminat cu recoltatul insemneaza ca ati trecut deja in Bulgaria.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pi la noi porumbul fu ca stalpul de tinligrafi !!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ca-n banc nu?
    Ca stilpii de rari!

    RăspundețiȘtergere
  14. La noi am recoltat direct must.Cica aia din deal au cules direct magiun!Afumat.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sara buna la ZOO + 9! Motanelului kkcios + Coaiesar un ALUPIGUS si sa ne pupe pe oua! Suntem la cules de cucureuz, tigri2 sa-l pupi in kiur pe Fidel Castro Ruz!

    RăspundețiȘtergere
  16. Mai fiti atenti acolo sa nu incerce ma-ta ceva cu vre-un cucuruz,stii,vechile ei deprinderi de a fura castraveti cu curul.

    RăspundețiȘtergere
  17. Da,oaia tot oaie,
    chiar si-atunci cind are coaie.

    RăspundețiȘtergere
  18. Aia nu mai e oaie mai tolomacule,ala este berbecul la care a supt ma-ta si apoi tot de acolo te-a intzarcat si pe tine,de aia ti se spune carlan ,nu miel ,fiindca ai gresit tzatza ,de mic.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!