Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 7 noiembrie 2012

Preşedinţia si Guvernul. Băsescu versus Ponta. Tineti aproape. Incepe circul! Stagiunea electorala,"Parlamentare 2012"!


Administrația Prezidențială a anunțat pentru miercuri, începând cu orele 11,00, consultări ale preşedintelui Traian Băsescu “cu Guvernul”, în conformitate cu articolul 86 din Constituţie. Întâlnirea este prima după suspendarea lui Băsescu.
 
“Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va avea miercuri, 7 noiembrie a.c., următorul program public: ora 11.00, Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor – consultări ale preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu Guvernul, în conformitate cu Articolul 86 din Constituţia României”, se arată în anunţul Administraţiei prezidenţiale.
 
Articolul 86 din Constituţie prevede că “preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
 
Premierul Victor Ponta a anunţat că se va întâlni, miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre obligaţiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, precum şi despre bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.
El a precizat că solicitarea pentru o astfel de întâlnire a venit din partea preşedintelui.
 
 
 
Premierul Victor Ponta a anunţat că se va întâlni, miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre obligaţiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, precum şi despre bugetul multianual la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.
 
Solicitareda acestei întâlniri a venit din partea președintelui Traian Băsescu, a precizat premierul Victor Ponta. Întâlnirea dintre cei doi lideri de miercuri este prima după decizia de suspendare a lui Traian Băsescu din vară.
 
“Preşedintele Băsescu mi-a adresat o solicitare, în baza prevederilor constituţionale, să avem o consultare pe aceste teme importante şi bineînţeles că am răspuns pozitiv. Nici nu aveam cum să nu răspund”, a spus Ponta.
 
Premierul a arătat că va discuta cu preşedintele şi despre poziţia Guvernului privind bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020.
 
De asemenea, este posibil ca în cadrul întâlnirii, premierul Victor Ponta să îi a solicite oficial şefului statului, Traian Băsescu, mandat pentru a merge la summitul din 22-23 noiembrie al Consiliului European, el arătând că preşedintele va răspunde pozitiv sau negativ, fără a exista un conflict pe această temă.
 
 
Premierul Victor Ponta a declarat marţi seară pentru NewsIn că el este cel care merge miercuri la Palatul Cotroceni, precizând, la întrebarea dacă va merge întreg Executivul, că nu ştie ce şi-a pus preşedintele Traian Băsescu în agendă.
 
Întrebat, marți seară, dacă întregul Cabinet va merge la Palatul Cotroceni, pentru a participa la consultări cu președintele Traian Băsescu, așa cum reiese din comunicatul Președinției postat pe site-ul instituției, premierul Victor Ponta a răspuns: “Nu ştiu ce şi-a pus dânsul în agendă. Eu (mă duc, n.r.). Care Guvern?!”.
 
Preşedinţia a postat pe site programul lui Traian Băsescu din care reiese că miercuri la ora 11 au loc “consultări ale președintelui României, domnul Traian Băsescu, cu Guvernul, la Palatul Cotroceni, în conformitate cu articolul 86 din Constituția României”.
 
Potrivit unui comunicat de presă, temele de consultări, comunicate Guvernului, sunt:
 
- acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană – stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare;
 
- stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare;
 
- reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional – Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică;
 
- bugetul naţional pe anul 2013 – prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică;
 
- poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 – 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată.
Pentru miercuri la ora 11.00, Guvernul anunţase o întâlnire între premier şi preşedinte, la Palatul Cotroceni.
 
 
Tineti aproape.
Incepe circul!
Stagiunea electorala,"Parlamentare 2012"!
 
=====================================

07 noiembrie ora 11
UPDATE
Romani, luati aminte! Votul va apartine!
Nu pot "ei" fura, cat puteti voi vota!
======================

LUX-CONFORT, pe bani publici!

Biroul fostului Presedinte Ceausescu
 
Cabinetul Presedintelui Basescu
 
NOTA 1.: Azi, si cel mai prapadit sefuletz de prin "vai mama ei cum a ajuns Romania" (oricare colt de tara), are la BIROU un LUX si CONFORT cu mult "peste" ... CEAUSESCU

De la: Coloana oficiala a fostului Presedinte Ceausescu
(Se putea merge, iata, cu ARO, DACIA ...)
 
Pana la: Taxi-avionul unor "cocalari" de partid ( PDL zboară cu un taxi-avion de lux. Ora de zbor costă minim 3.000 de euro ) ... o mica mare DIFERENTA!
 
 NOTA 2.: In perioada 1990-2012, in numele unor asa zise principii "libertate", "democratie" si care mai vreti voi, Romania a fost jefuita, praduita, siluita de cateva SUTE de NOMENCLATURISTI din liniile 2 si 3 ale PCR (aici intra de-a valma inaltii demnitari si rudele lor, procurori, judecatori, securisti, militieni, sindicalisti etc.etc. - cu trecut glorios, dar mai la... putina vedere). Nu mai luam in calcul "bolizii" de pe sosele, luati pe bani publici (zeci de mii/sute de mii euro/bucata)! Punct.
M-am enervat prea tare, si nu-mi face bine!


 
=======================
===========

71 de comentarii:

  1. Bună dimineața!
    O zi faină poPULIMII,dobitoacelor,sălbăticiunilor si tuturor stimabililor de la NOO.Spor s-aveți!

    RăspundețiȘtergere
  2. Neatza Buna la ZOO + 9! Czaru + motanelul kkcios duios sa ne mingaiati pe oua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai handel[kkt plutitor]ce-ar fi sa-i spui mamitzicii tale sa ne scoata pulili din teaca si sa-ti dea cu ele peste rat[clontz plin de rahat]?Iar ea sa-si faca masaj cu elepeste tzatzele alea blege cu care a alaptat un idiot.

      Ștergere
  3. Conform unei analize realizate de Econtext.ro, în jumătatea de an petrecută la guvernare, actualul Executiv a luat 61 măsuri negative şi doar 5 pozitive.

    Citiţi mai mult: Șase luni cu USL la guvernare. Ce notă îi dați Guvernului Ponta? - Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/ase-luni-cu-USL-la-guvernare-Ce-not-i-dai-Guvernului-Ponta-1009759.html#ixzz2BVrlFSAx
    EVZ.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, ne leshi? Ca "facura" aia ai tai Boc-floc si Kioru numa lucruru bune...Cit despre Excrementu Zilei, nici de sters la kur nu-i bun.

      Ștergere
  4. Buey, ie unul pe blogu lu Cezar maimuca care ii tot recomanda politicos astuia sa-si sterga mucii de pe chiept, da maimuca nu vrea s-o faca. Cica-si tine luminarile sa le haleasca cu paine cu unt. A dreq maimuka!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cel mai bun ministru din guvernul Ponta este FMI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap!
      Boc a fost cel mai bun!
      Moammm.... ce le facea astora de la FMI....
      Moammm..... ce ii mai fugarea! Isi rupsesera saracii pingelile!
      Va aduceti aminte,nu-i asa? Boc, Boc cel mititel! Dap! Sa vina Boc!

      Ștergere
  6. ARD-eii in Kour pe KAKARAI ! Traiasca scumpul nostru domnul DDDDDDDDDDDD

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa cata tescovina sau vodca de 1 leu ai postat Delirum tremens!

      Ștergere
  7. 'Neatza-sa va taie gratza !
    Ce caca ati facu aciulea, in trei ore ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Borât oBanana-din nou sef la casa-i alba !
    Inca 4 ani de licurici mondial !

    RăspundețiȘtergere
  9. Cautati un WC public ?
    Cacati-va aici ! Puteti sa va bagati si pula.
    Burcu va asteapta cu gura deschisa iar PMT va linge la cur cu drag.
    Voma aia cu „Va rugam sa folositi un limbaj decent….” e doar pentru prosti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta s-a suparat ca nu-i mai comenteaza nimeni pe la blog, iar audienta-i in cadere libera !
      Ce ai omule, nu te incrancena ca oricum vine apocalipsa ?
      Ce prostii vezi tu aciulea ?
      Cauta repede in DEX si ai sa vezi ca toate cuvintele alea de care te-ai speriat- cacat, cur, pula, voma, sunt definite pe larg !
      N-am inventat noi nimica, asta-i limba romana, iar cuvintele exista oficial !
      Cu ce e vinovat boborul ca in geneza lui si-a limbii ceva a fost "defect" ?
      Pai daca Patapievici, primul cultural al tarii a zis si a si publicat ca “România are o cultură de tip second hand” şi că “româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau pe care să o folosim numai pentru înjurături”, atunci tu te sperii de-o pula, sau o muie, aruncate asea pentru amuzament ?

      Buei tarlica, nu-ti mai roade unghiile cu dintii...

      Ștergere
    2. Pese: de fept asta e ofticat ca nu-l mai baga nimeni in seama pe unde tot "navigheaza", ori il baga in seama de-i da sangele si, de vreo 2 zile, tot ii da cu fraza asta- ca uite doamne ce are Burcu scris la NOTA, iar noi ne facem de cap !

      Daca ai citi cu atentie NOTA ai vedea ca respectam cu sfintenie indicatiile de acolo !
      E singurul blog unde lumea se saluta cordial si la deschiderea editiei, si la fiecare final de editie, indiferent de ora din noapte !
      Toata lumea e prietena cu toata lumea, inclusiv cu lumea de pe blogurile cu bulina rosie !
      Cuvintele folosite sunt dintre cele mai alese, ca "un sirag de piatra rara", iat topica frazelor este dementiala, naucitoare !
      Numai tu carcotesti si nu respecti NOTA, adica faci atacuri la persoana adminului !
      Sa-ti fie rusine domnule !
      Nu credeam ca pot exista pe lume oameni asa de rai la suflet !

      Ștergere
    3. ARD-eii in Kour pe KAKARAI ! Traiasca scumpul nostru domnul DDDDDDDDDDDD

      Ștergere
    4. Mankatorul de KK cunoscut si apreciat , adica PMT _ Indreapta in mod perfid sageti otravite spre un anumit blog(care in fapt i-a dat cu tifla si l-a trimis sa faca ce stie el mai bine)<. Cred ca ar pica bine ca Adminul sa-i arate cu claritate ca de fapt ..mananca KK!! Sniper one

      Ștergere
    5. Si tu ce cati(cauti) p`aci?
      Iti place voma, cacatul, si muia, nu-i asa,?
      "... Cacati-va aici ! Puteti sa va bagati si pula.
      Burcu va asteapta cu gura deschisa iar PMT va linge la cur cu drag.
      Voma aia cu „Va rugam sa folositi un limbaj decent….” e doar pentru prosti."
      Tu nu esti prost ca folosesti acest limbaj!
      Tu esti doar tampit!

      Ștergere
  10. PE SURSE:

    Am aflat ca, in ultimul moment, premierul Ponta si-a mai adaugat doau puncte pe agenda de discutii, cu presedintele Basescu, ce va avea loc astazi, incepand cu ora 11, la Palatul Cotroceni:
    1. Ordonanta de U;
    2.Alocarea unor importante sume de bani, din rezerva guvernamentala, pentru organizarea si desfasurarea festivitatilor prilejuite de Ziua blogului onlain de mh, ce vor avea loc pe data de 8 decembrie 2012.

    (N.B.: guvernul vrea sa depuna urgent o initiativa legislativa pentru decretarea zilei de 8 decembrie-Ziua blogului de mh, ca zi nelucratoare, iar in cazurile in care aceasta va pica sambata sau duminica, romanii din tara si de pretutindeni sa beneficieze de ea in prima zi calendaristica lucratoare).

    RăspundețiȘtergere
  11. Va spuneam azinoapte ca un diliu a scris cu spreiul, pe peretele punctului termic din fata blocului MUYE DINAMO, SUGI PULA LA STELISTI !

    Acusica vad ca, un alt diliu- probabil vreun basinos de asta cu nepoti, ca sa nu vada odraslele dezmatul, a "reparat" minunea, cam asa:

    -a "astupat", tot cu o vopsea, litereale Y si E de la MUYE, iar din U a facut O
    - la SUGI l-a transformat pe S in 8, pe U in O si pe I in T
    -la PULA din P a facut B iar din L, Z !
    Saracu, si ala care a scris, a facut literele asa de mari si departate intre ele, ca nu poti sterge tot cuvantul, intrucat ar insemna sa zugravesti tot peretele !

    Oricum, a iesit ceva de genul:

    MO DINAMO, 8OGT BUZA LA STELISTI !

    Chestia nostima, de te uzi la izmene de ras, este ca darlaul ala de artist a scris cu vopsea albastra, iar handicapatul care a vrut sa stearga rusinea de pe perete, a folosit o vopsea alba, asa ca, in afara de literele astupate de tot, celelalte care au fost modificate, se disting clar!

    Na, ca numai anagrame de astea ca in revista REBUS, n-am avut pe pereti !

    Pacat ca n-am nepotii aciulea, ca faceam un test fulger cu ei !

    Cine da primul solutia corecta, are 100 de lei de la bunicul !!!!

    Sa vezi cum le mergeau rotitele, bat pariu ca in 10-15 secunde aveam nu una, ci cateva solutii corecte !

    Te pui cu boracii astia micii ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa se pastreze gena, copiii ar fi raspuns: " Muie Steaua,Dinamo si Rapid! Hai C.S. SEVERIN!
      Ca tot e gazda!

      Ștergere
  12. Gata, o zi buna, va las sa va desfasurati in liniste !
    Vad ca nici de-o muie nu mai vreti sa mi-o puneti !

    Ori va pregatiti sa cinstiti ziua de nastere a blogului, asa cum se cuvine !

    SANATATE, sau cum imi zicea unul cand am debutat si eu aici: sanatacos, sau ceva de genul asta !

    Moooaaama cata muie am luat ! Cat alupigus, cata zeama de gaoz ! Ce cosmaruri aveam noaptea...ce vremuri !

    RăspundețiȘtergere
  13. Tocmai cand sa plec, am dat cu muia de pozele alea comparative !
    Acuma, nu va luati si voi dupa admin !
    Perioadele nu pot fi comparate !
    Ceasca nu avea leptop, mobile empe6, telecomanda, tehnica ultramoderna de la LG, pentru ca nu existau pe atunci !
    Peste 20 de ani, cand televizoarele vor fi amintire iar PiSiurile de birou, obiecte de muzeu, o sa vedem cabinetul prezidential echipat ca in star tric: holograme, calculatoare virtuale, bla-bla !

    In alta ordine de idei:
    Pe timpul lui nea Ceasca ARO si Dacia erau un lux !
    Pana am ajuns eu sa primesc o amarata de Dacie, am mers cu Trabantul de mi-au sarit capacele !
    Asa ca nu se pupa ca "Se putea circula cu Aro si Dacia " !
    Aro numai Steaua a primit dupa ce a castigat Cupa, in 86 ! Si alea la mana a doispea !

    Da de ce nu faci comparatia cu ce trasuri se plimbau strabunii, care au ocupat functii de partit si de stat ?
    Texte !
    Ai uitat ca daca Ceasca s-a dat cu Dacia, Base tot cu Dacia se da, numai ca-i Logan !

    Ca principiu, nu ca-mi place basaul, insa pe Ceasca l-am iubit sincer si inca il mai stimez !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey,
      Stii cand i-mi placi tu mie?
      Cand faci pe nataraul, pe proasta'n p_a!
      Bey, nu te face ca nu pricepi, ca nu tine atza!
      Culoarili politice, nu trebe sa-ti dea orbu'gainilor!
      Hai, pa, nataraule! I love you!

      Ștergere
    2. Buey-muey, nu te ascunde ca ..pute!Se simte duhoarea..In plus, gramatica vanghelizata te da de gol.Chiar „i-mi” place cum te deconspira!!!!

      Ștergere
    3. Lasa buey, mai treaca-mearga de la tine, nu baga in seama chiar toate gainatzurile !
      S-a scapat omul, ce tie nu ti s-a intamplat ?
      Heheiii...de cate ori m-am scapat si eu !
      De cateva ori chiar a trebuit sa-mi arunc izmenele cu tot cu clisa la ghena, ca nu mai aveam ca sa salvez din ele !

      Ștergere
  14. ARD-eii in Kour pe KAKARAI ! Traiasca scumpul nostru domnul DDDDDDDDDDDD

    RăspundețiȘtergere
  15. Bey,
    Auzi ce spune acu, unu la tilivizor:
    "Daca s-a putea controla... piata neagra...."!
    Bey, dara cine mama dreaku trebe s-o controleze??? De ce nu pot?
    IO, voi??? Bey, astia vorbesc discutii, de parca ar fi picat din luna!
    Jos cu impostorii, cu impotentii care se fac ca muncesc pe banii nostri!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ce tampiti si ziaristii astia !
    Toti il asteptau pe Ponta dottore sa iasa de la discutiile cu kioru', pe poarta din soseaua Cotroceni, iar el le-a tras tzeapa si a iesit prin Gheorghe Mihalache, spre Academia Militara !
    S-au prins si labarii ca dottore nu mai e la kior, dupa 45 de minute !
    Ce muie le-a dat !

    Oricum, din surse sigure, kioru' a fost de acord cu alocarea banilor, din rezerva guvernului, pentru sarbatorirea zilei blogului de mh pe 8 decembrie si a recomandat sa se inceapa o campanie de promovare, la nivel national, gen "Pe tricolor e scris unire", difuzata de A 3 !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Auzi, cica pe ... surse ...
      S-au inteles la 4 puncte, adica unu a ramas in aer.
      Si cica zice sursele, ca nu s-ar fi certat!
      Bey, sa dea Domnu, sa fie asa!
      Asteptam comunicatzii ofiali!

      Ștergere
    2. Nu s-au certat, insa si-au tras cate o capatzana in gura !
      De aia a iesit dottore prin dos, cu dintii in batista si cu ochelari fumurii, ca sa nu i se vada fatzaul tumefiat !

      Ștergere
  17. Noi picioare in cur pentru Tonta:

    Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) a anunţat miercuri dimineaţă că prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului 2012 a crescut de la 3,2% la 5,1%. Aceasta este o revizuire cum rar s-a mai întâlnit în proiecţiile trimestriale ale BNR.

    Guvernul pulii !

    RăspundețiȘtergere
  18. ATENTIE !

    REATERIZEAZA IZMANARUL !

    "GRUPUL FILIALELOR SCMD MUNTENIA -SUD
    PRELUARE



    Nota
    Nr. 2398 din 06.11.2012
    Uz intern






    Emitent:
    · Presedintele SCMD
    Telefon: 0736601020
    E-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com



    Destinatari:
    · Birourile Operative ale Filialelor SCMD









    Subiect: Stadiul negocierilor privind ordonantele de urgenta


    Doamnelor si domnilor colegi,

    Dupa cum stiti, cu staff-ul Aliantei PNL-PC nu avem nici un fel de problema, liderii aliantei sustinand cele doua ordonante, precum si pe dl. ministru Dobritoiu, in demersurile sale.

    Probleme am avut cu dl. Gabriel Oprea, proaspat aliat PSD, care inca se impotriveste, pe ideea ca aceste ordonante le va da el, ca viitor ministru. Acest lucru se ascunde in spatele unor zvonuri despre faptul ca dl. Ponta ar fi afirmat ca ne rezolva solicitarile anul acesta (adica dupa alegeri si nu inainte). In realitate, dl. Ponta a fost si este adeptul rezolvarii situatiei noastre inainte de alegeri, asa cum a declarat si la conferinta de presa, ca lucrurile se vor indrepta cu luna noiembrie.

    La solicitarea noastra, ca presedintii filialelor din zona de Sud Vest sa fie prezenti la Targu Jiu, cu ocazia vizitei d-lui Ponta, in situatia in care “pilele” locale nu au functionat, la apelul telefonic al d-lui Col Naon, l-am sunat, in sedinta, pe dl. ministru Mircea Dusa, sa-i transmita d-lui Ponta rugamintea sa-si rezerve cateva minute pentru reprezentantii nostri. Cine isi asuma merite inexistente in aceasta chestiune, ori nu cunoaste realitatea, ori nu cunoaste adevarul, ori este cu sacii in caruta, si nu stie cat de mare este disperarea celor cu pensiile reduse, ori se teme de o deteriorare a relatiilor noastre cu PSD-ul. Nu este cazul! Avem totalul sprijin si al d-lui ministru Mircea Dusa si, prin interventie directa, a d-lui Prim vicepresedinte PSD si ministru de Finante, Florin Georgescu. De asemenea, sprijinul domnilor Victor Ponta, Liviu Dragnea si Ion Iliescu!

    In cursul zilei de ieri, fiind solicitat de conducerea PSD, am aratat cat de grava este situatia, pentru ca rezervistii au cazut de la extaz (dupa conferinta de presa a d-lui Ponta) in cea mai neagra depresie, vazand ca totul ramane la stadiul de promisiune. Am adus ca argumente pentru solutionarea rapida a situatiei prin emiterea ordonantelor, urmatoarele:

    ·

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CONTINUARE

      "Avem mii de membri SCMD care sunt si membri PSD, multi dintre acestia amenintand cu ruperea carnetelor. Deci PSD si-ar pierde nu numai un aliat pretios ci si o buna parte din baza proprie;
      · Faptul, adus la cunostinta de vicepresedintele SCMD coordonator pe zona Bucuresti si Ilfov, ca trei ofiteri superiori in rezerva au anuntat ca-si vor da foc, imbracati in uniforma, in Piata Victoriei;
      · Multe filiale din teritoriu au anuntat ca vor veni in uniforma la Bucuresti, pentru a solicita o discutie cu dl. Ponta;
      · Sub presiune, am solicitat si obtinut drept de manifestatie in Piata Victoriei, intre 12-25.11.2012, cu posibilitatea de prelungire pana in 06.12.2012, in paralel cu politistii (ei dimineata, noi dupa amiaza);
      · Suntem supusi unei campanii dure de manipulare prin zvonuri, de catre serviciile Presedintelui;
      · Orice initiativa a noastra va fi urmata si de celelalte asociatii si sindicate partenere;
      · Promovarea ordonantelor ar detensiona cu totul situatia.

      Ni s-a promis ferm rezolvarea situatiei, sub rezerva eventualelor obiectii ale FMI. Acestea ar fi doua:

      1. Cheltuieli neprevazute si suplimentare, prin rectificare la rectificare de buget (obiectie eliminata de solutia d-lui ministru Dobritoiu privind transferul de fonduri, dar si de textul ordonantei, elaborata de noi, care prevede inceperea platilor din ianuarie 2013);
      2. Posibila acuza la adresa PSD si USL de “mita electorala” sau “politica populista”. Impotriva acestei obiectii, exista insa toate acordurile incheiate de SCMD, Protocolul semnat de catre cei trei copresedinti ai USL si declaratiile d-lui Prim ministru din perioada 01.05-02.11.2012. In toate aceste declaratii, domnia sa a fost consecvent! Un alt argument ar fi si precizarea Curtii de Conturi, de sambata, 03.11.2012, preluata de agentiile de presa, ca micsorarea pensiilor aflate in plata a fost si “ilegala si neconstitutionala”.

      Rezultatul discutiilor de ieri s-a concretizat in stirea transmisa de agentiile de presa si news-alertul RTV (vezi rtv.net/sectiunea sociala) , astazi, la orele 12.30, ca Guvernul cauta urgent solutii pentru peste 30.000 de pensii militare calculate gresit de guvernele Boc-Ungureanu.

      Am fost solicitat pentru discutii cu lideri ai USL si in cursul acestei dupa amiezi.

      Rezultatele negocierilor cu FMI, probabil vor fi comunicate diseara sau maine dimineata.

      Independent de acestea, presiunile noastre vor continua pana la declansarea oficiala a campaniei electorale si imediat dupa, tinand cont de faptul ca domnii Crin Antonescu si Victor Ponta si-au anuntat prezenta mai multe zile la Alexandria, pentru lansarea campaniei liderului PNL.

      Indiferent cine ce opinie are, este mai sigur, sub toate aspectele, sa obtinem ce ne-am propus acum, pentru ca nu stim ce se va intampla in alegeri, de ce Guvern si de ce Parlament ne vom izbi, in luna decembrie a.c. Cu alte cuvinte, intrucat ne-am indeplinit in totalitate obligatiile asumate fata de USL, avem dreptul sa pretindem ca “ce-i in mana, nu-i minciuna”! In fond, solicitam acum asigurari legale, nu recuperari din bugetul actual.

      Este esentiala insa recuperarea naturii juridice a veniturilor noastre ca pensii militare de stat!

      PRESEDINTE,
      Col. (r) dr. Dogaru Mircea"

      Ștergere
    2. Scuze pentru spatiile "negre".
      Asa mi-a iesit la copi-peist !

      Horor et Paria, Hae Sictiris !

      Ștergere
    3. Pese: omul asta nu poate baga si el un text "normal" nici sa-l futi in cur !
      Pana nu "agata" el acolo o cacareaza, nu se lasa !

      Eote:

      "Am fost solicitat pentru discutii cu lideri ai USL si in cursul acestei dupa amiezi."

      Buey, du-te buei d'aciulea ! Poate cu primarul usele de la Ciorogarla !
      Ai fost tu solicitat ! Toti va bagati in seama !
      Hai, recunoaste, ti-a furat fata prazarul ala de Naon de la Craiova !
      Te-a bagat in corzi, ai ramas cu criptocomunistul Popescu de la Pitesti, fieful lui Don Curdeleu de Triviale, care te pupincureaza cu mandrie patriotica !

      Ștergere
  19. O mie de agricultori protesteza in fata Guvernului si cer demisia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin
    de R.M. HotNews.ro

    Guvernul pulii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o zugi tu cu tot neamu pe-a lui Cezaru si pe-a lui Obama americanu! Sniper one

      Ștergere
  20. miercuri, 7 noiembrie 2012

    “NU ESTE O PROBLEMĂ DE CANTITATE, ESTE O PROBLEMĂ DE A FACE DREPTATE”( premierul Romaniei)



    Soluţii pentru pensiile militare calculate greşit !?
    MAI, MApN şi Ministerul de Finanţe caută soluţii pentru a ne restitui banii care ne-au fost abuziv opriti din pensii prin recalculare, revizuire etc. Dar este nevoie de aprobarea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional,carora li se va prezenta de catre guvernul Ponta un plan de implementare a acestor măsuri insotit de resursele financiare necesare.
    “Sunt 30.000 de militari şi foşti ofiţeri ai MAI cărora în mod nedrept li s-a recalculat pensia şi pentru care trebuie să ne ţinem de cuvânt şi să le facem şi lor dreptate, după cum li s-a făcut şi celorlalţi. Şi aici trebuie discutat exact care este influenţa bugetară şi în acelaşi timp să putem să dăm ceea ce guvernul trecut le-a luat în mod greşit”, a declarat Victor Ponta."

    Eu zic ca se strange latul !
    Vorbesc, din ce in ce mai tare, unii ca o mare parte din adeverinte au fost "manarite" la ordin ! Cica, in functie de cate ori clipea izmanarul !

    Mare cacat sa pui in fata numarului, in loc de 1, 9, sau sa mai adaugi un zero, dupa care sa-i dai copi-peist prin tabelul cu "contributivitatea", pana te apuca damblaua !

    Zice unii ca, chiar existau pregatite "sabloane" de astea ! Trebuia numai sa se precizeze cam cat ar trebui sa iasa, iar adeverinta era ca si rezolvata !

    Hai, hai !
    Cel putin unul n-o sa-si poata tine gura, cand s-o vedea la inghesuiala !

    Zic si eu, ce am auzit, na !

    Nu ca as avea ceva cu colegii carora le-a crescut, corect, doamne feri !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ARD-eii in Kour pe KAKARAI ! Traiasca scumpul si iubitul nostru viitor prezident pentru vre 40jde ani. domnul DDDDDDDDDDDD

      Ștergere
    2. Iti doresc sanatate fiindca vad ca-ti lipseste!

      Ștergere
  21. Adica, cum ar veni, VREM NU VREM EI TOT NE-O TRAG !
    Asa zice unul care, uselist fiind, cica tre sa voteze musai cu ei, indiferent cat l-ar ura pe oprea si ai lui !

    Din cauza unor idioti, cum e cel de mai jos, s-a ajuns sa ne spargem capul unul altuia !

    O sa vedeti ca ratatul atata are in dibla : dusmania ("e bine sa fim prieteni cu dusmanul sau dusman cu dusmanul?")

    "marți, 6 noiembrie 2012
    DE CE ATATA INCRANCENARE ?


    (Unui coleg ingrijorat)

    Domnule colonel,
    Va inteleg si va impartasesc ingrijorarea in legatura cu exprimarea sprijinului filialei noastre pentru candidatul USL/UNPR la Iasi.

    Nu vreau sa “cad la pace” ,nici să ridic osanale si nici sa arborez entuziaste flamuri pentru Dobritoiu sau Fenechiu sau Dragnea sau Ponta.Cu atat mai putin pentru Oprea (si evident ,pentru apropiatii lui ,asa cum se spune despre generalul Emacu).

    L-am condamnat pe ex-ministrul Oprea, acest “onorabil” militar de carton atunci cand ,escaladand obrăznicia si demagogia, a girat masurile aberante luate de Boc si intreaga lui clica PDL-ista impotriva onestilor cetateni imbracati pentru vecie in haina militara a tarii.

    Nu am crezut nici o clipa in existenta vreunei umbre de verticalitate in tinuta lui imbatosat-cazona si nici azi nu cred,pentru ca orice aşteptare la comportamente logice, responsabile din partea acestuia mi-a fost înşelată.

    DAR DE CE ATATA INCRANCENARE ?
    QUI PRODEST?

    Incrancenarea noastra in aceasta lupta ne face sa devenim tot mai incrancenati.

    Oare chiar trebuie sa ramanem acum,in aceste momente cand ,chiar se va decide viitorul nostru,exclusiv pe o pozitie beligeranta?

    In raporturile cu dusmanul oricare ar fi el, poti sa fii prieten sau poti sa fii ca si el: dusman.

    Acum,azi,maine ,poate nu si mai tarziu se pune intrebarea : e bine sa fim prieteni cu dusmanul sau dusman cu dusmanul?

    Si noi avem indoieli.

    Si noua ni-e teama ca nu cumva,candva,la sunetul argintilor,vechiul narav sa nu se reactiveze.

    Dar...

    Oricine a fost,cu oricine a fost si cu oricine este ,orice rang politic ar fi avut (are), stim cine este ACUM .
    Candidat din partea USL,impotriva unui PDL-ist!

    Vrem,nu vrem gen.Emacu (si nu numai !) candideaza sub sigla USL.

    Vrem ,nu vrem (si asta nu numai pentru ca ne obliga un protocol fara valoare juridica) suntem condamnati sa-l sprijinim.

    Pentru ca alta optiune ,ar fi un dezastru !

    Si apoi,cu noi sau fara noi,vad ca aproape toate candidaturile "provenitilor" sunt pe locuri eligibile.

    Nu credeti si dvs.ca toate jocurile sunt facute?

    Si atunci,va intreb,de ce sa fim doar noi contra?

    Cu stima ,
    Dan Moraru"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ARD-eii in Kour pe KAKARAI ! Traiasca scumpul si iubitul nostru viitor prezident pentru vre 40jde ani. domnul DDDDDDDDDDDD

      Ștergere
    2. Pese: ieri intrebam, cu disperare, daca Emacu ala nu-i totuna cu seful utecistilor pe capitala de pe vremea impuscatului !

      Parca era ceva cu legea ilustratiilor prin Romanica, nu ?

      Sau la Emaci nu se mai pune !
      Cum s-a bagat putoarea asta de oprea pe sub gard, cu tot cu oportunistii lui !
      Pedelistul Frezonat da in el si-i destructureaza toata colcaiala de la minister cu avansarile, activarile si ce dracu a mai facut izmanarul, iar pe partea cealalta, maestrul dottore, care numai pana acum cateva zile zbiera pe toate canalele ca v-a avea de dat socoteala pentru ce a facut, il ia la piept, il sustine la alegeri si, pentru inalta tradare a pedelistilor, va primi, din nou, fotoliul din Izvor nr 5 !

      Sa ma muificati voi in public daca nu-i asa cum zice PMT !

      Ștergere
    3. Sanatate (la cap) iti doresc!

      Ștergere
    4. Era vorba de penelistul Bretonat, da ce mai conteaza !

      Ștergere
    5. Evaluati, reevaluati, candidati=interes!
      Noi, asa cum am fost, palmasi la talpa iadului!

      Ștergere
    6. Bey, sti de ce unii e prosti?
      Baaa...., da prosti cu patima??
      Nu sti ba, d'aia iti spun IO:
      Pen'ca... se cred "buricu pamantului"!
      Bey, astia cred ca ei au facut, au dres...
      Draci... draci d'amiaz! Au facut o pula!
      Cu gura lor mare si fara creieri in cap, au facut mai mult rau!
      Iar din cate vad, nici ca au gand sa se potoleasca! O tin langa!

      Ștergere
    7. Traiasca HOOOOOOprea ! Singul care a facut ceva pt ..rezervisti!!

      Ștergere
  22. miercuri, 7 noiembrie 2012
    Oferta de munca
    Se ofera un post de agent de paza la o scoala din Bucuresti. Cei interesati sunt rugati sa-l contacteze pe dl. Col. (r) Racasan Stefan, tel. 0736600966.
    Publicat de Sindicatul Militarilor la 10:0

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postul a fost deja ocupat !
      Nu mai sunati !

      Ștergere
    2. Racasanul asta ce-a invartit la viata lui?

      Ștergere
    3. sa-mi bag pula in prostul scuzati postul lu racasan tu-l in gura!!Asta chiar isi bate joc!!nesimtitul dreak'!!
      Ahaa las ca-l sun io uite acusi....moamaaaa ce o sa ma mai distrez!

      Ștergere
  23. Tu-va dreaq de aciulea ! Plec sa-mi iau alupigusul ca am inceput deja sa "ingramadesc" gramatica, de parca m-am tampit !

    Asa e cand te apuci sa faci tu analize idioate pe alte comentarii, cu regulile astea de scris corect, si uiti cum s-o mai dai cu gramatica in textul tau !

    Pofta mare, ca-i de pranz !

    Si la Mehedinti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, Sefu zice ca are nevoie de „ aprecieri” din cauza ca are..„ draci ” pe el.Io zic sa-i dam un Alupigus forte cu un cincizeci de palinca din pruna curata si bistos ca-i trece.Daca nu, camasoiul il asteapta, loc mai este in rezerva lui PMT.

      Ștergere
    2. Mey, manca mai putin, c-a crescut inflatia, s-a dus dreaku ratia! Iar taranii se mutara la Guvern, au venit sa le ureze de bine! Iti dai seama ce-o fi daca o tin astia pana-dupa Craciun!
      P.S.: Cica de la Guvern, se muta la Cucuveaua, unde ti-ai gasit beleaua! Ii zic unii Cotroceni, pe stil nou!

      Ștergere
  24. 14:18.
    Si noi pe tine ca mi-ai luat „ voarva” din gura.
    ..te-n rât sa te ..t ca mașina de cusut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnul e mai condescendent si nu-si permite sa spuna "fut", asa ca ne lasa textul cu subinteles !

      Adica "..te-n rât sa te BAt ca mașina de cusut"
      Sau: "..te-n rât sa te UIt ca mașina de cusut."
      Ori: "..te-n rât sa te MUt ca mașina de cusut."

      De fapt, originalul zice cam asa : bat si fut ca masina de cusut !

      Ștergere
    2. De fapt, originalul zice cam asa : bat si fut ca masina de cusut ! - Bey PMT! Asta doar tu poti s-o zici si s-o freci!

      Ștergere
    3. ARD-eii in Kour pe KAKARAI ! Traiasca scumpul si iubitul nostru viitor prezident pentru vre 40jde ani. domnul DDDDDDDDDDDD

      Ștergere
  25. Bey PMT!
    I-auzi aciulea, ce zice asta:
    =============================
    Fostul şef al Ericsson România
    admite că a plătit politicieni pentru a obţine contracte.

    O investigaţie a jurnaliştilor români de la RISE Project, în colaborare cu colegii suedezi, arată că peste 7 milioane de dolari au plecat din compania de telecomunicații Ericsson către firme offshore și conturi bancare din Elveția pentru ca apoi să ajungă în buzunarele unor politicieni români.

    Compania suedeză de telecomunicaţii Ericsson îşi acuză foștii manageri din România că au deturnat 7 milioane de dolari, în timp ce managerii spun că au folosit sumele pentru a plăti politicieni care au facilitat obținerea de contracte în România pentru Ericsson.

    Fostul şef al Ericsson România, Thomas Lundin, susţine că a folosit toți banii pentru a plăti decidenți politici de la București care au ajutat Ericsson să-și dezvolte afacerile în România.

    Mărturia lui Lundin din fața unei curți de arbitraj din Suedia este practic un denunț al corupției din România, scriu jurnaliştii de la RISE Project, care au colaborat cu jurnalişti suedezi pentru această investigaţie.

    Thomas Lundin a descris curţii un sistem financiar foarte complex prin care s-au făcut plățile, prin intermediul unor companii offshore şi conturi din Elveţia, pentru a şterge urma banilor.

    Ericsson a obținut, fără licitație, în iulie 2003, în timp ce Lundin era încă șeful filialei din România, contractul pentru serviciul unic de urgență 112, în valoare de 40 de milioane de euro.

    Investigația RISE Project a pornit în urma acuzațiilor brokerului fugar Cristian Sima la adresa jurnalistului Bogdan Chirieac.

    Sima îl acuză pe Chirieac că a fost veriga prin care banii firmei Ericsson au ajuns la politicieni români. Brokerul susține că are dovezi deoarece transferurile de bani s-ar fi făcut prin conturile firmei WBS Holding Limited pe care o conduce.

    Chirieac a fost contactat de RISE Project și a negat aceste acuzații. Luni seara, Robert Turcescu a prezentat în emisiunea sa un set de documente din care reiese că Bogdan Chirieac, Thomas Lundin și Antoniu Petrescu ar fi fost partenerii lui Sima în WBS Holding Limited din Insulele Virgine Britanice.
    ==========================
    Bey, astora care or loat banii... le-o fi ceva rusine?
    hai bey PMT! Ce zici? Dara frca, bey? Daca le spune aia la instante???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei, care-i shpilul cu erixonul asta, nu prea stiu !
      Insa pot sa zic ca cel mai mare tarlicar din presa romaneasca este acest libidinos de Chireac !
      Cine nu l-a vazut feis tu feis n-are de unde sa stie !
      Un oportunist libidinos, care nu se da in laturi de la nimic ca sa mai castige niste bani !

      Nu mai amintesc de stenogramele publicate pe toate posturile, cand injura ca birjarul !

      S-a retras, o perioada, pana s-au mai asezat apele, dupa care, spasit, a revenit, timid, in peisaj cu prostelile lui !

      Buei, doar nu va ganditi ca, labagiul asta, cu pantalonii mai scurti cu o palma decat normalul, de zici ca-i ciali ciaplin, a castigat bani pe bune, scriind articole la ziar !
      Oare de ce tot tipa el ca disperatul sa se dea drumul, iarasi, la programul ala cu fonduri MUE numit POSDRU, unde a gasit Ponta un dezastru total ?

      Ștergere
    2. Habar n-aveti ! Degeaba intreb, ca tot eu tre sa raspund !
      Pentru ca, pe bani europeni MOCA, el era marele patron spiritual, un fel de da-i la lama romaneasca, pe la nush ce cursuri de astea de reformatare profesionala a bosorogilor din rezerva !
      Bani grei, cheltuiti de-ampulea cu plata salariilor exorbitante, chiriilor de mii de euro pe saptamana, basca cheltuielile administrative de sute de mii de euro pentru cafele, gustari si alte indemnizatii pentru cursanti, din care el isi tragea felii grase de tot !

      Toti basinosii de prin bucuresti au facut cursurile astea patronate de libidinosul Chireac, fara sa le foloseasca la nimic !
      Au mai luat si 8 milioane de caciula pentru ca au urmat cursul !

      Daca ai mai pomenit asa ceva !
      Tara ca a lu' Dorele, nici c-am vazut !

      De aia luam muie pe programe gen POSDRU !

      Ștergere

  26. Domnilor, treaba cu revocarea, exact asa cum va spuneam, este un mare FAS !

    Am sa atentionez Antena 3 ca sa reia gogoasa asta in discutie !

    Texte, nu se poate revoca nimic !

    Numai daca nu se va proceda, si in continuare, tipic romanesc, pe principiul : FACEM CE VREA PULA NOASTRA !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia intrebati-l pe Frezo, cate ordine de revocare a semnat ? Si pe ce baza ? Cumva pe baza contenciosului administrativ ?

      Asa ca, de la mine pan la tine, ce gramada de muie vine !

      Toti care au mancat cacat cu "Ministrul a revocat ordinele de avansare", muie !
      Papagalilor !
      Daca as fi eu sef, ipotetic vorbind, toti ati fi la canal acuma ! Sau in bazinul carbonifer !

      Ștergere
    2. Noroc ca esti doar o pula bleaga.

      Ștergere
  27. ,,Probleme am avut cu dl. Gabriel Oprea,..., care inca se impotriveste, pe ideea ca aceste ordonante le va da el, ca viitor ministru. ''

    Muei,ce PL-ul MU se intimpla in tara asta?
    Ministru??!!
    Muei,asta-s plecati cu capuletii?

    Pontaaa! Ti-l punem in pomul de Cracun, pe post de steluta.
    Muei, luati-va-ti pasticile ca avem treburi!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!