Pagini de larg interes! Click here:

marți, 12 februarie 2013

Stabilit prin Lege: in 2013, valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei, iar indicele de corecţie este de 1,06. Prevazut in Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2013.

 
Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin această ordonanţă se stabileşte valoarea punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, potrivit legestart.ro.
 
Varianta de proiect a actului normativ a fost adoptată de Camera Deputaţilor în cadrul şedinţei susţinute în data de 29 ianuarie 2013, cu 307 voturi „pentru”, 2 „împotriva” şi 4 abţineri, ulterior devenind Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2013.
 
Actul legislativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 53/2013, prevede modificarea modalităţii de calcul a valorii punctului de pensie, precum şi valoarea acestuia în anul 2013, respectiv 762,1 lei.
 
Ce modificări prevede ordonanţa de urgenţă
 
Potrivit noilor reglementări, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. În forma actuală a legii, referirea se face la „rata inflaţiei”, nu la „rata medie anuală a inflaţiei”, aşa cum era precizat anterior.
 
Totodată, este inclusă o nouă prevedere, conform căreia, începând cu anul 2013, indicatorii menţionaţi anterior, utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor, sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
 
În cazul în care unul dintre indicatori are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă. Dacă ambii indicatori au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie.
 
Ordonanţa de urgenţă prevede modificări şi la nivelul articolului 170 din Legea pensiilor publice. Astfel, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011.
 
Totodată, începând cu anul 2013, câştigul salarial mediu brut realizat este cel definitiv, cunoscut în anul precedent celui în care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
 
De reţinut faptul că indicele de corecție se aplică o singură dată, la deschiderea inițială a drepturilor de pensie.
 
Anul acesta, valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei, iar indicele de corecţie este de 1,06. Acest indice de corecţie se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, şi anume asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna ianuarie 2013, când a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă a Guvernului.
 
Sursa:
========================================
==========================
==============

92 de comentarii:

  1. Ioii! Ala din poza de mai sus, cu palarie de gabur primita cadou de la halitorul de lebede din Viana si cu ciorapi din piele de rapan e Cezar maimucea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Na-va subiect de tocat la rate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei homo, nu inchide sefu, ca treba sa dea cupa de chiele Etitia 6.666.666! Mai greu cu chielea ca Czar maimukul trebuie sa beleasca multa materie prima.

      Ștergere
  3. Asa ne plictisim de toate...
    Mereu suntem in cautare de altceva...
    De ce sa nu fi venit si vremea zborului?
    Nea Vasile, abia asteapta sa-nchida si el taraba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muei, asta cu plictisitu-i de la tinerea de minte.
      Noi n-avem probleme, de ,,aia'' nici nu ne-a afectat chestia cu pensiile reciclate. Noi inca ne ducem dimineata la vechia slujba, da' aia, oti, aduna bani si in fiecare luna incearca sa ne scoata la penzie.

      Ștergere
    2. @ disteptu' dila 17:59

      ,,Nea Vasile, abia asteapta sa-nchida si el taraba!''

      Da' matali iesti ,,SUGERILA'', adicatecalea vrei sa ne sugi-

      erezi ceva?!

      Ștergere
  4. CEZARE, HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAM LA CIOC, CIOC, CIOC!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nimeni nu macane!
    Ne salta-n noaptea asta, ori maine,pe lumina, sase vaza bine on tv?
    Vaz ca MH si Bliuta si-au retas ambasadorii.
    Nu-i bine muei animalelor, nu-i bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cufuritu ala de Biliutza a inceput primu'!
      Cum a l'oat-o, asa a tinut-o! Apai, cin se crede el?
      Si noi avem honoare, printipuri, valori si cate si mai cate!
      Asa ca, bine i-o facut! Afara cu el dac' nu stie sa ne respecte!

      Ștergere
    2. Lasa muei c-a ramas Consulatul Armuya, cu ConSula Czar! Apar ei si ceilalti, nu-ti fa probleme. Asa-i la intrarea in anul sarpelui.

      Ștergere
  6. Ne-am dilit rau de tot! Poza de sus ne reprezinta !!! Da, in poza din pagina anterioara(aia cu gradu militar)ce armata o fi? Ca toti stau cu stanga la tampla!!! Dreapta o fi prin buzunarul...gol ??? Ha,Ha...admin, esti mare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uaileiiii....
      Mirosi a PMT... Numa el saracutzu, ave asa ... un spritz de observatzie... de numa, numa! Buey, mi-e dor de PMT!

      Ștergere
  7. Muei, ia vezi tu cum tii biuzli. Ciocu' mic!

    RăspundețiȘtergere
  8. Baa moshnegilor e acalmie pe toate bloagele. Nic, nic, nic comentarii. Parc-au intrat cu totii in anul mortii. Suspect de calm. Cred ca se pregateste ceva si noi cei de la Zoo/9 nu stim. Sa-ntrebam maimucul, ca el isi foieste bucile peste tot.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ieou crez c-o va recalcula fiecare diliu pina cind vor primi comfirmarea mosului ca au luat-o bine in mina.
    Pensia, in valoare neta.

    RăspundețiȘtergere
  10. ,,Medicul catre T. Gray:
    - Aveti o boala contagioasa extrem de rara. O sa fiti mutat intr-o
    camera separata si acolo veti minca numai pizza si clatite.
    - Si astea ma vor ajuta sa ma fac bine?
    - Nu, dar asta-i singura mincare care incape pe sub usa.''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine ai incerca o foaie de ceapa, ori daca este usa, o clantza mica in biuze la motanica.

      Ștergere
  11. Intr-un magazin de la parterul unui bloc intra T. Gray si o intreaba
    pe vanzatoare:
    - Aveţi şampon?
    - De ouă.
    - Şi pe cap cu ce mă spăl?

    RăspundețiȘtergere
  12. Culmea linistii:
    Sa fie atat de liniste pe bloguri incat sa auzi
    cum te mananca in cur.

    RăspundețiȘtergere
  13. maiag spunea...

    cezare -mocofane,eu o primesc pe card
    oricum mie mi sa marit si la recalculare,nu tzip
    acum mai iau si eu 1,2 mil net
    e ceva nebunule
    un kartus de tigari,tu esti un nasparliu,nataraul satului
    nu ma supar pe tine ca nu am pe cine si nu are efect,sa ti fie de bine mocofane

    RăspundețiȘtergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, in herectie, cind mi-o tragi are urmatoarele cote: L= 450, fi = 8, iar duritatea HRC = 68! Cotele sunt desigur in mm, domnu profesor. Daca mi-o mai masezi, s-ar putea sa-i creasca duritatea la HRC 72 si-atunci poti mai iute sa-i dai pielea inapoi.

      Ștergere
    2. @T.Gray
      Ac(g)ariciule, doar atit ai? Dupa ,,o viata plina de riscuri''? Eu cred ca atita iti ramane dupa ce platesti completarea uleiului la vulvo.

      Ștergere
  15. Ma, treziti-va ca iar e o zi proasta si urata!
    Ce, nu v-a iesit laba de dimineata?
    Hai ca dom' saf de comisari de puscarie duce lipsa de comentarii si bani pe publicitate!
    La munca, nu la intins mana dupa pensii majorate de base si nutic, sefa de partid de pe centura!

    RăspundețiȘtergere
  16. Prostalaule - explica cum face bani , caci nu are reclama ??!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna dimineata!
    O zi superba intregii gasti!


    P.S. PMT e printre noi, chiar nu l-ati dibuit inca?

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna-idimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba prostanilor ..pe 164 ca cu cat ne crestea???

      Ștergere
    2. @11:26
      Daca-mi suflai in burlan ca sa mi-l desfunzi de zgura, iti crestea mult. Iti crestea tensiunea, cred ca pina la 24.

      Ștergere
    3. Sa ne sugi..penisul murdar de kaka!!

      Ștergere
  19. Nespalatule! Pensonar militar...

    RăspundețiȘtergere
  20. http://www.youtube.com/watch?v=XZvf9d5aqRk&NR=1&feature=fvwp

    RăspundețiȘtergere
  21. http://www.youtube.com/watch?v=r_G-OP-bXXQ

    RăspundețiȘtergere
  22. Mey,mey,ce naiba am pretentii la voi,o oarecare decenta,se poate ,stramba din nas,stelica p!Deja suntem in zona de trivialitati si noi tindem spre "area 51"!Ha,ha,o zi buna,senzationala spre extraordinara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baa Top Gun, lumineaza-ti mooya, ca sa stim unde ti-o tragem! Nu vrem victime colaterale! De exemplu, daca in spatele tau s-ar ascunde Czar maimuca stii ce s-ar putea intimpla? Am putea din greseala sa-i dam sloboz la trompa pina s-ar putea ineca, de nici SMURD-ul nu l-ar putea salva.

      Ștergere
    2. ,,Sa ne sugi..penisul murdar de kaka!!""

      Ștergere
    3. Sa ne kkm pe penisu tau!

      Ștergere
    4. Si apoi sa-l SUGETI!!

      Ștergere

  23. Un tip se trezeste in ambulanta:
    - U... u... unde ma duceti!
    - La morga!


    - Pai nu am... murit!
    - Pai... nu am ajuns!

    RăspundețiȘtergere
  24. UAI CE NINJE SI CEZAR MACIUCA O LINJE!

    RăspundețiȘtergere
  25. @Anonim 11.31
    Kk-te si ia cu pumnu'
    Doar ata ma coi d'arici
    Ce dai limbi pe sub lindici.

    Caci cu ma-ta cat am stat
    La total n-am adunat
    Orisicum ai socoti
    Coaiele cu pula-s tri.

    Stay in buda si-o masturba
    Ca n-ai sanse,ma-ta-i curva
    De-i prinzi tzatza ,iti scapi putza
    Nu te duce tartacutza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tigri2 cel Garoi da-ne-ai preputza-napoi! Lebedelele ti-au placut? Tu-te-as in gooz sa te foot. Ori preferi fripturi de cioara, beline-ai-o pina-n primavara? Kraaa! Kraaa!

      Ștergere
    2. Garone, la IQ 165 ar trebui sa produci ceva inteligibil. Precis ,,1'' l-ai pus din burta.

      Ștergere
  26. Mooooey, pai ce facu PULAnOX?Isi retrase ambasadele?
    Ca nu-l mai vad pe manseta!


    Ptiu,dupa ce ne umplu de purici si paduchi o sterse!Fi-i-ar mutra de ras!

    RăspundețiȘtergere
  27. @Anonim 17.53/ pula-n gura sa ne-o iei

    Mai preputz cu zmacu-n gura
    Si cu-n floc pe ousoare
    Esti mai prost decat o pula
    Pe care Cezar n-o are.

    Geaba faci precum un caine
    Ce sub masa pula-si linge
    Ca de mult...de ieri si maine
    Socoteala iti tot plange.

    Si de-aici frustrarea-ti vine
    De te dai la feciorasi
    Ca sa-ti frece curul bine
    Gura sa-ti umple cu cas.

    RăspundețiȘtergere
  28. TOP GUN
    Asadar io nu vreau sa-mi luminez 'MOOYA',io vreau anonim si voi vreti s-o semneze toata lumea ,sa parafrazez un celebru!Nu mi-o luminez, ca oricum imi sufla cupa Danila si Admin, cica numa ' logat zice ca putem s-o luam ,asta cupa!Si ce victime colaterale?D-alde Cezarus,muica pai el saracu 'e mascota de serviciu si de sacrificiu!Cica si-n prezicerile astrolugului este!Va rog baieti ,FARA VIOLENTA SI FARA VICTIME!Se poate?Vine ziua indragostitilor ,putintica relaxare! Sunteti hazlii si-mi faceti ziua frumoasa!
    O SEARA EXCEPTIONALA SI SA FITI IUBITI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. TOP GUN, PMT si inca vreo cativa altii...
      ===================
      Voi nu sunteti ANONIMUS, voi sunteti de exemplu, de refrinta,etc.
      ASa ca.... trimiterea era efectiv pentru si doar pentru Anonim.
      Anonim dintre zeci de Anonimi, nu are cum sa fie departajat!
      Ai inteles ce am vrut sa spun?
      OK, dati-i bataie!
      Mult a fost, putin a ramas!
      Se apropie primavara, vine pastele!

      Ștergere
  29. TOP GUN
    Admin,
    Sa-nteleg ca sunt invitat si eu in Clubu"Diplomatilor?(de Paste?)
    Iti multumesc ptr.apreciere, eu nu sunt chiar de referinta ,esti tu dragut si simpatic!Ma straduiesc sa pastrez o oarecare decenta si un tonus ridicat ,o dispozitie haioasa ....glumite nevinovate......
    O SEARA EXCEPTIONALA SI SA FITI IUBITI!
    P.S. Nu ma deranjeaza sa fiu ANONIMUS.....modestia? sau oricum stiu ca mi-o iau,,,!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. TOP GUN,
      esti membru cu state vechi!
      Si vorba ceea: prietenii, la nevoie se cunosc!
      Nevoia a trecut, iar acum urmeaza sa ... socializam si noi un pic!
      Cred ca daca vom reusi sa ne punem pe "directie", va fi de EXCEPTIONAL!

      Ștergere
    2. Top Gun, maninca tzelina kolega, maninca tzelina ca sa nu ti se-nmoaie si sa-ti cada ca maimucei, bleaga tare, drept pe koaie!

      Ștergere
    3. Apropo,
      Chiar m-am gandit ca "la cerere", se poate pastra si garanta "secretul identitatii" pana si dupa... socializare! Fiecare, va fi recunoscut doar pe baza de ECUSON, inscriptionat cu nmele sau de pe... Blog! TOP GUN va fi (daca doreste), doar TOP GUN. Punct.

      Ștergere
    4. VEDETI pe REALITATEA TV CU PENSIILE MILITARE!

      Ștergere
    5. "Opusul" acestei variante, ar fi ca nimeni sa nu spuna ce avatar/nume are pe Blog. Deci... cu totii, vor pastra tacerea!

      Ștergere
  30. Oalei ce i-as trage o mataringa de aia bio, tzaraneasca lui Czar maimucul, dirjeul sa-mi beleasc! La lemn de fag afumata, buna de a fi amushinata si-n totalitate razbuzata.

    RăspundețiȘtergere
  31. bine-ai venit TOPGUN!
    tu doresti sa ti-o iei....ei bine io vreau sa fiu primul care TI-O DAU...hac!
    s-o sugi EXCEPTIONAL!!! hi,hi (tu stii de glume/proaste?)
    PS si sa nu uiti ca te IUBESC! ....cand doar muie vei lua EXCEPTIONAL!...hac
    deja ma simt mai bine...hac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sttt! Inchide gura ca vine musca verde! Unde te crezi, cumva in Birtolomeu?

      Ștergere
  32. Ma duc pe bloaga maimucei sa-i dau o mooiutza ca sa se trezeasca. Am impresia ca in ultima vreme a ajuns cam tare de urechi. Vorba aia: Czar = fata mare si fudula si cu coorul ros de sula".

    RăspundețiȘtergere
  33. maiag spunea...

    cezarica fraerica,tu esti descleiat,daca ai mai avea vigoarea si pofta mea de viatza ai fii in al 9 lea cer si ai vinde toate caprilii.parca vad ca esti un chelos burtos care plinge dimineatza ca nu o gaseste ca sa si faca treaba aia mica,/ori te am intrebat daca nu esti cumva un neam prost din scula strimba?

    RăspundețiȘtergere
  34. tigri2 spunea...
    Eu am cam spus ce a rasuflat de pe la Directia Financiara a Armatei si de la Senat,dar voi va uitati cu limba scoasa dupa doua tarfe dezbracate...asta e...macar cu privitul sa ramaneti,ca pensiile vor fi puricate rau de tot.

    13 februarie 2013, 22:14



    Flit spunea...
    Daca este vorba despre purecat , in ordinea urgentelor, tu(piticul din gradina) intri primul.
    Din 3.400,00 vei ramine doar cu bani pentru FRONTLINE Plus, ca nu se da pe reteta compensata. La cita armata ai facut mai bine te scapam de pureci cu lamba de benzina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei tigri2 si gata, cum a rasuflat o beshina de la DFC, tu ai si pus botul, nu-i asa?

      Ștergere
  35. @Flit
    Ce-ar fi sa ne boram pulile in gura ma-ti si a ta,mai prostanacule.Sa-ti iau neamurile la ranga si sa ma kk pe onoarea ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MOTANELE KKCIOS, HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

      Ștergere
  36. ,,
    -Ioane, mă, Ioane, te sun drept de la Ontario, mă!
    -Așe, mă, Vasile, no care-i baiul?
    -Mă Ioane, zic c-am auzit că Băsescu și-o dat demisia, mă, cum o fo’ treaba asta?
    -Chestie mare ce-o fost, mă Vasile! S-o trezit într-o nămiază și-o vorbit ca la război, la radiou, tulai Doamne! O zis că nu-l mai rabdă inima să vadă țara ruinată, mă Vasile, că el mere și că toți piscoșii, zăluzii și floașterii să meară numaidecât cu el.
    -Așe, și?
    -No, și duși or fost, mă Vasile!
    -Ține-i strânși, Doamne! Și cine o rămas să cârmească țara?
    -Cum cine, Vasile? Regele nost’! Țara e curată și mintenaș se rumenește iară ca o pâinișoară. Și toți merem la lucru ca la horă. Și când e horă, apăi ne-aud și țările vecine, de se minunează și-acușmi-e că dau buzna peste noi!…
    -Mă Ioane, tu-ți bați joc de mine!
    -No, măi Vasile, dară cine-o început primul?''


    RăspundețiȘtergere
  37. @Flit
    inca nu ai mierlit-o,ca abia astept sa dau de pomana pentru tine o pereche de izmene rupte si kkte.Sa-ti fie tarana ca plumbul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si noi "Grupul la vulturul de mare cu pestele in ghiare" sa-ti botezam bu-zoaiele cu un pic de mooitza de la tine de sub codita". Sniper one

      Ștergere
  38. Mai kkciosule ,odata si-odata tot te descopar si va fi vai si amar depielea ta,las imputit ce esti.Cine stie ce javra de om ,labagiu,care nici macar familie nu are si doarme prin boscheti,esti,cat despreprostia de care dai dovada se vede.Bag pulain gura dragilor tai.Spurcaciune ,jeg uman ce esti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei Genghis Khan ia de-aciulea si taci din gura;
      http://www.antena3.ro/life-show/fun/care-este-legatura-dintre-un-mistret-si-un-volvo-o-dragoste-nebanuita-203161.html
      -------------------
      Vezi ca ti-o trage la Vulva mistretul! Mei sac cu purici, sa ne spui daca vii la primavara la Festivalul Oualor Rosii din Mehedinti organizat de Admin, ca sa stiu de-mi iau cu mine Baikalul de cal. 12 si eventual vreun spray RAID, KILLTOX, ori FLIT.

      Ștergere
    2. @flit kkt
      Du-te-n crucea ma-ti de nespalat.

      Ștergere
  39. Maama, ce-ti stralucesc ochii noaptea, cind tii capul in poala mea!

    RăspundețiȘtergere
  40. Buna dimineata si pace voua,Zoo si Noo!
    Muie vesnica celui ce semneaza TOP GUN,o vadra de sloboz si Alupigus perfuzabil ii doresc.Sa-l vad cat mai curand in camesoi alaturi de PMT.
    Au ceva comun idiotii: sunt sagetatori amandoi.

    RăspundețiȘtergere
  41. O zi proasta Tuturor, ca nu se schimba laturile si zoaia de aici!!!

    RăspundețiȘtergere
  42. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  43. Muei, vad ca-i necesar sa se-ntareasca gratiile si sa se dubleze paza.

    RăspundețiȘtergere
  44. Doi amici, trecuți binișor de prima tinerețe si care nu se mai
    văzuseră de o bucata buna de timp, se întâlnesc și după "Buna .. "
    obișnuit , unul, foarte vesel, declara celuilalt:
    - Știi, nevasta-mea mi-a născut un băiat !
    Impasibil, al doilea întreabă:
    - Daa ? Si pe cine bănuiești ?

    RăspundețiȘtergere
  45. Răspunsuri
    1. Cine e prieten cu unul se teapa lui Curdeleu, nu poate fi decat dusmanul nostru!

      Muie for ever lui TOP GUN!

      Ștergere
    2. 09:46
      Mirosi a maimuc Cezare. Mai sterge-ti mucii de pe kiept, vorba "prietenului" aluia al tau de te viziteaza pe blog...

      Ștergere
  46. Luati d'aici:

    1. Diriginta unei clase de a-12-a îşi întreabă elevii:
    - Copii voi unde vreţi să daţi?
    Raspunsul vine fulgerător de la Bulă:
    - La buci!

    2. Cerbii carpatini cu cât au coarnele mai mari, cu atât se consideră mai
    frumoși.
    La bărbați e invers. Cu cât au coarnele mai mari, cu atât sunt mai frumoase femeile lor.

    3. Ţine minte! Când o femeie îţi zice că e bine, nu înseamnă că e şi destul!

    4. - Domnisoara, de ce ai picioarele cracanate?
    -Pentru ca sa nu-ti freci prea tare urechile!

    5. Barbatul care nu are noroc la femei, nu stie ce noroc are!

    6. - Iubitule, saruta-ma sub coada...
    - Unde, fa, in cur?!!!
    - Nu, boule, pe ceafa!

    7. N-am asteptat de la nimeni niciun ajutor, niciodata.
    Tot ce am ,e facut de mana mea.
    Chiar si orgasmele...

    8. De ce sunt femeile friguroase?
    - Pentru că blăniţa lor are-o găurică!

    9. Sunt un tip foarte corect şi conştiincios. În fiecare zi mă duc şi vin regulat de la muncă.
    Mă duc regulat de nevastă-mea şi vin regulat de şef…

    10. - Domnişoară, faceţi sex pe bani?
    - Nu, bineînţeles.
    - Ce bine, că eu tocmai am rămas fără bani.

    11. Cugetari la locul de munca:
    Ceva nu-i in ordine cu mine: o clipa nu-s atent si ma trezesc ca muncesc...

    12. - Alo, poliţia? Veniţi, vă rog, cineva încearcă să mă vio… o… O! O! OOO!!!
    Nu mai veniiiiiiiiiiiiiţi!

    13. Azi noapte, bărbatu-meu a fost sălbatic în dormitor. M-a prins cu
    amantul.

    14. Conform condițiilor reality-show-ului fiecare concurent putea să-și ia pe insula nelocuită doar câte un singur obiect. Ion și-a luat o carte, Vasile un casetofon, Costel calculatorul iar Bulă o femeie gonflabilă.
    Peste o lună Bulă avea și carte și casetofon și calculator…

    15. O blonda la doctor:
    - Domnisoara unde va inteapa?
    - In masina, dar mi-a promis ca in curand inchiriaza o garsoniera.

    16. Luati o rigla de 15 cm. Vi se pare mica, mica, nu? Iar acuma puneti-o alaturi de penis.
    Iata relativitatea!

    17. Se duce Bulă la o prostituată şi o întreabă:
    - Cât imi iei pentru o labă?
    - Zece euroi.
    - Mersi. Vroiam doar să ştiu cât economisesc eu în fiecare zi.

    17 b.Se duce Bulă la o prostituată şi o întreabă:
    - Cât imi iei pentru o labă?
    - Zece euroi.
    - Si dac iti fut 2 labe.. ?!

    18. La o cină de afaceri:
    - Mă scuzaţi, sunteţi cumva patronul firmei la care lucrează soţul meu?
    - Nu!
    - Atunci vă rog să vă scoateţi mâna din chiloţii mei!

    19. El vine acasă beat mort, la mijitul zorilor dimineaţa . Ea începe cu meliţa:
    - Câţi bani ai cheltuit boule?
    - Vreo şase milioane…
    - Animalule cu şase milioane pot trăi o lună!
    - Normal, tu nu bei, nu fumezi, pizdă ai…

    20. Soţia îl trezeşte pe soţul ei:
    - Dumnezeule mare!… Un om s-a băgat în pat cu noi şi m-a futut!
    - Şi de ce nu ai strigat netrebnico?!
    - Pentru că am crezut că eşti tu până am ajuns la al treilea număr. Abia atunci am început să mă îndoiesc!

    RăspundețiȘtergere
  47. Baaa, lasati-l in pace pe TOP GUN ca-i baiat de-al nostru de la ZOO + 9, din popor! Cit despre "prieten cu Curlandezul", stim cu tontii ca "te faci frate cu dracu pina treci lacu". Hai gata! Cine vrea o mooie, sa-si lumineze mecla si sa faca un pas in fata!
    PS1. Neata buna membrilor clubului, onorabililor gentlemani din Padurea Neagra!
    PS2. Motanele kkcios, hai vino la tata sa-ti dau sa sugi niste sloboz!
    PS.3 Cezare, la ora 2 sa vii sa ma scarpini pe oua!

    RăspundețiȘtergere
  48. Dormiti? 'tu-va'n gura de pensionari nenorociti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce -ula noastra ! Pensiile s-au marit , ne doare fix in pix!! Daca eram pe L-164 o luam in mana ca de fiecare data!!

      Ștergere
  49. Da-da, n-o luati in mana ci fix la muie!

    RăspundețiȘtergere
  50. Mey tu ala cu GAIA ,mey pai tu nu stii ca si GAIA aista tre'be sa faca si ea niste calculele,sa calculeze IMC-UL LU' TOP GUN,dupa tabela lu'ICA,sau Mendeleev,ca aista contine si prafuri de pusti,asa ca ....baieti nu fiti frustrati,oricum la ANDROPAUZA sunteti sigur,face ravagii,bat-o vina,naspa...bagati un tratament cu prietenuta Viagra,ca zau sunteti dezastru!I pup you,I'm kidding zau asa!Ha,ha,
    Cezar maimuca si curdeleoane astia de la spital au zis ca vor sa va ia creieru' si sa faca niscaiva leacuri ptr.nebunii ca voi!Gluma!Hi,hi!

    RăspundețiȘtergere
  51. Baa rapanilor, rideti voi rideti, dar ati vazut ce-a aparut in presa de azi? Cum ca Mareana Cimpanu, eri la IREALITATEA TV a zis ca trebuie recalculate TOATE pensiile, iclusiv in civilie? Presa minca kkt, deorece hoashca n-a pomenit decit ca pensiile fostilor apv-isti trebuie recalculate toate. In fine, trebuie ca toanta lumea apv-ista sa se astepte la o noua RRRR! Deci stati cu biuzele larg deschise ca sa primiti fiecare ce meritati.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!