Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 29 martie 2013

Proiectul de lege pentru înlăturarea inechităților apărute la recalcularea pensiilor militare, a fost depus la Parlamentul Romaniei. UPDATE. Ora de vara 2013.

 
Legea pentru pensiile militare, depusă la Parlament.
 
Vicepremierul Gabriel Oprea a inițiat un proiect de lege pentru înlăturarea inechităților apărute la recalcularea pensiilor militare. Măsura este susținută de premierul Victor Ponta, care a anunțat la începutul săptămânii că se caută măsuri pentru ca nicio pensie militară să nu scadă, iar pensiile crescute în urma recalculării să fie menținute.
 
Proiectul de lege pleacă de la constatarea că, pentru unii militari, care nu au putut dovedi veniturile reale realizate, din motive independente de voința lor, cuantumul pensiei a fost diminuat față de pensia obținută legal. Este vorba despre persoanele pensionate în baza legislației anterioare anului 2010, privind pensiile militare de stat, pensiile polițiștilor sau funcționarilor cu statut special din penitenciare. Problemele au apărut din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării în timp a actelor, care i-a împiedicat să poată dovedi care au fost veniturile din timpul vieții active. Noua lege va asigura menținerea cuantumului avut înaintea recalculării, pentru beneficiarii ai căror pensii s-au diminuat.
 
 
 Proiectului inițiat de senatorul Oprea i s-au alăturat ministrul de Interne, Radu Stroe și fostul ministru al Apărării, senatorul Corneliu Dobrițoiu, ambii de la PNL. Printre semnatari se mai numără deputatul Ion Mocioalcă (PSD), Cristina Pocora și Mihăiță Calimente (PNL).

În 2010, Emil Boc declanșa așa zisa reformă a pensiilor cu o campanie de imagine, atacându-i pe pensionarii care aveau venituri peste medie. Aparatul de propagandă al PDL a atacat ”pensiile nesimțite”, fiind vizați militarii, polițiștii, piloții și judecătorii. Magistrații și-au apărat statutul special, prin instanță, iar Boc a încercat să taie pensiile militarilor și polițiștilor.
 
UNPR a condiționat sprijinul politic acordat guvernului de anumite criterii pentru calcularea pensiilor militare. Gabriel Oprea, ministrul Apărării, a anunțat public, în ședința Camerelor, că va demisiona dacă se reduc pensiile.
 
Aplicând criteriile specialiștilor militari, pensiile nu doar că nu au scăzut, dar chiar au crescut pentru circa 90 la sută dintre beneficiari. După schimbarea de regim, USL a fost solicitată să repare nedreptatea suferită de cei cărora li s-a redus pensia. Deoarece acordul cu FMI nu permite schimbări în legislația pensiilor prin ordonanțe de guvern, s-a ales varianta unei legi reparatorii.
 
 
Click here:
 
 
 
 
SURSA:
http://www.dcnews.ro/2013/03/legea-pentru-pensiile-militare-depusa-la-parlament/
 
========================================================
 
Nemuritorii - Suntem aici. Si aici ramanem!
 

==========================================
============================
Tuturor prietenilor mei!
==================
=========================================================
 

 
==================================
 
Nemuritorii 2010 - Pusca si cureaua lata
 

=============================================================
================================================
 
 
UPDATE. Ora de vara 2013.
=========================
=================
 
Ora de vara 2013. Romania trece in noaptea de sambata spre duminica la ora oficiala de vara.
Romania trece in noaptea de sambata spre duminica la ora de vara, ceasurile urmand sa fie date inainte cu o ora, astfel ca ora 3.00 va deveni ora 4.00.
 
Dupa ce ceasurile vor fi date inainte cu o ora, diferenta dintre ora oficiala a Romaniei si Timpul Universal (numit impropriu si GMT) va fi de trei ore. Duminica va fi cea mai scurta zi din an, avand numai 23 de ore.
 
Pe perioada lunilor de vara, cand soarele rasare la ora 4.30 si apune la ora 20.00, s-a recurs la aceasta conventie, aplicata in Romania din anul 1979, pentru folosirea optima a luminii naturale si reducerea iluminatului artificial.
 
In conformitate cu Conventia fusurilor orare, ceasornicele arata pentru fiecare punct de pe Pamant acelasi minut si aceeasi secunda, iar diferentele dintre ore sunt date de faptul ca la fiecare 15 grade longitudine apare o ora in plus.
 
Numerotarea acestor fusuri incepe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, in sens pozitiv catre est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 si a Europei Orientale - ora fusului 2.
 Romania se afla in fusul orar 2.
 
Sursa: Mediafax
===============================================
===================================
=================
 
 
Peste un miliard de catolici sărbătoresc Duminică Paştele. Papa Francisc prezidează prima lui liturghie de Paşte.
 
Credincioşii catolici serbează duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici, care, altfel, au unele tradiţii şi obiceiuri asemănătoare legate de acest eveniment. 
 
Acesta este primul Paşte cu Papa Francisc în fruntea Bisericii Catolice, primul Paşte cu un Papă din America Latină. În această seară, suveranul va oficia prima sa slujbă în calitate de cap al bisericii catolice, iar duminică, de la Roma, el va rosti pentru prima oară mesajul Urbi et Orbi.

 
 
Hristos a Inviat!
Sarbatori fericite tuturor!
Admin, Romania Megalitica  

171 de comentarii:

  1. Bună dimineata, APV-P., aveti ce molfai trii zâle de-amu înainte.V-o dat Don Vasîli apă la moară.

    PMT,dacă tot aspiri la foncția lui Poanta,n-ai vre tu să te onorăm cu ttlul de „Miticul anului”?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce Poanta bre ! Nu vezi ca-s nominalizat in locul lu' Kiorete ?

      Uai, chestia cu legea iasta parca am mai citit-o, pe la inceput de martie !
      Ierea la fel. Inclusiv cu numar de inregistrare la bedeseul senatului !

      Pai nu-i tot aia ?
      Parca lumea astepta, deja, dupa spusele conducerii reunite a sefilor USL, publicare in monitor, ca sa se ia banii cu luna aprilie !

      Maestre, muzica: PULA, PULA, PULA !
      Si muie eterna !

      Ștergere
  2. Pula... pula... pula!!!
    Proiectul lui Oprea este iar praf in ochii apv-istilor creduli si fraieri. Are regim de aspirina pentru USL: sa nu-i doara capul pentru 2-3 luni de acum inainte. Parlamentul discuta... basinosu il trimite inapoi... schema clasica de ingropare a unei probleme! Pana la publicarea legii in monitorul oficial mai dau coltul cateva sute de pensionari, fondul de pensii alocat lor se "redistribuie" la nesatulii cu pensii mai mici cu 2-3 sute de lei si gata, mucles la toata lumea!
    Un weekend dupa sufletul vostru!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eote, ca ni-o lua aista inainte cu indemnul muncitoresc si cu distributia de muie...

      Ștergere
  3. Ei ,tu,PMT-ul vrea cupe de chiele invelite-n miere ,date prin fiere,nu vrea Miticul anului,e prea degradant titlu' asta,el viseaza la don Bazileos,la miei,oua suruburi,da nu puti baza,ca omu ' sireacu,duce lipsa si e si cu agravante ......starile astea a la haiduc RoBIN Mood!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice titlu-i bun, si Robin Muy si Miticul puley...numa sa dea ceva, odata, domnu ista cu adminu !

      Ștergere
  4. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, pe la ora doua, cind afara va incepe sa ploua sa ne dai duios o limba pe oua.

    RăspundețiȘtergere
  5. Plano Lupuș spunea...

    Cel cu profilul care se termina în ..556 este rugat să înceteze clonările.
    Mă obligați să restrîng accesul pentru comentarii.
    ------------------------------------------------
    Muei, cit de fraieri sunt unii sa creada chestia asta cu IP-ul real...Muei, care te facusi clona si la cine? Cumva la motanelul Von KK?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, ce tare e si Planul Pizdus aista ! Sa ma scap pe mine cu caca moale, ce atentionare transanta !

      Pune el lanturile la poarta...
      Nu m-as duce pe latrina aia mozolita de cacat, ca veceul din gara Dolhasca, nici daca m-ar angaja cu norma intreaga, cu de 3 ori mediul pe economie, neimpozabil...

      Ptiu, ptiu, sarsaila !

      Ștergere
  6. Proiectul de lege pentru înlăturarea ***inechităților ***apărute ........Don Vasile poti mata sa ,,specifichezi" clar si apasat : CARE INECHITATI??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK! SA VEZI TU INECHITATE CIND TI-OM TRAGE-O PE LA SPATE.

      Ștergere
    2. 9 martie 2013, 08:44
      CEZAR spunea...
      Domnul MC .-hai sa mergem si pe urmatorul rationament::
      Ti-a scazut pensia cu 1100 -dar nu precizezi din CE CAUZE!! Voi zice eu:
      1. din motive de -functie mare pe ultimul an
      2 din motiv de ind.c +_ solda de m. pe ultimele 6 luni(astea iti ridicau pensia cu aprox.30%)
      3.din motive de ..vechime REALA mica!
      4. mai pot fi si alte motive!
      Ti-a rezultat pe CONTRIBUTIVITATE o pensie cu 1100 mai mica !
      Acum eu zic ca de fapt asta-i pensia CARE TI SE CUVINE !
      Primind din nou cuantumul initial esti de fapt platit de stat luna de luna cu 1100 chas , pana cand prin indexari pensia ta va ajunge la cuantumul din 2010/L164 !
      In timpul asta Eu si multi altii primim cu taraita cate o amarata de indexare ! Vor trece multi ani pana sa primim noi din indexari 1100 lei !! Ai inteles acum ! Crezi ca-i CORECT??!!

      29 martie 2013, 09:11

      Ștergere
    3. Aciulea nu ma bag. Is depasit de inteligenta analizelor din comenturi !

      Ștergere
    4. Don CEZAR,
      Sunt prea BOLNAV sa mai pot lupta cu "cocosatii", cu sistemul! Atunci, deoarece asta sunt eu, nu pot sa tac, am ales o forma de LUPTA speciala: "lupt cu materialul clientului"!!! Multumesc ca datorita unei "dotari" personale "peste media", ai SESIZAT "nuanta" si ai pus problema in discutie! Baietii DESTEPTI, chiar au initiat discutii INTELIGENTE, binevenite. Multumesc!

      Ștergere
    5. Admin are dreptate!
      Titlul postarii nu-i apartine, este un colaj dupa cele aparute in materialul original, dat ca "sursa" acestei postari. Recititi postarea. Nicio interventie pe text. Citata integral.

      Ștergere
    6. @ Admi - Regret sincer ! Atunci de ce nu ocoliti subiectele astea cu iz de ,,cartof fierbinte??

      Ștergere
    7. Oaileiii, Don Cezar....
      Dar mereu, zi de zi, asta am cautat si voi cauta: "cartoful fierbinte" !!! Cel mai fierbinte. Cartoful zilei!!!!!! Excelenta sintagma, o voi folosi la greu!

      Ștergere
  7. ... va roade rau pisma pe mm si subof care au castigat la greu pe "contribuitate" si spagi!!! Baieti destepti nu fraieri ca voi! Functie mai mica, trai mai linistit si pensie MARE, visul unui mm sau subof care trec prin viata numai ca sa castige ceva!
    Bravo lor si rusine voua!!! Trebuia sa va faceti mm sau subof si nu ditamai ofiterii lui peste!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. APV-P.!!!
      Cum vine vorba despre bani si penzii, cum si voi HOP-HOP si v-o dati la CIOC-CIOC.MUIE VESNICA!

      Ștergere
  8. V-am mai spus cum am belit-o ,nu?! Ei, am mai primit o decizie. Mi-e si frica sa ma duc la posta, asa ca o voi lua pe ocolite, adica intai la crisma, apoi la farmacie, urmeaza posta cu peron pe partea stinga.

    RăspundețiȘtergere
  9. CINE ESTE IN SPATE ? UN CRIMINAL NOTORIU
    DOVADA CRIMEI ! LA CATEVA ORE INANTE DE “SINUCIDERE” MARIN CEAUSESCU AFLAT IN COMPANIA LUI DAN VOICULESCU !
    O stire a agentiei austriece APA, preluata de Rompres la 6 ianuarie 1990, anunta:

    “Marin Ceausescu, fostul sef al Reprezentantei Comerciale a Romaniei in Austria, fratele ex-dictatorului, a fost vazut, cateva ore inainte de a se sinucide, in localitatea Eisenstadt, din Burgenland, unde se gaseste sediul firmei CRESCENT COMMERCIAL MARITIME Ges Mbm, al carei sediu se afla la Nicosia. Locuitorii afirma ca de fapt aceasta firma apartinea Romaniei.

    Am urmarit acest fir dand de fotografia in care Dan Voiculescu
    apare in parcul din jurul sediului in compania lui Marin Ceausescu ( arhivele APA )
    Alaturi de intrgistrarea film a serviciului olandez reprezinta documente vizuale ale crimei …
    Ambele au fost remise catre FBI


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey Robert, esti de coma fratelo!
      Un adevarat membru al stabilimentului Noo!
      Cu dovezi si acte-n regula. Ai idei putine, dar fixe!

      Ștergere
  10. Da mai, bine, ai gasit firuletul, ai gasit solutia enigmei. Acum poti a te duce...?

    RăspundețiȘtergere
  11. Cineva are o mare problema, dar mai multi altcineva se fac ca nu observa. Buey, e de jale, de mare jale si dor necuprins de firfirei....
    Buey, prin "indreptarile" prevazute, Dogy ramane fara "obectu'" muncii!
    Cei asa-zis 30.000 de disponibilizati, odata REZOLVATI, vor sta CHITIC cuminti, deoarece.... stiu ei de ce! Dumnezeu le da, dar mintenas le poate lua. Chiar mai mult decat le da! GATA, s-a terminat cu talangile etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. To be, or not to be, that is the question!
      Buey, nu va pronuntati?? Pierde ori nu pierde clientela Dogy??
      In ce si care/cu cine procese ii mai trimite pe bietii oameni??

      Ștergere
  12. Ce mai circula pe internetu' ista !

    Eote:
    ====================

    "Egalitate dar nu si pentru militari


    Pana gaseste finul lui Oprea fondul, statul roman va lua 2 scatoalce in freza, in scurt timp, dar sigur inainte de Sf. Pasti: una de la Adunarea Parlamentara a NATO si una de la Consiliul Europei.
    Cele 2 institutii au aceleasi recomandari:
    A. Pentru militarii activi, la alegere:
    1. Pachetul 1 (al echitatii si egalitatii in drepturi).
    - Sa fie abrogat art. 92 (1) din Cap 2 din Anexa nr. VII din L. 284/2010 a salarizarii unitare, dar care nu e unitara si pentru militari. Mai exact, sa fie retribuiti si militarii ca politistii (de exemplu), la zile lucratoare si nu la calendaristice ca acum. E tare treaba sa platesti armata la 8 ore, dar daca asa e la altii, si la militari sa fie!
    - Sa li se aplice Codul Muncii si militarilor. Iar e tare treaba! Dupa o luna de aplicatie, sa iei 3 luni liber! Dar daca asa e la altii, si la militari sa fie!
    - Sa li se ridice Sectiunea a 3-a din L. 80/1995 si militarilor! E misto faza, daca altii n-au restrictii la obtinut venituri,la o cariera suplimentara politica sau publica, la sindicate etc., de ce sa le aiba si militarii?
    Sa vedem cum o descurca nasul lui Oprea si Basescu?
    2. Pachetul 2 (al compensarii inechitatii si inegalitatii in drepturi). 2 recomadari:
    - lege speciala de salarizare si
    - lege speciala de pensionare;
    PONTA SI BASESCU, NU AU LOC DE INTORS, LA UN PACHET DIN 2 TREBUIE SA SE DECIDA. FINANCIAR, PRIMUL PACHET COSTA MAI MULT DECAT AL 2-LEA!
    B. Pentru militarii in rezerva, cu posibilitate de alegere, adica drept de pensie militara conform L. 164/2001 sau de pensie civila conform L. 263.
    DIN NOU, BASESCU SI PONTA NU AU LOC PREA MULT DE INTORS. Eventual sa acorde posibilitatea de optiune celor cu pensii majorate in baza OUG 1/2011 sa ramana cu ele asa, insa inghetate 10-15 ani, dupa principiile binecunoscute ale fostei L. 19 (cuantumul devine inghetat pana e depasit de vreo actualizare).
    Acum poate stiti de ce tace toata lumea! Trasesera niste sfori comunistii militari, dar le-au rupt occidentalii care nu tolereaza incalcarea drepturilor omului si discriminarea! Mai departe, e treaba lui Ponta si a lui Basescu sa isi procure si alte alifii dupa maciucile luate cu Schengen si MCV! ".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, vedeti ca pe www. muye punct ro se fac comenzi onlain pentru cele doua "pachete".
      Eo am optat pentru pachetul 2. Cica primii o mie, care comanda acum, primesc si un bonus surpriza !

      Ștergere
  13. Se fura tot in tara asta de cacati !

    Doctorii fura, in vami se fura, la casa sectorista de penzii a armatii se fura, la RADET se fura, la Hidroelectrica e jaf, in banci se fura, padurile se fura, la calea ferata e jaf national, in agricultura e dezastru cu cerealele, pestele din delta se fura, capacele de la gurile de canal se fura, pensiile militare reduse ilegal pe o lege furata in parlament se fura.

    Numai bozgorul ala imputit din Covasna, din poza de mai sus, vad ca n-o mai fura !
    Cred ca s-a rezolvat cazul !

    Tara lu" Dorele: putori, tigani, betivani, hoti, curve si curinpupisti !

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Karad....trecand peste bla..bla..bla...scuze!!
    Dvs. - nu ati inteles,ca daca respectivii ofiteri au muncit si in alte locuri unde s-a castigat mai mult ..E DREPTUL LOR SA_SI VALORIFICE VENITURILE LA PENSIE ? Ei nu au stat in cazarma(pe nava)..cu burta la soare si picioarele in apa marii sa buchiseasca si sa ajunnga amiral ! Ei s-au confruntat cu un plan de productie...credeti ca-i simplu pentru un militar ?
    Va spun eu - ca unul care am participat si la munca in mina comandand un detasament de 300 militari..departe de casa si familie ! Stati linistit nu am primit nimic..nici nu am mai indraznit sa ma apuc sa caut statele cu primele lunare si trimestriale!
    Prin ceea ce ati postati - fara sa vreti desigur -demonstrati ca legea 119 ii cea corecta!!

    RăspundețiȘtergere
  15. DE CE NU SE IMPARTE LA 10 ANI,CI LA 20 DE ANI?
    ASA TOATE PENSIILE MILITARE IN CEL MAI RAU CAZ SE DUBLAU.

    RăspundețiȘtergere
  16. Numa ce am primit confirmarea de la Continentalu' din Trompeta, ca am rezervara la cazare in minivacanta de pasti !
    Cam scump, in pula mea ! De parca ar hi ceva Meriot ! Aproape un meleon juma pe noapte, intr-un cacat de hotel cu iz de neo-cripto-comunisto-securisti, care are o medie de ocupare /an de abia 32 % !
    Asta e ! Poate vine si nea Cascavete ot Craiova, ca sa nu stau singur si mai ciupesc ceva si de la el ! Ca oltenii nu-s scartari, ca miticii ! Aia dau si camasa dupe ei, pentru o muie !

    RăspundețiȘtergere
  17. Io zic sa se imparta la 5 ani!!sau mai bine sa nu se mai imparta la nimic.:):)
    Io zic sa se adune solda de grad+ functie(la maximum)+IC+SM+sporuri+sporuri la sporuri+tot ce mai doriti voi dupa care sa se adauge un bonus de 500% la suma rezultata.Bineinteles totalul va fi scutit de impozit si premiat cu inca 25%spor vechime+15%spor de fidelitate......si nu mai scrieti cu MAJUSCULE .....IN PULA MEA!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Gata acu toti sunt multumiti cu muya!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Din framantarile ..lui Karadeiz
    ..................................................................
    > ,,Legea 119, care nu este propriuzis o lege a pensiilor ci are doar rolul de stabilire a unor măsuri în domeniul pensiilor, mai pe românește spus convertește pensiile militare de stat din legea 164 în pensii din sistemul unitar de pensii publice, dar nu o face direct prin legea 19, pentru a eluda prevederea privind cuantumul cel mai avatajos, ci prin OuG1/ 2011, ***reușește o performanță inversă, mărind cea mai mare parte a unor pensii acordate pe o lege anterioară mai mult decât pensiile acordate aceleași categorii sociale, militarii, acordate de noua lege 263 și care culmea ies la pensie la o vârstă mai mare cu 5 ani.
    *****Pleașca asta cu acel stagiu fix de cotizare de 20 de ani o să dispară nu peste multă vreme și e posibil să constatați, după recalcularea pensiilor, de pe legea 119 pe viitoarea lege a pensiilor militare, că discriminările existente între cei pensionați înainte de 2001 și cei de după 2001( care la drept vorbind au fost eliminate de completările și modificările ulterioare ale legii) vor fi eclipsate de cele existente între cei pensionați pe noua lege a pensiilor militare și cei pensionați înainte de această lege.

    RăspundețiȘtergere
  20. dinu
    Nu esti documentat ,dar asta e o alta problema ,colonele.Sa stii ca inflatia era valabila si pentru cei pensionati inainte de 1999 si toata lumea a avut de suferit. Ma intreb si te intreb cu ce erau mai indreptatiti unii sa se pensioneze cu anumite procente ,din veniturile pe ultima luna?Au fost ,sunt si vor mai fi discriminari ,dar ca cele existente intre cei pensionati inainte de 2001 si cei de dupa 2001 nu cred ca vor mai fi.De ce nu va convine luarea in calcul a veniturilor pentru intreaga cariera militara?De ce nu e corect asa?

    RăspundețiȘtergere
  21. Muie PMT, pai n-ai promis ca petrecem noaptea impreuna la Mh, ..te-te-as in dinti de mincinos ordinar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa te tratezi in continuare cu Alupigus si sloboz din GaOz,rastignit in camesoi..pălincă din pruna mea curată, bistoș nu capeți.

      Ștergere
  22. PAI NU ESTE CORECT SA TAI DIN PENSIILE MILITARILOR DUPA CE AU IESIT LA PENSIE.
    CINE IESEA LA PENSIE,DACA STIA CA SE SCHIMBA REGULILE PE TIMPUL JOCULUI.
    PAI MILITARII SUNT MAI JOS DECAT CIVILII,LA CIVILII,DUPA RECALCULARE,PENSIA NU SCADE.
    PUTEA SA TAIE PENSIA DE TOT PENTRU CEI CARE VOR IESII LA PENSIE(ACTUALII ACTIVI), AIA STIAU CE II ASTEAPTA.
    DAR UN PENSIONAR MILITAR, A IESIT PE O LEGE,SI VREA PENSIE PE LEGEA AIA,DACA STIA CA SE SCHIMBA LEGEA,NU IESEA LA PENSIE NICIODATA.
    ESTE CORECT, SA SE TINA CONT DE VENITURILE DIN INTREAGA CARIERA,DACA SE IMPARTE LA 30 DE ANI SI DACA I SE SPUNE INAINTE SA IASA LA PENSIE,NU DUPA CE IESE LA PENSIE.
    TREABA ASTA CU 20 DE ANI ESTE O MIZERIE,DE CE 20 DE ANI SI NU 30 DE ANI SAU 10 ANI SAU 5 ANI?
    CARE ESTE LOGICA?
    PENSIONARII MILITARI NU AU CONTRIBUIT LA PENSIE CU NIMICA,VEZI CE A SPUS SETIAN:"VREM SA FACEM CA SI CUM AR FII CONTRIBUIT MILITARII".
    O PROSTIE.
    DACA S-AR FACE CORECT RECALCULAREA,TOATE PENSIILE TREBUIAU SA SCADA.

    RăspundețiȘtergere
  23. Da o noua lege care in mod expres sa contina !
    1. Solda se calculeaza astfel-media rezultata din CEA MAI FAVORABILA FUNCTIE DETINUTA MINIM 3-5 ani.
    2. Dispar din calculul soldei Ind.Com.+Sal.M . Acestea se transforma intrun indicator gen OMM (spor de fidelitate si compensare a renutarii benevole la..drepturi constitutionale..) Valabil pentru toata lumea si proportional cu vechimea REALA in armata
    3. Pensia militara va fi undrept DOAR PENTRU ACTIVITATEA ca MILITAR cu JURAMANMT DEPUS!!
    4.Grupele de munca se vor stabili in baza principiului - Mai intai FORTELE PREGATITE SA DUCA LUPTA ..apoi pe clase ..ceilalti!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. LA UN BOU CU TITE CA TINE CARE AI FOST COMANDANT DE PLOOTON DE CURSA LUNGA, CE PULA KALALULUI SA-TI DEA? POATE MOOIE CU KKT BAI JEGULE!
      DUPA CE AI MINCAT ATATA KKT PE NET, CA AI FOST PIELEA PULII, COMANDANT DE AERODROM DE MUSTE VERZI, CA AI AVUT INDEMNIZATII DE COMANDA, SALRII DE MERIT C-AI BELIT PULA UNUI COMNDANT DE BATLION SI-AI RENUNTAT LA ELE, C-AI FOST COLEG CU DOBRITOIU, C-AI...C-AI BELIT PULA LA CAL...CINE DRACU TE MAI CREDE TOLOMACULE? RECUNOASTE C-AI FOST O BIATA PIELE A PULII, PASTOR LA GAZ-UL DV. TM, ASA CUM BINE SPUNEA ALT TOLOMAC, TIGRUL TIGAN DIN URZICENI, CU CARE PINA MI IERI TE FUTEAI IN CUR!
      SI CA SA-TI DEMONSTREZ CIT ESTI DE PROSTAN, PENSIILE FOSTILOR MILITIENI NU POT FI ECHIVALATE CU ALE APV-ISTILOR PULII, DIN CARE CEA MAI BLEAGA ESTI TU!!! DE CE? PENTRU CA EI AU FOST HOTI SI SI-AU ARANJAT PRIN LEGE CA FUNCTIONARI PUBLICI, TICHETE, PRIME DE VACANTA....CEZARUTZA-PUTZA DE MAIMUTZA, BAI BOULE, TU TE POTI COMPARA CU MINE CARE AM FOST SCAFANDRU AUTONOM SI SUDAM SUB APA TOT FELUL DE CHESTII? MARS IN GITII MA-TII DE AUROLAC!!!

      Ștergere
    2. io cred ca ai halit vreo broasca de urli in halul asta pe net:)
      T-en pula si schimba-ti tastatura ca ti-a ramas chepsluku blocat

      Ștergere
    3. CURDELONE, TU CE AI SUDAT MA VERE? NU CUMVA TIGARILE CARPATI IN BODEGA AIA DE PE DREAPTA, CIBO DE PE STRADA LUNGA, INAINTE DE BIRTOLOMEU? TE-N GITII PULII MELE SI TU LABAGISTULE!

      Ștergere
  24. Uuuuups!! Cezare la ultimul paragraf(pct4) ai dat muie lu mos alecu berbecu....stai sa vezi ce incepe asta cu calculele pulii....mare jegos e asta bre!
    Oaiii da ce muie!!

    RăspundețiȘtergere
  25. PS Eu am grupa cond spec inca din prima zi de activitate pana in ultima zi(ma rog cu ceva intreruperi,fo 2 concedii medicale....cursuri si alte alea.Ma doare la "basca"D'aia nu inteleg si nici nu ma intereseaza HGS pula mea si OUG cacat...Laba asta e pt mos alecu si bulangii lacomi care nu se mai satura.Nu se mai satura bre!!

    RăspundețiȘtergere
  26. D,C.L-am fript pe Mos PPPPARTAG! Sa vezi riposta....!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da muei, i-ai fript pula lui Mos cAlicu si i-ai mincat-o rapandulei batrine fara castraveti murati! Vorba romanului (Cezar si Calicu): "tot un bou si-o belea"...

      Ștergere
  27. Luuuume-lume ! Iar i-am scapat din ochi pe curdelon si pe cetzarush si ne-au facut de ris pe alte bloage ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai, ma! Sa mori tu?
      Vrem dovada! Adu aici, sa videm dovada!

      Ștergere
    2. Da-l in koaili nostre, ca vorba aluia "iar ninge si maimutoiul o linge".

      Ștergere
  28. FRIDAY, MARCH 29, 2013

    UN URIAS SCANDAL INTERNATIONAL VICTOR CIUTACU ! PROTESTUL GUVERNULUI GERMAN ! !

    In atentia conducerii Romania TV

    UN SCANDAL INTERNATIONAL VICTOR CIUTACU ! PROTESTUL GUVERNULUI GERMAN !
    Acum cateva luni am atentionat guvernul german de un atac fara precedent la adresa poporului german si a cancelarului Angela Merkel .
    'La vorbe grele" Antena 3 .... in primul interviu cu Presedintele interimar Crin Antonescu Victor Ciotacu a afirmat va cancelarul Angela Merkel a fost agent al securitatii est germane semnand un contract cu Stassi.
    Citez :Citez din memorie
    Ciutacu : Sunt nepot de rabin ...aproape ingropat de viu de germani. Poti avea incredere in poporul german si in doamna Merkel.............
    ...................
    In partea doua a interviului :
    CIUTACU : ...ESTE ANUL IN CARE CANCELARUL DE AZI AL GERMANIEI DOAMNA MERKEL A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI.

    UN SCANDAL DIPLOMATIC ROMANO GERMAN
    In cursul acestei dimineti am
    avut convorbiri telefonice cu consulul german la New York
    Busso von Alvensleben care m-a asigurat ca acest caz a intrat
    in atentia autoritatilor germane . Am comunicat faptul ca acest dusman al poporului german s-a transferat la Romania TV.
    Am trimis in calitate de cetatean SUA, un cetatean al lumii libere am trimis un protest anbasadorului german la Washington, Peter Ammon . Acesta m-a asigurat de o atentionare care va fi adresata guvernului roman.
    In atentia domnului Sebastian Ghita
    VA ROG A DESHIDE O ANCHETA. ACEST INDIVID NU ARE CE CAUTA LA ROMANIA
    TV.

    Robert Horvath Dèva
    Presedinte Devartes Film International New York -Tokyo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei PuLika, vezi poate te ia in vizor MOSADUL si ajungi printr-o conserva de peste!

      Ștergere
    2. Ar vrea el conserva de peste!poate hrana pentru pesti!

      Ștergere
    3. Mai bine in TIMENT pe post de fier beton!!Czar Hi..hi..hi!!

      Ștergere
  29. DACA MILITARII VOR CA USL SA LE ASCULTE DOLEANTELE TREBUIE SA LE DEA CEVA IN SCHIMB.

    TINAND CONT DE SITUATIA CREATA,CEL MAI BINE AR FII,CA CEI 30 DE MII DE MILITARI CU PENSII TAIATE(DOAR CEI CU PENSII TAIATE) SA REVINA PE SISTEMUL DE PENSII DIN 2001(164)
    CEI A CAROR PENSII AU CRESCUT SI CU UN LEU RAMAN CUM SUNT,CEI CARE VOR IESII LA PENSIE IN VIITOR(ACTUALI ACTIVI),RAMAN TOT PE SISTEMUL DE PENSII PROPUS DE IZMANAR.
    ASA,TOTI AR FII MULTUMITI,POLITICIENI,DEOARECE POT ORICAND SA IMPARTA LA 30 DE ANI(CUM II NORMAL SI CUM AR TREBUI SA INCEAPA DE LA 1 IUNIE 2013 SA SE CALCULEZE) SI SA FACA ECONOMII MARI,CEI A CAROR PENSII AU CRESCUT(NU AU MAI SCOS UN CUVANT,POATE DOAR CATIVA SA URLE CA LOR LE CONVINE SA FIE IN SISTEMUL UNIC DE PENSII,IN REST PAUZA) DEOARECE VAZAND CA AU RENUNTAT LA JUDECATA INSEAMNA CA LE CONVINE SITUTATIA SI ISI ASUMA RISCU DE IMPARTIRE LA 30 DE ANI,ACTIVII, DEOARECE AU TACUT MALC CAND S-A DISCUTAT DESPRE TAIEREA PENSIILOR MILITARE IN LOC SA VINA CU TANCU PESTE EI CA IN SERBIA CAND S-A DISCUTAT DESPRE TAIEREA PENSIILOR MILITARE SI MAI ALES CEI 30 DE MII DE MILITARI ADEVARATI CARE AU AVUT PENSII SUB 3000 DE LEI SI AU INTRAT IN ARMATA DE LA 14 ANI IN PROPROTIE DE 90%(DIN CEI 30 DE MII CU PENSII TAIATE),POT FII SUPER MULTUMITI,DEOARECE AU REVENIT LA NORMAL.
    EU NU VREAU SA MAI AIBA PENSII LA FEL CA PE LEGEA DIN 2001,JEGOSII AIA CARE AU TACUT SI CULMEA,AU MAI SI SPUS CA II BUN SISTEMUL(NOAPTEA MINTII,CAT DE JEGOS SI BOLNAV PSIHIC SA FII SA SPUI CA UN SISTEM DE PENSII SPECIALE II MAI RAU DECAT SISTEMUL DE PENSII CIVIL).
    CEI 30 DE MII DE MILITARI ADEVARATI SA FIE ULTIMII(CA GENERATIE) DIN ROMANIA CARE BENEFICIAZA DE PENSII SPECIALE(MA REFER LA PERSOANELE DIN APARARE,PROSTITUATELE DIN JUSTITIE VOR FURA PE RUPTE SI SISTEMUL DE PENSII DE LA MILITARI DAPAI PE ROMANI)

    TINAND CONT DE INCAPACITATEA GUVERNULUI DE A MAI PLATII PENSII,ACEASTA PROPUNERE O SA FIE ACCEPTATA CU BRATELE DESCHISE.
    ASA CA 30 DE ANI,INSEAMNA CA NU O SA MAI EXISTE PENSII DE PESTE 1500 DE LEI PENTRU NIMENI DIN AIA 90% A CAROR PENSII AU CRESCUT

    RăspundețiȘtergere
  30. Mai chiorule,cand scrii pune-ti si ochierii ca nimeni nu este dispus sa-ti citeasca mizeriile si alea ,scrise cu litere de-o sceoapa.

    RăspundețiȘtergere
  31. @Admin
    Nea Vaska,pune si matale discutia dintre Ponta si Dana kkcioasa poate prostimea acestui blog va "achiesa".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eheee..s-au „ sculat” APV-P.!
      Buna dimineata!La Zoo si Noo se aude?

      Ștergere
  32. Muey PMT,oande umbli?Pușca și cureaua lată,ce mitic eram odată....

    RăspundețiȘtergere
  33. Și plouă,și plouă,și plouă
    Iar Czar ne linge pe oauă...

    RăspundețiȘtergere
  34. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, babuin batrin fix la 9 sa-ncepi a vopsi la oua!

    RăspundețiȘtergere
  35. Ete, un alt dobitok batrin care, cu 15 ani petrecuti in concediu, in armata, mai emite si pretentii. Ete ce idei din borta coorului scoate spermatozoidul negru din Hurziceni:
    " tigri2 spunea...

    Pai ce credeati ca minciuna si dezinformarea "nemultumitilor"lui Hail Dogy!!! va pacali conducerea tarii?10 ani au fost favorizati cei 10% si noi ne uitam cu jind "peste gard" si cu toate ca eram de 15 ori mai multi ca ei si aveam dreptatea de partea noastra,am stat blanzi in banca noastra ,de ce?,fiindca eram militari educati si disciplinati ,eram din vechea garda ,unde cinstea si onoarea ,demnitatea erau telul nostru in munca si viatza.Majoritatea celor care au beneficiat de "mierea "legii nedrepte L164 si carora le-au scazut pensiile au fost cei care aveau stagii mici si incomplete dar care au beneficiat de "umflarile" de functii si venituri din ultimele luni si de cei 45%[o juma de pensie in plus pentru excrocherii-asa este cinstit domnilor?!]Dreptatea iese la suprafata precum undelemnul asa ca nu mai urlati prin piete pana vi se dilata bojocii si va dor umerii obrajilor,carora in Ardeal li se spune "bucile obrajilor".Ciocu mic Mos Alecu,Plontonierul cu studii foarte superioare CAG,si alti "urlatori intru nedreptate".Pa ,puilor,unii sunteti purcei batrani..."

    RăspundețiȘtergere
  36. Mai flinticul ma-ti ,eu am activat peste o jumatate de veac in armata si futeam la muma-ta inainte sa te borasca pe tine pe borta pizdii cat cascheta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Von KK de Hurziceni a activat ca veselar si porcar la GAZ!!!

      Ștergere
    2. Baligosule din Urziceni, cum dracu sa activezi tu o jumate de veac in armata? La cit esti de berbec, nici de cioban la caprili lui Danila nu erai bun.

      Ștergere
    3. Pai tie,cat esti de prost,puteam sa-ti zic si o jumatate de mileniu ca tu nu stii cati litri are un metru patrat de veac.

      Ștergere
  37. Asa este,ai dreptate,tineam evidenta porcilor care o futeau pe muma-ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Porc sau mistret negru asa ca tine?

      Ștergere
    2. Cred ca negru ,cica astia ar avea matarangile mai groase,mai lungi si mai noduroase ,asa cum ii placea tarfei...

      Ștergere
  38. mos alecu spunea...

    @Plano Lupuș 30 martie 2013, 00:14 :
    Asa ar trebui sa fie , sefu' ...

    Pentru cei care nu au inteles de unde a inceput "sfada" de aseara :

    - la acest articol al lui sefu' , apare un comentariu :
    CEZAR 29 martie 2013, 19:57 . Niste propuneri pentru o oarecare lege a pensiilor ... De retinut ... la ora 19.57

    - la //mhblogonline.blogspot.ro/2013/03/proiectul-de-lege-pentru-inlaturarea.html#comment-form (blogul perete de wc) apare
    Don Corleone29 martie 2013, 20:24 (si urmatoarele comentarii ale celor doi maidanezi) . Despre cit de viteji au fost , facindu-ma praf pe mine prin cele spuse de ei pe aici ; in ultimele zile , ei neavind niciun fel de referire la cele spuse de mine . Incepind , deci , cu ora 20.24

    - observind "bucuria" celor doi maidanezi ... le raspund (la acest articol al lui sefu' ) ... mos alecu 29 martie 2013, 21:13 . La ora 21.13 .

    - de aici ... incepe nebunia :

    ------ primul se recunoaste dez_akord_atul (don...) - probabil la trecerea la al "n" - ulea PET de bere ;

    ------ neintelegind despre ce este vorba ... sare la lupta si avianyc ... (presupun ca acum este convins ca a gresit in evaluarea pe care a facut-o , atunci , situatiei) ;

    ------ din tufisuri sare si motanelul cacacios (animalul fioros) ... care merita , pe deplin , calificativul de maidanez .. dar nu era vizat in cazul prezentat ;

    ------ prinzind momentul favorabil de a-si arata afinitatile pentru echipa maidanezilor ... se lanseaza in discutii si timpitul tolomac (unknown , lorem ipsum) care , de la inaltimea studiilor lui , da indicatii lui sefu' ;

    ------ in sfirsit (mai greu de cap fiind) se recunoaste si cel de-al doilea maidanez - prostovanul de sergent bula (cezar) .

    Reluarea acestor discutii am facut-o pentru cei care , mai "proaspeti" pe aceste meleaguri , nu au inteles cine sint cei care , de fiecare data , incep scandalurile ...

    Sint multi cei care au pareri diferite ... dar cu ei se poate discuta pe tema . Cu cei patru membri ai faunei maidanezilor ... orice discutie ajunge "in balarii" , singurul lor argument fiind ca "mos alecu" este ...

    Cu asta , din partea mea , cred ca "apele s-au linistit" ...
    Sa vedem cit rezista maidanezii sa innoate in ape linistite ...

    30 martie 2013, 08:47
    ==================================
    Asa MOSULE, da-le la booci pe unde-i apuci!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS. Uitasem, Mosule nu fi magar! Nu jigni onorabilii membri ai clubului ZOO & 9, ca altfel trimitem ambulanta dupa tine si...direct la Socola te ducem!

      Ștergere
    2. Muey, s-a reintregit haita?
      Pana acu se muscau de oaua,acu se ling reciproc pe ele.Muey,e timpul sa le facem antirabicul.

      Ștergere
    3. De ce sa-l impaiem ,e numai bun de muie ca nu mai are dinti si nu mai poarta tanga ,acuma are pampersi.Sho pe el! Ca stiu ca va citi,ca-i place harcii acest blog.

      Ștergere
  39. Din ,,opera'' unui muist:

    ,,eram militari educati si disciplinati ,eram din vechea garda ,unde cinstea si onoarea ,demnitatea erau telul nostru in munca si viatza,,

    ,,Mai flinticul ma-ti ,eu am activat peste o jumatate de veac in armata si futeam la muma-ta inainte sa te borasca pe tine pe borta pizdii cat cascheta,,

    ,,tineam evidenta porcilor care o futeau pe muma-ta,,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pardon!
      Trece toate „titlurile de noblete”!MUIST si APV-P.

      Ștergere
  40. Dragii mei, dupa indelungi deliberari am ajuns la concluzia ca intr-adevar sunt mistret si sunt var drept cu Ghita din cotet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da ma' daca tu vrei asa ,merge si mistret ca sa dea bine ca doar o futeam pe scroafa de muma-ta!

      Ștergere
    2. 11:53...Sa-i sugi flocii, spermatozoid negru ce esti.

      Ștergere
    3. HOP, HOP, HOP, LUI TIGRI2 SA I-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

      Ștergere
  41. Puiule,doar esti porca batran,te-ai enervat? Da shi ,muma-ta mai are floshi la varsta asta sau si-a resetat kilometrajul de puli negre ce-au fost varate intr-insa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te rog nu ma jigni! Ti-am spus ca sunt mistrez de Urziceni! Ce nu pricepi? Vrei sa-ti traduc in limba gaburilor?

      Ștergere
  42. Ete ce zice spermatozoidul negru, halitorul de lebede din Hurziceni:
    "tigri2 spunea...

    @Plano-Lupus
    ***Ce tot ii dai cu minoritate galagioasa,spune clar: tzigani.
    ***Iar Mos Pampers Gaurit,se da rotund si spera ca prin defaimarea noastra si a ce spunem noi sa iasa in evidenta mediocritatea lui adica ca el ar fi "magarul intre oi".
    Este plin de intelighentie si de smecherii precum.[denumirea blogului porcos--ca care zice dansul]de hartii[igienice]
    Folosind o figura de stil ,ca intre noi intelectualii ,mi-as permite sa remarc zbaterea acestui mosnegut infumurat,cu un zombi care se catzara peste multimea ingrijorata asa,ca sa iasa in evidenta,ca cazul unuia care alfel nu poate si nu stie.Amin!"
    -----------------------------------------------------------------
    Muei, cacat negru si bozgor de-ti spui "tigri2" (mai esti si analfabet pe deasupra, dupa modul cum folosesti pluralul), tigan esti tu cu toata familia ta macraon nesimtit ce esti! Sa ne sugi pulili, tu-ti gitii ma-ti de zabalos!

    RăspundețiȘtergere
  43. @doi cu-n coi(opinticul negru -in ceru gurii)
    Sa ma pupi pe teasta!
    SS
    Pulea

    RăspundețiȘtergere
  44. Mai agramatule,mai prostovane ,imi dai lectii de gramatica?Unde am folosit gresit pluralul,poate acolo unde am spus ca ma-ta se fute cu o turma de porci,da,ai dreptate ,turma este la singular ca si regimentul cu care se futea ma-ta,numai ca acolo sunt muuuuulti indivizi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-i bei malastrocul cu polobocul limbrik negru si mik cit un lindik! La Viana, gaburule, te-ai fotografiat linga tancul ala T34. Ce, vroiai sa-l ciori desti si sa-l duci la fiare vechi? Pe mama s-o pupi in VULVA boracule din Ciceu, ..ga-mi-as mataringa in gitlelejul tau de derbedeu!

      Ștergere
    2. Amiiiiiiiinnnn!!!Doamne ajuta!

      Ștergere
  45. Muei, ieou chem hingherii, ca nu se mai poate cu animalul.
    Musai trebuieste castrat, caci altfel asta fute tot, inclusiv chiriasul dela Cotroceni!

    RăspundețiȘtergere
  46. Mai prostalaule.mai geografie de doi bani.In clasa a 8-a se preda geografia Romaniei ,tu aveai vreo 16 ani[ca ai ramas repetent vreo 2 ani]si-ti mirosea a femeie,se vede ca ai lipsit deoarece in timpul ala luai lectii de futai de la ma-ta.Ei acuma se vad carentele,pai mai bou cu tzatze orasul Ciceu ,da,este un oras cu maghiari dar Ciceul de unde sunt eu este situat la 165 de km si este legat de Cetatea Ciceului ,a lui Petru Rares[dar asta este de istorie]si de la asta ai lipsit ca atunci ii dadeai lectii de futai lui sora ta,cu toate ca ea ,smechera luase ore de specialitate de la bunicul vostru.Futai in familie,ce mai ,chestia este ca tu ai ajuns un dobitoc,fara pic de cultura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te-ai suparat mei Opintik mik cit un limbrik/lindik? Mai ia o gura de sloboz si pupa-ma-n gaoz!

      Ștergere
  47. Mai boratura,luat -ti-as mamica-n pula,pai tu cu Mandea te pui la injuraturi,stiu ca nu este o lauda prea placuta dar afla ca am fost campion national in domeniu,te fac la buzunar din doua miscari ,plus avantajul ca tu esti un prostovan si habar nu ai pe ce lume traiesti,i-a s-o intrebi pe mamicutza ta de cate ori ma cautat cu budigaii in protzap,de nu mai scapam de ea.

    RăspundețiȘtergere
  48. Ia s-o interoghezi pe muma-ta ,ardei vreo doua cu parul in moalele capului pana recunoaste ca nu s-a spalat pe dinti de cand i-au tras-o la rat niste turcaletzi cu TIRul in parcare.

    RăspundețiȘtergere
  49. Bravo Tigrisor ! I-ai facut ..ghiortane!
    Ba dar totusi cu ce le tragi pe pula pew mamicile lor..ca tie Ti-a picat pula Closca cam demultisor!!??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baa, asta din Urziceni, Spermatozoidul negru e tare in limba si in laba dupa usa de la baie linge-ne-ar din greu pe koaie!

      Ștergere
    2. Tigrisor nevasta-ta mai culege castraveti prin Italia ? Cu curul desigur ! Sa-ti plateasca Vulvoiul ..sa ma cak in ea de rabla!!

      Ștergere
    3. Mai ,vad ca sari calutul,asa ca ada-le pe fii-ta si pe curva de nevasta-ta sa le fac o proba.Daca ai si vreo nora,n-ar strica.

      Ștergere
    4. Asa Tigrisor2...dar de CURVA de nevasta-ta care face trotuarul la broscani ..nu zici nimic ?? ! Aduce..euroi ...""!!

      Ștergere
    5. Baaa Tigrisor asa as trage ceva pe pula! Ai neamuri libere ! Nu conteaza varsta!
      Tie de cand ti-a cazut pula closca...nu ai probleme cu tensiunea oculara!!??

      Ștergere
  50. De pe blogul lui Mircea Pascu: http://impascu.wordpress.com/

    tigri2 spune:
    octombrie 30, 2010 la 20:55 | Răspunde
    Dragi camarazi stati linistiti,ca o sa fie si mai rau,si cu recalcularea ,se minte mai ceva ca la parlament,noi zecile de mii care am iesit la pensie cu Ordonanta 7 ,ca sa intre Romanaia in structurile NATO si Europene,o sa o incurcam rau de tot ca nr de puncte adunate se vor imparti la 20 ,darc are avem sub 20???,cand am iesit in ’98 ni sa promis ca e Ok ca o sa mai muncim pe ici pe colo ,ca rconveMinciuni,apoi ne-a interzis munca am imbatranit ,ne-am imbolnavit si o sa murim saraci,fara sa putem misca un deget Nu mai zic de nedreptatea ce ni sa facut celor care am iesit la pensie inaintea L 164 ,si acum avem pensia cu diferente de 45-60%mai mica dupa toate reglajele facute incepand cu 2007,nu mai spun de perioada 2001-2007.De ce la sistemul judecatoresc ,si chiar la profesori sa putuit da din urma si la noi la militari NU .Astea sunt problemele ce ne rod,si sanatatea ca daca te duci la SMC esti privit ca un RAHAT nu ca un fost slujitor al patriei,dar fiecare isi sustine ce-l doare chiar si cei din fruntea SCMD ,ei au prins vremuri bune si acum vor sa-si apere pensiuca frumusica ,ii doare-n spate ca eu ca pilot militar am pensia jumatate din cea a unui ia care a stat la caldurica .Despre aceste probleme vreau sa discutam ,plus o solidaritate intre noi .tigri2
    ------------------------------------------------------------------
    Mey Motanele kkcios, daca erai un RAHAT normal, poate aia de SMC te-ar fi bagat in seama, dar unui rahat negru si urit ca tine, ce sa-i faca brancardierii decit sa-l rada.

    RăspundețiȘtergere
  51. Uai, ce-i linistea asta pe bloaga? Ori mergeti la catolici la Inviere?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS. Pentru catolici si toti ceilalti, mai putin ortodocsii: Hristos A Inviat + Paste Fericit!

      Ștergere
  52. Viorel Kis - tigri2
    Inregistrat la: 29 Dec 2012
    29 December 2012 - 09:25 PM

    Posed volvo s 40 fabricat in 2004 nu se deschide portbagajul decat daca pornesc motorul,iar unul din becurile de la numar nu arde.N-as vrea sa apelez la reprezentanta ca ma rde la buzunar[nemotivat]

    http://www.volvo-club.ro/user/5073-viorel-kis/page__tab__posts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si asta care nu stie sa-si deschida portbagajul si sa schimbe un bec la masina, zice ca a fost pilot, profesor si nu-s ce dracu a mai fost? Asta e un mincinos si un cacanar. Dati-i cu Flit ca RH-ului, ca doar au amindoi aceeasi grupa sanguina.

      Ștergere
  53. Deja ai trcut de la injuraturi la chestii foarte murdare,maine o sa treci la crima,nu.Esti josnic si nu joci corect.Pana acuma ne limitam a ne injura de mama,si pana aici,dar vad ca ai sarit mult calul.
    @Admin
    Eu promit sa nu mai injur pe acest blog,dar te rog sa stergi aberatiile la adresa mea.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tigri2 spune:
      octombrie 28, 2010 la 19:34 | Răspunde
      Sunt atat de “mandru “de ce s-a intamplat incat imi vine sa iau cateva dinamite pe care sa le leg de crucile pe care vor fi rastigniti acesti tradatori -impostori,hoti si “sugatori’de sange al propiului popor,,iar d-voastra tuturor sa va spun FRANC ;sunteti LASI si carcotasi,v-ati pirdut coloana vertebrala.tigri2
      ---------------------------------------
      http://impascu.wordpress.com/

      Ștergere
  54. Motanele Von KK de Hurziceni, nu esti in postura de a pune conditii. Te predai NECONDITIONAT ca nemtii in cel de-al II-lea Razboi Mondial. Vei fi judecat de Inaltul Tribunal al Clubului ZOO & 9, iar de vei fi gasit vinovat, prin footere la cioc sau booci (la alegerea ta) de PMT vei fi executat.

    RăspundețiȘtergere
  55. ROMANIA, ghena de gunoi TOXIC/RADIOACTIV a GERMANIEI.
    Multumim pentru SURPRIZA de PASTE, Angela Merkel!
    =======================
    EXCLUSIV. De ce întârzie nava Flaminia.
    29-03-2013.
    Portcontainerul german MSC Flaminia, care a luat foc anul trecut, în marş pe Oceanul Atlantic, în timp ce transporta "substanţe periculoase", nu a mai sosit în cursul nopţii trecute în avanportul constănţean, fiind aşteptată în rada exterioară abia în această seară, a zilei de vineri, 29 martie, în jurul orelor 18.

    Motivul întârzierii l-am aflat, în exclusivitate, pe surse, de la autorităţile navale şi cele de mediu: nava a fost scrupulos şi competent "puricată" de omologii turci! Este vorba atât de instituţiile care permit şi organizează traficul prin strâmtoarea Bosfor, cât şi de cele care au ca sarcină protecţia mediului şi siguranţa populaţiei. S-au verificat toate documentele navei şi, mai ales, au fost controlate toate urmele dezastrului soldat cu două victime, un decedat şi un rănit grav. Abia când au avut certitudinea că nava şi ceea ce a mai rămas din încărcătură (nişte containere arse, golite de conţinutul periculos, lipite între ele şi de punte datorită incendiului) nu prezintă nici un risc pentru navigaţie, mediu sau oameni, turcii au introdus vaporul în convoiul de traversare.

    Este de menţionat faptul că "filtrarea" navelor cu probleme potenţiale, de tipul celor asociate cazului Flaminia, chiar intră în sarcina autorităţilor de la Bosfor, conform mai multor prevederi din regulamentele internaţionale de navigaţie, dar şi reieşind din acorduri şi convenţii regionale, în speţă referitoare la Marea Neagră, semnate, deci asumate, şi de statul turc.

    Chiar dacă turcii şi-au făcut datoria, comisarii Gărzii de Mediu Constanţa vor inspecta şi ei nava, chiar înainte de a ajunge la dană, împreună cu reprezentanţii Căpităniei şi poliţiştii de frontieră, aşa cum am fost asiguraţi, în mod constant, în ultima săptămână.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flaminia a ajuns in Constanta!(27)
      ===============
      0-03-2013 .
      Port containerul Flaminia a ajuns aseară în rada exterioară a Portului Constanţa.

      Autoritatea Navală Română a constituit un comitet de urgență cu privire la sosirea navei Flaminia în Portul Constanț.

      Șeful Direcției și Siguranță Navală din cadrul ANR, Șerban Berescu, a declarat că din comitet fac parte șeful Centrului Maritim de Coordonare VTMIS, șeful Serviciului de Poluare și șeful Căpităniei Zonale Constanța. De asemenea, s-a instituit un consemn general de supraveghere permanentă VTMIS și de supraveghere video, prin sistemul SCOMAR, iar agenția de salvare pe mare ASVROM va avea în permanență o navă în asistență pentru a interveni în caz de necesitate. Și Garda de Coastă are o navă pregătită pentru a interveni.

      Nava a ancorat in zona 3 de ancorare, în rada exterioară a portului, la o distanță suficientă de toate celelealte nave din zonă. Potrivit lui Șerban Berescu, înainte de a urca pe navă se va face un instructaj special. Cei desemnați vor avea echipament adecvat de protecție, iar în cazul în care se va decide dacă nava va intra în portul Constanța se vor preleva probe care vor fi analizate.

      Ștergere
    2. PDL Constanţa, despre nava Flaminia: Trebuie să ştim ce presupune decontaminarea acestei nave. 31 mar 2013 .
      =======================
      Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal cere autorităţilor competente să explice populaţiei care sunt pericolele în cazul în care nava MSC Flaminia va acosta în Portul Constanţa sau în Portul Mangalia.

      În acest sens, PDL Constanţa va trimite luni adrese unor instituţii precum Agenţia Pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, Prefectura Constanţa, Autoritatea Navală Română şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a afla cu exactitate care este pericolul la care populaţia Constanţei este supusă prin permiterea apropierii acestei nave de litoralul românesc.

      Trebuie să ştim ce presupune decontaminarea acestei nave, cât de periculoasă este această procedură, de ce România nu s-a ferit de MSC Flaminia asemenea Franţei, Olandei, Germaniei sau Angliei, cum va fi afectată apa Mării Negre sau cum va influenţa întreaga operaţiune litoralul românesc. Constanţa şi România nu ar trebui să fie ghena de gunoi a Europei.

      Să nu uităm că s-a mai încercat asta cu depozitul de deşeuri de la Năvodari. Nu trebuie să permitem aşa ceva! În contextul creat autorităţile competente sunt obligate să dea asigurări populaţiei şi să răspundă la următoarele întrebări: Este populaţia Constanţei protejată împotriva posibilelor radiaţii? Vor fi contaminate apele litoralului românesc de deşeurile chimice rezultate în urma decontaminării? Flora şi fauna Mării Negre vor fi afectate în urma operaţiunilor asupra navei? De asemenea, solicităm ONG-urilor de mediu să se implice activ în acest demers pentru a nu pune în pericol litoralul românesc şi populaţia judeţului Constanţa, a declarat Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa.

      Ștergere
    3. Vaporul german plin cu substanţe atât de periculoase încât niciun port european nu l-a vrut a fost primit de România. Ţara noastră îşi asumă toate riscurile şi a acceptat să repare nava Flaminia.

      Nava Flaminia a fost numită "bombă toxică plutitoare", dar ce conţin exact cele 150 de containere cu substanţe periculoase nu ştie nimeni. Sau, cel puţin, nu spune nimeni. Nici măcar autorităţile române, care se pregătesc să o primească în port, cu orice risc.

      Odiseea navei a început în mijlocul Atlanticului. În iulie 2012, încărcătura de la bord a luat foc. Un membru al echipajului a murit în incendiu iar altul a ajuns la spital. De ce, nu se ştie clar. Unii vorbesc chiar de substanţe radioactive.

      Din acel moment, Franţa, Marea Britanie şi Olanda au refuzat să o primească pentru reparaţii. Singurii care au acceptat, într-un final, nava-cargo au fost germanii. Flaminia a stat 6 luni într-un port de apă adâncă, nefinalizat.

      La final, germanii nu au vrut să păstreze nava în apele lor. Aşa a ajuns în România. La Constanţa, zeci de oameni vor munci timp de o săptămână ca să descarce nava. Vor goli şi vor spăla containerele, iar reziduurile vor fi duse la Ploieşti.
      =======================
      Ce REZULTA de aici???
      Ca toate informatiile privind controalele si masurile ce se vor lua, sunt simple, banale POVESTI de adormit tampitii. TOTUL este stabilit cu precizie. Este clar ca avem fie FAPTE DE CORUPTIE, fie COMENZI POLITICE de la cel mai inalt nivel. Populatia, drepturile omului, Legislatia interna si internationala, NU mai conteaza in SUE/'UE !!!
      Muschii de fier, isi spun cuvantul!
      In Germania, se face curatenia de primavara/PASTE!

      Ștergere
    4. INCA UN MOTIV PENTRU SUSTINEREA LU BASE !!!

      Ștergere
  56. PULA DIMINEATA!!
    Cateva bancuri noi....da's bune si cele vechi:)



    - Oh, scuzati, era cat pe ce sa ma asez pe ochelarii dumneavoastra.
    - Nici o problema, doamna. Au vazut ei lucruri mult mai nasoale...
    ________________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________
    - Care este diferenta dintre o femeie si o greseala?
    - Cand gasesti greseala, problemele dispar. Cand gasesti o femeie, problemele incep sa apara!
    ________________________________________________________________________________
    Două doamne mai în vârstă:
    - În ziua de azi, tinerii sunt mult mai destrăbălaţi!
    - Da, dragă, ai dreptate... Acum ar fi trebuit să fim tinere!
    ________________________________________________________________________________
    El :
    - Vezi, acolo, după gratii, hipopotamul acela? Uite ce gură mare are...
    Ea, admirativ :
    - Da, da, văd!
    El :
    - Şi, totuşi, tace...
    ________________________________________________________________________________
    De ce numai 10% dintre femei ajung în rai? Pentru că, dacă ar ajunge mai multe, acolo ar fi iadul...
    ________________________________________________________________________________

    RăspundețiȘtergere
  57. Discuţie între două blonde:
    - Ce i-ai cerut anul ăsta lui Moş Crăciun?
    - 30 de dolari, ca la toată lumea!
    ________________________________________________________________________________
    Două blonde călătoresc cu trenul. În compartiment călătoreşte cu ele un bărbat mai în vârstă, cu barbă. Şopteşte una la urechea celeilalte:
    - Uită-te! Asta-i Mircea cel Bătrân...
    - Eşti proastă! Ăla-i mort de vreo 700 de ani.
    În acel moment, intră un alt bărbat în compartiment şi-l salută pe bărbos:
    - Salut, Mircea! Ce faci bătrâne? Nu te-am mai văzut de sute de ani....
    Prima blondă:
    - Na, cine-i proastă?
    ________________________________________________________________________________
    O blondă la spovedanie.
    - Părinte, am preacurvit.
    - De câte ori, fiica mea?
    - Părinte, am venit să mă spovedesc, nu să mă laud!
    ________________________________________________________________________________
    Un bărbat, la o librărie:
    - Aş dori o carte care să trateze despre superioritatea bărbatului faţă de femeie.
    Vânzătoarea:
    - Utopie şi SF, la etajul doi.
    ________________________________________________________________________________
    _______________________________________________________________________________
    Fiecare bărbat de succes are în spatele lui o femeie. Dacă succesul continuă, mai apar şi altele...
    ________________________________________________________________________________
    Se spune că bărbaţii inteligenţi sunt soţii ideali. Greşit. Bărbaţii inteligenţi nu sunt soţii nimănui.
    ________________________________________________________________________________
    Un medic îşi aduce studenţii în vizită la un ospiciu. Se opresc la un salon, unde era un bărbat cu privirile rătăcite.
    - Vedeţi, acest bărbat şi-a pierdut minţile fiindcă femeia cu care vroia să se căsătorească l-a refuzat. În următoarea rezervă, îl vom vizita pe cel care a luat-o...
    ________________________________________________________________________________
    - Domnişoară, sunt gata să vă învăţ arta iubirii!
    - OK, deşteptule! Şi cât eşti gata să cheltui pentru educaţia mea?
    ________________________________________________________________________________
    Eu consider că femeia are dreptul să facă tot ce vrea. Numai să fie gustos.
    ________________________________________________________________________________
    Sexul este preţul pe care femeile îl plătesc pentru căsnicie. Căsnicia este preţul pe care bărbaţii îl plătesc pentru sex.
    _________________________________________________________________________________________________

    RăspundețiȘtergere
  58. ________________________________
    - Nici nu ştiu pentru ce porţi sutienul, şi aşa nu prea ai ce pune în el!
    - Lasă, că doar şi tu porţi chiloţi...
    ________________________________________________________________________________
    - E adevărat, tăticule, ca în unele părţi ale Africii bărbatul nu îşi cunoaşte soţia decât după căsătorie?
    - Fiule, la fel se întâmplă în toate ţările!
    ________________________________________________________________________________
    - Mai bine mă căsătoream cu dracul!
    - Aiurea, scumpo! Căsătoria între rudele de sânge e interzisă!
    ________________________________________________________________________________
    Un bărbat punea nişte flori la mormântul iubitei sale mame decedate, când remarcă un alt bărbat în genunchi la un alt mormânt. Bărbatul părea că se roagă cu o intensitate profundă, repetând:
    - De ce a trebuit să mori? De ce a trebuit să mori? De ce a trebuit să mori?
    Primul bărbat se apropie de el şi îi spuse:
    - Domnule, nu vreau să mă amestec în suferinţă dumneavoastră privată, dar nu am văzut niciodată atâta durere... Pe cine jeliţi? Un copil? Un părinte?
    Îndureratul îşi adună gândurile pentru o clipă, apoi răspunse:
    - Primul soţ al nevestei mele...
    ________________________________________________________________________________
    ______________________________________________
    Doi prieteni se întâlnesc:
    - Ce mai faci?
    - Destul de bine, doar un pic supărat. M-am certat ieri cu nevastă-mea.
    - De ce?
    - Nu ne înţelegem unde să petrecem concediul. Eu vreau în Thailanda, iar ea vrea să vină cu mine.
    ________________________________________________________________________________
    - Domnule doctor, căsătoria mea a intrat într-un impas.
    - Cum aşa?
    - Păi, soţia mea nu mă mai poate suferi când sunt beat, iar eu n-o mai pot suferi când sunt treaz!
    ________________________________________________________________________________
    Soţia se întoarce din concediu, de la mare, iar soţul o întreabă:
    - Ei, cum te-ai distrat?
    - Acolo femeile ori tricotează ori fac sex.
    - Şi tu ce ai făcut?
    - Păi, nu am găsit andrele pe tot litoralul...
    ________________________________________________________________________________
    La un bijutier, soţia probează o brăţară masivă din aur, apoi îşi întreabă soţul dacă îi place.
    - Nu, dragă! Brăţara asta te îngraşă!
    ________________________________________________________________________________
    - Ce ţi-a zis nevasta când te-ai întors târziu de la chef?
    - Nimic, oricum trebuia să-mi scot dinţii din faţă...
    _______________________________

    RăspundețiȘtergere
  59. - Nici nu ştiu pentru ce porţi sutienul, şi aşa nu prea ai ce pune în el!
    - Lasă, că doar şi tu porţi chiloţi...
    ________________________________________________________________________________
    - E adevărat, tăticule, ca în unele părţi ale Africii bărbatul nu îşi cunoaşte soţia decât după căsătorie?
    - Fiule, la fel se întâmplă în toate ţările!
    ________________________________________________________________________________
    - Mai bine mă căsătoream cu dracul!
    - Aiurea, scumpo! Căsătoria între rudele de sânge e interzisă!
    ________________________________________________________________________________
    Un bărbat punea nişte flori la mormântul iubitei sale mame decedate, când remarcă un alt bărbat în genunchi la un alt mormânt. Bărbatul părea că se roagă cu o intensitate profundă, repetând:
    - De ce a trebuit să mori? De ce a trebuit să mori? De ce a trebuit să mori?
    Primul bărbat se apropie de el şi îi spuse:
    - Domnule, nu vreau să mă amestec în suferinţă dumneavoastră privată, dar nu am văzut niciodată atâta durere... Pe cine jeliţi? Un copil? Un părinte?
    Îndureratul îşi adună gândurile pentru o clipă, apoi răspunse:
    - Primul soţ al nevestei mele...
    ________________________________________________________________________________
    ______________________________________________
    Doi prieteni se întâlnesc:
    - Ce mai faci?
    - Destul de bine, doar un pic supărat. M-am certat ieri cu nevastă-mea.
    - De ce?
    - Nu ne înţelegem unde să petrecem concediul. Eu vreau în Thailanda, iar ea vrea să vină cu mine.
    ________________________________________________________________________________
    - Domnule doctor, căsătoria mea a intrat într-un impas.
    - Cum aşa?
    - Păi, soţia mea nu mă mai poate suferi când sunt beat, iar eu n-o mai pot suferi când sunt treaz!
    ________________________________________________________________________________
    Soţia se întoarce din concediu, de la mare, iar soţul o întreabă:
    - Ei, cum te-ai distrat?
    - Acolo femeile ori tricotează ori fac sex.
    - Şi tu ce ai făcut?
    - Păi, nu am găsit andrele pe tot litoralul...
    ________________________________________________________________________________
    La un bijutier, soţia probează o brăţară masivă din aur, apoi îşi întreabă soţul dacă îi place.
    - Nu, dragă! Brăţara asta te îngraşă!
    ________________________________________________________________________________
    - Ce ţi-a zis nevasta când te-ai întors târziu de la chef?
    - Nimic, oricum trebuia să-mi scot dinţii din faţă...
    ________________________________________________________________________________
    - Nenorocire! Am o nevastă tânără care-i mereu bolnavă.
    - Asta nu-i nimic. Eu am una bătrână care-i sănătoasă tun...
    ________________________________________________________________________________
    - Fiule, eu voi pleca câteva zile de acasă. În absenţa mea, tu vei fi bărbatul în casă.
    - Bine, tată, dar întoarce-te repede, nu-mi place să spăl vasele.
    ________________________________________________________________________________
    -- Chelner, ce vin ne recomanzi, la aniversarea căsătoriei?
    - Depinde, domnule, dacă vreţi să sărbătoriţi ori să uitaţi...
    ________________________________________________________________________________
    - S-ar putea ca la noapte să fie furtună, zice soţul.
    - Dacă vii devreme acasă, nu o să fie...
    ________________________________________________________________________________
    - Ce mai fac ai tăi?
    - Excelent, soţia a născut un băieţel, care seamănă leit cu mine...
    - Da? Şi nu se mai poate face nimic?
    ____________________________________________________________________________.

    RăspundețiȘtergere
  60. ____
    Un tip îşi găseşte nevasta în pat cu cel mai bun prieten al său. Scoate puşca din dulap şi-l omoară pe loc.
    Nevastă-sa:
    - Cu o aşa atitudine, ai să rămâi fără prieteni.

    ____________________________________________________________________________
    - Dragule, ai fi dorit să mă mărit cu altul?
    - Nu, scumpo, eu nu doresc răul nimănui!
    ________________________________________________________________________________
    -Voi, barbatii, sunteti foarte brutali! Voi vreti numai sex! Noi, fetele, dorim atentie..
    - Atentie !!! Acuşi o sa facem sex!
    ________________________________________________________________________________
    Un chirurg vizitează o blondă splendidă după operaţie:
    - Totul merge bine...
    Ea era trează, aşa că, după ce o examinează, îl întreabă:
    - Şi după cât timp voi putea face sex din nou, domnule doctor?
    Chirurgul, încurcat, făcu o mică pauză, lucru care păru s-o alarmeze pe biata fată.
    - Care-i problema, doctore? Am să mă fac bine, nu-i aşa?!
    El răspunde:
    - Sigur c-ai să te faci bine... Doar că nimeni nu mi-a mai pus întrebarea asta după o operaţie de amigdalită...
    ________________________________________________________________________________
    - Sotia dumitale va fi frumoasa, desteapta si bogata, ii spune ghicitoarea unui barbat.
    - Minunat, dar ce fac cu actuala?
    ________________________________________________________________________________
    La 9 barbati din 10 le plac femeile cu sani mari. Celui de-al 10-lea ii place de ceilalti 9.
    ________________________________________________________________________________
    Dupa o vodca, o blonda ajunge in patul unuia.
    Multumiti, dupa, fumau o tigara:
    - Auzi? zice el. Uita-te la mine si spune-mi: eu am fost primul barbat din viata ta?
    Ea il priveste si zice:
    - S-ar putea, ai o figura foarte cunoscuta!
    ________________________________________________________________________________
    Ion stătea pe prispa casei şi fuma.
    Trece Gheorghe pe stradă şi îl strigă:
    - Ioaneeee! Hai să bem un rachiu la crâşmă.
    Ion răspunde:
    - Băi, nu vin.
    - Hai, mai Ioane ! Sau ţie frică de nevastă?
    - Auzi mă, Ghio! Nici la lup nu-i e frică de câine, dar nu-i place cum latră.
    ________________________________________________________________________________
    Discutie între socru şi viitorul ginere:
    - Şi dacă n-o să vă înţelegeţi?
    - Nicio grijă. Eu v-am luat-o, eu v-o aduc înapoi!
    ________________________________________________________________________________
    O blondă aşteaptă autobuzul în staţie ca să plece acasă. Afară ploua tare. Un Porsche alb, superb, frânează brusc şi un bărbat prezentabil o întreabă:
    - Vă pot conduce acasă, domnişoară?
    - Nu mă deranjează, dar unde staţi?
    ________________________________________________________________________________
    Un tip vine la magazin sa cumpere un cadou de 8 martie.Vanzatoarea il intreaba:
    - E pentru sotie sau doriti ceva mai scump?
    ________________________________________________________________________________
    Sotia isi intreaba sotul, care pleaca la mare fara ea:
    - De ce nu ti-ai pus verigheta?
    - Verigheta? Pe caldura asta?
    ____________________________________________________________________________
    Orice mamă trage nădejde ca fiica ei să aibă noroc de un sot mai bun decît a avut ea.
    Pe de altă parte, e absolut convinsă că fiul ei nu va avea noroc de o femeie cum a avut taică-su

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai Curlioane, decit sa ne mai zici tu bancuri, mai bine cinta-ne ceva! Stii tu: " Cind m-am nascut in jur erau butoaie..."

      Ștergere
  61. Buna dimineata,APV-P.,pace voua Zoo si stimabililor de la Noo!
    Paste fericit!

    RăspundețiȘtergere
  62. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  63. Neata Buna la ZOO + 9! Cezare, cit am lipsit 2 zile nu ai avut grija de oua!

    RăspundețiȘtergere
  64. Uai PMT, uai puleashca mai misti? Da, ori ba? Trimitem ambulanta aia neagra? Uai, sincer, io dreac mort nu vazui! Daca m-auzi, ridica mina stinga! Uai, da fii atent, nu cu dehtu in sus ca Cezar maimucea, ca ne kkm pe el! Auzi uai?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, ne-o fo cam rau, da n-am crepat, inca !
      Nush ce pula mea, cand se schimba vremea, ori cand se schimba ora...

      Am vrut si eu sa merg la Inviorare azi-noapte, aciulea la catedreala sen Geozef, ca cica s-o dat lumina gratis, da' n-am reusit. Ne-o fo cam rau, asea ca m-am uitat la teve, cand la habemus papam, pe tevere unu, cum dadea el lumuina la Vatican, cand la greu de ucis 4 !

      Ce miscator ! Mai ales cand vazui la stirile de pe 1 cum o bozgoroaica din Muyercurea Ciuc ot Harcov, care tocmai serba Inviorarea, cum se exprima ea intr-o romaneasca pura ! La intrebarea reporterului ca ce pula mea are in cosul ala de nuiele, ea, bozgoroaica revansarda si revizionista, o zis ca are "oua fiartă" !

      Iar un bozgoroi de ala secuisto-muist, care abia reusea sa-si aduca aminte cateva cuvinte in limba romana, ne explica el noua ca azi este una dintre cele mai mari sarbatori, adica "Invierea Cristosului" !

      Mai fain o fo cu al treilea bozgoroi hortist, care habar n-avea de limba romana si o borat pe tevere 1 numa in bozgoreasca !

      Ai di pula mea !

      Ștergere
  65. Bei Cezare, maimuco ete ce te asteapta:
    "Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda/salariul lunar brut avute în ultima lună de activitate, care include şi sporurile şi primele cu caracter permanent, astfel:
    a) solda de funcţie/salariul pentru funcţia îndeplinită;
    b) solda de grad corespunzătoare gradului avut la data trecerii în rezervă/salariul pentru gradul profesional deţinut avut la data încetării raporturilor de serviciu;
    c) solda de merit/salariul de merit;
    d) indemnizaţia de comandă/indemnizaţia de conducere;
    e) gradaţii şi sporuri;
    f) indemnizaţia de dispozitiv.
    (2) În cazul în care au avut loc modificări ale soldelor de funcţie ori salariilor pentru funcţiile îndeplinite în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media soldelor lunare brute/salariilor din această perioadă, mai puţin solda de grad/salariul pentru gradul profesional. La media obţinută se adaugă solda de grad/salariul pentru gradul profesional prevăzută la alin. (1).
    (3) În cazul în care modificările prevăzute la alin. (2) au fost determinate ca urmare a modificărilor actelor normative incidente, se aplică prevederile alin. (1).
    (4) Pentru militarii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 21 şi art. 38 alin. (2), baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.
    (5) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat nu poate depăşi media soldelor/salariilor lunare brute, aşa cum este stabilită ultima solda/salariu lunar brut, din ultimele 6 luni."
    -------------------------------------
    Brontozaure ai belit facletzul ala cretzul! Hi, hi, hi!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muei, de unde ai copy-paste?

      Ștergere
    2. De la finutzu Victor Tonta!!! Asa e bagata pe teava in Parlament. Mai multe nu va poci zice, ca vine dna-ul lui Muler si ma salta

      Ștergere
    3. Adicacatelea,asta sa fie „legea reparatorie”??Muei, da ce-o sa-l mai „repare” pe MaiMukles!!!!

      Ștergere
  66. Buey,unde PL MNEU disparurati cu tontii?Va ciocaniti oauale ?

    RăspundețiȘtergere
  67. Don Bazilos, trambiteaza-i pe maimutoi,APV-isti,muisti si senili de la Noo, ca dorm in camesoaie.

    RăspundețiȘtergere
  68. Cezareeeee, vino sa ne spargem oauale!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... Bucuros; da' din ce vrei? Din luptă să ne luptăm, ori din săbii să ne tăiem,ori ouale sa ni le spargem?

      Ștergere
    2. Eu v-aș spune-acuma vouă,Că prea vă prostiți cu ouă.Pentr-un geamăt de ..ahhh,ahhhhhh..E nevoie doar de două.

      Ștergere
  69. Dupa ce ne-or masacrat bunicii si parintii la Trăznea, Ip, Moisei, Sărmaşu, Sucutard, Mureşenii de Câmpie, Corneşti, etc., bozgoroii serbeaza azi Inviorarea !
    Le dadea el nen'tu Cească numa Inviorare si "ouă fiartă" rosii peste cap !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muey, da-i in PL noastre...serbeaza si ei cristosii mamii lor1

      Ștergere
  70. tigri2 spunea...
    Deja ai trcut de la injuraturi la chestii foarte murdare,maine o sa treci la crima,nu.Esti josnic si nu joci corect.Pana acuma ne limitam a ne injura de mama,si pana aici,dar vad ca ai sarit mult calul.
    @Admin
    Eu promit sa nu mai injur pe acest blog,dar te rog sa stergi aberatiile la adresa mea.Multumesc!
    ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    Anonim31 martie 2013, 01:18

    Motanele Von KK de Hurziceni, nu esti in postura de a pune conditii. Te predai NECONDITIONAT ca nemtii in cel de-al II-lea Razboi Mondial. Vei fi judecat de Inaltul Tribunal al Clubului ZOO & 9, iar de vei fi gasit vinovat, prin footere la cioc sau booci (la alegerea ta) de PMT vei fi executat.

    RăspundețiȘtergere
  71. Muie PMT, unde disparusi?Tocmai cand ziceam si io ca am cu cine vorovi?!

    RăspundețiȘtergere
  72. Noapte intunecoasa, viscol puternic... Un tip facea autostopul.
    Timpul trecea, nici o masina pe drum, si furtuna de zapada facea sa
    nu vada nici la 2 pasi in fata lui.
    La un moment dat apare o masina si se opreste in dreptul lui... Fara
    sa analizeze mult situatia, tipul se urca in masina. Dupa ce inchide
    usa, intoarce privirea spre sofer..., si incremeneste. La volan nu
    era NIMENI !!!
    Masina porneste usor, iar tipul, deja ingrozit, statea lipit de
    scaun, fara sa poata scoate vreo vorba.
    Apare o curba. Tipul incepe sa se roage in gand sa scape cu viata,
    dar exact cand intra masina in curba, apare o mana prin geam si
    roteste volanul.
    Tipul, deja paralizat de groaza, vede cum de fiecare data cand ajunge
    la o curba, mana apare prin geam si roteste volanul.
    La un moment dat, vazand ca se apropie de oras, isi
    face curaj si sare din masina.
    Intra in primul bar care ii iese in cale. Inghetat, ud si
    inspaimantat, cere 2 pahare de vodca si incepe sa le povesteasca
    celor din bar experienta groaznica prin care a trecut.
    Toti raman pe ganduri cand isi dau seama ca tipul plange, cu toate ca
    nu era beat.
    Dupa vreun sfert de ora, alti doi tipi inghetati bocna intra in bar,
    si vazandu-l pe primul, unul dintre ei ii zice celuilalt:
    - Auzi ma, asta nu e tampitul ala, care s-a urcat la noi in masina in
    timp ce noi o impingeam ?!?

    RăspundețiȘtergere
  73. @doi cu-n coi
    ,,Pana acuma ne limitam a ne injura de mama,si pana aici,dar vad ca ai sarit mult calul.,,

    Mai baligosule,ai un tupeu demential! Cine, in afara de tine, a mai folosit trivialitati macar apropiate de ale tale?

    Eu cred ca trebuiesti impaiat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si IO zic la fel.Dar inainte de-al impaia, trebuie musai sa-m imbaiem.

      Ștergere
    2. Sa-i futem familia ! Da numai cu viol ..sa vada si el cumui!!

      Ștergere
    3. Nu zici hop si apare al doilea dement!
      Voi ce mincati, pahare cu tot cu mitilic?!

      Ștergere
    4. Muie 19,22!Ti-ai luat pasteaua de seara?Vezi ca aciulea mintenas te umpli de glorie vesnica!Adica muie la greu.

      Ștergere
    5. Anonim31 martie 2013, 19:22
      Hooo ba prostilor ca doar am glumit ! Nu-mi spurc eu scarnavicul pe curu astora ..de tigani bozgorizati!!

      Ștergere
    6. Nu mai glumi in halul asta! La 9+ZOO avem si noi o urma de buca.

      Ștergere
  74. Muei PMT, iară ți s-o făcut rău?
    Hop,hop..hai sa-i dam Cezarului la cioc-cioc!

    RăspundețiȘtergere
  75. Muei, io zic totusi sa i-o trajem un pic la jinjie motanelului baligos, numa ca e-o problema: io nu pot ca-mi murdaresc bunatate de s(c)ula pe proteza lui. Cine se ofera? Hai un voluntar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei,mai inainte sa-l speli bine pe flit cu peria cea de sticle.Mai apoi sa-i razuiesti tartrul cu o placa vidia, apoi sa-l dezinfectezi cu neste spirt de fro 100 grade , apoi mai basadim.

      Ștergere
    2. Nu uai! Mai bine-l speli cu vitriol si dup-aia i-o tragem la coorul gol.

      Ștergere
  76. UAI CE PLOUA! CEZAR HAI SA MA-NVELESTI LA OAUA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-mi sugi -ULA!

      Ștergere
    2. DAAA D.C. nu ne mai spune un banc.....

      Ștergere
    3. Iar v-ati adunat in haita?Da pe negrul de HU nu-l luati indarat?Ca prin dos il luam noi aciulea, vrei si tu?

      Ștergere
    4. CEZARE, LASA CA-TI SPUNE MANDEA UNUL TARE, CU DEDICATIE PENTRU TINE:

      HUUOP, HUUOP, HUUOP, SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

      Ștergere
  77. Muei PMT, ne-ai aratat asea, un deget precum Czares Imperatores, si ai disparut ca magarul lui Danila in ceata?

    RăspundețiȘtergere
  78. Uai, care mi-ai furat Yahoo Messengeriu? Tu-va-n gooaza! Uai maimuco, tu l-ai ciordit, ori prietenul ala al tau bucatarul de lebede Vianeze cu care pina mai ieri te pupai pe buca? Ete: eroare 19, ca chipurile acu lucreaza inginerii ca motanelu baligos la iel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muei,numai al negru si urat din Hu putea sa-l ciordeasca!E-n mana dupa practica facuta in Viena.

      Ștergere
  79. Muiastilor,luati-va camasoaiele si mergeti la culcare.Czare, nu uita ora doua!

    RăspundețiȘtergere
  80. Uai, HOP,HOP,HOP,
    Ieri si azi am cam luat-o la CIOC,CIOC, CIOC !

    Ne-o fo cam rau, in pula mea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uăi, da ci boala tăt ai? Ai nevoi di ceva cu buzî dulci sâ strîngi în braţî? Uăi, vez nu cari cumva sâ fie vri-unu dintri istia doi, Cezărel coai di niel ori Mîţu băligos, câ numa iştia umblâ travistiţ şî au buzoaili mari. Ştii tu "foncţia creazâ organu"! Iştia doi au buzîli mari di la atâta pupat...

      Ștergere
  81. Uai, vad ca o pus nea Bazilleos de toate pentru toti, iar comenturile or fost pe masura, de o inalta tinuta artistico-literara !
    Cea mai inalta !

    RăspundețiȘtergere
  82. ` Mna seara la ZOO+9+APV P...`!
    Acum bagati tare pe NASUL TV!
    2 4pezi despre bentita Tricolora!

    RăspundețiȘtergere
  83. Inainte de a ma retrage la cuibar, sa nu uit sa va reamintesc:

    Peste cam o ora s-a dus si luna martie !
    Asa ca, PULA, PULA, PULA, legea "reparatorie" !

    Basme romanesti, transmise prin viu grai, din generatie in generatie !

    Eote:
    =========================

    "La sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 - doua ordonante reparatorii care sa preceada Legea pensiilor militare de stat.
    Dezbaterile la acest punct au prelungit sedinta cu mai mult de o ora, cei prezenti votand in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, solutia unei legi reparatorii pe problema discriminarii financiare si a nelimitarii dreptului la munca pentru rezervisti, lege cu doua articole al carei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri."

    Eote minciuni aciulea, de la domnu cu "Horor et Paria, Hae Sictiris" :
    ==============================

    Ea intra in procedura de urgenta, urmand ca, pana la sfarsitul lunii martie, situatia noastra sa fie rezolvata."



    Si, acusica, vine punctul forte, in care vom vedea cum "bunul Dumnezeu" ii da o muie stafului USL !

    Eote:
    =======================

    "Peste decizia unanima a staff-ului USL nu mai poate trece nimeni, nici o doamna sau nici un domn, oricat de simpatici ar fi, decat eventual, bunul Dumnezeu!..."

    Uai, sa dea dreaq !

    Va mai aduceti aminte de minciunile de anul trecut cu: imediat ce vom veni la guvernare, vom anula toate legile idioate ale lui boc (boc=cacat in limba turca), iar vinovatii vor plati, imediat ce se vor gasi bani si la Ministerul de Interne vom da ordonanta, imediat ce vom lua puterea deplina, dupa alegeri, vom rezolva, imediat dupa discutiile cu FMI, vom repara, imediat dupa aprobarea bugetului, vom da...

    Ce de muie a dat Pinocchio !
    Vesnica !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da' nu ma mai nervez, ca si asea m-or nervozat bozgoroii azi, cand i-am vazut la stirile de pe tvr 1 !

      Tara guvernata de cohorte de pochi, in care revizionismul hortist isi face de cap !

      Ștergere
  84. NB la ZOO + NOO, apevistii puley !

    RăspundețiȘtergere
  85. NB la ZOO + 9!
    Cezare, pe la doua dupa ora noua
    Dac-afara ploua sa vii sa ma-nvelesti la oua,
    Iar daca-i senin, temperatura cu limba sa le-o iei putin,
    Ca nu vreau ca ouale sa mi se raceasca
    Si cei ca tine, sula sa nu poata sa mi-o mai beleasca!
    Io vreau ca mataringa sa-mi fie ca haragii dreapte
    Cind ti-oi propti-o in gaoaza, bucile-t sa nu astepte
    Doar stii ca noi acu traim un secol de viteza
    Asa ca nu ma supara de nu vrei sa ti-o trag in freza,
    Iar de nu poti lucrarea s-o faci cum se cuvine
    Maimuco raporteaza si il trimit ca ajutor la la tine
    Pe prietenul tau negru, soferul pe tractorul cu sfirleaza.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!