Pagini de larg interes! Click here:

joi, 16 mai 2013

Corneliu Dobriţoiu versus DNA. Acuzat că şi-a cumpărat ilegal o locuinţă de serviciu de la MaPN , DNA a pus sechestru pe averea fostului ministru Corneliu Dobriţoiu

 
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a pus sechestru pe averea fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu. Acesta este acuzat că şi-a cumpărat ilegal o locuinţă de serviciu a MAPN, potrivit realitatea.net.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în acest dosar în cazul generalilor Corneliu Dobriţoiu şi Traian Pigui. De asemenea, procurorii au anunţat că se fac acte de urmărire penală în cazul altor zece persoane cu funcţii de conducere din MApN care ar fi achiziţionat, în condiţii nelegale, locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.
 
În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din Ministerul Apărării Naţionale, Traian Pigui s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu, dintre care unele preluate de la RAAPPS, pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către cadre militare cu funcţii de conducere din MApN (la data faptelor).

Valoarea prejudiciului în dauna Ministerului Apărării Naţionale a fost estimat la 1,2 milioane de lei.
Dobriţoiu a negat acuzaţii afirmând  că a respectat toate condiţiile pentru cumpărarea locuinţei.
Am respectat strict procedura de cumpărare a locuinţei de serviciu, iar verificarea condiţiilor pe care eu trebuia să le îndeplinesc în acest sens a intrat în competenţa altor structuri din Ministerul Apărării, cu care nu am fost într-o legătură de serviciu, într-o legătură de subordonare. Ceea ce mi se pare curios este că o cercetare care înţeleg că a început în 2009, iar timp de patru ani nu am fost invitat să fac vreun act de procedură, se reia tocmai astăzi, probabil într-un context politic şi mediatic ... având în vedere faptul probabil că numele meu a apărut ca un posibil om care râvneşte la portofoliul Apărării", a spus Dobriţoiu.
 
El a precizat că a făcut cerere "ca orice om, în baza legii" şi a respectat condiţiile pentru atribuirea locuinţei.
 
Fostul ministru a menţionat că a depus cererea de cumpărare a locuinţei în anul 2006, însă la momentul respectiv nu avea o funcţie în minister care să influenţeze alocarea locuinţei.
 
==============================================================
============================================
=====================
 
DNA a pus SECHESTRU pe averea fostului ministru Corneliu Dobriţoiu
 Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a pus sechestru pe averea fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu. Acesta este acuzat că şi-a cumpărat ilegal o locuinţă de serviciu de la MaPN.
DNA a pus sechestru pe averea lui Corneliu Dobriţoiu. În dosarul privind achiziţia ilegală a unor locuinţe de serviciu de la MApN, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul generalilor în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, Traian Pigui, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru, Mircea Chelaru, Constantin Năstase şi Floarea Şerban.
 
Aceştia au fost săptămâna trecută la DNA, fiind anunţaţi de procurori că a fost începută urmărirea penală în cazul lor pentru că au cumpărat locuinţe de serviciu fără a respecta normele legale în vigoare.
 
Generalul Sergiu Medar a fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate în primii doi ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu. În perioada 1999 - 2005, Medar a fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare.
 
Generalul Gheorghe Rotaru a fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA) şi consilier al preşedintelui interimar Crin Antonescu.
 
Floarea Şerban, general-maior în rezervă, a fost secretar de stat pentru Armamente la Ministerul Apărării Naţionale din mai 2012 până în aprilie 2013. Până să fie trecută în rezervă, Floarea Şerban a condus Direcţia de Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN. Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, a fost avansată în grad, la sfârşitul anului 2009, devenind, din general de brigadă cu o stea, general maior cu două stele.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în acest dosar în cazul generalilor Corneliu Dobriţoiu şi Traian Pigui. De asemenea, procurorii au anunţat că se fac acte de urmărire penală în cazul altor zece persoane cu funcţii de conducere din MApN care ar fi achiziţionat, în condiţii nelegale, locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.
 
Generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, potrivit DNA.
 
În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din Ministerul Apărării Naţionale, Traian Pigui s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu, dintre care unele preluate de la RAAPPS, pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către cadre militare cu funcţii de conducere din MApN (la data faptelor).
 
"Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei legii, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care, titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat", potrivit DNA.
Valoarea prejudiciului în dauna Ministerului Apărării Naţionale a fost estimat la 1,2 milioane de lei.
 
Presa relata, în 2007, că numeroşi membri ai conducerii Ministerului Apărării şi-au cumpărat locuinţele de serviciu, fără respectarea prevederilor legale. Printre aceştia apăreau inclusiv Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat la acea vreme, alături de directorul adjunct al Statului Major General, Ştefan Oprea, contraamiralul Costi Ioan Gunther, directorul adjunct al Statului Major General, generalul Tudor Munteanu, locţiitorul şefului Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, generalul de brigadă Adrian Bantaş, locţiitorul şefului Direcţiei de Comunicaţii şi Informatică, care şi-ar fi cumpărat locuinţele de serviciu cu preţuri mult mai mici decât cele ale pieţei, deşi mai aveau o locuinţă sau casă de vacanţă.
 
Ministerul Apărării informa ulterior că subiectul locuinţelor de serviciu pentru militari se află în atenţia nou-înfiinţatei Direcţii de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, care a început verificările încă din primele zile ale lui ianuarie 2007.
 
Sorin Frunzăverde, ministru al Apărării la acea vreme, declara că majoritatea militarilor care şi-au cumpărat locuinţele de serviciu au făcut-o conform legii.
 
În 2007, liberalul Teodor Atanasiu, fostul ministru al Apărării, declara că vânzarea locuinţelor de serviciu către personalul angajat al MAp s-a făcut prin declaraţii pe propria răspundere, dar după mandatul său, printr-o lege aprobată în Parlament.
 
Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor (DPICF) din MAp a stabilit, în noiembrie 2007, că, din cei 160 de ofiţeri superiori a căror situaţie locativă a fost verificată, 30 au beneficiat fără drept de locuinţe de serviciu, dosarele acestora urmând să ajungă la DNA.
Sursa REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dna-a-pus-sechestru-pe-averea-fostului-ministru-corneliu-dobritoiu_1180244.html#ixzz2TR5An4Th
==============================================================
==================================================

 
=======================
TOP PHOTO!
===================

 
=====================
======================================
===========================================================

32 de comentarii:

  1. Vedeti de ce se caca pe dansul impreuna cu alt infractor ordinar Dogy pulii,era tanajit cu balega pana peste ochi ,mai vroia sa prinda din nou fonctia de menistru ei o sa ne prinda pe noi de pula si o sa ia muie de la Cezarus Caprinus si Flitus Lindicus.

    RăspundețiȘtergere
  2. Motanele, motanele, te maninca biuzele?

    RăspundețiȘtergere
  3. O mananca pe muma-ta ,curva regiunii da-i-as muie intre gingii si m-as kk in cariile ei,acuma ce pizdocul curvei de ma-ta te-ai legat de mine,te manaca limba ,hai sa-mi dai niste limbi sa-mi stergi mamaliga dintre buci.Bora-mi-as pula in tot neamul tau de dobitoci.

    RăspundețiȘtergere
  4. Latrina prin care vorbesti este educata in sistemul militar de invatamint?

    RăspundețiȘtergere
  5. L-au scolit la postuniversitarele satesti din preajma Urziceniului!
    Ciorela, nu mai bea spirt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lo fi scolit ma-ta cand era tanara de se tragea cu toti boschetarii.

      Ștergere
  6. HOP, HOP, HOP, MOTONELULUI KKCIOS, CIOROPINEI DIN HURZICENI SA I-O DAM LA CIOK. VORBESTE URIT SA-L FOOTEM IN RIT SI NU ARE SCUZE SA-L FOOTEM IN BIUZE. PINA S-O-NVATA, MOOIE AI VOM DA. MOOIE CU SLOBOZ DE LINGA GOOZ.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @12.49 sa ma sugi la oua
      Analfabetule fugi degraba acasa ca planje ma-ta ca nu i-ai dat muie de pranz.

      Ștergere
  7. Ba sa dee dreak ..iar n-am ce futi!
    Bini di ala ca tragi pi capri ..pana i se bulbuca ochii!!

    RăspundețiȘtergere
  8. @13:46
    Analfabet e fiu lu ma-ta din Ciceu sa ma kk si sa ma kiss in gitul tau, c-ai fost facut dintr-o juma de iapa si un bou, taman de Anul Nou!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Anonimul pulii 15.38
    Mai pui de tarfa ,mai aduna ma-ta kkt sa va faca turte?

    RăspundețiȘtergere
  10. Oaileii...
    Prin ce santuri va-mbranciti!
    Buey, sa nu va fie de deochi!
    Tineti-o tot asa, ca zau, e pe bune!
    Mai invata si telectualii, cate ceva...

    RăspundețiȘtergere
  11. Muei, azi e gioi si Czar mucul si Twokoi2 is programati sa dea pielea-napoi. PMT mitikul la Viana-a plecat, chipurile pentru reparat. Ca are saracu', cica-n loc de creier, un stup de albine si-uneori un greier. N-are saracutul, n-are deloc minte si ancmrr-ul il foote la dinte.

    RăspundețiȘtergere
  12. tigri2 spunea...

    @Radud La sfarsitul lui aprilie[2013]personal am dat telefon la 0800808880[raspunde mai greu dar insista intre 9-17]ii dai datele si nr de cupon sau CNP ul si-ti spune in ce stadiu este dosarul.In orice caz luna aceasta incep platile restante[dar prin factorul postal]eu am primit deja 900 de lei din urma si nu stiu lunar cat pana nu-mi vine cuponul ca pe card aveam bani in cont si nu stiu valoarea pensiei intrate luna asta.Daca ai fost la parasutisti ma cunosti...da-i o apa cand o sa trec prin Bz spre Chiojdu.
    -------------------------------------------
    Muei, bou cu blana vargata asa ca tine si cu a 3-a cisma-n cur la 42 de ani, nu s-a mai vazut!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ete-l si pe motanelul kkcios, halitorul lebedelor din Viana, in Vulvo-ul lui cu coviltir! Buei kkreaza cu sfirleaza, nu uita sa-i tragi frina de mina lui Ducipal!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... nu uita sa-i tragi frina de mina lui Ducipal!
      Buey, ... al dreaq mai poti sa fi!
      Oaileiii... ce de-am putut a rade....

      Ștergere
  14. @anonim 0002
    Mai idiotule tu si dupa miezul noptii esti cu pula-n gura,o tii pe post de suzeta?

    RăspundețiȘtergere
  15. Hai muei tigri2, recunoaste ca tu esti ala din Wulvo! Uite, aeroplanul baligos are numere de BN, din Ciceu de la muma-ta de-acasa! Numa ca ie o problema cu dricul in care stai: depasesti masa maxima autorizata pe o osie. Mai slabeste si tu nitel, sa poa' sa va duca gloaba. MINA BIRJAR!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Neata Buna la Zoo + 9! Cezare, nu uita ca peste 5 minute, la 9, sa-mi frigi 2 limbi de-alea paroase de-ale tale pe oua!

    RăspundețiȘtergere
  17. Doar dupe ce-mi sugi - ula nespalata!!

    RăspundețiȘtergere


  18. Va informez ca azi este ziua lui Cezar, camaradul nostru.

    La multi ani, Cezar, multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saru' mina coana Elena! Cum, azi e ziua lui Cezar maimucul zis si Petrica puta mic? Valeu!!!! ...
      Atunci sa-i transmitem un calduros-si prin fata si prin dos- La Multi Ani!

      Ștergere
    2. Buna dimineata!
      Multumim, ELENA!
      La Multi Ani, CEZAR!
      Sa se implineasca tot ce-ti doresti tu de bine,
      alaturi de cei dragi! Si multa, multa sanatate!

      Ștergere
  19. @admin
    verificati e-mail.
    DC

    RăspundețiȘtergere
  20. LA MULTI ANI CEZAR!!
    DC

    RăspundețiȘtergere
  21. Va multumesc ! Cu multa sinceritate ! Sunteti cu totii invitati....pentru a va deschide sufletul - pret de cateva minute!!
    Blog ,,Space ARMYA - International"
    Pentru ---toata lumea ! _________________________________________by Czar!

    RăspundețiȘtergere
  22. @Elena
    Scuza-ne limbajul pestrit de pe acest blog dar "Mehedinti blog" este precum paravanul din seraiul lui Suleyman ,din spatele caruia vorbesc"Hurem si celelalte sultane.Asa si aici ,in spatele anonimatului ne cam dam drumul la gura,iar vocabularul unui militar de cariera este "dotat".

    RăspundețiȘtergere
  23. CE POT SA SPUN,AM AUZIT CA ASTAZI ESTE ZIUA LUI CEZAR MAIMUTA.
    II DORESC SA FACA CANCER SI TOATA FAMILIA LUI SA FIE MALTRATATA PANA MOARE IN CHINURI GROAZNICE.
    II DORESC SA ARDA CAT MAI REPEDE IN IAD SI SA PLATEASCA PENTRU FAPTUL CA A TRADAT ARMATA.
    MORI,JIGOIDE,IMPREUNA CU TIGRII TIGANU SI CURLEONE.
    7,4 MILIOANE DE ROMANI TIN POST NEGRU PE TOTI CARE URASC MILITARI SI SUNT IMPOTRIVA PENSIILOR MILITARE PE LEGEA 164.
    ITI DORESC CEZAR MAIMUTA SA CRAPI IN SECUNDA 1,DUPA CE CITESTI MESAJUL ASTA TU SI TOTI CEI CARE URASC ARMATA SI LEGEA 164 DIN 2001.
    MORI,TARFA MICA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti o jigodie, faci de ras spita umana. Sa-ti dea Dumnezeu dupa inima ta si ce doresti tu altuia.

      Ștergere
    2. SA ITI DEA TIE JIGODIE,PENTRU CA AI TRADAT ARMATA.

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!