Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 3 mai 2013

Paste. Vinerea Mare. Vinerea Patimilor. Au plans cerurile, desavarsirea nemerniciei umane! Astăzi este ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos a murit pe cruce, pentru salvarea noastră. UPDATE. Paste 2013/05.05

 
Astazi este Vinerea Mare, zi in care a fost rastignit si a murit Mantuitorul Iisus Hristos. Ziua este una aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui Hristos, in chipul painii si al vinului, iar cele doua jertfe nu se pot aduce in aceeasi zi.

In aceasta zi se praznuiesc sfintele, mântuitoarele si înfricosatoarele Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, si înainte de toate, crucea si moartea, pe care Ie-a primit de bunavoie pentru omenire.

Se mai face înca pomenire de marturisirea mântuitoare facuta pe cruce de tâlharul recunoscator, ce a fost rastignit împreuna cu El. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr in Palestina, aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana.

Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Vinerea Mare este ziua in care nu se savarseste niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf, retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.
 
 
 Tradiţii de Vinerea Mare.
Află ce ai voie să faci în această zi şi ce nu
 
Vinerea Mare, ultima vineri din Postul Paştelui, se mai numeşte şi Vinerea Patimilor (ziua patimilor şi răstignirii lui Iisus) sau Vinerea Seacă, pentru că e zi de post negru.
În Vinerea Mare, Iisus a fost răstignit pe cruce. În această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi întrucât tradiţia spune că aceştia nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să ţeasă, să spele rufe sau să toarcă.
 
Despre oamenii care nu lucrau în Vinerea Mare se credea că nu vor avea dureri de cap şi vor avea noroc până la sărbătoarea următoare.
 
 
Specialiştii în etnografie susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.
 
Cine face vreun rău semenului său în această zi se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animale sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că dacă plouă va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.
 
Oamenii din popor cred că postul negru este bun pentru ''secarea'' guşii şi vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului.
 
 
În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos şi va avea noroc tot anul. Sunt băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţia este păstrată şi acum în toată ţara.
 
Un obicei deosebit de pitoresc avea legătură cu economia socială a vechilor comunităţi româneşti: în noaptea spre sâmbătă avea loc strigarea peste sat, respectiv satirizarea sătenilor - o formă de blam colectiv şi nocturn. Era o mare onoare pentru acela care rămânea nestrigat! Strigoaicele cărora li se strigă numele nu mai au putere.
 
 

 
===================================================
======================================
 

 
==================
============

UPDATE. Paste 2013/05.05
================================


1. Pastele. Vine Pastele. Dar ... ce este Pastele? Easter. Easter is coming. ... But what is Easter?
http://mhblogonline.blogspot.ro/2011/04/pastele-vine-pastele-dar-ce-este.html

2. Vine Pastele. Săptămâna Patimilor. Saptamana Mare. Traditii si obiceiuri
http://mhblogonline.blogspot.ro/2012/04/vine-pastele-saptamana-patimilor.html


Paste fericit!
Admin, Romania Megalitica

==========================================

5 mai 2013
 
 
===========================
==================
 
=====================================================
================================================================

191 de comentarii:

  1. Ai di...capu' meu ! Iar e seara-n capitala si pute a mitici nespalati !
    Azi tre sa vorbesc fain-frumos, ca ne-o spus baba ca-i pacat, ca sa ma spurc !
    Asa ca ma abtin, dreaq, de la mascari ! Ieri, in Big Joya, mi-o vopsit si ouale ! Unu cu rosu, unu cu verde si unul cu alb laptos ! Is tare mandru de mine, cum imi sta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si pentru ca am fo un pacatosu'-pacatosilor, de la un paste la altul, am sa ma autoflagelesc cu muia de cantul usii, pana-mi da borsiul !

      Ștergere
  2. Cel mai rau si mai tare imi pare ca n-am putut sa-mi vad visul implinit ca sa sarbatoresc Inviorarea cu Cur de Leu ! Vroiam sa-i dau lumina...Pe malul batranului Danubiu, la Trompeta-n port...

    Ce fain ar hi fost, cu Nenea Vasile dela Puscarie impartindu-ne premiile, castigate cu atata sudoare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca si vad cum am hi mers cu totii, la Biserica Sf Apostoli P& P, ori la Sf. Aili, ori la Biserica Grecescu, ca-i la un pas de Hotel Continental, cu cosuletele pline de bunatati, ca sa luam lumina din lumina ! Dupe care ne-am fi depanat, pana dimineata, gramada de amintiri si lucruri placute, care ne-au unit pana la moarte, pe acest blog ! In special lucrurile sensibile si pline de suflet, precum ia o muie-na o muie ! Fara numar !

      Ce sa-i faci, asea e viata...

      Ștergere
  3. E heee....
    Da ce tot vorbesc eo aciulea !

    ======================

    Admin 27 aprilie 2010, 21:52

    Prieteni,
    Gata! Eu am provocat aceste discutii,
    eu va cer scuze si iertare tuturor!
    OK?! Punct.

    De abia astept sa ne ADUNAM cu totii,
    sa ne cunoastem si sa ne convorbim!
    Atunci cand "va fi sa fie", va rog inca de acum, sa va prezentati si cu... pseudonimele de pe net!

    Cu atat mai buna, va fi o bere rece,
    bauta la TEMPERATURI INALTE!

    O seara si noapte buna,prieteni!
    Acelasi si al vostru,
    V.Burcu

    =========================

    Eo nici nu ieream nascu p-atuncea, insa imi place a dreaq tecstu' !

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim3 mai 2013, 12:20
    Inca o dovada - daca mai era cazul ca maj. romanilor judeca afectiv si nu rational ! Avem exemplu si aici ! au sarit unii cu retete de la..bunica Pastorel .... Pai asta avem acum pe piata ? Este mult mai apropiat de adevar Sniper one !
    UE..iti interzice sa-ti faci acasa micul dorit dupa reteta ..dorita (am convingerea ca maj. prefera reteta Sniperului..!!)??Nici vorba !
    UE ..vorbeste de productia industriala..care-i contaminata si pervertita!!
    CasaiRomanul..sar ca prostul !!!Salamul de Sibiu!!

    Răspundeţi

    Anonim3 mai 2013, 18:13
    Cum a salvat UE mititeii românești. Ce se ascundea în pasta de mici
    Ion Voicu / 03 May 2013 18:04 Salveaza PDFPrintEmail3 comentarii549 accesari
    Paradoxal, directiva Uniunii Europene ajută la salvarea unui aliment tradițional românesc. Ca de obicei, jurnaliștii s-au repezit la ”breaking news”, fără să se gândească de ce producătorii adăugau E-uri într-o rețetă veche de secole. Nimeni nu și-a pus întrebarea cum ajungea pasta de mici mai ieftină decât carnea din care, chipurile, era preparată.

    Comisariatul european pentru Sănătate și Protecția Consumatorilor a interzis folosirea în preparatele de carne proaspătă a mai multor aditivi, dintre care 8 E-uri erau utilizate la prepararea micilor, în România. Bicarbonatul era adăugat în rețetă pentru afânarea cărnii, dar CE a considerat că poate fi folosit și pentru mascarea semnelor de alterare, păcălind consumatorii. E foarte probabil ca UE să readmită introducerea bicarbonatului în rețeta micilor.

    Micul risca să ajungă un preparat de post

    Alt aditiv cu care se luptă CE este carminul (E120), un colorant alimentar produs prin zdrobirea unei insecte, numită coșenilă. Acest colorant natural nu este toxic, dar poate provoca alergii. De ce se adăuga în pasta de mici? Pentru că unii producători ”îndoiau” carnea cu textură de soia! Carminul colora în roșu proteina vegetală, care nu avea ce căuta într-o rețetă tradițională. Unii comercianți adăgau și alți agenți de îngroșare, de origine vegetală, a căror culoare trebuia mascată cu carmin. Este greu de crezut că UE va accepta folosirea carminului în viitor.

    Rețeta, numai cu ingrediente naturale

    Nu ar fi nevoie nici de cei trei conservanți folosiți în România la pasta de mici, dacă vorbim despre un preparat de carne proaspăt. Rolul conservanților este de a prelungi termenul de valabilitate. Este puțin probabil ca UE să accepte derogări în cazul conservanților, așa că micii fie vor fi proapspeți, fie nu vor fi deloc. E greu de crezut că publicul își dorea ”vechituri”, păstrare în rafturi prin chimizare.

    Printre E-urile interzise se mai numără și trei acidifianți sintetici, folosiți la ”stingerea” bicarbonatului adăugat în pasta de mici pentru generarea de CO2. Din fericire, există înlocuitori, cum ar fi acidul citric sau oțetul din vin. Românii nu rămân fără mici, chiar dacă producătorii vor trebui să dea ceva mai mult pentru acidifianți naturali.

    Cel mai probabil, CE va lua în discuție solicitarea României de a considera micii un aliment tradițional în data de 15 iunie. Până atunci, DG SANCO a anunțat derogarea de la control, așa că ”producția” de mici nu va fi niciun moment oprită. Dacă se va aproba solicitarea, toți producătorii de pastă de mici vor trebui să folosească doar rețeta tradițională, cu ingrediente naturale.
    Boilor ..care sunteti!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Muei, abtineaza-te si tu nitel,
      nu mai fi asa tembel!

      Ștergere
    2. Uai, si cine pula mea- Doamne iarta-ma, ca iar am pacatuit, sta ca sa faca "micii" acasa, in apartament la bloc ?! Ca majoritatea apevistilor locuiesc in apartamente, date de regimul lu' Nea Ceasca. Am incercat, odata, cu inca un destept de apevistu' pulii-iarta-ma Doamne, sa facem mici "traditionali", dupa nush ce reteta strong !
      A iesit o pula ! Nu zic ca nu sunt si meseriasi la mozolit carnea, prin curte, la tara, dupa fel de fel de retete personale !
      Uai, un om normal mananca mici de cateva ori pe an ! Si, atunci, chit ca stiu ca au o gramada de cacaturi prin ei, ii accept pe cei facuti "industrial" !
      De parca numai micii ar fi atinsi de filoxera, in tara iasta !
      Cumperi cascaval, cica 100 la 100 bio de la tarani, de pe varful muntelui de pe la Bran ori Moeciu, iar cand ajungi acasa si iti bagi muia-n el constati ca e plin de facaturi !
      Ce, te pui cu romanul ?
      Asea ca ciocu' mic. Micul nu va disparea in veci de pe piata !

      Ștergere
  5. Eu zic ca ar fi mai bine sa-i dam ouale noastre lui cezarel sa ni le vopseasca cu limba ,el si cu curva de muma-sa,acuma de sf.Paste!

    RăspundețiȘtergere
  6. De unde credeti voi ca ar putea veni mesajul Anonim3 mai 2013, 19:05:

    19:10:39

    Romania

    Bacau, Bacau

    19:06:58

    Romania

    Urziceni, Giurgiu

    19:05:22

    Romania

    Bacau, Bacau

    19:05:16

    Romania

    Urziceni, Giurgiu

    19:05:02

    Romania

    Bacau, Bacau

    19:03:45

    Romania

    Urziceni, Giurgiu

    19:03:33

    Romania

    Urziceni, Giurgiu

    19:03:25

    Romania

    Bucharest, Bucuresti

    RăspundețiȘtergere
  7. Uoai, ieou cre ca vine din fund. Din fundu'... pamintulu

    RăspundețiȘtergere
  8. Zice cretinul de cezar ca el este catolic,pai da a vrut sa suga toate ouale si la catolici si la ortodocsi,cu toate ca el eeste taiat imprejur si am auzit ca ar fi eunuc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vaz urme de zbaturi! Da-s si urme de laba...
      Aha. Boul cu zbaturi ii labagiu!

      Ștergere
  9. Uai, vorghiti frumos si impacati-va ! Urmati calea Mantuitorulu' !
    MUEy, pretinu' din Urziceni, daci dreaq esti asa hain ! Mai zambeste si tu !

    Eote, numa ce aflai acusica ca Nenea Vasile o fo ales de urbe ca sa "refaca", anul ista, drumul crucii prin Trompeta Severin ! Cica hamaleste don Director de Parnaie o cruce-n carca, pe strazile orasului, de zici ca se toarna partea a 2-a de la Patimile lui Hristos !
    Numa ca, cica, i-or gresit recuzita si, in loc de barba ca a Mantuitorului, i-or pus o barba de Mos Craciun !

    Las ca-i bun !

    RăspundețiȘtergere
  10. PILAT din PONT si BARABA sunt printre noi ! Mai actuali ca oricand!!
    Nu forma - insemneaza credinta ci ..fondul ! Ceea ce ne prezinta Don Vasile nu-i nici credinta ,nici sacrificiu ! Este o parte a chipului hidos al acestei lumi ! Sacrificiul lui Isus a fost ZADARNIC !
    Poate spune cineva de ce nu coincide Pastele Ortodox cu cel Catolic??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muei, mie sa-mi spui de ce nu coi ncide cu al bosimanilor.
      Ce-ti pare hidos? Bucura-te de ce se mai poate si lasa-ne cu filozofeala. Aici ii raiul pe pamint

      Ștergere
  11. Ni-o venit hoasca de la Vedenii si nush ce tot imi mormaie cu nush ce prohod si alte liturghii ! Pute de zici ca-i un fel de manufactura de facut lumanari !
    E patrunsa sireaca, de eveniment, pana-n maduva chilotilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: de la Denii, cica ! Asea ca reformulez !
      Probleme mari vere !

      Ștergere
    2. Vine dela denii si se duce la vecernii.
      Da la nocenii utrenii si nu se duce?

      Ștergere
    3. Uai, degeaba vrea sa ma mai dreseze, ca nu se poate !
      Singurele mele amintiri legate de Inviorare sunt dinainte de liceul militar !
      Imi aduc aminte ca ideea era ca, in noaptea de Inviorare, sa "tragem" cu carbid !

      Dupe care m-or trimis ai mei ca sa ma faca armata om ! Asea ca, fro jde ani, pula Inviorare, pula Craciun !

      Oricum, mai bine decat acum ! Inviorarea din zilele astea este un mare chici ! O afacere pentru pochi, si atat ! La ora 00.10, dupa ce si-au "tras lumina din lumina", au zbughit-o toti la crapelnitza cu peste 270 de pasi pe minut !

      Ii doare in organele genitale de facut secs, pe credinciosii prostodocsi, de gargara pochilor !

      Ștergere
  12. Mai colegilor de injuraturi,eu va doresc un paste fericit si sa stiti ca va boscorodesc cu placere,ma mai descarc si eu nervos si nu o fac cu patima ,singurul pe care il injur din toti rinichii este bouleanul de cezar cu copite de magar care a uitat cum arata oaia si suge la berbec.In rest sper sa ne injuram inca 20 de ani dupa atingerea varstei matusalemicului Mos Alecu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, unde vezi niatali fro injuratura p-aciulea ?

      Confunzi puritatea absoluta cu nush ce experente triste, pe care cred ca le-ai trait pe nush ce blog !

      Uai laba, aciulea e mai bine ca la Denii ! Te purifici instant, fara sa treci pe sub masa si fara sa pupi nush ce "icoane", zabalite de toti tebecistii !

      Ștergere
    2. no bini ba ! Acu ca te spovedisi poti sa dai iama la curve in cimitir- specialitatea ta necrofilule!

      Ștergere
    3. @ doi cun coi - prost ai fost si prost ramai- pentru Eurovizion!!

      Ștergere
  13. S-aveti o seara cul !
    Ne "auzim" maine, dupa ce vine tipu' cu lumina ! La inviorare !

    De-aghia astept sa-mi cioca-cioca oualii !

    RăspundețiȘtergere

  14. CEZAR spunea...
    ..Ne explica ..regele animalelor!!!

    3 mai 2013, 18:15
    CEZAR spunea...
    ..e setata dupa L- 164!!

    3 mai 2013, 18:17
    tigri2 spunea...
    @Cezar
    Stii ce?Chit ca nu o sa mai scriu pe acest blog dar am sa ma racoresc putin si sa te bag in pizda ma-ti de retardat!Esti cel mai josnic personaj dintre toti pe care i-am intalnit.sa ai parte de un Paste nenorocit,asa dupa sufletul tau de caine,"porc de caine"!

    3 mai 2013, 19:02
    CEZAR spunea...
    Ne-a explicat ! Dupa chipul si asemanarea Sa!
    Prostule - eu am tinut Pastele cu ..catolicii!!

    3 mai 2013, 19:08

    RăspundețiȘtergere
  15. Sara Buna la ZOO + 9!!!! Buei, ca sa nu fie suparare, Czar si Motanelul kkcios sa-mi stearga fro 2 limbi pe oaua!

    RăspundețiȘtergere
  16. S-A SPUS CLAR CA SE REVINE PE LEGEA 164(SUB ALT NUME,EVIDENT),ECONOMII SE FAC, ACTIVII,VOR PENSII MILITARE, IAR JEGOSII FARA DEMINITATE CA TINE CEZARE,CARE SE FOOT IN CUR PENTRU 178 DE LEI IN PLUS O SA PRIMEASCA MOOOIE.
    ASA CA,NU MAI ESTE NIMICA DE COMENTAT PE TEMA ASTA, LEGEA 164 REVINE.
    NU TU DECIZI, CI MILITARII ACTIVI.
    AI LUAT MOOE 10 ANI,O SA MAI PRIMESTI MOOIE,PANA LA SFARSITUL VIETII.
    UN TRADATOR CA TINE, O MITA KKCIOASA DIN URZICENI,CARE ARE APROAPE 70 DE ANI,SA AIBA UN ASEMENEA LIMBAJ,ESTE CULMEA.
    AR TREBUI CUMVA,SA INSISTE CINEVA PE LA MAPN,CA LUI CURLEONE,TIGRI TIGANUL,MAIMUTA CEZAR SI PULANO10 AKA PULUS SA LI SE TAIE PENSIA CU 90%.
    ASTA MERITATI SI ASTA O SA PRIMITI.
    RABDARE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 70 de ani o fi avand curva de ma-ta ca a umblat dupa pula in loc sa te invete carte sa nu ramai un prost si un dobitoc.

      Ștergere
    2. MOTANULE CACAREL SA NE PUPI IN MOSOREL!!!!

      Ștergere
  17. tigri2 spunea...

    @Cezar
    Mai pui de berbec,nu stiu cine s-a facut de ras,eu care vorbesc direct sau tu un prefacut si un meschin.Poate nu sunt mare mestesugar de vorbe dar ii spun omului in fata ,adevarul nu umblu,ca tine,cu cioara vopsita spunand ca-i papagal.Tu esti mai rau ca Iuda,te prezinti ca facand parte din "gulerele albe" dar,in realitate esti un betzivan notoriu care furai din branza GAZului si o vindeai pe vin si tuica[din spusele unui subordonat de-al tau,plt.G.I.].Stii cum esti tu?O starpitura de om "doi la metru" care are fatzocul mare si spatele lat dar sta pe scaun ca sa arate masiv.Esti un submediocru .

    RăspundețiȘtergere
  18. Doi nuntaşi la nuntă. Unul către celălalt:
    - E cea mai urâtă mireasă pe care am văzut-o la o nuntă!
    Celălalt sec:
    - E fiica mea!
    - A, mă scuzaţi, nu am ştiut că sunteţi tatăl miresei, spuse primul.
    - Nu sunt tatăl ei, boule, sunt maică-sa!

    RăspundețiȘtergere
  19. @PMT
    Poti sa ne explici de ce limbajul primitiv si limitat pe care il folosesti este un pacat in aceste zile si nu este decit un limbaj romanesc, prevazut in dictionare, in celelalte zile ?
    @Admin
    Exista vreo minima deosebire intre limbajul de penitenciar pe care il promovezi aici si limbajul pe care il folosesti in familie ? Exista vreo legatura intre „romana pura” de aici si bani ?
    PS Sper ca acum nu o sa postezi ca anonim lista accesarilor sau ma insel ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Persoanele nominalizate sunt momentan ocupate.
      Poftim lista.

      08:29:33

      Romania

      Bacau, Bacau

      08:27:32

      Romania

      Bucharest, Bucuresti

      08:26:10

      Romania

      Bucharest, Bucuresti

      08:26:05

      Romania

      Constanta, Constanta

      08:25:29

      Romania

      Constanta, Constanta

      08:24:37

      Romania

      Timisoara, Timis

      08:23:54

      Romania

      Timisoara, Timis

      08:23:47

      Romania

      Timisoara, Timis

      08:23:34

      Romania

      Cluj-napoca, Cluj

      Ștergere
    2. Muei Nea Ouu de la 08:24 ai dormit prost aznoapte?

      Ștergere
  20. Neata Buna la Zoo + 9! Cezare, pe la 2, impreuna cu motanelul kkcios, veniti sa ma vopsesti la oua. Sa ma tineti de kukuletz si sa-mi suflati in facaletz!

    RăspundețiȘtergere
  21. De ce ma bagi in aceiasi oala cu imbecilul ala de cezar una tzatza berbec sau magar].

    RăspundețiȘtergere
  22. Nu am nimic cu religia dar parca nu se bate cu stiinta si cu logica,suntem in secolul XXI[21 ptr .unii]numai noi si cu fundamentalistii islamici si poate cu ceva triburi inapoiate credem cu ardoare in niste inchipuiri ale unor neandertalieni.Logic daca SD-zeu are puteri asupra toate cate sunt atunci de ce are pretentie la noi sa nu mai pacatuim si sa-l preamarim ?De ce nu ne programeaza genetic sa fim niste roboti docili si sa facem cum vrea el?Ce chestie,sa hotaram noi ce cale ne alegem ,inseamna ca este sadic ,asteapta sa gresim ca apoi sa ne pedepseasca si cand te gandesti ca toate astea se invart in jurul banului si a bisericii cu clericii ei amestecati in subjugarea fraierilor."Religia,ce-i religia...o fraza inventata ca cu a ei putere sa va aplece in jug.." Multa prostie,multa rau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foaie verde...bibiloi
      Ma urcai pe un petroi ,
      Sa-l salut pe 2 - SIUNCOI!!

      Ștergere
    2. 2 - Siuncoi =Tigri 2

      Ștergere
  23. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  24. Si apoi /la doi si un coi.. Domnul daca ne iubeste atat de tare de ce ne lasa sa ne futem eternitatea pentru un simplu gest?

    RăspundețiȘtergere
  25. @Anonim 10.23
    S-am zis verde si-o lalea
    Sa ma fut in gura ta
    Ca vad ca esti plin de har
    Mandru poet popular.

    RăspundețiȘtergere
  26. Ave cezar imperatur
    Iubitor de puli in cur
    Pe vremuri la nea Vasile
    Ti-o trageau unii cu bile,
    In tzuhaus erai bun
    Te-aplecai dupa sapun.
    Iar la turma ,baci de frunte
    Futea-i oile cornute.
    Nici capra nu refuza-i
    Puli de la magari sugea-i.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu poet necunoscut,
      Gura ta eu sa ti-o fut !
      Atunci cand mergi la closet,
      Caca-te nu fi poet!

      Ștergere
    2. Din colectia asta le cunosc, cred, pe toate.

      Dar as vrea sa le vad fata acestor depozitari de ,,folclor'' . Fara chiloti!

      Ștergere
  27. Mai anonimul pulii iepei lui cezar,pe tine ce te determina sa scrii versuri?Macar eu sunt urmasul Romei nu al lui cezar[frate cu H-Arjentina si manix de la corturi],eu sunt urmasul lui Cosbuc ,al lui Rebreanu sau Andrei Muresanu sau Veronica Micle,uite aici:
    "Nu cata prin duiosie,nimicindu-te pe tine
    Sa-mblanzesti oameni si soarta si sa ajungi la un bine
    Geniul ce domneste-n lume este geniul cel rau
    Si decat sa fii victima mai bine sa fii calau."[Sterge-ti lacrima-Veronica Micle]

    RăspundețiȘtergere
  28. Muei astia doi, voi chiar n-aveti alta treaba?
    Luati-va pasteaua si viju la culcare, c-adormiti la-,,nviorare,,!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu va mai stiti numerele de telefon?

      Ștergere
    2. Ma urcai pe un bolovan,
      Vazui pe cel mai mare ..ghiortan!
      Ma urcai sus..pe un petroi,
      Il vazui pe T2-Cuncoi!
      Iute , doar la vale mergea ,
      Cu al lui mandru ..VULVOI!!!
      Rabla reconditionata ,
      De broscani ..la gunoi aruncata!!!

      Ștergere
    3. Uoai, ai inceput petrecerea inaintea ,,invioraciunii''??!

      CIT DE MANGA ESTI
      DACA N-AI GASIT
      NISTE VARIANTE MAI BUNE?

      Ștergere
    4. ..ei da c-oi fi frate ce Eminovici!! Sa te vad pe tine!!!

      Ștergere
  29. uoai, tu iesti frati cu boschetii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ura....ura..trei rachete !
      Critica si angajamente..pam..pam!!

      Ștergere
  30. Mai tu cred ca te urcai pe ma-ta sau pe sor-ta si le-ai confundat "c-un bolovan".

    RăspundețiȘtergere
  31. 17:59:07

    Romania

    Urziceni, Giurgiu

    ,,Mai Viorica,, ,daca nu-ti prieste singuratatea, imparte beutura cu cineva.
    Deja te apropii vertiginos de Glina.

    RăspundețiȘtergere
  32. Mai kkt de om,eu n-as jigni nici macar o musca dar daca tu ma musti de pula pe unde ma vezi,trebuie sa-ti raspund.Oricum afla ca nu sunt singur,sunt cu familia,destul de numeroasa,sotie,copii,nepoti ,ginere,iar de baut am vreo 7 ani de cand am renuntat,asa ca sa auzim de bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai tu cred ca te urcai pe ma-ta sau pe sor-ta si le-ai confundat "c-un bolovan".

      Ștergere

  33. 4 mai @ 20:28 : Brasov, RO

    4 mai @ 20:14 : Hunedoara, RO

    4 mai @ 20:09 : Urziceni, RO

    4 mai @ 20:06 : Bucharest, RO

    4 mai @ 20:03 : Chisinau, MD

    4 mai @ 20:01 : Petrosani, RO

    4 mai @ 19:57 : Timisoara, RO

    RăspundețiȘtergere
  34. Sara bunâ la băitani şî la Mulţ Ani! Paşti fericit la tătă lumea, sanatati şî numa bucurii! Sâ vă dea bunu Dumnezău tăt ci-i bun şî vă doriţ, indiferint di religii, rasâ şî sex. Uăi, da tari mâ bucur câ Stelicâ ţapu âi îndrăgostit di Cezar maimuţa, di cîntâ tătă zîua "Macarali, macarali...". Prima datâ cînta " Laleli, laleli, laleli", pînâ i-am zîs sâ sî ducî şî iel şî Cezar în coaili meli, câ n-am timp di istea. Hai spalaţî-vâ pi danturâ şî pi fieri şî la Sfînta Învieri!
    Băăi Cezari, băi cum zîce nepotu ista al meu de mi-o ţînut locu cît am lipsît, băii gălbezâ pi la doauâ sâ vii sâ ne ciocănim în oauă şî dacâ vrei ş-un mititel ţî-l dau pe-al nieu câ-i cît un niel.

    RăspundețiȘtergere
  35. Hristos a Inviat rapanilor!!!!

    RăspundețiȘtergere
  36. UN PASTE FERICITI PENTRU TOTI !
    EXCEPTIE DAN VOICULESCU !


    VOICULESCU I-A PUS STREANGUL IN TIMP CE MELESCANU
    A TINUT SCARA !
    ( DOUA DOCUMETE VIZUALE SI O BANDA AUDIO )
    IN EMISIUNEA ROMANIA TV- 10 MARTIE- SIMONA GHEORGHE
    AM ADRESAT O INTREBARE LUI DAN VOICULESCU : UNDE A-TI FOST
    IN ZIUA "SINUCEDIRII " LUI MARIN CEAUSESCU ?
    CA RASPUNS AM FOST DAT JUDECATA.

    ADRESEZ ACEIASI INTREBARE LUI THEODOR MELESCANU SEFUL S.I.E .

    ASTEPT CU NERABDAREA RASPUNSUL.

    IN CURAND PREMIERA FILMULUI MESSIA !

    Directing & Cinematography by DÉVA
    preview
    http://vimeo.com/59523190
    In avanpremiera poate fi vizionat :
    New York Broadcast Times for "Messias"
Friday May 10 1:30 AM

    Time Warner Cable channel 56

    RCN channel 84
    
Verizon Vios channel 34



    RăspundețiȘtergere
  37. care pula mea esti ala din BV (4 mai 20:28) ca io nu gasii postarea?!

    Ahaaa....CRISTOS A INVIAT tuva-n dinti cu popchii vostri hoti cu tot!!

    RăspundețiȘtergere
  38. @RH pozitiv(unguresco-rromanos-japonezo-amerloc)
    Ba pula tu cate sarbatori de Paste ai ba?Ca nici tu nu stii ce religie mai ai belimi-ai "budha"

    RăspundețiȘtergere
  39. deci cine-i boso de mai jos??

    4 mai @ 20:28 : Brasov, RO

    RăspundețiȘtergere
  40. poate bem o bere.De ce nu? ca io ma tin de cuvant nu ca "directorul" de puscarie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hristos a inviat!
      Paste fericit!
      In rest, vorbeste cu PMT, apoi vezi daca ar mai fi cineva de acuzat!!

      Ștergere
    2. Tecste securistico-puscariaso-parnaistice !
      Cine urla, ca un scapete, p-aciulea, ca cele mai tari comentarii vor fi premiate, ca se vor decerna sute de premii surpriza si ca, de Paste, vom papa mielu' si vom bea vinul ca Vikingii ?

      Pula premii, pula surprize, pula miel, pula vin, pula cuvant, pula intalnire !
      Am ramas numa cu suptu' osului de la miel ! Asea, usior, cu biuzilii tzuguiate !

      Are dreptate Don Cur de Leu !

      Ștergere
    3. PMT, Don Corleone!
      Este Pastele si de aceea PACE VOUA !
      Reamintesc doar: eu nu am reusit sa va mobilizez (adun), sarcina transmisa PUBLIC (INCLUSIV PE ACEST BLOG), LUI pmt. In rest, parole, limbarita, scuze, incompetenta in reazolvarea unei sarcini!

      Ștergere
  41. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, pe la 2 te invit sa-mi ciocnesti ale mele oua.

    RăspundețiȘtergere
  42. Hristos a inviat!
    Danila,vino sa ciocnim un oo!!!

    RăspundețiȘtergere
  43. io cu PMT nu pot vorbi din 2 motive simple
    1-nu este el gazda(delegarile astea de competenta ma cam enerveaza)adica cum sa ma invite PMT la altu acasa?????
    2-PMT are tot timpul gura plina(ca am io grija) si nu poate vorbi.De asta si scrie asa de mult:):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei Birtolomeu, ete ca ma faci sa pacatuiesc taman azi:
      1. Si mie mi-ar fi placut sa vin-la o adica la Mehedinti sa ne intilnm cu tontii dar, activitatile cotidiene de zi cu zi ale fiecaruia+distanta, sunt cam insurmontabile;
      2. Tu nu te vei ridica niciodata-ca nivel intelectual, la nivelul multora dintre cei ce posteaza pe-aciulea. Poti sa te superi-si-ti stiu rectia (si io pe tine), dar de cind postezi aici, adica cam de 3 ani, n-ai venit decut cu rasuflaturi de bancuri copiate de pe la altii. Poate creierashul ala al tau odihnit mai poate emite si altceva decit "electronul di groapa de potential Yukawa".

      Ștergere
  44. @15:00
    la punctul 1 .....iti cam cauti scuze(paguba-n ciuperci)
    la pct 2 :de ce te cobori la nivelul meu daca ma dispretuiesti asa de mult?ramai "acolo" in sferele tale inalte de aroganta....anonimule!

    RăspundețiȘtergere
  45. H.I.!

    Trec ambulantele p-aciulea de zici ca-i cursa de masini NASCAR !
    Or bagat miticii nehaliti in matz, pana or facut indigestie, ori coma alcoolica !

    Acusica, astia care or ramas mai teferi se uita pe geam si-si tot numara zilele, ce-or mai ramas pana la salariu sau penzie !
    Spre dimineata se bateau miticii pe veceuri, ca sa traga apa dupa bunataturile de prin carfururi si realuri !

    RăspundețiȘtergere
  46. Inviorarea la Mitici:

    Ora 23.00: jde credinciosi s-au adunat deja la slujba de Inviorare ! Cateva babe, doi domni cu palarie si cersetorii de zi cu zi ai locului !
    Urla soboarele de pochi la microfoane, de zici ca-i corul copiilor ucisi de la Hirosima !

    Ora 23.20: mai apar vreo 10 babe intarziate, cu 3 nepoti ! Apare si primul grup de credinciosi gura-casca, cu varste intre 17-26 de ani. Dupa 2 minute isi baga picioarele si pleaca ! Nu le place muzica.

    Ora 23.35: o masina plina cu ghiortani mitici se cazneste sa parcheze pe-un trotuar. Cat mai aproape de casa domnului. Daca s-ar putea chiar in usa. Tureaza cocalaru' mitic motorul, de mai-mai sa-i ia fata lu' DiGei Popa de la statia de amplificare !

    Ora 23.45: se reintoarce grupul de credinciosi-mucosi gura-casca. Se aseaza in cur pe o bordura si baga cate o tigara ! Si cate o flegma !

    Ora 23.50: sosec sute de credinciosi. Locul incepe sa se umple. Duhnesc unii a alcool ca niste distilerii. Unii au si uitat unde se afla si s-au pus la taclale cu vecinii. Deh, nu s-au mai vazut de mult, cam de cateva ore !

    Ora ZERO: apare responsabilu' cu lumina. Vanzoleala, agitatie, imbranceli !

    Ora ZERO si 10: fuge lumea de zici ca s-a dat cu SARIN ! Raman cateva babe. Unele ca-s credincioase, altele ca-s curioase iar o parte ca-s oloage intransportabile si n-au cum pleca, pana nu vine sa le ia cine le-au adus !

    Pochii incep sa faca gatzi la credinciosi ca nu-s credinciosi si ca slujba nu s-a terminat !
    Pe credinciosi ii doare la basketi. Fug la crapelnitza cu peste 270 de pasi pe minut !

    Cam asta-i "spiritul" credinciosului mitic ! La ora 1 urlau boxele cu manele, in blocul de peste drum, de nu se mai intelegea ce zic pochii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hristos a inviat!
      PMT,
      Reporter la fata locului!
      Multumim, pentru EXCELENTA transmisie in direct!

      Ștergere
  47. Una peste alta, sa aveti niste sarbatori giugiuc !

    Plec sa bag si eo o bere fara alcool si sa ma remember cand bagam, ca disperatul, la Pinguine, de nasterea Domnului !
    Si stanga, si dreapta, n-ainte, n-apoi si HOP, HOP, HOP !

    Ce vremuri bre, ce vremuri ! Acusica am belit-o de epiderma !
    Dac-am fo pacatos, nu ?

    O seara buna si muie de 5 stele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOP, HOP, HOP SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

      Ștergere
  48. Hristos a inviat si buna dimineata !
    Azi mai suntem cuminti,de muine liber la m...Primul la rand,Czar.

    RăspundețiȘtergere
  49. Adevarat a inviat!

    Pacientii dela NOO si cei dela custi, din ZOO, nu va-nghesuiti la O(u)O, caci sunt reci si sunt cu roua, caci plantonul desemnat, Cezar cel cu cap patrat, peste noapte a uitat ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai,nici Danila n-a venit la ciocnit de oo.Le-o fi ciocnit cu tapul Stelica.

      Ștergere
  50. Muei, ia vedeti voi ce-i prevazut astazi in registrul cu

    ,,planificarea controalelor inopinate,,!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In primul rand,un control psihiatric la unii pacienti,in al doilea rand, un control de rutina la PMT, si in al treilea rand,dar nu in ultimul, un control amanuntit asupra lui Czar MaiMukles, de la primul pana la ultimul fir de par.

      Ștergere
  51. Uoai, astept cu mare nerabdare transmisia indirect from biserica din colt.

    PMT, ai legatura!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Na si mocrofonul.....ala de-l tin fetili fix intre tatisoari!!

      Ștergere
    2. Uai, sa dea dreaq daca n-o fo la Inviorare egsact asea cum am povestit mai sus !
      Si ai si nimerit-o cu "biserica din colt" ! Este taman pe coltu lu' Sebastian cu 13 !
      Daca pe Dealu' Patriarhiei o mai fo cum o mai fo, aciulea in cartier, pe la ora 1, chiar ca mai iereau fro cateva babe la biserica ! Printre care si hoasca me. Si eu !

      In general suntem niste prefacuti, niste idioti trogloditi, cu ifose de mari credinciosi ! Niste mozolitori de moaste-boaste !

      Ca sa vezi, dragii de ei, credinciosii pulii, cum isi dadeau ei lumina unul altuia, cu piosenie, numa acusica o zi in urma, iar acuma isi crapa capatanile in fata blocului, pentru un loc de parcare ! Or uitat de cele sfinte si de credinta ! Nici militia nu-i mai potoleste ! Doar pompierii, cu tulumba !

      Ștergere
  52. Uai, o zi buna ! Ii buna-buna !

    S-a dus si minivacanta iasta ! De maine trebo sa ne punem muia serios la treaba, ca avem de recuperat o gramada (múie s.f. (reg. argotic) gură; Sursa: DAR (2002)).

    RăspundețiȘtergere
  53. S-aveti un pranz cu muie de 5 stele !

    Plec sa duc niste papa bun la potai si niste apa, afara! Ca zboara oasele si alte ciolane pe ferestre, insa nimeni nu se gandeste si la apa !

    Hai, LA MULTI ANI si nu va lasati ! Si HOP, si HOP, si HOP !

    RăspundețiȘtergere
  54. SA TI-O DAM LA CIOK..CIOK..CIOKK...

    RăspundețiȘtergere
  55. Buey...e NASOLIE! Am auzit ca Taranul ala amarat, cu tractoru..toata ziua pi camp vai di capul lui ca a beut cerneala...n-a vacsuit oauali !!!Stiti di ci ?
    Si le-a facut omleta bai- amarasteanul......hi,hi,hi...ce-mi place gluma mea!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si nici Cur de Leu ! Da stiti di ci?? Le-=a dat pi o juma di spirt ..coaili lu Dobrin.....moama ci tare poanta!!

      Ștergere
    2. Uai, eo cred ca si tie itzi trebo un control di ala, psihologic, la cap ! Cum zicea pretinu di la 11 ZERO 2 !

      Ștergere
    3. Da di ci ba ?Nu mananc kkt cu polonikul ase ca tini??

      Ștergere
    4. pretinu di la 11 ZERO 2 ! - ii tari dornik di-o muie ! N u mai ari rabdari sa treaca tat Pastili!! Io ii dau ca n-o fi pacat!!

      Ștergere
    5. Muișorule di la 16:29!Muie ț-oi da ieu,cîtî vrai..fără număr,fără număr...da numa sî ti mai școlești oleacî p-aciulea cî nu pre ești in trend..

      Ștergere
    6. Io-te bai...face nazuri dupe ce a cerut in public si cu gurita maaaare!!

      Ștergere
    7. 19:10, țî s-or ucat biuzîlî di atîta beutură?

      Ștergere
  56. Uoai, maninci suficient,
    ba chiar iti curge pe piept!
    Shi putiiiii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. El haleste cu cupa de la vola,habar n-are ce-i polonicul.

      Ștergere
  57. tigri2 spunea...

    ...ce n-am inteles eu,de cand Cezar, un oltean prost,un dobitoc aciuat prin Timis a trecut la catolicism,eu stiu ca voi erati taiati imprejur,voi cu 'calusarii "vostri si cu WCul din doi pari,unul sa va tineti si unul sa dati dupa caini,iar altul care facea pe el isi impleticea picioarele nemaisuportant presiunea basicii dupa zaibar si salta ca-i inghetzau labele,uite asa a aparut acest joc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tigri 2-cuncoi...da-l drakului di idiot !!

      Ștergere
    2. Pe ce criterii ma faci idiot ,stimate domn?

      Ștergere
    3. Iar la Dracu' nu admit sa ma duc deoarece sunt ateu convins,asa ca ...pas parol,domnule!

      Ștergere
    4. Pai daca pooti sa scrii asa ceva despre un coleg pe care nu-l cunosti- esti un mare IDIOT

      Ștergere
  58. CEZARIKA, CEZARIKA HAI LA GIOK, SA TI-O DAM, SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ieu, și ieu,și ieu...

      Ștergere
    2. pe rand ...mai intai DAMELE...! apoi va regulez si pe voi ..jegosilor!!

      Ștergere
    3. Sî noi pi tini,jegosuli!

      Ștergere
  59. Intr-o zi ... Facebook, Youtube, MySpace si Friendster vor deveni un singur site.
    Se va numi FookYouMyFriend.

    RăspundețiȘtergere
  60. Cezarelu alunelu sa suji melu ala kelu! Ca sa nu-l suji singurel ia-l si pe motanel.

    RăspundețiȘtergere
  61. @anonim 20.54
    Mielu ti l-am dat de joi
    Da-ne pielea inapoi!
    Si fiind joaca cu putza
    Sa-ti aduci si mamicutza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu, ast' de la sapte si patruzeci, nu vrei mielu sa ni-l freci? Mielu al' din berneveci?

      Ștergere
  62. Neata Buna la ZOO + 9!! Cezare, fix la 9 sa vii sa-mi ciocnesti 2 oaua.

    RăspundețiȘtergere
  63. @08.11
    Nu stiu daca iti frec mielu
    Pana-mi sugi tu cocoselu'
    Vine ma-ta cea fudula
    Sa apuce-n cap de pula.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar oare ma-ta ce are? Cind closca a cazut, pe tac-tu in capul sulii nu-l durea oare? De aia a iesit ca tine un cornut, tu-te-as in biuze sa te foot.

      Ștergere
  64. “Situația economică se înrăutățește de la lună la lună, iar șomajul a atins un nivel care pune structurile democratice tot mai mult la îndoială”, spune ministrul de finanțe german, potrivit The Telegraph. El adaugă “Germanii încă nu și-au dat seama că sudul Europei, inclusiv Franța, va fi obligat de mizeria lor actuală să lupte împotriva hegemoniei germane, mai devreme sau mai târziu”.

    RăspundețiȘtergere
  65. Inainte de a face baie..dupe un sexcs la busi cu ..vecina ..O MUIE SANATOASA PENTRU TOATA LUMEA!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZARIKA, CEZARIKA HAI LA GIOK, SA TI-O TRAGEM, SA TI-O TRAGEM DREPT LA CIOK!

      Ștergere
  66. Buna dimineata la toanta lumea!

    RăspundețiȘtergere
  67. I've been exploring for a little bit for any high-quality articles or weblog posts on this sort of house . Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this site. Studying this info So i'm
    satisfied to convey that I have a very excellent uncanny feeling I discovered just
    what I needed. I most indisputably will make sure to do not disregard this site and give it a look on a relentless basis.



    Here is my blog Cheap NFL Jerseys

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fac iu, in ză muie ! Madăr facăr !

      Ștergere
    2. Şi ieu,şi ieu,şi ieu..pe iei,pi mama lor şi pi tăţi maimuţoii!!

      Ștergere
  68. Astăzi vă prezentăm 15 lucruri pe care nu le ştiaţi despre nunta Elenei Băsescu:


    • Lipsă de imaginaţie printre invitaţi: majoritatea i-au dăruit Elenei Băsescu Abecedare şi manuale de gramatică;
    • Întrucât au fost foarte mulţi pedelişti la nuntă, mai mult s-a luat decât s-a dat;
    • Elena Udrea a fost extrem de emoţionată: “Mă simt ca şi cum s-ar mărita fi-mea”;
    • Traian Băsescu a spus că nu i-a fost uşor să-l accepte ginere pe Syda: „Aş fi preferat pentru EBa un tinichigiu sau un ospătar”;
    • Emil Boc a făcut un scandal monstru pentru că nu a fost pus la masa copiilor;
    • Se pare că Traian Băsescu cunoştea personal toţi chelnerii de la nuntă;
    • La miezul nopţii, Victor Ponta a furat mireasa şi a cerut la schimb demisia lui Traian Băsescu;
    • Adriean Videanu, în schimb, a furat 3 maşini şi mai multe bijuterii ale nuntaşilor;
    • Crin Antonescu a refuzat invitaţia, pe motiv că poate dormi la fel de bine şi acasă;
    • Patriarhul Daniel n-a cerut bani pentru binecuvântarea dată mirilor, ci doar un procent din banii daţi de nuntaşi;
    • Roberta Anastase a declarat că s-a simţit bine alături de cei 18.000 de invitaţi;
    • EBa a fost dezmoştenită, după ce Traian Băsescu a aflat că fiica sa a păcătuit în noaptea nunţii;
    • Adrian Năstase le-a trimis mirilor o felicitare în care le-a amintit că familia este celula de bază a societăţii;
    • CCR a validat actul sexual din noaptea nunţii, urmând ca a doua zi să fie publicat în Monitorul Oficial;
    • La final, familia Băsescu a mulţumit contribuabililor pentru că au suportat cheltuielile cu organizarea nunţii.

    RăspundețiȘtergere
  69. Ai di pula me', iar e marti !

    RăspundețiȘtergere
  70. Nenea Securistu,schimba apa ca s-amputit Cezar MaiMukles si pute rau..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i acasa ! Ii ocupat cu organizarea "intalnirii" halora care-i bantuie blogul si carora le-o promis premii ecstraordinare si un sejur de vis la Trompeta Severin, cu ocazia sfintelor sarbatori ale Inviorarii- editia 2013!
      Cica ii asea de rusine ca nu s-o tinut de cuvant, incat acusica vrea sa organizeze paranghelia de Inaltare !

      Ștergere
    2. Vrajeli de oltean,chiar ai crezut?Poate de Craciun o sa vedem si noi Tromboana Severin,daca ducem si porcul cu noi.Ceva aghiaszma va aduce Sf.Patrick of Petrica-besica.Cu tambalul vine Mahmurul de Brasoave,la flaut Tigriciosul de HUrziceni,cu capra Danila BotSeni,iar ursul il va plimba Miticul General, ca tot le are cu plimbatul potailor.

      Ștergere
    3. Oleaca-oleaca tot am crezut !
      Numa cat s-o iau nitzel la CIOK !

      Si HOP, si HOP,
      Ce-am luat-o la CIOK !

      Ștergere
  71. Pleaca lumea, pleaca !
    A mai uskit-o unul, la cele vesnice !
    =============================

    "A incetat din viata Lt. Col. (r) Nueleanu Adrian
    A incetat din viata colegul nostru Lt.col (rz.) NUELEANU ADRIAN, cel care a coordonat, poate in cea mai intensa perioada, serviciul cazarmare-infrastructura al Brigăzii 41 Radiotehnice Timișoara. Pe zi ce trece, suntem tot mai putini... Cei care doresc sa-l petreaca pe ultimul drum o vor putea face miercuri, 08.05.2013, ora 13.00, la cimitirul ortodox din Sânandrei, jud. Timiș. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!"

    =======================

    N-a mai apucat s-o vada reintregita si "dreptate pana la cap" !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-i fie tarana usoara!

      Ștergere
    2. pai si ce peleu meu vrei ba? sa fim mai multi?normal ca suntem din ce in ce mai putini.E logic.numai tembelu ala al tau de dogariciu vorbea de genocid..ete pula....cu sau fara penzii o mierlim cand se termina "atza pe mosor"....adica o mierlim pur si simplu.Tu ce pula mea tot bagi ferpare pe aici?Ma doare-n pula de nenea ala asa cum te doare si pe tine in pula,de mine, cand o sa dau coltu'
      Ia mai terminati dreak cu ipocrizia asta!!TOTI MURIM!!....in pula mea!! uite-asa!!

      Ștergere
    3. Muie,poti sa crepi linistit!Nu te plange nimeni,PET-urile si santurile nu pot plange,barem pe mitic il vor plange baba si potaia.

      Ștergere
  72. cred ca trebe schimbata apa la pesti...aaaaaa...la oua ....in pula mea .ca am belele cat casaaaaa,bucurati-va , ...'va-n dinti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oaaaaiiiii,ci mă îmBuCur!!!!Să-ţî de domnul cît mai multi...fără număr..

      Ștergere
    2. multumesc!!(gandesti bine)

      Ștergere
    3. Ha,ha,ha..gandesc pozitiv,bre!!Aşe,pozitiv despre un gunoi negativ.

      Ștergere
  73. Ce, ti-ai pus faianta pe usa?

    RăspundețiȘtergere
  74. Pai dupa cum scrisei la 14:02 mergeti si sugeti ...la popi.Na ca iar ma ienervai!!!

    Pai daca de fiecare data scrie dobitocul despre toatii cadavrili de pe planeta asta ,am belit-o ca-i sare contoru' lu adminu de zici ca-i caricioplan

    RăspundețiȘtergere
  75. CURLEOANE ZIS BIDOANE HAI LA GIOK, SA TI-O TRAGEM, SA TI-O TRAGEM DREPT LA CIOK. IA-L SI PE CEZAREL, SA NE SUJETI, SA NE SUJETI CAPUL LA MEL! BUEY...LA KEL!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şî mie,şî mie..şî la miel, şî la chel..

      Ștergere
  76. la saniuta cati or fi??

    33.000 de decese sunt consecinţa directă a diabetului, 44.000 a bolilor de inimă şi 6.000 a cancerului, toate aceste afecţiuni grave fiind puse pe seama unui consum ridicat de sucuri, potrivit cercetătorilor americani.
    Cele mai multe decese cauzate de consumul ridicat de sucuri se înregistrează în Mexic, ţară care se situează în topul celor mai mari consumatori de sucuri carbogazoase. De altfel, în Mexic, anual, 318 decese la un milion de adulţi pot fi puse pe seama consumului crescut de sucuri îndulcite, potrivit unui studiu amplu realizat de oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard din Boston, SUA.
    La nivel mondial, numărul deceselor care au ca principală cauză cantitatea mare de sucuri dulci este de aproximativ 200.000, arată studiul. 78% din aceste decese s-au înregistrat în statele cu venituri mici şi medii.
    Deşi nu poate fi identificată cu precizie o conexiune directă între consumul de sucuri dulci şi deces, este cunoscut faptul că aceste băuturi sunt un factor de risc important pentru declanşarea diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare şi a unor tipuri de cancer. Concluziile americanilor de la Harvard s-au bazat pe datele studiului „Global Burden of Diseases“ (Incidenţa bolilor la nivel global) din 2010.
    O singură cutie de suc carbogazos, risc de diabet
    Cercetătorii de la Universităţile Stanford, California-Berkley şi California-San Francisco au concluzionat, în cadrul unui alt studiu, că o singură cutie de suc carbogazos creşte considerabil riscul de a dezvolta diabet de tip 2. Caloriile din aceste băuturi sunt mai periculoase decât acelaşi număr de calorii provenind din alte surse, spun specialiştii.
    Fiecare 150 de calorii provenind din sucurile carbogazoase cresc riscul de diabet cu 1%, pe când acelaşi număr de calorii din orice altă sursă cresc acest risc cu doar 0,1%.

    RăspundețiȘtergere
  77. ...si mie aveti tupeul sa-mi spuneti ca a mai murit unul??De ce va cacati pe voi??

    RăspundețiȘtergere
  78. De alea cu fumatu' il las pe admin sa zica,ca e baiat destept ca s-a lasat.Uite io pa adminu chiar il invidiez(pozitiv) pentru ca s-a lasat si eu inca nu am reusit
    FELICITARI NEA BURCU!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Confirm. Multumesc, Don Corleone!
      Data deciziei a fost: 14 ianuarie 2012.
      Suntem in grafic. Nu am fumat nicio tigara.
      Daca am putut eu, puteti si voi!
      Reteta? Sa vrei!

      Ștergere
  79. In prezent fumatul - activ sau pasiv - omoara 6 milioane de oameni anual, incluzand 600.000 de nefumatori, pentru ca guvernele nu fac mai nimic sa-i determine pe oameni sa renunte la fumat, sau sa-i protejeze pe ceilalti, precizeaza OMS.
    Ads by INTERNET PROTV
    Reuters: Epidemia bolilor legate de fumat si moartea cauzata de acestea abia a inceput, a precizat Organizatia Mondiala a Sanatatii. Insa statisticile sunt sumbre: pana in 2030, 8 milioane de oameni vor muri in fiecare an din cauza fumatului.
    ONU a cerut mai multor guverne sa semneze si sa implementeze tratatul sau de control al fumatului, avertizand ca, daca se mentin tendintele din prezent, acest viciu ar putea provoca pana la un miliard de decese in secolul 21, o crestere dramatica de la 100 de milioane de morti, cati au fost in secolul trecut.
    Pana acum 172 de tari si Uniunea Europeana au semnat Conventa privind Controlul Fumatului, infiintata in 2005, si care obliga aceste state sa ia masuri pentru a reduce procentajul fumatorilor si expunerea intr-o mai mica masura a nefumatorilor la fumul de tigara.
    Esti fumator convins? Uite ce ii faci corpului tau!
    O singura tigara fumata iti scurteaza viata cu 7 minute.
    Jumatate din decesele legate de fumat se produc intre 35-69 ani. Fumatul cauzeaza aproape 30% din decesele prin cancer. 90% din decesele prin cancer pulmonar la barbati si 70% la femei se datoreaza fumatului.
    Milioane de oameni s-au lasat prada acestui viciu si au fost invinsi de fiecare data cand au incercat sa se lase. Fumatorii resimt aceasta pierdere pe pielea si in plamanii lor: orice efort fizic cat de mic ii face sa-si piarda respiratia, pielea se ingalbeneste, ridurile incep sa apara, mirosul natural li se schimba... acestea sunt doar urmarile de la „suprafata”.
    Prima confirmare stiintifica:Telefoanele mobile te pot imbolnavi de cancer. Sfaturile specialistilor
    Sindromul tabagic fetal, infertilitatea, impotenta, fragilitatea imunitara, cancerul, bronsita, emfizemul pulmonar, arteroscleroza, infarctul, cariile, cefaleea si halena sunt cateva dintre bolile care pot fi cauzate de fumat.
    Sursa: Pro TV


    De pensii n-am gasit nimic.Poate stie boul ala de dogaru ceva:):)

    RăspundețiȘtergere
  80. daca vreti va bag si una cu mierlitii de pe urma alcoolului.vreti??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai PETovici, ai grija, sa nu uiti sa-ti dai automuie cand te semitrezesti, din alcoolemie, cu "Acest comentariu a fost eliminat de autor." !

      Ștergere
  81. Da-i ba in pula mea blegita de atata muie ! Ei mor doar ca nu le-a reparat pensia ! Cu peste 3000 pe luna ei mor ai drakului !

    RăspundețiȘtergere
  82. niste nesimtiti!!cum isi permit sa moara ?:):)
    va spui io....alcoolu' curvele si titiunu'.Uitati-va la moaca lu dogaru'!Ala e deja mierlit doar ca inca n-a aflat:):)

    RăspundețiȘtergere
  83. Uai, s-o trezit Cur diu Leu din Bartolomeu !
    Am crezut c-ai crepat, dreaq, prin rigola dintre linia 7 si peron !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pa pula era sa mai adaug 1 la statistica adica io....si sa stii ca eram la rigola de la linia doi,sa-mi sugi un coi

      Ștergere
  84. Uai, daci fain e p-aciulea !
    Se simtzeste spiritu' sfant al Inviorarii !
    Bagaaaaa uai !

    Si HOP, si HOP...

    RăspundețiȘtergere
  85. de aici a luat dobitocul anuntul,cu copy/paste bine'nteles.

    http://scmdorganizare.blogspot.ro/2013/05/a-incetat-din-viata-lt-col-r-nueleanu.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mare bombalau ai ramas ! ca pe vremea cand iereai paznic la fabrica de gaini !

      Eote, ca sa-ti aduc aminte, ratangiule !
      ======================

      Doru Serban

      Inspector securitate la S.C. real,-Hypermarket Brasov
      Experienta : Paznic de Noapte/Betivan de Zi

      Octombrie 2008 - Noiembrie 2009
      •Sef formatiune paza la S.C. AVICOLA BRASOV
      Experienta: Incasator Muie

      Aptitudini

      Muist non-stop !


      Limbi straine

      •Engleza- Mediu, iar dupe doua sticle de "saniutza ", fluent !
      •Rusa - Permanent, in santzul de la BIRTolomeu


      Hobby: Mucificare/Supt petu'/Limbi cur
      =================

      Sursa : https://ro.com/DoruSerban/muistsef

      Ștergere
  86. adica de la scmd srl care mai nou se ocupa si de "vrei nu vrei tot la noi ajungi"
    io cre' ca dogariciu ar trebui sa transforme zindikatul in firma "ultima casa srl"Poate e mai profitabil....ca pute a bani,multi bani.

    RăspundețiȘtergere
  87. Răspunsuri
    1. Vezi ca te cauta primarele de la Triviale diu Pitesti, nea Pentiuc Flaimuc, ca sa-ti decerneasca deploma de cetatzean de oroare al orasulu' lalelelor !

      Ștergere
  88. CUR LEONE, CUR LEONE HAI LA GIOK, CA TU SI CU CEZKARICIU SA O LUATI LA CIOK. LUATI-L SI PE, LUATI-L SI PE TIGRIS 2 DA-NE-ATI ZGIRCIUL, DA-NE-ATI ZGIRCIUL PUTZII INAPOI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A se citi, cantat, pe linia melodica a lu' "ALUNELUL" !

      Dupe care se poate trece pe "PERINITZA" ! Hop si aoleu...

      Ștergere
  89. Jegurile drkului..isi permit sa moara cu pensii de peste v3000lei ! Altii muncesc si traiesc bineee cu salarii de maxim 15 meleoane!
    Probabil lipsa dozei uzuale de halcool in sange !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, aia de e cu 3000 lei nu bea Saniute, bea Jidvei de pula sa ne iei!

      Ștergere
  90. Asta care isi zice PMT .este si el cu un crak in groapa si se da bine pe langa Doamne Doamne ! Sa-l puna la cadre cu evidenta ! Geaba bai sugatorule ..ai fost marlan o viata intreaga..acum pula....cazanul cu zmoala ..si acolo poti sa fi saf cu evidenta pana vine DOG..aru desigur!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uaiiii,ce puuuteee!Cezarel,iar te-ai scapat in nadragi?

      Ștergere
    2. Cezarel,cand ii fi muci,intre buci tu sa ma tzuci!

      Ștergere
    3. Nu mai dobitoaca pulii,nu s-a scaspat pe el,i s-a cufurit purceaua in pula cand i-o dadea la buci si l-a tamanjit pe outze.

      Ștergere
  91. Mna dzîua! Uăi ci ni-i dor di catolicu di Cezărel sâ mă pupi-n mosorel! Cezăreli bomboneli, hai di ti gioacâ cu oaăli meli. Verificâ di-s văcsîti şî dacâ-s distul di clociti! Uăi şî nu uita ca mai pi sarâ, temperatura cu limba sâ le-o iei tu iarâ.

    RăspundețiȘtergere
  92. Poate ma-ta-i curva pulii[cu doi "i" boule].

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ESTI PROST ! E corect cum am zis! Mergi la scoala !

      Ștergere
  93. Muei nehalitilor, care vrai un Debretin contra unui kil de vin?

    RăspundețiȘtergere
  94. Dobi ,informeaza-te pe goagal.O pula,doua puli.Ai pulii sau a pulei.Si acuma te iei de melitari dar curvistinei de ma-ta i-au placut,cu toate ca sa futut decat o data cu comandantul diviziei si apoi cu divizia comandantului.Te-n gura de avorton.

    RăspundețiȘtergere
  95. Bei ce pute a kkt de mitza trage-ne-ar de putza si a motanel de Hurziceni kkcios pupa-ne-ar pe tonti in dos!

    RăspundețiȘtergere
  96. Baaa ce mi-e dor de Nea Cash Cavalu el Bubico ot Craiova si de Mos Alicu calicu, ala de-i tunde pe Curdelowe cu capu micu, Motanelul cacarel lindicul si pe Cezar limbricul...

    RăspundețiȘtergere
  97. Thanks for another magnificent post. The place else
    could anyone get that type of info in such an ideal means of writing?
    I have a presentation subsequent week, and I am on the search for such info.


    my homepage ... cheap nfl jerseys

    RăspundețiȘtergere
  98. apevistii puli ! - Prost de T2cuncoi ! Este corect !Mai intreaba un ..prieten! Boule!!

    RăspundețiȘtergere
  99. Trimite-o pe muma-ta s-o intreb.T'u'va-n gura de agarici.

    RăspundețiȘtergere
  100. Neata Buna la ZOO+9! Czare stii tu...pe la 2, ZVITA la oua.

    RăspundețiȘtergere
  101. Buna dimineata!Sefuuu,aloo, Sefuuu...suntem la 4 zile de la inviorare si ne tii aceeasi apa in scaldatoare?

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!