Pagini de larg interes! Click here:

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Dezbatere Băsescu – Mungiu-Pippidi, programata sâmbătă, la Cotroceni, mai are sau nu loc? Vom trai si vom vedea! UPDATE. Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi Alina Mungiu Pippidi, SUSPENDATĂ


Dezbatere Băsescu – Mungiu-Pippidi, sâmbătă, la Cotroceni.


Preşedintele României Traian Băsescu și liderul SAR Alina Mungiu-Pippidi au căzut de acord în privința dezbaterii televizate pe care o vor avea. Confruntarea dintre cei doi va avea loc sâmbătă, între 19:00 și 20:30, la Palatul Cotroceni, informează romaniacurata.ro. Temele de discuţie vor fi: Roşia Montană, dezamăgirea tinerilor din stradă, referendumul de anul trecut şi anticorupţia.

Moderatorul dezbaterii din Sala de Teatru de la Cotroceni va fi Luca Niculescu. În sală va fi permis accesul presei, jurnaliştii putând să adreseze şi întrebrări, precum şi al reprezentanţilor societăţii civile şi al consilierilor preşedintelui României.
 
Vezi aici cum au ajuns cei doi să participe la o dezbatere comună: Mungiu-Pippidi se va confrunta cu Băsescu într-o dezbatere televizată
 
 
Iată scrisoarea transmisă de Administrația Prezidențială Alinei Mungiu-Pippidi, prin care Traian Băsescu a confirmat participarea la dezbaterea cu președintele Societății Acedemice din România.
 
Sursa:
====================================================================
=======================================================
================================
 
 
Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi  Alina Mungiu Pippidi, SUSPENDATĂ •   05 Oct 2013   • 
 
Alianţa pentru o Românie Curată, care anunţase într-o postare pe site organizarea sâmbătă a unei dezbateri între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SAR Alina Mungiu Pippidi, precizează că evenimentul a fost suspendat, făcând public şi documentul Preşedinţiei în acest sens.
"Purtătorul de cuvânt al Preşedintiei a anunţat că preşedintele suspendă dezbatarea anunţată pentru mâine, sâmbătă 5 octombrie, la ora 19, deoarece d-na Alina Mungiu-Pippidi a afirmat din nou că aceasta nu e o acceptare a ofertei de mediere prezidenţiale din partea manifestanţilor", se arată în postarea pe site-ul romaniacurata.ro.
De altfel, evenimentul fusese anunţat tot printr-o postare pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată, nefiind confirmat de Administraţia Prezidenţială, care nu a anunţat un program public al preşedintelui pentru ziua de sâmbătă. 
Pe site-ul Alianţei pentru o Românie Curată a fost publicată de asemenea "corespondenţa integrală între ARC şi palatul Cotroceni". 
Alianţa pentru o Românie Curată anunţase anterior pe site că preşedintele Traian Băsescu ar fi urmat să participe, sâmbătă, la o dezbatere cu preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, la Palatul Cotroceni, pe teme precum Roşia Montană, dezamăgirea tinerilor din stradă, referendumul pentru demiterea preşedintelui, din vara anului trecut precum şi anticorupţia. 
Sursa:
===================================
===============================================
===================================================================

17 comentarii:

  1. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, muc mic merci ca m-ai inbelit la oaua, iar pentru domnul prezident Bashica, sa ma pupe-n gaurica.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna-i dimineatastimati pacienti si dragi... animale!
    Jiaga- jiagaaaaaaa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna-i muei!
    Mi se rupe vreascu' de sceneta dela teatrul Cotroceni!

    RăspundețiȘtergere
  4. ..mergeti in pula mea si faceti treaba aia la pitici ..! Stau astia mici imbuvnati ..dar cu niste matarangi sculate.....!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mare spekerie ce-o sa fie intre Muiangiu-Pisulidi si Basinila-Kiorila !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: 'mneata si greatza !

      Da fain e aciulea, in Miticia ! Cred ca azi ies si eo, oleaca, ca sa-mi plimb plosca pe la soare !

      Ștergere
  6. vineri, 4 octombrie 2013
    Poligon strategic al Armatei Române, dispărut în văzul lumii
    (.......................................)
    Bomboana pe colivă!

    Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea, semnatarul actului de „deces” al ultimei porţiuni rămase din poligon, a avut o întâlnire de taină cu primarul Antal. Ce a urmat?

    După hăcuiri succesive, poligonul mai rămăsese cu o suprafaţă mare de pădure şi lac, unde se desfăşurau diverse aplicaţii militare specifice. Tripleta Boc-Udrea-Oprea a dat însă lovitura decisivă, prin ricoşeu, terenul şi pădurea intrând iniţial în administrarea Romsilva, ca mai apoi să se facă pierdute.
    Iat-o:
    Ce se-ntâmplă în zona de pădure? Apar garduri de sârmă ghimpată, maşini luxoase, case de vacanţă. Cine a intrat în posesia „gurii de rai”? Un politician şi om de afaceri prosper care face „legea” în zonă, abonat la contracte de multe milioane de euro cu statul, şeful unei armate private aflate sub umbrela unei firme de pază şi protecţie, „stăpânul” Băilor Şugaş, Reti Odon. Precum Mazăre la Mamaia, Reti, „omul din umbră”, a pus barieră la Şugaş, staţiunea funcţionând practic în circuit închis, fiind locul unde se ţin întâlnirile „de taină” ale „baronetului” zonal şi unde se fac şi se desfac jocurile din Harghita şi Covasna şi nu numai.
    Şi în cazul în care poate nu ştia, îl informăm pe actualul ministru al Apărării, Mircea Duşa, că urmează revendicări chiar din incinta unor unităţi militare din Sfântu Gheorghe!
    Publicat de Sindicatul Militarilor la 19:38
    ==========================

    Pentru detalii: revista Arici Pogonici, pagina centrala !

    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sireaca armata, cum o mai terfelesc toti neavenitii de nemernici !
      Asa ne trebo !
      Staful armatii n-are el treaba cu devalizarea patrimoniului ! Da unul ordin, iar ceilalti instelati bat din calcaie : 'nteles sefu, liber malu !
      Prioritar este cum sa-si pazeasca scaunele si curinpupismul !

      Ioi !

      Ștergere
  7. Ioi !

    "Marea confruntare Băsescu-Mungiu pentru Roşia Montană s-a suspendat înainte să înceapă"
    =================
    Zurza: revista Cutezatorii, pag 137 bis !

    Daci fain e in Romanika ! Dezbraca-te ca sa te fut, imbraca-te ca nu te mai fut !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  8. Huhu Zero-Caca Rez5 octombrie 2013 la 14:27

    vineri, 4 octombrie 2013
    RECUPERAREA SUMELOR DIFERENTE INTRE PENSIA LEGAL CUVENITA SI CEA PLATITA IN PERIOADA 01.01.2012 – 01.10.2013 in conformitate cu prevederile art.2/ Legea 241/17.07.2013


    Casele Sectoriale de pensii nu au nicio intenţie să dea inapoi sumele abuziv retinute ,restante pe 2012-2013 celor ale căror pensii vor reveni la cuantumul din 2010, deşi în textul legii la art 2 punctul 2 se spune: “(2) Sumele rezultate in urma aplicarii prevederilor alin. (1) se platesc in cadrul termenului general de prescriptie, calculat de la data constatarii diferentelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se recupereaza, indiferent daca au fost sau nu emise decizii in acest sens.”
    Avand in vedere faptul ca multi rezervisti au primit in ultimul timp decizii de re-re-re-reviziure prin care li s-au diminuat din nou pensiile va supunem atentiei o modalitate de actiune pentru recuperarea sumelor diferente intre pensia legal cuvenita ( decembrie 2010) si cea platita in perioada 01.01.2012 – 01.10.2013

    1. Primirea noii deciziei de pensie si a cuponului pentru luna octombrie 2013 ,conform Legii 241/17.07.2013.
    3. Verificarea datelor inscrise in decizie: suma, vechime, alte date (grupe de munca care nu au fost luate in calcul, modul de plata a drepturilor pentru cei care au realizat stagii de cotizare dupa iesirea la pensie).
    4. Contestarea deciziei – functie de neregulile constatate (atentie la termenul de contestare 30 de zile).
    5. Daca decizia este corecta si nu se contesta , dar vreti sa va recuperati banii abuziv retinuti ,pentru realizare actiunii prealabile, se inainteaza la Casa de Pensii Sectoriala o cerere in care se solicita emiterea unui document prin care sa recunoasca si sa stabileasca suma si termenul pentru restituirea diferentelor pentru perioada ianuarie 2012- octombrie 2013 (art./L.241/2013 – sumele se restituie in termenul general de prescriptie – 3 ani).
    6. Casa de Pensii Sectoriala este obligata sa raspunda in 30 de zile (conform ORDONANTEI nr.27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor).
    7. In functie de raspunsul primit sau la expirarea termenului de raspuns se inainteaza actiune in instanta, cu obiect „ A CERE” emiterea unui act privind calculul diferentei, modalitatea si termenul de plata a sumei diferenta.
    (Termenul de prescriptie fiind de 3 ani, nu se poate cere in instanta, in prima faza, plata acestor sume).

    Precizari si alte detalii la adunarea generala din 22 octombrie ora 10.30 la Casa Armatei,unde a fost invitat si d-l.avocat Farcas.

    Biroul Operativ
    Publicat de Moraru Dan
    =================

    Zurza: revista Luminita de Iasi, pag 88

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioi, bag sama ca sireacii sindicalisti aduna mai multe informatii de pe la filialele SCMD din tara, decat de la "centru" !
      Daca o mai exista centru !

      Ștergere
    2. O mare neintelegere a L 241/2013.
      Legea se refera la plata/scutirea de restituire a diferentelor intre revizuiri consecutive si ulterioare revizuirii prin OUG nr.1/2011 nu la diferente intre pensia din 2010 si pensia revizuita cuvenita.
      O pierdere de timp este indemnaul acestei filiale a SCMD

      Ștergere
  9. eu nu vad ce ar putea discuta presedintele tarii cu o bolsevica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimic ! Si nici macar nu este vorba in ecuatie de fro "discutie", ci, in afara de "buna seara", de deschidere si "noapte buna, de inchidere, in rest va fi o bascaleala pur basesciana !
      Cand s-au prins conzilierii ca vine si toata presa, si-i la liber, s-a retras kiorila ! Nu risca el o baie de muie !

      Ștergere
  10. ..mergeti in pula mea si faceti treaba aia la pitici ..! Stau astia mici imbuvnati ..dar cu niste matarangi sculate.....!!!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!