Pagini de larg interes! Click here:

luni, 25 noiembrie 2013

Băsescu amenință Parlamentul și pe Ponta!


Președintele Traian Băsescu a făcut duminică o declarație de presă, în care a vorbit despre Memorandumul pentru Rompetrol și despre Bugetul pe 2014. Șeful statului a lansat un avertisment către Parlament și către premierul Victor Ponta, arătând că dacă nu se renunță la creșterea cu 5 eurocenți a accizei pe combustibil, va trimite Bugetul înapoi în Parlament, după care îl va ataca și la Curtea Constituțională a României, dacă va fi cazul. Președintele a prezentat mai multe calcule, pentru a demonstra de unde pot fi obținuți banii ce ar urma să fie încasați la Buget din creșterea accizei la combustibil.
 
Iată cele mai importante declarații făcute de Traian Băsescu:

- Totul pornește de la conferința de presă pe care a ținut-o premierul vineri, în care într-adevăr a fost la înălțimea funcției. A reușit să se încurce ca un adolescent la prima întâlnire;

- Am ținut să dau niște explicații. Ca niciodată, îl voi cita pe premier, ca pe un clasic;

- N-am trimis Ordonanța nr. 26 la CCR, ci la Parlament, în încercarea de a găsi o soluție cu Parlamentul, înainte de a mă adresa CCR, dacă va fi cazul. De altfel, niciodată nu am apelat direct la CCR, ci la Parlament, care deține puterea Legislativă. Deci Ordonanța nr.26 nu este la CCR, este la Parlament;

- Nu am nicio bătălie politică cu nimeni, dar îmi exercit atribuțiile constituționale în favoarea românilor, și nu în favoarea partidelor. De altfel, dacă premierul ar vrea să avem o bună colaborare – pentru că asta am înțeles din conferința de vineri – ar trebui să facă două lucruri: primul – să respecte legea, al doilea – să respecte instituțiile statului. Dacă va face aceste două lucruri, vom avea o relație perfectă. Atunci când tu, ca prim ministru, nu respecţi legea, degeaba ai o majoritate de 70%-72%. Degeaba îţi votează Parlamentul Memorandumul Rompetrol, dacă tu nu respecţi Constituţia.

- Memorandumul pentru Rompetrol a rămas în vigoare. Eu nu am atacat la CCR decât tangențial conținutul legii Memorandului, acest lucru l-a făcut un grup de parlamentari în vară. Fondul atacării Memorandumului la CCR a fost pe art. 16 din Constituție, privind tratamentul egal pentru persoanele şi companiile din România. Al doilea element atacat a fost amestecul puterii legislative în competențele puterii executive. Acordurile, memorandumurile între un agent economic și un Guvern țin de puterea executivă. Era un amestec între executiv și legislativ. Acesta este motivul pentru care CCR a respins legea Memorandumului;

- Ăsta e ghinionul când îți obții doctoratul fără să știi măcar ce scrie în el. Nici măcar jurist bun nu poți să fii. Asta e! Doctori în drept…;

- Dl prim-ministru trebuie să și-l asume (n.r. Memorandumul) prin Hotărâre de Guvern.

- Și acum aș veni la Buget;
- Sunt un susținător al creșterii de cofinanțare a fondurilor europene și sunt un mare susținător al construcției de autostrăzi. Deci nu înțeleg de ce s-a supărat dl prim-ministru pe mine. Nu, vreau să se facă! Și am să-i demonstrez că se poate și fără accizarea la combustibil. Dacă nu se renunță la accizarea suplimentară, voi trimite bugetul înapoi și îl voi ataca și la CCR. Muncesc de câteva zile cu consilierul economic pentru a găsi soluții la accizarea suplimentară a combustibilului;

- Pe date EUROSTAT: șomajul în septembrie 2012 era 6,7%. În septembrie 2013 este 7,5%. Asta înseamnă o creștere de șomeri de 56.000;

- Agricultura este ciclică: Anul ăsta este bună, la anul poate nu mai este. Atunci este bine să calculezi PIB-ul scoțând agricultura, care este dependentă de mai mulți factori. În 2012, creșterea PIB a fost de 2,1%, iar în 2013 vom avea o creștere de 0,8%-1%. Și este provizorie, abea la anul vom ști datele exacte. Având în vedere această creștere extrem de mică, aș fi foarte prudent în ceea ce privește măsurile de creștere a fiscalității. Sunt convins că introducerea de noi poveri fiscare nu face decât să amâne șansa de relansare pe care România o are;

- O afirm ca atunci când coalița Boc a mărit TVA-ul cu 5%, afirm și acum că creșterea accizei la combustibil este o măsură greșită, care ar putea fi evitată. Această creștere va avea efect în fiecare casă. Va fi un impact destul de mare. Deci ceea ce dl prim-ministru spune că vrea să dea oamenilor prin pensii și salarii va fi înghițit prin creșteri de taxe. Și rog să fiu scuzat de BNR. Ceea ce spune premierul că vrea să dea în plus la pensii și salarii, va fi înghițit de creșterea de prețuri și a inflației – prin introducerea taxei pe stâlpi, pe toate construcțiile și pe combustibil. Inflația nu va fi 3,5%-3,6% anul viitor.

Din experiență o spun, nu aveam cum să nu exprim un asemenea punct de vedere, cred că fi o creștere de inflație de 0,5%. Acciza nu va crește doar cu 7 eurocenți. Se adaugă și TVA-ul și ajungem la 8,6 eurocenți. Mai mult, Guvernul nu a utilizat cursul de schimb de la 1 octombrie 2013 – când era curs mai bun – ci s-a dus în 2012. Și utilizează o rată de 4,52, în loc de 4,45 de lei pentru un euro. Este o contribuție importantă la buget. Efectele vor afecta major IMM-urile, întreprinderile familiare, dar și marile companii de transport, care consumă combustibil. S-ar putea să fie falimente și aici, din cauza cascadei de creșteri;

- Îi propun premierului Ponta să renunțe la această acciză, având în vedere efectele rele pentru economie și pentru șansa de relansare a economiei românești și să privească în propriul buget, împreună cu majoritatea parlamentară, uitându-se în primul rând la Ministerul Dezvoltării Regionale – de unde am găsit 1,4 miliarde de lei ce ar putea fi utilizați;

- Este inadmisibil să pui acciză pe combustibil ca să îți faci bani pentru baroni;

- Am experiența măririi TVA-ului cu 5 procente. A fost una dintre marile erori. Trebuiau găsite alte soluții. Ceea ce v-am exemplificat prin cifre înseamnă creșterea prețului combustibilului cu 8% – 53 de bani;

- Alte 600 de milioane de lei aș lua de la dobânzile pentru împrumuturi;

- Și atunci – 1.400 de la clientela politică a dlui Dragnea și cu 600 de aici – avem 2 miliarde de euro. Mai avem nevoie de 280 de milioane de lei, o sumă ridicolă în bugetul de stat, în raport cu cele 217 milarde, cât sunt veniturile bugetului de stat pentru anul viitor. Aș putea spune oricând de unde să ia această sumă, dar vreau să mă feresc de propagandă;

- Deci avem suma cu care să nu se introducă acciză pe combustibil. După trauma din 2010, poporul ăsta nu merită să mai sufere încă o dată. Atunci nu aveam de unde să luăm bani, nu mai puteam plăti salariile. Acum putem.

Răspunsuri la întrebări:

- Nu va fi nicio consecință asupra trimiterii înapoi a Bugetului în Parlament. Dacă au nevoie îi ajut, dacă nu, nu-i nicio problemă să chem FMI aici, pentru că nu România e la dispoziția Fondului, ci invers. Ori vin să ajungem la o concluzie comună, ori merg înainte și facem circ. Cel mai mare rău ar fi să dăm drumul la această acciză suplimentară pe combustibil;

- Sunt dispus să discut cu oricine pentru a preveni să repetăm ce am făcut în 2010 cu TVA-ul – și cu Guvernul și cu Parlamentul. Nu le voi trimite o invitație oficială președinților celor două Camere, ci le voi trimite un calcul;

- Voi trimite Bugetul înapoi în Parlament pe oportunitate, nu pe constituționalitate, pentru că creează daune;

- Doar TVR-ul lui Săftoiu poate bloca pensiile;

- Eu nu voi renunța să cer scoaterea acestei taxe, decât când nu vom mai avea de unde să o acoperim, pentru că va face rău economiei naționale.

Sursa:
Băsescu amenință Parlamentul și pe Ponta: Dacă nu renunță la majorarea accizei pe combustibil, trimit Bugetul înapoi și îl atac și la Curtea Constituțională
http://www.dcnews.ro/2013/11/basescu-ameninta-parlamentul-si-pe-ponta-daca-nu-renunta-la-majorarea-accizei-pe-combustibil-trimit-bugetul-inapoi-si-il-atac-si-la-curtea-constitutionala/
==================================================================
=======================================================
====================================

46 de comentarii:

  1. Am scris sute de editoriale despre Basescu. L-am cantat si pe aici.
    L-am bagat in procesul Bout. Am cerut francezilor sa redeschida crima din
    portul Rouen. Al cunosc personal. Era vaporeanul care aducea blugi si pantofi
    italieni.
    Este uns cu toate alifiile .Al are pe Viorel si pe Victor in buzunarul mic.
    Are doua clase peste........

    RăspundețiȘtergere
  2. Prefer pe Unchiul Sam , Unchiului Mao !
    Steagul rosu ( drapelul Chinez ) ma face sa vad rosu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stimata redactie.
    Clasa politica in totalitate trebuie sa o primeasca la muie.
    Dumneavoastra avesti preferinte. Si eu am o preferinte.
    Muie la Viorel si Crin.


    RăspundețiȘtergere
  4. Unde e amenintarea ? Basescu anunta ca va face exact ce ii permite legea. Asta e amenintare dupa mintea securistilor ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conducerea in stare de ebrietate a unei natziuni este Strict Interzisa, muei Monkey-Donkey!!!

      Ștergere
  5. Insfarsit un anonim ce are curajul sa spuns adevarul.
    Si are ceva intre piciare. Brava.....Futem.....si lasam laba.
    RH.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cezar. Contra atacam din toate directile. Suturi la coaie si la cur.

    RăspundețiȘtergere
  7. Uai, mneata-greata !
    Sa dea dreacii, iar e luni, iar e muie !

    RăspundețiȘtergere
  8. Dupe ce am facut praf si puf sobectul cu kiorila si cu conferinta lui de presa, uopa ca a aparut si adminu, cu postarea !
    Uai Vazile Nenea, bag sama ca niatali nu mai esti in timp real p-aciulea, cu sobectele !
    Ciufulesti nush ce barzoi pe muyebook, dupe care ne vinzi posirca rasuflata, in stadiu de otet !
    Ori ai confondat blogu cu Romanika Smegalitica, ori Hronicu Semnalelor, unde tot aduni articole antice de prin Magazin Istoric, editia 1967, inainte de invadarea Cehoslovaciei !

    RăspundețiȘtergere
  9. Uai, toata suflarea ie preocopata acusica de vizita premierului galbejit, la premierul plagiator !
    De la vizita lu Gheorghe Dabl iu Buci la Bucuresti, cand o esit curcubaul dintre nori, n-o mai fo atata agitatie in capitala !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: creapa betivanul de ciuda, ca i-o loat fata, din nou, Dottore-Plagiattore-Privatizattore ! Aista, de cand e presedinte, cele mai mari succesuri ale lui, in domenii de vizite, or fo: vizita de la Golden Slitz, cand s-a intalnit cu Jiji Fekali, iar ca oaspeti de seama, o fo vizita lu Huoprea Izmanarul, cand l-o reevaluat !

      Ștergere
  10. OPERATIUNEA DIN LAC IN PUT CONTINUA DELA 89. ACUM CU USL E LAC IN PUTA !

    RăspundețiȘtergere
  11. MPT este o forta. Analiza si sinteza de exceptie.Pacat ca e constipat la pisare.
    Sa vedem ce scrie dupa ce scoate puls dintre dinti.

    RăspundețiȘtergere
  12. Erata
    A se citi in loc puls
    Pula.

    RăspundețiȘtergere
  13. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare + RH, merci ca m-ati inbelit la oaua, da-vi-l-as pe Gogu pe la nas voua, ca afara-i frig si ploua!

    RăspundețiȘtergere
  14. In a doua zi de lucru, delegatia galbejita va vizita cel mai mare obiectiv economic, cu capital integral chinezesc, mandria PIBului romanesc: magazinul de gumari, de izmene de unica folosinta si de camesi cu manecile pana la cot, din Voluntari, intitulat Dragonul Rosu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: se asteapta alte investitii importante din partea superdelegatiei galbejite: un nou magazin de tenisi si papuci de plaja, in zona Vitan -Barzesti, in prelungirea targului de vechituri si privatizarea fabricii de gumari de la Dragasani, care va incepe productia de incaltari speciale, exclusiv pentru americanii de la Deveselu !

      Ștergere
  15. Apoi, tot ca un obectiv targhet al delegatiei, este o vizita la Casa Regala ca sa-l vada, in oase si piela, pe Kingu Misu al Nost !
    Cica ar hi o mare asemanare cu Ultimul Imparat al lor, ala de-o imparati doar fro 3 ani, dupe care l-or tot ascuns galbejitii, pana o suflat in veioza ! Singura deosebire atractiva ie faptul ca, kingul nost, desi mort, el inca mai misca !

    RăspundețiȘtergere
  16. Shmeker a dreaq, mosierul ista de Nana, de-o face pe-a guvernatorul general si plenipotentiar !
    Stia ca Dottore Plagiattore Privatizattore va fi ocupat cu galbejitii si nu va avea timp de galceava pe sticla si...jiap una peste bot !
    Pana se trezeste Dottore sa i-o traga inapoi, trece momentul !

    RăspundețiȘtergere
  17. Haidi uoai, ca portatorul de cuvint goovernamental deja a precizat ca cookul era bat manga!

    RăspundețiȘtergere
  18. BASESCU NU MAI CONTEAZA - a zis Ponta !
    6/6

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde - ..Puf...sa ne vada ....sa-i dam -ULA sa ni-o roada ??!!!
      6/1

      Ștergere
  19. Uai, s-aveti o zi buna, plina de succesuri si muie de 5 ***** !
    Pe muine, ca azi trebo sa plec, musai, pana la mosie. Ca iar o manca in cur, pe zbarcita asta a me, ca tre sa duca nush ce pachete si alte cacaturi pe la amaratii aia, acusica pana nu vine vajgaraia si ne baga supt zapada !
    Da las ca-i bine, ca am si eo de dus doi saci de boabe, pentru niste potai.
    Uai, idiotii aia de betivani, cand le-am dus prima oara boabe, or terminat sacii dupe o saptamana, de m-am crucit, dreaq ! Ca sa aflu ca juma din boabe le-or dat la porci !
    Doamne feri, o treboit sa fac lectii de invatamant politico-ideologic, ori IPI cum ii ziceam pe vremuri, ca sa-i lamuresc ca omoara porcii, ori ca, in cel mai ferice caz, carnea va avea gust de cacat, iar carnatii de hot bul shit dog !
    Da parca poti sa ai incredere in morometii istia ? N-as baga mana-n foc ca, la betie, nu mananca boabe de astea, ca pe seminte de floarea soarelui !

    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi sa nu te-ntersectezi cu chineJii, ca acolo te prinde zapada!

      Ștergere
  20. domnu cezar ce ziceti matale ca suna a rima si ...ioana si nana si dna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ca io nu stiu ce sa zic, numa domnu cezar PRESeDINTE si domnu er hah primpremier..

      Ștergere
    2. IO APREOB SI VOTEZ !!!

      Ștergere
  21. Recunosc ca nu toti sunt niste imbecili . Unii nu au pula de cal in gura . Sunt si
    Anonimi inteligenti si cititori de carte.

    RăspundețiȘtergere
  22. Stiu din surse sigure. Americanii al vor fute in cur pe dosnicul de Ponta. Intrarea de spioni
    Galbeni nu era planifiicata pentru anul acesta. Plagiatorul va primi o matura in cur si poate peste
    gura.

    RăspundețiȘtergere
  23. In caz de nasoale Ponta va primi azil politic direct in gulagul chinezezc.

    RăspundețiȘtergere
  24. io sper sa vina chinezoii si pe la birt ca poate dau si ei fiecare cate o slibovita.La asa conditii pot sa beau in nestire,scap de datoriile "pe caiet" si carciuma o sa ajunga mai ceva ca mariott,uite asa ca sa va foot....hac!!
    PS Asta este "sper"ma mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. domnu sef de la birtolomeu-intre-craci-lui-cezar-sa-i/o-tragi...io zic sa bei numa SaKI ca sa nu mai vezi lumea KaKi si sa te acomodezi cu era ” galbena” ce urmeaza sa vina..

      Ștergere
  25. La iarna populatia va iesi in strada si va cere demisia lui Ponta.Un milion numai
    In Bucuresti. Pula sa-mi belesti.

    RăspundețiȘtergere
  26. CEZARIKA, HOP, HOP, HOP,
    SA TI-O DAU LA GAURIKA SI DOP'AIA LA CIOK,
    CA ESTI MARE NAPIRSTOK!

    RăspundețiȘtergere
  27. Draga Anonim, ai grija ce-ti doresti!!! O sa sangerezi pana la moarte. Potoleste-te!!!

    RăspundețiȘtergere
  28. domanu pufi, ca nu stiu de iesti femela ori masculin, io i-mi doresc sal vad pe domnu cezar PRES e dinte si pe domnu er has ( fute-l-as in nas) prim premier. da mata-le ce va doresti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. inca o data dar pentru ultima oara, sunt purtatoare de "pasa". in ceea ce privesc dorintele mele sunt multiple si aproape imposibile. am doar o rugaminte la tine, nu ma mai obliga sa servesc masa la ore total nepotrivite (09.29 am), in acest sens pentru buna intelegere si evitarea oricarui conflict contacteaza-ma pentru stabilirea unui orar cat si a meniului zilnic (dimineata prefer shake).

      Ștergere
    2. ioi doamnu pufi da ce gusturi culinare aveti ca sa stiu pe unde sa tio dau ca ora am stabilito.iar păsărica lui mata-le e cioroi de multă vreme, mancaoar domnu cezar umpluta cu mataranga lui domnu er has.

      Ștergere
  29. bai vere...fezi ca-i fomeie cu pula goala ! Vrea sext la ..busi...ai grija ca di te prinde ti baga cu capul in maracini ....1/1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...ce e codurile astea? v-ati codat comentariile ca sa va recunoasteti? n-aveti nas?

      Ștergere
    2. Bai, oltene! „ ..ce e codurile”? Sau esti cezar-mai-mucea-anonim?

      Ștergere
  30. Bey, e ora de tratament intensiv la Noo?

    RăspundețiȘtergere
  31. Majorarea accizei la carburanţi se va regăsi în creşterea preţului la laptele băut dimineaţa de copii, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat RRA.

    „Îmi dau seama cât rău face această creştere a accizei la combustibil. Gândiţi-vă, preţul combustibilului creşte cu 8%. Îl vom găsi şi în laptele pe care îl beau copiii dimineaţa sau în mâncare, în transport, în preţul la legume şi fruncte, la orice, în preţurile din agricultură, în general”, a spus Băsescu.

    „Am un copil foarte mic în familie. Deocamdată se alimentează direct de la mamă...”, a precizat preşedintele, atunci când a fost întrebat de ce s-a gândit imediat la laptele pe care îl beau copiii.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de guvern.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!