Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 13 noiembrie 2013

Consemnam pentru ISTORIE! Băsescu vs Ponta. Băsescu tună şi fulgeră: Plagiatorul şi mincinosul de Ponta să se bată cu mine, nu cu fiica mea


„Azi discutăm despre atacul nedemn al unui premier care are un titlu ştiinţific dobândit prin plagiat, al unui premier care minte,
la adresa fiicei mele”,
a declarat miercuri seară preşedintele Traian Băsescu
de la Palatul Cotroceni.

Premierul Victor Ponta informa, miercuri, că a purtat o discuţie cu grupurile PSD privind constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii publice în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, cu referire la "Cazul Călăraşi".

Recent, în presă au apărut informaţii potrivit cărora fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a achiziţionat un teren agricol de 290 de hectare în zona localităţii Nana, judeţul Călăraşi, beneficiind de sfaturile consilierului prezidenţial Adrian Rădulescu.

La întrebarea unui ziarist dacă în comisia de anchetă se va discuta situaţia procurorului DNA Lucian Papici, răspunsul lui Victor Ponta a fost: „Dacă se va dovedi că un magistrat procuror a folosit funcţia publică pentru interesele private, evident există prevederi legale de sancţionare”.

Decizia premierului Ponta cu privire la comisiile parlamentare l-au înfuriat pe Traian Băsescu.

"Vor fi deontologi care vor spune ca preşedintele să se apere. După unii, preşedintele trebuie să suporte orice, doar pentru că e preşedintele. Vreau să am o reacţie legată de ideile premierului plagiator Victor Viorel Ponta cu privire la o comisie parlamentară. Ca să rămânem în adevărul istoric, pentru că tot ce vorbeşte un plagiator care este şi şeful guvernului este istoric. Dânsul a vorbit astăzi despre două comisii de anchetă. Nu am nimic împotrivă şi chiar cred că este potrivită prima, dar nu voi discuta despre ea. Cea de-a doua se referă la activitatea procurorului DNA, Papici, şi tranzacţia fiicei mele, Ioana Băsescu.

După părerea mea, premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu falsul lui Sorin Roşca Stănescu, şi generează un alt fals dând de înţeles că procurorul Papici a fost implicat în verificarea unor terenuri, premergător achiziţiei acestor terenuri de către Ioana Băsescu, fiica mea.
Premierul ca de obicei, nu numai că poartă înaltul titlu de plagiator, la fel cum eu îl port pe acela de bunic, sunt două titluri înalte în politică şi în viaţa socială. El este doctor plagiator, dar rămâne şi un mare mincinos, înţelege să conducă Guvernul prin minciună şi într-o zi în care are în stradă studenţi, elevi, profesori, la o zi după eşecul Roşia Montană asupra căruia l-am prevenit că nu este legal să trimiţi un contract în Parlament, încearcă să acopere în stil personal, prin minciună, realităţile vieţii de zi cu zi.

Vreau să vă spun că nu l-am cunoscut niciodată pe procurorul Papici, eu nu m-am întâlnit cu acest om. Singura dată când m-am întâlnit cu procurorul Papici a fost telefonic, astăzi, când l-am sunat şi i-am cerut scuze că din jocuri politice ale unui plagiator mincinos este implicat într-un scandal. Atât am făcut, este prima dată când am vorbit cu procurorul Papici, astăzi la telefon, şi i-am cerut scuze că involuntar a fost amestecat într-un astfel de scandal.

Între timp am aflat care este geneza falsului care, bineînţeles, a plecat tot de la o revistă de falsificare a adevărului, de la Antena 3, ceea ce arată cât de strânsă este legătura între turnătorul Voiculescu şi trustul lui de presă, şi premierul Victor Ponta. Am aflat într-adevăr că procurorul Papici a derulat o anchetă, nu dânsul personal, dânsul era şef de secţie, ci un alt procuror. O anchetă în urma unei reclamaţii din 2012, şi ancheta este în desfăşurare. Nu a existat nicio legătură între achiziţia de terenuri făcută de către Ioana Băsescu şi procurorul Papici. Pur si simplu este o mistificare a adevărului. Vă pot spune şi cine a făcut plângerea. Este un domn care a lucrat acolo, care a lucrat la staţiunea de cercetări Fundulea, şi plângerea este făcută în 2012, iar în 2013, în luna mai, a depus un memoriu şi la primul-ministru. Deci nu are nicio legătură activitatea pe care a desfăşurat-o DNA în judeţul Călăraşi, şi nu numai în judeţul Călăraşi, cu achiziţia de terenuri pe care a făcut-o Ioana Băsescu.

Plagiatorul nu se opreşte de la minciună, deşi ştia foarte bine că este o anchetă în derulare încă de anul trecut şi pentru care chiar plagiatorul, în calitate de prim-ministru, a primit o petiţie de la un domn în luna martie, anul acesta, merge mai departe şi afirmă. După ce a izbucnit tot acest scandal, repet, generat de trustul Intact al turnătorului Voiculescu, referitor la cei 300.000 de euro cash, cu un credit pe care dacă orice om obişnuit s-ar duce, nu l-ar obţine de la o anumită bancă şi continuă.

Vreau să-i spun plagiatorului mic că dacă are o bătălie politică, să o ducă cu mine, ca între bărbaţi, ca între oameni politici. Fiica mea, Ioana Băsescu, nu este angrenată în politică. Un om care încearcă să antreneze un notar până la urmă, care-şi vede de viaţa lui, de viaţa lui de zi cu zi, într-un scandal politic, trebuie să fie foarte degradat moral. Cred că este de teapa lui Sorin Roşca Stănescu. Pentru corecta informare, însă, vă pot spune că în achiziţia terenului din judeţul Călăraşi fiica mea nu a utilizat nici măcar un leu cash, virările s-au făcut prin bancă, în contul vânzătorului, cum de altfel s-a virat prin bancă, de la CEC, suma pe care fiica mea a luat-o prin credit. Plagiatorul Victor Viorel Ponta crede că în familia Băsescu se fac lucruri cum a văzut el în familia lui politică pe la mătuşa Tamara cu traista de plastic de un leu, te duci la bancă şi depui juma de milion de euro. Ăsta e stilul lor.

Plagiatorul trebuie să ştie că fiica mea este jurist, este un om care respectă legea, ca şi mine, şi că orice plată prin bancă se evidenţiază la Oficiul pentru Spălarea Banilor, orice plată care depăşeşte 10.000 de euro. Nu a existat niciun fel de sumă cash care să fi fost manipulată, manevrată sau înaintată de fiica mea. Totul este transparent şi conform legii.

Îl mai văd pe Ponta că în sfârşit spune şi el ca mine, "dumneavoastră", şi se referă la ziaristul sau ziarista care pune întrebarea, "dumneavoastră nu aţi fi putut lua un astfel de credit". Aşa este. V-am spus că nici eu, cu salariul de preşedinte al României, n-am putut lua acest credit.

În concluzie, încercarea de a implica un procuror, care a coordonat activitatea unui subordonat şi a avut ca dosar o reclamaţie din 2012, încercarea mincinoasă de a-l implica în achiziţia de teren, pe care a făcut-o Ioana, este penibilă şi demnă numai de Ponta, numai de unul ca Victor Ponta. Insistenţa de a face o comisie parlamentară arată că nu a fost o eroare analiza mea, că urmăreau o comisie parlamentară în vederea discreditării. Aşa cum s-a dovedit că a fost un fals cel promovat de SRS şi acesta este un fals şi orice ziarist poate întreba de când a început investigaţia în Călăraşi, care vizează cu totul altceva.

Ce-i pot spune lui Victor Viorel Ponta, plagiator mic şi mincinos: Ponta, dacă vrei să ai dispute politice în timp ce ai probleme cu bugetul, cu studenţii, Roşia Montană, cu gazele de şist, vino să discutăm public noi doi. Las-o pe fiica mea în pace. Iar dacă ai o suspiciune cu privire la fiica mea, fă o reclamaţie la Parchet, dar fă-o cinstit ca să poţi răspunde pentru denunţ calomnios, pune-o cu numele tău, este mesajul meu pentru Victor Ponta”, a precizat şeful statului.

După această declaraţie dură a preşedintelui, jurnaliştii prezenţi au cerut unele precizări ulterioare.

Referitor la sfaturile primite de fiica sa de la consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, Traian Băsescu a precizat: „Sigur că a sfătuit-o, că e un pământ bun, că agricultura are persepective... ca orice entuziast de agriculutură. Dar acest entuziasm nu a fost stârnit de Adrian Rădulescu, ci eu... şi v-am spus mai de mult că mă interesează problema pământului. Aceşti bani (cei 280.000 de euro plătiţi - n.r.) i-a obţinut din muncă şi din alte surse legale.

Eu nu am minţit când v-am spus că nu pot lua creditul. Aşa a fost, iar fiica mea prin natura veniturilor pe ultimii doi ani şi perspectiva pentru anii următori a putut să ia creditul pe 30 de ani. Aici e culpa, minciuna domnului Ponta. Fiica mea este cetăţean privat. Este ridicol să te gândeşti că face comisie de anchetă pentru un privat. Ai ceva cu privatele, reclami la parchet.

Consultarea cu consilierul meu... ideea este dacă e bine să faci agricultură sau nu, şi ca orice agricultor, el o să-ţi spună că e bine. Consultarea reală s-a făcut cu notari, cu actele care au fost confruntate”.

Întrebat dacă serviciile secrete s-au interesat de situaţia juridică a terenului, şeful statului a replicat: „Mi-ar fi jenă să cer unei instituţii a statului, mai ales unei instituţii subordonate, să spunem, cum ar fi serviciile, să se intereseze de soarta unei viitoare achiziţii. Nu vă daţi seama ce deviaţii de gândire putem avea. Cum credeţi că un şef de stat, spune unor servicii-"vedeţi cum e terenul". În primul rând, că nu se pricep, se pricep la hoţi, la terorişi, ce treaba au ei să verifice la cadastru. Cum ar putea gândi cineva că există o astfel de relaţie între un preşedinte şi o instituţie a statului - "du-te şi verifică terenurile că vrea fii-mea să cumpere". Nu. Nu coborâţi atât de jos nivelul la care presupuneţi că funcţionează instituţiile statului”.

Jurnaliştii au vrut să ştie dacă pactul de coabitare va funcţiona în continuare.

„Lăsaţi pactul, discutăm despre atacul nedemn al unui premier care are un titlu ştiinţific dobândit prin plagiat, a unui premier care minte, a unui premier care are problemele bugetului, a unui premier care are mii de oameni în stradă, şi care se ocupă de o bătălie mică cu fiica preşedintelui, care nu e angajată politic”, a subliniat Traian Băsescu.

Citește și
Sursa:
http://ro.stiri.yahoo.com/b%C4%83sescu-tun%C4%83-%C5%9Fi-fulger%C4%83-plagiatorul-%C5%9Fi-mincinosul-vv-181500309.html
  • =====================================
  • =============================================
  • ============================================================= 

80 de comentarii:

  1. Mneatza-Greata !
    Ioi, s-a dus si saptamana asta !

    RăspundețiȘtergere
  2. JOIENEL si plagiatorul mic si mincinos !
    Auzi bre, texte prezidentiabile la guvernatorul general: ba gaozare de plagiator mic, dake vrai un cap in gura, ia-te de mine, nu de bahalda de fii-mea ! Tiganca imputita si mincinoasa ce esti !
    Frumos domle, frumos ! In afara de a pazi orice samanrta de scandal, ca sa se bage la una mica, strambul asta national n-are nicio treaba cu institutia unde o fo trimis sa lucreze si de unde nu se mai da plecat ! Nici cu 7 milioane de suturi in cur !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: uai, ce mi-e dor de-o suspendare, de oleaca de actiune, ceva horror ! Ca, de cand cu coabitarea iasta, cam plange masa !

      Ștergere
  3. Cum ai deschis teveul, cum te-or lovit peste muie, invariabil, aceleasi stiri: evaziune, arestari, scandaluri...

    RăspundețiȘtergere
  4. Zgandul intreaba, armata o fofileaza ! Cu maiestrie ostaseasca, cum numai unele structuri specializate stiu sa o faca !
    Uai, ce nesimtiti si ziaristicii astia, sa se amestece ei in treburilii interne ale armatii, cu asea o nerusinare !
    Cum n-au unii ce sa mai faca si zgalma prin gard...
    ===========================
    Eote:
    SINDROMUL NU, boală incurabilă. RĂSPUNSUL ARMATEI după ce Gândul l-a găsit pe OMUL CARE NU EXISTĂ, militarul care se vedea "cu arma în gură"

    Lindik: http://www.gandul.info/reportaj/sindromul-nu-boala-incurabila-raspunsul-armatei-dupa-ce-gandul-l-a-gasit-pe-omul-care-nu-exista-militarul-care-se-vedea-cu-arma-in-gura-11676109

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: astia de la Relatii Publicitare sunt instruiti de contratorpila Tiberila Fratiu, purtatorul de vorbe a lu ministrul Dezbinarii Nationale si fost sef de mafie personala !
      Ioi !

      Ștergere
    2. Pese: si, cum ii sta bine unui articol despre apevistii pulei, iata si cele mai interesant-captivante comentarii ale socetatii civile !
      Uai, ce-mi place mie zintagma iasta, cu socetatea tzivila !
      Eote, bre:
      =========================

      #3 claudiuppp
      13.11.2013 21:29
      Raspunde
      pfff, genul de conducatori care mai demonstreaza o data cat de penibili sunt si cum trag ei de tare de scaunul lor de generali. daca ii duci in teatrul de operatiuni, in mijlocul luptei fac pe ei si plang ca niste copii. aici, in tara sunt cei mai viteji. n-ai sa vezi general care se duce la minister si bate cu pumnul in masa ministrului si sa-i ceara ce trebuie pentru armata pentru ca ung unii pe altii

      #5 teo
      13.11.2013 22:02
      Raspunde
      Era logic sa fie asemenea cazuri....la noi mai sunt inca comunisti

      #8 Romanu
      13.11.2013 23:25
      Raspunde
      Toate jigodiile care se inroleaza in armata pentru a servi unor interese masonice merita sa plateasca cu viata pentru prostia lor!
      Omul care nu exista ar face un bine acestei societati daca N`AR EXISTA DELOC!!!

      #9 Marius
      13.11.2013 23:31
      Raspunde
      Sindromul "Nu ne priveste pe noi, ca romani". Nu ma intereseaza acesti mercenari care sub egida Aliantei nord-atlantice si sub drapel romanesc, chipurile, instaureaza democratia....cu arma in mana, rapindu-le amaratilor si ultimele resurse. A ma pune in slujba neamului, cum s-au pus stramosii nostri, da, accept, dar sa plang de mila unor mercenari aflati sub papucul american, niciodata. Fiti macar o data in viata voastra, demni. Sa ne intereseze ce se intampla cu tara, in sanul ei, aici sunt dramele. Lasati asa numitii soldati sa-si continue treaba de mercenari. Nu apara Romania, nu reprezinta Romania. Punct!

      #12 Anarhistu'
      14.11.2013 05:42
      Raspunde
      Cucamash pe titlul stirii voastre de mocofani! Am crezut ca s-a instalat dictatura militara... Nu ca n-as fi de acord...

      =========================
      Ioi !

      Ștergere
  5. Gyoenel si-agricoltura !
    ---------------------------------------------
    Guvernul pregateste inasprirea draconica a conditiile in care pot fi vandute terenurile agricole, prevazand, intr-un proiect de ordonanta de urgenta, dreptul de preemptiune al statului, dar si al tuturor persoanelor fizice cu varsta de pana la 40 de ani care fac agricultura in localitate, precum si obligatia cumparatorului de a dovedi, spre exemplu, ca a desfasurat activitati agricole pentru o perioada de cel putin 5 ani.
    ==============================
    Ioi !
    Da cand iti cumperi pomantul pentru locuinta de veci, oare trebo sa faci dovada ca ai facut agricultura, cel putin 5 ani ?

    Si oare cum faci dovada, daca nu tot prin binecunoscuta noastra preocupare ancestrala, intitulata spaga, la sate si comune, iar la nivel central, mita ?

    Uai, te pui cu romanake ? Astia deja or inceput sa tipareasca certificate de atestare ca lucratori agricoli !
    Pe domenii, bre !
    Eote, de exemplu, eo am coltivat in balcon oleaca de ardei iuti, niste fire de canepa, cativa maci si un lamui ! Ce, n-am dreptul sa fac dovada ca-s agricultor ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Bai, auzit-am ca si Cezar goriloiul ar fi plecat in Afganistan...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost SOLICITAT ca si specialist in operatiuni si comando !

      Ștergere
  7. Uai, o zi buna sa aveti !
    tre sa plec cu poty la caca-pisu, ca iar urla hoasca asta paroasa, ca m-am trezit de la 5 si ca n-am facut nika, ca nici izmenele nu le-am luat pe cur, ca parca-s drogat cu netul ista, ca ma paraste la boraci, ca o sa-mi dea cu leptopu-n cap....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei, ia trimite-o in tzarile calde intr-o calatorie, sa vezi ce bine o sa-ti fie!

      Ștergere
  8. Dragomir, PRIMA REACŢIE după ce a pierdut şefia LPF.
    =====================
    Dumitru Dragomir a pierdut şefia LPF după 17 ani. Gino Iorgulescu este noul preţedinte al Ligii. 11-7 a fost scorul votului la alegerile de joi.

    "Am avut concurent pe Gino Iorgulescu, care a castigat cu 11-7. Este un concurent si un presedinte meritoriu, are in spare o activitate fotbalistica de ani de zile. Banuiesc ca va avea o activitate macar cat am stat eu la LPF. Am stat destul. Las in urma mea o liga frumoasa, ii las mobila lui Ceausescu din biroul meu... mai ales ca el a fost prieten cu Nicu... Sunt bucuros ca in locul meu a venit un om de fotbal si un profesionist. A castigat pe valoarea lui, dar si pe cea politica. Se stiu implicatiile. Eu nefiind om politic si nefiind prieten cu oameni politici cum este Iorgulescu... Sa fie sanatos, sa tina Liga asa cum am tinut-o eu din punct de vedere financiar", a declarat Dumitru Dragomir.

    "M-au tradat curvele astea pe care le-am ajutat! Din cei 11, şase curve! Ştefan a fost fair-play, dar alţii s-au jurat pe copii că mă votează şi s-au sucit!", a mai spus Dragomir.

    "Nici Steaua nu m-a votat! Nu voiam sa castig cu votul lui Gigi Becali. Si nu m-a ajutat niciodata! E mancator de rahat, nu m-a ajutat!", a declarat Dragomir.

    Despre viitor, Dragomir a spus: "Poate ma duc la o televiziune, ca la vreun club nu cred. Am doua oferte de la doua cluburi foarte mari, dar dupa ce am fost vultur, nu mai pot fi porumbel, ca sa nu zic cioara".

    Sursa REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dragomir-prima-reactie-dupa-ce-a-pierdut-sefia-lpf_1316623.html#ixzz2kcS9HbcN
    Follow us: @realitatea on Twitter

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, chiar asea ? Dragomir Brutarie a avut PRIMA ERECTIE ?
      Uai, toti pierd cate-o sefie, cate ceva presedintie, fro barosenie acolea, numa ghiavulu ista de tartor din fruncea coloniei nu mai pierde nica !
      Asta nici trisuspendat, nu se da plecat !

      Uai, si totusi ce-o avut Mitica Puscarie ?

      Ștergere
  9. im-i este greata de tot!!va-sinjura dar nu poci!nu-mi permite educatia dar sa va spun ca sunteti niste gonaci merge!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine uăi mistreţule!!! Dacă-i fi făcut şi tu 4 clase, ai fi scris "va-şi-njura", dar aşa...

      Ștergere
    2. Uai, da-o'n chizda ma-sii de edocatie si injura, bre ! Nu te apttzine, ca-ti creapa dreaq fro jugulara !

      Apropoze, nu ca as hi prea corios, da unde ai facut niatali scoala militara, de esti asea edocat ?
      Uai, ori ai provenit prin filiera indirecta si indecenta....
      Ioi !

      Ștergere
    3. Pese:
      Ioi !
      Daca-i futam un "im-i" lu Jebeleanu, ori lu Capitan, ca nici nu mai stiu egsagt cu cine am facut literatura limbei romane, ala ieream ! Sigur frecam caltziul pe la fro formatiune de cazarmare, ca instalator sef (si comandant tulumba vidanjare) !

      Ioi ! Ce edocat sunt !

      Ștergere
    4. Pese: sau, cum imi zice hoasca iasta a me, ca sa ma maguleasca cateodata la corazon, cica-s edocat oleaca mai mult decat curul !
      Da iasta ni-o spune cand n-o aude nimenea !
      Ioi !

      Ștergere
  10. Muei, sa fii tulumbagiu sef principal este aproabe la fel de tare ca a fi general la sectorul 2ii !

    RăspundețiȘtergere
  11. CEZARIKA, HAIDE SCOALA
    SA MA VEZI IN PUTZA GOALA
    SA MI-O IEI UN MINA TOATA
    ACU CIND E NESPALTA
    SI MIROASE TOAT-A OAIE
    SCARPINA-M-AI SI LA KOAIE.

    RăspundețiȘtergere
  12. Uoai, imi cam lipsesc tavalelili pe CUCU ROZI, da' macar le-o mai trage mos ombilicu, ca pe aista-l mai poci ceti:

    mos alecu • 2 hours ago

    Si tot pentru sustinatorul "celor trei" ... pe motiv ca "mare dreptate aveau" cind sustineau ca pensiile militarilor sint (erau) nesimtite ...
    Sper ca macar a citi comentariul meu cu "ierarhizarea" unor pensii medii la nivelul anului 2009 (pentru MApN si MAI ... la nivelul anului 2007) . Pentru ca a avea pretentia sa fie STUDIATA CEA IERARHIZARE s-ar putea sa am o pretentie prea mare ...

    Daca pensiile militarilor erau NESIMTITE ... celelelate (mai mari chiar si de 5-6 ori) erau perfect SIMTITE ...

    Precis nu stie populimea (despre care vorbeam si intr-un comentariu anterior) ca :
    - pensiile magistratilor (medie de 8.589 lei) nici nu au fost cuprinse in L.119 (este vorba despre acea lege cu re... re... re... pensiilor nesimtite
    - pensiile personalului Curtii de Conturi (medie 5.474 lei) au fost scoase "din parohia" L.119
    - pentru pensiile personalului aeronautic civil (medie 9.177 lei) este prin Parlament o lege privind scoaterea lor din L.119

    Au ramas , insa , in L.119 pensiile militarilor (medie 1.493 lei) si ale celor din MAI (medie 1.440 lei) ... Intr-adevar cele mai nesimtite dintre pensii ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De cand s-a destructurat PULAno ics si s-au redus unele fonctii din statul de organizare, iar personalul disponibilizat o fo reincadrat pe alte bloage, ori trimis in rezerva, Mos Alambicu ista o devenit tot mai simpatic !
      S-a lipit de Caca Rez, ori Ciuciu Roz, ori Huhu Zero, ca nu mai stiu egsact cum ii spune si da muie in rafale scurte, de cate 3 !
      Nimic nu-i scapa !

      Eote, daca nu-i sempatic:
      ====================================
      mos alecu • 9 ore în urmă
      Apare pe aici , pe undeva , asa ceva : "Huhu Rez


      Mod

      bazil

      "

      Adica Huhu ... (patronul) , in calitate de moderator , ii raspunde lui Bazil ...
      Dar patronul (huhurez) ii spune acestui Bazil ... Mosgoriot ...
      Deci Bazil s-a mai prezentat , pe aici , ca Mosgoriot ...

      Adica cineva , pentru a demonstra ca sint mai multi , foloseste mai multe nume ...

      Adica : "daca n-am idei ale mele ... macar sa arat ca sint ale mai multora" ...

      Adica : "n-are importanta ca ideile sint proaste ... daca sint ale mai multora , trebuie sa fie acceptate ca fiind geniale" ...

      Exact ca in : "Prosti , dar multi !" ...

      O , of , of !...
      ===============================

      Uai, are dreptate mosneagul !
      Si p-aciulea este unul care se ocupa de tehnica iasta ! Isi tot baga cate o chestie la inaintare, cu disperare, pentru ca pe blogu-i personal nu intra nici dreaq, dupe care se autocomenteaza, ca anonim !
      Ca-n zicala aia cu "Uai, sa ne pupati in cur !" Si, raspunsul deosebit de teligent "Da uai, si noi pe voi"!
      Stiti voi cine-i !

      Ștergere
  13. madam campeanu: legea este la noi...n-am avut timp s-o citesc !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ţezărică, muei băiete îţi transmite Porcărete să i-o si sugi pe îndelete.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mosi bulache, te eobesc din prima.Hai noroc si sa fim sanatoshi!

    ,,mos alecu • 2 hours ago

    ://www.zf.ro/profesii/exclusiv-on...

    Cat castiga beneficiarii legilor speciale

    Categorie de pensionari Numarul beneficiarilor Indemnizatie medie lunara (lei)*

    Fosti salariati din Ministerul de Interne.....61.307..........1.440**
    Fosti salariati din Ministerul Apararii........76.868...........1.493**
    Diplomati......................................................704............4.295
    Personal aeronautic civil ...........................1.539...........9.177
    Parlamentari.................................................522...........3.648
    Functionari publici parlamentari....................388..........2.767
    Procurori si judecatori................................2.684..........8.589
    Personal specialitate instante....................1.952..........2.934
    Curtea de Conturi.........................................300..........5.474

    * Datele corespund lunii
    decembrie.
    ** Date furnizate ZF de Ministerul de Interne si Ministerul
    Apararii in 2007.
    Sursa: Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari
    Sociale (CNPAS)''

    RăspundețiȘtergere
  16. ...SI HOP HOP GOGONICA O IA LA CIOK..CIOK..

    RăspundețiȘtergere
  17. mos alecu • 2 hours ago

    ://www.zf.ro/profesii/exclusiv-on...

    Cat castiga beneficiarii legilor speciale
    Categorie de pensionari Numarul beneficiarilor Indemnizatie medie lunara (lei)*
    Fosti salariati din Ministerul de Interne.....61.307..........1.440**
    Fosti salariati din Ministerul Apararii........76.868...........1.493**

    RăspundețiȘtergere
  18. Diplomati......................................................704............4.295
    Personal aeronautic civil ...........................1.539...........9.177

    RăspundețiȘtergere
  19. Parlamentari.................................................522...........3.648
    Functionari publici parlamentari....................388..........2.767

    RăspundețiȘtergere
  20. Procurori si judecatori................................2.684..........8.589
    Personal specialitate instante....................1.952..........2.934
    Curtea de Conturi.........................................300..........5.474

    RăspundețiȘtergere
  21. * Datele corespund lunii
    decembrie.
    ** Date furnizate ZF de Ministerul de Interne si Ministerul
    Apararii in 2007.
    Sursa: Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari
    Sociale (CNPAS)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Na, ca sa vezi: apeveul a ramas tot un fel de proasta puley ! Noroc cu militenii, care e un fel de Bolgaria, in mUE, care ocupa ultimul loc la tot ce se poate !
      Da eu nu cred ca-i adevarat, acuma alta-i situatia, dupa recalcularea si revizuirea la nesfarsit a penziilor apeviste ! Nu cred ca mai egzista penzii nesimtite in apeveu !

      Ștergere
  22. Ponta: Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar vreun INCULPAT.
    Nu va mai avea imunitate.
    ====================
    Preşedintele Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar "vreun inculpat" dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a "salvat" până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu şi al Flotei şi de care poate ar avea nevoie şi pentru terenul din Călăraşi, a declarat premierul Victor Ponta.

    El a precizat însă că nu se referă la nimic concret, că vorbeşte în principiu, la genul "dacă ar fi cazul", şi că aceasta este treaba justiţiei, nu a lui.

    Ponta a susţinut declaraţia după ce a afirmat că Băsescu nu va fi numit prim-ministru de către PSD sau PNL.

    "Nu o să mai fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat, dar asta e treaba justiţiei, nu a mea. A avut imunitate în aceşti 10 ani. Dacă vor fi lucruri pe care justiţia le cercetează, sigur că domnia sa trebuie să dea socoteală. Îi încetează imunitatea care l-a salvat de «Casa Mihăleanu», de «Flotă», de toate afacerile şi pe care, probabil, ar invoca-o şi în cazul acesta al terenurilor din Călăraşi", a spus Ponta la RTV.

    Premierul a precizat din nou că nu se referă la lucruri concrete deoarece, spre deosebire de preşedinte, el nu cunoaşte lucruri din dosare.

    http://www.mediafax.ro/politic/ponta-basescu-nu-va-mai-fi-nimic-anul-viitor-poate-doar-vreun-inculpat-nu-va-mai-avea-imunitate-11685300

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc pe 30 noiembrie 2014, simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Ioan Chelaru.

      Ștergere
  23. Muei, nu ma mai pot tine pina atunci, asia ca ma pis pe el de-acum! Da' nu-l deranjiaza, caci nici alea siapte milioane si dela referendum nu l-au deranjat.Si cita urina...

    RăspundețiȘtergere
  24. Premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să efectueze o verificare la Oficiul de Cadastru Călăraşi, unde ANRP a iniţiat un control legat de retrocedarea către comisii locale a unor terenuri aparţinând Institutului Fundulea, anchetă pentru care şi DNA a cerut informaţii.

    Presa a relatat recent că fiica cea mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de 290 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu menţionând că a consiliat-o la cumpărare.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă, miercuri, că nu există nicio legătură între ancheta DNA şi achiziţia terenului din Călăraşi făcută de fiica sa cea mare, Ioana Băsescu.

    Întrebat de jurnalişti care este motivul pentru care a trimis Corpul de Control, premierul a răspuns: "În baza faptului că o instituţie aflată sub autoritatea Guvernului, ANRP, făcea nişte verificări şi noi suntem cei care răspundem de restituiri, iar banii de restituiri vin tot de la bugetul Guvernului, de la bugetul de stat şi, în mod sigur, dacă va exista vreo cercetare, punem la dispoziţie toate datele aşa cum am făcut şi până acum".

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat, miercuri, că solicitarea DNA pentru verificarea unor terenuri agricole din Călăraşi, anterior achiziţionării unui astfel de teren de către Ioana Băsescu, nu are ceva suspect şi că astfel de solicitări sunt de dorit în contextul situaţiei privind retrocedările.

    http://www.mediafax.ro/politic/ponta-a-trimis-corpul-de-control-la-oficiul-de-cadastru-calarasi-11684793

    RăspundețiȘtergere
  25. Diplomati........................ 704 buc, pensie medie 4.295 lei
    Personal aeronautic civil 1.539 buc,.pensie medie 9.177 lei

    De unde tragem concluzia ca aia din diplomatie ,,zboara'' si nu prea prind benzia. Ori bizda?!

    RăspundețiȘtergere
  26. Băi frăţicilor, idolul lui Cezar babuinele, Kiorilă ot Cotroceni şi-a tras 290 hectare de pămînt. Dacă terenul ar avea forma unui pătrat, ar avea latura de 1, 7 km. La un impozit mediu de 85 lei/Ha, kiorpecul ar trebui să plătească anual 24650 lei. Trai pe vătrai. Unii cu mălaiul, alţii cu footaiul...Nu le-ar mai ajunge...

    RăspundețiȘtergere
  27. Da muei inginerule, daca.
    Norocul nostru-i ca nu-i . Patrat. In + pe trenul ,,ciala'' cica va primi tot felul de ,,ajutoare'' pentru culturile LATIfundiarei. ,,La orase fabrici de bere, iar la sate mori... de foame''.

    RăspundețiȘtergere
  28. Animalurile dorm a hibrnare, iar pacientii in picioare!
    CEZARE, zvic la raport, ca ai dat purcel ca mort.

    RăspundețiȘtergere
  29. Mneata-greata !
    Iar e vineri, jiaga-jiagaaaaa !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: are cineva fro vaga ideie, oare pentru ce este platit, din bani publici, vicepremierul ala cu moaca constipata, fara portofel, de-o fo seful mafiei perzonale a lu Luceafarul Huilei ?
      Ca eo ma tot strofoc sa aflu cu ce se ocupa clipurici prin guvern, insa nu ma poate lamuri nimenea !
      Oare daca fac o petitie la Domnul Plagiattore-Privatizatorre, primesc frun raspuns ?

      Ștergere
  30. Uai, ieri o fo ziua lu Printul Ciars de Uels si am oitat sa-l felicit.
    Ia s-o sun pe Camila aia de muiere-sa si sa ma fac ca-s sukarit, ca o tinut printisiorul celularul numa inchis, tata ziua, si n-o raspuns !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eo cred ca sireacu Ciars nu mai apuca tronul. O sa le cante hoasca aia de Savetuca la toti prohodul, ori vesnica pomeneala, ori ce dreaq se canta la ei, cand se da gaina peste groapa si se impart batistele si camasile !
      Ca si la ei e la fel, nu ?

      Ștergere
  31. im-i pare rau de voi...vas injura da nu meritati efortul..cela cu potaia na-re nas de copoi..io folosesc ortografia unuia dintre voi..prieteni stiu de ce...hi,hi,hi..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZARICA, HOP, HOP, HOP
      SA TI-O DEA MAMA LA CIOK
      SA TI-O DAU DE DIMINEATA
      CA SA NU AI AZI VREO GREATZA!

      Ștergere
    2. INC-ODATA MAI FLACAI, HAIII, HAIII
      SA ITI DAM CU TOTI UN BIS
      TU SA NE SUGI DE P...IS!

      Ștergere
  32. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, muc mic merci c-aseara m-ai inbelit la oaua!

    RăspundețiȘtergere
  33. Uai, zice unii ca se fac reamenajari mari la Jijilava, ca se varuieste garsonera lu Nascase si ca se monteaza si un stimulator de ala de condus vapoarele pe marilii si oceanilii lumei, cand trebo sa-ti reinoiesti otorizatia de navigare !

    Eote bre, ce prevesteste unul: "N-o să fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat"!

    Doamne feri, da cum se poate asea ceva !
    Ce rusine la poporul ista....

    RăspundețiȘtergere
  34. Ioi !
    ====================
    De un an şi două luni am avut salariul 15.000 de euro. 16 ani am avut 3.000 de euro pe lună", a spus Dumitru Dragomir la Realitatea TV.
    ====================

    Acusica ii da si compensatorii, fro 150.000 da ieuro !

    Cine dreaq m-o pus sa ma fac apevistul puley, in loc sa bat berbunca pe islaz ! Poate ieream si eo acusica un om mare de tot, alde Corleone, Pinalty...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: ori Jiji Fecali ?
      Ptiu-ptiu ! Mai bine apevistul puley, cu penzie nesimtita si cu coloana vertebrala, un adevarat model de viata pentru generatiile tinere, cetatean onorabil si responsabil, cu un pronuntat caracter patriotic...
      Ioi !

      Ștergere
    2. Pese: mai bine plec cu poty, la caca-pisu, pana nu ma apuca talentul, de tot !

      Ștergere
    3. trebuie sai pui cip la poty, poate i-ti tragi si tu un inel in bornau ca tot e la moda...hi,hi,hi..

      Ștergere
    4. ..asta-i analfabet nu ..gluma !!!

      Ștergere
    5. 13 virgola 44
      mei io nus analfabet ca irecuperabilul de la izolator de la voii de la zoo si noo, cel care sta cu camesoiul inbracat nonstop si cu brandula de alupigus in flit,io am absolvuit la trupele tereste si mis taur in zodiac si bou in realitate..hi,hi,hiiii... mos potaie ce plm faci?

      Ștergere
  35. Asociatia Mondiala a Militarilor tip OTAN nr. 26487 a publicat Lista nominala cu cadrele militare aprobate sa beneficieze de "Solda de Merit" !
    Eote motivarea:
    ====================
    I.1. În baza art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal, cu referire la art. 17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamna pe inculpatul ION MARIAN la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la infractiunea de fals intelectual; În baza art. 25 Cod penal rap.la art. 291 Cod penal, cu referire la art. 17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru instigare la infractiunea de uz de fals; În baza art. 25 Cod penal, rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 si la art. 246 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru instigare la infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; În baza art. 323 alin.1 si 2 Cod penal cu referire la art. 17 alin.1 lit. b din Legea nr.78/2000, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infractiunea de asociere pentru savârsirea de infractiuni; În baza art.257 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infractiunea de trafic de influenta; În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 257 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infractiunea de trafic de influenta; În baza art. 25 Cod penal rap. la art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru instigare la infractiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii. În baza art.33 lit.a), art.34 lit. b) Cod penal, contopeste pedepsele susmentionate si dispune ca inculpatul Ion Marian sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit. b Cod penal, ca pedeapsa accesorie. În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicata inculpatului Ion Marian retinerea de 24 de ore din data de 13.12.2010 si arestarea preventiva de la 21.12.2010 la data de 18.03.2011.
    =======================
    Aveti lindicu aciulea, cei ce sunteti curiosi, ori aveti niscaiva cunostinte, ori cumatrii, printre beneficiari !

    Eote:
    =======================
    http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000265824
    ========================
    Spor la lectura !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: de Gion Merin asta, instelatu, am mai aozit. Ierea mare sculer-matriter pe la Directia de Cadre a Armatii !

      Ștergere
    2. Pese: da eo astept alta lista, cu nume mari, stele multe si fapte sonore, nu alde tilicarii astia, de-or pus botul la un pachet de kent si o punga de nechezol !

      Ștergere
    3. Uai, ma sparie gandul, numa cand ma gandesc !
      Ce pula calului s-a ales din armata asta ?
      Zeci de tilicari flamanzi si inglodati in datorii pe la banci, au pus botul la un pumn de euroi nenorociti, iar acusica infunda puscariile ! Altii aut din sistem, numa ca i-or mancat in cur sa se asocieze cu banditii astia mai batrani, gen Ion Marian, ori Chirita si care-or mai hi !

      Ștergere
  36. Cazarica putza mica:
    " De din vale la Rovine,
    Baiazid da mooie la tine!"

    RăspundețiȘtergere
  37. Si i-o dă vîrtos,vîrtos..și prin față și prin dos...

    RăspundețiȘtergere
  38. Uai, LA MULTI ANI tutulor apevistilor pulei din specialitatile "transporturi militare" !
    ====================
    16 noiembrie - Ziua Transporturilor Militare

    La 16 noiembrie 1880, cu ocazia înfiinţării celui de-al doilea batalion de geniu (Înalt Decret nr. 2550), în cadrul unităţilor de acest tip a fost inclusă şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata româna.
    ===============================

    Imi aduc aminte de flacaii istia de la cefere, care se ocupau prin gari de indicative, vagoane, imbarcari-debarcari, paza, insotire si ce dreaq mai faceau ei, ca sa ajungi cu tot regimentul in siguranta, prin poligoane !

    Acusica pulea cefere, ca l-o privatizat Ponttatore-Privatizatore ! Si, oricum n-ar mai hi cam nika de transportat: tance-piula, tehnica auto-curu, tehnica grea de geniu-ciuciu, autopropulsate-koiu si tot asea !
    O mai freaca si ei cu transporturile astea aeriene. In special cand isi transporta harharii istia din minister cururile prin Afganistan, ca sa ia pulsul pulimii si diurna in euroi. Ca tot nu se mai dau prime !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si, tot pe vremuri, cand se liberau tilicarii cu miile, ori cand se incorporau puletii si gemeau trenurile de bibani si de neamurile lor, astia de la transporturile cefere iereau in priza, prin mai toate garile !
      Acusica oastea se face numa pe baza de voluntariat, iar tilicarii musai trebo sa-si transporte tartanele grase de la mec cican, numa cu Audi tze classe ! Si musai cu hends fri !
      Ce pusca calulu, cu cine descutam noi !

      Ștergere
  39. LEGATURA DE NEZDRUNCINAT INTRE PONTA SI GENERALUL DE SECURITATE VOICULESCU !!!
    PAROLA CONTURILOR DIN STRAINATATE A LUI CEAUSESCU !
    Veti spune de unde stiu gradul Varanului. Nu este greu de aflat. Printr-o hotarare
    secreta Ceausescu a introdus intreprinderile de comert exterior in securitate si sefii lor au primit rangul de general. Deci umilul turnator de rude si verisoare avea un grad mare….mult mai mare.
    Trec direct la subiect.
    Am discitat de mai multe ori cu Pacepa despre conturile lui Ceausescu.
    Acesta mi-a repetat un lucru cert.. La conturile secrete avea acces numai dictatorul si cei doi frati. Ceausescu cunostea parola intreaga in timp cei doi frati doar jumatati. Acestea in cazul lipsei sau disparitiei lui Nicolae trebuiau puse impreuna.
    Am scris numeroase articole despre faptul ca Marin a fost ucis de o echipa a serviciului extern condusa de Voiculescu. Un martor a evenimentelor a povestit cum a fost torturat la sediul Crescent . Dupa ce s-a obtinut parola ” sinuciderea ” a fost organizata ca sa i se obtine tacera. Tacerea pentru todeauna.
    Ramanea un mare mister. Cum a reusit Voiculescu sa obtina parola dela Ilie
    Ceausescu. Probabil de necrezut dar parola dela Ilie a fost obtinuta dela actualul premier Victor Ponta. Uneori realitatea depadeste fictiunea.

    IN 89 AGENTUL RUS VICTOR PONTA AL ARESTEAZA PE FRATELE
    LUI NICOLAE CEAUSESCU
    In partea doua veti afla cum tanarul revolutionar si agent rus Victor Ponta cu l-a arestat pe Ilie Ceausescu si sub amenintarea revolverului a aflat jumatatea parolei.
    Unul din obiectivele “loviturii de stat din 89 a fost aflarea conturilor din strainatate
    si acest lucru explca ascensiune fulgeratoare a lui Victor Ponta.

    Urmeaza partea doua
    R.H . NEW YORK

    RăspundețiȘtergere
  40. Buei Roborţel, nu mai postezi pe bloaga lui Cezar muci pe faţă ce-i haleşte cu dulceaţă? Văz că te dăduşi la fund, la fundul lui CEZAR. Dar ia recunoaşte, cine-i pasivul şi cine-i activul dintre voi? Cezar babuinele are rozeta strîmtă, ori ie ca ţilindrul uzat de la Wartburg? Am auzit că-i plecat tocmai la Buerlin să-i schimbe friţii setul motor.
    PS. Roborţel, văz că postezi supt anonimat. Înseamnă că-i groasă tare. Te urmăreşte cumva să ţi-o împlînte domn prăfesor Felix?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. siau infipto amandoi unul altuia...si sio sug reciproc...hi.hi.hi...

      Ștergere
  41. AICI RADIO EREVAN, AICI RADIO EREVAN
    CEZAR MUCI PE FATZA SA NE SUFLE IN BURLAN.
    NU O ZI, TAMAN UN AN!
    IN BURLANUL LUI ANDA CEL GROS
    CARE-I NEGRU SI FLOCOS.

    RăspundețiȘtergere

  42. AM DAT IN JUDECATA STATUL ROMAN PENTRU 3 ( TREI ) MILIOANE DE DOLARI AMERICANI. Ai voi intrebuinta pe gagici si bautura. Din rest voi plati drumul dus si poate intors pentru toti militarii care posteaza sub numele real. ANONIMII vor ramane pe la casele lor.
    R.H. DIN DEVA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi lybricus devaensys, ia mai ţucă-ne-n găoz!!!!
      PS. Ia-l şi Cezărel koaie de mel la această activitate festivă.

      Ștergere
    2. Muey, R.H., sa ne pupi pe plosca!

      Ștergere
  43. Anonimii raman anonimi.......
    Consecintele onanismului ( luarea la laba ) sunt evidente.
    PS Sexul oral ( luarea la muie ) ar trebui interzis prin regulamentul militar.
    RH

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Onanistul cezar e expert in felatie cu absortie.

      Ștergere
    2. Băi Robort Go -Oz alias Pantera Rozi, ce ai? Te scoaseră răpănoşii ăia ai tăi de amerloci de la dezalcoolizare? Ia vezi, că iar îţi face ăla de ziceai tu-Şova-Curlăţean- ochiu cît sarmaua. În altă ordine de idei, aş vrea să-mi faci şi mie o labă, băi muuuu istule.
      Şi ca să nu zici că-s anonim, ete că mă semnez:
      Ursu carpatin - pupa-l-ao in kur puţin

      Ștergere
  44. Robort, bei sunt de partea ta. Hai sa-l "aranjam" pe Cezar maimutza, numai ca trebuie sa folosim prezevativul, ca asta are HIV luat tocmai de la maimutza verde din Zair. Mai trebuie sa-i facem si-o clisma, ca nu-i spalat la fofoloanca de pe vremea lui Noe. Pute-a kizda si-a kkt mai ceva ca-n Calafat.

    RăspundețiȘtergere
  45. UITE-ASA CA SI LA GRECI, CEZAR TU SA NE-O TOT FRECI!

    RăspundețiȘtergere
  46. Cezar este Cezar. Invidiosii incearca sa darame o statuie vie.
    R.H

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, o statuie din kirpici pupa-ne-ai in krici! Bai Cezare, maimutoiule, sa ne pupi in burlan ca esti mare mocofan. Baaa, Robort nu posteaza ca anonim-lungi-ne-ai pielea de pe koaie putin! Robert a dat coltul de acu 6 luni-pupa-i-ai in koor pe nebuni. Pe nebunii de la 9 si goriloii de la zoo.

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!