Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 27 decembrie 2013

Toţi visăm, dar oamenii de ştiinţă nu ştiu de ce o facem. Vise taica... vise! Dar... luati aminte!


Ce sunt visele şi de ce visăm.
Oameni care au găsit rezolvarea unor probleme în timp ce dormeau.

Toţi visăm, dar oamenii de ştiinţă nu ştiu de ce o facem. Este o activitate involuntară, la fel de naturală ca şi respiratul şi chiar şi persoanele care nu îşi amintesc visele, visează cel puţin o oră în fiecare noapte, relatează Huffington Post, citat de mediafax.ro. Observaţiile asupra somnului copiilor au condus la cercetări pe adulţi şi la dezvoltarea literaturii de specialitate, despre mişcarea rapidă a ochilor, MRO, sau REM, în limba engleză, baza tuturor studiilor legate de somn.

Faza REM a somnului este considerată cea mai potrivită pentru visatul obişnuit. La bebeluşi, aceasta fază durează în jur de 50% din perioada totală a somnului, dar procentajul scade odată cu vârsta până la 22% în cazul adulţilor. Pentru cei mai mulţi dintre adulţi, faza REM se declanşează la fiecare 90 de minute, începând cu primele trei minute de somn. Ciclurile iniţiale sunt mai scurte, dar cresc gradual, aşa că până diminieaţă, un ciclu poate dura şi 55 de minute. În această fază, muşchii sunt paralizaţi temporar pentru a ne proteja de mişcările determinate de vise.

Oamenii îşi petrec aproape o treime din viaţă dormind şi faza REM reprezintă un sfert din această perioadă. Ştiind că visele au loc şi în alte cicluri ale somnului, putem spune că oamenii îşi petrec o perioadă semnificativă din viaţă visând. Putem determina cu uşurinţă când o persoană care doarme visează, dar cercetători nu pot răspunde cu siguranţă la întrebarea care îi macină dintotdeauna: de ce visăm?

Visele au loc din motive fizice, mentale, emoţionale şi chiar spirituale şi oamenii de ştiinţă consideră că visatul prezintă oportunităţi pentru creativitate, creştere, sănătate şi întregire, ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine. Timpul pe care îl petrecem visând ar putea să îi permită creierului să rezolve probleme, premiţându-i să analizeze toate scenariile posibile, pentru că barierele din viaţa reală dispar. Visele ar putea să ne ajute să rezolvăm probleme emoţionale şi să ne cunoaştem mai bine sentimentele, atunci când din diverse motive în viaţa reală întâlnim bariere raţionale, sociale, sau de altă natură.

Jucătorul profesionist de golf Jack Nicklaus, spre exemplu, avea probleme în a executa o anumită lovitură. A început apoi să viseze că încearcă acea tehnică şi că nu ratează loviturile, ba dimpotrivă, acestea îi reuşesc destul de bine. A început apoi să folosească noua tehică în viaţa reală şi a reuşit un scor cu trei puncte mai bun decât înainte. Acesta este doar un caz în care visele au impact asupra vieţii reale, dar exemplele sunt nenumărate, de la Paul McCartney care a visat partea instrumentală a melodiei Yesterday, la Stephen King, căruia i-a venit ideea pentru romanul Misery în timp ce dormea.

Visele ne ajută şi să repetăm sau să exersăm evenimente viitoare, astfel că atunci când acestea se petrec, suntem mult mai bine pregătiţi să le facem faţă. Cercetătorii nu au decoperit încă de ce visăm, dar studiile aduc din ce în ce mai multe dovezi că visele joacă un rol mai important în viaţa reală decât îşi imaginau oamenii de ştiinţă în trecut.  

Sursa:
http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/ce-sunt-visele-si-de-ce-visam-studiu-657952.html


======================================================
================================================================
======================================================================

38 de comentarii:

  1. Ieou mi-s primu trezit din somn?! Uoai, da ci-am dormit! Si si facea ca vaca de Kobe si vaca merinos(prima ot Plescoi si secunda a doua din republica Ploiesti) ierau imbracate cu rochii in dungi. Dungi late, in doua nuante de gri. Nu-mi amintesc daca aveu slapi cu toc ori nu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Burcu, puteti pune like si dislike la comentarii. Ca sa-i dau si eu un Like mare anonimului de mai sus.

      Ștergere
    2. ,,Siseanu. N. D. Siseanu'' Seama na dar nu rasare. Dar sa trecem la cestiune. Dumneavoastra ai ori nu trimitere la NOO? Ca la ZOO intrarea-i cu plata!

      Ștergere
  2. Mei, io am visat ca lui Cezar maimuca la booci i-am dat, ca cauza nobila a clubului el a tradat!

    RăspundețiȘtergere
  3. That hasn't stopped British media from focusing on the poverty and unemployment in parts of Romania and Bulgaria. A favorite topic is the impoverishment of the Roma, or Gypsies, a minority that has endured centuries of discrimination in Europe. Roma are scattered across Europe, with the largest population in Romania.

    Tabloid stories have accused the Roma already living in Britain of a wide range of things, from trying to sell babies to eating cats.

    RăspundețiȘtergere
  4. COREOLONE MANCATORI DE LEBEDE SI PISICI !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cetăţene de New York
      Taie-ţi sula-n loc de pork!

      Ștergere
  5. Merg sa ma culc pentru a dormi, ca bintuie moroii. Asa oi visa ca nu-i adevarat cu mincatorul de kkat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu visez sa scapam de rh... Oare se poate? S-a infipt aici si deverseaza spurcaciunile pe blog de parca ar fi in haznaua lu' ma-sa. De fapt, la ce te poti astepta de la el - a tradat tot ce i-a venit la mana iar acum se da "marele cineast al lu' peste congelat". Mai mult, este si semidoct si nu cunoaste gramatica limbii romane. Da' se baga si tine ca porcu' de straita.
    rh, a cui SLUGA esti?
    ANTI rh

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioti muei, avem si marfa proaspata:

      Nadiseanu S27 decembrie 2013, 20:33
      Domnule Burcu, puteti pune like si dislike la comentarii. Ca sa-i dau si eu un Like mare anonimului de mai sus.

      Ștergere
  7. Uoai, dac incercam cu oloi di dovleac?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ii bun si dovlecu, da nu-i ca bostanu!

    RăspundețiȘtergere
  9. Uai, mai bine incercam cu oloi de maciuca!

    RăspundețiȘtergere
  10. N.M. Siseanu - Nemesis anu

    RăspundețiȘtergere
  11. Da-l in colo ulei de maciuca. Oare chiar o fi adevarat?

    http://www.ecobios.ro/gazele-de-sist-la-comandau-covasna/

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu dicut cu labagii complecsati care nu stiu nici macar sa si-o ia laba

    RăspundețiȘtergere
  13. Neatza Buna la ZOO + 9! Azi noapte, visai pe la 2 ca Cezar ma inbelea la oaua! Ce ti-e si cu visele astea...Auzi ca se si adeveresc!

    RăspundețiȘtergere
  14. Neata.Am visat pe unu care zicea in plenul parlamentului
    ...mai bine mergeţi voi în mama voastră.
    Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
    şi nu albanizaţi această ţară.
    Băgaţi viteză, că vă trece anul
    şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
    Şi ce vă pot eu spune la plecare
    decât lozinca lui Fănuş cel mare :
    Nenorociţilor, se rupe şnurul,
    "La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna ziua! Nu l-ati vazut cumva pe tata, ori pe unchiu meu, "cineastul" de peste ocean?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ptiu, ci mai spariet muei mamutoiuli! Du-ti unchiu-n ...jungla me.

      Ștergere
  16. Uai, LA MULTI ANI, in pula me !
    Ca-mi vine sa va pup ! M-o futat zbarcita iasta a me pe la toti nepotii si matusilii si unchii si alte neamuri, de nici nu-i cunosc pe fro 3 sferturi !
    Cica acusica o fo momentul de vizite la neamuri, ca de la 1 se scumpeste motorina a dreaq, de-o sa sufle vantul la rafala prin rezervor !
    Ioi !
    S-o dusara si anul ista !

    RăspundețiȘtergere
  17. Uai, sa nu uitati sa sarbatoriti mui ne Ziua Republicii Poponare Romane !
    La 30 dec Kingu Mishu de Sigmaringhen Sigismund von Borusia Meonhengladbah o loat niscaiva mue ! De fapt cum o loat toata viata !

    Uai, istia care ati facut parte din Tratatul de la Varsovia, va mai aduceti aminte ce stema faina avea RPR ? Munti, sonde, trectoare, paduri, spice...
    Si imn ca lumea aveam...

    RăspundețiȘtergere
  18. Uai, si tot maine e si Ziua lu' ELENA COBUZ !
    LA MULTI ANI !

    Si sa-i traiasca si echipa de fotbal, care cica e asea de buna...la suflet, de nu bate pe nimeni, de fro 9 etape !

    RăspundețiȘtergere
  19. Uoai puleasca, parca te-am rugat frumos , asia ca intre razevisi, sa lasi belet cind pleci si cind PL-ul MU te-ntorci, sa putem sa te dam in cautare jenerala in caz de...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da n-am parasit garnizoana, ca n-am fo inscris in condica de parasiri si n-am fo instructat la conducere auto, sub semnatura !
      Si nici telegrama nu am completat la OSU, de aia cu foita de calc !

      Ștergere
    2. Ciocu mic. Ia di coilea un AV-u, ci daci si mai repeti ai inbulinat-o. Uoai, iesti in staff-u lu ZOO si ti porti ca un copchil di LM-u.

      Ștergere
  20. Vad ca o dadu Nenea Bozea pe visuri si pe cosimare, acusica !
    Pai ce dreaq sa comentezi pe sobectu ista ! Ca noi, de fapt, de fro 25 de anisiori suntem tot intr-un vis cosmarizat !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nenicilor şi totuşi nu-l văzurăţi pe tetea şi pe uncheaşu din NY? Cred că iar se-mbătară c nişte aurolaci...

      Ștergere
  21. Bai Cezarica, unchesu' tau din NY ii la linku' asta: http://devanewyork.blogspot.ro/
    Cica a luat-o peste mestecatoare, da crancen, taman in fata consulatului roman sin NY.
    Vezi si aici: http://devanewyork.blogspot.ro/
    Da' ii cam cacacioasa treaba ca transmite urari de craciun iar postarea este pe Friday, October 11, 2013 ?!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-or fi dus oare la morgă să-i culeagă ADN-ul? Că tare n-aş vrea să mă înrudesc cu Curleonu, ori cu Cufurezu...

      Ștergere
  22. Buna-i dimi stimati pacienti!

    RăspundețiȘtergere
  23. Aa, sunteti la coada la motorina?

    RăspundețiȘtergere
  24. Sara buna, dragi pacienti! Sa nu uitati sa stingeti lumina la paznic.

    RăspundețiȘtergere
  25. Si nu lasati balamuc in saloane!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!