Pagini de larg interes! Click here:

sâmbătă, 12 iulie 2014

Alegeri prezidențiale. Preferatul lui Băsescu la prezidențiale. Cristian Diaconescu are CV-ul perfect pentru a fi preşedinte.


Președintele Traian Băsescu a spus că are un preferat pentru alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Însă e vorba de „unul care nu e candidat la președinție, Cristian Diaconescu.
 
„Cristian Diaconescu are CV-ul perfect pentru a fi preşedinte. A fost ministru de Externe, a fost ministru al Justiţiei şi este un om cu un vast portofoliu de relaţii internaţionale, urmare a funcţiei de ministru de Externe. El a fost secretar de stat în MAE. Deci, este un externist sadea”,
a declarat Traian Băsescu la Adevărul Live.

De asemenea, președintele a mai adăugat, tot în ceea ce privește candidații la președinție, că „sunt unii care, deși au fost doar doi ani ministru al Justiției și au fost într-un scandal continuu cu sistemul, se duc și spun cum au revoluționat ei Justiția, fără să îi țină spatele la transformări”.

Băsescu l-a criticat și Mihai Răzvan Ungureanu, referindu-se în special la criticile dure pe care i le-a adus Elenei Udrea în urmă cu câteva zile: „S-a răcorit pe o femeie. Atâta poate”.

De asemenea, președintele a mai spus că această atitudine a fost o „probă de bună-credință și de antibăsism în fața lui Blaga”, iar MRU ar urmări prin aceste declarații să-și șteargă „eticheta de băsist” și să fie inclus în lista scurtă de candidați la președenție pe care o va propune PDL-ul.

Sursa:
https://ro.stiri.yahoo.com/preferatul-lui-b%C4%83sescu-la-preziden%C8%9Biale--%E2%80%9Eun-externist-sadea%E2%80%9D-080858242.html
---------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

11 comentarii:

  1. Tembelii astia... intr-o zi... vor distruge omenirea! Secrete bine ascunse:
    Cinci momente in care omenirea a fost in pericol de moarte in ultimii zece ani.
    ----------------------------
    Cercetatorii din laboratoarele americane in care se studiaza mai multe boli infectioase au comis in ultimul deceniu nu mai putin de 5 erori grave in transportarea agentilor patogeni periculosi, arata un raport al agentiei americane pentru sanatate.

    Numai in acest an au fost raportate incidente in care lucratorii au manevrat incorect esantioane de antrax sau H5N1, virusul gripei aviare, relateaza BBC.

    Ca urmare, Centrul pentru Controlul si preventia bolilor (CDC) a inchis doua laboratoare in care au fost comise asemenea greseli grave. Mai mult, CDC a restrictionat temporar transportul de agenti patogeni.

    Cu toate acestea, au fost date asigurari ca nu s-au raportat imbolnaviri ca urmare a erorilor de transport comise anterior si nicio persoana dintre cele care au fost expuse la antrax nu a prezentat simptome care sa dea de gandit, au declarat oficialii CDC.

    "Aceste lucruri n-ar fi trebuit sa se intampla niciodata. Sunt dezamagit si, sincer, manios din cauza asta", a declarat, vineri, directorul CDC, Tom Frieden (foto), adaugand ca este "uluit" ca asa ceva s-a putut intampla.

    Incidentele cu privire la o potentiala expunere la antrax au fost semnalate in luna iunie, la un laborator cu un nivel de biosecuritate extrem de ridicat, la care cercetatorii nu au respectat procedurile si nu au inactivat bacteria.

    Pericol maxim: Zeci de oameni de stiinta, expusi la antrax

    Mai multe mostre au ajuns ulterior intr-un alt laborator din Atlanta, cu un nivel mai scazut de securitate, iar zeci de cercetatori au fost expusi riscului de infectare.

    http://www.ziare.com/international/america/secrete-bine-ascunse-cinci-momente-in-care-omenirea-a-fost-in-pericol-de-moarte-in-ultimii-zece-ani-1310736?

    RăspundețiȘtergere
  2. MIRCEA OMUL LUI VLADIMIR LA BUCURESTI !

    Mircea Dogaru e președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, in Rezerva si in Retragere (SCMD), sindicatul de foștilor securiși, “brațul înarmat” al partidului.. Omul lui Ponta ,un alt om al Rusiei
    mama.
    Pretenul lui rus care l-a vizitat la Bucuresti nu este altul decat cel care este ideologul noului tar al Rusiei. Omul cel mai important dupa
    Putin. Si dupa altii chiar mai important decat acesta.
    Aleksandr Dughin s-a oprit la Bucuresti pentru a vedea semnalul editiei romanesti a principalei sale lucrari: “Bazele geopoliticii si viitorul geopolitic al Rusiei” (…) unul dintre cei mai mari filozofi, sociologi si politologi, opozanti ai globalismului irational” (…) “
    Manifestandu-si dorinta de a avea o intrevedere pe probleme de istorie, geopolitica si geoistorie cu presedintele SCMD, Aleksandr Dughin a fost insotit, la vizitarea Manastirii Snagov si a avut ulterior o discutie de 3 ore cu un grup de reprezentanti ai SCMD.
    Deci o intalnire tovaraseasca si frateasca cu Dogaru.
    Omul lui Putin la Bucuresti.
    Colonelul Dogaru publica pe blogul său o fotografie în care apărea alături de Aleksandr Dughin, consilier pe probleme de geopolitică al lui Vladimir Putin, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui rus. Dughin venea de la Munchen şi a făcut o escală la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu patru inşi din conducerea sindicatului militaro-securistoid al lui Dogaru.
    Ideologul lui Putin militează pentru împărţirea Ucrainei prin război, urmând ca Rusia să ia o halcă importantă. Mai mult, Dughin vorbeşte despre „viitorul eurasiatic” al României, îndemnând la ruperea ţării noastre de Europa Occidentală şi asocierea cu imperiul pe care vrea să-l construiacă Putin, cu centrul la Moscova.
    Dogaru este de acorg cu acest plan
    Iată cum acţiunile antistatale şi antioccidentale ale colonelului Dogaru capătă explicaţii! Se vede tot mai clar cheiţa care-l pune în mişcare pe rezervistul rusofil.
    N-ar fi rău ca Ingo Mondo Militar să acorde mai multă atenţie unui asemenea personaj. Este timpul. Maine va fi prea tarziu……… si tancuri rusesti in tara.

    Robert Horvath Deva
    Cineast
    New York

    RăspundețiȘtergere
  3. Comunicat - In atentia dlui col. (r) Misu Naon
    COMUNICAT
    In atentia dlui col.(r) Misu NAON,

    Presedintele Filialei 1 Craiova
    Domnule colonel,

    Pe data de 26 iunie a.c., ati postat pe pagina Filialei 1 Craiova un material in care, atribuindu-va “un respect deosebit fata de norme si legi”, imi “solicitati sa respect legea”. In numele acestui respect, va atrag si eu respectuos atentia ca ati incalcat si statutul si toate normele SCMD, deoarece, in situatia in care aveati nedumeriri sau nemultumiri trebuia sa va adresati direct, sau prin intermediul vicepresedintelui CD, responsabil de zona, pe care-l desconsiderati prin omitere totala, urmatoarelor structuri: presedintele SCMD, sau Biroului Operativ Central, sau Comitetului Director, sau CNR, sau Comisiei de Rezolvare a Situatiilor, sau Comisiei de Disciplina. Dvs nu v-ati adresat concret nimanui, desi acuzati in bloc toate structurile de conducere ale SCMD (BOC, CD si CNR) si pe membrii fondatori. Cu exceptia mea, eu fiind, in viziunea dvs, un naiv manipulat. Acel naiv care a inscris de unul singur SCMD, dupa mai multe esecuri colective, inseland vigilenta tuturor opozantilor. Intrucat pagina 3 contine formula “Stimate domnule presedinte Dogaru”, imi iau libertatea de a va raspunde personal la un mesaj pe care nu mi l-ati trimis. Cu mentiunea ca voi informa membrii BOC sa analizeze situatia si sa-mi transmita opiniile lor si propuneri. In mod similar, voi proceda cu membrii fondatori care au atributii statutare in plus fata de membrii SCMD ulterior afiliati, cu membrii CD si membrii CNR.

    Va informez in nume personal asadar ca, materiale cu titlul “Comunicat”, potrivit normelor noastre aprobate de CD si CNR, inclusiv ultimul, la care nu ati participat, dar despre care pareti mai informat decat cei care au participat si pe care ii desconsiderati in corpore, pot semna doar: presedintele SCMD, BOC si CD. Ele au caracter informativ si se pot adresa membrilor CD, presedintilor si BO filiale, tuturor membrilor SCMD, intregii societati civile, Presedintiei, Parlamentului etc.

    Desi nu ati trimis materialul, in text va adresati ba presedintelui SCMD, ba “colegilor din CD”, ba tuturor filialelor, carora le cereti, electoral, pentru ca nu gasesc alt cuvant, in mod ultimativ, sa vi se asocieze nestatutar.

    Nu stiu pozitia cui o reprezinta materialul, stiu doar ca vi l-ati insusit prin semnatura invocand o “sedinta largita a BO filiala din 25.06.2014”. Ce ascunde aceasta formula? Faptul ca nu aveti avizul statutar al Adunarii Generale a filialei, cu participarea a cel putin 108 membrii din cei 214 cu drept de vot pe care ii aveti astazi? Chiar s-ar asocia 50% + 1 dintre membrii Filialei 1 Craiova acuzelor aruncate de dvs in eter si in bloc asupra tuturor structurilor de conducere ale SCMD?

    Cum pot sa interpretez urmatoarele acuze la adresa CNR, care ar fi format dintr-o masa de manipulati sau aerieni:
    1.“Vicepresedinti care au fost impusi la CNR prin votul membrilor fondatori”;
    2.“aceia pe care dvs si raposatii fondatori i-au adus in fruntea mesei”;
    3.“Domnilor colegi din CD, noi v-am ales in acest for de conducere”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar nu vedeti ca acuzele dvs se exclud reciproc?

      Pe membrii fondatori ii excludeti cu totul, numindu-i “defunctii” sau “raposatii fondatori”. Va informez ca au fost sute de doritori care, declarativ, s-au asociat ideii sindicatului dar au fugit la prima amenintare. Acesti “defuncti” sunt cei care au avut curajul sa reziste si sa infiinteze sindicatul. Vreti sau nu, ei sunt Sindicatul la care dvs ati aderat ulterior, prin semnatura, asumandu-va si actele oficiale si obiectivele. Ei sunt cei fara de care astazi toti rezervistii si-ar fi plans neputinta pe bancute, in parc, in situatia impusa la 01 ianuarie 2011. Opuneti, camarazilor dvs care au avut curajul sa imbratisese si sa duca la capat o idee, sintagma “ofiter adevarat”. Va dau eu exemplu de ofiter adevarat – dl.gl. (r) Mihail Popescu, Dumnezeu sa-l odiheasca! Un om din categoria celor care au avut curajul sa se impuna, nu prin “Am fost”, ci prin “Am facut” sau “Fac”! Nici dvs, nici alte persoane care fac aluzii la functii trecute, nu ati avut cariera dlui general in armata si in NATO. Grav operat pe cord, riscandu-si sanatatea, in momente critice pentru SCMD, domnia sa a iesit din spital pentru a se urca pe tribuna sau a merge la posturi TV, raspunzand: “Va intrebati unde sunt generalii? Aici sunt generalii! Sunt generalul Mihail Popescu, seful SMG…..sunt soldat credincios al sindicatului si ma mandresc cu asta!” Si va mai dau exemple de membri SCMD care au dovedit si dovedesc aceeasi modestie impletita cu tarie de caracter si curaj. Este vorba despre membrii Filialei 1 Timisoara, care au organizat, acolo, manifestatiile antibasiste in iarna 2011/2012. Cand presa basista s-a aruncat asupra profesorilor aliati cu acuza ca n-ar avea aprobare, seful politiei Timisoara a anuntat ceea ce nimeni nu voia sa auda: “Exista aprobarea, a obtinut-o SCMD.” Ziaristii basisti s-au aruncat atunci asupra rezervistilor, acuzandu-i ca sunt PSD-isti si ca fac politica in strada. Raspunsul a fost coplesitor: “-Nu, suntem membrii SCMD si am iesit pentru drepturile noastre care au fost, abuziv, confiscate de un guvern tiranic. – Dar sunteti membrii PSD. – Nu, suntem membrii PDL. – Cum PDL, si ati iesti impotriva guvernului? – Asa a decis sindicatul. Convingerile noastre politice sunt una, dar realitatea confiscarii tuturor drepturilor noastre este alta”. Asta a inspaimantat, atunci, Puterea – ca membrii SCMD pun interesul general deasupra intereselor si ambitiilor personale. Dvs va puteti asocia acestor atitudini? Acuzati BOC, fara probe, de “lipsa de viziune si pragmatism”, “manipulare”, “maniera neproductiva in care ordinea de zi a sedintelor este impusa in mod nedemocratic si nestatutar” etc. Acuzati, desi pretindeti ca sunteti impotriva “etichetarilor nemeritate”, la modul general CD de “mod excesiv de autocrat in conducere”; “derapajul de la statut”; “lipsa de transparenta in luarea deciziilor”; “actiuni de fatada”; renuntarea ca “prioritate” la “problemele importante ale categoriei noastre socio-profesionale, “inlocuite” ca la balci de tot felul de nazbatii”; “orgolii” care nu au “nimic in comun cu interesele noastre”; “incapacitatea organizatorica”; “lipsa de predictibilitate”; “prea multa implicare politica”; “stil pamfletar” etc, afirmand ca dupa 18 august “conducerea ar fi ilegitima”.

      Ștergere
    2. Domnule colonel, va informez ca noi, “defunctii”, am primit legitimitatea ca persoana juridica a sindicatului pe data de 2 septembrie 2009, cand hotararea definitiva a devenit irevocabila, dar existam de la data inscrierii oficiale de catre judecatorie in registru. Ca nimeni nu a stiut acest lucru, cu exceptia mea, nici chiar avocatul SCMD care a intocmit toate actele necesare si despre care astazi spuneti ca ar fi fost adus in sindicat de catre unii membrii CD, spre a i se drena fonduri. Nu domnule colonel, doamna Barla a fost cu sindicatul cu trei luni inainte ca dvs sa fi auzit de existenta acestuia si a fost indepartata tocmai de mizeria acuzelor nefondate lansate de unele persoane din BO al filialei dvs care au incercat, juridic, sa desfiinteze sindicatul in 2011. Sunt sute de pagini depuse prin cabinetul de avocatura Neacsu la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti. Nu ati indeplinit hotararea expresa a CNR de a lua masuri impotriva vinovatilor, ba ati permis sa fim insultati si balacariti in numele “democratiei” si “transparentei” in continuare, sub cele mai fanteziste acuzatii care ne-au atras si un control la sange ANAF de 4 luni. Mizeriile au continuat chiar si dupa ce acesta a constatat ca nici una dintre acuzele puse la dispozitia lui Sorin Blejnar nu se confirma. Cine, atunci, se face vinovat de “decridibilizarea” sindicatului? Noi sau dvs, in conditiile in care senatorii si deputatii de Dolj, cu care discutam ne informeaza ca stiu de la dvs ca ar fi multe “nereguli” si “fraude” la nivelul Comitetului Director. Stiu ca va supara votul din 2012 al fondatorilor, care erau buni atunci (pentru ca renuntau la prerogativele lor de membri exclusiv ai CD, conform Actului Constitutiv), care intre dvs si presedintele Filialei 1 Slatina au optat pentru acesta ca vicepresedinte interimar CD. M-am opus atunci, prin vot, dar ii felicit acum si le voi cere scuze pentru ca, dincolo de faptul ca nu ma simpatizeaza, tizul de la Slatina este un ofiter adevarat care spune ce gandeste, la care am apelat si cu care am colaborat perfect in batalia pentru Legea reparatorie si nu numai.

      Voi cere CD sa se pronunte in privinta gestului dvs si sa faca propunerile statutare pentru CNR, deoarece, dupa acuzele generale, acuzati pe “unii” dintre membri, evident neprecizat si fara probe, de “amatorism si diletantism”, lipsa de “reprezentativitate si recunoastere”, “puternica inregimentare politica”, facand “jocul” unor partide, “ambaturi”, “manipulare”, “fuga de la sarcinile SCMD si inregimentare politica”, situare in “borcanul cu miere pe la partide”, “infiltrare”, “joc dublu” prin care “impiedica apropierea noastra de fosta opozitie”, pentru ca “au facut si fac poteca, seara, la Cotroceni” etc.

      Ștergere
    3. Va solicit, domnule colonel, nume si probe pentru astfel de afirmatii care arunca, nu un borcan cu miere, ci cu ceea ce defineste acum intreaga clasa politica – un borcan mare de ceva urat mirositor asupra intregului sindicat. La CNR 2013, la care nu ati participat, s-a aprobat strategia SCMD pe 2014, votandu-se ca, in urma spargerii USL in martie 2014, sa avem o politica prudenta fata de toate partidele, sa avem lobby peste tot, dar in nici un caz sa nu politizam sindicatul. La care “fosta opozitie” va referiti, plangandu-va ca va stricam relatiile? La aia care albeste ca la Nufaru o parte a fostei Puteri, sau la cealalta care procedeaza identic? Unul dintre putinii presedinti de filiala care confunda democratia cu anarhia si sindicatul cu COM sau cu un partid, sunteti, in opinia mea bazata pe acest text, tocmai dvs. Cand minunatii “aliati” la care va referiti si care, astazi, nu mai exista, s-au facut ca ploua in privinta ordonantelor reparatorii, li s-a adus aminte, in baza executarii noastre imediate, prin aplicarea art.4 din OUG /2011, inca neabrogat, prin manifestatia de la sediul USL, din 4 martie 2013. Ati facut atunci criza de nervi ca va stricam relatiile politice, ati adus insulte incalificabile domnilor vicepresedinti responsabili de zonele de Sud si SE si presedintelui Filialei 1 Brasov, care va este superior si in grad si in pregatire. In loc sa cer masurile statutare care se impuneau impotriva celor ce pun interesele politice personale deasupra intereselor sindicatului, am preferat, de dragul pastrarii unitatii SCMD, sa scad in stima acestor camarazi, solicitandu-le o solutie de compromis. Drept care le cer, respectuos, scuze, deoarece domniile lor au avut dreptate. Rezultatul acelei actiuni a fost decizia de a se elabora Legea 241, cu revenirea in cuantum a pensiilor si scutirea de plata din urma pe 30 de luni. Nici unul dintre membrii CD, nefiind si membri ai clanului Bercea, nu face poteca la Cotroceni si nici unul nu este platit de vreun partid, daca asta va preocupa! Nici unul nu a profitat in vreun fel de pozitia in CD, ba dimpotriva, suporta multi dintre noi consecintele urii basiste. Insultati, asadar, gratuit, niste oameni care si-au asumat riscuri pe care dvs nu le simtiti. SCMD a facut si face in continuare filiale, oamenii inscriindu-se si Societatea Civila aderand tocmai datorita imaginii pe care “unii” dintre membrii CD o creaza pentru SCMD. Dar sunt multi si cei care se retrag, inclusiv de la Craiova, nefiind de acord sa adere la o filiala a carei conducere nu are drept scop constant decat balacareala gratuita a conducerii Sindicatului.

      In privinta “cantatului pe la alte mese” va informez ca suntem in stare sa cantam si in piata publica daca acest lucru ne va repune in drepturi. Va mai informez ca, in conditiile actuale, misiunea noastra ramane aceeasi, de a obtine, pana la declansarea campaniei electorale, dreptul nelimitat la munca si Legea pensiilor militare de stat, indiferent sub ce forma (prin OUG sau prin Parlament) si ca le vom obtine. Atat de mare este frica si disolutia in partide, motiv pentru care nimeni nu si-ar dori o iesire a noastra in strada! Dar daca o vom face, pentru a precipita lucrurile, dvs veti pune in continuare interesul personal, politic, mic si local pe primul plan?

      Ștergere
    4. Domnule colonel,

      Incercati, electoral, ca la partide sa impuneti o data anticipata a CNR si neaparat la Bucuresti, considerandu-i pe bucuresteni, probabil, mai politizati decat altii. Va informez ca am obtinut, eu ca persoana, hotararea judecatoreasca de infiintare a SCMD, la 19 august 2009, devenita irevocabila la 2 septembrie pentru ca nu a fost atacata, numai eu stiind de existenta ei. Data la care va referiti insa este data dobandirii personalitatii juridice a sindicatului si aceasta este mult ulterioara. Nu cred ca ar fi oportun sa prevedem un CNR in plina campanie electorala.

      CNR 2014 este unul de bilant si alegeri. Pana la data convocarii lui, cei desemnati de CNR 2013 trebuie sa va propuna si sa aveti suficient timp sa analizati si sa veniti cu propriile propuneri, modelul de modificare a statutului , pentru punerea in concordanta cu Actul Constitutiv care este batut in cuie si proceduri privind alegerile. Retragerea Actului Constitutiv ar insemna desfiintarea sindicatului. Trebuie verificate toate filialele sub aspectul numarului membrilor, gasite solutii pentru revitalizarea celor cu membri platitori la zi sub cota admisa. Iar acolo, unde presedintii, prea ocupati cu insultarea noastra, nu au timp sa se aplece spre dorintele membrilor, o vom face noi. Trebuie completate BO acolo unde sunt nefunctionale, conform CNR 2013 si clarificata, prin intemeiere de filiale, situatia grupurilor care au aderat si adera in aceasta perioada, tot conform CNR 2013, deoarece sunt persoane de alta varsta si cu alte obiective decat rezervistii dinainte de 01 ianuarie 2011, etc.

      Fiti sigur ca se va proceda, ca de obicei, legal, in limitele documentelor noastre juridice pentru ca am actionat, de la inceput, numai in interesul general al rezervistilor, militarilor activi si in interes national. N-am fost pe nici o lista de primar, deputat, senator, ministru, europarlamentar, asa cum bateau campii unii dintre “inspirati” pe pagina filialei dvs si nici nu intentionez. Dar nici nu permit nimanui ca, in spatele gargarei pentru democratie, in interes personal, sa-mi insulte camarazii, de la ultimul venit in sindicat, pana la vicepresedintii despre care afirmati ca ma manipuleaza. Toate CNR-urile, nu numai cele la care ati lipsit, au votat CNR 2014 dupa caderea celui care si-a batut joc de noi si de tara. Toate au votat 5 ani de mandat, conform statutului. Cei desemnati anul trecut nu au nici o obiectie in a armoniza cifra la 4 ani. Aceasta si alte modificari vor fi votate de CNR in prima zi, dupa care vor avea loc alegerile in baza votului. Va garantez ca vor fi statutare si legale, in conformitate cu Actul Constitutiv si statutul imbunatatit. Doriti altceva? Sunteti liber sa construiti cu sau fara sprijinul nostru, in afara SCMD, asa cum ati incercat cu “Pro Concordia”. Dar asa cum ati constatat, e foarte greu sa construiesti si sa atragi oameni cu pregatire, convingeri, opinii si interese diferite, sub acelasi steag. Este mult mai usor sa manjesti si sa distrugi imaginea unora care au fost in stare, au dovedit si dovedesc prin fapte ca sunt capabili de sacrificiu.

      Voi ridica problema atitudinii dvs in BOC, CD si CNR, supunandu-ma hotararii statutare a acestora.

      Honor et patria! Vae Victis!

      Col.(r) dr. Mircea Dogaru,
      Presedintele SCMD
      http://dogaru-mircea.blogspot.ro/

      Ștergere
  4. Comunicat
    COMUNICAT

    B.O. al Filialei Craiova, a analizat în şedinţa sa lărgită din data de 25.06.2014 maniera tot mai neproductivă în care ordinea de zi a şedinţelor este impusă în mod nedemocratic şi nestatutar, temele abordate fiind în afara intereselor membrilor de sindicat, ele fiind emanaţia ,,gândirii creatoare” a unor vicepreşedinţi care au fost impuşi la CNR prin votul membrilor fondatori şi care prin inactivitatea lor, au reuşit să ducă în derizoriu imaginea unei organizaţii în care şi-au pus speranţele nu numai militarii ci şi o parte din societatea civilă.
    Lipsa de viziune şi pragmatism a membrilor B.O.C., care nu au o agendă clară de activitate stabilită în baza deciziilor C.N.R., amatorismul şi diletantismul unor vicepreşedinţi care nu au reprezentativitate şi recunoaştere din partea membrilor de sindicat, jocul dublu al unor membri ai C.D. practicat în relaţia cu partenerii de dialog, au făcut ca organizaţia să-şi piardă credibilitatea atât în faţa membrilor săi care nu se mai regăsesc în ceea ce face actuala conducere, cât şi în faţa societăţii civile şi a foştilor „parteneri”.
    Nu o dată, filiala Craiova a atras atenţia asupra derapajelor de la Statut şi a modului excesiv de autocrat practicat în conducerea organizaţiei, precum şi a lipsei de transparenţă în luarea deciziilor, fapt rămas fără rezultat.
    În condiţiile în care problemele importante ale categoriei noastre socio-profesionale nu mai reprezintă o prioritate pentru conducerea S.C.M.D., când acţiunile noastre sunt unele de faţadă şi nu de substanţă, iar unii lideri sunt puternic înregimentaţi politic făcând jocul acestor partide în raport cu interesele membrilor de sindicat, considerăm că toate filialele au datoria de a se sesiza şi analiza actuala situaţie, impunând prin mijloace statutare măsurile adecvate pentru redresarea situaţiei.
    Faptul că după doi ani de guvernare a celor pe care noi filialele i-am susţinut pentru a ajunge la putere, revendicările noastre (promisiunile lor), sunt pe sfert onorate, iar S.C.M.D. este tratat în aceiaşi manieră de actualii parteneri de dialog, adică nu este ascultat, este în egală măsură un motiv de nemulţumire dar şi de analiză la nivelul filialelor, C.D. şi C.N.R.
    Când Legea Pensiilor Militare de Stat zace de doi ani prin mapele unor foşti şi actuali miniştri care au promis să o pună în dezbatere publică cu celeritate, când filialele S.C.M.D. trăiesc pe unde apucă şi nu au acces în Cercurile Militare decât contracost, când Legea 241 „a făcut dreptate” nu până la capăt şi numai pe jumătate, nu mai suntem dispuşi să acceptăm ca în C.D. să se discute ca la bâlci, tot felul de năzbâtii care au menirea de a ne distrage atenţia de la adevăratele noastre probleme.
    Domnilor colegi din C.D., noi v-am ales în acest for de conducere, nu pentru a vă satisface domniile voastre orgoliile, sau a vă certa pe teme care nu au nimic în comun cu interesele noastre, ci pentru a pune în aplicare deciziile C.N.R. şi solicitările filialelor, solicitări legitime votate în cadrul A.G.
    Incapacitatea organizatorică de care daţi dovadă, lipsa de predictibilitate şi stilul „pamfletar” în care trataţi problemele de interes general au condus la actuala situaţie în care nimeni nu ne mai bagă în seamă ca şi organizaţie, noi fiind incapabili de a mai genera vreun dialog cu instituţiile statului şi foşti parteneri.
    Prea multă implicare politică strică domnilor membri ai C.D., motiv pentru care considerăm că a sosit momentul ca unii dintre „domniile voastre”, care sunteţi cu mâna în borcanul de miere pe la partide, să daţi dovadă de bun simţ şi să alegeţi... ori în căruţă, ori în teleguţă, pentru că aşa îi stă frumos unui ofiţer adevărat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sindicatul nostru, nu trebuie să suporte consecinţe şi etichetări nemeritate pentru „ambâţurile” şi faptele unora dintre domniile voastre, motiv pentru care vă solicităm să daţi dovadă de responsabilitate şi respect faţă de problemele de interes general ale organizaţiei şi faţă de camarazii care v-au acordat încrederea lor.
      Dacă în întreaga noastră activitate, am manifestat un respect deosebit faţă de norme şi legi, atunci suntem obligaţi ca şi acum să manifestăm aceiaşi atitudine,fapt pentru care nu putem accepta la infinit manipularea unora legate de neconcordanţele dintre prevederile actului constitutiv al S.C.M.D. şi Statut, referitoare la durata mandatului membrilor C.D. şi data înfiinţării S.C.M.D.
      Dacă la ultimul C.N.R., ne-am lăsat prostiţi şi am acceptat ca durata primului mandat al membrilor C.D. este de 5 ani şi nu de 4 ani (aşa cum se prevede în actul constitutiv) nu mai putem să înghiţim încă o „gulgută” şi să acceptăm ca C.N.R.-ul să se desfăşoare în luna noiembrie 2014 şi nu înainte de 18 AUGUST 2014, data de înfiinţare a S.C.M.D., pentru că în această situaţie ne situăm în afara cadrului legal, iar deciziile actualei conduceri care devine ilegitimă, devin nule de drept.
      Stimate domnule preşedinte Dogaru, dacă vă solicităm să respectaţi legea, nu înseamnă că suntem infiltraţii celor care vor să omoare sindicatul, ci din contră înseamnă că suntem responsabili faţă de viitorul şi prestigiul organizaţiei.
      Infiltraţii sunt lângă domnia voastră la Bucureşti şi vă rog să-i căutaţi printre cei care:
      1. Au făcut şi mai fac potecă seara la Cotroceni pentru a lua o gură de „aer curat”;
      2. Au fugit şi s-au înregimentat politic, făcând pact de coabitare cu cei care până mai ieri îi înjura;
      3. Aceia care prin jocul dublu practicat au încercat să împiedice apropierea noastră de fosta opoziţie, actuala putere şi au provocat prin manipulare, pătarea imaginii acestora, fapt care a condus la ridicarea unor mari semne de întrebare faţă de caracterul liderilor care conduc S.C.M.D.;
      4. Aceia care, deşi nu au făcut nimic concret pentru ca Legea 241 să fie adoptată în forma negociată cu U.S.L., şi-au arogat cu impertinenţă meritul de a fi „binefăcătorii noştri”;
      5. Aceia care v-au recomandat cu interes sau fără, casele de avocatură, în buzunarul cărora au fost drenaţi banii sindicatului şi pe care azi îi blamaţi numai de ochii noştri;
      6. Aceia care zilnic vă întocmesc agenda şi care vă propun „temele de interes”, abătându-vă de la adevăratele teme de interes general ale S.C.M.D., împiedicând punerea în aplicare a deciziilor C.N.R.;
      7. Şi nu în ultimul rând, printre aceia pe care domnia voastră şi răposaţii fondatori, i-aţi adus în conducerea organizaţiei „care cântă şi pe la alte mese” pe mai multe voci.

      Ștergere
    2. Acestea sunt realităţile vieţii noastre de organizaţie, care au dus la neîndeplinirea scopului pentru care aceasta a fost înfiinţată, realităţi pe care nu le putem nega şi accepta la infinit şi de care se fac vinovaţi în primul rând cei care au condus organizaţia şi apoi şi noi cei care am acceptat toate aceste derapaje şi acţiuni prin care ne-am decredibilizat în faţa colegilor şi ai societăţii româneşti.
      Convinşi fiind că, singura soluţie prin care putem redresa situaţia actuală, redevenind o organizaţie puternică şi credibilă care să lupte pentru drepturile noastre, este o reformă internă autentică, filiala Craiova propune luarea în discuţie de către toate filialele a următoarelor probleme şi adoptarea următorului Calendar de activităţi:
      A. PROBLEME CARE SĂ FACĂ URGENT OBIECTUL PREOCUPARILOR CONDUCERII S.C.M.D.
      1. Evaluarea situaţiei din teritoriu şi stabilirea cu exactitate a numărului de filiale şi a numărului de membri din cadrul acestora;
      2. Comasarea filialelor mici din fiecare judeţ şi realizarea unei filiale puternice în plan local, cu personalitate juridică, credibile şi capabile să reprezinte interesele militarilor din zonă;
      3. Rectificarea B.V.C. pe anul 2014, pe baza încasărilor reale şi redistribuirea sumelor încasate pe proiectele şi activităţile aprobate a se desfăşura în acest an. Finanţare pe proiect şi nu alandala;
      4. Planificarea de acţiuni concrete de dialog şi chiar demonstraţii pentru realizarea urgentă a următoarelor obiective:
      a) Actualizarea viitoarei Legi a Pensiilor Militare cu propunerile S.C.M.D.;
      b) Urgentarea adoptării în Parlament a acestei legi în forma agreată de rezervişti;
      c) Redeschiderea discuţiilor cu ministerele de resort şi cu Guvernul României pentru aplicarea unitară a prevederilor H.G. nr. S-1019;
      d) Acordarea de spaţii pentru S.C.M.D. în incinta C.M. sau în unităţile dezafectate;
      e) Modificarea Legii 241 în sensul prevederii unui articol care să reglementeze recuperarea sumelor restante încasate abuziv de către stat;
      5. Planificarea viitorului C.N.R. până la data de 18 August 2014 şi numirea unei comisii care să pregătească lucrările. Filialele să fie consultate asupra problemelor care urmează a fi dezbătute.
      Locul de desfăşurare al C.N.R. să fie în Bucureşti, la el să participe şi reprezentanţii celor care urmează să ia decizii în legătură cu problemele noastre (ministerele de resort), precum şi partenerii de dialog (partide din opoziţie şi de la putere).

      B. CALENDARUL ACŢIUNILOR:

      1. Şedinţa C.D. care va stabili data desfăşurării C.N.R. şi comisia care pregăteşte lucrările; 7 iulie 2014
      2. Consultarea filialelor referitoare la temele ce urmează a fi dezbătute; 20 iulie 2014
      3. Desfăşurarea A.G. ale filialelor pentru desemnarea delegaţilor la C.N.R. şi a mandatului acestora;1 – 10 august 2014
      4. Întocmirea Ordinei de zi a C.N.R. şi a materialelor, transmiterea lor la filiale; 1 august 2014
      5. Depunerea candidaturilor şi a moţiunilor pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte, secretar general şi prim vicepreşedinte. 10 – 15 august 2014
      6. CNR sa se desfăşoare în zilele de 16, 17 şi 18 august 2014 în garnizoana BUCUREŞTI;
      PREŞEDINTELE FILIALEI CRAIOVA
      Col.(r). IOAN MIŞU NAON

      Ștergere
  5. HACK ATM DAN MENJADI KAYA HARI INI !!!!
    BE SMART DAN MENJADI KAYA KURANG DARI 3days ... .Itu semua tergantung pada seberapa cepat Anda bisa mendapatkan PROGRAM kartu ATM kosong baru yang mampu hacking ke setiap mesin ATM, di mana saja di dunia. Aku harus tahu tentang ATM ini CARD BLANK ketika saya sedang mencari kerja online sekitar satu bulan ago..It telah benar-benar mengubah hidup saya untuk selamanya dan sekarang saya bisa mengatakan bahwa saya kaya dan aku tidak pernah bisa menjadi miskin lagi. Paling tidak uang saya mendapatkan dalam satu hari dengan itu adalah sekitar $ 50.000. (Lima puluh ribu USD) Sesekali saya tetap memompa uang ke rekening saya. Meskipun adalah ilegal, tidak ada resiko tertangkap, karena telah diprogram sedemikian rupa sehingga tidak dapat dilacak, juga memiliki teknik yang tidak memungkinkan untuk CCTV untuk mendeteksi rincian you..For tentang cara untuk mendapatkan Anda hari ini, email hacker pada: (Welbeck tyler 231@gmail.com). Katakan yang Anda cintai sekali juga, dan mulai hidup besar. Itulah kesaksian sederhana tentang bagaimana hidup saya berubah untuk selamanya ... Cinta Anda semua ... alamat email lagi adalah: wellbecktyler231@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!