Pagini de larg interes! Click here:

duminică, 27 iulie 2014

Isteria a trecut… problemele… raman. Dacă te cheamă Armata la încorporare, te prezinți? Peste 1.500 de cititori au răspuns. Peste 120.000 de oameni au urmărit discuțiile. Update: Romanii din Cernauti nu vor sa trimita tineri la razboi (Video)


Procedurile lansate recent de Armată au stârnit îngrijorare și o dezbatere aprinsă, chiar dacă șeful statului a liniștit lucrurile spunând că nu este nimic ieșit din comun. Știrile pe această temă au fost citite de sute de mii de români și au stârnit o dezbatere aprinsă în rețele sociale unde subiectul a devenit viral. Sute de cititori au comentat pe marginea acestui subiect în ultimele două zile.

Ei s-au împărțit imediat în două tabere care susțin puncte de vedere total diferite. Cei mai mulți spun că nu sunt de acord să îmbrace haina militară din cauza clasei politice și pentru că nu simt vreo datorie față de țară. Alții îi contrazic cu argumente pertinente. Urmărește dezbaterea și spune ce părere ai tu!


Publicul s-a împărțit imediat în două și s-a plasat pe poziții radicale în această privință. Cei mai mulți dintre tinerii care au comentat subiectul pe Facebook au spus că nu sunt de acord cu o eventuală încorporare și că nu vor să îmbrace haina militară. Ceva mai puțini, dar la fel de vehemenți au fost cei care i-au contrazic, spunând că este o datorie a fiecărui român să apere interesele României, chiar și în cazul unui conflict care s-ar purta în afara granițelor țării.

Peste 400 de cititori evz.ro au dezbătut subiectul aici!

Interesul pentru acest subiect este amplificat de conflictul din Ucraina, cei care au comentat subiectul fiind convinși că este aproape inevitabil un război care să implice și intervenția NATO, alianță din care România face parte.


Evz.ro lansează o dezbatere online pe această temă. Vă invităm să spuneți, în zona de comentarii a acestui articol, de ce parte a baricadei sunteți.
Dacă Armata vă cheamă, mergeți să serviți patria? De ce credeți că ar trebui să facă asta toți bărbații apți de luptă?
Dacă nu sunteți de acord să vă prezentați la ordinul militarilor, cum vă susțineți punctul de vedere? De ce credeți că nu trebuie ca tinerii să se implice în susținerea intereselor României și să lupte alături de aliații din NATO?

Mai jos vă prezentăm cele mai dezbătute subiecte publicate de evz.ro pe această temă:

”Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituţie, pentru asigurarea securităţii naţionale şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar", informează MApN într-un comunicat în care exprimă o poziție clară cu privire la încorporare. Citiți aici tot textul!

În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să îl deţină la recrutrare, în perioada stării de război. Legea spune că, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Citiți aici toate detaliile!

Șeful statului a explicat în emisiunea ”Evenimentul zilei”, pe postul B1 TV, procedurile declanșate de Ministerul Apărării Naționale. Armata României își evaluează capacitatea de a mobiliza rezerviștii. Președintele Traian Băsescu a explicat că situația e impusă de evoluția lucrurilor din Ucraina. Pentru că suntem o țară NATO, Armata a declanșat și în România proceduri similare cu cele din alte țări ale Alianței. Procedurile derulate deja de MApN au scos la iveală o situație aparte în care este acum România, situație remarcată și de Traian Băsescu.

Citiți aici declarația completă a președinteui Traian Băsescu!

Așadar, ce decizie ați lua dumneavoastră dacă s-ar pune problema unei mobilizări? Și cum argumentați această decizie?

duminică, 04 mai 2014
Sursa:
http://www.evz.ro/dezbatere-daca-te-cheama-armata-la-incorporare-ai-merge-sa-servesti-patria-.html
======================================================================
================================================================
======================================================


Au blocat drumul:
Romanii din Cernauti nu vor sa trimita tineri la razboi (Video)

Romanii din mai multe localitati aflate in regiunea ucraineana Cernauti au organizat proteste in strada fata de mobilizarea la razboi decisa de autoritatile de la Kiev.
Sute de romani din satul Ostrita (Tinutul Herta) au blocat autostrada Cernauti-Kiev in semn de protest, dupa ce primarul Vasile Turcan a anuntat ca a primit 280 de mobilizare in armata ucraineana pentru tinerii satului, relateaza chernivtsinews.com.

Romanii spun ca ei vor sa traiasca in pace si nu isi lasa tinerii sa mearga la razboiul din Estul Ucrainei.

Protestele au inceput vineri seara, in jurul orei 18, in mai multe localitati din regiunea Cernauti, printre care Horbova, Banceni, Godinesti, Buda-Mica, Buda-Mare, Pasat, Mogosesti, Mihoreni, Tureni, informeaza BucPress.

Mai mult, in Lehaceni oamenii au dat foc ordinelor de mobilizare chiar in mijlocul strazii.

"De ce tinerii romani trebuie sa moara in Donbas, pe cand barbati tineri din est se odihnesc in tinutul nostru, fiind refugiati?", au intrebat satenii.

"Aici vom sta zi si noapte, in mijlocul drumului si nu vom permite nimanui sa ne ia copiii de acasa si sa-i duca la razboi", a spus o femeie din satul Horbova.

Seful Administratiei Raionale de Stat Herta, Viorel Iastremschi, le-a spus protestatarilor ca se spera in gasirea unei solutii pasnice, fara mobilizare obligatorie, dar vorbele sale nu au fost convingatoare.




Sambata, 26 Iulie 2014
Sursa: http://www.ziare.com/international/ucraina/au-blocat-drumul-romanii-din-cernauti-nu-vor-sa-trimita-tineri-la-razboi-video-1313220?

3 comentarii:

  1. NEWS.
    Noul PNL, obligat să-l excludă pe Mircea Ionescu Quintus.
    -----------------------
    Nașterea marelui partid de dreapta, Alianța Creștin Liberală, rezultată în urma fuziunii PNL-PDL ar putea să nu reziste mult timp. Și asta din cauza divergențelor care persistă între vârfurile celor două partide.

    Negocierile PNL-PDL premergătoare congresului de sâmbătânu s-au referit doar la chestiuni de suprafață: sediu, imn, nume și al cea mai năstrușnică formulă de conducere din istorie, cu vreo sută de vicepreședinți.

    Dar cea mai mare problemă o va avea seniorul PNL, Mircea Ionescu Quintus, al cărui membru nu poate fi, conform noului statut, care interzice accesul persoanelor care au colaborat cu Securitatea.

    Președintele PDL, Vasile Blaga, spunea înainte de congresul fuziunii celor două partide că statutul noului partid se va aplica tuturor membrilor, chiar dacă acesta va include un articol anti-penali care va duce la decapitarea unor nume cu greutate.

    Alături de Mircea Ionescu Quintus, liberalii Tudor Chiuariu și Florin Țurcanu, condamnați la închisoare cu suspendare, ar putea să-și piardă calitatea de membru de partid.

    - See more at: http://www.dcnews.ro/noul-pnl-obligat-sa-l-excluda-pe-mircea-ionescu-quintus_449727.html#sthash.epSUrKTd.dpuf

    RăspundețiȘtergere
  2. Traian Băsescu, spălare de bani.
    Sesizare făcută pe numele președintelui.
    ------------------------
    Dosarul în care Traian Băsescu a fost acuzat de spălare de bani ar putea fi redeschis de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

    Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, a depus o sesizare în această dimineaţă, la Oficiu.

    În octombrie 2002, Traian Băsescu a cumpărat o vilă în Otopeni cu 280 de mii de dolari şi spunea atunci că banii i-a obţinut în urma vânzării unui teren către Costel Căşuneanu.

    În realitate, însă, banii pe care preşedintele i-a primit în urma vânzării terenului au fost transferaţi în contul Ioanei Băsescu. Preşedintele nu deţinea la acea vreme legal nici în conturi, nici în numerar suma necesară achiziţionării vilei din Otopeni.

    Prin urmare, Traian Băsescu a fost acuzat că a spălat 280 de mii de dolari, a căror provenienţă nu o poate justifica. Pe de altă parte, preţul plătit de Costel Căşuneanu pentru terenul lui Băsescu a fost de 5,5 ori mai mare decât preţul cu care preşedintele a cumpărat terenul.

    Traian Băsescu a primit de la Căşuneanu peste 360 de mii de dolari. În 15 octombrie 2002, Traian Băsescu s-a dus cu sacoşa de bani la bancă şi a depus în numerar 110 mii de dolari.

    Aceste tranzacţii au mai fost anchetate în 2004, însă Oficiul de Combatere a Spălării Banilor a considerat că Traian Băsescu se bucură de imunitate, scrie Antena 3.

    - See more at: http://www.dcnews.ro/traian-basescu-spalare-de-bani-sesizare-facuta-pe-numele-pre-edintelui_449765.html#sthash.OXBV6GLu.dpuf

    RăspundețiȘtergere
  3. Traian Băsescu, spălare de bani.
    Radu Tudor: Sunt dezvăluiri care arată că este ceva în neregulă.
    -------------------------------------
    Radu Tudor și-a spus opinia despre sesizarea făcută de Mugur Ciuvică legată de dosarul în care Traian Băsescu a fost acuzat de spălare de bani.

    "Apreciez mult eforturile făcute de Mugur Ciuviă și dezvăluirile pe care Oana Stancu le-a făcut de-a lungul timpului. Sunt dezvăluiri care stau la baza acestor demonstrații care arată că este ceva în neregulă cu banii pe care i-a învârtit familia Băsescu. Cred că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – care este în subordinea Guvernului României, nu va face nimic până pe 21 decembrie.

    Este posibil ca sesizarea făcută de Grupul de Investigații Politice să fie ținută undeva pe masa actualii conduceri a Oficiului. Eventual, poate să se întâmple ceva, dar după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni.

    Cert este că, urmărind emisiunea "Exces de putere", am văzut probe materiale - elemente care demonstreză fără îndoială că există o diferență de circa cinci milioane de euro între veniturile familiei Băsescu (din momentul în care Traian Băsescu devine primar general) și beneficiile acestei familiei.

    Elena Băsescu, Ioana Băsescu, Maria Băsescu și Traian Băsescu au schimbat în jur de șapte case în zece ani. Lucrurile acestea au fost demonstrate de Oana Stancu", a spus Radu Tudor la Antena 3.

    - See more at: http://www.dcnews.ro/radu-tudor-sunt-dezvaluiri-care-arata-ca-este-ceva-in-neregula_449766.html#sthash.AXHgJaXa.dpuf

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!