Pagini de larg interes! Click here:

joi, 12 februarie 2015

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis! Elena Udrea, arestată preventiv pentru 30 de zile


Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea în dosarul Microsoft.

Decizia a fost anunțată de unul din avocații Elenei Udrea, Marius Striblea, prezent la sediul instanței supreme.

Acesta a precizat că judecătorii au revocat controlul judiciar și s-a emis un mandat de arestare preventivă în legătură cu denunțurile făcute de Dinu Pescariu.

Avocatul a mai spus că va contesta decizia de arestare.

În urma hotărârii instanței supreme, Elena Udrea va fi dusă în arestul Poliției Capitalei.

Elena Udrea a fost reținută marți seară de procurorii DNA, după mai multe ore de audieri, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea); trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro); și spălare de bani.

AGERPRES/(autor — Eusebi Manolache, editor: Vicențiu Purcărea)

Sursa: http://www.agerpres.ro/justitie/2015/02/11/alerta-elena-udrea-arestata-preventiv-pentru-30-de-zile-20-49-48
-----------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

33 de comentarii:

  1. Facem lista cu vizitatorii Lenutzii la Targsor,eu m-am inscris primul,hai aliniati-va ,pe doua randuri cu banii potriviti,mari ca boii ,grasi ca porcii,bineinteles la tinut lumanarea ,ca se ia curentul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimigreatza !
    Ca fusei cu hoasca sa-si faca o clisma, la prima ora, si n-avusei tinp sava rog sa me-o molfaiti nitel, ca sa va mai treaca greata !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: nenorocireeeee, buey, cu seoselele astea din Bucurestan * ! Mii de groape, sute de cratere, dezastru total ! Si, nimenea nu are de dat socoteala ca a atribuit contracte de asfaltare pe la nush ce regi ai asfaltului, niste derbedei, care, in loc de asfalt adevarat au turnat ceva asemanator cu halvaua veche, aia de sfarama toata cand vrai s-o portionezi cu baioneta !
      Iar pula asta fonfanita de Oprescu viseaza la suspendate !
      Buei idiotilor, puneti mana, mai intai, de rezolvati dezastrul de la sol, betonati sutele de strade desfundate, ca pe timpul eteriei, scoateti oreasiul din mocirla si dupe aia sa v-apocati sa visati la aeriene, suspendate, ori subterane !
      ==============
      *NA: am circolat in cel mai centru posibil al capitalei, ori ce pula mea e aciulea la mitici, in orasul asta plin de morometi adunati la hurta, din intreaga colonie, de tiganoi, de tzaranoi, de pochi, shutzi, shmenari si shparlamentari shpagari !

      Ștergere
    2. Pese: si ceva tilicari de armata, unii fara avioane, altii care comanda flota de la 300 de km, iar unii care inping aerul cu keptul pe hoalele din em o 100 si fac furori cand ies in trafic cu cate frun ARO 244, ori 10, ori cu frun microbuz T105, care inke mai executa servicii de curierat ultrarapid, intre SMTU si Mesteme !

      Ștergere
  3. Ioi, doamne feri ! Cica rezbelu bate la poarta, ear noi ne tinem de cioace !
    Ma rog, cine mai are cioace...
    =====================
    http://radauti-cnsc.blogspot.ro/
    ========================
    Buey, fug sa-mi vizez legitimatea de rezervist pe 2015, la cemeseu, ocazie cu care o sa fac si o cerere raport tip, ca sa ma mobilizeze volontar, in marele razboi de aparare a tarii, undeva pe la magazia de alimente a rejimentului, ca sa distribui eo, cu manurili mele, la Sesebei, brandza, conzervele si pesmetii, pentru fiecare zi de lupta !

    Ioi, ahtung, ca-i nashpa !
    Iolarioooooo....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: bozgorii abia asteapta o arogantza, ca sa ne-o dea la cap !
      Da las ca ne apara cohortele de pochi, care au primit sume consistente, de la toate guvernele, pentru dotare si retehnologizare ! In special de la guvernul Pinochio Michi Maus, care le-a donat pana si fondul de rezerva, ca sa-si retehnologizeze clopotnitele !
      Plus ca avem mii si mii de kemati in activitate, dupa apelul de seara, si alte mii de astia proveniti prin fel de fel de filiere, care abea asteapta sa-si dovedeasca dibacia si experenta, sub comanda inteleapta a jeneralilor de carton presat, cacum ar hi Gontzanu, de la 2, ori cumatrul Goprea !
      Stati linistiti, ca are cine va apara, raul, ramul....

      Ștergere
    2. Pese: ptiu, doamne feri ! Cre ca pe domnu don Cur de Leu, ala muci mereu, de jea l-or chemat la rejiment, ca sa frece rachetele de rujina !

      Ștergere
    3. Pese: buey, sa-i anunte dreaca careva si pe constipatii aia de pe bloaga lui pOlescu de la Arges, sa lase dreacului amendamentele si analizele efectului razelor de luna asupra galosilor de guma, ca-i groasa !
      Sa-si verifice valiza de alarma, daca mai au cate 3 kiloti si doo izmene, acul cu ata la caciula si suta de alarma !

      Ștergere
    4. Pese: moaaaama, cand ma gandesc ce senzatie or sa faca kilotii nostri de pe migurile lenser, in inclestarea cu suhoaiele dusimane....mai ceva ca in filmul muvi Independens Dei !

      Ștergere
    5. Pese: ca sa nu mai zic cand o iesi Delfinul din dana....jear mananca bolsevicii lui Lenin !
      Ce Octombrie Rosu, bre...

      Ștergere
  4. Jde copii dintr-o localitate din jud Suceava, parke Adancata ii zice, fac "naveta" zilnic, cate 10 km dus-intors, ca sa poata invata !
    Ceocu mic si joc de glezne, daca v-a treboit sa-l puscati pe Ceaosescu ! Ala v-a facut scoli si gradinite in toate catunele, iar incadrarea cu personal specializat ierea pe masura ! Jear manca aptsolventul de pedagogica, ori de institut, daca nu se prezenta la post, conform repartitiei !
    V-a treboit lovitura de stat, rascolutie, in 89 ? Acusica aveti democratie pe paine !
    Ceocu mic ! S-apoi, la ce pula mea va mai trebo scoala ? Ca, ca sa hii paznic la mol, ori agent vanzari, de ala care sta cu branza in brate, printre rafturi, si te indeamna sa cumperi produsul, nu-ti trebo carte ! Ca cam cu astea am mai ramas. Industrie ciuciu, constructii, pula (doar pe hartie, in studii de fezabilitate), bla, bla !

    RăspundețiȘtergere
  5. Uăi PMT, ţi-or băgat-o? Penzia uăi, penzia. Nu te gîndi că ţ-or băgat-o "a la Adîncata"...

    RăspundețiȘtergere
  6. Uai, dereanj mare in Jiu Valley !
    5000 de mineri nervosi zghiara ca guvernul mincinos le-a omblat la portofele !
    Iar guvernul mincinos, alcatuit dintr-o foarte indoielnica imbarligatura politica, structurata pe principii de cumetrie, cica are doo variante:
    1. sa le taie din firfirei cam fro 45%, in schimbul celor 1 milion de locuri noi de munca, neonorate de guvernele Michi Maus, nici pana la ora asta:
    2. sa taie 3000 de locuri de munca, masura sustinuta si de Femei, tot ca o incununare a promisiunii de infiintare a unui milion de noi locuri de munca, probabil la capsuni in Spanea, ori la masline in Grecea, ori la sters de cururi de macaronari, in Italea !

    Ce optservam noi d-aici ? Pai, noi, d-aici, optservam ca e foarte bine in Romanista: locurile de munca curge cu nemiluita, pe aleselea, autostradele inpanzesc tarisioara ca capilarele de la aorta, bunastarea musteste la tot pasul precum cacatul intr-o hazna ajiunsa la supraplin, ear coruptia a ajuns sobect doar pentru basme, gen Greuceanu, cum citeam eo cand copchil la mama acas ieream !

    Alooo, mai putem trage un partz, fara sa avem acordul Femei ? Ori ne-am vandut de tot si iremediabil masoneriei !

    RăspundețiȘtergere
  7. Hop, hop, hop,
    La fics, acum la doo,
    De pics sa m-apucati,
    S-apoi de oo !
    Iolariooooo....
    Inclusiv comunitatile din Madagascar si Coasta Divoar, care ne citesc, p-aciulea !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  8. joi, 12 februarie 2015
    Proiectul Legii pensiilor militare de stat
    Nota de informare nr. 03 (157) din 12.02.2015, Publica
    Emitent:
    · Departamentul Juridic

    Persoane de contact: Col (r) V. Mihai – 073.660.1110, Col (r) N. Staicu – 073.660.0989
    E-mail: scmdjuridic@yahoo.com

    Destinatari: Membrii Comitetului Director, Birourile Operative ale Filialelor, Membrii SCMD

    Marti 10 feb. a.c. a avut loc o noua sedinta a Grupului de lucru interministerial format la initiativa vicepremierului Gabriel Oprea cu obiectivul declarat de elaborare a proiectului noii Legi a pensiilor militare de stat. Scopul sedintei din aceasta saptamana a fost de a finaliza, la acest nivel, proiectul noii legi. Din partea SCMD la activitate au participat presedintele col (r) Mircea Dogaru si consilierul juridic col (r) Vasile Mihai. Ca o concluzie, se poate spune ca la incheierea activitatii, participantii la sedinta au cazut de acord asupra continutului proiectului, cu o exceptie notabila, respectiv reprezentantii ai doua sindicate din MAI nu au agreat prevederile cuprinse in art. 28 ( cu privire la baza de calcul a pensiei), solicitand inlocuirea sintagmei “media soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza” cu “totalul veniturilor realizate”.
    In ceea ce priveste aspectele de interes special pentru noi, aspecte pe care le-am sustinut in cadrul sedintei, apreciem ca acestea sunt cuprinse in mod favorabil, astfel:
    - Sumele retinute abuziv pe timpul procesului de revizuire in baza Legii nr. 119/2010 si OUG nr. 1/2011, vor fi “restituite titularilor, la cererea acestora, in mod esalonat, pe o perioada de cel mult doi ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi” (art. 123). Operatiunea se va desfasura in baza unor norme metodologice elaborate de guvern in termen de 30 zile de la intrarea in vigoare a legii. Mentionez ca directorii caselor de pensii sectoriale au comentat ca termenul practic va fi mult mai scurt de doi ani;
    - Incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite, speciale si alte conditii se va realiza in baza criteriilor si metodologiei prevazute de HG -1294/2001 (militari) si de HG - 1822/2004 (politisti), cu modificarile si completarile ulterioare (art.11). Aceste prevederi se vor aplica si militarilor/politistilor/functionarilor publici cu statut special “care au trecut in rezerva….. pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi” art. 11, alin. (3);

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - Pe langa indexarea pensiilor, care se va face in conditiile cunoscute (cf. Legii nr. 263/2010), titularii de pensii militare de stat vor beneficia si de o “actualizare” a pensiilor, prin raportare la cresterea soldelor/salariilor militarilor/politistilor in activitate. In anul in care pot fi aplicabile ambele procese, se va opta pentru cel mai favorabil pensionarului din punct de vedere financiar (art. 61);
      - Pensiile stabilite dupa 01.01.2011, in baza Legii nr. 263/2010, se vor recalcula in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a noii legi (art. 112) - deoarece cei in cauza au apucat sa plateasca contributii la sitemul civil de pensii, iar acum vor fi inclusi in sistemul militar de pensii - cu respectarea principiului dreptului castigat, respectiv daca va rezulta un cuantum mai mic, se va mentine in plata cuantumul actual (art. 113);
      - OUG nr.1/2011, Legea nr. 165/2011 (pentru adoptarea OUG nr.1/2011) si Legea nr. 241/2013 (art. 1, atat cat a mai ramas din ea, pe noi interesandu-ne in mod deosebit alin. 4, cel care a inghetat practic pensile revizuite in minus).
      Proiectul, dupa acceptarea lui de catre ministrii de resort si avizarea de catre Ministerul Muncii, Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor, va fi trimis la Parlament, unde speram sa fie adoptat in actuala sesiune. In toamna trecuta la Parlament, in comisiile de specialitate, s-a mai discutat pe marginea unui proiect asemanator, prin urmare parlamentarii sunt oarecum familiarizati cu problematica pensiilor noastre.
      SCMD va depune in continuare eforturi pentru urmarirea traiectului parcurs de acest proiect legislativ si pentru desfasurarea unor intalniri cu cat mai multi parlamentari, in scopul sustinerii proiectului, astfel incat acesta sa fie adoptat intr-un timp cat mai scurt.

      SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

      Col (r) Monica I. CALOIAN
      ====================================
      De scos in evidenta ca tot militenii e mai destepti decat tilicarii astia ingramaditi, alde Maciu-Piciu Cufuriciu, de la armata populara !
      Lasa-i pe desteptii astia de la aparare, ca sa-ti faca ei o lege, ca sigur vii cu bani de-acasa ca sa-ti achiti restantele, rezultate din calculele lor !
      Intotdeauna, DAR INTOTDEAUNAS, de la constipatii astia de la armata am aozit numai expresii si zintagme gen: nu se poate, nu ne da voe legislatea, se incalca ordinul, nu este conform cu, etc !
      Bravo militia !
      Nu ca m-ar mai avantaja cu ceva daca or sa le ia in calcul, viitorilor penzionari, si sporul de suflat in fluier in intersectie, ori ala de suflat in cur sefului, insa intotdeauna me-a placut cand politienii or fo mai destepti ca tilicarii !
      Or fo si sunt, va spui eo !
      Prostovanii astia de la armata zici ca dau banii de la ma-sa din straita, asa sar ca arsi in sus , cand vine vorba de dat, in favoarea omului !

      Ștergere
  9. Pese: de remarcat textul de la ultima linioatza, ala care incepe cu "- OUG nr.1/2011, Legea nr. 165/2011 " !
    Foarte coi erent si cu o logica desavarsita, demna numai de juristi apevisti, absolventi in pas alergator, intr-o joi, la Universitatea Mondeala "Biosferica" Spritzu Haret !
    Ghiciti voi ce a vrut sa spuna semnatara, ca eo n-am dibuit sensul ideii !
    Poa ceva cu abrogarea ? Ma rog...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: dupe care se mira zdrongarii din ce pricina raman fara sindicalisti !
      Pai, daca niciun comunicat intern de 3 randuri, intr-un an, nu-s in stare sa bukiseasca....
      Cu o asemenea aplecare au lucrat si in cazul proceselor ! De asta le-au castigat pe banda, iar casele de avocatura le-or dat muie de fro 10 miliarde lei vechi !
      Oricum, aparitia noii legi, in anul 2016 spre 2019, in urmatorul mandat al guvernului fesenist Michi Maus, sigur ii va lasa pe Zdrongari fara sindicalisti !
      Orice litigiu seva stinge, iar romulanul are o ancestrala durere in pula, cand nu mai este afectat in frun fel la portofel !

      Ștergere
  10. Va rog, nu oitati, la 5spe fics...

    RăspundețiȘtergere
  11. Asteptam cu mare emotie sufleteasca noul post, desigur, tot cu Nutzi spaima Putzii !
    Evident, o poza captata din zearu' Scanteia si un text dat cu copi peist din Adevaru' !
    Cre ca adminul vrea sa-l copieze pe blogarul ala care, de un an de zile, pune aceeasi poza cu Totto Cutugnio con la chitara-i mano, iar fro 50 de mii de fani comenteaza si dau laicuri, zilnic, pe aceeasi fotografie !
    Sinpatic !

    RăspundețiȘtergere
  12. "...Filiala elveţiană a băncii britanice HSBC a găzduit conturi secrete care depăşesc 100 de miliarde de dolari, până în 2007, care aparţin unor vedete, persoane publice, diplomaţi şi judecători, dar şi unor traficanţi de arme, intermediari ai dictatorilor din lumea a treia şi ai altor infractori. Banca din Elveţia îi încuraja pe aceştia să îşi ascundă banii de autorităţile din ţările lor, pentru a scăpa de taxe sau de rigorile justiţiei. 219 persoane şi firme din România sau cu legături cu ţara noastră au depus peste 1,3 miliarde de dolari la banca elveţiană, începând cu 1974 până în 2007, printre aceştia numărându-se şi foşti sau actuali politicieni.

    Cel mai mare cont românesc de la banca elveţiană conţine peste 800 de milioane de dolari. Conform RISE Project, acesta aparţine unui om de afaceri canadian, de origine română, care însă nu a derulat afaceri în România.

    Pe lista românilor care au ascuns bani în conturile secrete de la HSBC se numără, conform RISE Project, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, dar şi Daniela Florentina Ganea, soţia fostului ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană şi fost preşedinte al Eximbank, Sorin Creţeanu, beneficiarul afacerii penale „Poşta Română”, omul de afaceri Jean Valvis, fost acţionar la Rapid cu afaceri în domeniul apelor minerale şi vinului, omul de afaceri Vladimir Cohn şi medicul Gabriel Hanganu, acuzat de dare de mită în dosarul omului de afaceri Dan Adamescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daniela Florentina Ganea a avut un cont secret la HSBC între 1995 şi 2004, sub numele de cod Sphynx. În această perioadă, conform RISE Project, Ganea era asociată cu firma Kato Aromatic, o compania egipteană prin care s-a recuperat o parte din datoria Egiptului faţă de România, care se ridica la 276 de milioane de euro. La vremea respectivă, Mihai Tănăsescu era şeful mai multor direcţii din Ministerul Finanţelor. În actele bancare din Elveţia figurează şi Elena Angelescu, implicată într-o altă afacere din Bucureşti a familiei Tănăsescu.

      Ionuţ Costea, cumnatul fostului lider PSD Mircea Geoană, a deţinut în Elveţia contul cu numele de cod „Jeannot”, în perioada 1994 – 2000. Nu există date despre rulajul acestui cont. “Nu-mi îmi mai aduc aminte de acest cont”, a declarat Ionuţ Costea pentru RISE Project.

      RISE Project arată că Ionuţ Costea a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor în trei Guverne CDR, între 1997 şi 2000, perioadă în care a negociat împrumuturi în numele statului pe pieţele externe de capital. Ulterior, Costea a devenit director adjunct în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ocupând această poziţie până în anul 2004, când s-a reîntors în România la conducerea unor bănci locale. Între 2009 şi 2012, Ionuţ Costea a fost numit de Guvernul PDL-PSD ca preşedinte al băncii de stat Eximbank. În acea perioadă, numele său a fost în centrul unui scandal public privind salariul pe care îl câştiga la banca de stat, peste 20 de mii euro pe lună. Fostul demnitar a mai fost implicat prin intermediul a trei firme cipriote în industria cuprului din România.

      Ștergere
    2. Sorin Creţeanu avea un cont la HSBC care în 2007 conţinea un sold de 962.185 dolari. La cont avea acces şi soţia milionarului.

      RISE Project arată că Sorin Creţeanu este beneficiarul afacerii care a dus la condamnarea penală a doi miniştri din guvernul Tăriceanu. E vorba despre Tudor Chiuariu (Justiţie) şi Zsolt Nagy (Comunicaţii), condamnaţi în dosarul “Poşta” pentru că ar fi favorizat o firmă controlată de Creţeanu care viza un teren subevaluat din patrimoniul companiei naţionale Poşta Română. În acest dosar, cu excepţia celor doi miniştri, DNA a formulat acuzaţii împotriva mai multor demnitari şi a extins cercetările asupra lui Sorin Creţeanu, suspectat de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

      Firma Comnord, controlată de Creţeanu, construise anterior şi sediul reprezenţei Citroen din Bucureşti, patronată de Călin Popescu Tăriceanu. Cei doi sunt asociaţi direct în Clubul Vinului. Creţeanu este partener de afaceri cu Puiu Popoviciu şi Nicolae Badea, gineri ai demnitarului comunist Ion Dincă “Teleagă” şi îşi petrecea vacanţele la Saint Tropez, Franţa, cu fostul ministru Adriean Videanu. “N-am niciun cont, nu comentez nimic, la revedere”, a comentat Creţeanu pentru RISE Project.

      Omul de afaceri Gabriel Hanganu avea în cont peste 630 de mii de dolari în anul 2006, la HSBC Elveţia. Hanganu a fost învinut pentru dare de mită în dosarul penal în care mai sunt acuzaţi afaceriştii Dan Adamescu şi Iosif Armaş. În primă instanţă, Gabriel Hanganu a fost condamnat la trei ani cu executare.

      RISE Project arată că Hanganu a profesat la spitalul Fundeni, însă, după 1989, şi-a părăsit profesia şi a activat în industria farmaceutică. El a fost şi primul contact cu România al producătorul de medicamente Pfizer, care l-a numit apoi director regional. Concomitent, managerul şi-a înfiinţat propriile firme de distribuţie de medicamente. Acum, omul de afaceri deţine cel mai mare showroom de ambarcaţiuni şi yachturi din România, dar produce şi case de lemn. Această ultimă afacere l-a şi adus în atenţia DNA. Hanganu ar fi dat mită unui judecător, acum trimis şi el în judecată, ca să fie favorizat într-un proces de insolvenţă.

      Contactat de RISE, Gabriel Hanganu a declarat: ”Am fost acţionar în perioada la care vă referiţi la o societate comercială elveţiană, iar banca a fost aleasă de către reprezentanţii acestei societăţi, deschizând un cont din categoria “Private Banking”. Sumele virate în acest cont provin numai de la această societate şi reprezintă dividende, ce au fost declarate şi impozitate conform legislaţiei în vigoare”.

      Ștergere
    3. Jean Valvis avea la HSBC în Elveţia două conturi secrete, unul dintre ele aparţinând unui offshore din Insulele Virgine Britanice, Euroengineering Consulting and Investment Company. În anul 2007, pe această firmă exista un depozit de 9.151.890 $, conform RISE Project.
      RISE Project arată că Valvis are dublă cetăţenie, greacă şi elveţiană, şi este cunoscut în România pentru afacerile din lumea fotbalului, ca acţionar al echipei Rapid Bucureşti, dar şi cu ape minerale.Valvis a fost proprietarul holdingului Dorna, pe care l-a vîndut, în anul 2002, gigantului Coca Cola, dar şi al producătorului de lactate LaDorna, cedat în 2008 francezilor de la Lactalis. În prezent, Valvis dezvoltă brandurile Aqua Carpatica şi Domeniile Sîmbureşti.

      „Da, ştiu de contul firmei din British Virgin Islands. Domiciliul meu fiscal este în Elveţia, eu sunt şi cetăţean elveţian, şi cetăţean grec, şi ce vreau să spun e că mi-am îndeplinit toate obligaţiile fiscale”, a declarat Jean Valvis pentru RISE Project.

      Vladimir Cohn a fost client al băncii din Geneva începând cu anul 2004. Între 2006 şi 2007, soldul contului său a fost de aproape 3,6 milioane de dolari, conform RISE Project. Vladimir Cohn a fost implicat în mai multe afaceri în România şi Elveţia. De altfel, contul său de la filiala HSBC este asociat cu firma Kameran Financial AG Elveţia, implicată în România în afacerea de ambalaje de carton Ecopack din Ghimbav. De-a lungul anilor, Vladimir Cohn a fost asociat cu Remus Truică, George Copos, Nicolae Badea sau Cristi Borcea. Contactat de RISE Project, Vladimir Cohn a admis existenţa contului elveţian: „Da, sigur, dar nu vreau să discut cu dumneavoastră situaţia mea materială”.

      http://www.gandul.info/stiri/swissleaks-cumnatul-lui-geoana-ionut-costea-pe-lista-romanilor-cu-conturi-secrete-in-elvetia-13817686

      Ștergere
  13. B'dimineatza ! Pana ma vitalizez oleaca, va rog ca ceva bun si molcutz dintre picerele lui DC sa serviti, ca de greatza sa nu suferiti !
    Zeii fie cu noi, Allah Akhbar !

    RăspundețiȘtergere
  14. B treistrei -de pula sa ma iei, pleaca sa apere cuceririle revolutionare ale Afganistanului vecin si pretin !
    Rezboiul bate in poarta Romanistanului, iar desteptii de romulani pleaca la dreacu in praznic, in pustiul Afganistanului, ca sa-i apere pe-ai lor, de-ai lor !
    Buey, vedeti ca mai sunt niste triburi de astea, de-si taie gatzii in direct la teveu, si prin Syria, ori Pakistan ! Trimiteti repede trupe si p-acolea, ca si asea se bat de musca p-aciulea, de pomana !

    RăspundețiȘtergere
  15. Dupe o analiza pertinenta, de profunzime, guvernata de un materialism dialectic si istoric desavarsit, am decis sa ma reinscriu in SCMD !
    Ba, mai mult decat atat, voi mentiona in cererea de reinscriere ca doresc sa fiu sindicalist dogarian PE VIATA !
    Asea ca merg sa-mi platesc cotizatia restanta pe 2013 si 2014, sa platesc toate taxele restante pe procese si sa fac niste donatii, in semn de pretuire, recunostinta si incredere, pentru viitorul luminos !
    Buey, si nici nu-i mai injur pe astia alde Dogaru, Pricina si alti harhari de p-acolea ! Ce-or facut, ce n-or facut, ce-or mintit, ori manipulat, da' macar or miscat ceva !
    Gata, de azi nu mai platesc un leu la derbedeii astia de la Anecemerere si le trimit inapoi si legitimatea, sa se stearga la cur cu ea bolsevicii aia din conducere !

    Traiasca SCMD, in frunte cu cel mai poternic presedinte !
    Traiasca CD !
    Uraaaa !

    Gata, fug la Berede sa decartez...

    RăspundețiȘtergere
  16. Gata buey, rezolvai !
    Ba kear depusei si jiuramantul de credinta, cu mana stransa pe drapel, ca un brav ostas cu peptu de otel ! Si, cand tzara ma va kema, inima si veata e-o voi da !
    Ura, ura, uraaaa !
    Traiasca SCMDul, in frunte cu secretarul sau jeneral, tovarasul Harciog !

    RăspundețiȘtergere
  17. Zice la radeo ca fro 4000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar de stat si de partid din Romanistan, urmeaza a fi concediate !
    Ca urmare a programului luminos de guvernare asumat de guvernele Michi Maus, art 14, lit b mic, alin 4: vom crea 1 milion de noi locuri de munca * !
    Parerea mea este ca ar treboi concediate cam toate cadrele didactice, intrucat tot belesc pula la urs de fro cativa ani !
    La ce ne mai trebo cadre didactice, daca nu mai avem invatamant, nu mai avem scoale, iar alea care mai exista, ori arata ca pe timpul cand I. Creanga scria amintiri din kopchilarie, ori is frecventate numa de cocalari si pitipoance !
    Zau, la ce ne mai sunt necesari dascalii, daca abandonul scolar e in floare, iar localitatile patriei, indiferent de tipul de organizare administrativa, este impanzit de dascali, pochi, soboare, protopochi si alti ghiavoli de astia in sutane, care au ridicat cate o biserica la fiecare intersectie de drum secundar cu un drum cu prioritate !

    Zau asea !
    Traiasca guvernele Michi Maus, in lupta lor neincetata cu coruptea !
    Sa duduie economia, sa huruie sanatatea, sa vajaie apararea, sa zornaie invatamantul !
    Uraaaa !
    Dreptate pana la capat !
    ==========================
    *NA= a se citi 1 milion de noi locuri de munca la capsiuni in Spanea, la masline in Grecea si la sters de cururi de macaronari in Italea, cu obligatia, pe proprie raspundere, de a se prezenta, in cel mult 24 de ore, la mobilizare, in vederea apararii cuceririlor clasei politice conducatoare si a averilor manastiresti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: ca tot veni vorba de pochi: zice la radeo ca guvernul Michi Maus mincinos ar hi cheltuit, aiurea si nejustificat, aproape 1 miliard de lei noi romulani, din fondul de rezerva !
      Bani dati pe sestake, de unul L. Draganea, pentru....ati ghicit, biserici, catedrale, troite si alte acareturi de astea ale pochimii !
      Parerea mea: dragii mei parnaiasi, va rog sa va inghesuiti oleaca pe locul de dispunere, ca urmeaza sa aveti noi si noi colegi de suferinta !
      Uraaaa, traiasca Deneaul ! Sa zornaie catusele !
      La astia, oricat i-ai aresta si incatusa, tot nu le intra in capatani ca banul public nu este la keremul lor !

      Jijilava deschide-ti poartele, ca noi venim cu drag...
      Tra-la la !

      Ștergere
  18. Buey PMT,
    Ce fraier esti tu ti-ar spune Dragnea,vazusi ca Aragazian Vosganian daca avu miru',si-a spus rugaciunea si dete un acatist scapa de mititica! Asa ca banii nu fura dati dijeaba la popi,biserici ,,,,,samd,o exorcizare a DNA -ului si scapa armeanu" de la parnaie ...sCAPA,SCAPA????!!!!!I

    RăspundețiȘtergere
  19. Chirieac, Elena Udrea cu cătușe în Parlament:
    Este împotriva democrației și a drepturilor omului.
    --------------------
    Procurorii DNA au trimis o nouă cerere de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, de data aceasta în dosarul Galei Bute. În acest caz, Elena Udrea poate fi audiată din nou în Comisia Juridică și poate participa la dezbaterea din Camera Deputaților, dar într-o situația în premieră pentru Parlament: încătușată. Analistul Bogdan Chirieac este de părere că acum, actualii parlamentari își dau seama ce legi au votat.

    În cazul unui nou dosar al Elenei Udrea, cel referitor la implicarea acesteia în Gala Bute, unde procurorii vor să o acuze de trei noi fapte de luare de mită, procedura este cel puțin bizară. Regulamentul prevede ca odată ce a apărut această solicitare din partea procurorilor, trebuie pusă pe ordinea de zi al Biroului Permanent. Conducerea Camerei Deputaților va convoca Comisia juridică care va studia toate documentele venite de la DNA. În acest caz, Elena Udrea fie dorește să se prezinte la Comisie, fie își va trimite doar avocații. Elena Udrea are dreptul să participe atât în Comisia juridică, dar poate participa și la ședința de plen a Camerei Deputaților, dar această prezență va fi posibilă doar încătușată.

    - See more at: http://www.dcnews.ro/chirieac-elena-udrea-cu-catu-e-in-parlament-este-impotriva-democra-iei-i-a-drepturilor-omului_467672.html#sthash.KhB7XLLf.dpuf

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!