In anii '50,malul Dunarii este impanzit cu zeci de cazemate şi buncăre anti-Tito! Razboi rece, minti infierbantate! Bani, multi bani... ingropati de pomana dracului! Azi, istoria se repeta! S-a inversat 'dusmanul', schimbat partenerii! Banii insa, sunt la fel! Irositi... fara numar, fara numar! Poporul uita, poporul plateste! Nimic nu am invatat... din istorie!

În anii 50, România se pregătea să fie atacată de Iugoslavia lui Tito. Pe zeci de kilometri de frontieră au fost construite sute de buncăre şi cazemate. Acum, ceea ce a rămas din "micul război rece" apărut în blocul sovietic a fost integrat de localnici în gospodăriile lor!

 

Zorin Scurtu, din comuna Jebel, judeţul Timiş, are una dintre cele mai rezistente gospodării din România. Cămara lui are pereţi din beton-armat, cu un tavan din fier gros de 30 de centimetri care poate rezista exploziei unei bombe de 1.000 de kilograme! .

 

Cămara este, de fapt, un buncăr! La fel ca alte câteva sute, dispuse pe zeci de kilometri, la graniţa dintre România şi fosta Iugoslavie.Povestea cămării lui Zorin începe în 1948, la Moscova. Pe fundalul Războiului Rece între Vest şi Est, URSS declanşa o altă campanie furibundă de defăimare a Partidului Comunist Iugoslav şi a liderilor acestuia.

 

Stalin susţinea că iugoslavii au trădat principiile revoluţionare prin apropierea de capitalism.Sub ocupaţie sovietică, ţările vecine Iugoslaviei au fost obligate să se alăture noii ofensive, un "mini Război Rece" în blocul răsăritean.

 

În România, în marile oraşe, dar mai ales pe malul Dunării, pe frontiera româno-iugoslavă, au fost amplasate uriaşe panouri înfăţişându-l pe "călăul Tito". Liderul iugoslav, mareşalul Iosip Broz Tito, părea o copie a lui Goering, cu o ţinută de tip SS. În mână avea o secure mânjită de sânge. Războiul propagandistic a fost însoţit de uriaşe eforturi militare.

 

În România, dar şi în Ungaria şi Bulgaria, vecinii iugoslavilor au demarat ample lucrări genistice , de "apărare împotriva agresorilor". Producţiile de ciment şi fier-beton au luat drumul graniţei de vest unde, în doar câţiva ani, s-au construit sute de buncăre, cazemate şi depozite.Localnicii mai în vârstă din Jebel, comună aflată la 30 de kilometri de graniţa cu Serbia, îşi amintesc şi acum de perioada în care s-au ridicat cazematele.

 

Petru Garau, acum preot la pensie şi monografist al comunei, avea pe atunci 7 ani. Pentru că îşi iubeşte locul natal, a fost întotdeauna pasionat de istoria zonei.Cazematele au ajuns să împânzească zona din vecinătatea graniţei cu Serbia. Unele mai mici, cât să încapă un singur soldat, altele cu multe încăperi. Unele rotunde, altele colţuroase.

 

Ulterior, aplicaţiile Armatei Române se făceau, cu preponderenţă, în apropiere de graniţa Iugoslaviei.În anii 50, divizii importante au fost mobilizate strict în această zonă, în aşteptarea atacului "trădătorului Tito". "Mini Războiul Rece" de la frontieră a durat pănă la sfârşitul anilor 50, când cazematele şi buncărele au fost părăsite de militari.

 

Reluarea prieteniei româno-iugoslave este consfinţită printr-un uriaş proiect comun: centrala hidroelectrică de pe Dunăre, Porţile de Fier I. Lucrările demarate în 1964, sub Gheorghiu Dej, s-au terminat în 1972, sub Ceauşescu.

 

În tot acest timp, cazematele dunărene au rămas uitate de lume. Până în 1989, când oamenii şi-au primit pământurile înapoi şi s-au trezit cu buncărele în "ogradă".Primii care au găsit o utilitate cazematelor au fost... copiii! Construcţiile din beton masiv, cu aerul lor enigmatic, şi pădurea de buruieni din jur erau numai bune pentru distracţie, într-o perioadă în care nu existau jocurile de-a războiul, pe calculator.

 

Cele mai multe cazemate au devenit locuri de depozitat gunoaie. Cu timpul, intrările s-au astupat cu pământ, iar vegetaţia le-a năpădit. Nu pe toate, însă. Întotdeauna se găsesc localnici cu imaginaţie. Zorin Scurtu, unul dintre ghizii nostri printre cazemate, şi-a cumpărat in urma cu trei ani o parcela de pamant, cu tot cu buncar. A transformat obiectivul militar in "odaiţă",o cămară pentru muncile agricole. Si nu o cămară oricum, ci "imbracata" intr-o terasa cocheta, cu acoperis de stuf. Ba mai mult, intrarea a mascat-o cu o. casuţă!Dincolo de drum, Zorin Scurtu si-a mai cumparat de curand un lot de pamant.

 

Cazemata inclusa, si de data aceasta. Deocamdata omul a curatat vegetatia pe locul in care va fi amenajata cea de-a doua "odaiţă".În jurul localităţilor Jebel şi Voiteg, pe o lungime de 30 de kilometri, încă mai poate fi observat ceea ce a mai rămas din "Micul Războiul Rece" dintre România şi Iugoslavia. Peste oamenii de acolo au trecut de atunci, deportările în Bărăgan, colectivizarea şi 45 de ani de privaţiuni şi silnicii ale unui regim totalitar. Câţiva dintre ei au găsit o utilitate relicvelor acestei istorii recente, dar cei mai mulţi ar vrea să le uite. Poate şi de aceea, cazematele şi buncărele anti-Tito sunt acum părăginite.

 

Vezi VIDEO, aici:

-          See more at: http://m.stiri.tvr.ro/article/60176#sthash.8y4eTGaG.dpuf

-------------------------------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------