Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 16 septembrie 2015

Presedintele Klaus Iohannis, are dreptate! Avem Legi multe, multe si marunte! Si foarte grav, facute 'pe genunchi', dupa 'ureche'!


Discurs în fața senatorilor și deputaților.
Klaus Iohannis le numără parlamentarilor legile și cere schimbări.

Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri în plenul Parlamentului modificările prea dese ale legislației din România, cerând legi coerente și stabile.

"Am acordat o atenţie deosebită legilor venite la promulgare. În 2015, asupra vechiului Cod fiscal s-a intervenit de 13 ori. Legea educaţiei, cea privind reforma în sănătăte, legea administraţiei şi Codul Muncii au fost modificate la intervale de 2-3 luni sau de 2-3 ori în aceeaşi lună. Am constatat că prin două legi distincte, trimise aproape concomitent, s-a modificat acelaşi act normativ. Am văzut un studiu în care 80 la sută dintre români se arătau nemulţumiţi că legile sunt greoaie", a spus Klaus Iohannis, susținând că își dorește un Parlament puternic.

"În prezent sunt în vigoare aproape 14.000 de legi sau acte normative, iar jumătate din ele sunt ordonanţe de urgenţă. Această proporţie este un bun indicator al relaţiei dintre puterea executivă şi cea legislativă. Legea educaţiei a fost modificată de 26 de ori, legea din domeniul sănătăţii de 114 de ori, Legea administraţiei publice locale - de 38 de ori, Codul Muncii de 28 de ori, iar Legea achiziţiilor publice a fost modificată de 35 de ori. Sunt doar câteva exemple. Acestea nu sunt simple statistici. În spatele cifrelor sunt oameni, sunt concetăţeanii care ne-au ales să îi reprezentăm, elevii care nu ştiu dupa ce manuale vor învăţa şi ce exemene vor da, pacienţii şi medicii, antreprenorii care vor sa investească, dar nu ştiu ce taxe vor plăti şi câte. (...) Oamenii îşi doresc legi mai simple, care să nu se schimbe peste noapte", a mai afirmat șeful statului.

Ioahnnis a cerut ca abordări de tipul "dăm azi o lege și mâine o modificăm prin OUG" să dispară.

"Nu ne mai putem permite să vorbim de stabilitate și predictibilitate legislativă în timp ce pe fond lucrurile rămân exact la fel. Nu aș dori să ne întâlnim din nou anul viitor sau peste doi ani și să fac același bilanț al modificărilor legislative în domenii cheie. Abordări de tipul dăm azi o lege și mâine o modificăm prin ordonanță de urgență trebuie să dispară, nu ca o constrângere la adresa Executivului, ci ca o dovadă de responsabilitate în exercitarea competențelor. Să spunem punct și de la capăt. Acesta poate fi momentul zero de la care să pornească recredibilizarea legii ca act juridic al Parlamentului și ca fundament al relațiilor sociale", a susținut președintele. 

Sursa:  http://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-le-numara-parlamentarilor-legile-si-cere-schimbari-268159/
--------------------------------------------------

7 comentarii:

  1. Gargara !
    Mai bifam o activi, ca sa nu creada poporeanu ca stam numa in CO, pe la Neptun, ori ca ne ocupam numa de redecorari de bungalouri si alte vile !
    Il doare la basketi pe Shparlament de cuvantarea istorica a tovarasului ! ca drept dovada, un procent important dintre shparlamentari navigau, de zor, pe Ua Zap, alt procent sforaia la liber, iar ultimul procent se facea ca este aptsorbit de cuvantarea istorica, insa, in fapt, procentu se gandea ca de jea se apropie ziua de uskeala in teritoriu !
    Momentul zero, o pula !
    Gargara ieftina, si atat ! Macar kiompete, cand iesea in direct, ii loa nominal la pula, de le sareau fulgii ! Stia ca oricum nu rezolva nika, insa macar isi facea damblaua si mai arunca o arogantza-doua, asa pentru distractie nationala !

    Hai buei, mie-mi spui cum sta kestea cu lejile la romani ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eote, nici n-am mancat bine fekala despre interesul deosebit al shparlamentarilor nostri, pentru sedintele de plen, ca si aparu stirea pe aceasta tema!
    ===============================================
    Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a atras atenția, miercuri, că va suspenda ședința plenului comun al Parlamentului, acuzând "o dezordine generală în sală", provocată de dorința unora dintre parlamentari de a discuta cu premierul Victor Ponta, și l-a rugat pe acesta să ofere "audiențe" la Guvern.
    =================================
    Deci, un fel de talcioc, ori iarmaroc, sa ne-o tragem toti, in bloc !
    Bai acesta, mie-mi spui, cum sta treaba la romani ?

    RăspundețiȘtergere
  3. "România este o țară ce a dorit să fie membru al Uniunii Europene pentru a respecta valorile europene. Problema refugiaților este o problemă a Europei și trebuie să o rezolvăm împreună. Din păcate, comportamentul oficialilor maghiari nu are nicio legătură cu ideea de Europa. Ziduri, câini, polițiști, arme — asta arată ca în anii '30 în Europa. E un lucru pe care îl spun cam toți liderii europeni și, dacă se supără sau nu se supără oficialii maghiari, mă interesează destul de puțin. Mă alătur tuturor liderilor europeni care sancționează o atitudine rușinoasă pentru Europa din partea autorităților și politicienilor dintr-o țară membră a UE și anume Ungaria și voi face acest lucru de câte ori va fi cazul", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.
    ==========================================

    Bue, grije mare si la astia din Harcov, sa nu ne trezim, intr-o dimineata frumoasa de octo, cand o fo eliberata si ultima palma de pamant de supt ocupatia hortysto-hitlerista muista, ca si-au tras bozgarii un gard pe perimetrul judetelor CO, Ha si Mu, de toata fromosetea ! Plus cate un B.de Husari la fiecare pichet, ca la granicerii anilor de trista amintire !

    Ioi, Viorele, ochii mari !

    RăspundețiȘtergere
  4. Si cacare-i problema? Io de la unguri ii iobesc cel mai mult pe unguroaice si atat,dar in cazul de fata bozgorii(bozgor=om fara de tara) au dreptate.Au facut gard in interior la cel putin 4m de granita in tara lor unde poa' sa faca ce vrea muschii lor,iar toate PCTF-urile sunt deschise.Ce ! voiati sa treceti cu masinile peste camp ?.Ce nu puteti maine sa intrati in hungary?Se caca ponta pe el degeaba!
    Lasa,lasa ca si-o ia si anghela la buci cat de curand.Pai n-ati vazut bombele refugiatilor? Au cam trei patru anisori,au pampersi si sug la biberoane.Peste 10 ani sa vezi cum mai explodeaza prin toata ioropa.Doar niste moschei le mai trebo unde sa primeasca pe langa coran si manualul de instructiuni pentru bombe artizanale
    DC
    Io can' zicea isisu ca va cuceri ioropa ma gandeam ca sunt prosti.Ma gandeam la tancuri,aviatie,infanterie....bla bla....ete pula ca ei sunt mai destepti si ne invadeaza mult mai parsiv si anghela vrea pule-n cur(nici numa ma mira la varsta ei)......broblem ezte ca ji noi zdam cabra
    DC
    Declaratia ministrului libian de externe"La fiecare suta de refugiati sunt infiltrati 2 jihadisti"
    Eeeee ?ce ziceti?....io cre' ca's fo 7-8> Daca fac inmultirea chiar si cu 2 putem spune ca merkela are bombe in cur cat nu poa sa duca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect ji glar. Problema e sa patrunda jihadistu, unde trebo, ca dupe aia face ei bomb, una doo .

      Ștergere
  5. Sa-mi trag o vulpe pi pula ..deci asa-i treaba ...???

    RăspundețiȘtergere
  6. sa ajunga ei la germany si bomb face ei repede cu substante libere la vanzare din magazine....e netu plin de retete.odata lovita germany,ioropa a si cazut in cur.e ca lovitura de pumnal in inima ioropei
    DC
    ati auzit de labagii de spanioli si italieni care i-au chemat pe romanake la "renegocieri" de salarii?
    "interviul" e simplu:
    De maine iti dau juma'/un sfert .Daca nu-ti convine pleaca si angajez un refugiat.Hai PA!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!