Pagini de larg interes! Click here:

joi, 15 octombrie 2015

Legea rezerviștilor voluntari pentru tinerii între 18-35 ani. S-a votat!

Tinerii pot deveni rezervişti militari. Câţi bani vor primi

Ministrul Apărării Mircea Duşa a declarat, miercuri, că toţi tinerii care doresc pot deveni rezervişti militari, încheind un contract cu MApN pe patru ani, în care trebuie să participe la instruire 15 zile pe an şi primesc 10% din funcţia de bază.

 
Tinerii pot deveni REZERVIȘTI 
 
"Proiectul de lege privind rezervistul voluntar care a fost aprobat de Senat este de mult timp în Parlament. A fost schimbat în urma dezbaterii în cele două camere legislative substanţial faţă de textul iniţial având în vedere necesităţile actuale ale Armatei Române. În principal, tinerii între 18 şi 35 de ani care vor să devină rezervişti militari încheie cu Ministerul Apărării Naţionale un contract pe 4 ani. În acest contract sunt stipulate condiţiile, adică este obligat să participe 15 zile în fiecare an la pregătire şi instruire organizată de către Statul Major General. În această perioadă asigurăm salarizare conform funcţiei de încadrare a rezervistului voluntar şi conform reglementărilor MApN pe toată perioada cât are statut de rezervist voluntar primeşte 10% din solda funcţiei de bază", a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, potrivit Mediafax.
Pot deveni rezervişti militari şi soldaţii şi gradaţii profesionişti care dintr-un motiv sau altul au trecut în rezervă, cu precizarea că, timp de trei ani, având în vedere că sunt persoane deja instruite, nu participă la programe de instruire. După trei ani intră în acelaşi program de instruire ca şi cei care sunt debutanţi în această calitate.

Ministrul a explicat că atunci când serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat (odată cu reviziuirea constituţiei din 2003) nu s-a pus nimic în loc din punct de vedere legislativ ca să se asigure instruirea şi pregătirea populaţiei şi refacerea rezervei de cadre a MApN.

Proiectul de lege privind statutul rezerviştilor voluntari a fost adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional, acesta urmând să fie tansmis spre promulgare preşedintelui Iohannis. Poricetul a fost iniţiat de Guvern, care precizează, în expunerea de motive, că, având în vedere desfiinţarea serviciului militar obligatoriu, numărul rezerviştilor este într-o scădere drastică. Guvernul susţine că proiectul stabileşte o sursă sigură pentru constituirea şi pregătirea rezervei umane necesare instituţiilor din domeniul apărării.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/tinerii-pot-deveni-rezervisti-militari-cati-bani-vor-primi_250623.html#ixzz3odUqTZ00

--------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!