Pagini de larg interes! Click here:

miercuri, 20 aprilie 2016

Hopaa...! Traian Basescu: Am fost informat ca sunt suspect pentru spalare de bani. / Elena Udrea: Basescu a fost avertizat, mai direct sau mai voalat, sa stea in banca lui si sa nu candideze


Traian Basescu: Am fost informat ca sunt suspect pentru spalare de bani

Traian Basescu  a anuntat, miercuri, ca este suspect pentru spalare de bani in forma continuata legat de achizitia unui teren si a unei case in anii 2000 si respectiv 2002.
Parchetul a intocmit dosarul de la o sesizare din 2014 a Grupului pentru Investigatii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvica, si se bazeaza pe acuzatiile unor martori, inscrisuri bancare si rapoarte ale Oficiului de combatere a spalarii banilor.

"Printr-o adresa a ICCJ am fost informat ca sunt suspect pentru spalare de bani in forma continuata legat de achizitia unui teren si a unei case in anii 2000 si respectiv 2002, urmare a unei reclamatii facuta de domnul Ciuvica", scrie pe Facebook Traian Basescu.

Fostul presedinte a tinut sa precizeze ca nu a fost inca citat la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Traian Basescu, 68 de dosare in 10 ani: Cate mai sunt de actualitate

"Pentru corecta informare aduc la cunostinta ca in acelasi dosar, prin REZOLUTIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neinceperea urmaririi penale. Acest dosar a fost redeschis in 2015 la solicitarea PICCJ. Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat ma voi prezenta in fata procurorului de caz", a subliniat Traian Basescu.

Surse judiciare citate de News.ro sustin ca Traian Basescu a fost pus sub acuzare pentru spalare de bani in dosarul privind un teren din cartierul Primaverii din Capitala pe care fostul presedinte l-ar fi obtinut cand era primar al Capitalei si i l-ar fi vandut omului de afaceri Costel Casuneanu.

Sursele citate afirma ca dosarul a fost in urma cu mai multi ani in ancheta procurorilor Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), dar ulterior, dupa cercetari, a fost inchis.

In urma unor informatii venite de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, dosarul a fost redeschis, fiind vizati atat Traian Basescu, cat si Costel Casuneanu, context in care au fost audiate numeroase persoane, au precizat sursele citate.

"In urma cu aproximativ doi ani, ONPCSB a remis un raport PICCJ pe baza caruia procurorii au stabilit ca poate fi redeschisa urmarirea penala in acest caz, pe numele celor doi", au precizat sursele citate.

Nou dosar penal pe numele lui Traian Basescu: Acuzatii din vremea cand era primar al Capitalei

De asemenea, Traian Basescu este vizat in acest dosar si de o fapta de spalare de bani in ceea ce priveste modalitatea de achizitionare a unui autoturism Mercedes 500. Potrivit surselor citate, Basescu ar fi cumparat la un pret foarte mic si imediat ar fi vandut la un pret foarte mare acest autoturism de lux.

"Mai precis, Traian Basescu a cumparat o masina de lux Mercedes 500 SEL de la omul de afaceri. la un pret foarte mic, infim. Apoi a vandut aceasta masina aceluiasi om de afaceri, iar acesta din urma a oferit un pret marit exagerat", au mai aratat sursele citate.

Romania Curata prezinta cronologia tranzactiilor considerate suspecte:

- 9 august 2000: Traian Basescu cumpara un teren de 3.700 de metri patrati in Aleea Privighetorilor 86, cartierul Baneasa, cu 1.483.244.000 lei vechi, adica aproximativ 70.000 de dolari (in vara lui 2000, un dolar era in jur de 21.000 de lei vechi -n.r.) Suma ar fi fost achitata in numerar. Provenienta ei nu poate fi justificata, sustine procuroarea Elena Iordache. In aceeasi zi, la acelasi notar, omul de afaceri Costel Casuneanu cumpara un teren invecinat, cu o suprafata similara, la un pret de 3 ori mai mare, considerat pretul pietei.

- 15 octombrie 2002: Traian Basescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor 86 catre Gabriela Blaj din Oituz, cumnata si asociata omului de afaceri Costel Casuneanu, cu 12.004. 212.620 lei vechi, adica peste 300.000 de dolari (in 2002, un dolar ajunsese in jur de 39.000 de lei vechi -n.r.). Basescu ar fi primit 110.000 de dolari in numerar si 8.285.000.000 lei vechi prin transfer bancar de la Gabriela Blaj.

Femeia primise acesti bani in aceeasi zi, tot prin transfer bancar, de la cumnatul Costel Casuneanu. Acesta luase la randul lui o parte din bani, 7.293.000.000 lei vechi, de la compania sa de constructii de drumuri PA & CO International si o alta parte, 1.006.415.000 lei vechi, dintr-un schimb valutar.

- 21 octombrie 2002: Traian si Maria Basescu cumpara de la Virgil si Mariana Gheteu o vila situata pe Soseaua Bucuresti Ploiesti 137 B, cu 280 de mii de dolari. Potrivit procuroarei, banii ar fi fost achitati in numerar, iar provenienta nu ar fi fost justificata, avandu-se in vedere ca in acea perioada din conturile familiei Basescu de la BCR, ING si RBS Bank nu ar fi fost retrase sume de bani.

- 12 noiembrie 2002: Vila a fost donata Ioanei Basescu, fiica cea mare a fostului presedinte al Romaniei.

- 10 iunie 2003: Traian Basescu transfera banii din vanzarea terenului din Primaverii in contul fiicei sale, Ioana, deschis la ABN Amro Bank. Ea ar fi folosit parte din acesti bani pentru cumpararea unui imobil.

- 17 noiembrie 2003: Ioana Basescu scoate 90.000 de dolari din bani pimiti de la tatal ei.

- 6 iunie 2005: Ioana Basescu transfera 40.700 de dolari inapoi in contul tatalui ei.

- 20 aprilie 2006: Gabriela Blaj vinde terenul cumparat in 2002 de la Basescu cumnatului ei, Costel Casuneanu, pentru aproape 300.000 de euro.

In aprilie 2013, omul de afaceri Costel Casuneanu a fost condamnat la patru ani cu suspendare in dosarul de coruptie al fostului senator PSD Catalin Voicu. Casuneanu este judecat pentru dare de mita si in dosarul primarului suspendat al Bacaului Romeo Stavarache.

Sursa:
 http://www.ziare.com/basescu/dosar/traian-basescu-suspect-pentru-spalare-de-bani-1418111
-----------------------------------------------------------------------------------------------
Cititi si aici:
===============================

Elena Udrea: Basescu a fost avertizat, mai direct sau mai voalat, sa stea in banca lui si sa nu candideze 

========================

===================================

3 comentarii:

  1. Pentru a fi om politic de succes în România se cer obligatoriu două trăsături să fi penabil și penibil!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hopaaa! Seara bună la toată lumea! N-am mai trecut pe-aici de vreo 3 luni...Mă bucur că pînă la urmă Nea Vasile n-a închis blogul. Va renaşte el oricum ca pasărea Pheonix din propriai cenuşă. Am "citit" multe bloguri care abordau şi abordează o tematică similară, dar n-a fost, nu este şi nu cred că va mai fi unul mai tare ca acesta. Nici "Junimea" nu cred că l-ar fi depăşit. Hai, multă sănătate şi cele bune tuturor! Trebuie să revenim aici unde mulţi, foarte mulţi dintre noi, dacă nu chiar toţi, ne-am făcut "ucenicia".
    Magister, multă sănătate ţie şi familiei!

    PS. Îmi pare rău că nu s-a mai organizat a 7-a ediţie a festivalului "Cupa din chiele", pe care cred c-aş fi cîştigat-o oricum detaşat, dar poate reuşim s-o ţinem la anul...

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!