Pagini de larg interes! Click here:

sâmbătă, 22 iulie 2017

Construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier I VIDEO



Construcţia Hidrocentralei Porţile de Fier I a inceput propriu-zis in septembrie 1964 şi a durat 7 ani, au lucrat la constructia hidrocentralei peste 10 000 de oameni. In jur de 100 persoare si-au pierdut viata in accidente de munca in timpul lucrarilor. La 16 mai 1972 centrala a fost inaugurata oficial, la inaugurare au participat presedintii din acele vremuri a celor doua state vecine Romania si Iugoslavia, respectiv Nicolae Ceausescu şi Iosif Broz Tito.
------------------------------------------
Sistemul Portile de Fier I, una din cele mai mari constructii hidrotehnice din Europa si cea mai mare de pe Dunare, a aniversat, pe 16 mai 2012, 40 de ani de la inaugurarea oficiala. Lacul sau de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se intinde pe o lungime de peste 270 km de la baraj pana la confluenta cu raul Tisa. Lacul include zona Defileului Dunarii, cel mai mare defileu din Europa, cuprins intre localitatile Bazias si Orsova. Compania Hidroelectrica SA, cel mai mare producator de energie din Romania, administreaza amenajarea Dunarii in sectorul Portile de Fier prin Sucursala Hidrocentrale Portile de Fier care include: Sistemul Portile de Fier I, cu o centrala cu putere instalata de 1166,4 MW precum si centralele Portile de Fier II si Centrala Suplimentara de la Gogosu, cu puterea instalata in prezent de 300 MW si 314 MW la finalul lucrarilor de retehnologizare.

Pe Dunare se afla in exploatare aprox 25% din capacitatile de productie ale companiei Hidroelectrica. Portile de Fier I si II sunt operate in parteneriat cu partea sarba, care detine capacitati de productie similare cu partea romana, mentioneaza aceeasi sursa. Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I a fost ianugurat la 16 mai 1972 si are in componenta pe langa cele doua centrale hidroelectrice si barajul deversor cu 14 campuri, cate 7 pentru fiecare parte, doua ecluze de dimensiune 310 m x 34 m (cate una pentru Romania si Serbia). Prin dimensiunile sasurilor si prin cadere, ecluzele de la Portile de Fier I se inscriu in lista celor mai mari constructii de acest gen din lume. Ecluza romana a fost pusa in functiune la 3 august 1969, iar primul agregat la 14 august 1972.
-----------------------------------------
SURSA: Internet
VIZIONARE PLACUTA !

https://www.facebook.com/RomaniaMegalitica/videos/1784383631579460/
-----------------------------------------

111 comentarii:

  1. Luati aminte, in special cacaciosii care se tot sparg in figuri, prin Piata Victoriei, cu # REZIST !
    O adevarata capodopera, la fel ca si celelalte realizari ale socialismului luminos, multilateral dezvoltat si orientat catre comunism, ca cum ar hi Transfagarasanul, Casa Poporului, Canalul D-MN, etc samd !
    Imi aduc aminte ce moace lungi au facut niste cocalari, de aia cu smoc de par sub buza de jos si cu tatuaje pe grumaz, cand or coborat din gipane si or dat cu okii de barajul de la Vidraru. Nu le venea sa creada co or facut romanii nostri asa ceva ! In mintea lor de ng-ng, erau fermi convinsi ca cele mai marete realizari sunt cluburile de la Bambu si cele din Mamaia, unde se fațaie pițipoancele pe mese, cu ața-n cur !
    Mai e cazul sa dezvoltam despre efortul ingineresc, ori cel brut, depus pentru constructia unei asemenea bijuterii ? Sau despre gradul de implicare a intregii economii nationale, pentru constructia hidrocentralei ?
    Buei puleților care va tot faceti ca zguvernati pe ici-șea, pai daca erati voi si atunci la butoane, cred ca ne alejeam numai cu studii de fezabilitate ! Si ne uitam la teveuri, la sedintele de somn de voie in Sparlament, cu corent de la grupurile electrogene de 38 KVA, imprumutate de pe la Aretemeurile tilicarilor !
    Pfoaiii, kiar imi aduc aminte, ca ieream destul de marisor (imi crescusera deja cativa floci la puța care, in curand avea sa se transforme in pula), cum zbarnaiau fabricile de ciment, combinatele siderurgice, industriile constructoare de masini si utilaje ! Sau, ce mandrie era pe reșiteni, care primisera nobila sarcina sa construiasca nuș ce turbine gigant !
    Pfoaiii ! Acu nu-s in stare astia sa faca nici macar un simplu drum, in teren drept ca in palma ! Ba se surpa, ba se crapa, ba il fac intr-o parte iar exproprierile in alta, ba se termina in lanul de cucuruz, ba trec ursi, ba trec camile, etc si etc !
    Haidi ba, ma lesi ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Care aveti drum prin zona, in general de o frumusete extraordinara, nu beliti fasolea toata zioa pe la terase, crepand bere in voi, pana vi se fac okii ca la broscoi, ci puneti mana de vizitati acest grandios complex hidroenergetic, care are si un fel de mozeu cu ghid otorizat, care va poate lamuri despre alea-alea !
    Eo am fo de fro doo ori in zona, o data cand ieram tanar flacau, si inche o data cand m-o invitat administratorele Burcubista, ca sa-mi dea nush ce cupa de kele ! Okazie cu care am facut si o paranghelie de pomina, cu pește coapte la gratar !
    Si loati-va si nepotii cu voi, ca sa vada ce-or facut parintii si bunicii nostri ! Nu rahaturi de astea virtuale, onlain, marca # REZIST, d-ale generatie PRO !
    Haidi bre, ma lesi ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Stam acum si cercetam de ce patrula singur prin gara, melețeanu ala din Suciava, de-o fo ucis miseleste de un psihopat !
    Pai, cu cine PLM sa patruleze, daca, dupa ce or aruncat cu kașchetele peste gardul kiorului, indemnandu-l sa iasa afara-javra ordinara, militia o fo decimata precum Legiunea a 9a, pe timpul atacurilor barbare din nordul Bretaniei !
    Cu cine PC* sa patruleze, bre, cu pițipoancele si beizadelele care au napadit ministerul, precum invazia unui val de lacuste ?
    Bine ca avem fro 16 mii de pomohaci prin gubernie, care si-o dau de zor la buci prin cășile domnulu, in spiritul invataturilor fiului tatalui ceresc !
    Ia sa-i fi dat in intarire, pe timpul patrularii, un pomohaci de asta, de-o decaloteaza toata ziua la racoare, prin chilii, si-atunci nu s-ar mai hi apropiat Satana de militian !
    Va-ngura de zborșiți, cu legile voastre de cacat, pana cand tot trebo sa ne mai moara, ucisi miseleste, militienii, ca sa va treziti si voi ca treaba nu merge asa cum trebuie ?
    =====================
    * Pula Calului

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: alt rahat cu ochi si par la nas !
      ============================
      Episcopul homosexual al Huşilor 'a fugit din ţară'.
      =============================
      Ma doare-n P* ca a fugit din tara acest poponar găozaro-muist !
      La indemnul acestor rahati cu barba se tîrîie in jenunche, in jurul bisericilor, prostimea pupatoare de moaște si alte boaște !
      Niste labagii care n-or muncit o zi in viata lor si care nu au nicio legatura cu cele sfinte, aducand credinta la rang de fanatism religios, or ajuns sa savarseasca lucrarile sfinte de cult !
      Hal de episcop ! Asta cica le dadea hirotomonosirea pulii pochilor din subordine, ca sa poata sluji !
      Buei clănțăilor care ați impuțit holurile de la Victoria cu programele voastre SF de zguvernare, mai taiati-le din macaroana la găozarii aștia, ca se umple gubernia de pomohaci, care ne-au dus credinta stramoseasca in derizoriu: merțane, lanturi de aur, patrafire batute in diamante, averi incomensurabile si de necuantificat, salarii astronomice si impozite pula, etc si etc !
      =====================
      *P=pulă

      Ștergere
  4. Ptiu drace ! Nici nu terminai bine de molfait fecala cu poponarul ala de Husi, ca intra altul pe țavă !
    Cu ce credeti voi, dragi enoriasi, ca se ocupa menegerul (!) inalt preacufuritului arhiepiscop de Tomis ? Pai, domnu meneger, cu barbă de țap batran, in loc sa se ocupe cu menegerierea slujirii domnului suprem, el se ocupa de trafic de țoale ! Cara izmene second hend, clandestin, cu tirurile, din Turcia, pe care le vindea apoi pe sub mana, in Romanistan ! Ajutat de-o jartea cu titlu de calugariță !
    Asa sef, asa suptordonati, n-asa ? Pai, daca chiar seful cel mare, aflat in prezent in arest preventiv pentru fraudare de fonduri mUE, avea apucaturi de Cosa Nostra, apoi de ce sa nu se apuce de furtisaguri si suptordonatii ?
    Doamne feri, pe mana cui or ajuns pupatorii nostri de sfinte boașe !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey BORul, mai faceti cate o restructurare, ca prea v-ati umplut de pomohaci, care n-au nicio treaba cu păstoritul sufletelor ! V-ati inmultit ca gandacii de bucatarie, de-ati ajuns acuma cate 3-4 intr-un sat mai rasarit, de va calcati pe picere, unii pe altii pe la pomeni si ingropaciuni !
      Re-ati ai dreq de umflati burtosi, pe vremea cand ieream eo flacau ierea un singur popa la fro 3 sate, de alerga betmen cu șareta ca un disperat, cand la o cununie in Satu din Deal, cand la o ingropaciune in Satu din Vale, cand pe la frun botez in celalalt sat !
      Dati ba un OG7 si disponibilizati-i, ca la cati sunt prin toata gubernia, nu mai au loc unii de altii si se apuca, ori sa-si dea la buci, ori de furaciuni, ori de alte manareli !
      Huoooo !
      Ura ai nostri !

      Ștergere
  5. Ministrul de Interne: vorbe goale, fara de continut, la inmormantarea militianului ucis la Suciava !
    Cutremurator discursul militianului care a cerut sa se faca ceva, real, ca sa nu mai existe asemenea drame, iar ei sa poata ajunge, zi de zi, teferi la familii !
    In ce hal am ajuns !
    Alooooo, pesedeul (PSD=PDL=tot un cacat e), parca ziceati ca in secunda 2 dupa ce preluati comanda, o sa inlaturati toate bascaliile guvernari bășiniste ! Pai, au trecut jde ani, iar treaba e la fel ca la-nceput !
    Traiasca ai nostri, zeii hie cu noi !
    Ura, sus !

    RăspundețiȘtergere
  6. DOAR 7 ani a durat construirea hidrocentralei de la PF 1 ! Ditamai megaconstructia !
    Buey, astia de va faceti ca tot incercati sa faceti ceva prin gubernia asta, ati auzit ? 7 ani !
    V-ati laudat ca faceti 8 spitale regionale, de n-a vazut Parisul asa ceva ! Ati sapat macar un ml de fundatie, ori sunteti tot la stadiul de studii de fezabilitate ?
    V-ati batut cu caramida in kept ca faceti metrou care sa lege capitala de aeroport. Ati sapat macar 1 ml de galerie, ori tot la stadiu de studii de fezabilitate sunteti ?
    Va tot răhățiți pe voi cu nush ce lindic de otostrada de vreo 50 de km, care sa lege Brasovul de Comarnic ! Ati turnat macar 1 ml de asfalt, ori tot la stadiul de studii de fezabilitate sunteti ? Buei acestia, parintii si bunicii nostri au facut ditamai Transfagarasanul, de te ia ameteala cand ajungi in varful muntelui si te uiti la ce ai lasat in spate, doar in 4 ani ! Cu tot cu proiectare ! Si are aproape 200 de km !!!
    Da ba, da pe vremurile alea nu aveam specialisti de astia tip # REZIST, absolventi de Șprițu Haret intr-o joi, care rup carandașu daca-i pui sa se semneze ! Credeti voi ca dijeaba l-or facut Erou al Muncii Socialiste pe jeneralul Mazilu, genistul care a comandat detasamentele de geniu, care or rupt drum prin munte, in partea de N a Fagarasilor, prin vagauni si creste de te ia ameteala numai cand te uiti acum din masina ? Pai cu jenerali alde Ontanu si Goprea credeti voi ca s-a construit in tara asta ?
    Va tot fîsîți in izmene sa terminati o bucata de otostrada prin podisul Transilvaniei, de ani de zile, in teren ca-n palma ! Nika buey, de nika nu sunteti in stare. Stati toata ziua prin ministere si va plangeti ca puscariasii nu au conditii si ca musai sa le bagati aer conditionat si uairles in fiecare celula, insa copiii inca ne mai mor inecati prin haznalele din curtile scolilor secolului 21 !
    Huo !
    Traiasca ai nostri !
    Jos !

    RăspundețiȘtergere
  7. In sfarsit, dupa 5 ani, pasajul de la P Sudului a fost inaugurat ! A DOUA OARA ! Si urmeaza si a treia, intrucat nu este gata ! Cica, dintr-o eroare de proiectare !
    Va spusei eo ca astia de-au ajuns sa proiecteze, in epoca asta de vesela amintire, or terminat studiile la Șprițu Haret, intr-o joi, la fara nicio frecventa ?
    Cred ca tot astia au proiectat si de acum vestitul metrou Drumul Taberei, care se va finaliza, cel mai probabil, in deceniul 3 al acestui secol !
    Ai de PLM, in ce hal am ajuns !
    Faptele vorbește !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai e cazul sa amintim in cati ani s-a terminat ditamai Canalul D-MN ? Adica vreo 60 de km de excavatii si amenajari, de ramai cu gura cascata, ca proasta la pula ?
      Sa mai zicem cate ceva si despre Casa Poporului, care se vede si de pe Luna ?

      Ștergere
    2. Nu cre ca e cazul. Ca sa nu mai zic ca, multi dintre noi am halit economie nationala pe paine: care la canal, care la carbune, care la irigatii, care la metrou, care la casa poporului, care la calea ferata, care la strans de cucuruz si crumpi, care pe la combinatele siderurgice, care la Transfagarasan, care pe la amenajarea Dambovitei ! Si participam si la aplicatiile interminabile, cu jde trageri si marsuri ! Da, da, iar cand ieseam in lume ieream respectati si salutati cu respect, de la cel cu barba sura, pan la cel cu pula-n gura !
      Mai e cazul sa dezvolt ?
      Haidi bre, ma lesi ? Mai e cazul sa va spuna mosul si despre pitipoancele de-au invadat sistemul, pe timpul marelui interes national, cand gradele militare au cazut in derizoriu, iar chemarile in activitate se faceau cu cate o companie, odata ?
      Huoooo !
      Jos !
      Sus ai nostri !
      Traiasca !
      Zeii hie cu noi !

      Ștergere
  8. NB la ZOO+NOO !
    Iar cineva mai sprinten, oleacă sa ma gadile la OO !
    Fug la coibar, pana nu mi se gripeaza fortonașele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: Nea Bozile, ia zice drept, chiar ai fost moșcat de kept ?

      Ștergere
  9. Un articol ff interesant pe Romania Megalitica, despre rezoltatul acțiunii razelor de lună, asupra galoșilor de guma ! Am vrut sa comentez si p-acolea, insa m-am abtinut, pen că acolea face trafic oamenii culți, erudiți, nu ghiorțani alde mine, cu pula-n gura toata zioa !
    Urmeaza cica un anplu harticol despre de ce a ajuns Romanica gradina Maicii Domnului !
    Hasteptam cu real interes, insa noo sa ne zica hadministratorele si de ce a ajuns gradina asta plina de pomohaci, care, dupa ce ca toaca toata ziua ciulamaua pe vatrai, si-o mai si trag la jumară, ca bosketarii !
    Haidi ba, las ca stim noi care-i invarteala cu gradina asta si cu locuitorii ei !

    RăspundețiȘtergere
  10. Premierul: exista bani căcălău pentru pensii si alea-alea !
    Asa baiatu, normal ca se exista bani ! Numa pitecantropul ala de la Cluj, de-a ctitorit faimoasele telegondole si terenuri de fotbal in lanul de cucuruz, ca sa se poata sifona banul public, nu avea bani !
    Bani avem. Altceva nu avem, cacum ar hi locuri de munca ca sa-i aducem inapoi pe capsunari, salarii decente, ca sa-i aducem inapoi pe cei fro douăjdămii de medici plecati din tara, otostrazi si drumuri moderne nu avem, bun simt si limite decente prin parlamentul neamului, care nu se mai satura de salarii, pensii si forfetare astronomice pentru ei, legi ferme care sa-i apere pe militienii aflati in exercitiul functiunii nu avem, bla-bla, bla-bla !

    RăspundețiȘtergere
  11. Gata, ma duc sa umflu perna !
    Zeii hie cu noi !

    RăspundețiȘtergere
  12. Mnă dimineața ! Cineva ager de mana, unpic la OO sa-mi umble, ca sa-mi treaca greața !
    # REZIST !

    RăspundețiȘtergere
  13. Zioa grănicerilor - 24 iule marchează constituirea, în 1864, a primului corp unificat al grănicerilor din România
    La Molț Ani tutulor granicerilor, care, de-a lungul vremii, au evoluat de la plaiesi, potecasi, marginasi, cordonasi, calarasi, martologi, dorobanti, pana la melețeni de frontiera !
    Si granicerii (moderni) se trage tot din armata, precum omul din maimuță !
    Imi aduc aminte, de pe vremea cand ieream flăcău, ca ierea considerata cea mai de cacat arma, iar la repartitiile pe scoli militare, locurile pentru graniceri ramaneau, intotdeauna, ultimile !
    Viata grea aveau martalogii astia ! Pe vremurile cand ne atacau granitele dusmanii imperialisti si nu acuma, cand odata cu metamorfozarea in militieni de frontiera or ajuns sa fie arestati, pentru trafic de pacioace* si ciuingăm, cate un PTF intreg, cu tot cu personalul tesa (vezi cazul Radauti, care a ramas fara personal dupa ce Denea a venit ca sa-i ia).
    Acu e floare la orke bre, de cand nu ne mai ataca imperialistii, iar bozgorii s-au saturat sa ne tot fure Transilvania ! Mai ales de cand am intrat in mUE !

    Glorie lor !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ca tot vorghirăm despre ce e pochii si ce vrea ei !
    Eote ce dezbateam ezact acu 4 ani !
    ==============================================
    PMT24 iulie 2013, 21:14
    Tare, tare "Fotografia zilei" !
    Pe nici doua lungimi intregi de Mertzan, se poate vedea aproape doua plutoane de fete bisericesti ! Fro 40 la numar !
    Cate or hi Fete bisericesti, nu stiu, insa sigur 2 sunt Cururi bisericesti ! De ce oare s-or fi intors aia doi cu curul la Inalt Prea Cufuritul ?
    Iar pampalaul ala de 2,5 metri, din grupa a treia, din spate, inalt ca tuia si prost ca muia, cred ca-i frun popa de ordine, ceva ! De n-o fi chiar frun luptatot de Chei Uan, de-al lor, in piramida de 8 de la Mitropoleala !

    Doamne feri !
    Eote dom'le, in ce debandada il intampinara fetele bisericoase pe Inalt prea Cufuritul: unii stau la o sueta, altii stau cu curul la lemozina, altii o pun de-o etnobotanica, mai palmata...

    Răspundeți
    Răspunsuri

    PMT24 iulie 2013, 21:18
    Pese: al dreaq paparatii istia, bre ! Cum vede ei, la fics, momentele de nota 10ce !
    Vai de capul nostru de idioti, pupatori de moaste si de boase !
    =====================================
    http://mhblogonline.blogspot.ro/2013/07/romania-saraca-tara-bogata-gaze-de-sist.html
    ======================================
    Loați si lindikul unde gasiti păostarea si uitati-va la poze !
    Ce vremuri bre, ce vremuri !

    RăspundețiȘtergere
  15. Agitatie mare pe tema politistului ucis la Suceava: analize, intalniri la nivel inalt, emisiuni teve, sindicalisti cu spume la gura si alte alea-alea !
    Exact in spiritul traditiei noastre mioritice: moare cate unul din cauza sistemului impotent, facem niscaiva valuri, un pic de spume pe la gura, inventam niste masuri ce n-or sa hie aplicate nevăr, trece timpul siiiii...totul ramane la fel ca la inceput !
    Credeti ca dupa tragedia din Apuseni, cu avionul prabusit, gasit de localnici, in timp ce romatsa statea la cafele, s-a schimbat ceva ? S-a schimbat o pula, institutiile au ramas, in continuare, capușate de pițipoance si beizadele, ori de politruci habarnisti care-si fac toata ziua biluțe din muci, pe la colturile holurilor.
    Au murit 4 tilicari, de curand, in mod stupid, din cauza unui camion care treboia sa hie de mult obiect de mozeu ! Credeti ca s-a luat vreo masura reala, de inlocuire a acestor harburi, care ne fac armata de tot rasul cand ies pe sosele ? S-a luat, si aici ca si in exemplul de mai sus, tot o pula ! Probabil ca specialistii din Directia de Logistica Superioara a Armatei au ordonat Comandamentului Logistic Incalcit si categoriilor de forte ca sa dispuna masuri concrete, ocazie cu care, niste vajnici of.2 si 3 din nush ce birouri de mentenanta au trecut la redactarea unor ample ordine circulare, pentru verificarea, deindata, in toate unitatile, a tutulor franelor din inzestrarea vehiculelor, cu raportarea despre executare pana la data de ! Si gata, visam, in continuare, la dotarea armatei cu nush ce rakete spatiale, care nu ne vor folosi la absolut nimic !
    La fel se face valva si cu cazul asta de la Suceava, se markeaza momentul, iar peste o luna totul reintra in normal: ministerul ramane capusat de pițipoance si beizadele, iar militianul va ramane, in continuare, ca fraierul in strada, de unul singur, cu teama de a pune mana pe pistol cand se simte amenintat, ca sa-si apere viata !
    Pe pariu ?
    Haidi buei, ma lesi ? Aveti impresea ca nu stiu cu cine avem deaface ?
    Ura, traiasca conducatorii !
    Jos dusmanii ! Huo.

    RăspundețiȘtergere
  16. Furtuni extreme in Romanistan, cu vijelii, grindina si ruperi de nori !
    Dati-i bataie cu defrisarile haotice si cu furtul masiv de masa lemnoasa, ca-i bine ! Din ce in ce mai bine !
    Saharizarea Romanistanului decurge conform planului !
    Vacanțe placute, pă coastele d-azur, drajii nostri conducatori !
    Spor la treaba libăn kamaradăn de la Șvaihorfărdorfăr Hoțindustri !

    RăspundețiȘtergere
  17. Liderii sindicatelor din miliție-dezamagiti dupa discutiile legate de soarta si viitorul celor care-si desfasoara activitatea in strada !
    Exact ce va spusei mai sus: șpekerii in biroaie la frecat menta*, iar operativii cum le-o hi norocul !
    Mi-e si greata sa mai comentez !
    =================================
    *a freca menta= a freca ridichea, a beli pula la rece, a freca teiul, a-i da palme lui Cantemir, a fute buha, a arde gazul, a freca cipicul

    RăspundețiȘtergere
  18. Te doare bila !
    ======================
    Trei cetățeni americani, aflați în vizită în România, s-au ales cu dosare de cercetare penală, după ce ar fi intrat fără drept în incinta Unității Militare Bârlad, sub pretextul că ar căuta un cimitir evreiesc în care sperau să găsească mormintele unor rude din România.
    =====================================
    https://www.agerpres.ro/justitie/2017/07/24/vaslui-cetateni-americani-cercetati-dupa-ce-ar-fi-intrat-fara-drept-in-incinta-unitatii-militare-din-barlad-18-41-03
    ====================================
    Pe vremea mea unitatile chiar erau si militare si aveau si paznici !
    Cine PC in VD* comanda bascalia aia de fiare vechi, de-si mai zice si UM ?
    A dreaca treaba, cand nu mai avem nicio stire despre pochii astia, de si-o trag la gaoaze pana-si umplu mataringile de finetti, hop ca apar cate o stire, de te lasa masca, despre tilicari !
    Buey, sa-mi trag sexu daca astia din Barlad n-or avut Zioa Portilor Dășchise, acum fro cateva luni, si-or uitat sa mai dea OZU cu incetarea activitatii !

    RăspundețiȘtergere
  19. Mnă dimineața !
    Si, indiferent de grad si foncție, ori dislocare teritoriala, cineva rapid sa-mi umble pe la OO.
    Ca sa-mi tae grața !
    # REZIST !

    RăspundețiȘtergere
  20. Transportul gazelor românești blocat de Budapesta
    Ambițiile Ungariei scot România din jocul geostrategic regional
    ========================================
    http://www.cotidianul.ro/ambitiile-ungariei-scot-romania-din-jocul-geostrategic-regional-304379/
    =========================================
    Adica, mai pe romaneste, bozgorii ne mai dau o muie !
    Dupa ce AM desfiintat industria chimica-printre primele din Europa in vremurile de trista amintire, am ajuns, acum in vremurile de vesela amintire, sa nu mai avem ce face cu gazele proprii !
    Ceausescu a fost ucis miseleste, cica si pentru subminarea economiei nationale ! Acum, dupa ce intreaga economie a fost pusa pe butuci si nu mai avem unde sa ne ardem gazele, nu mai e subminare ! E privatizare !
    Traiasca conducerea, ura Denea !
    Jos cei rai, huo !

    RăspundețiȘtergere
  21. Astăzi este „Ziua Radiolocaţiei” – marchează debutul existenţei radiolocaţiei ca armă distinctă în cadrul Armatei române, la 25 iulie 1955
    ============================
    La Multi Ani tutulor radiolocatoristilor, in activitate ori in rezerva !
    Un istoric mai in detaliu gasiti aici:

    http://militar.infomondo.ro/actualitate/omagiu-de-ziua-radiolocatiei-25-iulie-2014.html
    ===========================
    La fel ca alte arme si specialitati militare, si radiolocatia a intrat in malaxorul reorganizarii armatei, ajungand de la nivel de Comandament, pe timpul lu Ceașcă, la nivel de un fel de subunitati, risipite in special pe la structurile Semefeaului.
    Pe vremea cand ieream si eu flacau, radiolocatia cica facea parte din categoria armelor bengoase si nu tot prostanul trimis la oaste ajungea sa se instruiasca in unitatile de panda aeriana !
    Treboea sa hii băeat giugiuc ca sa ajungi la aceasta arma, sa ai orijini muncitoresti sanatoase si sa hii loat bocoloreatu pe bune !
    La Multi Ani tilicari radiolocatoristi !

    RăspundețiȘtergere
  22. SITUAŢIA SĂPTĂMÂNALĂ CU NUMĂRUL PENSIILOR RECALCULATE
    ÎN BAZA PREVEDERILOR ART. 109 ALIN.(1) SAU ART. 110 ALIN.(1),
    DUPĂ CAZ, DIN LEGEA NR. 223/2015 PRIVIND PENSIILE MILITARE DE STAT,
    CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE

    Data 24.07.2017
    Număr pensii recalculate =67.733
    Procent pensii recalculate =89,02
    Nr. pensionari aflați în plată la 01.01.2016 =76.087
    =========================================
    Sursa :https://cps.mapn.ro/
    =========================================
    Despre penziile militienilor, ceocu mic ! N-o sa gasiti nica, nicaieri ! Iar despre ale celor de la secu, ceocu si mai mic !
    Numa tilicarii, in spiritul faimoaselor active de partid, raporteaza, cu mandrie patriotica, inbdeplinirea ritmica a planului/hectar !
    Traeasca si infloreasca !
    Jos cei rai !

    Judecand dupa rapoartele periodice, de sf Maria ar treboi sa iasa sefa Defece, doamna Lupul, si sa raporteze cu mandrie patriotica despre realizarea integrala a planului cincinal, ba chiar si depasirea acestuia cu fro 25% ! Ca se poate, chiar se poate la meapeneul dezbinarii nationale !
    Ura, traiasca Interesul National !

    RăspundețiȘtergere
  23. Atentionari repetate de vreme extrema, in Romanistan !
    Furtuni violente, cu peste patrujdă litri pă mp si descarcari helectrice la Trompeta Turnu Severin !
    Doamne feri, ezact pe directia lu hadministratorele Zburcu !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  24. Militianca amenintata cu moartea, pe faisbuc, de un fătălău care a ramas fara permis ! Fătălăul a fost retinut urjent !
    Asa buey, una e sa mai scapi cate o prostie, sa mai dai cate o muie virtuala, ori sa folosesti cuvinte ca găozar si țiganca imputita si alta-i sa ameninti cu moartea pe cineva, in mod repetat !
    Buey teveurile, dati stirea asta la nesfarsit, cel putin o luna, ca sa vada toti cocalarii de ghiorțani cum si-o pot fura daca se iau de organ !
    Traiasca Deneaul, sus !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: mai ierea si expresia aia celebra cu Invatamantul romanesc scoate tampiti, insa, din pacate, nu am putut s-o includ in contextul de mai sus, ca o completare la mai celebrele Gaozar si Tiganca imputita, deoarece, oricat m-as fofila, trebo sa-i dau dreptate autorului ! Chiar daca unii dintre tampiti au avut si succesuri, de-au ajuns chiar si heuroșparlamentari !
      Ura, sus, traiasca ai nostri !

      Ștergere
  25. Aproape ca nu trece o zi din calendarul gregorian, fara sa auzim de popa găozaro-muist Pomocraci ! Sireacu, acu, ca sa nu se prezinte la raport, ca sa dea cu suptsemnatu, si-a depus cerere de suspendare, pe motive de sanatate !
    In loc sa hie hadîmbit* urjent, de sa-i treaca cheful de a mai da la buci, teveurile astea ni-l tot promoveaza ca nush ce mare victima a sistemului !
    Huooo in PLM cu pochii vostri !
    ===================================
    * a hadîmbi= a jugani, a taia coaiele, a castra

    RăspundețiȘtergere
  26. Gata NB la ZOO+NOO !
    Tre sa-nchid ca se uita hoașca la nush ce meci cu Fecesebe si si-o tot baga ca nu da Budurescu gol ! Cica o nervez cu leptopu si poate-mi fute si una peste ochi, daca nu incetez...
    Doamne feri, de zici ca-i meciul secolulu ! Inchid, ca asta-i in stare sa ma deconecteze de la fortonașe !
    Pace voo supt kașkete !
    Zeii hie cu noi !

    RăspundețiȘtergere
  27. Tutulor o zi bună !
    Iar un cititor fidel, chiar si din diaspora,
    Sa ma ia umpic de...mână !

    RăspundețiȘtergere
  28. Prosti cu spume, ca de obicei: n-avem alea-alea, militienii ne sunt ucisi cu sange rece, armata este dotata si inzestrata cu tehnica de pe timpul lui Dej-ăla de-a bagat spaima-n burghej, jde scoli inca nu au canalizare si apa curenta, capitala inca geme de strazi neasfaltate, nu trece o zi fara sa ia foc cate o locomotiva, vechi de pe timpul incheierii procesului de cooperativizare in Resere si multe alea-alea, iar pe noi ne fute grija de buletine noi, care sa contina si nush ce date biokilometrice ale persoanei ! Asta dupe ce, vreo 2 ani, ne-am spart in figuri cu proaspetele carduri de sanatate !
    Despre ce PLM vorbim noi aicea ?

    RăspundețiȘtergere
  29. Pai cum sa fece un ban clasa mijlocie far de- o dedi catie?

    RăspundețiȘtergere
  30. Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind trecerea în rezervă a generalului Marcel Opriș, șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
    ==========================
    Sa-i dea zeii sanatate, ca sa aibe parte de cat mai multe copoane !
    Baiat giugiuc Marcelini ăsta, un pic țîfnos si arogant, de zici ca el a inventat mersul pe jos, insa in general un secorist de treaba !

    RăspundețiȘtergere
  31. Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o întâlnire cu ministrul Apărări Naționale, Adrian Țuțuianu, pe tema Planului de înzestrare a Armatei, care va fi prezentat în cadrul viitoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
    Documentul a fost refăcut și atunci când domnul președinte al României, Klaus Iohannis, va solicita, vom prezenta CSAT documentul complet", a spus Țuțuianu într-o conferință de presă, precizând că doar o parte din cei 2% din PIB pentru Apărare sunt destinați înzestrării.
    ==========================================
    Zeii sa ne-ajute ! Da eo nu cred ! Deja bugetul consolidat este intr-un cacat vascos de-o consistenta ingrijoratoare, ca ar mai putea fi extras din dânsul. de la o zi la alta ni se tot flutura cate o stire noua despre programul de zguvernare, care toate sansele sa ajunga ceva similar cu revista Arici Pogonici. Aia nu se mai aplica, ailalta se amana pentru peste fro doi ani, hailalta a fost scoasa dă tot, p-ailalta urmeaza s-o reanalizeze...
    Haidi buei, ma lesi ?
    Traiasca conducerea, sus !
    Jos cei rai, huo !

    RăspundețiȘtergere
  32. Mneața voo ! Cineva simpatic, ca sa-mi treaca greața, sa ma scarpine la OO !
    # REZIST !

    RăspundețiȘtergere
  33. Tudy profund nemulțumit de activitatea M.Transporturilor Rudimentare:

    "Domnule ministru Cuc, în fiecare... sau la două săptămâni, mai expropriem câte două cotețe pe București-Ploiești. Mai aveți? Sau le putem strânge pe toate o dată, ca să terminăm?'', i-a spus premierul ministrului Transporturilor.
    ===================================
    Sireacu Cucu e un fel de Fiul Ploii* in ministerul ăla, înțesat cu fel de fel de mafioți si alti directorasi, care fac legea cum vrea pula lor ! Ii doare pe ei la cuc de ministrul cuc, ori de zborșelile lui Tudy, niste simpli politruci vremelnici, care, dupe cum zguverneaza gubernia, nu cred ca mai apuca sa termine de colorat masterplanul de transport pentru cincinalul 2018-2023 si in perspectiva pana in 2050, care prevede ca, in primul plan cincinal, se vor elabora doar ample studii de fezabilitate !
    Habar nu au astia cu cine se pune ei !
    ==============================
    *Fiul Ploii=papagal, pulifrici,sarantoc,persoana fara importanta, neica-nimeni, gușter

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: numai ce am fost atentionati ca mai avem de asteptat mult si bine, pana cand va circula trenul de metrou si pe M 5-Dr.Taberei-Heroilor !
      Iar știristul ne explica si cum, in vremurile de trista amintire, se lucra de doo X mai repede, cu mijloace mult mai rudimentare !
      Pai, da, acum, in vremurile de vesela amintire, interesul șmekerilor naționali este s-o lungeasca la nesfarsit, ca sa sifoneze cat mai mult din banul poporeanului ! Iar pe langa asta, ne mai confruntam si cu valoarea deosebita a specialistilor romanesti, cvarora nu le iese niciodata executia, potrivit proiectarii ! Ori una este gresita, ori cealalta este de vina, ori ambele sunt un dezastru !
      Ai di pula me, mie imi spuneti ?
      Sus conducerea, traiasca ai nostri !

      Ștergere
  34. Buey, care mai stii, mai vor bozgorii sa ne fure Transilvania ?

    RăspundețiȘtergere
  35. Muie seara tutulor si zeii hie cu voi !
    Pace voo supt cașkete !

    RăspundețiȘtergere
  36. Tudy: Suntem cetățeni de mâna a doua?
    ==========================================
    http://www.cotidianul.ro/tudose-suntem-cetateni-de-mana-a-doua-304556/
    ==========================================
    Nu de second hend, ca nu avem noi muiane de asemenea bunăciuni, ci de a treia spre a patra ! Am ajuns niste babuini amarati, peste care se pisa care cum vrea. Si cat vrea.
    Toate resturile si laturile Europei sunt varsate aici. De ani de zile. Taranul roman a ajuns mai rau ca in pragul marii rascoale taranesti, de la 907 !Suntem buni doar la clanțăneli inutile, pe sticla televizorului: sa facem aia, sa dregem aia, sa schimbam aia, sa punem etichete lendscheip la harbuji, sa tundem coaiele berbecului, sa facem halate cu cod de bare pentru țărănetele din piață care vinde crumpi din gradina proprie (aia scosi din pomânt cu obuzul de artilerie de la Cincu), sa punem capat la aia, bla-bla, bla-bla !
    Vorbim peste un an. Notati va rog: vom manca in continuare toate laturile din mUE, pietile din gubernie vor fi, in continuare, sufocate de țigani borâți, care n-or muncit o zi in viata lor, țaranii vor ramane tot ca prostii in batatura si isi vor vinde marfurile, pe nimic, la samsari, bla-bla, bla-bla !
    Cei mai mari dusmani ai poporului nostru multimilenar sunt tot ai nostri, astia de se fac ca zguverneaza tara de jde ani, care permit sa ni se macelareasca padurile, sa ni se umple magazinele cu otravurile occidentului, sa ni se sufoce soselele cu toate harburile date la casare si dezmembrari prin cele tari, sa ni se ni se braconeze resursele naturale, si alte alea-alea !
    Haidi bre, ma lesi ?
    Până nici un antrenor de fotbal nu mai suntem in stare sa avem de aici, de la noi, de-am ajuns sa importam toti drogatii si strambii Europei !

    RăspundețiȘtergere
  37. Buei, am mai intrebat mai sus, in PLM: ne mai fura, ori ba, bozganii Transilvania ? Ca când traia Tribunul-bunii zei sa-l odihneasca in pace, ieream tot tinpu la corent: si cu Ciobo Borno care ni l-o spanzurat pe craisor, si cu Ceoke Otilo care o furat steagu tricolor, si cu Sabina, aia cu bentita tricolora, si cu Ținutul Semuiesc, si cu Popa Steokeș care ne da in gâți pe la Briusel, bla-bla, bla-bla !

    RăspundețiȘtergere
  38. Gata, fug la coibar !
    NB la ZOO+NOO !
    Traiasca conducerea, sus !
    Jos cei rai !

    RăspundețiȘtergere
  39. miercuri, 26 iulie 2017
    NEGOCIERI LA PARLAMENT
    Marti 25 iulie a.c., presedintele S.C.M.D. si vicepresedintele pe probleme de imagine al S.C.M.D. au purtat discutii la Camera Deputatilor cu noul presedinte al Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala – domnul deputat Dorel-Gheorghe CAPRAR si consilierii acestuia, pe tema legislatiei militare privind salarizarea, pensiile si statutele militarilor si politistilor.
    Delegatia S.C.M.D. si-a manifestat dorinta de a colabora pe viitor cu expertii sindicatului la orice initiativa legislativa vizand domeniul Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala. A fost pusa la dispozitia noului presedinte de comisie intreaga argumentatie de sustinere a revendicarilor S.C.M.D. din ultimii 8 ani.
    Presedintele S.C.M.D.

    Col. (r) dr. Mircea DOGARU
    ================================================
    M-am saturat dreaq de cand tot aud de pensiile militarilor ! Personal, sunt un colectionar de top de decizii de pensie, una mai ușkită ca cealaltă !
    Sa zicem, totusi, ca in materie de pensie SCMD (Socetatea Comerceala Mircea Dogaru), ar putea ca sa-si mai dea cu presupusul, ca sa-si poata justifica banii cheltuiti pe salarii, adunati de pe la încă o gramada de fraieresteni, sub forma de cotezație. Insa, sa te spargi in figuri despre legislatia cu nush ce statute ale activilor, parca e prea mult !
    Buey cracanatilor, de va curg bășinile dupa voi, lasati-i dreaq pe cei tineri sa se ocupe de viitorul lor, care au experienta si expertiza teatrelor de operatiuni, si nu experienta sedintelor beobe partid, ori a invatamantului politico ideologic cu cadrele de bază, pe care le-ati mancat pe paine, intre doua plimbari de la popota la birou si de la birou la chioșcul unitatii !
    De asta nu merge treaba nicarilea, pentru ca ministerele sunt conduse de habarnisti, structurile sunt ințesate de pițipoance si beizadele pe posturi de sefi, iar sindicatele MILITARILOR sunt conduse de filfizoni si ziaristi, chemati in activitate la apelul bocancilor !

    RăspundețiȘtergere
  40. Incepand cu noul an scolar, elevii vor beneficia de manuale si la...SPORT !
    Contactat telefonic, proaspatul ministru el edocației a afirmat ca este absolut normal ca, fiecare disciplina scolara, sa aiba manuale !
    Oameni buni, cum va spusei si mai sus, ne-am dat dreaq !
    Dupa ce ministrul agriculturii a facut sorturi cu cod de bare, pentru vanzatorii de părădăici din piețe, dupa ce pe un altul il fute schimbarea cartilor de identitate, acu se mai trezi un ng-ng care vrea sa face manoale scolare pentru disciplina Edocatie Fizica si Sport ! Si, bineinteles, incepand cu anul scolar urmator, se vor organiza si olimpiade scolare scrise, la aceasta disciplina, ia castigatorii locurilor 1,2 si 3, incepand de la faza pe jodeț, regiune si cea naționala, vor putea intra fara examen la facoltatile de medicina, cibernetica si arhitectura ! La fara taxe, bineinteles.
    Asta este situatia. De regula, in mediul politic se inregimenteaza, de-a valma, șmekerii, oportuniștii, putorile, pușcariabilii si alti semianalfabeti care, vrei nu vrei, ajung si la butoanele de conducere a statului. Geniile, savantii/eruditii, oamenii de valoare, nu se prea baga in aceasta cloaca, asa ca nici n-o sa-i vedem prin guverne. De unde si rezultatele, ori mai bine spus dezastrul si haosul general, in care am ajuns !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce edocație sa mai aibe si sireaca noastra tarisoara cand, in nici treijdă anisori, a avut aproape totatatia ministri la educatie, dintre care unii nașpeți cu acte in regula !
      Si, ne mai miram ca tara geme de analfabeti, ca abandonul scolar e fara precedent, ca unele scoli au ajuns locuri de prostitutie, consum de droguri si vagabondaj, ca s-au inchis zeci de scoli din lipsa de elevi si prifesori, ca au ajuns sa predea la clasa toti retardatii, ca inca ne mor copiii inecati in haznalele pline de căcat din curtile scolilor, ca rezoltatele la bocoloreat sunt dezastruoase, ori ca- asa cum zicea fostul presedinte, scoala romaneasca scoate idioti, chiare daca printre ei se afla si Ebe de succesuri !
      ====================================
      Te doare bila, buey !
      Eote aciulea panoplie cu mai marii sistemului, de zici ca-i panoul de onoare de prin 1800 si pana in prezent, de cand Gică Lazăr o pus bazele invatamantului modern pe ici sea !
      ========================================
      Ministrii edocației
      Mihai ŞORA 30 DECEMBRIE 1989-28 IUNIE 1990
      Gheorghe M. ŞTEFAN 28 iunie 1990-16 octombrie 1991
      Mihail GOLU 16 octombrie 1991 -19 noiembrie 1992
      Liviu MAIOR 19 noiembrie 1992 -11 decembrie 1996
      Virgil PETRESCU 12 decembrie 1996-5 decembrie 1997
      Andrei Marga: 5 decembrie 1997 — 27 decembrie 2000
      Ecaterina Andronescu: 28 decembrie 2000 — 18 iunie 2003
      Alexandru Athanasiu: 19 iunie 2003 — 28 decembrie 2004
      Mircea Miclea: 29 decembrie 2004 — 9 noiembrie 2005
      Mihai Hărdău: 10 noiembrie 2005 — 5 aprilie 2007
      Cristian Adomniței: 5 aprilie 2007 — 6 octombrie 2008
      Anton Anton: 6 octombrie 2008 — 22 decembrie 2008
      Ecaterina Andronescu: 22 decembrie 2008 — 1 octombrie 2009
      Emil Boc:1 octombrie 2009 — 23 decembrie 2009
      Daniel Funeriu:23 decembrie 2009 — 9 februarie 2012
      Cătălin Baba:9 februarie 2012 — 7 mai 2012
      IOAN RELU Mang:7 mai 2012 - 15 mai 2012
      Liviu Pop:15 mai 2012 - 2 iulie 2012
      Ecaterina Andronescu:2 iulie 2012 - 21 decembrie 2012
      Remus Pricopie:21 decembrie 2012 - 14 decembrie 2014
      Sorin Cîmpeanu:14 decembrie 2014 - 17 noiembrie 2015
      Adrian Curaj: 17 noiembrie 2015-6 iulie 2016
      Mircea Dumitru: 7 iulie 2016 - 04 ianuarie 2017
      Pavel Nastase: 04 ianuarie 2017 – 28 iunie 2017
      Liviu Pop: 29 iunie 2017-prezent
      ===========================
      Doamne feri ! Pana si boc (boc=rahat in limba turca) o fo ministru la edocatie !

      Ștergere
    2. Pese: doamne feri, ce educatie sa faca sistemul asta generatiilor viitoare, cu un ministru ng-ng, care vrea manuale pentru sport !
      Eote:
      =============================
      Ministrul Educatiei, Liviu Pop, corectat de moderatoarea Antena 3, dupa un dezacord flagrant: "Nu putem sa fim din punct de vedere al Ministerului Educatiei Nationale nepasatori la ceea ce se intampla in sistemul de invatamant universitar, este o palma pe care cativa inconstienti din acest sistem o da ..." a spus ministrul Educatiei, moment in care din studio se aude ziarista Antenei 3:

      "O dau!"
      ===============================
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21926298-ministrul-educatiei-liviu-pop-corectat-moderatoarea-antena-3-dupa-dezacord-flagrant-este-palma-care-cativa-inconstienti-din-acest-sistem.htm

      Ștergere
  41. Mnă dimineața !
    La OO cineva rapid sa ma skarkine, ca sa-mi tae greața !

    RăspundețiȘtergere
  42. Ministrul Țuțy, la festivitatea de aptsorbire de la AThM: pensiile militare de stat vor fi recalculate si in viitor la fel !
    Ma rog, ceva de genul asta !
    De remarcat ca, prin modul de prezentare, ținuta si discurs ireprosabile, se pare ca armata are, in sfarsit, un ministru adevaracios ! Adica giugiuc, si nu de tipul celor de ne speriau ca pe ceriul patriei apar zilnic nuș ce Ozenee, ce ne umplu patria de trupurile neinsufletite ale cadavrelor celor decedati !
    Doamne ajuta. Pare un tip care stie să vorbește si, mai ales, ce vorbește !
    Asa ca, puteti sta linistiti, la locurili voastre !

    RăspundețiȘtergere
  43. Decizia BOR pentru Cristian Pomohaci. Gest sfidător al preotului
    Cristian Pomohaci, acuzat și cercetat de PÎCCJ pentru că ar fi încercat să corupă sexual un băiat de 17 ani, a ignorat BOR: pe lângă faptul că a avut termen de 30 de zile ca să prezinte probe în favoarea sa și nu a făcut-o, rezumându-se prin a cere suspendarea din motive medicale, el nici nu s-a prezentat joi când consistoriul a discutat cazul său, deși fusese invitat pentru a se dezvinovăți.

    Regulament prevede sancțiuni de la suspendare până la caterisire.
    ===============================
    Adica, ca sa inteleaga tot puletele, inclusiv diaspora, popa Pomocraci le-a dat o mică muie de control celor din consiliul de judecata suprem al pochilor !
    Ăsta numa de cantă la doo nunți Pușca si coreaoa lata/ Ce găozar ieream odata, a si bagat un porcoi dâ ieuroi la bojnăre

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Insa, sa vedem ce se intampla la vecinbi:
      ==============================================
      Suveranul Pontif a explicat că teoriile evoluţiei şi Big Bang-ului nu sunt incompatibile cu existenţa unui Creator
      Teoriile evoluţiei şi Big Bang-ului sunt reale, iar Dumnezeu “nu este un magician cu o baghetă magică”. Cuvintele nu au fost rostite de vreun necunoscător, ci de însuşi Papa Francisc, în cadrul Academiei Pontificale de Ştiinţe. Papa Francisc a făcut comentarii pe care experţii le apreciază ca punând punct “pseudo-teoriilor” creaţionismului.
      Papa Francisc a explicat că ambele teorii ştiinţifice nu sunt incompatibile cu existenţa unui Creator – afirmând că acestea chiar au nevoie de el, scrie The Independent.
      ==========================================
      http://jurnalul.ro/stiri/externe/papa-francisc-dumnezeu-nu-este-un-magician-cu-o-bagheta-magica-680290.html
      ===========================================
      Buey aceștia, deci e vorba de chiar seful suprem al pochilor, un om deosebit de destupat la minte, care ne explica pe intelesul tutulor cum sta treaba cu creatorul, vizavi de univers !
      Pfoaiii ! In timp ce Papa incearca sa gaseasca raspunsuri si explicatii despre existenta universului, pochii nostri inca isi mai instiga enoriasii sa nu-si ridice cardurile de sanatate, pen că-s diavolesti, iar de nu vom asculta, in loc de rai, iadul il vom infunda !
      Bine, acu nu că n-ar avea si ei găozarii lor, insa la ei, care nu au voie sa-si traga neveste, parca-parca se justifica, cat de cat, cate o partida de sex nebun la găoz. Totusi, parca conduita papei, in abordarea unor probleme despre lume, in general, este mult mai luminata !
      Bravo lui ! Asd vrea sa laud si biserica catolica, insa cand ma gandesc la cati au sfarsit arsi pe rug, cica pentru erezie, ori la cate razboaie a declansat in numele catolicismului, ori la cate popoare au fost exterminate pur si simplu in numele crestinismului, parca nu-mi mai vine s-o laud. In rest e ca lumea, slujbe scurte, poti sta asezat pe scaun civilizat, nu te orbeste opulenta iar mozica in combinatia cor+orga este divina ! Nu ca la prostodocsi, unde iti amortesc picerele la slujbe interminabile, pe care oricum nu le asculta nimenea, intrucat se flecăreste incontinuu despre ce minuni a mai facut Vasile alu Kioru, ori despre cine a mai fost la futut la Leanța curva satului !
      Haidi buei, mie imi spuneti ?

      Ștergere
  44. Premierul Mihai Tudose deschide pușculița: 'Nu e un capăt de ţară, dimpotrivă'
    „Costurile sunt în jur de 50 de milioane de euro, ceea ce la nivel de ţară nu este o sumă care să creeze probleme (...) Nu e un capăt de ţară, dimpotrivă. Problema este că nu putem să cumpărăm peste noapte cu banii aceştia, că dacă ar fi un magazin unde să cumpărăm mâine un institut, o fabrică de vaccinuri, am face-o. Trebuie să parcurgem nişte etape”, a declarat Tudose, la Radio România Actualităţi.

    Potrivit şefului Executivului, prima etapă a fost numirea unui nou manager la Institutul Cantacuzino.
    ===================================
    Bravo Tudy ! Pas cu pas, cum ar zice franț friț ! Sa moare doșmanii dă ciude ! Greu de reparat ce au stricat pedelicii, insa nu imposibil !
    Chiar dake esti cam incruntat tot timpul, de dai impresia de constipatie acuta, mie imi place cum ai inceput ! Vezi ca sistemul e plin de bandiți, bine ancorati in toate structurile !
    Asa Tudy, afara cu ministrii care se fac ca fac si care incearca sa-ti vanda gogosi gonflate ! Nu-i in stare sa se ia la tranta cu mafia medicamentelor, afara cu el ! Gasiti voi, pana la urma, un Greuceanu de asta, care sa se apuce de traba, incepand cu mazilirea urjenta a tutulor mafiotilor care au pus stapanire pe piata medicamentelor !
    Vezi ca-ti vinde brașoave si ala de la transporturi !
    Haide Tudy !
    Traiasca conducerea !
    Zeii hie cu noi !

    RăspundețiȘtergere
  45. Buey, felicitari pentru depasirea meleonului si pe Romania Șmegalitica !
    Breavo Bozile, lumea nu cetește numa măscări d-alde mine, ci mai e si oameni culți, preocopați de veața ceopercilor pe pomânt, ori de nuș ce cataroaie care se plinbă prin multivers !
    La cât mai multe ! Pacat ca nu pot sa comentez si pe colo șea !
    Zeii hie cu tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Romania Megalitica
      Romania Megalitica. Romania in contextul culturii megalitice, civilizatiilor stravechi. Istoria pierduta. Istoria interzisa. O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte. Priviti cu deosebita atentie si multa luare aminte! ... Nimic nu este întâmplător! ... Vrei sa apreciezi? Distribuie si prietenilor! Multumesc,Admin
      =====================================================
      Counter site
      1004899
      HTML Hit Counters

      Ștergere
    2. Pfoaiii, dake mai ierea zăludul ăla de Denilă pe ici șea, sigur câștiga inca o cupâ de piele, cand se contoriza fix milionul !
      Ce vremuri bre, ce vremuri ! Si acum ma gandesc la paranghelia aia planificata de administratore, cu vitei la protap si butoaie de vin, pe care vroia s-o tina Burcubista in buricul Trompetei-Turnu Sobelim !

      Ștergere
    3. Credeti ca ronțăi aiurea la fekală ?
      Eote bre, ce zice arhiva:
      ==================================
      • PMT 29 septembrie 2014, 21:15
      Buey nea Burcubista, noteaza acolea ca m-am bagat, pe perioada de proba, cu contract de ala pe timp determinat, la fro 929400 de bucati pe contor !
      Vezi ca la negocerea contractului definitiv am o gramada de clauze, printre care si cea a comentatorului celui mai favorizat ! Nu ma mai freci dumneavoastra ca pe epiderma depe pula ! La fiecare 10 mii, vreau sa-ti vad postata poza aciulea, langa butoiul ala de vin promis si cu un berbec in brate !

      Admin, Romania Megalitica 29 septembrie 2014, 21:34

      NOTAT, PMT !
      Insusit si semnat... cu semnatura mea proprie si privata!
      Da un'e dreak e astilalti??? Ca abia astept sa vad ca sunt... la fel de bine!
      ==================================
      Ce discutii intelijente, nu ?

      Ștergere
    4. Pese: cum ati vazut voi berbecul, asa i-am vazut si eu...olo !
      La fel si cu botoiul cu vin !
      Nici macar poza promisa, buey...

      Ștergere
  46. Preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a fost caterisit, a decis, vineri, Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

    Adica a fost dat afara din sistem, fara plati compensatorii, fara ordonanta si alte ajutoare !
    De-amu poate da la bucile îngăozate, pana si-o umple de finetty !

    De retinut, totusi: ”Decizia a fost aprobată de IPS Irineu, este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolit” !!!
    Te doare bila !
    Adica, fu gasit vinovat de consiliul pochilor, ca fiind gaozar practicant, a fost dat afara din biserica pentru grave abateri de la ordinea si disciplina bisericeasca, insa, ca sa ne aflam in treaba, mai poate face contestatie, la esalonul superior ! Ca sa ce ? Ce sa mai analizeze popa Pirineu ?
    Da, da, las ca stiu, este vb despre dreptul la aparare, despre nuș ce prezumții dă baiat giugiuc si alte alea-alea de tip juridic !

    Dar, buey, mai poti stii ? Se poate intampla ezact ca in cazul locotenentulu Gheorghe, ala de-a fost la #REZIST imbracat tobosar, care, dupe ce o fo dat afara de consiliul de judecata, pentru incalcarea legilor si regulamentelor militare, o fo pus inapoi in functie, tot pe motiv de incalcare a legilor, de asta data civile, de catre cei care l-au judecat !
    La fel si cu popa, numa ce te trezesti ca frun magistrat de asta descopera cine stie ce viciu de procedura, pe timpul judecarii de catre consiliul dă onoare al pochilor, declara sentinta nula si neavenita si mai si obliga Borul sa-l repuna in fonctie, cu plata la zi a restantelor, inclusiv sa-i plateasca daune morale, pentru ca l-a vaduvit o bucata de timp de a mai ombla pe la prohoade, ori cu crucea pe la cășile oamenilor, ca sa dea cu aghiazma !
    Ce conteaza ca probele sunt indubitabile si de necontestat !

    RăspundețiȘtergere
  47. Te doare bila ! Am ajuns sa vorbim despre mafie in Romania, cacum se vorbea pe timpul lui Aldo Moro, in Italia !
    ====================================
    https://www.riseproject.ro/mafia-retrocedarilor-infractor-neinvestigat-de-dna-in-2010-turnator-la-dna-in-2017/
    ====================================
    Si cand stau sa-mi aduc aminte cum imi intrau kilotii-n cur de frica, atunci cand mai primeam si eo cate un pachet de BT, pentru cate un rahat de invoire de cateva ore ! Iar astia discuta de sume astronomice in valuta, de te ia ameteala !
    O viata intreaga m-am tot spart in figuri cu onoarea si demnitatea militara si cu alea-alea, iar acum stau cu morcovul in cur, ca s-ar putea, asa cum au facut-o si pedelicii băsăniști, sa mi le futa din nou onor conducatorii nostri actuali !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: pfoaiii, si cum intra luni dimineata comandantul de companie pe poarta, cum afla el in doi timpi si trei miscari despre toate invoirile date, peste capul lui, de comandantii de plutoane ! Si ce futat mai mancam, de-mi iesea pachetul de Beteu pe cur, cu tot cu filtre !
      Iar acum se discuta de tunuri de milioane de euro, de parca ar hi o banala cutie de nes Amigo !
      Ce buey, nu-i asa ? Hai sa zica cineva ca dupa ce-i puneau zeii mana in cap si se alegea cu fro glajă de tuica, ori frun paket de Kent, de pe la frun tilicar, in semn de dragoste si pretuire netarmurita, nu statea ca pe ace cateva zile, de grija de a putea fi chemat de organe, la dat cu suptsemnatul ! Ori organul de Pecere, ori ala de Cei !
      Iar pe astia de-au devalizat tot ce se putea, ii doare exact la bașkeți de organe !

      Ștergere
  48. Pace voo supt cașkete si NB la ZOO_NOO ! Iar cu bunavointa adminului, un camarad un pic sa ma scarchine la OO !
    Muine fiind Zioa Imnulu National, pe care, cu sinceritate reconosc, il stiu doar din ce-am vazut si aozit pe la teveu, inainte de inceperea meciurilor de fotbal, voi foarte condescendent in comportament si aparitii onlain pe blog !
    Asa cum ii sta bine unui adevarat tilicar de cariera, crescut si instruit la scoala maiestriei ostasesti, in spiritul celor mai inaltatoare idealuri umane, puternic ancorat in valorile bla-bla, bla-bla !
    Buey, tre sa reconosc ca ieream cel mai bun din rejiment la IPI Pecere Utece !
    Cand loam eo covantul, ca sa dezbat din tezele tovarasului, cel mai iubit fiu al poporului si mama iubitoare, erou intre eroii neamului, toti faceau ceocu mic ! Chiar secretarul de Pecere facea ceocu mic si se oita la mine ca kioampa, de unde le tot scot ! Ca, doar stiau toti ca nu citeam o iota ! Da ce zic eo, abea daca stiam sa citesc !
    Asa ca, muine mucles !
    Desteptarea si, dupa programul de sectoare (eo am repartizata buda), ridicam dreapelu ici șea, odata cu intonarea lu Destept mai esti romane !

    RăspundețiȘtergere
  49. Si, ca nici zioa de astazi sa nu treaca fara vrun eveniment de asta mai marcant, exact acu 33 de ani avea loc festivitatea dă dășchidere a Olimpiadei de vara de la Los Anjeles ! Remembăr ? Olimpiada boicotata de Uresese si alte state bolsevice, insa onorata cu tot tacamul de catre conducerea de partid si de stat a Resere !
    Romania Socialista, libera si independenta, a batut recordul la medalii !
    Gasiti pe uichilindiki !
    53 de medalii (!!!) dintre care 20 de aur ! Eram stapanii inelelor la gimnastica feminina, eram stapani la cateva probe de atletism, dadeam muie mai pe la toate probele cu barcile pe apa, lupte, haltere, box, tir, PLM si alea-alea !
    Acum, dupa ce ca am ajuns ciuca batailor pe la toate sporturile astea de echipa, abia de mai reusim cate o calificare individuala, pe ici, pe colo !
    Da las ca ne face domnu Liviu Popa manoale de edocație fizica si sport, iar la urmatoarea editie o sa avem lotul de participanti mai numeros decat al SU ale A, Ciaina si Rusea, la un loc !

    RăspundețiȘtergere
  50. Gata, fug la coibar, ca ma consemneaza hoșcaita !
    Zeii hie cu noi !

    RăspundețiȘtergere
  51. Trebuie sa revin
    ===========================
    ALERTĂ Rusia reacționează la decizia României față de vicepremierul rus: Ce anunță Moscova

    Autor: Cristi Șelaru, Redactor
    Publicat: 20:37

    România și Rusia se află în conflict diplomatic! Totul a culminat după ce România a decis să nu-i permită vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, să survoleze teritoriul național în drum spre Republica Moldova. Drept urmare, Moscova i-a trimis Bucureștiului o notă de protest.

    Moscova a înaintat „o notă de protest hotărât” însărcinatului cu afaceri al României în Rusia, Viorel Cojocaru, în legătură cu interdicția de a survola spațiul aerian al României pentru avionul de pasageri al companiei S7 în care se afla și vicepremierul rus Dmitri Rogozin, informează vineri MAE al Federației Ruse.

    În același timp, Moscova a subliniat că acțiunile Bucureștiului au pus în pericol „securitatea mai mult de 160 de pasageri care se aflau în acel zbor.“

    „ Moscova consideră acest incident ca o provocare deliberată, provocând deteriorarea gravă a relațiilor bilaterale“, - a subliniat Ministerul de Externe rus. Ministerul a cerut, de asemenea, autorităților române „să efectueze o investigație aprofundată asupra incidentului și să remită părții ruse explicații relevante.“

    Viceministrul rus de Externe, Grigory Karasin, a catalogat acțiunile Bucureștiului un demers aflat „la un pas de huliganismul internațional. Acest gest poate fi considerat decât unul profund anti-rusesc și nepoliticos", a declarat Karasin.
    ===========================================
    Am redat tot articolul de pe Stiripesurse, ca sa nu va mai obositi voi cu copi-peist la lindik.
    Nici nu mai am ce comenta ! Asta ne mai treboea acuma, in plin proces de redactare a manualelor de Edocatie fizica si sport !
    Conflict diplomatic cu rusii ! Dupa ce ca suntem rupti in cur, mai suntem si cu nasul pe sus !
    Sunt curios daca comandantul suprem al fortelor armate stie despre acest incident, ori daca nu cumva o fo din nou pasat, ca la Zioa Aviatiei !
    Buey, eo zic sa va verificati budigaii, ciorapii si cămeșoaiele din valizele de alarma, conserva de carne si suta de lei, cu care trebo sa va prezentati, obligatoriu, la alarma !
    Eo va indemn sa dati la buci acu cat mai aveti timp (aia care mai aveti cu ce), ca s-ar potea sa trecem cat de curand de la starea de liniste, la cea de galceava !
    Hai hai ! Jucati-va voi mult cu rabdarea marelui popor rus, care libertatea ne-a adus, impreuna cu Ana Paucăr si cu Dej, care au bagat spaima-n burghej !
    Traiasca rejele ! Ura !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese:

      După ce nu a putut survola spațiul aerian al României
      Rogozin: Așteptați răspuns, nemernicilor
      ================================================
      Nemernicii suntem noi, cica, iar Rogozin e vicepremierul rus.
      Asteptam cu mult interes sa vedem cum decurg evenimentele.
      Exact in prag de sarbatoare nationala, cand trebo sa cinstim imnul national (si asta schimbat de jde ori, in nici 200 de ani, aproape mai des decat ministrii invatamantului, in ultimii 27 de ani, de dupa Rascolutia din 89) !
      Doamne feri, cred ca ma apuc din nou de limba rusa, ca inca mai am carțoiul ala dupa care studiam, obligatoriul, rusa prin cazarma, inainte de lovitura de stat din decembrie.

      Ștergere
    2. Pese: da lasa ca nu-i bai, ca nu dijeaba avem noi o legiune intreaga de jenerali si fro 5 cohorte de doctori in stiinte militare, scosi in productie de serie, sub inaltul patronaj al celui de-a reprezentat interesul national, insusi fostul sef al garzii personale a luceafarului huilei !

      Ștergere
    3. Pese: aloooo, Turcestii, Onțanii, se aude ? Ca pe voi va cheama prima data la oaste !

      Ștergere
  52. Mneața !
    Pace vOO, iar la OO cineva sa ma scarchine, ca sa-mi tae greața !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si la Molț Ani dă Zioa Imnulu Națeonal al Republicii Semiprezidențiale Naționale Democratice Romania, suverana și independenta, unitară si indivizibilă.
      Drepti ! Se intoneaza imnul !
      ====================================
      Trei culori cunosc pe lume,
      Amintind de-un brav popor,
      Ce-i viteaz, cu vechi renume,
      În luptă triumfător.
      Multe secole luptară
      Străbunii noștri eroi,
      Să trăim stăpîni în țară,
      Ziditori ai lumii noi.
      Roșu, galben și albastru
      Este-al nostru tricolor.
      Se înalță ca un astru
      Gloriosul meu popor.
      Suntem un popor în lume
      Strîns unit și muncitor,
      Liber, cu un nou renume
      Și un țel cutezător.
      Azi partidul ne unește
      Și pe plaiul românesc
      Socialismul se clădește,
      Prin elan muncitoresc.
      Pentru-a patriei onoare,
      Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim.
      Cu alte neamuri sub soare,
      Demn, în pace, să trăim.
      Iar tu, Românie mândră,
      Tot mereu să dăinuiești
      Și în comunista eră
      Ca o stea să strălucești.

      Ștergere
    2. Pese: pe ăllalt cantati-l voi, ca eo imi pierd octavele dupe primele patru versuri ! Cum trec la partea cu Acum ori niciodata, cum imi sar fortonașele din coliere !

      Ștergere
    3. Pese: de fapt, sobectu asta, cu steagurile, dar mai ales cu imnurile la români, schimbate dupa cum a tot batut vantul istoriei, l-am tot dezbatut pe aici, asa că căotaț in arhive !

      Ștergere
  53. Bravo Meapeneul, bravo dom ministru Țuțy, pentru spectacolul de exceptie, organizat cu okazea Zilei Imnului National, din fata Cășii Centrale a Armatei !
    Ceva dotare ne mai trebo, in rest e totul giugiuc !
    Traiasca ai nostri, sus !

    RăspundețiȘtergere
  54. Noroc cu Țarul Rusiei, ca e cu capul la locul lui si nu se arunca ca broasca in bordura (ca rata la flegma ), vizavi de iesirile unora, ori altora ! Daca ar hi fost la botoanele principale cativa Rogozi de astia infierbântati, cred ca de mult faceam noi comert in ruble si copeici !
    Oricum, istoria nu sta in loc si isi urmeaza cursul. Noi astia mai contemporani si cu evenimentele din 68, n-o sa mai apucam, insa salvarea acestui popor va veni, candva, tot dinspre estul ortodox !
    Voi astia mai tineri, de-o beliti la rece prin cele piete, puneti mana de invatati limba rusa ! Dealtfel, o limba foarte frumoasa, a unui popor mareț, incarcat de o istorie fabuloasa !
    Lasa, nu ma loați voi la intors cu nuș ce bolșevici, ori cu cei douăjde milioane de conaționali casapiti de Stalin, ori cu ciuma roșie, sau cu anexarea Crimeei, ori cu gulagurile siberiene, sau cu Ana Paucăr si cu Dej-ce-au bagat spaima-n burghej si alte alea-alea, pe care se tot caca pe ei sa le scoata in fata, doar sa ne convinga ca rusii e urati si rai, ca nu tine ! Ascultati la mosu, viitorul nostru tot cu fata la est va hi ! Rahatul asta de mUE, in care unii nu stiu decat sa-si tot incoarde muskii, iar altii or ajuns groapa lor de gunoi, se va destrama ! Cat de curand ! Chiar mai repede si decat se asteapta unii !
    Haidi bre, ma lesi ?

    RăspundețiȘtergere
  55. S-a hânplinit o luna de la investirea zguvernulu Tudy 1 ! Ezact de Sf. Pităr & Peivăl, ocrotitorii pârnăilor din Romanistan !
    Doamne feri, doar n-o hi frun semn rau...
    Dupa o luna, nu prea avem ce comenta. Unii dintre ministri abea de-au loat in primire stampilele, sigiliul, plicurile cu indicative si alea-alea ! Am avut parte, totusi, de fro 3-4 momente de astea de Fred si Barni, in care Fred i-a tras-o, in direct, ori celui de la agricultura, care nu mai termina de muls țapul, ori ăluia de la transporturi, care cica si-a propus sa expropieze zilnic cate un coteț de gaini, de pe traseul nuș carei otostrade, ori ăluia de la sanatate, care s-a fofilat prin Victoria ca sa nu fie urekeat pe tema vaccinurilor !
    In rest, cateva bâlbe ministeriale, in funcție de intensitatea cu care i-a lovit soarele in cap, pe fiecare dintre cei care au luat-o prin cucuruz !
    Asa se intampla cand seful zguvernulu, domnul Liviu dă Telemorman, este plecat in CO, fara inlocuitor la comanda, tocma pe pleajele mirifice din Coba Libre (? nuș ce-nseamna, da suna bine) !
    Traeasca guvernu !
    Ura, sus !
    NOTA 10+ lu dom ministru Țuțy, pentru prestația din aceasta luna ! Si cand a vorghit despre pensii, si cand a explicat despre rakete, si cand s-a referit la mizeriile lui Rogozin, si cand a dezbatut despre Tabul lui CEZAR muci pe față, pierdut in Dunare !
    Corijant: domn Liviu Popa de la edocație, care pe langa faptul ca le mai si agrameaza cand vorbeste fara sa citeste, o sa si ramana in istorie ca fiind ctitorul universal al manoalulu de edocatie fizica si sport, de pe intregul mapamond !
    Repetenti: clănțăii de la opozitie, care or cam pierdut din turatie, de cand jupânul de la Cotroceni s-a cam dat cu ursul !
    Traiasca ! Ura !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: desigur, expropRiere, si nu găinațul ala din text !
      Da ce mai conteaza ! Bine ca n-am mai scapat fro pulă, ori fro pizdă ! Ma si mir cum de-am reosit atatea randuri, fara sa ma scap pe mine...

      Ștergere
    2. Pese: da, da am promis aseara ca azi, de Zioa Imnului, voi hi condescendent si voi da dovada de maturitate in gandire si comportament, de un profil moral ireprosabil si fara nicio deviatie de comportament, care ar potea sa-mi afecteze onoarea si demnitatea de tilicar crescut si edocat la scoala inaltei maiestrii ostasesti, inca de la varsta frageda de 14 ani !

      Ștergere
  56. Ia, ia :
    =========================
    Jurnaliștii din țara noastră au tradus postarea sa jignitoare astfel: „Autoritățile române au pus în pericol viața pasagerilor zborului S7, femei și copii. Combustibilul a fost suficient doar până la Minsk. Așteptați-vă la un răspuns, nemernicilor!”. Scriitorul și specialistul în lingvistică Dan Alexe dezvăluie, pe o rețea de socializare, că Rogozin a folosit un termen mult mai dur.

    „Ждите ответа, гады…
    „Așteptați-vă la un răspuns, гады…”

    Gadî? Ce-i aia “ гады, gadî”? Nu, Rogozin nu ne-a zis “ticăloșilor” sau “nemernicilor”, cum tot văd tradus… “Javre”, cum a mai fost redat ar fi de fapt un pic mai nimerit, dar încă departe de violența lui “гады”. “Păduchilor”, sau “viermilor”, se apropie si mai mult. Termenul de insultă гад (гады e pluralul) desemnează tot ce poate fi mai dezgustător și josnic pe lumea asta, vermine, de la șobolani la scârboșenii șerpești.

    “Ticăloșilor” e deja la un nivel prea elevat.

    Ah, iar гад ar putea fi înrudit etimologic cu englezescul „cad”, scrie Alexe.

    De altfel, și Twitter-ul traduce postarea lui Dmitri Rogozin: „Așteptați-vă la un răspuns, reptilelor”.
    ========================
    zursa; jdiripezurse
    ========================
    Nais, nu ?

    RăspundețiȘtergere
  57. Lagar de munca, cu sclavi romani, in Spanea, intr-o ferma de osturoi !
    Pai, daca la noi or disparut fermele si ceapeurile, de unde mai puteai șuti cate o alea-alea, unde dreaq sa mai muncește si poporeanul românesc ?
    Dupa ce industria de stat a fost desfiintata, prin praduire, milioane de muncitori, maistri, specialisti si ingineri s-au trezit someri. Ametiti de sumele date cu titlul de plati compensatorii, majoritatea au migrat catre satele de bastina, cu speranta de a se relansa in activitati gospodaresti, familiale, care sa le asigure un trai decent. Numai ca, de cele mai multe ori, banii s-au terminat rapid, de regula prin crâșmele satesti. Boracii au inceput sa creasca, iar nevoile sa-au inmultit. Locuri de munca, kiar si cu ziua, pula ! La ora actuala, satele sunt pline de betivani, care, pentru un pahar de alcool dublu rafinat diluat cu apa si un pachet de tigari, te rezolva cu orice treburi gospodaresti !
    Si, uite asa, fostii specialisti in fel de fel de industrii au inceput sa migreze prin cele tari, ba la cules de capsuni, ba la castraveti, ba la mere, ba la menaj, ba la sters cururi de macaronari senili, ba ca salahori in constructii si alte alea-alea. Cei ce castiga bine si si-au facut un rost, departe de tara, sunt putini. Cel putin in zona pe care o tot frecventez eu, la țărănoaia din deal, nu am gasit inca pe nimeni care sa se fi realizat de pe urma robotelii prin străinătățuri !

    RăspundețiȘtergere
  58. Rusnacii se pregătește sa ne dea o muie de control !
    Deci nu s-a opus Polonia, si nici Slovakia, si nici Ungaria cu tranzitarea avionului care-l ducea pe Rogojin in Moldova, chiar daca celovekul avea interdictie si pentru aceste state mUE si NATO, si ne-am gasit noi mai destepti !
    Sigur vom fi laudati la Casa Alba, pentru vijilență !
    =========================================================
    Eote ce cacat poate iesi, de la indârjirea unora:

    http://www.stiripesurse.ro/propunere-oc-in-rusia-ce-vor-politicienii-sa-i-faca-romaniei_1210391.html

    RăspundețiȘtergere
  59. Adrian Ţuţuianu a luat decizia pentru pensiile militarilor: Lia Olguţa Vasilescu s-a implicat și ea

    Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a reiterat sâmbătă că algoritmul de calcul al pensiilor militare trebuie să rămână acelaşi, iar nivelul veniturilor trebuie să asigure respect pentru cei care servesc sistemul naţional de securitate.

    "Pe acest subiect va comunica doamna ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Din perspectiva mea, ceea ce am afirmat zilele trecute rămâne valabil, adică algoritmul de calcul al pensiilor trebuie să rămână acelaşi şi nivelul veniturilor trebuie să fie acela care să asigure respect pentru cei care servesc sistemul naţional de securitate, indiferent că vorbim de Armată, Poliţie, servicii secrete, Serviciul de Protecţie şi Pază", a afirmat Ţuţuianu, la festivitatea consacrată Zilei Imnului Naţional, din Piaţa Tricolorului, scrie agerpres.ro.
    ===================================
    http://www.stiripesurse.ro/adrian-tutuianu-a-luat-decizia-pentru-pensiile-militarilor-lia-olguta-vasilescu-s-a-implicat-i-ea_1210398.html
    ======================================

    Respect, Țuțy ! Tocmai ai primit un 10+, mai sus, pentru prestare si prestanță !
    Hai liberareeeeee !

    RăspundețiȘtergere
  60. Registrul de evidență al muielor si muiuțelor pe care ni le-au dat rusnacii, de-a lungul vremurilor:
    =========================
    I. În 1739 izbucneşte un război ruso-turc. Armatele ruseşti invadează Moldova.
    II. În 1768 ruşii se încaieră din nou cu turcii şi armatele rusesti invadează Tările Române.
    III. Anul 1787 aduce un nou război ruso-turc şi ruşii trec pentru a treia oară Nistrul.
    IV. În 1806, o nouă înfruntare ruso-turcă îi aduc din nou pe ruşi în ţările române.
    V. În 1811 se petrece o nouă încălcare a teritoriului român (a cincea) cu ocazia unui nou război ruso-turc. În 1812, partea răsăriteană a Moldovei, cuprinzând teritoriul dintre Prut şi Nistru, este data de turci rusilor, care încep procesul de rusificare a ei.
    VI. În anul 1821 cu ocazia răscoalei Eteriei contra turcilor şi încercarea de implicare a provinciilor româneşti în ea, trupele ruseşti ne invadează din nou.
    VII. Anul 1828 îi aduce din nou pe ruşi în ţară. Ei invadează Moldova şi Dobrogea pe care le ocupă timp de 6 ani.
    VIII. Revoluţia română din 1848 a fost ea înăbuşită prin intervenţia trupelor ruse ce invadează pentru a opta oară spaţiul românesc.
    IX. 1853. O nouă invazie rusească. Se jefuieşte visteria statelor noastre. In 1854, statele europene declară război Rusiei şi asediază Sevastopolul, în Crimeea. La încheierea păcii, este restituit Moldovei sudul Basarabiei, respectiv judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad.
    X. 1877. Războiul de Independenţă. Drept răsplată, ruşii, care printr-o convenţie parafată de însuşi împăratul Rusiei recunoştea drepturile româneşti şi integritatea teritorială, ne răpescc cele trei judeţe din sudul Basarabiei, încorporate Moldovei în 1857.
    XI. 23 august 1939. România este ruptă din nou. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, ruşii ne răpesc iarăşi Basarabia.
    XII. 23 August 1944, a douăsprezecea invazie rusească, când trupele ruseşti au ocupat România şi au impus legea lor timp de jumătate de secol.
    =================================
    Adica, am fost si suntem un fel de kelea pulii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai, hai, am facut noi kaștoc de Patapievici, ala de-a condus Institutul Coltoral Roman si care a scris ca peste noi s-or kișat cine si cat or vrut, de-a lungul istoriei ! Sa nu cumva sa se repete istoria, mai repede decat ne asteptam !
      Si, in esenta, Puțapievici asta are dreptate:
      ====================================================

      „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni și așa mai departe, la nesfîrșit. Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o bășică a udului mai mare (de, bețiile...) i-au dovedit.”
      —H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 63

      Ștergere
  61. Articol si comentariu din 2016, republicate. Poate unii dormeau cand am postat. In orice caz, era undeva pe timpul cand in meapene se desfasurau bilanturile.
    Nu mai are importanta si, oricum, articolul lui Avramescu este la fel de valabil, ca si atunci
    =======================================
    Exploziv! De ce credeți că Rusia își permite să fie atât de agresivă în vecinătatea noastră? Cătălin Avramescu despre România ca verigă slabă a NATO


    Cătălin Avrămescu, conferențiar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, fost consilier de stat, fost șef al Cancelariei Prezidențiale ân perioada 2008-2011 și ambasador în Finlanda și Estonia (2011-2016), într-un articol șoc pe Ziare.com, descrie situația combativă a armatei române, nu ceea prezentată oficial la televizor și în presă ci așa cum a descoperit-o încă din perioada tinereții când a lucrat la departamentul Controlul Armamentului și Dezarmare.
    Cătălin Avramescu
    „(…) În acea perioadă – am aflam cu stupefacție – România avea tunuri antiaeriene din… 1937. Ați citit bine. Și restul echipamentului militar era, în general, format din epave.
    Am fost îngrozit. Am realizat că forțele armate române erau o butaforie. Existau pe hârtie, dar capacitatea lor de a face față unui conflict real era nulă. Oricum erau de ani de zile folosite de familia Ceaușescu pentru a culege cartofi de pe câmp.
    Ce s-a schimbat de atunci? Nimic. De fapt, da. Situația este mai gravă.
    De curând au ieșit în față conducătorii să se laude cu achiziția (fără licitație!) a 12 avioane F-16 vechi, din Portugalia. Costă… 630 de milioane de euro. Ceva îmi scapă aici… Din datele publice rezultă că ele costă circa 52 de milioane de euro fiecare. Cam același preț ca un F-18 SuperHornet nou-nouț.
    Pe lângă cele șase „Manâ-a-Doua” care au intrat în dotare, avem 36 MIG-21 Lăncer, care sunt obiecte de muzeu în condițiile tehnice de astăzi. Și 22 de elicoptere de atac Puma 330 de pe vremea lui Nea Nicu.
    Antiaeriană mai are în dotare tunuri antiaeriene sovietice din anii ’50 (AZP S-60 care l-au apucat pe Petru Groza), radare din 1975 fabricate în URSS (P-37) și rachete S-75 Dvina, fabricate tot în URSS pe vremea lui Gheorghiu-Dej.
    Vorba americanului: You gotta be kidding me! Nici un om care mai are uzul rațiunii nu poate crede că această colecție poate fi numită „forța aeriană”. Nu într-o țară europeană de 20 de milioane de locuitori.
    Iată, spre comparație, dotările forțelor aeriene din Singapore. Sigur, o țară mai bogată, dar cu o populație de 4 de ori mai mică decât România și cu un teritoriu jumătate din suprafața județului Ilfov (cel mai mic județ). 40 avioane F-15E Strike Eagle. 60 avioane F-16. 27 avioane F-5. 17 elicoptere AH-64 Apache.
    Problema nu este doar lipsa avioanelor de atac. Stăm între prost și catastrofal la capitolul muniție. Nu avem deloc radare aeropurtate, esențiale în războiul modern. (Singapore are 4 avioane Gulfstream G-550). Nu avem absolut nici un avion pentru realimentarea în aer, ceea ce reduce drastic tipul misiunilor care pot fi îndeplinite.(Singapore are 4 avioane KC-135 Stratotanker).
    Cum să numesc toată această afacere? Neglijență criminală? Prostie? De douăzeci de ani singurul submarin militar stă ancorat pentru că nu mai are… baterii. Nu avem aviație năvală. Nu avem rachete anti-nava. Despre apărarea civilă prefer să nici nu vorbim…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să vă spun eu ce s-a întâmplat în 25 de ani. Guverne succesive au tăiat practic toți banii pentru dotarea Armatei. Sau i-au folosit pentru câte un „șmen” din acelea care au ajuns – unele dintre ele – să fie anchetate de procurori.
      Pe ce s-au dus banii? Pe „asistentă socială”. În vreme ce forțele armate române deveneau o umbră, satele românești se umpleau de „asistați sociali”. Este prețul pe care politicienii l-au plătit (din buzunarele noastre) pentru a avea electorat captiv. Cu care ei s-au tot ales și reales…
      De ce credeți că Rusia își permite să fie atât de agresivă în vecinătatea noastră? Pentru că știe că statele europene sunt slabe. Că apărarea lor este o ficțiune în fața unei puteri militare care poate să lanseze rachete de croazieră asupra unor ținte convenționale de la mii de kilometri, din corvete de pe Marea Caspică, de pe bombardiere strategice sau de pe submarine silențioase.
      Vorbim nu doar despre o slăbiciune militară, în termeni de trupe și echipament. Ci mai ales despre una politică. În România corupția și ineficiența au ajuns la cote înspăimântătoare. În Indicele Percepției Corupției suntem pe locul 58. Sub Cuba (56), Arabia Saudită (48) sau Ruanda (44). Armata romană s-a umplut de „doctori”. Generali avem cam câți au Statele Unite. Pensiile generalilor au ajuns în stratosferă.
      Văd că toți patrioții de la televizor se declară pro-americani și pro-NATO. E ușor să vorbești, nu costă nimic. Problema este că aceiași mari români, atunci când au avut în mână decizia, au optat pentru o direcție foarte diferită. Aveau alte interese, electorale și personale.
      România, sub conducerea unei clase politice ieșită din magazia de efecte ale Securității, a ajuns veriga slabă a NATO. Sigur, sunt și alte state care au forțe armate slabe și care cheltuiesc chiar sub un procent din PIB pentru „apărare” (nici nu știu ce mai înseamnă acest termen în condițiile date). Dar acestea nu sunt atât de expuse ca noi.
      Oligarhiei din România îi place să vorbească despre „militării noștri”. Prinde la public. Au trimis câteva batalioane prin Afganistan sau Irak. Este bine că ne sprijinim – punctual – aliații. Dar cu acestea nu se face o armată.
      După cum realitatea sistemului de educație de la noi, cu toalete în curtea școlilor și dascăli cu salarii de mizerie, nu poate fi mascată cu câțiva olimpici (care practic toți emigrează rapid).
      Am să răspund cu altă ocazie întrebării legitime: „Ce este de făcut?”. Mai întâi să ne dăm cu apă rece pe față. Aici suntem. Majoritatea tancurilor din dotarea Armatei sunt de tip T-55. A fost desenat în 1945, pe vremea asaltului asupra Berlinului.
      Un mare gânditor al strategiei moderne, Claus von Clausewitz, avea o expresie care a devenit celebră: „Războiul este continuarea politicii prin alte mijlloace”. Este chiar așa.” – Catalin Avramescu

      Parerea mea este ca, decat sa o tot frecati la rece, anual, cu nush ce bilanturi far de continut, cu care ii tot aburiti pe „invitatii” de partid si de stat din aula lu Em o 100, mai bine le prezentati materialul lu’domnu asta, scurt si la obect ! Asta este adevarul despre ce a mai ramas din armata ! Nu cohortele de doctori in stiinte militare si securitate, pe care le-a scos Unapul pe banda rulanta ! Nu niste amarate de misiuni de paza si patrulare prin salbaticiile Asiei, unde se afla jandarmul universal, la vanatoare de talibani ! Etc si amd, stiti voi !
      Zeii fie cu noi si, doamne feri, sa n-ajunga vecinii nostri de la E sa-si puna mintea cu noi !
      ==========================================
      No coment !

      Ștergere
  62. Observatorul Militar, ultimul numar
    =========================================
    Slănic Moldova. Generalul-maior (r) Iordache Olaru, ajuns pentru un sejur în Slănic Moldova, și-a dedicat o zi întreagă unei cauze mai puțin abordate de oaspeții stațiunii: a lucrat pentru a scoate bălăriile care năpădiseră Cimitirul Eroilor, înființat de Comitetul central București al Societății Cultul Eroilor, în perioada 1930-1931. Viceprimarul localității i-a pus la dispoziție nu doar uneltele necesare, dar și trei oameni harnici, care au lucrat cu entuziasmalături de general. Amscos dinperimetrul cimitirului, a spus Iordache Olaru, peste 300 kg de pietre, sticle, obiecte dinplastic, recipienți de diferite dimensiuni, crengi, bucăți de lemn, dar și iarba cosită și vegetația de pemonumente și de pe zidul de împrejmuire. Am îndepărtat arbuști cu înălțimi de până la trei metri și amfixat poarta de la intrarea în cimitir, rezemată de zid. Sursa: deșteptarea.ro
    =============================
    Futere, nu ? Vine omul sa-si relaxeze ciolanele, in statiune si constata ca cimitirul erorilor e napadit de peturi, gunoaie si de cacatii bosketarilor din Slanic! Asa ca, impreuna cu 3 drojdieri de frunte se apuca sa despaducheasca cimitirul, timp in care adevaratii responsabili cu intretinerea lui beleau pula prin biroaiele de la Bucuresti si cele sucursale din teritoriu ! Insa, cei responsabili cu cimitirele astea, nu beleau pula pe dai boji, ci pe bani publici, adica pe salarii grase de tot !
    Ca sa nu mai zic si de primar, care de aia se cheama PRIMAR, ca sa gestioneze toata urbea, inclusiv sectorul celor vesnice, pe care-l doare drept in pula de eroii neamului !
    Bravo dom jeneral !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: pentru cine nu a aozit de jeneralul Olaru, ori nu-si mai aminteste, gaseste detalii aici
      http://militar.infomondo.ro/opinii/umilirea-armatei-nationale-scrisoare-deschisa-catre-viitorul-presedinte-al-romaniei-adresata-de-generalul-maior-r-iordache-olaru.html
      =========================================
      Am auzit despre tilicarul asta, in mare lucruri de apreciat. Cica a fost printre putinii jenerali activi care a avut curajul sa faca gâți, in direct, la nuș ce bilanț, despre starea jalnica in care se afla ostirea ! Si, ca sa nu-i sparga pupincuristii găoaza, omul s-a pensionat ! La un moment dat chiar se vorbea si prin randul rezervei, in special pe la terasele umbroase, cam de la a treia bere in sus, despre Olaru si inca un jeneral Petre Bejenar, de pe la Semegheu, care nu or vrut sa inghita toate brașoavele conducerii de partid, care a inceput sa cangreneze sistemul militar intr-un hal fara de hal !
      Bravo lor.

      Ștergere
    2. Pese: si, intrucat coi erența in exprimarea scrisa incepe sa mi se duca dreaq, va doresc
      NB la ZOO+NOO, iar un camarad de bine sa ma scarchine la OO !


      Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

      Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

      Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

      Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

      AMIN !

      Ștergere
  63. Buna dimigreața !
    Si pace voo supt cașkete, creaturi mârșave ! Sau cum dreaca ne-a categorisit toarșul Rogojin !

    RăspundețiȘtergere
  64. Sindicatele poliţiştilor, APEL către Guvern după zvonul modificării Legii pensiilor speciale: 'Îi ROG să nu facă aşa'

    Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
    Publicat: 29/07/2017

    Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, lansează un apel către Guvern după ce în presă s-a vehiculat informaţia potrivit căreia se pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă prin care să se modifice unele prevederi din Legea pensiilor speciale.

    "Se merge pe logica dacă nu ne-au majorat salariile, să ne taie pensiile. Informaţiile mele spun că se lucrează asiduu la un proiect OUG care va fi adoptat în şedinţa de săptămâna viitoare. Cheamă Parlamentul din vacanţă, altfel nu pot da OUG. Vor modifica elemente ale pensiilor militare: vârsta şi cuantumul bănesc. Sper să nu faca aşa. Îi rog să nu facă aşa. Nu au majorat salarii, dar taie pensii. Îi mai rog să ne consulte, să discutam. Doamna Vasilescu nu vrea să discute cu noi efectiv deloc", a declarat Dumitru Coarnă pentru România TV.

    Sindicalistul susţine că dacă zvonurile se vor adeveri, iar Ordonanţa va fi adoptată, le recomandă militarilor să-şi depună urgent dosarele de pensionare.

    "Recomand celor care îndeplinesc condiţiile ca până pe 31 să depună dosare cu solicitare de deschidere dosar pensie cu 31 iulie. Repet: pentru că aşa vin informaţiile. Dacă nu vor să discute, eu am încercat să comunic, dar nu. Mă simt obligat de oameni, că au muncit.", a mai spus Coarnă.
    ================================================================
    Futiri !
    Dati navala la birourile Dese si depuneti-va rapoartele, ca sa vi le inregistreze cu 31.07 !!!
    Rusii isi ascut sabiile, iar tilicarii nostri alearga, ca scapeții, cu rapoartele in dinți prin unitati, ca sa se pensioneze !
    Incredibil ce se tot intampla cu pensiile tilicarilor, de la boc (bok-cacat in limba turca) incoace !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cititi si aici, inclusiv comentariile !
      https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1476155539112336&id=109137712480799

      Ștergere
  65. ULTIMA ORĂ: Guvernul, OUG SECRET privind modificarea Legii pensiilor SPECIALE

    Detalii de ultimă oră ies la iveală privind motivele pentru care Liviu Dragnea a convocat o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru miercuri. Guvernul s-ar pregăti să adopte săptămâna viitoare o Ordonanţă de Urgenţă prin care să modifice Legea pensiilor speciale pentru poliţie, armata şi servicii secrete, potrivit unor surse guvernamentale citate de Hotnews.

    Potrivit surselor, proiectul de ordonanţă este pregătit în mare secret de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, împreună cu un grup restrâns din care ar face parte şi secretarul de stat din Ministerul Justiţiei Mariana Moţ.

    Prin acest proiect de OUG ar urma să se schimbe radical modul de calcul al pensiilor speciale, astfel încât poliţiştii, militarii şi ofiţerii din serviciile secrete care se vor pensiona în baza noilor reguli vor avea o pensie mult mai mică decât dacă s-ar pensiona în baza legii în vigoare.

    Modificarea Legii pensiilor speciale ar urma să figureze pe ordinea de zi a şedintei Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT), programată pentru marţi, mai scriu cei de la Hotnews.
    ==================================================
    Futiri ! Câcarea Troiei !
    Moaaaa, imi si inchipui cum serpuiesc jeneralii nostri prin em o 100, cu rapoartele in mana si cu morcovii in cur !
    Va mai aduceti aminte de utecistul fruntas Tiberilă Frățiu, ăla de urla ca un nebun cand s-au macelarit pensiile militarilor ?
    Ha-ha, ia sa-l vedem acusica, ca-i cam vine vremea de sut in cur afara din sistem !
    Las s-o suga si el un pic, sa vada ce inseamna sa ajungi bataia de joc a unor politruci imbacsiti si analfabeti !
    Erga omnes, erga omnes, zbiera trompeta lui Goprea, de dimineata pana seara, pe toate posturile !

    RăspundețiȘtergere
  66. Ne-am cacat pe noi si alea-alea cand legea 223 a fost modificata, am injurat, am facut spume la gura, am amenintat cu mitinguri sindicaliste devastatoare, cu fugarirea zguvernului din palat si chiar din tara (va aduceti aminte cum zbiera Zdrongaru, cu mucii inghetati la nas, ca el le va cumpara bilete de avion la toti ministrii tehnocâcați, numai dus, daca nu revin la prevederile legii 223 ?), ne-am spart in figuri prin instantele de judecata si alea-alea ! Las ca a venit acum Lia Pițipoanca si, din doi timpi si fro 3 miscari macelareste si ce-a mai ramas in vigoare !
    Zeii hie cu voi, dragii nostri tilicari, care ati inceput sa va zariți luminita de la capatul tunelului si vi se apropie sorocul de a trece in tabara rezervistilor basinoso- cracanati ! Da, daaaa, acu 5,6,7 ani in urma cand mancam cacat c-o sa va vina si voua vremea de a da piept cu magariile astora de se fac ca ne conduc, va durea la bașkeți ! Ceea ce, de fapt, este un sentiment normal, pentru cineva care, subiectul pensionarii, era mult dupa linia orizontului !
    Na, belirați pula si voi acum !
    Sa ma sunati sa va dau modele de contestatii !
    Hai liberareeeee !
    Traiasca conducerea !

    Post scriptumm: aveti impresia ca, noi astia deja pensionati si regulați de-a lungul anilor, vom scapa ?
    Nooooo ! Urmeaza macelul general !
    Imi si inchipui cat de motivat ar mai hi sa-si apere tara, kiar cu pretul vietii, frun tilicar de asta futat si rasfutat de-a lungul anilor la portofel, in cazul in care, doamne feri, nebunul ala de Rogojin ar scapa, fro bombardea pe ici șea si s-ar decreta mobilizarea jenerala ! Doar imi inchipui...

    RăspundețiȘtergere
  67. Un pod de aproape jumătate de kilometru destinat excursioniștilor, considerat ca fiind cel mai lung pod de pietonal suspendat din lume, a fost inaugurat în apropierea orașului elvețian Zermatt, informează sâmbătă BBC.
    Podul de 494 metri, numit Europabrücke (Podul Europei), se află la o înălțime de 85 de metri deasupra râului Grabengufer.
    ================================================
    https://www.agerpres.ro/lifestyle/2017/07/30/cel-mai-lung-pod-de-pietonal-suspendat-din-lume-inaugurat-in-elvetia-12-55-45
    ================================================

    De retinut: podul a fost realizat in 10 (zece) saptamani !
    Iar la noi, un rahat de pasaj (la propriu), cu doua inaugurari deja la activ, are aproape 200 de saptamani de kin si jale ! Munceste Dorele in dorul pulii si, cand ajunge spre final constata ca proiectul este gresit !
    In schimb, la furat de padure, cu metode care mai de care mai ingenioase, ori la oprit de avioane de a ne survola teritoriul, suntem specialisti de frunte !
    SBP* daca nu mai bine ma facea maica boșiman, ori pigmeu, ori ceva aborigen, de ăia de stau toata zioa in pula goala prin jiungla si scarchina maimuțili la olo !
    ===========================
    *SBP=sa-mi bălăngăn puța

    RăspundețiȘtergere
  68. Astazi este zioa dă naștere alu Arnold Șvarțănegăr ! A implinit moșneagul 70 de ani !
    Mulți inainte !
    Imi aduc aminte cu placere de inceputul anilor 80, cand incepusera sa intre, mai cu curaj, si pe piata noastra aparatele de tip videocasetofon. Atunci l-am vazut, pentru prima oara, pe Arni in carne si oase, intr-un film video, activitate organizată in mare secret, intr-o sambata noaptea, la un alt tilicar acasa. Ceva cu barbarul Conan. In primul rand ca nu mai vazusem in viata mea atata masa musculara la un loc, pe un singur om ! Apoi, de la atatea teze si ideologie bagata in noi de partid si de la atatea filme cu Fernandel si cu Apus de Soare, nici habar nu aveam despre asemenea genuri de filme !
    Pfoaiii, nici nu conta ca nu erau traduse ! Mai era cate unul care mai bunghea cate un cuvant doua si ne mai lamurea, cat de cat, despre ce este vorba in derularea actiunii !
    Bravo Arni, sunt mandru ca sunt aproape contemporan cu tine si ca mi-ai delectat tineretile cu filme de filme !
    A venit apoi lovitura de stat, televiziunile s-au liberalizat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: moaaaaa, si ce reactie am avut cand am vazut primul film porno ! Si cat de educative iereau ele ! De unde dreaq sa stie un biet tilicar indoctrinat despre tehnicile moderne de dat limbi in ceașcă, ori de cum sa-ti dai maimuța la dresat pe masa de la bucatarie, ori pe cantul fotoliului, etc samd ! Sau cum sa-ti bagi cremwurstiul in mustar...Pfoaiii, nici vorba de asa ceva, numai tehnicile clasice erau admise: lumina stinsa, cuibariți bine sub plăpumoi, ca sa nu racim la găoaze, un mozol rapid cu o mameleală sumara, o rascracanare scurta, i-o dadeam lu mutu drept in gușă, frecat bine buric de buric, aaaahhh si ioi, si gata sexu ! Bagam trei Carpați fara si la somn nineaca, ca a doua zi aveam dezbateri cu calificativ la IPI Pecere-Utece !

      Ștergere
    2. Pese: amintiri, bre, amintiri ! Acu, ca s-o mai gasesc pe dânsa trebo sa ma dășkei la brâcinari, sa-mi dau jos si nadragii, si izmenele ! Si, nici asa nu pot garanta ca nu ma pis juma pe jos, juma pe dește !

      Ștergere
  69. Dar, sa ne intoarcem la ale noastre care, intr-o ordine de idei, ar hi muia pe care ne-o pregatesc conducatorii pe sistemul de pensii militare de stat, apoi muia pe care ne-o pregatesc rusnacii !
    =======================================
    Sindicatele din Poliție ACUZĂ: `Se conturează un `dezastru` pentru Sistemul de Ordine şi Siguranță Națională`
    protest polițiști martie
    În contextul informațiilor (încă nedezmințite oficial) că ar urma un acti normativ al Guvernului Tudose prin care pensiile speciale să fie drastic remodelate, sindicatele din politie anunță că dacă se va întâmpla un astfel de lucru atunci aceasta ar însemna ”un adevărat dezastru pentru sistemul de ordine și siguranță națională.”

    Preşedintele Sed Lex, Florin VÎLNEI, susține într-o comunicare pentru STIRIPESURSE.RO că avem a face cu pensii vocaționale și nu cu pensii speciale:


    ”Încă din anul 2005 de la apariția sindicatelor în poliție, în calitate de lider de sindicat, cu toate riscurile, am luptat pentru o salarizare dreaptă, pentru respectul uniformei, pentru condiții normale de muncă, pentru o dotare corespunzătoare, etc., etc., dar şi pentru o compensare a muncii depuse pe durata întregii activități, BUCURIA UNEI PENSII.

    Pensiile noastre nu sunt pensii speciale, ci PENSII DE VOCAȚIE.

    Reamintim că speranța de viață a unui polițist este de 62,5 ani.

    Actuala clasă politică se pregăteşte de o sesiune parlamentară extraordinară în perioada 02-04.08.2017, dar cu o ordine de zi SECRETĂ.

    Dacă se conturează zvonistica ultimelor zile, şi actualele condiții ale Legii pensiilor militare vor fi modificate în mai rău, putem spune următoarele:

    - Poliția Română nu va mai putea să țină sub control fenomenul infracțional tot mai complex şi sofisticat;

    - grupările şi clanurile mafiote sunt tot mai puternice şi în plină dezvoltare pe fondul lipsei acute de personal bine pregătit, dar şi a politizării excesive a instituțiilor statului;

    - Armata Română este decimată de politicile dezastruoase de reducere a personalului şi a lipsei de înzestrare conform standardelor UE şi NATO;

    - serviciile de informații sunt tot mai "hulite". Un stat puternic este acela care deține şi are acces la informații, şi exemplele pot continua.



    Dacă aceşti guvernanți vor călca în picioare principiile democratice dar şi prevederile actualei legi, de dragul interesului electoral, fără să conştientizeze gravitatea dezastrului, atunci România poate fi considerată ca şi o țară "fără stăpâni, dar stăpânită de hiene politice".

    Propumerea unui lider sindical.

    "Ca sa stim pe ce ne bazam fac urmatoarea propunere:

    - in fiecare zi 2 ore sa ne strangem in curtea IPJ-urilor ca o forma de protest;

    - timp de 1 luna de zile sa intocmim PV cu avertisment;

    - raspunderea la telefoanele personale in interesul serviciului sa se faca doar in timpul programului de lucru.

    Va las pe voi sa decideti data inceperii protestului.

    Liderii de sindicat vor putea organiza proteste daca vor avea sustinerea oamenilor.

    Haideti sa trecem la treaba daca vrem sa mai speram la ceva, altfel ne vor diminua autoritatea, ne vor discredita, ne vor umili, si daca se poate ne vor lasa fara drepturile castigate.

    Hienele politice si nu numai sunt la tot pasul".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat despre SCMD (Socetatea Comerceală Mircea Dogar), ori despre ANCMRRurile tilicarilor, ori militienilor sau de la Okiu si Tinpanu, ceocu mic !
      Astia-s in vacante si oricum nu-i intereseaza despre cum or sa beleasca pula actualii activi, care stau sa se pensioneze in perioada ce urmeaza !
      Fesene-Pedesere-Pesede-Pedele=tot un cacat e !
      Nimic concret din ceea ce asteapta romanul: locuri de munca in tara, oprirea exodului de sclavi in Europa, stoparea desertificarii Romaniei, oprirea jafului din paduri, relansarea economiei, dezvoltarea reala a infrastructurii si nu sifonarea banului public pentru constructia, fara de sfarsit, a unor lindicuri de autostrada, care oricum se surpă, dotarea si constructia de spitale noi, readucerea in tara a miilor de medici care s-au tirat de aici, bla-bla, bla-bla !
      Niste smekeri isi pastreaza, in continuare, niste foloase materiale ametitoare, pe motiv ca sunt mare putere in stat, altii isi tot umfla veniturile de la o sesiune parlamentara la alta, alti smekeri de pe la nush ce companii de stat gen romatsa, ori hidroelectrica isi dau salarii astronomice, mai sunt cativa jnapani si prin sistemul de penzii speciale, de dai in tuse convulsiva daca le vezi cuantumurile, iar onor zguvernantii, ca dealtfel mai toti care si-au lasat bășinile vremelnice prin Victoria, se tot lupta cu pensiile !
      Cam asta este smenul !
      Au inceput intai, usor usor, sa manance cacat despre pensiile militare cativa ziaristi, alde buhaiul ala de la DisiNiuz, care impute toata ziua sticlele televiziunilor, apoi s-a scapat pe ea si-o pitipoanca din zguvern cum o sa ne arate ea noua, or mai mancat rahat inca fro 2-3, siiii... uite asa s-a ajuns in stadiu de isterie cu pensiile astea !
      Pai poti taia salariile nesimtite ale șparlamentarilor ? Nu poti, ca nu mai ai sustinere politica si te trezesti si cu motiunea la usa, si fara sprijin politic, si dat afara din partid !
      Pai, pe ale procurorilor si judecatorilor, poti ? Nu poti, pentru ca declara taierile neconstitutionale !
      Poti sa le tai pe alea astronomice ale alora de la romatsa ? Nu poti, ca intra in greva si lasa toate avioanele in haos ! Poti sa le tai pe ale primarilor, care se bat de musca cat e ziua de mare ? Nu poti, pentru ca abia le-ai marit si te faci de ras, plus ca mai risti si pula voturi !
      Si alte exemple, care pot continua cu nemiluita !
      Pai, si atunci cui sa le tai ?
      Pai le tai tot pensionarilor de rand, pentru ca astia nu mai au ce face, decat ori sa se resemneze si sa-si reevalueze cosul lunar, ori sa se duca la locul cu verdeață vecinica !

      Ștergere
    2. Pese: iar unii inca mai viseaza frumos la abrogarea a nuș cărui art 40 din lege si readucerea ei la forma initiala, ori la schimbarea bazei de calcul, cu pensia suplimentara si OMM adaugate la 100%, ori la alte fantasmagorii de astea de domeniul SF !
      Si, daca sistemul de calcul actual va hi belit, sa nu creada cineva dintre actualii pensionari ca o sa scape fara futai ! Gasesc ei ceva, ca sa ne futa si pe cei in plata ! Ori ne ingheață, ori ne recalculeaza, etc.
      Ce, ar fi pentru prima data ?

      Ștergere
  70. Rogojin: Romanistanul a devenit marioneta SU ale A !
    De parca mai trebuia sa ne spuna si rusnacul asta, cu dibla plina de vodca, ca am ajuns un fel de epiderma de pe puță !
    Vinovatii vor plati ! Pai, sa plateasca, in PM*, ca nu am chef de-o galceava, acum la anii batranetii, pentru mofturile de 2 bani si-o gaura de covrig, ale unora ! Sa-i gaseasca si sa le-o traga personal, nu sa ameninte un popor intreg !

    RăspundețiȘtergere
  71. V-am spus ca sobectu ăsta cu penziile militare a devenit, deja, o adevarata isterie nationala ?
    ================================

    Vicepreşedintele Comisiei de Apărare cere DEMISIILE lui Tudose și Țuțuianu: 'Dacă taie pensiile militarilor, trebuie să plece'

    Potrivit unui comunicat de presă remis Știripesurse.ro, vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi, a afirmat că dacă premierul Mihai Tudose şi ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, îşi încalcă cuvântul şi vor tăia pensiile militare de stat prin ordonanţă de urgenţă, săptămâna viitoare, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, atunci trebuie să demisioneze

    "Ieri, în spaţiul public au reapărut informaţii potrivit cărora Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care modifică Legea pensiilor din apărare şi ordine publică, acesta fiind şi principalul motiv pentru care Liviu Dragnea a anunţat, tocmai sâmbătă dimineaţa, prin SMS, convocarea Parlamentului pentru sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare. Efectul acestei ordonanţe de urgenţă va fi unul singur: diminuarea pensiilor din apărare şi ordine publică. Dacă informaţia este una adevărată, în contextul în care atât ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, dar şi premierul Mihai Tudose au dat asigurări publice că aceast lucru nu este adevărat, atunci cei doi dau dovadă de o iresponsabilitate de neconceput şi în mod clar trebuie să demisioneze. Prin neseriozitatea de care dau dovadă sunt un pericol pentru România. Îşi încalcă cuvântul, uită să îl invite pe preşedintele României la ceremonii oficiale la care are dreptul să participe în funcţia sa de comandant suprem al Armatei, mint în legătură cu o temă delicată precum pensiile militare de stat, cum să îi credem că pot conduce într-o situaţie de criză?”

    "Atrag atenţia asupra faptului că tocmai aceste zvonuri infirmate doar zilele trecute de către premier şi ministrul Apărării au condus la plecări masive din sistem în ultima perioadă, la cel mai înalt nivel. Unii dintre cei mai experimentaţi şi bine pregătiţi militari au preferat să părăsească sistemul din cauza acestor zvonuri într-o perioadă în care, în contextul discuţiilor despre înzestrarea Armatei, avem nevoie de cei mai buni oameni la cel mai înalt nivel. Mai mult, statul român a investit în pregătirea acestor oameni, dar nu beneficiază de expertiza acestora. Guvernarea PSD a rămas fără pic de credibilitate: nu poţi să spui că nu introduci noi taxe şi impozite, apoi că le introduci, apoi că te mai gândeşti, că naţionalizezi pilonul II de pensii, că nu îl naţionalizezi, dar apoi că analizezi situaţia, că nu tai pensiile militarilor, dar apoi că le tai, totuşi. Dacă nu sunt capabili să ia aceste decizii, atunci trebuie să plece din funcţii şi să lase locul unor lideri responsabili", s-a arătat în comunicatul de presă al deputatului PNL Ovidiu Raețchi.
    ========================================
    Voua vi se pare corect, nu ?

    RăspundețiȘtergere
  72. Primariile si consiliile locale isi vor vota salariile !
    Jaf din banul public !
    Salarii ametitoare si pentru alesii locali ! Si, nu etapizat, pana in 2022, ci dintr-un foc !
    Tara mirifica, de vis, populata ca rahați, pe post de conducatori de tot felul !

    RăspundețiȘtergere
  73. NB la ZOO+NOO !
    Pace voo supt cașkete !
    Se duse dreaq si iulie !
    Inca un pic si incepe procesul de actoalizare a penziilor ! Pfoaiii, o data cu cresterea fonctiilor, de la 1 iule, apoi cu 25%, de la 1 eanoare...
    Mai e si transa 2 din banii furati de pedelici, si diferenta pe recalcolare de la 1 eanoare 2016...cine o are...
    Zeii hie cu noi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Revenire: pula actualizare pensii mai vedem noi !
      Din ce caoza ? Pai din caoza unor nehaliti !
      Te ia cu ameteala. Uite ici sea:
      =========================================
      http://www.stiripesurse.ro/ve-ti-teribile-pentru-pensionari-lia-olgu-a-vasilescu-anun-a-ca-da-ordonan-a-care-schimba-legea_1210531.html
      ===========================================

      Te doare capul ! Pensie de 33393 de lei/luna (333 930 000 lei vechi), adica 7330 euro/luna ! In armata, la magistrati !
      O nebunie frate !
      Repede un lighean, că tăt mă borăsc pe ecran !

      Ștergere
  74. Preluare de pe blogul lui Olescu:
    =======================================
    Iulian Mares 30 iulie 2017, 15:53

    Ce nu stiati: Petre Ţuţea despre Ceausescu


    Dixit! Despre Ceausescu când Ceauşescu trăia:

    Petre Ţuţea: In sfarsit "Să dăm Cesarului ce este al Cesarului" ! A fost si bou pe deasupra prin cultul personalitatii dar pe langa ce a facut ar trebui sa i se ierte...

    Petre Ţuţea: Un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu !

    Petre Ţuţea: „Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”


    Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui şi, după ce a murit, Petre Tuțea a spus:

    ”Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”


    Mare om, mare român acest Ţuţea. Fragment din filmul „Ileana & Romulus Vulpescu – Confesiuni” de Fabian Anton.

    "Faptele vorbesc! Au trecut 27 de ani de la „revolutie. Şi ??

    Ceausescu a condus Romania timp de 24. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar putini stiu cum era Romania inainte de Ceausescu!

    Acest conducator a fost pentru tara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdul Nasser pentru Egipt :TATAL NATIUNII!

    Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu, de la lumina lumanarii, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive si avioane… Nu stiu daca, pastrand proportiile, exista performante asemanatoare in istorie – poate Ramses cel Mare. Ceausescu a dictat sa se ridice scoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, cai ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrari hidrotehnice portuare, flote de avioane si vapoare, irigatii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si.....autostrazi. Si asta in 24 de ani amarati, rastimp in care a platit datoriile si a dublat populatia urbana.

    De fapt este incredibil.

    Daca stiti despre ce vorbesc, veti vedea ca performantele lui Ceausescu frizeaza imposibilul. Si, peste asta, a pastrat DEMNITATEA acestui popor de tampiti!"
    =======================
    Si NB ! Că chiar acu fug la coibar !
    Va place, nu ?
    Numai astazi, pe fro doua posturi teve, am vazut ca se vorbea de Ceausescu, in general laudativ, pentru realizarile acestui popor, pe care l-a pastorit o buna bucata de vreme !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!