Pagini de larg interes! Click here:

luni, 29 aprilie 2024

Vești proaste... pentru Klaus Iohannis

 


Vești proaste pentru Klaus Iohannis. Turcia a decis să-l sprijine pe Mark Rutte la șefia NATO


Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citând diplomaţi de la NATO, potrivit Reuters, scrie AGERPRES.

Turcia era unul din cele patru state membre ale Alianţei care nu îşi anunţaseră încă sprijinul pentru Rutte ca succesor al lui Jens Stoltenberg.

Membri precum SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania au anunţat deja că îl susţin pe Rutte, menţionează Reuters.

Potrivit AFP, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit vineri cu Mark Rutte, sosit la Istanbul pentru a obţine sprijinul Turciei pentru candidatura sa.

Cu acest prilej, Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei.

'I-am spus că, în conformitate cu spiritul Alianţei, nicio organizaţie teroristă, în special PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi asociaţii săi, nu trebuie tolerată', a declarat în faţa jurnaliştilor şeful statului turc, în prezenţa de Rutte.

Erdogan a mai spus că este 'imperativ ca noul secretar general să depună eforturi intense pentru a elimina sancţiunile, restricţiile şi obstacolele din domeniul industriei de apărare în rândul aliaţilor'.

Președintele Klaus Iohannis și-a lansat în februarie candidatura pentru postul de secretar general NATO, la concurență cu premierul olandez Mark Rutte. Până acum, Iohannis nu a primit susținerea nici unui stat membru NATO, dar a declarat că își menține candidatura și că poartă negocieri. Vineri, Iohannis s-a întâlnit cu vicepreședintele Cevdet Yılmaz, aflat în vizită oficială în România, iar NATO a fost unul dintre subiectele de pe agendă.

SURSA: https://www.stiripesurse.ro/vesti-proaste-pentru-klaus-iohannis-turcia-a-decis-sa-l-sprijine-pe-mark-rutte-la-sefia-nato_3305999.html

MULȚUMESC FRUMOS TUTUROR, pentru vizită, aprecieri si comentarii!



sâmbătă, 27 aprilie 2024

😕😉De-a râsul-plânsul... Dar... de luat în seamă!


 
Cum zboară ”praful saharian”, numai noaptea, peste 2.500 km, peste Marea Mediterană, unde aerul este foarte umed și ajunge tot particule de nisip peste România, ''sărind'' peste anumite țări și peste Munții Balcani din Bulgaria care, pe alocuri, au aproape 3000 m?
 
A văzut cineva vreun filmuleț cum e luat ''praful saharian'' de vânt și dus departe? Asta în timp ce nisipul fin de pe plaja din Mamaia nu ajunge nici măcar până în Năvodari!
Gândiți, că nu doare!
 
SURSA: circula pe net

vineri, 26 aprilie 2024

ȚEAPA cu aceste tancuri/pe bani grei... au luat-o si românii...

 

Vă aduceți aminte de tancurile Abrams livrate Ucrainei de SUA? Kievul le retrage de pe front: care este motivul
Forțele ucrainene au retras de pe front tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA din cauza riscului ridicat de detectare de către dronele rusești, au declarat doi oficiali militari americani pentru Associated Press (AP) pe 25 aprilie.
SUA au anunțat în ianuarie 2023 că vor trimite Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, o forță echivalentă cu un batalion ucrainean. Oficialii au confirmat în octombrie 2023 că toate cele 31 de tancuri au fost livrate.
Potrivit oficialilor americani care au vorbit cu AP, dronele rusești de supraveghere și dronele vânători-ucigașe au schimbat substanțial situația de la sol, crescând riscul de detectare a tancurilor Abrams.
Cinci dintre cele 31 de tancuri au fost deja distruse pe câmpul de luptă, au spus ei.
Concentrarea de drone înseamnă că „nu există teren deschis pe care să poți trece cu mașina fără teamă de a fi detectat”, a spus un înalt oficial militar, vorbind sub rezerva anonimatului.
Vor să schimbe tactica
Deocamdată, tancurile Abrams au fost scoase de pe linia frontului. SUA și Ucraina vor lucra împreună pentru a schimba tactica, a declarat adm. Christopher Grady, președinte al șefilor de stat major american, pentru AP.
„Când te gândești la modul în care a evoluat lupta, armura masivă într-un mediu în care sistemele aeriene fără pilot sunt omniprezente poate fi în pericol”, a spus Grady.
„Acum, există o modalitate de a face asta. Vom lucra cu partenerii noștri ucraineni și cu alți parteneri de pe teren, pentru a-i ajuta să se gândească la modul în care ar putea folosi asta, într-un astfel de mediu schimbat acum, în care totul este văzut imediat", a mai spus acesta.
Oficialii au mai spus că amenințarea cu drona nu este singura problemă și că Ucraina trebuie să adopte noi tactici care să facă tancurile Abrams mai eficiente în teren.
Context
În primăvara anului 2023, SUA le-a oferit ucrainenilor antrenament pentru operarea tancurilor la baza armatei Grafenwoehr din Germania. Aceasta a inclus instruire privind utilizarea vehiculelor Abrams în războiul combinat cu arme.
Oficialii apărării au spus că din primăvara anului trecut, forțele ucrainene au folosit doar în mod limitat tancurile Abrams și nu au profitat de tacticile de război combinate, notează AP.
Oficialii au vorbit cu reporterii despre starea armelor americane în Ucraina în ajunul reuniunii Grupului de Contact pentru Apărare din 26 aprilie. Summitul va marca aniversarea de doi ani a coaliției.
 
https://www.stiripesurse.ro/va-aduceti-aminte-de-tancurile-abrams-livrate-ucrainei-kievul-le-retrage-de-pe-front-care-este-mot_3303403.html

miercuri, 24 aprilie 2024

S-a stabilit oficial când se plătesc pensiile în luna mai

 


S-a stabilit oficial când se plătesc pensiile în luna mai. Ce prevede Hotărârea de Guvern

Guvernul a luat o decizie așteptată de toți pensionarii din România: pensiile vor fi plătite înainte de Paște, mai exact înainte de 5 mai. Hotărârea de Guvern privind acest aspect a primit toate avizele necesare și urmează să fie adoptată în ședința de joi, 25 aprilie. 

SURSA: https://www.romaniatv.net/s-a-stabilit-oficial-cand-se-platesc-pensiile-in-luna-mai-ce-prevede-hotararea-de-guvern_8266576.html

luni, 22 aprilie 2024

Ce e rău şi ce e bine...Tu te-ntreabă şi socoate...

 
Iohannis nu a vrut să-i ia pe miniștri în avionul cu care a plecat el, astfel că statul român a trebuit să pună la dispoziție un al doilea avion, care să-i ducă pe cei din urmă la Seul.

Astfel, se va plăti dublu din banii românilor, pentru ca aceștia să ajungă cu două aeronave separate, doar pentru că Iohannis nu a vrut să plece în același avion cu restul delegației.
 
SURSA: https://www.facebook.com/condulescu.ruxandra/posts/pfbid0nVCs5iPRJV1TSvgD1CohhiHkJQ79gQEJ1X9mJ9R7PJ2WreSf78ASdPPD61Yx24rQl

sâmbătă, 20 aprilie 2024

Banul, ochiul dracului! Cutremur înainte de alegeri

 

Cutremur înainte de alegeri: BEC a desființat birourile electorale din lalomița, Dolj, Giurgiu, Mureș, Alba și Argeș

E cutremur înainte de alegeri! Biroul Electoral Central a desființat mai multe birouri electorale! E vorba de birourile din lalomița, Dolj, Giurgiu, Mureș, Alba și Argeș, acolo unde detașările nu au respectat legislația în vigoare.
Magistrații aleși trebuie să activeze în proximitatea zonei în care sunt detașați, însă prevederea e complet ignorată!
Magistrații s-au înghesuit să primească salarii și diurne aferente detașărilor, care ajung la peste 45.000 de lei pe două luni
 
Legislația relevantă, Legea nr. 115/2015, stipulează că aceste desemnări ar trebui să se facă din rândul magistraților și altor juriști, respectând un criteriu de proximitate între domiciliul sau reședința acestora și locația biroului electoral pentru care sunt desemnați.
O primă decizie în o astfel de situație s-a dat la Buzău
Decizia BEC evidențiază mai multe nereguli în procesul de desemnare efectuat de Tribunalul Buzău, cum ar fi includerea pe listele de desemnare a persoanelor care nu erau magistrați în exercițiu la instanțele competente sau nerespectarea criteriului de proximitate. Ca urmare, BEC a decis să admită contestațiile, să anuleze documentele inițiale ale procesului de tragere la sorți și să dispună reluarea întregului proces de desemnare, conform cu prevederile legale stricte.
 
SURSA:https://www.stiripesurse.ro/cutremur-inainte-de-alegeri-bec-a-desfiintat-birourile-electorale-din-lalomita-dolj-giurgiu-si-arges_3296387.html

miercuri, 17 aprilie 2024

Soldele de grad ale rezerviștilor se vor actualiza?!!


  Soldele de grad ale rezerviștilor din SNAOPSN se vor actualiza

17 aprilie 2024

Soldele de grad ale rezerviștilor se vor actualiza cu ”valorile cunoscute la data intrării în vigoare a prezentului act normativ potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”, conform unui amendament adoptat de Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților, la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

”Partea din pensie corespunzătoare soldei de grad se actualizează cu valorile cunoscute la data intrării în vigoare a prezentului act normativ potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”, este amendamentul propus de președintele Comisiei, deputatul PNL Laurențiu Leoreanu și aprobat în unanimitate de membrii comisiei.

Amendamentul modifică un alineat din articolul 11 al Statutului cadrelor militare, aflat în vigoare, care specifica: ”Partea din pensie corespunzătoare soldei de grad se actualizează permanent potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”.

OUG 28.2024 este în vigoare din 28 martie, data la care actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial.

Guvernul a aprobat în ședința din 21 martie o ordonanță de urgență referitoare și la salarizarea personalului din SNAOPSN care prevede actualizarea soldelor și salariilor de grad ale militarilor, polițiștilot și politiștilor din penitenciare.

Umbrela Strategică a scris aici despre noile cuantumuri .

OUG 26/2024 este în vigoare din 25 martie, data la care a fost publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare se află în stadiul de raport/avizare la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Comisiile de raport sunt cea pentru Apărare și cea pentru Învățământ. La acest moment au fost date un raport preliminar din partea Comisiei pentru Apărare și trei din patru avize necesare.

Data-limită pentru dezbatere și vot final în plen este 26 aprilie. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.

SURSA: https://umbrela-strategica.ro/soldele-de-grad-ale-rezervistilor-din-snaopsn-se-vor-actualiza#

sâmbătă, 13 aprilie 2024

🔴2024 🔴ALEGERI EUROPARLAMENTARE. LISTELE COMPLETE ale partidelor

 


EUROPARLAMENTARELE intră în linie dreaptă / LISTELE COMPLETE ale partidelor / Toni GREBLĂ: Peste 10 zile vor rămâne definitive candidaturile


Biroul Electoral Central a primit listele cu semnături pentru candidații care vor un loc în Parlamentul European. Termenul limită a fost miercuri, 10 aprilie, la ora 23.59. Urmează perioada primirii și soluționării contestațiilor. Alianțele și partidele, mai mici și mai mari, au fost pe rând la BEC, cu tot cu semnături și candidații de seamă. Gândul îți prezintă listele complete ale partidelor și procedurile ce urmează. 

După ce candidații la alegerile europarlamentare și-au depus dosarele la Biroul Electoral Central, începe seria de proceduri până la tipărirea buletinelor de vot.

Joi, 11 parilie, BEC va comunica public listele de candidaţi şi candidaturile independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, dar și semnele electorale, lista denumirilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ale căror semne electorale au fost înregistrate la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Urmează câteva zile pentru formularea de contestații pentru alegerile europarlamentare și soluționarea acestora de către Tribunalul București, prin decizie definitivă.

Va fi o perioadă de 10 zile în care cei interesați pot depune contestații. Justiția are niște termene relativ scurte de 24-48 de ore în care trebuie să soluționeze contestațiile și peste 10 zile vor rămâne definitive candidaturile și atunci vom ști ce competitori politici, ce formațiuni, ce alianțe, ce candidați independenți vom avea pe buletinul de vot. Va urma o perioadă în care se vor trage la sorți locurile de pe buletinele de vot și vom da bun de tipar. Buletinele de vot fiind tipărite de Monitorul Oficial cu hârtie de la rezervele de stat, a declarat președintele AEP, Toni Greblă pentru Gândul.

Pe 29 aprilie, BEC constată lista definitivă a candidaturilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

A doua zi, pe 30 aprilie, BEC stabilește, prin tragere la sorți, numărul de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste de candidaţi, precum şi al candidaţilor independenţi, la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

Află tot calendarul electoral de aici. 

PSD și PNL s-au înscris primii

Prima alianță electorală care a făcut vizita la BEC a fost cea a coaliției de guvernare. PSD și PNL au transformat într-un eveniment de campanie formalitatea depunerii listelor la Birou.

Vineri dimineață, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă și-au dat întâlnire la fostul sediu al USL, din Bulevardul Kiseleff. Acolo, s-au organizat, au ținut mici reuniuni, în aer liber și au semnat documentele în văzul camerelor de luat vederi. Apoi, s-au îmbarcat în două microbuze, împreună cu peste un milion de semnături.

Tandemul Mihai Tudose – Rareș Bogdan vrea primul loc

„Femeia independentă”, ieșită din schemă, a lăsat capul listei liber pentru Mihai Tudose, fost premier al României și actual europarlamentar. Tudose este secondat de prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, care mai vrea un mandat de europarlamentar. Apoi, distribuția continuă, într-o formulă de 1 la 1, până la poziția 5 și de 2 la 1, până la final, cu reprezentanți PSD și PNL.

Din acest moment este oficial, până acum am trecut de la ştiri pe surse, la breaking news. În acest moment este oficial, cele două partide au constituit o alianţă electorală. Cele două partide au constituit o alianță electorală. Am reușit împreună să depășim toate discuțiile interne. Am arătat că avem maturitatea de a lua o decizie pentru stabilitate și dezvoltare, a declarat Marcel Ciolacu, la conferința de presă.

La rândul său, președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a exprimat încrederea că românii vor vedea lista comună a PSD și PNL ca un angajament.

Eu am mare încredere în acest demers şi sunt convins că şi cetăţenii României văd în această listă comună un angajament al celor două partide pentru România

  1. TUDOSE MIHAI (BR) PSD
  2. BOGDAN RAREȘ (DIASPORA) PNL
  3. FIREA GABRIELA (B) PSD
  4. MOTREANU DAN (GR) PNL
  5. MANDA IULIAN CLAUDIU (DJ) PSD
  6. VĂLEAN ADINA (AG) PNL
  7. NEGRESCU VICTOR (AB) PSD
  8. DÎNCU VASILE (CJ) PSD
  9. BUDA DANIEL (CJ) PNL
  10. GRAPINI MARIA (TM) PSD
  11. CÂRCIU GHEORGHE (DIASPORA) PSD
  12. MUREȘAN SIEGFRIED (HD) PNL
  13. BENEA ADRIAN DRAGOȘ (BC) PSD
  14. HAVA MIRCEA (AB) PNL
  15. NICA DAN (GL) PSD
  16. FALCĂ GHEORGHE (AR) PNL
  17. MUȘOIU ȘTEFAN (IL) PSD
  18. MÎNZATU ROXANA (BV) PSD
  19. POPESCU VIRGIL (MH) PNL
  20. CRISTEA ANDI-LUCIAN (BZ) PSD
  21. MURARU ALEXANDRU (IS) PNL
  22. BICĂ ANDRA (VL) PSD
  23. MAREȘ MARA (BV) PNL
  24. IVANCIA MIHAELA (IS) PSD
  25. NICOLAE IRINELA (CT) PSD
  26. VOICU DORIN (AG) PNL
  27. EPURE ALEXANDRU CIPRIAN (VN) PNL
  28. BLĂNARI LARISA (SV) PSD
  29. SĂLĂGEANU FLORIAN VALERIU (MM) PSD
  30. OPREA OCTAVIAN (B – S6) PNL
  31. TOGĂNEL MARA CRISTINA (MS) PNL
  32. ȚAMBĂ ALIN-ADAM (HD) PSD
  33. CATANĂ DANIEL CLAUDIU (TR) PSD
  34. MURG ELENA IOANA (SM) PNL
  35. STAVARACHE VALENTIN CONSTANTIN (NT) PNL
  36. POPA DANIELA (B – S1) PSD
  37. CĂCIULĂ MĂDĂLIN-CLAUDIU (VS) PSD
  38. SURDU DANIEL (CS) PNL
  39. CAPLEA DORU (DJ) PNL
  40. ȘERBAN ȘTEFANIA-ROXANA (SB) PSD
  41. IORDACHE MONICA-MARIA (GL) PNL
  42. LAZĂR DORINA MĂDĂLINA (GR) PSD
  43. DEACONU ALEXANDRU ȘTEFAN (IF) PNL

43 de persoane, doar câteva alese. Și asta va fi decis după votul din 9 iunie. Pe culoarele PSD se vorbește că locurile eligibile s-ar opri în jurul poziției 20-21, la un scor de peste 45%. Asta înseamnă că s-ar putea vedea europarlamentar și Alexandru Muraru, liderul liberalilor din Iași.

Dreapta Unită intră în joc cu acuzații

A doua alianță care și-a înregistrat candidații la BEC a fost Dreapta Unită. USR-PMP-Forța Dreptei au dus cu ei la BEC, luni, 530 de mii de semnături și o listă de candidați condusă de fostul vicepremier Dan Barna.

Fostul lideru USR este urmat de un al fost, ministru, de data aceasta, al Sănătății, Vlad Voioculescu, anchetat de DNA, în Dosarul vaccinurilor. Eugen Tomac, de la PMP, este pe locul al treilea.

De la BEC, Dreapta Unită a lansat și acuzații, nu numai promisiuni.

Astăzi, cele trei partide care formează alianța Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei – depun candidaturile cu multă încredere. Cu încrederea milioanelor de români care sunt în spatele nostru, care își doresc o schimbare a unei puteri abuzive, corupte și incompetente, a declarat președinte USR, Cătălin Drulă, la BEC.

Obiectivul alianței este nu doar să câștige alegerile europarlamentare, ci și să dea viitoarea guvernare.

Ne propunem să dăm guvernarea următoare, să câştigăm alegerile şi vrem ca în 2024, la final de an, România să aibă în sfârşit la Cotroceni un om cu păsare de ţară, cu gândul, sufletul şi muncă, în fiecare zi, pentru modernizarea acestei ţări, a completat Drulă.

Lista completă este următoarea:

1. Ilie Dan Barna (USR)
2. Vlad Vasile Voiculescu (USR) 3. Eugen Tomac (PMP) 4. Vlad Marius Botoş (USR) 5. Cristina Mădălina Prună (USR) 6. Violeta Alexandru (Forța Dreptei) 7. Radu Mihai Mihail (USR) 8. Corina Atanasiu (USR) 9. Adriana Cristian (USR) 10. Ionuț Simionca (PMP) 11. Ionel Dancă ((Forța Dreptei) 12. George Gima (USR) 13. Teodora Stoian (USR) 14. Cătălina Bozianu (PMP) 15. Claudiu Chira (Forța Dreptei) 16. Ramona Ioana Goga (USR) 17. Alina Roxana Gîrbea (USR) 18. Marian Andronache (PMP) 19. Leonid Boaghi (Forța Dreptei) 20. Geta Daniela Drăghici (USR) 21. Alina Totti (USR) 22. Radu Pescar (PMP) 23. Vasile Nagy (Forța Dreptei) 24. Nicolae Mihai Șvab (USR) 25. Emilia Mateescu (USR) 26. Adrian Todoran (PMP) 27. Petrișor Potec (Forța Dreptei) 28. Ion Belu (USR) 29. Gabriela Ferguson (USR) 30. Claudiu Iorga Palaz (PMP) 31. Ștefan Csordas (Forța Dreptei) 32. Ana Lucia Hang (USR) 33. Dan Adrian Pop (USR) 34. Ligia Dugulescu (PMP) 35. Ionel Pușcaș (Forța Dreptei) 36. Ștefan Lucian Judele (USR) 37. Raluca Mihaela Bercea (USR) 38. Nicolae Davițoiu (PMP) 39. Ion Ștefan (Forța Dreptei) 40. Ionuț Ciprian Alexandru (USR) 41. Andrei Chirica (USR) 42. Mihai Simionescu (PMP) 43. Ionuț Stoica (Forța Dreptei)

George Simion atacă europarlamentarele cu profesori și doctori

Tot luni au ajuns la BEC și reprezentanții AUR, cu un autocar inscripționat și cu aproape 700 de mii de semnături.  „Suntem înscriși în lupta electorală cu Partidul Comasat”, a transmis George Simion, după îndeplinirea formalităților.

Sperăm să-i blocăm, sperăm ca Europa, la nivelul instituțiilor sale, să aibă parte de alți conducători, pentru o Europă a națiunilor, nu pentru un suprastat federal, a completat liderul AUR.

George Simion și-a lansat candidații la europarlamentare de două ori. Prima lansare a fost la Arenele Romane, în iulie 2023. Atunci, liderul AUR spunea că se va clasa pe primul loc la alegerile europarlamentare.

Noi o să facem tot ce ține de noi ca să fim pe primul loc. Minim un procent în plus față de PSD, a spus Simion. 

Dacă anul trecut nu se întrevedea construirea unui bloc politic între PSD și PNL, conducerea AUR își seta ținta de primul loc și 12-14 europarlamentari. Viitorul nu a fost favorabil opoziției și acum răspunsul este altul: AUR ar fi câștigat alegerile în condițiile unor alegeri corecte, precizează Dan Tănasă, pentru Gândul.

În condiții legale, constituționale, în condițiile unor alegeri corecte, AUR ar fi câștigat alegerile europarlamentare la scor față de PSD și PNL. Dar, de teamă că vor pierde alegerile în fața AUR, cele două partide s-au comasat și au forțat localele cu europarlamentarele, modificându-se întregul context politic. În final, românii vor decide câți reprezentanți AUR vom avea în final în PE.

Lista completă a candidaților AUR:

  1. Cristian Terheș
  2. Claudiu Târziu
  3. Gheorghe Piperea
  4. Georgiana Teodorescu
  5. Adrian Axinia
  6. Sturza Ștefan Dimitrie
  7. Cristina Dumitrescu
  8. Laura Gherasim
  9. Nicolae Vlahu
  10. Mihail Neamțu
  11. Peter Costea
  12. Ioan – Aurelian Popa
  13. Dan Tănasă
  14. Silviu Gurlui
  15. Cristina Dascălu
  16. Daniel Biro
  17. Elena Năstăsoiu
  18. Monica Iagăr
  19. Nicușor – Cristian Mancaș
  20. Veronica Grosu
  21. Avram Fițiu
  22. Elena Doboș
  23. Radu Baltasiu
  24. Maria-Lăcărmioara Nicolescu
  25. Dragos Dragoman
  26. Tiberiu Foris
  27. Dumitrina Mitrea
  28. Paul-Cătălin Costea
  29. Cosmin Corendea
  30. Svetlana Gomboș
  31. Alin George Gheorghiu
  32. Oana-Maria-Cătălina Macarie
  33. Liviu-Adrian Natea
  34. Svetlana Gabriela Vîlcu
  35. Mirela Daniela Irindea
  36. Luminița Păucean Fernandes
  37. Ramona Lovin
  38. Sebastian Spînu
  39. Anronio Andrușceac
  40. Felicia Akkaya
  41. Ringo Dămureanu
  42. Fabian Cristian Radu
  43. Cosmin Teodor Iosub

Piedone vrea să treacă pragul electoral

Cristian Popescu Piedone a mers miercuri la BEC cu 310 mii de semnături.

Nu am venit să ne lăudăm cu milioane de semnături. Vom vedea milioanele de voturi, dacă se vor concretiza, la urna de vot, a declarat candidatul la Primăria Capitalei.

În ceea ce privește țintele asumate în partid, Piedone afirmă că primul lucru este trecerea pragului electoral.

Primul lucru e să trecem pragul electoral și să intrăm în Parlament. Specialiștii noștri și europarlamentarii de bază, care nu prea sunt virusați politic, cu siguranță vor ca România să fie reprezentat în adevăratul sens în Europa. Să nu ne ducem ca sus, să nu ne ducem să cerem, ci să ne impunem.

Lista completă a candidaților PUSL pentru alegerile europarlamentare 2024:

  1. General de brigadă (rz) Cristian BARBU
  2. Lia ARDELEAN
  3. Mugur CIUVICĂ
  4. Bogdan CIUCĂ
  5. Raluca BUGNAR
  6. Bogdan JELEA
  7. Eugenia ȘERBAN
  8. Daniel Ionașcu
  9. Ionel GAE
  10. Liviu Marian POP
  11. Amedeo- Laurențiu DULAMĂ
  12. Mariana VÂRGĂ
  13. Ciprian FARAON
  14. Gheorghe PINTEA
  15. MIHAI IACOB
  16. Mihaela PUNDICHE
  17. Ella PINTILEI
  18. DR. Adrian CURENIUC
  19. Dumitru MIROIU
  20. Constantin HARASIM
  21. Ioan SIMIONCA
  22. Gabriel BERCA
  23. Iancu ARMAS
  24. Valentin-Constantin BRETFELEAN
  25. Dan Cosmin BADEA
  26. Laura Mirela IUSEIN
  27. Alexandra CHIFOREANU
  28. Silviu- Teofil HĂDĂREANU
  29. Valentina BANU
  30. Claudiu- Traian COVACIU
  31. Ionuț GHERGA BARBU
  32. Sever HIRIȘCĂU
  33. Cătălin DAVIDESCU
  34. Victor TORCEA
  35. Dănuț BARCHIZEANU

Dacian Cioloș deschide lista REPER

Ultimii înscriși la BEC sunt candidații lui Dacian Cioloș, de la REPER. Dacian Cioloș deschide lista de candidați, urmat de europarlamentarii Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru. Printre candidați se mai află deputații Andrei Lupu și Oana Cambera si cercetătorul Cristian Presură.

Fostul premier și-a exprimat îngrijorarea față de modificarea legilor electorale.

Pentru mine e îngrijorător să văd că cele două mari partide, care tradițional s-au confruntat în alegeri, acum merg împreună și par să aibă o teamă față de democrație și față de transparență, pentru că au modificat legile electorale pe ultima sută de metri, au modificat datele alegerilor în avantajele lor electorale și logica lor electorale, fără să vină cu argumente solide în fața alegătorilor.

1. Dacian Cioloș
2. Ramona Strugariu 3. Dragoș Pîslaru 4. Oana Cambera 5. Andrei Lupu 6. Andreea Leonte 7. Cristian Presură 8. Simina Tulbure. 9. Ciprian Mihali 10. Ana Maria Boghean

SURSA:https://www.gandul.ro/politica/europarlamentarele-intra-in-linie-dreapta-listele-complete-ale-partidelor-toni-grebla-peste-10-zile-vor-ramane-definitive-candidaturile-20182522?fbclid=IwAR22hZRYUAPgTN-EPhH5AILbqi0CTb6Jy7pqQ8AOAFS991htOxZTzZIYb88_aem_ATDfN0izhMQ89GYLeUHqgbXkzHeYaFJkbWF8MRW8ls-Bb_iLf-dnK9Eaxm8YEhnnCudv1GH9aMnraftVzNuH3Wad

joi, 11 aprilie 2024

...se pregătește România pentru intrarea în război?!?


 

Iohannis pregătește România pentru intrarea în război!

Fix în ziua în care un important oficial din cadrul intelligence-ului american a vorbit, într-un interviu pentru presa europeană, despre nevoia ca NATO să intervină în războiul din Ucraina, președintele Iohannis a făcut apel la creșterea numărului „rezerviștilor” din armata română, iar premierul Ciolacu s-a referit la agresiunea Rusiei în regiunea Mării Negre. Cam prea mare coincidența ca să trecem peste, de aceea trebuie privit cu maximă atenție ce s-a întâmplat miercuri, 10 aprilie, fiindcă impactul poate fi decisiv în privința viitorului care ne așteaptă.

Când Emmanuel Macron a spus că NATO trebuie să intervină în Ucraina, apoi a insistat că va trimite trupe franceze și nu o să ceară ajutorul nimănui, la o adică, mulți am zis că bravează și totul e doar pentru imagine. Iată, însă, că, după Macron, și americanii cer ca Alianța Nord-Atlantică să se bage în seamă mai mult decât o face deja în conflictul ruso-ucrainean.

Tabere în NATO, cine vrea război

E drept că nu avem o declarație oficială de la Casa Albă, ci sunt părerile exprimate de Kurt Volker, fost „reprezentant special” al Departamentului de Stat la Kiev. Iar aici deja vedem cum stau lucrurile – NATO este împărțită în două tabere: de o parte stau lobiștii, care au misiunea să facă rost de multe contracte pentru uriașul complex militar industrial, de cealaltă, politicienii care încă mai rezistă presiunilor și înțeleg că, în cazul izbucnirii unei „apocalipse nucleare”, nici mama tuturor buncărelor antiatomice nu-ți poate garanta supraviețuirea!

Tensiunile interetnice din Donbas și însăși existența statului Ucraina sunt trecute în plan secund, nimănui nu-i pasă cu adevărat de ce se întâmplă acolo și nici nu are careva chef să asculte argumentele vreuneia dintre părți.

Volker, în dialog cu presa de la Kiev, s-a folosit de vecinii Ucrainei – România, Polonia și Ungaria – pentru a atrage atenția asupra pericolului reprezentat de rachetele rusești care tranzitează spațiul aerian al acestor țări.

„Aceste rachete și drone vizează civilii”, spune americanul, care pornește din acest punct și ajunge la… „Prin urmare, este destul de rezonabil ca țările NATO să înceapă să se gândească să ajute la distrugerea acestor rachete și drone care atacă civili ca un gest umanitar și o extindere a sistemului de apărare aeriană al NATO, deoarece, în realitate, ele reprezintă un pericol şi pentru NATO (…) Ar putea fi unități de apărare aeriană în țările NATO sau ar putea fi unități de apărare aeriană în puncte strategice din Ucraina. Cred că ar fi rezonabil să existe o cupolă de apărare aeriană pe întreg spațiul, de la Nikolaev până în România (…) Dacă ar fi un mic contingent de trupe antiaeriene, poate franceze, care ar putea proteja cerul – nu văd nimic rău în asta!”.

În timp ce Volker și alți lobiști aflați în solda multinaționalelor din industria producătoare de armament vrea cu orice preț război (care produc comenzi pentru rachete, avioane de vânătoare, tancuri, muniție etc), o altă tabără din NATO, în frunte cu secretarul general Jens Stoltenberg, pare să fi înțeles că Ucraina trebuie să accepte demararea negocierilor pentru pace. Fără concesii făcute de toate părțile implicate nu se poate ajunge la masa dialogului, asta e clar!

„Războiul din Ucraina”, fabrică de făcut bani

Cu cât trag rușii mai multe rachete în Ucraina, cu atât mai mulți bani fac americanii pe spatele Kievului. Până să intre NATO pe front, SUA exploatează la maximum nevoia Ucrainei de armament și îi trimit lui Volodimir Zelenski toate ciurucurile rămase necasate de Pentagon.

Ultima știre este despre livrarea unor sisteme de apărare antiaeriană (Hawk), contract în valoare de 138 de milioane de dolari. Kievul va plăti pentru aceste rebuturi cu …împrumutul (atenție, SUA împrumută Ucraina, e vorba de programul „Land and lease”, semnat de președintele Biden!) primit de la americani; cu alte cuvine, banii nu sunt pentru Ucraina, ci vor ajunge la uriașul complex militar industrial din Statele Unite, care de câteva luni stă cu dinții la gard așteptând aprobarea mega-împrumutului de 61 de miliarde de dolari, blocat în momentul de față de republicanii din Congres.

Revenind la sistemul „Hawk” vândut ucrainenilor pe 138 de milioane de dolari, să spunem că a fost folosit de americani pe vremea războiului din Vietnam, când se trăgea cu praștia. Acest echipament militar  de interceptare a rachetelor balistice sau a dronelor a fost proiectat în 1950 și a devenit operațional 10 ani mai târziu!

De ce insistă Iohannis să avem mai mulți rezerviști

În tot acest context, președintele Klaus Iohannis s-a grăbit să deschidă subiectul creșterii numărului de rezerviști din armata română. Doar că nu a spus-o în mod direct că este o situație disperată și avem nevoie să știm că ne putem baza pe cât mai mulți oameni.

„Timeing-ul” perfect ne sugerează ideea că la nivelul cel mai înalt discuțiile au trecut de faza cu „dacă va…” și s-a ajuns la „când o să…” înceapă WW3. Iar România nu putea lipsi din peisaj, așa că, din ce vedem, Iohannis pare să fi ales, deja, o tabără. După declarațiile sale de miercuri, înțelegem că va fi război – „Apărarea cetăţenilor este una dintre obligaţiile fundamentale ale statului român. Nu poate fi, însă, garantată siguranţa oamenilor în lipsa unei armate dotate cu tehnologie modernă (…) În paralel, trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar, pentru a revitaliza industria naţională de apărare şi pentru a moderniza infrastructura de transport”.

Se vrea și China în acest conflict!

Din păcate, vedem că războiul din Ucraina nu este folosit doar ca o fabrică de făcut bani, cineva are tot interesul să schimbe ordinea lucrurilor în lume. Se caută cu tot dinadinsul un pretext pentru declanșarea celui de-Al Treilea Război Mondial, la cât de insistent vorbesc unii despre „pedepse” și cu câtă ușurință dau avertismente.

Kurt Campbell, una dintre vocile diplomației americane care se fac auzite doar când este alertă de nivel zero, a avertizat China că va fi făcută responsabilă dacă Rusia își continuă avansarea în Ucraina, ocupând alte teritorii. Iată, așadar, cum lobiștii ies la atac și aruncă amenințări în stânga și-n dreapta, ca într-o ceartă adolescentină pe holurile liceului. Diplomatul american școlit de CIA spune că Beijingul va da socoteală pentru ajutorul acordat Moscovei – „Nu vom sta cu mâinile în sân!”, dar nu zice nimic despre ce va face Washingtonul. Concret, cum va fi pedepsit Xi Jinping pentru că a colaborat și va continua să fie și pe viitor aliatul lui Vladimir Putin? Ce le vor face americanii chinezilor, cum le vor da o lecție? Totuși, China este una dintre marile puteri nucleare ale planetei, iar în Asia și regiunea Indo-Pacific rămâne cea mai de temut forță armată!

Pentru unii, însă, vedem că războiul nu-i nimic altceva decât o sursă excelentă de a face profit. Dacă va începe WW3 nu mai este un mister, singura necunoscută rămâne data. La disperarea cu care și ai noștri conducători vorbesc despre asta, e clar că momentul acela nu poate fi departe.

SURSA: https://www.national.ro/politica/iohannis-pregateste-romania-pentru-intrarea-in-razboi-825426.html/

marți, 9 aprilie 2024

ALEGERI 2024. 🔴Pe ADRESA edililor și nu numai...

 

''Miracolul "Ciugud" din INTERIOR: ROMANIA care MERGE! Am întrebat primăria de unde vin MILIOANELE!''

luni, 8 aprilie 2024

Bruxelles, cuibul de viespi care bagă Europa în război cu Rusia!

 


Bruxelles, cuibul de viespi care bagă Europa în război cu Rusia!

Se cer 100 de miliarde de euro pentru achiziția de arme destinate Ucrainei! Nici în timpul pandemiei de Covid-19 nu am îndrăznit să visăm la atâta bănet, deși în joc era o miză și mai mare – supraviețuirea Europei în fața unei crize sanitare fără precedent în istorie. Iată că nici bine n-am ieșit din lockdown și Bruxellesul ne vrea iar în genunchi, dar de data asta și cu buzunarele golite. Totul, cică, în numele solidarității cu un popor oprimat, dar pe care nu avem voie să-l întrebăm nimic despre drepturile minorităților și cum au fost ele (ne)respectate.

Problema este, însă, alta și ea ne arată că, încă o dată, avem conducători defazați (pe unii i-am putea numi chiar dezaxați). La ce fac șefii Uniunii Europene, niciun termen nu trebuie complet ignorat.

Macron, dovada obrăzniciei nepedepsite la timp

Până și America s-a săturat de minirăzboiul din Ucraina. Gata, și-a umplut desaga, a golit cât a putut de mult vistieria Rusiei, dar și pe cea a Uniunii Europene! Din noiembrie, dacă nu chiar mai dinainte, SUA nu mai sunt interesate de ce se întamplă la Kiev – au blocat orice dialog pe tema ajutorului militar oferit lui Zelenski, iar subiectul a devenit unul tabu pentru presa acreditată la Washington, mai ales că între timp americanii și-au găsit un nou loc de joacă, prin Orientul Mijlociu, thank you Hamas!

Când am crezut și noi că, în sfârșit, scăpăm și din această încercare și vom primi ceea ce sute de milioane de oameni așteptăm – anunțul cu privire la începerea unor multașteptate negocieri pentru pace -, iată că unei părți a Europei i s-a făcut chef de război. Și din acela serios, cu rachete și bombe ghidate, cu drone, tancuri pe șenile, avioane de vânătoare și bombardiere strategice, să fim fum și pucioasă, miros de sânge peste tot!

De ce toate astea? De ce se vrea, la Bruxelles, să avem în continuare război pe „Bătrânul continent”? De ce insistă „aleșii” noștri pentru ajutor militar trimis numaidecât lui Zelenski când până și America s-a lepădat de acest actoraș ratat?!

Emmanuel Macron este cea mai bună dovadă pentru unde se poate ajunge când obrăznicia nu este pedepsită la timp. Liderul Franței ne dă de înțeles că vrea cu orice preț un război cu Federația Rusă și pare că nu știe cum să-l mai provoace pe Vladimir Putin. Dacă e așa, de ce nu se duce singur la luptă, de ce nu declară război Moscovei în nume propriu și pe deplin asumat, fără să se mai ascundă după fustița mamei, că oricum America nu este interesată să-și consume arsenalul pentru salvarea Kievului?!

Pentru cine sunt miliardele?

SUA au renunțat de aproape șase luni să mai trimită armament în Ucraina, o decizie strategică, luată pentru a-l împinge/aduce pe Zelenski la masa tratativelor. O văd toți, o înțeleg puțini, însă, cu toate acestea, încă mai sunt câțiva lătrăi pe la Bruxelles care continuă să bage bățul prin gard. Seamănă cu agitatorii de la Antena 3, generalii de tolcșoaie tv conduși de mareșalul Radu Tudor, care toată viața lor au condus doar mașini, nu și unități militare.

Aceștia sunt lobiștii marilor concerne din industria de apărare. Ei nu strâng bani pentru Zelenski, puțin le pasă de ce se întâmplă, cu adevărat, prin Ucraina. Au o singură misiune – să adune bani, miliarde de euro, pentru marile companii producătoare de armament. Sunt câteva, nu multe, iar Franța, dar mai ales SUA controlează piața. Suta de miliarde de euro nu va ajunge niciodată la Zelenski, este, de fapt, pentru aceste firme. După ce ne-a sărăcit golind visteria Uniunii Europene în buzunarele Big Pharma, acum Ursula mai vrea încă 100 de miliarde și pentru uriașul complex militar industrial american. Evident că american, doar știm că doamna joacă în tabăra greșită – este șefă peste Europa și vasală supusă a Americii. În pandemie, cu cine a semnat marile contracte, azi parte a unei înțelegeri obscure anchetate de Parchetul European?!; sms-urile dintre Ursula și CEO-ul Pfizer au fost, în cele din urmă, scăpate în presă, că așa se joacă la nivelul ăsta – te folosești de toți, apoi speli putina.

Spre ce ne îndreptăm?

Spre o dictatură militară, la cum se derulează scenariul. Cel mai bun exemplu ne vine chiar din România. Autoritățile de la București au ieșit pe interval cu un proiect de lege cel puțin controversat și care lasă să se întrevadă care sunt obiectivele urmărite – declararea stării de criză, care poate fi dictată atât de NATO, cât și de UE, o situație în care Guvernul va putea lua orice măsuri, chiar împotriva populației, dacă se perturbă ordinea publică sau se amenință stabilitatea politică.

Unii spun că ar fi fabricat în laboratoarele de la Bruxelles, nu știm nimic sigur, dar cert este că proiectul privind Sistemul Național Managementul Integrat al Situațiilor de Criză, pus în dezbatere publică de Ministerul Apărării, pregătește terenul pentru instituirea unei dictaturi fără precedent. Național a scris în 3 aprilie despre ce acest subiect, trecut la „și altele” de autorități, care doresc să nu se facă mai multă vâlvă decât este cazul.

Suntem luați de fraieri, e clar, nici nu știi în cine să te mai încrezi! În timp ce Franța vrea să înceapă un război cu Rusia, Germania a început și ea ceva, dar pe parte economică – reconstrucția orașelor din Ucraina ocupate de Putin.

Cât timp televiziunile din România molfăie scenarii fanteziste despre recuperarea regiunilor ucrainene din ghearele rușilor, nemții s-au și pus pe treabă – o anchetă a televiziunii ARD a dezvăluit că mai multe companii din Germania participă activ la reconstrucția orașului Mariupol, cel cu uzina Azovstal și celebra bătălie care ne-a ținut cu sufletul la gură în vara lui 2022.

Fotografii și înregistrări video făcute în Mariupol arată că rușii au refăcut orașul folosind materiale de construcții furnizate de gigantul german Knauf, companie din Bavaria cu peste 150 de fabrici în întreaga lume.

Așa stând lucrurile, alegerile europarlamentare din 9 iunie se dovedesc cruciale pentru viitorul tuturor națiunilor. Asta, dacă vor mai avea loc și zvonul privind anularea scrutinului nu va deveni realitate.

SURSA: https://www.national.ro/politica/bruxelles-cuibul-de-viespi-care-baga-europa-in-razboi-cu-rusia-825134.html/

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Fără număr.../Fără număr... Revoltă în NATO...

 

Fără număr.../Fără număr... Revoltă în NATO: "De ce și de unde să strângem 100 miliarde de dolari pentru Ucraina?"

  • Unele țări NATO sunt sceptice față de planul propus de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, de a asigura un ajutor de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina în următorii cinci ani, scrie The New York Times referindu-se la surse.
Potrivit surselor, „mai mulți aliați au pus la îndoială cum ar putea NATO să strângă cele 100 de miliarde de dolari atunci când nu are nicio pârghie pentru a strânge bani între statele membre". Un alt oficial NATO a spus că Ungaria „s-a opus efortului de a pune Grupul de Contact al Apărării sub supravegherea alianței". În prezent, Pentagonul este responsabil pentru acest lucru.
 
Lucrarea subliniază că nu este clar în acest moment dacă Washingtonul va sprijini aceste schimbări. Luna trecută, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a salutat formatul actual drept „un forum foarte eficient". New York Times reiterează, de asemenea, că NATO a fost anterior reticent în a-și asuma un rol mai activ în conflictul din Ucraina „din cauza temerilor de a provoca un răspuns mai larg și mai sever" din partea Rusiei.
 
Bloomberg a raportat mai devreme, citând surse, că secretarul general al NATO „propune să înființeze un fond de contribuții aliate în valoare de 100 de miliarde de dolari, pe o perioadă de cinci ani, pentru Ucraina, ca parte a unui pachet pe care liderii alianței să-l semneze atunci când se vor reuni la Washington în iulie.
 
SURSA: https://www.ziuanews.ro/stiri/revolt-n-nato-de-ce-i-de-unde-s-str-ngem-100-miliarde-de-dolari-pentru-ucraina-1581924?fbclid=IwAR35z_BtAypdiayhUARDZyDuTGMAKMWLJZW9cTeuuhkchHGWZcrORHxOpPM_aem_AUQx4yL4zGLUDmw_qpt68MHnSI3tGK0Hu4z_w6PFWSY2xHW4-67MNI7USlwv6TYyk44Yf10LnsmSWM8idY4qtyWM

vineri, 5 aprilie 2024

ALEGERI 2024. 'Să nu ziceți... că nu v-am spus!'

 

De lângă Charles Michel, Klaus Iohannis a anunțat prăpădul după alegeri: Măsuri dure, dar nu se pot lua în an electoral

În România urmează măsuri economice dure, însă numai după alegeri! E mesajul clar transmis de președintele Klaus Iohannis, care a făcut o serie de declarații alături de președintele Consiliului European, Charles Michel.
Iohannis spune că nu vrea să se amestece în treburile guvernului!
„Nu aș vrea să intru în zona guvernului, dar chiar în condițiile unei inflații destul de ridicată și bine ar fi sa coboare cât mai repede, am avut creștere economică. În perspectivă, cred că România va performa economic bine și sunt convins că după toate alegerile pe care le avem în acest an vom avea un guvern care va ști să redreseze rapid și zona de creștere și zona de inflație”, afirmă Klaus Iohannis.
 
El adaugă că „este clar că anumite măsuri ar fi foarte bune, dar sunt greu de luat în an electoral, însă aceste chestiuni sunt conștientizate și la nivel de guvern, și la nivel de coaliție”.
„Sunt convins că redresarea va fi destul de rapidă, poate surprinzător de rapidă”, încheie șeful statului.
 
SURSA:https://www.stiripesurse.ro/de-langa-charles-michel-klaus-iohannis-a-anuntat-prapadul-dupa-alegeri-masuri-dure-dar-nu-se-pot-lua-in-an-electoral_3281047.html?fbclid=IwAR1pRkbUJp1G6cd6GhS59447cLXOm1BFcj6FJTUPQ_vMZaJge6TIqEKV-SA_aem_AV6Yr7HncOOPtcG54hUOcKUtm0qPHXsHthad6Wr2EAxNAQZFeUkNdphxIeuJGlrQAqakKWr1dsTZ23hLXgVwWRp0

marți, 2 aprilie 2024

Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul unei noi legi a Apărării Naționale

 

 

Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul unei noi legi a Apărării Naționale.

Noua lege a fost publicată de MApN și, după adoptarea în Guvern, va fi trimisă în Parlament pentru dezbateri și vot. 

Proiectul prevede modificări și completări față de vechea lege, în primul rând, introduce noțiunea de amenințări hibride la adresa României, dar și posibilitatea intervenției în afara teritoriului național, atât cu trupe militare, dar și de altă natură, pentru contracararea unor astfel de amenințări hibride. Aceste intervenții pot fi făcute la propunerea președintelui României și dupã consultarea CSAT.

Apare o nouă definiție, cea a forțelor „destinate apărării”, compuse din forțe armate și forțe de protecție.
Din forțele armate fac parte Armata, Jandarmeria, SRI, SIE, STS, Serviciul secret al MAI (DGPI), în timp ce din forțele de protecție fac parte Poliția, Poliția de Frontieră, IGSU. Noua lege a apărării prevede militarizarea angajaților MAI în situația stării de mobilizare sau de război.

Legea apărării stabilește crearea unui nou organism: Centrul Național Militar de Comandă, care va avea rolul unic de comandă și coordonare pentru toate forțele de apărare inclusiv pentru trupele NATO din România.
Proiectul de lege alcătuit de MApN prevede și pregătirea populației pentru apărare.

Noutăți în actualul proiect de lege:

Definirea și domeniul apărării naționale: Noua lege oferă o definiție mai cuprinzătoare și detaliată a apărării naționale, subliniind integrarea acțiunilor în diverse domenii, precum cele politice, diplomatice, informaționale, militare, economice, financiare și juridice, în scopul garantării suveranității, independenței și integrității teritoriale. Abordarea este una mai integrată și interconectată a securității naționale, în contrast cu viziunea mai restrânsă a legii din 1994.

Structura sistemului național de apărare: Modificările legislative propun o structură organizatorică actualizată a sistemului național de apărare, subliniind rolul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și al altor instituții în planificarea strategică și operațională.

Răspunsul la amenințările hibride: Noua lege recunoaște în mod explicit amenințările hibride ca provocare majoră la adresa securității naționale, prevăzând mecanisme specifice pentru identificarea, prevenirea și contracararea acestora.

Integrarea și interoperabilitatea cu forțele NATO și ale UE: Documentul pune un accent mai mare pe integrarea și interoperabilitatea forțelor românești cu cele ale NATO și ale Uniunii Europene, reflectând angajamentele României ca membru al acestor organizații.

Pregătirea și reziliența civilă: Se observă o atenție sporită acordată pregătirii populației și instituțiilor civile pentru situații de criză, evidențiind necesitatea unei abordări comprehensive a securității naționale care să includă nu doar aspectele militare, ci și pe cele civile, economice și sociale.

Adaptabilitate și flexibilitate: Documentul evidențiază necesitatea unei capacități sporite de adaptare și flexibilitate a structurilor și mecanismelor de apărare pentru a răspunde rapid și eficient la schimbările din mediul de securitate.

Protecția infrastructurii critice: Noua lege acordă o importanță crescută protecției infrastructurii critice naționale, impunând măsuri specifice pentru identificarea, protejarea și reacția rapidă în cazul amenințărilor la adresa acesteia.

Participarea la misiuni internaționale: Reflectând rolul activ al României pe scena internațională, noua lege detaliază și clarifică procedurile și condițiile de participare a forțelor armate la misiuni și operațiuni internaționale, sub egida organizațiilor internaționale sau în cadrul unor coaliții.

Cooperarea civil-militară: Se pune un accent sporit pe cooperarea între structurile militare și cele civile, inclusiv sectorul privat și societatea civilă, pentru a asigura o abordare integrată a apărării naționale.

Managementul resurselor de apărare: Noua legislație propune un cadru mai structurat pentru planificarea, alocarea și utilizarea resurselor de apărare, inclusiv aspecte financiare și logistice, pentru a maximiza eficiența și eficacitatea eforturilor de apărare.

Regimul juridic al stărilor excepționale: Documentul actualizează și detaliază regimul juridic aplicabil în cazul instituirii stărilor de urgență, asediu sau mobilizare, clarificând atribuțiile autorităților și măsurile ce pot fi adoptate pentru gestionarea situațiilor de criză.

*Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt așteptate pe adresa de e-mail transparenta.decizionala@mapn.ro, în termen de 10 zile de la afișare.

 https://sg.mapn.ro/transparenta?fbclid=IwAR3qRgQ1oAdAch5XXo2UMamSJXEoxds-0xOLsFUUN81PkP-Ik9D7ttHZ_Zo_aem_Aeq_M5gzmID-SQtRbXn_SIEejWwkpmkC1hAV35lPzZQOtclDx79M4eP7VKv2oQuyNx-UPTSi_lDAdXGsZHiWmQNc 

SURSA:https://www.facebook.com/photo/?fbid=402502382694761&set=a.103868355891500