Pagini de larg interes! Click here:

marți, 2 aprilie 2024

Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul unei noi legi a Apărării Naționale

 

 

Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul unei noi legi a Apărării Naționale.

Noua lege a fost publicată de MApN și, după adoptarea în Guvern, va fi trimisă în Parlament pentru dezbateri și vot. 

Proiectul prevede modificări și completări față de vechea lege, în primul rând, introduce noțiunea de amenințări hibride la adresa României, dar și posibilitatea intervenției în afara teritoriului național, atât cu trupe militare, dar și de altă natură, pentru contracararea unor astfel de amenințări hibride. Aceste intervenții pot fi făcute la propunerea președintelui României și dupã consultarea CSAT.

Apare o nouă definiție, cea a forțelor „destinate apărării”, compuse din forțe armate și forțe de protecție.
Din forțele armate fac parte Armata, Jandarmeria, SRI, SIE, STS, Serviciul secret al MAI (DGPI), în timp ce din forțele de protecție fac parte Poliția, Poliția de Frontieră, IGSU. Noua lege a apărării prevede militarizarea angajaților MAI în situația stării de mobilizare sau de război.

Legea apărării stabilește crearea unui nou organism: Centrul Național Militar de Comandă, care va avea rolul unic de comandă și coordonare pentru toate forțele de apărare inclusiv pentru trupele NATO din România.
Proiectul de lege alcătuit de MApN prevede și pregătirea populației pentru apărare.

Noutăți în actualul proiect de lege:

Definirea și domeniul apărării naționale: Noua lege oferă o definiție mai cuprinzătoare și detaliată a apărării naționale, subliniind integrarea acțiunilor în diverse domenii, precum cele politice, diplomatice, informaționale, militare, economice, financiare și juridice, în scopul garantării suveranității, independenței și integrității teritoriale. Abordarea este una mai integrată și interconectată a securității naționale, în contrast cu viziunea mai restrânsă a legii din 1994.

Structura sistemului național de apărare: Modificările legislative propun o structură organizatorică actualizată a sistemului național de apărare, subliniind rolul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și al altor instituții în planificarea strategică și operațională.

Răspunsul la amenințările hibride: Noua lege recunoaște în mod explicit amenințările hibride ca provocare majoră la adresa securității naționale, prevăzând mecanisme specifice pentru identificarea, prevenirea și contracararea acestora.

Integrarea și interoperabilitatea cu forțele NATO și ale UE: Documentul pune un accent mai mare pe integrarea și interoperabilitatea forțelor românești cu cele ale NATO și ale Uniunii Europene, reflectând angajamentele României ca membru al acestor organizații.

Pregătirea și reziliența civilă: Se observă o atenție sporită acordată pregătirii populației și instituțiilor civile pentru situații de criză, evidențiind necesitatea unei abordări comprehensive a securității naționale care să includă nu doar aspectele militare, ci și pe cele civile, economice și sociale.

Adaptabilitate și flexibilitate: Documentul evidențiază necesitatea unei capacități sporite de adaptare și flexibilitate a structurilor și mecanismelor de apărare pentru a răspunde rapid și eficient la schimbările din mediul de securitate.

Protecția infrastructurii critice: Noua lege acordă o importanță crescută protecției infrastructurii critice naționale, impunând măsuri specifice pentru identificarea, protejarea și reacția rapidă în cazul amenințărilor la adresa acesteia.

Participarea la misiuni internaționale: Reflectând rolul activ al României pe scena internațională, noua lege detaliază și clarifică procedurile și condițiile de participare a forțelor armate la misiuni și operațiuni internaționale, sub egida organizațiilor internaționale sau în cadrul unor coaliții.

Cooperarea civil-militară: Se pune un accent sporit pe cooperarea între structurile militare și cele civile, inclusiv sectorul privat și societatea civilă, pentru a asigura o abordare integrată a apărării naționale.

Managementul resurselor de apărare: Noua legislație propune un cadru mai structurat pentru planificarea, alocarea și utilizarea resurselor de apărare, inclusiv aspecte financiare și logistice, pentru a maximiza eficiența și eficacitatea eforturilor de apărare.

Regimul juridic al stărilor excepționale: Documentul actualizează și detaliază regimul juridic aplicabil în cazul instituirii stărilor de urgență, asediu sau mobilizare, clarificând atribuțiile autorităților și măsurile ce pot fi adoptate pentru gestionarea situațiilor de criză.

*Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt așteptate pe adresa de e-mail transparenta.decizionala@mapn.ro, în termen de 10 zile de la afișare.

 https://sg.mapn.ro/transparenta?fbclid=IwAR3qRgQ1oAdAch5XXo2UMamSJXEoxds-0xOLsFUUN81PkP-Ik9D7ttHZ_Zo_aem_Aeq_M5gzmID-SQtRbXn_SIEejWwkpmkC1hAV35lPzZQOtclDx79M4eP7VKv2oQuyNx-UPTSi_lDAdXGsZHiWmQNc 

SURSA:https://www.facebook.com/photo/?fbid=402502382694761&set=a.103868355891500

173 de comentarii:

  1. Legea este buna dar are și o hiba.
    Nu sunt incluși și luptătorii de la arma penitenciare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am studiat legea.
    Sunt incluși și luptătorii din ANP.
    Mai exact la art. 11 alin.1

    RăspundețiȘtergere
  3. Inițial am luat de bun ce a postat aici camaradul admin Vasile.
    Plus că văd că persista in publicarea de foto a stemei României în care Vulturul cruciat apare fără coroana.
    Deja are doua bile negre.
    I-am mai atras atenția odată dar se pare că vrea s-o ia pe urmele martalogilor pârsi anarhiști.
    Nu dam nume, Akord75, Nikk lindik mik și APV_rz

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zdreanță, mare oxiur, pe toți și la rând să ne pupi în cur

      Ștergere
  4. Saltare camaraz. Sincer, nu mă mai teresează chestiile astea cu apărarea, cu șforțilii destinate pentru alea alea și alte șmekerii meapenistice !
    Mă teresează doar să ne-o bage.
    Slava.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peseaua: am citit pe undeva, p-aciulea, că cineva a afirmat că nu există NICIO diferență între tilicarul românesc și cel amerloc. Nuj la ce s-a referit camaradul ăla, da eo az am avut treabă prin Drumu Tăberii, pe la Direcția de pașapoarte, și am văzut cohortele de tilicari, care populează cazărmile din zonă, care se îndreptau spre serviciu- unii, respectiv spre odihnă la serviciu-alții. Majoritatea burtoș și plini de osânză. Nu mai umblă nimenea îmbrăcat toboșar. Ori civili, ori în izmenele alea de camuflaj, nuj cum dreq se cheamă, de zici că-s de la asociația de pescari sportivi.
      Iereau și pe vremea mea d-ăștea, de-ș fixau centura cu diagonală pe bărdihan la ultimile găuri și cu pantalonii mai scurți cu o palmă, deasupra pantofilor, da parcă nu așa.
      Aaaa, dacă s-a referit că și ai noștri vin cu trotinetele, de le fâlfâie budigăile la cur, ori că umblă ca destrăbălații, descheiați la nasturi, ca să li se vadă părul de pe kept, fără cipilici pe căpățâne și cu fel de fel de ghiozdane, apăi daaaa, stem la fel ca amuricanii ! Însă, dacă-i duci în poligon, la o tragere cu Teteaua, ăștia se pușcă între ei, dacă nu-i păzește individual o beopelea întreagă !
      Las că mai știm și noi câte ceva.
      Slava.

      Ștergere
  5. Dincolo la Cezar de la arma tabu&baioneta camaradul Rambo de la arma care da senzația are o atitudine imperială și îi tratează cu dispreț pe detractorii plebei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a inspirat probabil de la generalul cizmar care se plimba cu caleașca in Londra.
      Detractorii lui Rambo spun că acesta se plimba cu căruța cu coviltir prin Viena.
      Ambii au fost în același partid, unu secretar și celălalt secretar general.

      Ștergere
  6. Știți cum zice unguru?Mi-i rupe pool4!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bue Bozyleo, are dreptate camaradu Doagă de la Pârnăi. Cum dreq de nu văzurăm, niciunul, că cioroiplanul e fără conzerva aia pe cap ! Cică stema tre să stârnească emoții patriotice. A stârnit o pulă, dacă stăm cu ea neactoalizată, de ani de zile !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peseaua: da, la câte imnuri, steaguri și steme d-astea am tot schimbat noi, în ultimii fro 200 de ani, ce emoții să mai ai. Stem singura nație de pe fața pomântulu care am avut steag cu bortă ! Și singurii care îi aducem omagii, prin imnul de stat, ăluia de ne-a măcelărit p-aciulea, de-au rămas fomeile dacilor fără pulărăi.

      Ștergere
    2. Desteapta-te Romane a fost scris in Transilvania într-un anumit context.
      Daca unii nu-și dau seama de asta înseamnă că vorbim discuții.
      Și vedeți că retorica asta cu Traian din imn o folosesc și "prietenii" românilor din Basarabia.
      Aia care suspină după URSS.

      Ștergere
    3. Apropo de imnuri.
      Din câte știu primul imn, cel de pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza este folosit și astăzi.
      Este Marșul de Întâmpinare al Armatei României.

      Ștergere
  8. Activ
    Grupul Militarilor Rezervisti
    Motilica Mariana · 25m ·
    MAPN a pus pe 01.04.2024 in consultare publica doua proiecte de lege.
    Fata de ceea ce scrie in ele, nu cred ca ne asteapta nimic bun si e cazul sa dati toti la o parte toate ideile ca orice semnal de alarma care vi se trage este conspiratie si sa incepeti sa va ganditi la viata voastra.
    Aceste proiecte de lege nu trebuie sa devina legi si sa fie aplicate, pentru ca vor face ce vor vrea cu noi!
    E vorba de:
    1. o noua lege a apararii nationale: in care uită de apararea nationala, vorbesc numai de aia colectiva in cadrul NATO, UE si ”altor coalitii”, comanda armatei romane pot sa o transfere ”oricui”, principiile doctrinei militare a statului roman nu mai conteaza, iar in caz de agresiune armata sunt angajate TOATE RESURSELE UMANE (nemaiexistand nicio norma ca in legea actuala: ”Resursele umane se constituie din întreaga populaţie APTĂ DE EFORT PENTRU APĂRAREA NATIONALA, asa ca CSAT -ul poate sa dispuna ce vrea si sa faca cu noi ce vor)
    UITA de art 118 alin 1 din Constitutie: ”Armata este subordonată EXCLUSIV VOINTEI POPORULUI ....”
    ACEST PROIECT DE LEGE ESTE O MIZERIE!!!!
    I-au zis lege noua ca sa poata sa scoata din cea actuala si sa bage diverse care sa nu bata la ochi.
    Statul Major al Apărării, militarii, ofiterii din Armata Romana unde mama naiba sunteti?
    Chiar ati uitat de tot de juramant, de Constitutie, de tot?
    V-au luat aia de la NATO mintile că v-au bagat in seama si nu mai contează nimic pentru voi? Nici viata familiilor voastre?
    Chiar acceptati sa se dea o lege conform careia sa poata fi transformat teritoriul Romaniei in camp de lupta si sa faca niste unii ce vor pe teritoriul Romaniei?
    Proiectul vietii: https://sg.mapn.ro/.../legea_apararii_nationale_a...
    2. O așa -zisă lege privind sistemul Național de Management Integrat al Situatiilor de criza
    Asta in conditiile in care avem deja: OUG nr 1/1999 privind privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență (pe care nu le abroga).
    Legifereaza in paralel pe langa astea ”acoperind” si starile reglementate de acestea, pe care le baga la termenul ”criza”.
    Criza = orice (care ameninta la nivel regional, national, international conditiile de viata, de sanatate, mediu, proprietate, stabilitate politica, economica, sociala, ordine publica, securitate si apărare natională si ”alte valori constitutionale”).
    Aprobarea optiunilor de raspuns se face prin hotarare a CSAT (adica act secret, de care noi nu avem niciun habar).
    SCOPUL REAL AL ACESTEI MIZERII DE LEGI = ”aplicarea integrată a măsurilor de răspuns la criză ÎN COORDONARE CU NATO SI UE”
    Cu alte cuvinte, orice situație ar apărea, NU SE MAI DECIDE NIMIC LA NIVEL NATIONAL SI IAR NI SE IMPUN MĂSURILE PE CARE LE DECID ALTII (NATO, UE).
    Proiectul de lege: https://sg.mapn.ro/.../lege_privind_sistemul_national_de...
    Autorul textului:
    avocat Elena Radu❗

    RăspundețiȘtergere
  9. Până și poza pusă la topicul ăsta are un steag cu o stemă pusă aiurea și cu cioroiplanul tot fără comanac.
    Luată de pe un blog. Ca să vez câta emoția patriotică degaja însemnurile astea naționale, la români !
    Nici măcar niște muiane adevărate nu s-au găsit pentru tilicarii ăia 3, care dau onorul cu curul la drapel.
    Vorba lu Puțapievici, niște patibulari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peseaua:
      POPULAŢIA ROMÂNIEI:

      - “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

      - “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

      “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

      Veri, veri nais.

      Ștergere
    2. Volumul „Politice”

      Anumite afirmații din volumul Politice au produs iritare prin conținut defăimător la adresa României și a poporului român. Patapievici relatează că această corespondență a avut loc în 1990-1991, iar el a publicat-o în 1996 cu mențiunea expresă că exprimările cele mai excesive nu îl mai reprezintă și că le-a păstrat pentru a oferi cititorilor „o mărturie veridică a convulsiilor sociale de la începutul anilor 1990”[57]. Considerându-se ținta unei campanii de defăimare orchestrate împotriva sa, Patapievici a făcut plângere la CNA împotriva postului de televiziune Antena 3, el considerându-se portretizat într-o manieră falsă.[58]

      Sursa: wikipedia

      Ștergere
  10. Anonim2 aprilie 2024 la 19:24
    .................................................
    ACEST PROIECT DE LEGE ESTE O MIZERIE!!!!
    I-au zis lege noua ca sa poata sa scoata din cea actuala si sa bage diverse care sa nu bata la ochi.
    Statul Major al Apărării, militarii, ofiterii din Armata Romana unde mama naiba sunteti?
    ......................................................
    Știu eu unde sunt: în pulă cu trotoneta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În caz de gâlceavă mă bazez pe Jiganu, Roșu, Frățilă, Maciu Piciu, Goprea, Gonțanu, Storcescu și cohorta de doctori în arte marțiale militare, cu dottore plagiatore Ciucăraie în frunte !
      La luptă tovarăși !

      Ștergere
  11. În caz de, io mă bazez pe Zdreanță da -i-am clanță, că dacă în tranșeu mi se scoală, să i-o trag la buca goală.

    RăspundețiȘtergere

  12. Pai acum la drept vorbind la cate au debitat martalogii parsi pe aici sau prin alte părți afirmațiile lui Patapievici nu mai par așa de deplasate.
    Puteți intra și pe la Cezar daca nu credeți. 😁
    Sau săpați in memorie și vedeți cam ce ați postat in ultimii 20 de ani pe diverse bloguri. 😁



    pmt2 aprilie 2024 la 19:27
    Peseaua:
    POPULAŢIA ROMÂNIEI:

    - “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

    - “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

    “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

    Veri, veri nais.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bă Zdreanță da -ț -am clanță, nu ești la Kuala Lumpur pupa -ne-ai în cur?

      Ștergere
  13. Felicitări camarazilor de la arma care da senzația! 👍

    Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române acționează la stingerea incendiului de pădure din județul Bacău

    Două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, acționează astăzi, 2 aprilie, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al localității Târgu Ocna, județul Bacău.

    Aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, în jurul orei 19.30.

    Misiunea aeriană se desfășoară la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

    Acțiunea de stingere a incendiului la fața locului este îngreunată de terenul accidentat și de lipsa sursei de apă.

    ***
    În configurație pentru stingerea incendiilor, aeronavele C-27J Spartan pot transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere.

    Aeronavele de acest tip ale Forțelor Aeriene Române au acționat, din 2017 și până în prezent, pentru stingerea a mai multe incendii de pădure din țara noastră - în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău.

    https://www.facebook.com/share/p/xHt7JaGebwNsovmp/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru cine nu știe în Târgu Ocna este Școala de pregătire a faimoșilor luptători de la arma penitenciare. 💪🦅🇹🇩

      https://www.facebook.com/profile.php?id=100067822704161

      Ștergere
    2. Vulturul Cruciat din stema Scolii de Pregătire are Coroana. 👍
      Martalogii pârsi sa bage la cap.

      Ștergere
  14. Zdreanță mare oxiur, tu la militari, să le sugi măciuca, să îi pupi în cur

    RăspundețiȘtergere
  15. Ai de dulce,mănânci de dulce,ai de post,mănânci de post,n-ai nimic,ții negru!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ai bani, mănânci, n-ai bani, nu ți-e foame!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zdreanță, nu uita la ora doo să ne -o sugi și să ne -nbelești la oo

      Ștergere
  17. "Toți oamenii au un plan până iau un pumn in gura"
    Mike Tyson, filozof american

    RăspundețiȘtergere
  18. Foarte bună acastă nouă lege a apărării care zice că militarii români pot juca și-n deplasare.Astfel statul dacă vrea să facă o aroganță poate mobiliza toți pensionarii,militari,civili indiferent de vârstă și trimiși în frumoasele tranșee ucrainiene.Astfel în 2-3 luni CPS-urile scapă de corvoada plății pensiilor!

    RăspundețiȘtergere
  19. Hop, hop, hop, tăț s-o loaț la ceock.
    Bă dace vânt o fo la rafală...

    RăspundețiȘtergere
  20. Am citit pe undeva că cu okazea aniversării a 20jde ani de la intrarea în NATO, jeneralu Schelaru s-a miorlăit, de la tribuna șparlamentulu, că solda unui militar în termen e mai mare dăcât a unui general.
    Sincer, mă bucur foarte mult. Și spor la dat cu clanța prin șparlamente.
    Cum zicea și camaradu Ifrimea, las că-i bună legea asta cu rezbelu, de vor s-o adopte mafioțîî. De nu vraț de bunăvoie la armată, ca să mereț la tranșăie, las că vă loăm noi cu șforța.
    Slava.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peseaua: jeneralii n-au dăcât să doarme, așa cum or făcut și în activitate. Ba nu, în activitate or mai pupat și găoaze fesenaro-penelice. Patria le e reconoscătoare.

      Ștergere
  21. Mai ține mult postu ista bisericesc ? Că sânt devastat dupe o huța-huța...
    Pfoaaa, am pe ici șea fro doo babe țâțoase, văduve. Crecă una nu ține post... Cam hâdă și cu păr, da pentru o huța-huța merje

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești col.plin cu cuc,ce n-ai bani de studente?Ele nu țin post,nu te-ntreabă cum te cheamă,câți ani ani,de ești gras,slab,chel.Doar pui banii-nainte pe noptieră,dânsa-i cheltuie și deblochezi și economia.Dă drumu' la bani să circulă nu fi chitră,Hagi Tudose,moș Goriott,avaru' de Molierre...

      Ștergere
  22. Dă-l în pool4 și pe Chelaru că era psihopat.M-a prins OSU la MK și stătea general suspendat de crengile copacilor că de ce nu sunt toaletați!

    RăspundețiȘtergere
  23. Sărbători religioase - 3 Aprilie

    Ortodoxe
    Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

    Greco-catolice
    Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul

    Romano-catolice
    Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp.

    RăspundețiȘtergere
  24. Ziua Jandarmeriei Române

    Sărbătorită în fiecare an la 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române marchează data la care, în anul 1850, domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“, potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Române, www.jandarmeriaromana.ro.

    RăspundețiȘtergere
  25. 3 aprilie 1596 - A murit generalul turc Sinan Pașa, adversarul lui Mihai Viteazul in Batalia de la Calugareni.

    Pașa Hassan (1506 – 3 aprilie 1596) a fost un comandant de oști și om de stat otoman. S-a născut în Albania, într-o familie săracă. A fost recrutat ca ienicer de tânăr. În 1569, a fost numit guvernator al Egiptului și a condus până în 1571 luptele pentru cucerirea Yemenului. În 1574 a condus marea expediție împotriva Tunisului, pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole.
    În 1580, Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei. În același an a fost numit Mare Vizir, numai pentru a fi demis și exilat în anul următor, datorită eșecului locotenentului său, Mohamed Pașa, de a aproviziona garnizoana turcească de la Tbilisi.

    A devenit în cele din urmă guvernator al Damascului și, în 1589, după marea revoltă a ienicerilor, a fost numit Mare Vizir pentru a doua oară. O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oară funcția de Mare Vizir. În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei.

    În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a lui Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara.

    În august al aceluiași an, a fost rechemat la post pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în Țara Românească. Rezultatele dezastruase ale campaniei, în special înfrângerea suferită în Bătălia de la Giurgiu, l-au aruncat din nou în dizgrație, concretizată în destituirea sa din funcția de mare vizir.

    Moartea neașteptată a succesorului său, Lala Mahommed, la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată. Sinan Pașa a murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596, lâsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor

    RăspundețiȘtergere
  26. 3 aprilie 1917 - Guvernul Rusiei aprobă ca 30. 000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară, să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută împotriva armatei germano-austro-ungare. Acest corp de voluntari soseste la Iaşi în 27 mai 1917.



    3 aprilie 1918 - La Iaşi, România, ia fiinţă formaţiunea politică Liga poporului în frunte cu generalul Alexandru Averescu şi Constantin Argetoianu. Formaţiunea politică va fi în aprilie 1920 transformată în Partidul Poporului.

    RăspundețiȘtergere

  27. Și unii martalogi pârsi au astfel de vise umede


    3 aprilie 1984 - La doar șapte zile după ce a preluat funcția de președinte interimar al Guineei, Louis Lansana Beavogui este răsturnat printr-o lovitură de stat militară. Colonelul Lansana Conté devine șef al statului și colonelul Diarra Traoré șef al guvernului.

    RăspundețiȘtergere
  28. Bă Zdreanță mare oxiur ce ai cuibarul drept în cur, însoară -te bă bulangiule! Poate așa o să ai și tu cu cine conversa. Nu ne mai stresa cu căcaturile astea ale tale.

    RăspundețiȘtergere
  29. 801: Regele Ludovic cel Pios, pe atunci rege al Aquitainiei, capturează Barcelona de la mauri după un asediu de câteva luni.

    1043: Eduard Confesorul este încoronat rege al Angliei în catedrala din Winchester.

    1367: În Bătălia de la Nájera din timpul Războiului de o sută de ani, regele Henric al II-lea al Castiliei este învins de trupele engleze sub Sir John Chandos într-o luptă pe câmp deschis.

    RăspundețiȘtergere
  30. În bătălia pentru București Videanu l-a învins în lupta dreaptă pe Vanghelie zis și Almanahe

    3 aprilie 2005 - Adriean Videanu (PD) este ales, din primul tur, primar general al Bucureștiului, cu 53,01% din voturi, urmat de Marian Vanghelie (PSD), cu 29,55%.
    Adriean Videanu, născut la 1 iunie 1962, în comuna Crevenicu, Teleorman, om de afaceri și politician român.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru cine nu știe Videanu a fost un general al dl Băsescu supranumit și Corsarul Invincibil.

      Ștergere
  31. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟑 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. NATO va prelua coordonarea „Grupului Ramstein”, condus până acum de SUA, unde peste 50 de țări, inclusiv România, ajută Ucraina. Şeful NATO, Jens Stoltenberg, propune un pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro, pe cinci ani. Ucraina a lovit o fabrică de drone rusească, la peste 1.200 km de front. Rusia l-a numit pe Serghei Pinciuk comandant al flotei sale de la Marea Neagră, a anunţat marţi Ministerul rus al Apărării
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Șeful Armatei israeliene a aprobat planurile pentru un război cu gruparea Hezbollah din Liban, controlată de Iran. Casa Albă s-a declarat „revoltată” de atacul împotriva lucrătorilor umanitari din Gaza, Statele Unite nu au fost implicate în niciun fel în atacul asupra consulatului iranian din Damasc
    ☑️ Cutremur de 7,4 grade în Taiwan
    ☑️ Taiwanul a detectat 30 de avioane militare chinezești în jurul insulei
    ☑️ Coreea de Nord a testat o rachetă hipersonică de rază medie şi lungă de acţiune
    ☑️ MApN schimbă legile Apărării. Armata vrea o nouă Lege a apărării naționale a României, un proiect a fost postat pe site. Există și un proiect al Legii privind Sistemul Național de Management Integrat al Situațiilor de Criză
    ☑️ Sondaj IRES: 44% dintre români vor armată obligatorie. 38% dintre bărbați ar pleca pe front, în caz de război
    ☑️ DIICOT şi Poliţia Română desfăşoară peste 200 de percheziţii în cadrul a 40 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de persoane, trafic de droguri, pornografie infantilă şi criminalitate informatică
    ☑️ Președintele Iohannis îi primește miercuri la Cotroceni pe președintele CE Charles Michel și premierii din Ungaria – Viktor Orban, Belgia – Alexander De Croo și Croația – Andrej Plenković
    ☑️ SUA și statele baltice nu-l susțin pe Iohannis la șefia NATO

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-3-aprilie-2024-1-54507

    RăspundețiȘtergere
  32. Pentru cine nu știe, Videanu pidilicu a fost un borfaș, ca și mentorul lui Petrov Bășină ! Întreabă pe cineva de p-aciulea de Adriean, să vez dacă, în afară de afacerile cu borduri și cu TitanMar, își mai aduce cineva aminte ! A rămas în istoricul Bucureștiului cu șmenurile cu borduri. Primul idiot al țării care a brevetat montarea bordurilor peste alte borduri. De fapt al doilea, că primul o fo pidilicu cu coasa, ăl de-i zicea bok= câcat în limba turcă. De fapt al treilea, că primul ierea Petroavă Turnătorul.

    RăspundețiȘtergere
  33. Corsarul Invincibil avea echipă puternică! 👍

    „Munca în echipă este cea care îi face pe oamenii obișnuiți capabili de rezultate neobișnuite.” (Pat Summit)

    Escadrila 572 Elicoptere din cadrul Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a executat săptămâna trecută activități de instruire pentru exersarea salturilor libere din elicopter – SLE, împreună cu scafandrii de luptă și incursiune, în portul maritim Constanța.
    Aceste antrenamente mențin un nivel ridicat al capacitații operaționale pentru structurile cu misiuni specifice aeriene.

    Foto: Sg. maj. Narcisa Tuță
    #SLE #baza57 #scafandru

    https://www.facebook.com/share/6HtciyTnhp1jyYfo/

    RăspundețiȘtergere
  34. 👍

    În perioada 28-30 martie, la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov s-a desfășurat cea de-a XXV-a ediție a Conferinței Internaționale Studențești AFASTUD 2024, Best Paper Award.

    La manifestarea ştiinţifică au participat și cinci studenți din cadrul Facultății de Comandă și Stat Major a universităţii noastre.

    Contribuțiile acestora s-au axat pe probleme actuale din domeniul logisticii militare, iar stud. sg. maj. Alex-Giulian Coroi a obținut locul al II-lea la secțiunea „Management and Leadeship”.

    Felicitări!

    Sursă foto: AFA
    #unap #educatie #ArmataRomaniei #învățământ #studentmilitar

    https://www.facebook.com/share/PACUkjLVxTsQGmi1/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Studenții militari români sunt apreciați chiar și pe alte continente.
      Acest cetățean din Mpumalanga, Africa de Sud își arată aprecierea.

      Minden Skhosana
      Great, respect, honour and congratulations Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" - www.unap.roo!!!🙏🏼⚓👮⚓💙⚖️💙✌️💙💙💙

      Ștergere
  35. Moș Alecu, Moș Alecu, să ne tunz la tăț berbecu !
    Ioai, dacă prostia ar durea !

    RăspundețiȘtergere
  36. Am citit mai sus comentarii frumoase despre unul Zdreanță Oxyur, da nu disting cine ar potea hi domnul în caoză...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E Nikk lindik mik
      Îi recunosc după stil pe micuți. 🤣

      Ștergere
  37. Zdreanță, agent majurul, la toți să ne -o sugă, să ne pupe -n sulă 🖕

    RăspundețiȘtergere
  38. Azorel agent majur, îți transmite Nikk să îl pupi în cur, iară după aia, pe al lui cel mic, care locuiește mai jos de buric.

    RăspundețiȘtergere
  39. https://www.stiripesurse.ro/descinderi-diicot-in-tulcea-galati-si-constanta-detinutii-cumpara-la-greu-droguri_3280819.html

    Unul din ăsta sigur e Zdreanță da -i-am clanță!😂🖕

    RăspundețiȘtergere
  40. ,,Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul unei noi legi a Apărării Naționale''? Ministerele nu pot avea initiativa legislativa, deci nu pot publica proiecte legislative. ,,Iniţiativa legislativă ARTICOLUL 74
    (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
    (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

    (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.''

    RăspundețiȘtergere
  41. Don Corleone3 aprilie 2024 la 17:14
    Pupav-ar, pupav-ar !
    Au, ioi, aitz

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😂 Ei, lasă -l acum. A zbârcit -o din viteză. De regulă, nu face greșeli de astea, dar probabil s-a-nervat pe Zdreanță cel ce veșnic ia o clanță.

      Ștergere
  42. PMT, nu e " domnu în caoză", e domnu din gaoză.

    RăspundețiȘtergere
  43. Nu e deloc din viteza.
    Uneori le mai nimerește, probabil îl ajuta cineva.

    anonim3 aprilie 2024 la 18:10
    😂 Ei, lasă -l acum. A zbârcit -o din viteză. De regulă, nu face greșeli de astea, dar probabil s-a-nervat pe Zdreanță cel ce veșnic ia o clanță.

    RăspundețiȘtergere
  44. Să mă kak în mUE și Ur sula care împreună cu agent majurul Zdreanță să ne sugă sula.

    RăspundețiȘtergere
  45. Bă daci bandiț uăi, ci bandiț răi la suflet !
    Peseaua: uăi camaraz, da camaradu Apevilă ne-a părăsit ?
    Ioi, doamne feri, doar n-o hi avut fro vizită de la organ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peseaua: văz că ne-am împărțât, unii pe zi, alții noaptea, ca hoțîî !

      Ștergere
  46. Cristian Tudor Popescu despre Ciucă :
    "N-am să înțeleg niciodată cum acest Ciucă a ajuns general și șef al Armatei. Are vocabularul unui corigent de gimnaziu, adică nu e analfabet funcțional, e mai degrabă analfabet. Începe orice frază fără să știe unde vrea s-o ducă. Se împotmolește după câteva cuvinte în mâlul minții sale, emite un număr nesfârșit de ăăă-uri. Când reușește să articuleze câteva propoziții succesive, pare că le-a învățat pe dinafară, repetându-le ore în șir în fața oglinzii. N-a comentat niciodată în termeni militari profesionali războaiele din Ucraina și Gaza. Nu i-am descoperit niciodată nici cel mai mic licăr de inteligență în vorbire. Încercările de a avea umor ale lui Ciucă pot împinge la sinucidere un bou adult.
    Impresia teribilă pe care mi-o dă constant acest om e că nu înțelege absolut nimic din ce spune și face.
    Singura justificare imaginabilă pentru funcțiile în care a fost proptit natantolul mi se pare nevoia de relaxare a lui Iohannis, între vacanțe: să se uite la unul mai prost decât el".

    RăspundețiȘtergere
  47. Corsarul Invincibil avea vorbele la el.
    Nu întâmplător a ajuns comandant de cursa lunga.
    Apoi a devenit un mare Cdt Suprem. 👍

    RăspundețiȘtergere
  48. Evenimente in istorie -3 Aprilie

    1844 Alexandru Ioan Cuza s-a casatorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai Rosetti, nascuta Sturdza.
    1897 Mihail Sadoveanu a debutat in ziarul umoristic "Dracul" din Bucuresti.
    1922 Iosif Stalin ii succede lui Vladimir Ilici Lenin ca lider al Uniunii Sovietice.
    1933 Un avion a survolat pentru prima data Everestul.
    1948 Presedintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare a tarilor europene afectate de cel de-al doilea razboi mondial.
    1966 Statia "Luna 10" a devenit primul satelit artificial al Lunii.

    RăspundețiȘtergere
  49. Natantol = Neghiob, neîndemânatic, nătâng, prostănac.
    Să mă fuljere dacă am aozit frodeat de adjăctivu ăsta !

    RăspundețiȘtergere
  50. "De la Nistru pan' la Tisa"
    Îl lăsăm pe rachetistul din fostul oraș Stalin sa completeze.
    Poate ii iese cu o cratima. 😁
    Camaradul Pmt este rugat să-i compună ceva rachetistului de la blue ciel având că tema 👇

    "De la Pitești la Brașov"

    RăspundețiȘtergere
  51. Bă, leat și când te gândești că la o adică o să -l ai comandant pe măCiucă și "camarad" pe Zdreanță da -i-am clanță, chiar că -mi vine să emigrez la ruși 😂😂😂

    RăspundețiȘtergere
  52. Rachetistul din Brașov
    Mergea așa cam garbov
    Suferind de bazedov

    RăspundețiȘtergere
  53. De la astea cu "ov" mi-am adus aminte de unu Shapovalov din Basarabia.

    Ca să vă faceți o idee ce mai scriu javrele sovietice pe acolo.
    Shapovalov asta mă blocase cu ceva timp in urma.
    Intrasem în niste contre.

    https://www.facebook.com/share/p/esCLPyAbCMTi9k4K/

    RăspundețiȘtergere
  54. Plantoane luați aminte,fiți vijilenți,okii mari ,e campanie electorală să nu vină PSDicii noaptea ca hoții să ne prade comentariile!

    RăspundețiȘtergere
  55. Zdreanță, mare oxiur, nu uita la ora doo să ne -o sugi, să ne înbelești la oo și să ne lingi în cur

    RăspundețiȘtergere
  56. Zdreanță, vine ora trei, de măCiucă să ne iei

    RăspundețiȘtergere
  57. Bună dimigreața. Iar se aprochie uichendu, iar e jaga jaga !
    Câte-o muie calm s-o loaț, ca să vă tae greața !
    Ezact cum bănuiam, de la o oră a nopțîî apar corleonii !

    RăspundețiȘtergere
  58. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟒 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Miniștrii de externe ai NATO au decis că Alianța va coordona ajutorul militar si financiar pentru Ucraina. Modalitățile vor fi decise la summitul de la Washington. Miniștrii apărării din Franța și Rusia, Sebastien Lecornu și Serghei Șoigu, au discutat la telefon despre amenințările teroriste. Franța a dat informații rușilor privind trei dintre teroriștii arestați la Moscova. Răspunsul Moscovei: sperăm că serviciile franceze nu sunt în spatele acestui atentat. Rusia a ucis 5 civili ucraineni într-un bombardament la Harkov
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Biden și Netanyahu vor discuta joi la telefon. SUA nu sunt de acord cu acțiunea terestră a Israelului în Rafah. Autoritățile israeliene au crescut măsurile de apărare antiaeriană, în așteptarea răspunsului Iranului după uciderea oficialilor militari din Siria. Spania va recunoaște statul palestinian până în iulie
    ☑️ NATO împlineşte astăzi 75 de ani
    ☑️ Trei membri ai forțelor de ordine din Iran au fost uciși într-un atac terorist
    ☑️ Inflaţia anuală a Turciei a urcat la 68,5% pentru luna martie, de la 67,1% în februarie
    ☑️ Tensiuni Polonia – Belarus. „Lăsați-l să încerce”. Șeful diplomației poloneze îi răspunde lui Lukașenko, după ce a anunțat că Belarusul se pregătește de război
    ☑️ SUA și Japonia vor construi împreună echipamente militare
    ☑️ Procurorul general al României îi cere șefului statului să-i ridice imunitatea fostului președinte Ion Iliescu, în dosarul Mineriadei
    ☑️ Cancelarul german Olaf Scholz vine sâmbătă în România
    ☑️ Ciolacu: România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum. „Avem 16.000 de ordonatori de credite, cei mai mulți din Europa, dacă nu din lume.”
    ☑️ Iohannis, despre candidatura la şefia NATO: Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Șansele mele sunt rezonabile

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-4-aprilie-2024-1-54513

    RăspundețiȘtergere
  59. Da, da, și șansele mele de a face huța-huța, până se termină postul, sunt REZONABILE !!!
    ===========================
    Iohannis, despre candidatura la şefia NATO: Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Șansele mele sunt rezonabile

    RăspundețiȘtergere
  60. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  61. De vrai ați merge bini-n viață,trage-o cârje dimineață !

    RăspundețiȘtergere
  62. Aștepta sa i-o bage.
    La drept vorbind mai mari șanse are Iohannis la șefia NATO.
    Dar na, rachetistul Akordov trăiește cu speranța. 🤣

    pmt4 aprilie 2024 la 08:01
    Bună dimigreața. Iar se aprochie uichendu, iar e jaga jaga !
    Câte-o muie calm s-o loaț, ca să vă tae greața !
    Ezact cum bănuiam, de la o oră a nopțîî apar corleonii !

    RăspundețiȘtergere
  63. Evenimente in istorie - 4 Aprilie

    Anul 1949: Douăsprezece națiuni: Statele Unite, Franța, Belgia, Țările de Jos, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada și Portugalia, semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO. În urma extinderilor succesive, NATO are în prezent 32 de membri.

    Următoarele state sunt astăzi membre ale NATO: Albania, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia De Nord, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ungaria.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1968: Martin Luther King Jr. este asasinat de James Earl Ray la un motel din Memphis, Tennessee.
      1968: Programul Apollo: NASA lansează Apollo 6, ultimul zbor fără echipaj din Programul Apollo, pentru a testa configurația unui zbor cu echipaj către Lună.
      1979: Președintele Zulfikar Ali Bhutto al Pakistanului este executat.
      1983: Prima misiune orbitală a navetei spațiale „Challanger” (STS-6).
      1996: Ultimul concert al trupei britanice Take That înainte de a se despărți.
      1997: A fost fondată echipa de fotbal Sheriff Tiraspol.
      2003: A fost inaugurat Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București.
      2009: Franța redevine membru al NATO.
      2023: Finlanda devine al 31-lea membru al NATO, dublând granița alianței cu Rusia.

      Ștergere
  64. Anul 1953: Moare Carol al II-lea, fost rege al României (1930-1940), care a abdicat după evenimentele din 1940, când România a fost nevoită să cedeze unor vecini părți din teritoriul național.

    Socotit de unii un aventurier, după alții numai nenorocos, fostul rege nu-și merita poate aceste etichete. O confirmă cel mai bine faptul că, abdicând, a plecat împreună cu femeia pe care o iubea, cu care s-a căsătorit și cu care a trăit departe de țară, dar împlinit pe plan personal.

    Atunci de unde atâtea acuze pe seama lui? Pentru a răspunde, trebuie să depănăm filmul înapoi spre tinerețea și chiar adolescența prințului moștenitor Carol. Așa ajungem la luna iunie 1914, când țarul Nicolae al II-lea sosește la Constața, cu yahtul personal, însoțit de întreaga familie.

    Firește, asemenea vizită trebuia să aibă un scop. Presa anunța nevoia de consultare între monarhi cu privire la tulburările care prevesteau izbucnirea Primului Război Mondial. Presa de scandal lansa ideea încercării țarului de a-și mărita fiica mai mare cu tânărul prinț Carol. Prințul avea 21 de ani și urma s-o cunoască pe prințesă la balul pe care țarul îl oferea la Constanța.

    Dar in loc să se apropie de fiica cea mare a țarului, năstrușnicul Carol s-a apucat s-o curteze pe fiica mai mică, ceea ce a revoltat familia țarului și a determinat ridicarea intempestivă a ancorei.

    După o vreme, s-a aflat că prințul refuză orice mariaj aranjat și, ca un nonconformist ce este, s-a căsătorit la oficiul stării civile din Odesa, fără aprobarea regelui, cu o oarecare Ioana (Zizi) Lambrino, care a și născut un băiat, Mircea, bunicul actualului „prinț Paul”, cel condamnat penal.

    Casa regală a anulat brutal căsătoria (confirmată totuși ulterior în justiție) cu Zizi Lambrino și l-a căsătorit pe Carol, aproape forțat, cu principesa Elena a Greciei, mama viitorului rege Mihai.

    Dar nonconformistul Carol a început să se afișeze din nou cu o doamnă Elena Lupescu și în acest context a divorțat de Elena a Greciei, ceea ce l-a determinat pe regele Ferdinand să-l dezmoștenească, să-l înlăture de la tron și să-l expulzeze din țară, schimbându-i și numele în „Carol Caraiman”.

    În aceste condiții, la moartea regelui Ferdinand, a urmat la tron fiul lui Carol, copilul Mihai. După trei ani, tatăl și-a detronat fiul și s-a instalat pe tron, continuându-și viața privată alături de cea pe care a iubit-o după o tinerețe tumultoasă: Elena Lupescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu toate păcatele sale e unu care și-a trăit viața.
      Că sunt mulți care doar mimeaza.
      Plus că sunt plângăcioși.
      Spun că viața e nedreaptă pentru că nu le-o baga. 🤣

      Ștergere
    2. Zdreanță, domn' agent majur, taci și pupă -ne în cur!

      Ștergere
  65. Bue, cineva a pomenit p-aciulea de băgat. Ne-o bagă ? Or ce. Sau putem dăjea să ni le băgăm noi, că-i dezlegare la huța-huța...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-o bagă numa lu' Zdreanță, domn' agent majur și io bagă drept în cur

      Ștergere
  66. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apevilă, da, civilii care lucrează în armată merită la fel ca și militarii, lefuri și grupe de muncă echivalente cu ale acestora din urmă. Cred că diferența, în majoritatea cazurilor îl constituie doar gradul. Atâta timp cât lucrezi ca un militar, mergi la alarme și prestezi activitatea în aceleași condiții, trebuie să fii plătit corespunzător. Însă cine să facă acest lucru???

      Ștergere
  67. Pe surse lui Akordov din Brașov i-o baga Kadyrov, pretenarul piticului de la Kremlin.
    Mai era un anonim care vrea sa plece la ruși, asta pare fan Bodnăraș.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să vedem ce rahat mai mananca sovieticii din Basarabia.
      Chipurile o taranca româncă ii da o cana cu apa unui soldat mujic din armata maro. 🤣
      Unii poate nici nu-și dau seama ce propaganda fac aia prin Basarabia.
      Li se rupe de pensii sau alte nimicuri, ei sunt cu motoarele la maxim împotriva fasciștilor rumanschi, eliberarea Basarabiei și revenirea la sânul mamei Rusia. 😁

      https://www.facebook.com/share/p/A5EtezUCN4WB6dcf/

      Ștergere
    2. Sunt extrem de perverși, se folosesc de toate nemulțumirile și știrile negative din Romania.
      Akordov din Brașov și anonimul ăla care vrea sa plece la ruși ar fi frați buni cu ăștia. 😁

      Ștergere
  68. Zdreanță da -ți -am clanță, măi agent majur, pupă -ne pe toți în cur. Că tu n-ai hipotalamus, pupa -ne-ai pe toți în anus

    RăspundețiȘtergere
  69. https://www.cotidianul.ro/zaharova-nato-cea-mai-agresiva-uniune-militara/

    Auzi Zdreanță? Da -ți -am mooe, da -ți -am clanță. Ai auzit băsist prostan, sufla -ne-ai la toți în burlan?

    RăspundețiȘtergere
  70. Pe surse sunt șanse mari să le-o bage (pe toată) martalogilor pârsi.
    După ce Iohannis ajunge șef al NATO.

    RăspundețiȘtergere
  71. Nu mai au camarazîî ce analiza și i-or apucat grijile de pemecei (țîvilii din armată, or cum le-or mai spune acu).
    Auz, cică țîvilu prestează activitatea prin umea la fel ca tilicaru. Pe undeva, are dreptate. Dacă analizăm, spre exemplu, activitatea unui birou financiar, am putea spune că, de fapt, țîvilu prestează chiar mai a dreq dăcât maiuru șăf de birău, care împute scaunul cu târtanul și toată ziua se preocupă doar de făcutul biluțelor din muci. Da asta nu înseamnă că au același destin, în caz de gâlceavă. Și pe la biroul cadre toț prestează la fel, sub radiațiile neucitoare ale becurilor cu neon. Ca să nu mai zic de cei de la cazarmare, care prestează muuuuult peste majoritatea tilicarilor, îndeosebi cei ce se pricep la gresie și faianță, la instalații de apă și alte lucrări de construcții, ce se necesită prin gospodăriile șăfilor. Nu ?
    Bă, eo zic să le ia toate sporurile ăstora care prestează pe tanc, pe transportor, pe cariciopter și vedete, or ălora care dau cu bombardeaua și raketa dupe dușmani și să le dea țîvililor, că și ei merge (!!!) la alarmă ! Nu la alarmă buei, că nu pentru alarme și lipit foi de drum la cotor e croită armata, de când lumea, ci pentru smardoaie ! Când or să stea țivilii în Selepee, ca Akoarde Curleoane, ca să ne apere ceriul patriei de cotropitorii imperialiști, or când or merge să dea cu bombardeaua pe la Capu Midia și alea, alea cu tancul pe la Cincu și Smârdan, iar tilicaru o să rupă și el poarta la 15,30, atunci da, se poate discuta.
    Aaaaaa, că s-a ajuns în halul în care armata să fie aproape fifti fifti tilicar-civil, iar din jumatea aia de tilicari fro 90% să fie șmekeri de birou, înstelați și dottore plagiatore, asta-i altceva. Ghinion.
    Auz uăi, cică doar gradul îi cam încurcă pe țâvili, ca să nu hie și ei șăfi de divizii, conpănii și plantoane la ZOO+9 !
    Uăi, mă leș ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu poci să te las că munca lu Zdreanță e de civil, dar e trecut pe statul de organizare ca agent majur. Lasă vrăjeala cu financiarul și cazarmarul, că asta se întâmplă deoarece armata nu și -i pregătește singură. Am avut în subordine și civili și militari, civili care erau "șoferi și mecanici conductori", participau la trageri și aplicații cot la cot cu ceilalți. Adică vrei să -mi spui că civilul care lucra într-un nod de transmisiuni sau radiolocație era mai puțin iradiat ca ceilalți cu grade. Las -o dracului...

      Ștergere
  72. La chestia cu civilii Pmt vrea să-l atace subtil pe camaradul admin Vasile de la arma penitenciare.
    Știe să le dea cu manta.
    Nu e prima data.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să le sugi mucii ambilor și ca supliment să mi -o sugi și mie

      Ștergere
  73. Piedone Pârnaie conduce detașat pentru capitală. De câteva zile se sparg ăștia în figuri, printre blocuri, ca să astupe borțilii cu așfalt, de ăla care sare la prima ploaie, gropi cu vekime de peste 5-6 ani ! Unii dau cu bombardeaua dupe țânțari și căpușe și s-a umplut de tomberoniști de ăștia, care dau cu măturoaiele la trotuar. De unde dreq or apărut, mânca-ț-aș ( auz, cică n-ai voie NICIODATĂ cu două cratime de legătură într-un cuvânt, cum ne învață hacademiceanu Akoarde, ceea ce este aproape corect, numa că acoalea e vorba de 3 cuvinte, îmbârligate într-o sintagmă, între care există o legătură directă și musai trebă despărțite), deci de unde or hi apărut magraonii ăștia, că până acu dacă i-am văzut cam la o lună !
    Slava !

    RăspundețiȘtergere
  74. Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, la 30 de ani de activitate

    Miercuri, 3 aprilie, la Palatul Cercului Militar Național din București a fost organizat un eveniment cu dublă semnificație: împlinirea a 30 de ani de la înființarea Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a MApN (DPAPRI) și celebrarea rolului și contribuției Armatei României la eforturile de integrare în Alianța Nord-Atlantică.

    „Politica de apărare a țării noastre din acea perioadă s-a bazat pe patru obiective: pregătirea pentru aderarea la structurile militare euroatlantice și europene; finalizarea reformei militare; consolidarea controlului civil și democratic asupra forțelor armate; sporirea contribuției la stabilitatea regională. Realizarea acestor obiective a fundamentat misiunea departamentului și a permis asigurarea unei contribuții substanțiale la realizarea unei armate moderne și la promovarea încrederii și securității în plan regional și global”, secretar de stat Simona Cojocaru.

    La mulți ani!

    https://www.facebook.com/share/p/WBVHGUbhhGaDGE6C/

    RăspundețiȘtergere
  75. Oăi PMT ule, ai spus că ți -ai făcut schimbul de ulei la SMC. Câți felceri și asistenți civili fac garde acolea ca ăia cu cârpe pe umăr? Merită și ăia recompense ca ceilalți?

    RăspundețiȘtergere
  76. anonim4 aprilie 2024 la 15:33
    De acord. Să le facă statut similar tilicarului, să depună jurământ și la rezboi, când și dacă o fi cazul. Și, cum nu au pregătire de specialitate, specifică armelor, zdup cu tonții la tranșee, pe post de pifanteri bainetari. Gagicilii în prima linie, în punctul de sprijin. Care-i problema ?
    Așa, cam tăț am avut câte un țâvil de ăsta, pe post de Rambo. La BVM din Vatra Dornei, popa cazărmii, Negrea îl chema, cobora pe șfară în rapel și trăgea cu Peseleaua mai a dreq dăcât tinerii locoitinenți.
    Nu asta ierea ideea.
    Slava.

    RăspundețiȘtergere
  77. reddog4 aprilie 2024 la 15:43
    Bandit mare Zdreanță ăsta.
    De coriozitate, m-au uitat și eu la poza aia a ditamai departamentului. Am reoșit să număr 56 de pemecei vs vro 39 de tilicari.
    Dacă pemeceii ăștia din poză muncesc în aceleași condiții deosebit de grele și excepțional de periculoase ca ale tilicarilor, din aceeași poză, atunci să le dea. Toți respiră aerul de sub același neon.

    RăspundețiȘtergere
  78. Armata și restul sistemului s-a dus poolili de suflet când căcații ăștia din politică au impus angajări din surse externe prin care și -au aranjat neamurile, curvele și slugile. Au fost trecuți în rezervă, forțați, MM, SOF și OF cu pregătire, sub pretextul intrării în NATO, dar pe altă parte s-a umplut statul de organizare numai cu idioți și incompetenți . Uitați -vă numai la Zdreanță care s-a angajat din sursă externă. Până la 50 de ani, el la Techirghiol a muncit și numai sule negre date cu nomol el a belit, iar după aia, 10 ani la pușcărie a luat -o-n găoază numai de la golani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este. Eu nu am apucat dezmățul ăsta, cu sursa externă și activări la apelul bocancilor. Pe vremea mea, singurii civili care ne însoțeau în aplicații, la trageri, munci agricole și ce pula mea mai făceam, iereau șoferii de pe autobuze și camioane. Tot rejimentul se urca pe tren, care primea un fel de indicativ, și valea o lună, o lună și ceva, prin poligoane la trageri, marșuri și alte exerciții comune cu Ghepeul, treceri cu geniștii și pula calulu.

      Ștergere
  79. Tot dă pe tevele că frontul din Ukry e în pericol să se rupă. Adică mujicii le cam dau mumu mumu lă ăștia ai lui Zdrelea.
    mUE îi tot dă cu declarațiile de susținere. SU ale A i-au umplut de câcat și pe ăștia, iar acu cam plouă p-acoalea.
    Pesea: cea mai tare kestie dată la tevea a fost cu cutremurul din Taiwan și cum au acționat 3 asistente dintr-o maternitate, cu pătuțurile nou născuților, pe care le-au adunat în mijlocul camerei și le-au protejat pe tot timpul seismului.
    Mi-am adus aminte și de personalul nostru, de la maternitatea Giulești, care s-a tirat în viteza a6a, de-au ars micuții nevinovați. Și beți, și lași.
    Ura. Să fim patrioț !

    RăspundețiȘtergere
  80. De ce nu s-a trezit, încă, Akordov Curleonovici ? Dăjea treboia să hie în brazdă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încă studiază pe youtubov succesurile rușilor. 😁

      Ștergere
    2. Buey, am verificat și pe partenere. Nu-i. La Cezar Bainetaru în hazna, să vrei și nu poț intra. A fost p-acoalea unul Viurel Ascaris Lumbrică- sau așa ceva, de a împuțit tot (acu a amenințat, pentru a 1000a oară, că adio).
      În câcăstorul lui Moș Koilă Fi8 , din Dolhasca Gară, nimic. Prostii cazone cu Dactăr Călin.
      La Nea Cașcavete Prăzilă, suflă vântul.
      La Cufureață (+) s-a scăpat pe el, pe la 15 și ceva, doar Ifrimea. A simțit și el nevoia de ceva mai elevat, mai pă subect.
      Dreq, doar n-o hi iar la Linia 1- Gară BIRTolomei...

      Ștergere
  81. De Zioa Jăndarilor, la o festivitate, bagabonțîî or urcat o mârțoagă pe scenă !!!
    Te doare capul. Eo prepun să se facă de urjență consolidări pe la scenele de la cășile armeții, ca să se poată urca și tilicarii de armată cu tancul, or cu obuzierul greu autotractat.

    RăspundețiȘtergere
  82. Țara lu Nimănui. Vraiște și șmekereală.
    =================================
    BNR îi dă 56.000 lei net pe an lui Mugur Isărescu primă de vacanță. Guvernatorul ia banii și dacă stă acasă și nu merge în vacanță, spun reprezentanții Băncii. Toți angajații BNR iau această primă de vacanță pe care nu trebuie să o justifice cu deconturi.
    Mugur Isărescu are unul dintre cele mai mari salarii din România. El are un venit lunar net de 56.000 de lei la care se adaugă o indemnizație pentru că participă la ședintele Consiliului de Administrație de 24.000 de lei.

    În total, BNR îl plătește pe Isărescu cu suma de 80.000 de lei pe lună. Din acești bani, Isărescu nu își plătește și vacanțele.

    ======================================
    Chiar nici nu știu dacă mai e ceva de comentat.
    E bine la stat.

    RăspundețiȘtergere
  83. Te doare capul !
    ================
    Cubanezi prinşi cu barca pneumatică pe Prut, încercând să ajungă ilegal în Spania !
    ================
    Bă, măcar pentru efortul de a ajunge, de la mama draculu, până la noi pe Prut, trebuiau și ăia de la grăniceri să se face că nu vede !
    Bine că îi scapă pe toți bandiții ăștia, alde Iorgulescu, Oprescu, panarama aia de primar de la Oradea, Mazăre, curviștina lu Petrov Smeogăl și alții, însă i-a găbjât pe amărâții ăștia, cu mânie proletară !

    RăspundețiȘtergere
  84. Bă camaraz, mai scriiț și voi.

    RăspundețiȘtergere
  85. Poate Akordov e dus cu pluta.
    Vrând să treacă la ruși.
    E o ipoteză.

    RăspundețiȘtergere
  86. Bodnăraș a trecut Nistrul care era înghețat.

    În februarie 1932, Emil Bodnăraș dezertează și fuge în URSS. În urma cercetărilor s-au stabilit condițiile dezertării sale. După ce în ziua de 13 februarie 1932 a solicitat o permisie, în seara zilei de 15 februarie 1932 a plecat din Sadagura la Hotin, unde a ajuns a doua zi. În aceeași seară, se duce la pichetul de grăniceri de la punctul «Cetatea Hotinului», unde face o recunoaștere a graniței și se interesează de la soldații de pază unde sunt posturile fixe de grăniceri (românești și sovietice) și dacă gheața este suficient de rezistentă. A doua zi dimineața, patrulele de grăniceri care inspectau malul Nistrului au găsit un chipiu de locotenent și un toc de revolver, iar pe gheață se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului.[

    RăspundețiȘtergere
  87. Deci cubanezii nu aveau nevoie de viza pentru R Moldova
    Daca apucau sa intre la noi puteau ajunge aerian oriunde in Europa acum ca am intrat in Schengen.

    Moldovan visa for Cuban citizens
    A visa is NOT required for Cuban passport holders visiting Moldova for a short-term stay: 90 days.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil unii au reușit.
      Cam așa zice statistica probabilităților. 😁

      Asta e de anul trecut.

      https://psnews.ro/un-cetatean-cubanez-a-incercat-sa-intre-ilegal-in-romania-traversand-raul-prut-cu-ajutorul-unei-barci-pneumatice/

      Ștergere
    2. Schengen

      Dar și aici pot fi nuanțe.
      Nu știu exact cum e acum fara controlul poliției dar din experiența călătoriilor cu avionul știu că te pot verifica cei de la compania aeriana daca ai viza pentru următoarea destinație.
      Am văzut la alții pentru că din fericire pașaportul românesc este destul de puternic și poți călători aproape oriunde in lume.

      Ștergere
  88. Apropo de vize.
    Am văzut că americanii le-au tăiat un pic macaroana cu programul viza waiver (fără viză) ungurilor.
    De anul trecut sunt alte condiții.
    De la 2 ani cu intrări multiple acum le-au scăzut la un an cu doar o singura intrare.
    Plus că beneficiază de asta doar cei născuți în Ungaria.
    Americanii au observat că ungurii au dat pașapoarte la greu ( cam 1 milion) celor din afara Ungariei.

    RăspundețiȘtergere
  89. Zdreanță dacă vrei viză VISA, vino ici - șa drept în sula mea!
    Bă mare oxiur, pupa -ne-ai tu în cur, Io am aplicat în 2009 viza la amerloci pupa-m-ai la floci și mi s-a aprobat și mie și neveste -mi. Viza era acordată pentru specialiști în industria aerospațială la Cape Canaveral , Reddoagă să sugi sula la cal. N-am plecat că fiu -meu era la Automatică și Calculatoare în anul 3 de floci să mă iei.
    Zdreanță, te-ai gândit vreodată la ce -ar putea amerlocii să folosească un idiot ca tine? Poate rușii te -ar fi folosit pe post de escavator la Kolama...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mamaie
      Puteam avea viza de USA de mult timp.
      Dar am onoarea mea de agent de la arma penitenciare. 💪
      Nu vreau sa trec prin toată procedura aia cu interviul și mersul la ambasada.
      Probabil sunteți parapantist dacă sunteți îspecialist in domeniul industriei aerospațiale. 👍

      Ștergere
    2. Cam așa peste un an va claxonez și din USA nu va stresați.
      Cam atunci intrăm și noi in programul Visa Waiver.
      Sincer nu pot spune că ard de nerăbdare să văd USA.
      De regula aleg tari cu istorie veche fiind pasionat de istorie.
      Dar e de văzut și USA mai ales că sunt preturi super bune la avion din Europa.

      Ștergere
    3. Tanti
      Aici era vorba de VWP
      Visa Waiver cum ar veni.
      Unii citesc dar nu înțeleg mare lucru.
      Cum le zice micuților: a, mi-am adus aminte, analfabeți funcționali. 🤣

      Ștergere
  90. Ați distrus pool4 cu laba!Băă e post de Paști nu de santinelă!

    RăspundețiȘtergere
  91. Preturi avion pentru USA incepand de la 243 euro dus-intors
    Ce-i drept din Islanda.
    Dar depinde cum privești lucrurile.
    Mai poti vedea o tara daca gandesti pozitiv. 😁
    Daca gandesti negativ mai bine stai acasă. 😁
    Sau mai pui 100-150 de euro si gasesti un oras de plecare mai apropiat de Romania.

    https://www.kiwi.com/en/search/tiles/europe/united-states/anytime/anytime?sortAggregateBy=price&cabinClass=ECONOMY-true

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta așa la o primă căutare.
      Că mai sunt și alte siteuri: Skyscanner, Momondo etc

      Ștergere
  92. Deci camaradul Pmt rade la glumele inamicului Akordov.
    Ok, s-a notat.
    Plus că exista suspiciunea rezonabilă că Pmt mai scrie și sub anonimat. 😁

    Don Corleone4 aprilie 2024 la 18:57
    Am vrut sa intru la cezar bainetaru in cacastoare da' m-am tirat urjent.Cre c-o fost reddoaga pe acolea, ca am vazut urme de laba pe pareti.

    Răspundeți
    Răspunsuri

    pmt4 aprilie 2024 la 20:04
    🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca să vez mon șer cât de adevărat mă poate imita Akoarde, câteodeat. Dacă nu cumva o hi tot un comentar de-al meu, mai veki, da nu cred.
      Bă Doagă bă, Curleoane n-a trecut prin Hacademie, ca labedele lu Viurelu Kelu prin apă !

      Ștergere
  93. Zgura zgurii mă-ti ! S-au umplut televiziunile de fesenari, pidilici, penelici și alți lindici, halitori de câcat ! Toț rezolvă, toț vor face, toț au soluțea, toț lugu lugu, ciaka laca ! Da până acu cine v-a oprit bă căcănarilor să faceț ?
    Băăăă, să vine Smurdu, că mor acu ! Îm bat takețîî !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât e campanie electorală nu mă uit la emisiuni politice,m-i se face greață!

      Ștergere
    2. Nici eo, da mai nimeresc și peste d-ăștia, de-m vine să mă borăsc cu jet.

      Ștergere
    3. Pesea: sunt unii care n-or făcut nimica nimicuța, în viața lor. Numa clănțăneală pe sticlă. Zgura zgurii mami lor

      Ștergere
    4. Acu' dacă tot m-ai prins îmi poți face un mangealâc!

      Ștergere
  94. Nici nu-mi vine să cred că mai sunt câteva zile și iar ni se umflă cardosanele ! Cum ar zice un camarad !
    A 4a oară anul acesta, de nici nu zici că îdeat e jumatea anulu.
    Pfoaaaa, da ce mai trece viața ! De la o vrâstă nu mai trăiești, ci doar exiști.
    Slava.

    RăspundețiȘtergere
  95. Tanti
    Eu zbor cu ce îmi permit.
    Unii probabil așteaptă să se îmbogățească că să călătorească.
    Eu călătoresc real nu pe google maps cum cred unii micuți
    Dar așa mai pe low cost.

    RăspundețiȘtergere
  96. Akordov
    O fi înțeles "retard" și credea că mergeți la tratament.

    "Eu la ambasada SU ale A, am folosit doar termenii "militeiri" "ritaiard"si "latenen'-calnel" intr-o singura propozitie.Negresa de la ghiseu mi-a zambit si mi-a spus "gud ridans"

    RăspundețiȘtergere
  97. Nu că mă laud dar ipotetic daca as merge și i-aș spune "agent" "law&order" "justice" cade de pe scaun.
    N-ar fi prima.
    Nici ultima. ✌️💪

    RăspundețiȘtergere
  98. https://adevarul.ro/economie/tigarile-se-scumpesc-din-nou-80percent-din-costul-unui-2352325.html

    Auzi Akoarde? Ai belit 🥕. Să te apuci de la toamnă să strângi mătase de păpușoi 😂.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ieri am fost în piață și -am luat un carton de Marlboro roșu scurt cu 100 de lei. Astea vin ca "ajutoare" de la orckranieni...😁

      Ștergere
    2. Sunt prea tari îți rup plămânii-n două ,dacă sunt și trase(mucegăite) îți pare rău de bani!

      Ștergere
  99. Dorule mai lasă zama de electrozi,din mânecă de pufoaică,văz că faci urât!

    RăspundețiȘtergere
  100. Pensionații SGV au mai mult ca noi,dacă au fost și p-afară 121 de zile deja ne-au luat cu 1000 de lei care mai nou se indexează cu rata inflației și nu erau impozabili.

    RăspundețiȘtergere
  101. Și pierzi și timp cu umplutul,cea mai mare afacere e să le lăsăm ,dar cum?

    RăspundețiȘtergere
  102. Mnă Dimineața !
    Îi bună o pulă, că văd că n-aveț somn.
    Ci uamini bre !

    RăspundețiȘtergere
  103. Citindu-le p-astea cu tiutiunul, mi-adusăi aminte de vremurile în care duhăneam și eo. Aproape 40 de ani am duhănit. 2 pachete/zi. La un șpriț prelungit, 3 . Mă durea în pulă dacă nu aveam pâine în casă, eo să am cartușul de rezervă, în permanență, în diplomat. Că diplomat aveam, nu ghiozdan, ca trotinetiștii.
    Am început cu Carpaț fără, apoi Snagov. Apoi, după Lovitura de Stat, o perioadă, am tot schimbat, când Bond, când Asos, când LM și ce dracu de mărci mai apăreau, ca ciupercile. Dupe care m-am stabilizat pe Viceroy. 1 până la pișarea de dimuineață. 1 imediat dupe bărghereală. 1 cât ieșeam cu potaia afară, la caca-pișu. 2 la cafea (oblij). Și una palmată, pe drum, până la otobuz. Dupe care intram în programul de pregătire pentru luptă (o perioadă mare și în programul de pregătire politico-ideologică).
    Seara, când ajungeam acheas, îmi rașchetam nicotina de pe dinț cu unghia, înainte să bag periuța. DiMUIneața, dacă ierea dupe fro paranghelie, aveam gust de câcat în gură. Conduceam cu pacioaca în gură, de aveam scaonu de la mașina lemozână Dacea tăt ars între picere.
    Le-am lăsat, pur&simplu.
    Slava.

    RăspundețiȘtergere
  104. Ifrime, dacă vrei să le leși, încearcă metoda Ivan Turbincă. Fumează sub apă, că ai rezultate garantat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te lua după PMT, că nu -i bine. Dacă duhănești în continuare, faci economie și de carne și de pastă de dinți. Pur și simplu nu mai ai ce spăla și nu mai poți roade carnea, doar o sugi.

      Ștergere
  105. Ultima dată când am fumat țigări bune a fost în biroul lui Bădălan care era șeful SMG pe vremea aia. Veniseră unii de pe la Controlul Armamentelor, iar șeful SMG ne-a servit cu cafea, visiki și țigări Dunhill, de alea cu foiță aurită la filtru. Ce vremuri, ce vremuri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Danhil, pacioace de lux. Cam incomode la purtat în pojnăre, ca ierea pachetul cam mare.
      Cam șmekeraș Bădălan ăsta. Îl știu de căpitan-maior. Băiat giugiuc, numa că l-au găbjât bagabonțîî, cu caucioacele alea de la Tofan.
      Deh

      Ștergere
  106. Zdreanță, Zdreanță unde ești măciuca să ne -o belești? Haide domn' agent majur, vino de ne linge-n cur.

    RăspundețiȘtergere
  107. De frica panicii,am un pachet în torpedou,unul în casă noptieră și unul în uz!

    RăspundețiȘtergere
  108. Se întâlnesc doi martalogi pârsi și unul observă:
    - Băhh, dar tu de când porți ochelari?
    - De lunea trecută.
    - Dar cum de ți-ai dat seama că ai nevoie?
    - Păi weekend-ul trecut am întâlnit o tipă superbă într-un bar și am dus-o la hotel.
    - Și ce legătură are asta cu ochelarii?
    - Era soția mea!

    RăspundețiȘtergere
  109. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Rusia a bombardat regiunile Harkov și Sumi, Ucraina a lovit baze aeriene din Rostov și Kursk. OMS a înregistrat 1.682 de atacuri rusești asupra instituțiilor medicale ucrainene. Serviciile de informații din NATO pun la îndoială o ofensivă la scară mare a Rusiei în această vară
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Pentru prima dată, Biden i-a cerut lui Netanyahu, într-o convorbire telefonică, să înceteze focul. John Kirby: Vrem să vedem schimbări reale din partea israeliană și dacă nu vedem schimbări din partea lor, atunci vor fi schimbări de partea noastră
    ☑️ Noi fragmente de dronă au căzut pe teritoriul Republicii Moldova
    ☑️ Cutremur Taiwan. Taiwan: Căutările continuă pentru găsirea a 18 persoane care mai sunt date dispărute
    ☑️ Putin vs. Putin. Sondajele arată că până și loialiștii doresc o schimbare în conducerea Rusiei
    ☑️ Jaf înconjurat de mister la Los Angeles. Hoţii au plecat cu 30 de milioane de dolari, dar nu se ştie cum
    ☑️ Cursa Tarom Bruxelles – București, la bordul căreia erau Luminița Odobescu și Mircea Geoană, a ratat decolarea, joi seară
    ☑️ Încă două țări NATO, Suedia și Italia, anunță că îl susțin pe Mark Rutte la șefia Alianței, la o zi după ce președintele Iohannis vorbea de șansele sale „rezonabile”

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-5-aprilie-2024-1-54521

    RăspundețiȘtergere
  110. Camarazii noștri sunt la datorie! 👍

    "Pregătiți pentru o nouă zi!
    Foto: exercițiul Red Scorpions 2024"

    https://www.facebook.com/share/p/zp5UeBebGaJfrDXh/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suge -le -ai cucul și din nară mucul

      Ștergere
    2. În timp ce camarazii stau de strajă la hotare Akordov își poate bea liniștit samagonul.

      Ștergere
  111. Sărbători religioase - 5 Aprilie

    Ortodoxe
    Sf. Mc. Teodul şi Agatopod; Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu el

    Greco-catolice
    Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion

    Romano-catolice
    Ss. Vincenţiu Ferrer, pr.; Irina, m.

    Agerpres.ro

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!