Pagini de larg interes! Click here:

sâmbătă, 4 mai 2024

Sărbătoarea Paştelui – vremea reînnoirii lumii. Cele mai frumoase simboluri pascale

 

Simboluri pascale

Sărbătoarea Paştelui/ Învierea Domnului, care nu întâmplător cade primăvara, la vremea reînnoirii lumii, este una dintre cele mai importante pentru creștinii ortodocși, iar simbolurile şi tradiţiile asociate acestei sărbători se constituie într-un arhetip, un model comportamental conservat în mentalul colectiv, care influenţează semnificativ şi profund modul nostru de a fi în lume şi în timp şi pe care, reiterându-l, încercăm să-l punem la temelia unui timp mai bun, mai încărcat de speranţă şi de bucurie.

Este un reflex şi o nevoie a dimensiunii noastre spirituale, o şansă repetabilă, pe care o are omul, dincolo de religii, reguli, canoane, de a se opri din goana timpului profan, a se regăsi, a-şi reînnoi fiinţa prin reperele timpului sacru.

Simbolurile pascale, asociate gesturilor ritualice, de la cele mai simple (curăţenia casei, a gospodăriei, mersul la denii, postul, vopsitul ouălor, pregătirea bucatelor etc.), până la cele complexe, cu rădăcini adânci în mitologia creştină (crucea, Lumina Sfântă, procesiunile religioase), care fac parte integrantă din solemnitatea Paștelui creștin, au, ca orice alte simboluri, o funcţie de revelare – sunt realităţi vizibile, care invită la descoperirea realităților invizibile, traduc intraductibilul, luminează obscurul – şi au, în acelaşi timp, o funcţie transformatoare şi magică, în sensul că un simbol conține o mare energie pe care omul o poate transforma, amplificându-o, sublimând-o, redirecționând-o.

Sărbătoarea Paştelui – simbolul Luminii Sfinte

Sărbătoarea Paştelui

Lumina Sfântă a Învierii (Focul haric), considerată cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine, de la care oamenii, în noaptea de Înviere, îşi aprind lumânările, rostind “Hristos a înviat!”, răspunzându-li-se cu “Adevărat a înviat!” este, de fapt, un simbol central legat de Sărbătoarea Paştelui, tocmai pentru că exprimă biruinţa vieţii, a adevărului şi înţelepciunii, a capacităţii omului de a străluci prin iubire, altruism şi generozitate.

În mitologia creştină, orice epifanie (revelaţie a unei realităţi sacre, a lumilor nevăzute) este însoţită de lumină. Lumina urmează întunericului, atât în ordinea manifestării cosmice, cât şi în cea a iluminării interioare.

În mod similar, lumânarea, pe care creştinii, în noaptea de Înviere, o duc acasă aprinsă şi o păstrează tot anul, pentru a o putea aprinde la întâmplări primejdioase, este o expresie simbolică a materiei (ceara), spiritului (flacăra) verticalităţii şi vieţii ascendente.

Crucea – un simbol universal

Sărbătoarea Paştelui, simboluri

Crucea, un simbol prezent în toate mitologiile lumii încă din antichitate, a fost îmbogăţită de tradiţia creştină cu noi semnificaţii referitoare mai ales la Sărbătoarea Paştelui, condensând în această imagine patimile, dar şi mântuirea lui Iisus Hristos – o cruce a patimilor şi o cruce a Învierii.

Este semnul care rânduieşte, măsoară, decupează spaţiile sacre (biserici, catedrale) şi lumea, corespunzând totodată pomului vieţii, celor patru elemente fundamentale – pământ, aer, apă, foc, simbol, prin verticalitate, al legăturii dintre cer şi pământ.

Constantin cel Mare este cel care a numit oficial crucea drept un simbol al creştinătăţii, cu ocazia Consiliului de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr.

Sărbătoarea Paştelui – oul de Paşte şi reînnoirea lumii

Oua incondeiate

În majoritatea mitologiilor, inclusiv în cea creştină, “oul”, după cum observa Mircea Eliade, în “Istoria ideilor şi a credinţelor religioase”, nu se referă atât la o “naştere”, cât la o “renaştere”, o repetiţie, o întoarcere, o înnoire periodică, este o expresie a Totalităţii (coaja simbolizează Pământul, membrana – aerul, albuşul – apa, iar gălbenuşul – focul), a Genezei care urmează haosului şi care conţine toate latenţele.

Oul a devenit simbol pascal încă de la începutul mileniului întâi d. Hr., de când s-a instituit regula ca, în săptămâna Patimilor, să nu se consume ouă, nu pentru că ar fi mâncare “de dulce”, ci pentru că reprezintă renaşterea, viaţa, fertilitatea.

De fapt, semnificaţiile simbolice ale oului sunt mult mai vechi decât cele conferite de Sărbătoarea Paştelui, din timpurile precreştine, când interdicţia de a consuma ouă se lega de ritualuri care celebrau primăvara, începutul unui nou an calendaristic şi marea putere divină.

De Sărbătoarea Paştelui, la români, greci, ruşi, există obiceiul să se ofere primele ouă roşii imediat după slujba de Înviere, ca semn de bun augur. Ciocnitul ouălor, care nu este doar un simplu joc, are, de asemenea, valenţe simbolice, în unele interpretări coaja tare de ou reprezentând piatra de la mormântul lui Iisus Hristos, iar spargerea oului, deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea.

Vopsirea şi decorarea ouălor de Sărbătoarea Paştelui are, la noi, o veche tradiţie, iar atenţia şi migala pe care le necesită o astfel de îndeletnicire (încondeierea ouălor), cu motive tradiţionale – crucea, floarea Paştelui, frunza de stejar, crenguţele de brad, trifoiul, peştele, spirala, rombul, cercul etc. – fac parte din ritualul sărbătorii, exprimă bucuria Învierii lui Hristos, triumful vieţii asupra morţii.

Sărbătoarea Paştelui – Procesiunea de Înviere

Sărbătoarea Paştelui

Procesiunea de Înviere, care are loc la miezul nopţii, credincioşii purtând lumânări aprinse și cântând „Hristos a Înviat!”, simbolizează bucuria și triumful Învierii lui Hristos, este cel mai important simbol al Paștelui. Învierea lui Hristos este văzută ca o victorie asupra păcatului și a morții, oferind credincioșilor speranța în viața veșnică.

Eterna reîntoarcere…

Pasca, iepuraşul, peştele, florile (crinul – simbol al unei noi vieţi, promisiunea vieţii veşnice, “apostol al speranţei în haine albe”) etc. – sunt alte simboluri care vin să marcheze Sărbătoarea Paştelui, unele împrumutate din ţările occidentale, precum “iepuraşul de Paşte”, îndrăgit de copii, pentru că aduce daruri, cu originea în vechi legende în care acest animal însoţea zeităţi ale primăverii, exprimând fertilitatea şi reînnoirea.

Simbolurile pascale mai vechi sau mai noi, gesturile ritualice, tradiţiile, toate vin să înnoiască lumea, pe cea exterioară şi pe cea dinlăuntrul nostru, să ne ajute să scăpăm de “teroarea timpului”, prin întoarcerea la începuturi, lăsându-ne “pătrunşi de puterea sacră, exaltantă a evenimentelor sacre (când ceva semnificativ s-a manifestat din plin), pe care le rememorăm şi reactualizăm” (Mircea Eliade).

Sărbătoarea Paştelui face ca sufletul omului, prins între Pământ şi Cer, să se încarce cu toată emoţia pe care lumea nevăzută o sădeşte în realitatea noastră imediată, făcându-ne martori la taina hierofaniei (gr. “hieros” – “sacru” și “phainein” – “revelat”), oferind vieţii valoare şi sens: “E noaptea-nvierii./ Tresaltă făptura;/ Tămâie e-n codri și smirnă-n grădini,/ Spre marea minune se-nalţă natura/ Cu ierburi și arbori schimbați în lumini./ Un clopot răsună, răspund celelalte,/ Talazuri rotind în eter,/ Se umplu de vuiet tăcerile-nalte/ Și sufletul lumii se suie spre cer.” (“Noaptea Învierii” – Nichifor Crainic)

Sărbători fericite tuturor! Hristos a înviat!

SURSA: https://destepti.ro/sarbatoarea-pastelui-vremea-reinnoirii-lumii-cele-mai-frumoase-simboluri-pascale/

144 de comentarii:

  1. O legenda..putin spre deloc
    credibila..dusa de popi pîna la paroxism..sa aiba si gura lor ce imbuca fara prea mult efort!
    La români..crapelnita..cît mai mult crapelnita..
    Sînt multe de spus dar ma abtin...!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. NB
    Ca sa nu mai vorbesc de faptul că..domnul Iredentistului kiSS..A INVIAT DE CEVA VREME..
    CICA UMBLA DUPA FETE!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Logic..întelegem ca sînt..doi🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  4. De pe la Huhu
    Mereu apare cate unu din asta care fluieră in biserica.

    un oscar = o pensie spunea...
    1- la catolici cand vine lumina?
    2- acum vine cu avionul la noi,pana acum 20 de ani cum venea aici?
    3- de ce nu se filmeaza momentul zero?

    4 mai 2024 la 22:37

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Adevărat a-nviat cu asterixul antecomentatorulului de mai sus:Că așa prevede protocolul!

      Ștergere
    2. Adevarat a înviat!

      Ștergere
  6. Acolo se bagă sutele păcătosule!

    RăspundețiȘtergere
  7. Să se denumească așa că-i veșmântul lu' satana?

    RăspundețiȘtergere
  8. Să veniți să-mi ciocniți ouăle!

    RăspundețiȘtergere
  9. E MIMA
    Singurul care a adus Lumina (inclusiv la catolici) a fost generalul Găbiță.

    un oscar = o pensie spunea...
    1- la catolici cand vine lumina?
    2- acum vine cu avionul la noi,pana acum 20 de ani cum venea aici?
    3- de ce nu se filmeaza momentul zero?

    4 mai 2024 la 22:37

    RăspundețiȘtergere
  10. Pertinente întrebari..puse de@Leo !
    Si mai sînt..muuulte

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu aveți idee cât de obositor e să fii frumos și deștept!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mînca-i-ai chi#da lu' Diana Șoșoacă...cu moștar!

      Ștergere
  12. Nu-i cazul tau😂🤣
    Tu urît si prost

    RăspundețiȘtergere
  13. Țiuzăre, vin' cu peticul că mi s-au spart oole!

    RăspundețiȘtergere
  14. Cezarika, hop, hop, hop,
    Sa ti-o tragem drept in ceok!

    RăspundețiȘtergere
  15. Sa-mi sujeti pula , nu p00l4 cu zîce narodul ala🤣😂

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit că ți -ai vopsit caloriferul ăla din bucătărie cu vopsea de oo 😂. De la oole lui Viurel Kișu 😂

      Ștergere
    2. Cica l.au lasat americanii fara servici
      Pai ce sa faca cu tunurile tale ruginite
      Se conectau la satelit..?
      Incompetentul pulii😅🤣😂

      Ștergere
  16. Axa Țiuzăr ciobârlanul - Zdreanță, la ora doo să ne -o sugă și să ne înbelească la oo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Promit că la ora două eu v-o sug, iar Zdreanță vă înbelește la ouă !👍

      Ștergere
  17. Zdreanță, unde pizda mă -tii umbli?
    Hai să-mi dai o limbă -n cur și să -mi sugi axa🖕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot acum ,că am găsit un ocnaș să mă fută -n cur🤪

      Ștergere
  18. Axa Zdreanță Curlangiul - CEZAR Muci pe Față ,la ora dOO să ne dea limbi în cur și să-și sugă -ntre ei pulile🖕
    🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕

    RăspundețiȘtergere
  19. Iar semnează un dobitoc in falsh!

    RăspundețiȘtergere
  20. Mneața bună camaraz !
    Hristos a înviat ! Sau, Și-a Revenit Gagiul, cum spuneam pă vremea Împușcatulu, ca să nu ne găbjește secu & pecereaua !

    Pesea: lupte grele camaraz, văz că se lovește cu toate gurili di foc !

    RăspundețiȘtergere
  21. Cică Paște în Bukovina, adică crăpelniță și drojdeală, pe viață și pe moarte !
    În ceea ce privește spectacolul bisericesc, din NOAPTEA învierii, sunt diferențe mari, față de alte provincii. Ca între un concert al Madonei și un spectacol de urlet și lumini a lu Țancă Uragutanul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: adică-s disciplinaț, nu se tirează acasa imediat dupe 12, ca să bage în maț. Nu înțeleg de ce trebă să sărbătorească biserica invierea în miezul nopții, de zici că-i Revelionul ! De ce nu pe la 3 dimineața, când se presupune că și-a revenit gagiul ? Mă rog, sau ziua, pe lumină, ca să vede și Domnul cât dă indisciplinată îi este turma !

      Ștergere
    2. Peseaua: una peste alta, am avut ce vedea în Suciava. Altă lume. Altceva. Aglomerație mare pe șosele, însă merită de vizitat. Păcat de invazia gherțoilor, veniți de pretutindeni.

      Ștergere
  22. Văzui că fesenarii meapenelei ne-au dat, din nou, mumu mumu !
    Cică n-au avut bază legală ca să ne dea penziili în avans.
    Las că vin alegerile. Numa mumu mumu le dau, cu ștampila peste bot.
    Din cauza șapcaliilor înstelaț, o să le-o dau la ceok fesenarilor pinilici. S-au cam adunat. Kiar dacă îi doare în puli de voturile mele, măcar o să mă descarc și o să ies satisfăcut din cabină !
    Arde-l ! Frige-l !

    RăspundețiȘtergere
  23. Puta Mica de Tibica ia si tu o muie mica🖕

    RăspundețiȘtergere
  24. PMT, dache știam că vii în Bucovina îți ațineam calea precum Corui în pădure la Guranda 😂. Grijă mare că și bombardierii ăștia de -aciulea nu-s cu nimic mai prejos decât restul. Pe vremuri era altfel, acum.. . Dumnezeu cu mila.

    RăspundețiȘtergere
  25. PS. Nu uita pe 9, la aniază, să ne reprezinți la manifestațiunea din Parcul Izvor din capitală!😁

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar din balcon !
      O să le arăt deștul mijlociu zdrongarilor !
      O să fac selfii cu telefonul și o să le trimit lu Bozylea, să le posteze !

      JOS FESENARII ! HUOOO COVRIGARII !

      Ștergere
  26. Am citit acu pe undeva despre nemulțumirea unuia, tilicar de origine, care se plângea că nu poate el sărbători paștele creștinește, dân caoză că nu i-a dat penzia în avans. Adică, dacă i-ar fi dat penzia până pe 3, sărbătorea creștinește !
    Te doare bibilica.
    Acușica, stând să cujet, îi dau dreptate lu Domnu Curleoane, care zicea că nu-i avantajos să ne-o bage în avans, că dupe aia stăm cu okii beliț la soare o lună și !
    JOS FESENARII PINILICI !
    HUOOO !

    RăspundețiȘtergere
  27. Că tot a venit vorba de adunarea bășânoșâlor, din 9 mai. Am mai întrebat și eo, p-aciu, pe unul, pe altul, dacă merg să se spargă în figuri. Se pare că, pe 9 mai, cam toți au treabă prin alte locuri.
    Nici televiziunile nu sunt interesate. O să vă transmit de la fața loculu, din balcon.
    Personal, prevăd o mare fâsâială !

    Paște fericit și crăpelniță la greu !
    Că cam asta înseamnă paștele la hoțodocși, crăpelniță și drojdeală.
    Să vine Smurduuuuu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😂 Smurdul cu kariciopterul, iar Viurel Kișu să fie șoferul .

      Ștergere
  28. Azi e cu musafiri, cu alea alea ! Mă tot înghesuie hoșky, ba sa curăț ostoroiu, ba să scot nuș ce scaone pliante, ba să pula mea ! De parcă nu mi-ar hi ajuns că am condus ieri 500și ceva de km ! Noroc cu lemozina bengoasî și cu drumul liber.
    Bă, să nu oitaț să vă CEOKniț OOle, iar dupe ce daț ceok, să vi le loaț la ceok !

    Pesea: bă, da ce de mesaje am primit, de alea redirecționate, cu FIE CA LUMINA bla bla ! Amu tre să stau să le dau mumu mumu , că la așa ceva nu răspund. Ori ai să-i zmăngălești omulu o urare, ori te faci că ploo !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: bănuiesc că fesenarii și-au tras prime grețoase, de la buget. Adică din banii mei, de la supraimpozitarea progresivă !
      Las că vine 9 iunie și vă dau moșu&baba numa mumu mumu cu ștampila peste bot ! Și pentru supraimpozitare, și pentru SG, și pentru penzia de paște, etc !
      MUMU MUMU FESENARII !

      Ștergere
  29. "Chi è sordo, orbo e tace, campa cent’anni in pace"

    Filozof sicilian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Sugi pula potaie și ne lingi la koaie🖕"
      Militar român

      Ștergere
  30. Fanele mele mai mult sau mai puțin anonime ies din amorțire. 🤣

    RăspundețiȘtergere
  31. Cam așa erau și fanele mele când au aflat că le donez un miel cu o nara.

    https://www.facebook.com/share/p/RZEeVbFMNw9iqxcP/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ză Gudfatăr !!! Cu Brando și alț bagabonț !

      Ștergere
  32. Ne pregătim de-un Pinguine ! Dupe câteva beri fără alcool, clocotește sângele-n noi !
    Și hop, și hop, și hop, hop, hop ! Și Țiuzer s-o ia la ciok !

    Pesea: aștept un bluz, ca să-i pun mâna pe cur și să-i bag un picior printre craci, la o creponată, care mi-a căzut cu tronc !
    Ioi, ce țâțe are !

    RăspundețiȘtergere
  33. Bă, da ce mă-nbetai ! Ce chef, bre, ce chef !
    Dășear facem partii în pijamale !
    Fug, că începe o sârbă !
    Ioi, să vez cum le sar țâțoancele la babe ! Un moșneag și-a pierdut ș-un colțun !
    Doamne feri !

    RăspundețiȘtergere
  34. Te cauta Aia cu coasa si tu faci pe glumetul tîmpit

    RăspundețiȘtergere
  35. Băi prostanilor eu a-m loat bacu!

    RăspundețiȘtergere
  36. La 37 de primaveri!😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  37. Ai dreq, v-aț drojdit muci !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În noaptea asta să vă băgaț gumarii și colțunii în dormitoare, fiecare sub patul lui, la cap, că bag sama că pula plantoane !
      Să nu vă aud MUIne diMUIneață că n-aveț cu ce vă-nculța, la înviorare !

      Ștergere
    2. Ai ieșit și tu la-nviorare precum Cristi?

      Ștergere
  38. Sunt la UPU crize de colecist!

    RăspundețiȘtergere
  39. Atenție la zilele de naștere când suflati în lomonările de pe tort!De fapt nepoții vă verifică suflul pentru a preconiza când se eliberează apartamentul!

    RăspundețiȘtergere
  40. JOS FESENARII PIDILICI !
    HUOOOO !

    RăspundețiȘtergere
  41. Gata, s-au terminat și banii, și OOle, și melu, tot ! Stau tilicarii de-acu cu dânsa în mână, cujetând la ce frumos e veața !
    Saliam de vară, margalină și moștar scrie pe voi, 3 zile !

    Ura, slava conducerea !

    RăspundețiȘtergere
  42. A treia zi de Paște este numită Marțea Albă. Este o nouă zi de sărbătoare. Românii au o serie de tradiții și superstiții în această zi. Toată lumea le respectă pentru că astfel vor avea sănătate și liniște în familie.

    Este a doua zi din Săptămâna Luminată și se numește Marțea Albă.
    În această zi oamenii își rezervă timp întâlnirii cu familia și prietenii. Astfel, vizitele făcute în Prima zi de Paște se întorc în această zi, potrivit tradițiilor din Moldova, pentru a fi ferit de rele.

    În a treia zi de Paște ouăle de pot ciocni și dos cu dos sau coastă cu coastă.
    Tot în a treia zi de Paste se poate face huța-huța pe din dos și la umeri-craci.

    În zonele de la țară, femeile dădeau de pomană pască și vin roșu, de sufletul celor decedați. În zonele de la oraș mai daț pula, că aț beut tot, ca sparții.

    Gospodarii nu trebuie să lucreze. Nu se spală, nu se calcă, nu se cacă, nu se face curat în locuință.

    RăspundețiȘtergere
  43. RO - rușinea Europei la transportul pe calea ferată !
    RO - invadată de droguri, de toate felurile !
    RO - groapa de gunoi a mUE !

    HUOOO FESENARII PIDILICO-PINILICI !
    JOS COVRIGARII !

    RăspundețiȘtergere
  44. Ăștia-s mahmuri, stau cu diblele în butoaiele cu zamă de curechi !
    R-aț ai dreq, aț băgat în maț ca sparții, până aț borât cu jet, iar acu vă cam derinjează lomina soarelu !

    RăspundețiȘtergere
  45. Până veniț voi, fug până la haznaua lu Țiuzăr Luzăr, să văd dacă a dat drumul, că mă taie o cufireală de nu mai pot. De când am venit de la Paște în Bukovina, încă n-am reoșit să mă cufiresc, crecă m-am constipat de la OOle ălora de la penziune, că aveau la liber, puse într-un ciubăr ! Crecă am băgat în mine fro 8 dintr-un foc, cu sfeclă roșie cu hrean ! Crecă mă cufiresc numa moștar ! Cozonacul îl dădeau cu porția, câte juma de cap de vită furajată. Cu mac, ori cu nucă. Eo am loat cu mac, ca sa hiu mai vesel.
    Fug, că mă taie.
    Țiuzăreeeee, pregătește bre curpapirul !

    RăspundețiȘtergere
  46. Bă, e înkis la bainetaru ceobârlan,
    M-am cufirit și eo dupe hazna, tăt i-am decorat păretili !

    HUO FESENARII PINILICI !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: oare ne-o bagă mărită din a 6a ?

      Ștergere
    2. Pizda ma-tii!Nu puteai sa te cufuresti in punga transparenta si sa-l duci acasa..
      Asa cum face Mares cu cacatul cateilor😅🤣😂

      Ștergere
    3. Așa Ciobarlane !!!
      Baga mare !!!
      Fa ordine pe aici !!!
      Umple și blogul asta cu kkat !!!

      Ștergere
  47. Văz că numa Moș Kalică mai nișcă ! Zice moșneagul că ne-am cam futat norocul ! Ceea ce este adevărat, ce-i al lui, e-al lui !
    Dolhasca nu e în Vâlcea, vă rog să nu îl jicniț !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: deci, sintagma cu futatul este preloată in integrum, din vocabolaru bășânosulu !
      Ce săptămână luminoasă, ce marțe iluminată, ce sărbători pascale !
      De asta îm place mie moșneagul, îț dă direct la temelie, nu te duce cu lugu lugu !

      Ștergere
  48. Brașov nu e in Arges și va rog frumos sa nu mă jigniți.

    RăspundețiȘtergere
  49. Se mai știe ceva de militarul acela cu scrisoarea plina de durere?

    Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, i-a dedicat, luni, pe Instagram, în ziua în care fostul președinte al PSD împlinește 57 de ani, o poezie de dragoste aparținând scriitoarei britanice Elizabeth Barrett Browning, dedicată soțului acesteia, poetul Robert Browning.

    „Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire. Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate Atinge al meu suflet când străbate Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire. Şi te iubesc cu zilnică iubire, În paşnic fel, în zori, pe scăpătate – Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate, Curat, aşa cum fugi de linguşire. Şi te iubesc cu patimă avută În vechi dureri şi cu credinţa care Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută. Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare, Cu viaţa mea! – şi Domnul de-mi ajută Te voi iubi în moarte şi mai tare"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place asta cu Te iubesc adâncă, atât cât poate-atinge a mea matarângă ! Copleșitor !

      Ștergere
    2. Cred că Irinuca a omis să-l ducă la notar pe hodorog iar acum încearcă să dreagă busuiocul.Da' nu prea ține căci sigiliile au cam fost violate de alți pizdiști gen pretinu de famelie cap de pool4!

      Ștergere
  50. Ti-ai luat belet numai dus?
    Bine ai facut!😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  51. Evenimentele Zilei de 7 mai în Istorie:

    - 7 mai 1775 – Bucovina a fost ruptă de Austria din trupul Moldovei, în urma cedării sale de către Imperiul Otoman; 7 mai 1918 – Tratatul de la București (24 aprilie/7 mai 1918)

    RăspundețiȘtergere
  52. 7 mai 1832 - Otto de Bavaria a fost ales de Marile Puteri, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Londra, rege al Greciei. A fost ales şi de Adunarea Naţională, la 8 august, sub numele de Otto I (1832–1862)

    RăspundețiȘtergere
  53. 7 mai 1861 - S-a născut Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet indian, laureat al Premiului Nobel (d. 1941)

    7 mai 1840 - S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (d. 1893)

    7 mai 1877 – „Gazeta de Transilvania” publică scrisoarea lui George Bariţiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre”, prin care îndeamna pe româncele din Ardeal să formeze comitete de strângere a donaţiilor pentru ajutorarea armatei române şi a răniţilor de pe frontul razboiului pentru independenta Romaniei

    RăspundețiȘtergere
  54. La 7 mai 1946 a inceput, la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882–1946), conducător al României în perioada 1940–1944, şi al lui Mihai Antonescu (1904–1946), ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1941–1944. Au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 1 iunie 1946.

    https://youtu.be/y234mHmBAHs?si=Rv0JM1sdKRUW1mdl

    RăspundețiȘtergere

  55. 7 mai 1999 - Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită ecumenică în România; a fost prima vizită, în ţara noastră, a unui Suveran Pontif (7–9 mai 1999).

    RăspundețiȘtergere
  56. 7 mai 2000 - A avut loc ceremonia de investitură a lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Rusiei, în urma alegerilor de la 26 martie 2000


    7 mai 1999 - Avioanele NATO au bombardat din greşeală ambasada Chinei din Belgrad, ucigând trei persoane şi rănind alte 20, in timpul actiunilor militare indreptate impotriva Iugoslaviei.


    7 mai 1945 - Al doilea război mondial – Şefii militari germani capitulează fără condiţii la Reims în Franţa, în faţa Aliatilor.


    7 mai 1892 - S-a născut Iosip Broz Tito, om politic şi de stat, preşedintele Iugoslaviei în perioada 1953–1980 (d. 1980)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Reddoagă, Anonim, Zdreanță, să -ți dăm clanță. Tu și cu Ciobârlanul să ne sugeți de Paște și tot anul...ciok anul

      Ștergere
  57. Tocmai ascult Pink Floyd, albumul Animals. Fain de tot, să -l ascult pe Potaie cum urlă când se linje pe coaie și pe ciobârlanul care guiță ca atunci când i s-a-nplinit anul...

    RăspundețiȘtergere
  58. https://www.snppc.ro/07-05-2024-comunicat-snppc-incoeren-a-legislativ-i-discriminarea-determin-ie-irea-n-strad-a-pensionarilor-militari-bd11397

    Bă Zdreanță da -ți -am clanță, ăștia e ai tăi, de mosorel să ne iei?

    RăspundețiȘtergere
  59. Pe surse martalogii pârsi așteaptă să le-o bage cum așteaptă mireasa in noaptea nuntii.

    RăspundețiȘtergere
  60. Vedeți că și Nea Cașu a postat ceva de dimineață:

    https://in-cuiul-catarii.info/2024/05/06/schimbati-cadenta-politicienilor-20705

    PS. Nea Mărin Cașu , a rugat ca de sărbătorile pascale, Țiuzăr ciobârlanul și cu Zdreanță, să îi sugă iepurașu.

    RăspundețiȘtergere
  61. Ete -i și pe polițiști:

    https://rezervisti-mai.ro/2024/05/07/comunicat-privind-participarea-la-mitingul-din-9-mai-2024/

    Bă Zdreanță, pușcăretulule, ai tăi pe unde umblă?

    RăspundețiȘtergere
  62. Întrebarea este: Le-o baga Bachide martalogilor pârsi sau nu?
    Poate le-o baga sa le închidă gura.

    RăspundețiȘtergere
  63. Am văzut pe Cufureață.iad că ANCMRR a milițenilor susține Marele Miting din 9 mai. Am căotat cu emoție să văd dacă și Ancmrr a meapenelei de utilitate publică se bagă și ea la un smardoi. Nu găsesc pe nicărilea ca Băhnărășteanu ăla să fii dat frun comunicat. Văz că Hurdubală de la miliție a dat inclusiv indicății privind deplasarea, cu metroul și tobuzul, pentru tilicarii care vin din provincie, pe persoană fizică !
    Deci, mitingul este declanșat de tilicarii de armată, împotriva grofilor de la Meapeneauă, însă văd că se sparg în figuri, mai mult, ăștia de la Miliție și de la Pârnăi !
    S-ar putea să greșesc, da nu disting alte chemări la luptă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să nu hie o manevră marca Kișă Viurea, care urla ca scapetele să ieșim în stradă, iar când venea zioa zet, rapandula se uita la televizor și râdea de prostănacii care mitingeau, cu mucii înghețați la nas.

      Ștergere
  64. Chiar dacă e sa le-o bage toată martalogilor pârsi se vor calma pentru puțin timp.
    Apoi iar incepe circul: când ne-o baga?

    RăspundețiȘtergere
  65. PMT, Bășinăreanu a fost mai oț. A dat un fel de comunicat, dar care se regăsește doar pe Facebooci - Zdreanță de măciucă să ne -apuci. E ăla Dragoș Icleanu de la ROMIL căruia pe vremuri îi curgeau mucii pe-aici, ca și lu' Țiuzăr de altfel, care e responsabil cu diseminarea informațiilor 😁

    RăspundețiȘtergere
  66. 7 mai 1824 - A avut loc la Viena premiera Simfoniei a IX-a în Do Minor de Ludwig van Beethoven.


    7 mai 1919 - S-a născut Eva Perón, politician argentinian, soţia preşedintelui Juan Perón (d. 1952

    RăspundețiȘtergere
  67. ”Mesajul președitelui ANCMRR " AL. I. CUZA". în legătură cu comportamentul MApN, C.D. și protestul din 9 mai 2024:
    Domnilor Președinți,
    Bătaia de joc la adresa rezerviștilor militari trebuie să se termine odată.
    Nu mai suportăm umilința și desconsiderarea oficialităților vremelnice.
    Avertizăm colegii activi că se fac părtași la situația de neacceptat în care am ajuns prin tăcere și lipsă de reacție la modul în care ne tratează unii reprezentanți politici vremelnici, cu sprijinul interesat al unor specialiști militari, care mâine vor ajunge în aceeași situație pe care o trăim noi rezerviștii astăzi.
    Am derulat până acum acțiuni de informare, propuneri, luări de poziție: petiții (inclusiv cea depusă de ANCMRR „Al. I. Cuza” cu nr. 346, pe data de 26.04.2024 - se anexează), solicitări de audiență, proteste, am ajuns la acțiuni în instanță și nimic. Suntem la limita suportabilului și drept urmare nu mai poate fi evitată ieșirea în stradă.
    În acest context destul de tensionat, la nivelul MApN s-a încercat un simulacru de întâlnire a ministrului apărării naționale cu câte un reprezentant al structurilor asociative pe data de 30.04,2024, inițial la ora 09.00, apoi la ora 15.00, pe o chestiune punctuală, și anume, clarificarea aspectelor privind dezbaterile referitoare la amendamentul adoptat de Comisia de apărare, ordine publică și securitate națională din Camera Deputaților, prin care se propunea modificarea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
    In condițiile tergiversării și a problematicii restrânse, de comun acord participanții au
    hotărât să nu se mai prezinte la activitate și să înainteze ministrului apărării naționale o solicitare scrisă. (se anexează).
    Avem solicitări din teritoriu de participare la ADUNAREA PUBLICĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ȘI ATITUDINII NEFIREȘTI ASUPRA DREPTURILOR LEGITIME ALE PENSIONARILOR MILITARI, organizată în BUCUREȘTI pe data de 09.05.2024, între orele 12.00 și 17.00 la sediul MApN și Parcul Izvor, vizavi de clădirea Parlamentului României/Camera Deputaților (anexăm Protocolul). Considerăm legitimă solicitarea și chiar de datoria fiecăruia dintre membrii ANCMRR să-și manifeste indignarea față de atitudinea indolentă a conducerii MApN față de problemele rezerviștilor militari.
    Drept urmare solicităm președinților de filiale participarea membrilor în număr cat mai mare la această manifestare.
    Toate problemele organizatorice vă privesc și se vor desfășura în nume propriu de către fiecare participant cu respectarea măsurilor prevăzute de PROTOCOL.
    Pentru vizibilitate, fiecare Filială se va identifica cu banner personalizat. Se interzice portul uniformei militare.
    Președinte ANCMRR ”Al. I. Cuza”
    Gl.lt.(r.) //Neculai BĂHNĂREANU/ ”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gata, mi-am pregătit și eo o pancartă, cu (m)UE FESENARII, pe o parte, iar pe dos HUOOO PINILICII !
      Pun și în balcon un benăr mare cu JOS MAFIA DE LA MAPN !
      Sigur apar și la teveauă ! Să-l urmăriți pe crăcănatul care-și dă foc la cârpele de coilinel, care numa grade nu sunt și care o să mimeze, în față la PC 4, că-și face sepuka cu stiletul de la promoție !
      Ioi, pe ei, pe ei, pe mama lor acum !

      Ștergere
    2. Pesea: singurul care este călit în lupta sindicală este Dactăr Zdrongaru ! Ai lui Bășinăreanu habar nu au cum s-o pună de un miting ! Ei sunt de inutilitate publică, dacă le taie Meapeneaua finanțarea, or belit pula !
      Dacă vine Dactăr Zdrongaru cu stația de RA și cu haidamacii antrenaț să dea cu HUO, atunci se produce deranj.

      JOS FESENARII PINILICI !
      HUOOOOO BACHIZII ÎMBÂCSIȚI !

      Ștergere
    3. Daaaa..a abut numai succesuri..mai ales sîmbata si dumineca
      Sa.i sugi mielul cu o nara..caci el ne.a adus in situatia asta..de kkt
      Zdrongaru sa vina cu coponul..marit si afisat pe steag..sa vada prostii cum moare el de foame si cum a INFRÎNT de fiecare data

      Ștergere
  68. Pe surse grupul martalogilor pârsi de pe blogul MH vor veni cu un banner pe care scrie "Vrem sa ne-o bage pe toată!"

    RăspundețiȘtergere
  69. Ci prosti pi blogul aista! Numai retardati..😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  70. Adica- i doar unul :pmt/cap cîlt+rul-100..care face ca toti dilimandrochii
    Doamne fero😂🤣😅

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Axa Zdreanță - Țiuzăr ciobârlanul, să ne -o belească tot anul, iar în anul care vine s-o belească și mai bine

      Ștergere
    2. Bă Țiuzer bă, dășkide dreq haznaua, să ne cufirim și noi ! R-ai al dreq de bainetar ceobârlan !

      Ștergere
  71. Poate ne fac șapcaliii o aroganță și uită să ne-o mai bage pe 10, din caoza mitingelii !
    HUOOO !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: slava Dactăr Zdrongaru, cel mai tare om de știință în ruș !
      HUOOO bolșăvicii rasisti a lu Zdrelinschii

      Ștergere
    2. Acu îm confecționez un benăr de rezervă : ȚIUZĂR BULĂ MUCI PI KEPT, E CA OAIA DE DEȘTEPT !

      Ștergere
  72. Prognoza meteo pentru data de 9 mai, prânz: ploi torențiale în reprize, cu vijelii și descărcări electrice. Grindină. Temperatura scade brusc, cu peste 10 grade. Cantități însemnate de precipitații și posibilități de inundații !

    Gata, s-a dus în pulă meatingul ! Numa bine pentru activii din eM o 100, care vor sta pe la geamuri și le vor arăta moșnegilor deștul mijlociu !

    RăspundețiȘtergere
  73. L-am sunat acu pe gl. Gropău care mi-a confirmat că poa să ningă, poa să ploo, i se rupe pula-n doo și tot merge la meating.
    A zis că 9 mai e zioa renașterii. Cică, citez: Aducețivă (sic) aminte că noi am jurat pentru Țară, iar țara ne dă acu mumu-mumu ! Ne vedem pe baricade (?).
    Ceva similar e scris și pe bloaga lui, preluat de Pulitica Apocalipsii.

    La luptă fraților !
    Pentru cei din provincie, cine dorește, ofer gratis doo locuri de cazare, într-o cameră, cu vedere la eM o 100 și un loc, contra cost, cu hoașca în pat, cu vedere spre Meriot.
    Pe cai !
    HUOOOO FESENARII PINILICI !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: pentru Bainetaru Țiuzer și Viurel cu capu Kel, ofer și masa gratis, ol inclusiv, cu masaj erotic

      Ștergere
  74. FESENARII au intrat în degringoladă ! Covrigarul : îmi voi da demisia dacă fesenarii pierd alegerile !
    Am mai auzit goange de astea ! Pe fesenari îi doare de alegeri și de ciolane, nu de explozia prețurilor la alimente !
    De PINILICI nu-mi fac probleme, pen că ăștia dăjea îs dupe PNȚCD, pe turnantă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: dacă de Pecereu am reoșit să ne debarasăm, dupe fro 25 de ani, de fesenarii pinilici veci nu mai scăpăm !

      APROPO, în țara asta s-a eradicat corupția ? Că nu mai aud nica de Denea-să vină să vă ia !
      Ce bine e în Românistan, ce frumos !

      Ștergere
  75. https://vm.tiktok.com/ZGeQyMUmo/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci cum sta treaba...???!!

      Ștergere
    2. https://www.tiktok.com/@weareaglobalforce/video/7364783440476130593

      Ștergere
    3. Țiuzăr, iar tic toci tic toci trage -ne-ai de floci?

      Ștergere
  76. Ciobârlane, ia vezi tu cum stă treaba 😂...

    https://flux24.ro/fiul-vitreg-al-comandantului-sef-al-fortelor-armate-ale-ucrainei-cu-steagul-rusiei-la-un-miting-la-sydney-de-ziua-victoriei/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine ascute -ți baineta și pregătește -te de 9 mai.

      Ștergere
  77. 7 mai 558 - Un cutremur puternic distruge partial catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, considerata una dintre minunile arhitectonice ale lumii. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325 , dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Rascoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 26 decembrie 537 e.n.sub împăratulJustinian I. După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n., 14 ianuarie 557 și 7 mai 558, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit.

    Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.

    RăspundețiȘtergere
  78. Pe surse martalogii pârsi pregătesc mai multe bannere.

    Altul ar fi: "Sa va fie frica, martalogii parsi se ridică!"

    RăspundețiȘtergere
  79. " ȚIUZĂR BULĂ MUCI PI KEPT, E CA OAIA DE DEȘTEPT".
    😂😂😂
    Mojiule, asta -i de pus pe firmamentul bloagei 😂

    RăspundețiȘtergere
  80. "Tu ai mai trăit așa ceva?!"
    Alerte, decizii, misiuni, muncă în echipă!

    Până pe 20 mai vă puteți înscrie la cea de-a XX-a ediție a „Cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict”.
    📌Constanța
    2 - 7 iunie 2024
    Mai multe detalii găsiți aici: https://www.mapn.ro/cpresa/18390_cursul-pentru-jurnalistii-care-transmit-din-zone-de-conflict,-editia-a-xx-a

    Aici vă puteți înscrie: https://www.mapn.ro/corespondenti/inscriere.php

    #CJTZC_2024 #corespondentiderazboi

    https://www.facebook.com/share/p/PPZTeZ4jfLDxGP8b/

    RăspundețiȘtergere
  81. " ȚIUZĂR BULĂ MUCI PI KEPT, E CA OAIA DE DEȘTEPT ! "

    Asta trebuie să fie scris pe frontispiciul blogului 😂😁😜!

    RăspundețiȘtergere
  82. 7 mai 1954 - A luat sfarsit Bătălia de la Dien Bien Phu (13 martie – 7 mai 1954), fortele coloniale franceze fiind infrante de vietnamezi

    RăspundețiȘtergere
  83. 👍

    VIDEO Iohannis: Am discutat cu preşedintele Biden despre Parteneriatul strategic, cum îl putem face mai puternic

    https://www.agerpres.ro/politica/2024/05/07/video-iohannis-am-discutat-cu-presedintele-biden-despre-parteneriatul-strategic-cum-il-putem-face-mai-puternic--1291279

    RăspundețiȘtergere
  84. Na, fiecare are o cruce de dus în viața asta.
    Dar ce să știe martalogii pârsi de catastrofa climatica.
    Ei știu una și bună: sa le-o bage.


    https://www.agerpres.ro/mondorama/2024/05/07/germania-un-militant-ecologist-se-afla-de-doua-luni-in-greva-foamei--1291246?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR3B2XaoIJbif6UtvqgCREzpOxov2FhSJPFXQL_61MKQ7yAorpz6cX7KtoM_aem_ATEbAYHHmEmzJrRLWzhiGdRgx1dfQYm7cnauqAROHnROk1kFhT6JbUTgTITxHrUeP73BSI9LzGooUS8J-KXIjgnu

    RăspundețiȘtergere
  85. NB vouă, iar la doo, axa Țiuzăr - Zdreanță să ne -o sugă și să ne -nbelească la oo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și bună dimineața, iar ca să le taie greața, axa Țiuzăr-Zdreanță să ia câte o clanță !

      Ștergere
  86. Az se fac antrenamente, la rece, pentru mitingul de MUIne ! Pe surse, am aflat că manifestațiunea se va finaliza cu o retragere cu torțe, pe traseul Hanu lu Manuc- Caru cu Bere - UPU SMC !
    JOS ȘĂFII RĂI LA SUFLET !

    RăspundețiȘtergere
  87. Ci naroji frateloo
    Pmt..face ca toti dracii..dati cu usturoi

    RăspundețiȘtergere
  88. Ce fraieri ăștia de la meapeneaua și-au făcut de lucru cu bășinoșii rezerviști privind SG.Puteau să stabilească SG 10lei la solat 150 lei la g-ral și măreau la activi SF cu 300% .Ca rezervist nu mai ești încadrat pe funcție și lucrezi să ai pretenții așa că mooi€!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!